Primii ani[modificare | modificare sursă]

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților
Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiind fiul preotuluiortodox Iosif Goga și al Aureliei,
învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între
anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă,
intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață
de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița.
Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește Octavian Goga în diverse texte
autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, județul Alba. Satul se
află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20 % din familiile din sat
poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă
de inspirație pentru «Plugarii și Clăcașii»”[1].
În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale
cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov (în
prezent Colegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea
de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-
le în 1904.
Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a politicianului și
bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români
din Transilvania[2]. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina
și Alexandru Vlahuță[3]. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de
cântăreața Veturia Triteanu, născută MureșanA, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

Debutul publicistic[modificare | modificare sursă]

În numărul din 12-24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima
poezie, Atunci și acum, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de la Revista Ilustrată (Bistrița) i-a scris
la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de
dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte.” După aceste încurajări i se
publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ[4]. Goga, elev la liceul cu limba de
predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise șaptesprezece ani.
Următoarele poezii pe care le-a publicat în Revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an
XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) și în ziarele Tribuna și Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902,
nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia
la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (Sfârșit de septembrie), cu numele
„Octavian Goga”.
La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista Luceafărul, publicație pentru cultura națională și
unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor.
Înființarea revistei s-a datorat studenților români care activau la Budapesta în cadrul Societăți „Petru
Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care
în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele
vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905) au apărut în
revista Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.
În 1904 a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie Oltul, apoi în
nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia Dăscălița, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905,
poeziile: Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune și Clăcașii.

Aprecieri critice referitoare la debutul editorial[modificare | modificare

sursă]
Goga a intrat în publicistica literară cu recomandări din partea lui Ilarie Chendi, Sextil
Pușcariu, Nicolae Iorga, Ion Gorun, Vasile Goldiș,Eugen Lovinescu.
În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura „Minerva”,
la București în 1907 și la Sibiu în 1910. După acest debut editorial, devenit un adevărat eveniment
literar, poetul a intrat tot mai mult în conștiința opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia
că volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că
„nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea și muzica limbii, bogăția colorilor, originalitatea ideilor,
seninătatea concepțiilor, candoarea expresiilor și fondul sănătos național, ce se concentrează în
aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creațiuni geniale” și cei mai valoroși critici
„înțeleg rosturile sociale, naționale și estetice ale acestei apariții în istoria liricii românești”[necesită citare].
După critica din Familia [5], Iosif Vulcan revine, cu ocazia publicării poeziei Așa a fost să fie, cu
aprecierea că Goga este „un talent original inspirat numai de sufletul poporului”, iar poezia, „un
eveniment literar”. Volumul Poezii a fost primit cu entuziasm de critici și scriitori.
Titu Maiorescu și-a revizuit într-o bună măsură teoria estetică din 1866 („Politica este un product al
rațiunii; poezia este și trebuie să fie un product al fanteziei - altfel nu are material: una, dar, exclude
pe cealaltă”). În noțiunea de politică, mentorul Junimii includea și patriotismul „ca element de acțiune
politică”, recunoscând până la urmă că „patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei lui Goga și-l
inspiră în modul cel mai firesc. Dovada stă în aducerea și descrierea unor figuri obișnuite din viața
poporului, care însă câștigă deodată - pe lângă valoarea și menirea lor normală - o însemnătate, am
putea zice o iluminare și strălucire extraordinară, ce nu se poate explica decât din aprinderea luptei
pentru apărarea patrimoniului național.”
Alte aprecieri de prețuire au formulat Sextil Pușcariu, I. L. Caragiale, George Coșbuc, Alexandru
Vlahuță, Eugen Lovinescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Panu. Considerat poet al
neamului, pe ambii versanți ai Carpaților, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu
literar remarcabil.[necesită citare]

Moartea[modificare | modificare sursă]

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București -
Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a
intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele
Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să
înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a
continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a
pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până
sâmbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în
testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă[6].
Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat
la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia[7].