Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Unitatea de învăţare nr. 1

Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Cuprins

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1 Ecuaţii diferenţiale. Soluţie generală. Soluţii particulare. Interpretare
geometrica.
1.2 Ecuaţii cu variabile separabile. Ecuaţii omogene.
Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene
1.3 Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul 1, ecuaţia lui Bernoulli, ecuaţia Riccati,
ecuaţia lui Lagrange şi Clairaut
Lucrare de verificare – unitatea de învăţare nr. 1
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1

1
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

 Înţelegerea noţiunilor de ecuaţie diferenţială de

ordinul întâi, soluţii generale şi soluţii particulare la
aceste ecuaţii
 Cunoaşterea ecuaţiilor cu variabile separate, ecuaţiilor
omogene, ecuaţiilor reductibile la ecuaţii omogene,
ecuaţiilor diferenţiale liniare de ordinul întâi, ecuaţia
Bernoulli, ecuaţia Riccati, ecuaţia lui Lagrange şi
Clairaut
 Aplicarea cu succes a unor elemente simple de calcul

1.1 Ecuaţii diferenţiale. Soluţie generală. Soluţii particulare.

Interpretare geometrică.

Definiţia 1.1. Fie F  x, y, y ,..., y ( n )  o funcţie reală definită pe

 a, b  Y , Y  R n 1 , având
argumente variabila reală x   a, b  şi funcţia reală y împreună cu derivatele ei
 n
y , y ,..., y . Relaţia:

(1) F  x, y, y ,..., y ( n )   0
se numeşte ecuaţie diferenţială de ordinul n, dacă se cere să se determine funcţiile
y  f  x  definite pe intervalul  a, b  , având derivate până la ordinul n inclusiv în
orice punct al intervalului  a, b astfel încât să avem:


F x, f  x  , f  x  ,..., f  n
 x    0 pentru orice x   a, b  .
Funcţiile reale f  x  care indeplinesc conditiile de mai sus se numesc
soluţii ale ecuaţiei diferenţiale (1).
Dacă (1) pote fi scrisă:

(2) 
y  n   f x, y, y ,..., y  n 1 
atunci (2) se numeşte formă normală a ecuaţiei (1)
Dacă n=1, din (1) avem F  x, y , y    0 care este o ecuaţie

diferenţială de ordinul întâi (sau y   f  x, y  formă explicită). Soluţiile ecuaţiei

2
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

F  x, y , y    0 se pot pune sub forma y    x, C  , C constantă şi se numesc

soluţii generale.
Dacă dăm lui C o valoare particulară obţinem o soluţie particulară.

Ecuaţia y  xy  y 2 are soluţia generală y  Cx  C 2 şi y

x2
4
numită

soluţie singulară.
dy
Din punct de vedere geometric, ecuaţia  f  x , y  , x, y  D
dx
reprezintă un câmp de direcţii, graficul unei soluţii y    x  este o curbă situate în D,
cu proprietatea că în fiecare punct  x, y  al său, tangenta la curbă reprezentată
printr-un vector face cu axa Ox un unghi  , astfel că tg  f  x, y  .
Aplicaţie:
1. Să se integreze ecuaţie diferenţială de ordinul întâi liniară:
1
y   ytgx  , y ( 0)  0
cos x
dy
Rezolvare: Ecuaţia omogenă ataşată este: y   ytgx  0 sau  tgx cu
y
C
soluţia ln y   ln cos x  ln C sau y .Pentru rezolvarea ecuaţiei
cos x
neomogene considerăm pe y
C x C  x  cos x  C  x  sin x
sub forma y ;avem y   .
cos x cos 2 x
Înlocuind în ecuaţie obţinem:

C  x  cos x  C  x  sin x C  x  1
2
  tgx  .De unde :
cos x cos x cos x
xC
C  x   1, C  x   x  C . Soluţia generală a ecuaţiei date va fi: y 
cos x

3
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Test de autoevaluare 1.1

1. Să se rezolve ecuaţia 1  x 2 y   sin y  0.

2. Să se rezolve ecuaţia x 1  y 2 dx  y 1  x 2 dy  0.

1.2 Ecuaţii cu variabile separabile. Ecuaţii omogene.

Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene

Ecuaţii cu variabile separate

Ecuaţia diferenţială:
P  x  dx  Q  y  dy  0
Se numeşte ecuaţie cu variabile separate. Soluţia generală se obţine astfel:
x y

 P x dx   Q y  dy  C
x0 y0

Aplicaţie:
1. Să se rezolve ecuaţia y  1 x  y.
Rezolvare:
Notând 1+x+y = u2 obţinem ecuaţie cu variabile separabile.

 
2 1  x  y  ln 1  1  x  y  x  c.

Ecuaţii omogene

4
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Ecuaţiile diferenţiale omogene sunt de forma:

dy  y
 f 
dx  x
Dacă se face schimbarea de funcţie: y  tx , ecuaţia se transformă într-o ecuaţie cu
variabile separate.
dy dt dt
Într-adevăr, avem: x  t şi ecuaţia devine: x  t  f  t  sau
dx dx dx
dt dx
 , care este o ecuaţie cu variabile separate.
f t  t x

Aplicaţie:
xy
1. y  
x  y2
2

Rezolvare: Notăm y  ux, y   u x  u .

u u3 dx (1  u 2 )du
Ecuaţia devine u x  u  sau x- De unde  .
1 u2 1 u2 x u3

1
Prin integrare pe intervalul pozitiv se obţine: ln x   ln u  ln c , de unde
2u 2
2
/ 2 x3
y  ce y .
Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene

 a x  b1 y  c1 
Ecuaţia de forma: y   f  1  , unde
 a 2 x  b2 y  c 2 
dy
y  , a k , b , c k  R (k  1,2) este reductibilă la o ecuaţie omogenă.
dx
1. Dacă c1  c 2  0 , ecuaţia este omogenă de tipul anterior.

2. Dacă c 21  c 2 2  0 şi a1b2  a 2 b2  0 dreptele

a1 x  b1 y  c1  0 şi a 2 x  b2 y  c 2  0 nu sunt paralele şi se intersectează în

5
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

 x  x0  u
punctul  x0 , y 0  . În acest caz facem substituţia:  şi ecuaţia devine:

 y  y0  v
dy  a u  b1v 
 f  1  . Cu ajutorul substituţiei v  u  t obţinem o ecuaţie cu
du  a 2 u  b2 v 
variabile separate.
3. Dacă c12  c 22  0 şi a1b2  a 2 b2  0 , dreptele sunt paralele
deorece
a1 b1 1
  . În acest caz ecuaţia se poate scrie sub forma:
a 2 b2 k

 a x  b1 y  c1 
y   f  1  şi dacă facem substituţia: z  a1 x  b1 y ecuaţia
 k (a 2 x  b2 y )  c 2 
1  dz   z  c1 
devine:   a1   f   , care se poate transforma într-o ecuaţie cu
b1  dx   kz  c 2 
variabile separate.

Aplicaţie:
x y 3
1. y  
x  y 1

6
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

x  y  3  0
Rezolvare:
 admite soluţia (1,2). Efectuând schimbarea de funcţie şi de

x  y  1  0
dy x y
variabile y=y+2 şi x = x+1 obţinem  . Integrala generală va fi
dx x y

y
arctg  ln x 2  y 2  c.
x

Test de autoevaluare 1.2

y
1
dy x
1. Să se rezolve ecuaţia: 
dx y
1
x
2( x  y )  1
2. Să se rezolve ecuaţia: y  
x y2

1.3 Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul 1, ecuaţia lui Bernoulli, ecuaţia Riccati, ecuaţi

Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul întâi

O ecuaţie de forma:
(4) y   P x  y  Q x 
unde P  x  si Q  x  sunt funcţii continue pe [a,b], se numeşte ecuaţie diferenţială
liniară de ordinal întâi.
Pentru rezolvarea ecuaţiei (4) vom rezolva mai întâi ecuaţia
y   P x  y  0 numită ecuaţie liniară omogenă.

7
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

dy
Aceasta este cu variabile separate:   P  x  dx cu soluţia
y
generală y  C ( x )e   P  x  dx . Căutăm pentru ecuaţia neomogenă (4) o soluţie de

forma: y  C ( x )e   P  x  dx .
Înlocuind această soluţie în (4) rezultă:
 P  x  dx
C ( x )e   C x e   (  P ( x))  P ( x)C ( x )e 
 P ( x ) dx  P ( x ) dx
 Q( x)
sau C ( x )  Q ( x )e  P ( x ) dx .

Integrând obţinem funcţia C (x ) :

 P ( x ) dx dx  C ,C constantă.
(5) C ( x)   Q( x)  e
Rezultă soluţia generală a ecuaţiei (4) sub forma:
 P ( x ) dx   P ( x ) dx dx 
(6) y e  C  Q( x)  e  .
 
Metoda folosită pentru determinarea soluţiei generale (6) se numeşte
metoda variaţiei constantei.

Aplicaţie:
1. Să se rezolve problema Cauchy (a) şi (b) unde:

y  cos x  y sin x  4 cos 3 x  0 (a)

y( )  1 (b)
Rezolvare: Integrând ecuaţia omogenă y  cos x  y sin x  0 obţinem
y  c cosx. Aplicând variaţia constantei, considerăm y  u ( x) cos x obţinem

u ( x)  4 sin x  k .
Soluţia generală este y  k cos x  4 sin x cos x, x  R. Cu (b) determinăm k=-1.

Ecuaţia lui Bernoulli

Ecuaţia lui Bernoulli este de forma:

(7) y   P  x  y  Q  x   y 

8
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

unde P  x  şi Q  x  sunt funcţii continue pe [a,b],  este o constantă  0 şi

 1 (altfel avem o ecuaţie liniară).
Dacă se efectuează schimbarea de variabile z  y 1 ecuaţia (7) a lui
Bernoulli se reduce la o ecuaţie liniară.
Într-adevăr, dacă se împarte cu y  în (7), obţinem:
1 1
(8) 
 y   P ( x )   1  Q ( x) .
y y
y z
Observăm că z   1    y   y  de unde 
y 
1    şi ecuaţia (8)
devine:
(9) z   1    P ( x )  z  1    Q ( x )
care este o ecuaţie diferenţială liniară de ordinal întâi în z. apoi se obţine y din relaţia
z  y 1 .

Aplicaţie:

1. xy   y  3 y 2 x ln x  0, x  0 (a)

y(1)  5 (b)
1
Rezolvare: Este o ecuaţie Bernoulli cu   2. Cu z  obţinem
y

1  3 
z z  3 ln x  0 cu soluţia generală z  x c  ln 2 x , x  0. Revenind
x  2 

10
y , x  0.
x 2  15 ln 2 x 
la funcţia y şi utilizând (b) obţinem:

Ecuaţia Riccati

O ecuaţie diferenţială de forma:

(10) y   P  x  y 2  Q x   R ( x)  0

9
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

unde P  x  , Q  x  si R  x  sunt funcţii continue pe [a,b], se numeşte ecuaţie

Riccati.
Dacă se cunoaşte o soluţie particulară a ecuaţiei (10), y p , prin schimbarea variabilă

1
y  yp  ecuaţia se transformă într-o ecuaţie liniară. Avem:
z
z
y   y p  şi ecuaţia (10) devine:
z2
2
z  1  1
y p  2
 P ( x)   y p    Q( x ) y p    R ( x )  0 sau
z  z  z

y p  P ( x) y 2p  Q( x) y p  R ( x) 
1
z
 
z    2 y p P ( x )  Q ( x )  z  P ( x)  0

şi pentru că y p este soluţie a ecuaţiei (10) obţinem ecuaţia:

z   (2 y p P( x)  Q( x)) z  P ( x)  0
care este o ecuaţie liniară în z.

Aplicaţie:

1. Să se rezolve ecuaţia xy   2 y 2  3 y  2  0, ştiind că admite soluţia y1  2.

Rezolvare:

1 8 2
Prin substituţia y  2 ecuaţia Riccati devine z  z   0 cu soluţia
z x x

 1  4
generală z  x8 c  8 . Deci y  2 .
 4x  4cx 8  1

Ecuaţiile lui Lagrange şi Clairaut

Ecuaţia lui Lagrange este de forma:

(11) y  x ( y )   ( y )

10
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Integrarea ecuaţiei lui Lagrange se reduce la integrarea unei ecuaţii liniare în modul
următor.În (11) înlocuim y  p şi obţinem: y  x ( p)   ( p ) . Derivăm în raport
cu x şi obţinem: p   ( p)  x ( p)  p    ( p )  p  sau:

p  x ( p)   ( p)   p   ( p)
dp
Dacă p   ( p)  0, p   obţinem ecuaţie liniară:
dx
dx  ( p )  ( p )
(12)  x
dp  ( p )  p p   ( p)
Rezolvând ecuaţia (12) obţinem soluţia ecuaţiei (11) sub formă

x  f (C, p)
parametrică:: (13)

 y   ( p) f (C, p)   ( p)
parametrul fiind p iar C o constanta arbitrară.
Dacă în (11) considerăm  ( y )  y  obţinem ecuaţia:
(14) y  xy    ( y )
numită ecuaţia lui Clairaut.
Notăm cu y  p şi avem y  xp   ( p ) . Derivăm în raport cu x şi
obţinem: p  p  xp    ( p ) sau p  x   ( p)   0 .Sunt două posibilităţi:
1) p   0 deci p  C şi înlocuind în (14) obţinem:
(15) y  Cx   (C )
care este o familie de drepte şi este soluţia generală a ecuaţiei Clairaut.
2) x   ( p)  0
pe care dacă o înlocuim în (14) obţinem soluţia:

x   ( p)
(16)
 , p   a, b 
 y   p ( p)  ( p)
11
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

numită integrală singulară.

Observaţie:Se poate arăta că integrala singulară este înfăşurătoarea
familiei de curbe pe care o reprezintă soluţia generală.

Aplicaţii:

1. Integraţi ecuaţia y  xy2  ln y, y  0.

Rezolvare: Notând y  p, ecuaţia Lagrange devine: y  xp 2  ln p care

dx 2 1
derivată în raport cu x devine  x 2  0 cu soluţia
dp p  1 p  p  1

1  1
generală: x   c  ln p  . În plus y  xp 2  ln p, p  0, p  1,
( p  1) 2  p
sistem

care reprezintă integrala generală.

2. Integraţi ecuaţia y  xy  y2 (Clairaut).

Rezolvare:Notând y  p şi derivând în raport cu x, ecuaţia Clairaut devine:

p  xp  p  2 pp, sau p( x  2 p )  0. p  0, p  c ne dă soluţia

generală, y  xc  c 2 , x  R care reprezintă o familie de drepte. Integrala

singulară este dată de x  2 p, y   p 2 , p  R care prin eliminarea lui p

devine: x 2  4 y  0 care reprezintă înfăşurătoarea familiei de drepte dată de

soluţia generală.

12
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Test de autoevaluare 1.3

1. Să se integreze ecuaţia diferenţială a lui Bernoulli

1
y  y  2 xy 2 , y 1  1
x
2. Să se integreze ecuaţia diferenţială a lui Riccati:
2 sin x 1
y   y 2 sin x  2
, yp 
cos x cos x

De reţinut!

 Ecuaţii cu variabile separate

 Ecuaţii omogene
 Ecuaţii reductibile la ecuaţii omogene
 Ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul întâi

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 1

1. Să se integreze ecuaţie diferenţială de ordinul întâi

liniară:
1
y   ytgx  , y ( 0)  0
cos x
2. Să se integreze ecuaţia diferenţială omogenă
generalizată:
 x  y  2 dx   x  y  4 dy  0
3. Să se integrexe ecuaţia diferenţială a lui Bernoulli:

1
y  y  2 xy 2 , y (1)  1
x
4. Să se integreze ecuaţia diferenţială a lui Riccati:

13
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

4 2 a
y  y 2    0, y p  ( a  0)
x x x
5. Să se integreze ecuaţia diferenţială a lui Clairaut şi
Lagrange:
1
a) y  xy   ;
y

b)
y  1  y   x  y  2 .

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de

autoevaluare

Test de autoevaluare 1.1

dy dx
1. Ecuaţia se mai scrie   0 Integrând
sin y 1  x2

obţinem: ln tg
y
2
 
 ln x  1  x 2  ln c sau

x  
1  x 2 tg
y
2
 c.

2.Aflăm curba care trece prin (0;1). Integrala generală este

1 x2  1  y 2  c. Cu condiţia iniţială găsim c = 1.

Test de autoevaluare 1.2

1. Efectuând substituţia y  tx ecuaţia devine:

t 1 dx y
dt   de unde integrând şi revenind la t
t 
2
x x
obţinem integrala generală:
y
ln x 2  y 2  arctg C
x
2 .Familia de curbe integrale

14
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

2 x  y  ln( x  y  1)  c se obţine prin substituţia

u  x  y (care reprezintă o schimbare de funcţie).
Test de autoevaluare 1.3
1.   2,  y   P x  y  Q x  y   . Facem substituţia

u  y 1 sau u  y 1 .

u  
y u
Obţinem 2 sau y    2 . Ecuaţia dată devine:
y u
u 1 1 u
 2
  2 x 2 sau u   2 x cu soluţia
u xu u x
2x 2 C
generală u  . Soluţia generală a ecuaţiei este
3 x
1
y 1
2x 2
C . Din condiţia iniţială deducem C ,astfel
 3
3 x
că
3x
soluţia particulară căutată este y .
2x 2  1
1 1 1
2. Substituţia y  yp 
sau y   conduce
u cos x u

la ecuaţia liniară u  2tgx  u  sin x .
Soluţia generală a acestei eucuatii este.
C cos x
u 2

cos x 3
Deci soluţia generală a ecuaţiei date este

1 3 cos 2 x
y  . Din
cos x 3C  cos 3 x
condiţia Cauchy y  0   2 rezultă C  0 şi deci soluţia
2
particulară căutată este y .
cos x

15
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

Recapitulare

 Se numeşte ecuaţie cu variabile separate

P  x  dx  Q  y  dy  0
dy  y
 Ecuaţiile diferenţiale omogene sunt de forma:  f 
dx x
 a x  b1 y  c1 
 Ecuaţia de forma: y   f  1  ,unde
 a 2 x  b2 y  c 2 
dy
y  , a k , b , c k  R (k  1,2) este reductibilă la o ecuaţie
dx
omogenă
 O ecuaţie de forma: y   P  x  y  Q x  unde P  x  si
Q  x  sunt funcţii continue pe [a,b],se numeşte ecuaţie
diferenţială liniară de ordinal întâi.
 Ecuaţa lui Bernoulli este de forma:
y   P x  y  Q x   y 
 O ecuaţie diferenţială de forma:
y   P  x  y 2  Q x   R ( x)  0
unde P  x  , Q  x  si R  x  sunt funcţii continue pe [a,b],se
numeşte ecuaţie Riccati
 Ecuaţia lui Lagrange este de forma: y  x ( y )   ( y )

Bibliografie
1. Ioan–Mircea Popovici, Matematici speciale (pentru
ingineri şi economişti),Editura Nautica, Constanţa, 2005
2. N.Boboc, Funcţii complexe, Editura Didactică şi
Pedagogică,
Bucureşti, 1969.
3. R. Cristescu, Matematici superioare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1956.
16
Matematici speciale I – Curs şi aplicaţii
 Ecuaţii diferenţiale de ordinul I

4. I. Gh. Şabac, Matematici speciale, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1965

17
Matematici speciale II – Curs şi aplicaţii