Bugetele publice se caracterizează prin conţinutul specific domeniului de activitate publică,

cu implicarea autorităţilor publice în elaborarea şi urmărirea respectării prevederilor din aceste

bugete, care au un caracter imperativ. Sub acest aspect, obligativitatea respectării prevederilor din
aceste bugete, aprobate de autorităţile publice, impune promovarea unor soluţii de redimensionare pe
parcurs a acestor prevederi cu scopul asigurării concordanţei depline dintre prevederile iniţiale şi
realităţile constate pe parcursul execuţiei (rectificări ale bugetelor publice).
Principalele tipuri de bugete publice sunt:
- bugetul de stat (al administraţiei centrale de stat), care este cel mai reprezentativ. În
cuprinsul său se reflectă veniturile ce pot fi procurate la dispoziţia statului şi categoriile de cheltuieli
 ce se pot efectua pe seama acestora. Atât veniturile, cât şi cheltuielile reflectate se
diferenţiază de cele din alte bugete publice prin caracterul public general, naţional, al nevoilor ce
urmează a fi satisfăcute.
- bugetele locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale), care conţin veniturile mobilizate şi
cheltuielile efectuate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. În fundamentarea şi execuţia
bugetelor locale, ca şi a bugetului de stat se urmăreşte respectare cerinţelor de echilibru bugetar,
admiţând şi apelul la unele resurse extraordinare pentru acoperirea eventualelor deficite. În statele
federale, apare ca specific bugetul statelor membre ale federaţiei, care concentrează veniturile şi
cheltuielile aflate la dispoziţia acestor entităţi administrative.
- bugetul asigurărilor sociale, care apare ca buget public în măsura în care statul organizează
activitatea de asigurări sociale, iar o autoritate publică (în România, Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale) administrează resursele destinate acoperirii necesităţilor specifice asigurărilor sociale.
Veniturile reflectate în acest buget sunt reprezentate în principal de contribuţiile la asigurări sociale,
iar cheltuielile vizează domeniile specifice acestor acţiuni (pensii, ajutoare, indemnizaţii), soldul
acestui buget reglementându-se, de regulă, prin bugetul de stat.
- bugetele întreprinderilor de stat , al căror conţinut a fost prezentat anterior. În raport cu
gradul de autonomie funcţională de care dispun aceste întreprinderi, se pot adopta soluţii diferite de
reglare a soldului. În principiu soldul acestor bugete ar trebui să fie pozitiv, reflectând activităţi
rentabile, pentru a aduce, prin prelevări, venituri la bugetul statului; în cazul înregistrării unui sold
negativ, deficitar, acesta se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului.
- bugetul instituţiilor publice reflectă cheltuielile legate de crearea şi funcţionarea acestor
instituţii şi veniturile acoperitoare provenite, sub forma creditelor bugetare, de la bugetul statului,
inclusiv eventualele venituri rezultate din propria activitate.
În practica internaţională se utilizează şi alte tipuri de bugete publice ce servesc scopurilor
specifice, concepute după anumite criterii de reflectare a veniturilor şi cheltuielilor publice. În acest
sens se distinge bugetul funcţional, numit şi buget de mijloace, şi care reflectă resursele alocate
diferitelor servicii publice, pe criterii de cost şi randament al serviciilor publice de finanţat. Acest
buget, elaborat de regulă pentru o perioadă de un an, are caracter informativ şi reflectă cheltuielile,
determinate după finalitatea lor, şi soldul dintre acestea şi eventualele venituri obţinute din prestarea
serviciilor respective. Bugetul funcţional permite evidenţierea exactă a soldului dintre veniturile şi
cheltuielile publice, eliminând dublele înregistrări şi mişcări de fonduri între bugetul general,
bugetele anexe şi conturile speciale de trezorerie.
În practică bugetul funcţional prezintă diferenţieri ca mod de concepere şi structură. În SUA,
bugetul funcţional are ca scop esenţial atingerea obiectivelor autorităţilor publice cu costuri cât mai
reduse, ce implică analize de tip costuri – avantaje şi alegerea variantelor de finanţare în care acest
raport este cel mai scăzut . Un astfel de buget foloseşte două tipuri de nomenclatură:
- administrativă – înscrierea în buget a mijloacelor necesare realizării serviciilor publice
pornind de la structurile administrative
- funcţională – înscrierea în buget a alocaţiilor bugetare în corespondenţă cu raţionalitatea în
funcţionarea instituţiilor publice, aşezând, prin urmare, la baza finanţării serviciilor publice
principiile şi criteriile de eficienţă caracteristice sectorului privat.
În Franţa bugetul funcţional are mai mult un rol informativ, servind mai ales pentru
fundamentarea deciziilor financiare ale autorităţilor publice. El este prezentat prin intermediul a două
documente:
34
 - un document parlamentar denumit şi ”costul şi randamentul serviciilor publice”, care
prezintă repartiţia pe sectoare şi operaţiuni economice a creditelor bugetare aprobate de Parlament.
- un document public, elaborat de Ministerul Finanţelor, şi publicat anual sub forma unei
“plachete” în care se reflectă creditele bugetare după destinaţia acestora.
Un alt tip de buget este bugetul program, elaborat în funcţie de obiectivele propuse în
condiţiile lărgirii orizontului de timp la un număr mai mare de ani. În acest buget se înscriu toate
cheltuielile legate de realizarea unor obiective pe termen mediu şi lung, eşalonate pe mai mulţi ani
bugetari. Preocuparea vizând realizarea echilibrului pe termen scurt este estompată de programarea
plurianual, în cadrul căreia echilibrul este urmărit pe perioade de trei, cinci sau mai mulţi ani
bugetari. Datorită locului central pe care îl ocupă obiectivele de realizat, acest buget se mai numeşte
şi buget de obiective. Pentru elaborarea sa este necesară o programare bugetară pe termen mediu sau
lung, realizată în baza analizei cost-avantaje. Evaluările acestui buget vizează obiectivele în
ansamblu, şi nu echilibrarea în fiecare an bugetar.
Un alt instrument de conducere şi reglare a activităţilor financiare îl reprezintă bugetul
economic ( al economiei naţionale). Acesta reprezintă un document estimativ care reflectă toate
resursele societăţii (naţiunii) şi destinaţia acestora, cuprinzând informaţii previzionale în legătură cu
producţia, repartiţia şi consumul PIB, precum şi cu privire la formarea şi utilizarea resurselor
bugetului de stat. Bugetul economic este conceput ca un ansamblu de conturi ale naţiunii, care
reflectă pentru anul în curs şi pentru anii următori previziunile asupra tuturor agenţilor economici din
ţara respectivă, inclusiv asupra activităţii statului. Conţinutul acestui buget diferă de la o ţară la alta,
reflectând, în sinteză, formarea şi utilizarea resurselor băneşti la scara economiei naţionale prin
prisma corelaţiei dintre resursele totale şi utilizările totale. Resursele totale sunt egale cu mărimea
produsului intern brut şi a importurilor, iar utilizările sunt egale cu consumul final (public şi privat),
consumul intermediar, formarea brută de capital, variaţia stocurilor şi exporturile.
În SUA acest buget îmbracă forma unui document care reflectă cifric veniturile băneşti
disponibile, cheltuielile şi soldul dintre acestea pe principalele sectoare ale economiei naţionale:
întreprinderi private, instituţii publice, populaţie, relaţii cu străinătatea. Pentru elaborarea acestui
buget se folosesc informaţii referitoare la produsul naţional brut, venitul naţional, veniturile şi
cheltuielile publice. Prin acest instrument sunt previzionate mutaţiile ce vor surveni în economie şi
măsurile adecvate pentru prevenirea tendinţelor negative sau stimularea tendinţelor pozitive din
evoluţia economiei. El nu are caracter imperativ, ci serveşte la fundamentarea deciziilor de politică
economico-financiară ale autorităţilor guvernamentale.
În Marea Britanie bugetul economic apare sub forma aşa-numitelor “cărţi albe”, care
evidenţiază veniturile şi cheltuielile naţiunii pe anul anterior, previziunile privind producţia,
consumul, comerţul exterior pe anul următor şi defalcarea resurselor provenind din venitul naţional şi
din împrumuturi. Cărţile albe ale guvernului sunt publicate odată cu bugetul de stat.
În Franţa bugetul economic apare sub forma “conturilor previzionale (prospective) ale
naţiunii”, care reflectă resursele provenind din PIB şi din import, pe de o parte, şi utilizarea acestor
resurse pentru consum final (individual), consum intermediar public şi privat, investiţii brute ale
societăţilor şi întreprinderilor private, ale populaţiei, ale administraţiei publice, ale administraţiei
private, ale instituţiilor de credit, variaţia stocurilor şi exportul de bunuri şi servicii. Bugetul este
elaborat cu ajutorul unui model economico-matematic, care permite simularea evoluţiei viitoare a
economiei, ţinând seama de diversele ipoteze. Modelul oferă informaţii pe termen scurt şi mediu cu
privire la evoluţia producţiei, consumurilor, investiţiilor, repartiţia activelor financiare, raportul
salarii- profituri.