Sunteți pe pagina 1din 2

Comisia Europeană

Despre Comisia Europeană


Comisia Europeană este organismul executiv al UE. Ea reprezintă şi susţine interesele Europei în ansamblul său (şi nu pe cele ale vreunui stat
membru). Termenul „Comisie” desemnează atât colegiul comisarilor, cât şi instituţia în sine. Aceasta are sediul la Bruxelles (Belgia) şi anumite
servicii la Luxemburg. Comisia deţine reprezentanţe în fiecare stat membru al UE.

Rolul Comisiei:
 stabileşte obiective şi priorităţi de acţiune la nivel european
 propune proiecte legislative pe care le supune aprobării Parlamentului şi Consiliului
 gestionează şi pune în aplicare politicile şi bugetul UE
 asigură respectarea legislaţiei europene (alături de Curtea de Justiţie)
 reprezintă interesele UE pe plan extern (negociază acorduri comerciale între Uniune şi alte ţări etc.).

Planificarea şi pregătirea
Comisia îşi planifică activitatea, inclusiv elaborarea de noi acte legislative, plecând de la priorităţile politice stabilite de preşedinte.

Planificarea
La nivelul Comisiei, programul de lucru arată cum intenţionează Comisia să pună în practică priorităţile stabilite de preşedinte. Obiective
principale:
 Strategia Europa 2020 pentru ieşirea din criza economică şi stabilirea unui cadru favorabil creşterii economice şi creării de locuri de
muncă
 consolidarea drepturilor şi securităţii cetăţenilor europeni
 menţinerea rolului de lider în combaterea schimbărilor climatice
 consolidarea poziţiei Europei pe scena mondială.
La nivel de direcţie, fiecare direcţie generală a Comisiei elaborează un plan de management care transpune strategia sa pe termen lung în
obiective generale şi specifice şi care reflectă:
 principalele priorităţi politice ale Comisiei, în special Strategia Europa 2020 şi programul de lucru al Comisiei
 resursele înscrise în proiectul de buget .

Pregătirea legislaţiei
Înainte de a propune un nou act legislativ, Comisia face bilanţul actelor existente şi efectuează un studiu de impact pentru a analiza
potenţialele consecinţe economice, sociale şi de mediu ale noii iniţiative. De asemenea, se iau în considerare tendinţele existente la nivel
european şi posibilele implicaţii ale noilor acte legislative.
Comisia trebuie să consulte părţile interesate şi alte instituţii pentru a afla opinia acestora şi să solicite avizele guvernelor şi parlamentelor
naţionale.

Reuniuni ordinare şi extraordinare

Comisia se reuneşte la Bruxelles o dată pe săptămână, de obicei în ziua de miercuri.


Când sesiunile plenare ale Parlamentului au loc la Strasbourg, colegiul comisarilor se reuneşte, de asemenea, la Strasbourg. Agenda reuniunilor
se bazează pe programul de lucru al Comisiei.
Fiecare subiect de pe ordinea de zi este prezentat de către comisarul responsabil pentru domeniul în cauză. Apoi, întregul colegiu ia o decizie
colectivă. Publicul nu are acces la reuniuni şi dezbateri, dar poate consulta în orice moment ordinea de zi şi procesele verbale.
Reuniunile extraordinare se organizează în situaţii care necesită intervenţii urgente sau discuţii cu membrii Consiliului de Miniştri, pe marginea
unor probleme majore.
Un preşedinte şi 26 de comisari

Echipa formată din 27 de comisari, câte unul din fiecare stat membru, este desemnată o dată la cinci ani.
Consiliul European nominalizează un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei. Acesta trebuie să obţină votul majorităţii membrilor
Parlamentului European. Dacă deputaţii europeni resping propunerea, Consiliul trebuie să nominalizeze un alt candidat în termen de o lună.
Preşedintele ales îşi formează echipa de comisari, analizând propunerile ţărilor UE şi stabilind portofoliul fiecărui membru.
Lista comisarilor este trimisă spre aprobare (cu majoritate calificată) Consiliului de Miniştri şi Parlamentului. La finalul procedurii, Consiliul
desemnează oficial noua Comisie.
Mandatul colegiului actual este valabil până la 31 octombrie 2014.Preşedintele acestuia este José Manuel Barroso, din Portugalia.

Direcţii Generale

Personalul Comisiei numără 23 000 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul diverselor direcţii generale (DG-uri) sau servicii ale
Comisiei. Fiecare DG răspunde de un anumit domeniu de politică şi este condusă de un director general care îi raportează direct preşedintelui.
DG-urile elaborează propunerile legislative, însă acestea nu au caracter oficial decât din momentul în care colegiul comisarilor le adoptă în
cadrul reuniunilor săptămânale.
Comisia administrează şi o serie de agenţii executive.

S-ar putea să vă placă și