"ENIGMA OTILIEI" DE G.

CALINESCU - TIP ESEU CU PARTICULARITATI

Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, despretrasaturi ale

romanului, ilustrate intr-o opera literara care apartine lui G.
Calinescu, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie:

« Atenta observatie a socialului, zugravirea unor caractere bine

individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub latura
morala, fresca Bucurestiului de dinainte de primul razboi mondial,
naratiunea la persoana a treia si mentinerea naratorului omniscient
constituie trasaturi predilecte ale romanului de tip balzacian,
asimilate si de G. Calinescu. »(Gheorghe Glodeanu-Poetica
romanului romanesc interbelic).

Perioada interbelica este una de mare inflorire a prozei

romanesti, de depasire a unui spirit oarecum provincial, o perioada
de ascensiune a romanului romanesc si de sincronizare cu valorile
europene, proza romaneasca orientandu-se dominant spre romanul
de analiza. Pentru a face legatura intre romanul "de creatie" - G.
Ibraileanu, adica "Ion" de Liviu Rebreanu si romanul "de analiza" -
G. Ibraileanu, in speta « Concert din muzica de Bach » de H. P.
Bengescu, G. Calinescu, pentru a demonstra vitalitatea formulei
balzaciene si a completa veriga lipsa, scrie romanul obiectiv de tip
balzacian « Enigma Otiliei » publicat in anul 1938.Ca romancier se
evidentiaza prin romane precum « Cartea nuntii », « Bietul
Ioanide », « Scrinul negru », ca istoric literar prin lucrarea « Istoria
Literaturii Romane de la Origini pana in Prezent », ca publicist prin
opera « Cronica mizantropului » si « Cronica optimismului », ca
poet prin « Lauda lucrurilor » si « Poezie » si ca dramaturg
« Ludovic al XIX-lea ». Fiind o specie literara a genului epic in
proza, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii
literare inrudite prin dezvoltarea unei problematici grave, na
444e44e ratiune fictiva in care actiunea, bazata pe evenimente
reale, se desfasoara pe mai multe planuri si este sustinuta de
numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga
complicata, Enigma Otiliei isi demonstreaza statutul de roman.

Primul argument ce sustine caracterul obiectiv balzacian

al operei il constituie « atenta observatie a socialului » - C.
Glodeanu, observabila in tema sociala, avand ca subteme
banul, « zeul la care se inchina toti » - Balzac, tema mostenirii, a
clanului familial, a iubirii osciland intre cea paterna si erotica.
"Observarea umanitatii sub latura morala"- C. Glodeanuvizeaza in
cazul acesta conflictul dominant care este reprezentat de lupta
pentru mostenire. Discursul narativ se desfasoara lent, gradat, catre
punctul care va accelera ritmul si anume caderea lui mos
Costache. Tema principala vizeaza astfel viata burgheziei
bucurestene la inceputul secolului al XIX-lea,societate
degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a
romanului construindu-se in jurul averii lui mos Costache
Giurgiuveanu, care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte
personaje, interesate mai mult sau mai putin de
mostenire.

Un alt argument ce sta in favoarea caracterului

obiectiv al acestui roman este modul de constructie al firului epic,
acesta construind"fresca Bucurestiului de dinainte de primul razboi
mondial", si fiind structurat pe doua planuri care se intrepatrund si
se determina reciproc: destinul tanarului Felix Sima si istoria unei
mosteniri. Actiunea incepe « Intr-o seara pe la inceputul lui iulie
1909, cu putin inainte de orele zece », cand Felix Sima, un tanar de
optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseste la Iasi, pe
strada Antim din Bucuresti, acasa la Costache Giurgiuveanu,
tutorele sau. Secventele ce constituie expozitiunea sunt realizate
prin prisma descrierii calinesciene, validandu-se "gustul detaliului"-
C. Glodeanu , descrierea devenind individualizatoare, simbolica, in
spatele elementelor arhitecturale, de interior sau de exterior
ascunzandu-se elemente de profil moral ale personajelor. Prima
descriere balzaciana din roman fiind cea a caselor din Antim: « Nici
o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior »,
traducand lipsa de aspiratii intelectuale ale personajelor: Titi,
Aurica, Aglae, « Marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu
forma scurta a cladirilor » traduce contrastul dintre esenta si
aparenta, dintre ceea ce vor sa para unele personaje si ce sunt in
realitate, « ciubucaria ridicola prin grandoare » vizeaza ridicolul,
pretiozitatea, « amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive,
facute insa din var si lemn vopsit » denotand zgarcenia, « umezeala
care dezghioca varul si uscaciunea care umplea lemnaria » traduce
decrepitudinea, ramolismentul personajelor - Simion Tulea, « facea
din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi italice »
denotand caracterul mimetic al personajelor, lipsa de originalitate -
Titi Tulea. In casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele sau, tanarul
o va cunoaste pe Otilia si pe toti ceilalti care se aflau in jurul unei
mese rotunde jucand carti si table. El se integreaza vietii ciudate din
acest spatiu si modului lor de viata. Felix se ofera sa-l mediteze pe
Titi Tulea, fiul lui Simion si a Aglaei, care la douazeci si doi de ani
nu terminase inca liceul, dar colaborarea nu dureaza niciodata mult.
Olimpia, fata mai mare a Aglaei traieste in concubinaj cu Stanica
Ratiu, un avocat care nu profeseaza din lipsa de procese. Dupa ce
devin parinti si Stanica se preface ca este bolnav de inima, Simion
ii da fiicei sale casa promisa si cei doi se casatoresc, insa copilul de
doua luni este uitat cu desavarsire si moare. Intr-un alt plan narativ
Leonida Pascalopol, un mosier bogat, vine zilnic in casa lui
Giurgiuveanu pentru a o vedea zilnic pe Otilia. In acelasi timp Felix
se indragosteste de Otilia si ii reproseaza acesteia familiaritatea
excesiva pe care i-o acorda mosierului. Timpul petrecut de Felix si
Otlia la mosia din Baragan a lui Pascalopol face ca iubirea tanarului
sa devina din ce in ce mai puternica, dar fata il sfatuieste sa nu se
gandeasca la iubire inainte de a-si face o cariera. Reveniti in
Bucuresti, Otilia este mereu barfita de familia Tulea, iar Felix se
inscrie la Facultatea de Medicina. Costache amana la nesfarsit sa o
infieze pe Otilia si sa-i deschida un cont in banca. Felix afla din
intamplare care erau de fapt sursele de venit ale batranului. Un alt
episod se refera la Titi Tulea, care se indragosteste de sora unui
coleg, Ana, cu care este obligat sa se casatoreasca fara stirea Aglaei.
Insa proaspata nora nu este agreata si Aglae ii ordona lui Titi sa
divorteze, acesta refuzand ferm. Otilia pleaca brusc cu Pascalopol la
Paris, spre invidia Auricai, o alta fiica a Agalei, fata batrana prin
vocatie. Intre timp, Stanica ii face cunostinta lui Felix cu Georgeta,
o curtezana, cu care are o relatie amoroasa, iar in familia Tulea,
Simion este internat la un sanatoriu de boli nervoase unde este
definitiv abandonat. Dupa intoarcerea Otiliei si a lui Pascalopol, mos
Costache sufera un atac cerebral nu foarte violent, dar care
mobilizeaza pe membrii clanului Tulea care asteapta de mult
moartea batranului. Acest moment poate fi considerat un punct
culminant al diegezei. Giurgiuveanu isi revine, dar refuza sa faca
testament sau sa depuna banii la banca. Urmeaza o a doua cadere
a lui mos Costache, fiindu-i tot mai frica de Stanica. Gasind
momentul favorabil, determinand-o pe Otilia sa plece in oras, acesta
intra in camera bolnavului si il devalizeaza, intamplare fatala pentru
batran si deznodamant al desfasurarii actiunii romanului. Imediat
sosesc Aglae si ceilalti, dar eforturile lor de gasire a banilor esueaza
lamentabil. Felix o va parasi pe Otilia nemaiavand nevoie de ea, iar
Otilia ii explica lui Felix ca este prea tanar pentru ea, dar vrea sa-i
demonstreze in absenta unor acte iubirea ei, acesta respectand-o
prea mult pentru a face acest lucru. A doua zi pleaca la Paris cu
Pascalopol. Finalul romanului consemneaza destinele personajelor:
Otilia se casatoreste cu Pascalopol si ulterior devine sotia unui
conte: Felix ajunge profesor universitar si are o casatorie fericita;
Stanica Ratiu se insoara cu Georgeta si devine proprietarul unui bloc
de locuinte. Felix se intalneste in tren cu Pascalopol, acesta
aratandu-i o fotografie a Otiliei, dar acea femeie frumoasa nu era
fata nebunatica pe care o stia Felix, finalul romanului ramanand
deschis in privinta destinului Otiliei, care credea de la inceput ca
Felix avea sa faca o cariera stralucitoare, neincomodata de o
« dragoste nepotrivita ».

Al treilea argument ce statuteaza caracterul obiectiv al

acestui roman rezida in "zugravirea unor caractere bine
individualizate", modul de individualizare al personajelor fiind
realizat tot in descendenta balzaciana, fiind uzitate modalitati tipice
scriitorului francez, lucru care evidentiaza si el balzacianismul
romanului. G. Calinescu prezinta lumea ca pe un spectacol grotesc,
teatral, in care personajele sunt niste masti, nu au consistenta
sufleteasca, ci sunt chipuri umane, fiecare erou al romanului fiind
dominat de o trasatura de caracter puternica , definindu-l in esenta
sa morala: Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Stanica Ratiu
este tipul parvenitului, Aglae este « baba absoluta fara cusur in
rau »-N. Manolescu, Simion Tulea este « dementul senil »-N.
Manolescu, iar Titi Tulea este "imbecilul placid"-N. Manolescu.
Aceste personaje-tip urmaresc sa devina mostenitorii personajului-
pivot Costache si se caracterizeaza prin trasaturi negative de
caracter: avaritie, rapacitate, avarism, invidie, ura. Portretele sunt
realizate pe baza descrierii explicative si a interpretarii
fiziognomonice. Costache Giurgiuveanu este personajul central al
romanului intruchipand avarul si inscriindu-se in descendenta lui
Hagi-Tudose al lui Delavrancea, Harpagon al lui Moliere sau Felix
Grandet al lui Balzac, distantandu-se insa de acestia prin faptul ca
nu este dezumanizat din cauza patimii pentru bani. Aspectul exterior
si interior al casei paraginite trimite, cu toate detaliile
descriptive: « (. . . )totul in cel mai antic stil( . . . ). Zidaria era
crapata si scorojita in foarte multe locuri », si peretii «grosolan
tencuiti si zugraviti cu sablonul si cu mana », trimit catre avaritia
personajului, arhitectura casei sugerand « intentia de a executa
grandiosul clasic in materiale nepotrivite ». Gesturile, balbaiala,
raguseala sa sunt arme de aparare, reactii provocate de teama de
a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care
ii cere. La sosirea sa, Felix descopera un om total diferit de cel pe
care si-l imaginase: un batranel « subtire si putin incovoiat », cu o
chelie de portelan, cu "fata spana, buzele galbene de prea mult
fumat, cu ochii clipind rar si moale. Celelalte personaje sunt atipice,
sustinand totusi pregnant diegeza. Critica insa nu ezita sa le
eticheteze si pe acestea: Otilia este fata enigmatica, Felix este
studentul orfan, un intelectual in devenire, iar Pascalopol este
« mosierul epicureu »-N. Manolescu. Otilia Marculescu, fiica celei
de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu, este personajul eponim si cel mai
spectaculos al romanului. Prezinta prin prisma tiparului narativ al lui
W. C. Both din "Retorica romanului" , Otilia este personaj
tridimensional avand un caracter complex si contradictoriu prin
evolutia sa. Portretul fizic, realizat prin caracterizare directa,
sugereaza trasaturile sale morale, de delicatete, tinerete, farmec,
cochetarie, inocenta si maturitate: « Fata subtirica,imbracata intr-
o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare
colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si
delicat. . . ». Otilia este un personaj complex, cu un comportament
derutant prin prezenta unor elemente contradictorii: amestecul de
inocenta si maturitate, iubire si ratiune, detasare de planul material
al existentei, dar ravnirea hainelor de lux. Camera sa o defineste
intru totul prin detalii cu semnificatii caracteriale: « o masa de
toaleta , trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (. . . )un scaun rotativ
pentru pian », ce ar putea simboliza firea ei imprevizibila. Parerile
celorlalte personaje despre Otilia sunt de multe ori diametral opuse.
Rezulta un portret realizat intre oglinzi paralele, cu elemente care o
dezvaluie si altele care o ascund, procedeul fiind numit tehnica
reflectarii poliedrice: Mos Costache o iubeste pe « Otilica », « pe fe-
fetita mea », Felix o considera « foarte frumoasa, culta si talentata »
si in plus « o fata admirabila », Pascalopol o priveste ca o femeie in
devenire, cu care are rabdare: « e ca o randunica », Stanica Ratiu
o considera o femeie cu « spirit practic» , Aglae o crede
« zanatica », « dezmatata », « stricata » iar Aurica o include intr-
o categorie inferioara: « o fata de conditia ei ». Faptele o dezvaluie
altruista, grijulie fata de cei apropiati iar imbracamintea o arata
doritoare de lux dar si de bun gust. Felix Sima, definit chiar de
Calinescu « martor si actor », este personaj in roman prin actiunile
si faptele sale, dar tot el introduce cititorul intr-o lume necunoscuta
prin imaginile reflectate in constiinta sa, de aceea are un statut
complex. Portretul fizic ilustreaza trasaturile morale ale tanarului de
optsprezece ani: « fata ii era juvenila si prelunga, aproape
feminina » sugereaza delicatetea sufleteasca, nasul « de o taietura
elenica » ii dadea o « nota voluntara, iar imbracamintea, desi o
« uniforma de licean », ii dadea un aer barbatesc si elegant.
Comportamentul, gesturile sale contureaza o fire analitica,
rationala, lucida si un spirit de observatie dezvoltat. Ambitios, invata
si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional, dar
ferm si tenace devine profesor universitar si o autoritate in
medicina. G. Calinescu sustine astfel prin personajele sale celebra
asertiune a lui Balzac conform careia « personajele fac concurenta
starii civile » .
 Al patrulea argument in scopul demonstrarii
caracterului obiectiv al operei de factura balzaciana Enigma
Otiliei rezida in modul de elaborare al discursului narativ prin
"naratiunea la persoana a III-a si mentinerea naratorului
omniscient" si tiparul narativ auctorial, cel mai potrivit pentru acest
tip de roman. Perspectiva narativa este heterodiegetica cu
intamplarile narate de catre un narator omniprezent, detasat si
obiectiv care nu participa la evenimente nici ca personaj, nici ca
martor, dar care prefera uneori focalizarea interna fixa, centrata pe
Felix, un narator demiurg.

Stilul uzitat este un alt argument ce coroboreaza

obiectivitatea acestui roman balzacian, stil caracterizat prin precizia
notatiei si observatiei, cu fraze ample cu multe determinari ce
alterneaza cu fraze scurte, concise, caracterul scenic al unor
secvente, naratiunea impletita cu dialogul si descrierea, cat si prin
limbajul bogat in neologisme, autenticitatea operei calinesciene fiind
conferita si de atitudinea calinesciana de «homo ludens » prin
inclinatia spre joc si ironie totul realizandu-se prin intermediul
limbajului elegant, superior. Considerand aceste trasaturi « atenta
observatie a socialului, zugravirea unor caractere bine
individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub latura
morala, fresca Bucurestiului de dinaintea primului razboi mondial,
naratiunea la persoana a treia si mentinerea naratorului omniscient
constituie trasaturi predilecte ale romanului de tip balzacian,
asimilate si de G. Calinescu. » ce coroboreaza si caracterul obiectiv
al romanului Enigma Otiliei se poate afirma ca aceasta este o opera
obiectiva de tip balzacian, considerat de Mircea Cartarescu si un
« metaroman » anticipand astfel si postmodernismul.