NICIO, NICIUN

Bună seara, stimaţi telefilologi. Cred că e momentul potrivit să discutăm despre poate
cea mai comentată şi cea mai disputată prevedere nouă a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi
morfologic-2005, şi anume scrierea laolaltă (într-un singur cuvînt) a cuvintelor din seria nicio,
niciun. Două lucruri trebuie să vă spun din prag.
1. Riscînd să-i contrariez pe unii dintre dv., am să vă anunţ că socotesc potrivită şi
binevenită această reglementare. (Ceea ce nu înseamnă că nu am şi obiecţii faţă de alte
dispoziţii ale Dicţionarului; despre toate, la timpul lor). Şi:
2. (poate mai important) : trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio,
niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci
cînd au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau
cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Urmărindu-mă doar cu puţintică atenţie, veţi
vedea că lucrurile sunt simple şi logice). Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte
în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar cîteva:
El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
Nu am decît 1000 de lei. De cît timp lipseşte?
E aşa de frig, încît îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cît timp vii.
E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
Te aştept, poţi să vii oricînd. Mă sună ori cînd ninge, ori cînd plouă.

Reîntorcîndu-ne la niciun, atrag atenţia că, prin scrierea legată, atunci cînd se cuvine,
cuvîntul devine concordant cu perechea lui pozitivă, ca să spun aşa, care este vreun, pe care-l
scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, cînd spun niciun, pentru economie de timp, mă refer la
întrega serie: niciun, nicio, niciunei...). E de observat, chiar dacă acest argument nu vă-
ncălzeşte din cale-afară, că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat:
ninguno - span., aucun - franc., nessun - ital.
Ca să evitaţi confuzia (cînd e legat?, cînd nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă
de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci cînd e vorba de „cantitate zero,
nimic, deloc”, cuvîntul se scrie legat: nicio. Atunci cînd e vorba de o "disjuncţie" negativă, de
o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi
de exemple:
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie. (Deloc, zero)
-Cum priveşti examenul de mîine?
-Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită. (Negaţie repetată).

-Cîte fete stau la parter?

-La parter nu e niciuna. (Cantitate zero)
-Cîte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei?
-Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată)

-Ai în Franţa vreo mătuşă?

-N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic)
-Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă?
-N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată)
Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în
funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare
ca:
-Mai e vreun măr?
putem răspunde:
-Nu mai e niciunul. (atunci cînd intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
-Nu mai e nici unul. (atunci cînd substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)

Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al

acestei grafii.
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie.
Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea
neîncheiată, pentru că ar rămîne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici... ce altceva?”

Astea fiind zise, bunii şi răbdătorii mei telespectatori, nu-mi rămîne decît să vă dau
întîlnire, mîine la aceeaşi oră, în !„center”, iar acum să vă mulţumesc pentru atenţie.