n SUA, industrializarea forţată a agriculturii a creat un adevărat dezastru, ale

cărui proporţii de-abia acum încep să fie percepute. Douăzeci până la patruzeci
la sută din veniturile fermierilor care practică agricultura de tip industrial provin
din subvenţiile de la stat. Şi, desigur, cele mai mari subvenţiile primesc cele mai
mari ferme. De fapt, sistemul de subvenţionare a agriculturii industriale este un
mod de a sprijini cu bani publici giganticele corporaţii transnaţionale din
domeniul agricol. Politicile guvernamentale şi nu ineficienţa au distrus în SUA
mica fermă de familie, aşa cum, în România, agricultura ţărănească şi satul
românesc au fost distruse de comunişti, şi nu de către o pretinsă înapoiere a
agriculturii tradiţionale.

Americanii, ca şi comuniştii, au întreţinut cultul tractorului, al agriculturii

mecanizate. Tractorul simbolizează trecerea de la o agricultură bazată pe
energia solară gratuită la una dependentă de combustibili fosili şi o lungă listă
de furnizori.

Ferma industrială are un singur avantaj: foloseşte mai puţină forţă de muncă.
Nu se ia însă în consideraţie faptul că mai puţină forţă de muncă în agricultură
înseamnă mai multă mecanizare, care cere o enormă cantitate de energie
neregenerabilă. De fapt, dacă ne gândim mai bine, nu se economiseşte nici
măcar forţa de muncă. Când un fermier foloseşte un tractor care trage după el o
combină pentru a recolta grâul, acel fermier utilizează forţa de muncă urbană
din rafinăriile de petrol şi din industriile extractivă, siderurgică şi constructoare
de maşini. Dacă agricultura de tip industrial n-ar fi subvenţionată şi fermierii ar
trebui să plătească toate aceste costuri, ineficienţa sistemului ar deveni
evidentă.

Sistemul de tip industrial de producere a alimentelor din SUA consumă zece

calorii de energie fosilă pentru obţinerea fiecărei calorii de energie înmagazinată
în hrană.

Industrialismul este o paradigmă moartă. Este foarte eficient în a extrage

energiile înmagazinate în sol, subsol, în apă, aer, plante, animale şi oameni, dar
nu oferă stimulente pentru ca aceste energii să se reconcentreze, să se adune la
un loc, pentru a fi reutilizate în viitor. Sistemul industrial-tehnologic este
interesat doar de „investiţiile extractive”, adică investeşte doar în mijloacele de
exploatare, fără să investească în resursele regenerabile, în cele care asigură
viitorul. În sistemul economic actual, majoritatea investiţiilor, inclusiv cele din
agricultură, sunt evaluate în termeni de „valoare prezentă netă”, nicidecum de
valoare pentru generaţiile viitoare.

Acest mod de gândire este considerat normal de mulţi dintre noi. El este însă o
anomalie. Industrialismul nu-i altceva decât o patologie a spiritului uman.

Trebuie să abandonam iluziile agriculturii industriale şi să revenim la agricultura

tradiţională.

Astăzi, pentru România renaşterea agriculturii tradiţionale ar fi mană cerească.

Sfintele Scripturi ne spun că hrana, înainte de orice, este expresia domniei lui
Dumnezeu asupra creaţiei şi a iubirii sale faţă de oameni. Este un semn al
prezenţei lui Dumnezeu: „Iată, eu le voi ploua pâine din cer”. Episodul biblic al
manei cereşti exprimă semnificaţia adâncă a agriculturii tradiţionale. Hrana nu
este un produs, ci un dar de la Dumnezeu de care trebuie să ne îngrijim cu
atenţie. Creştinii ştiu că trebuie să se roage pentru pâinea „cea spre fiinţă” sau,
în altă traducere interpretativă, „cea de toate zilele”.

Agricultura tradiţională există în cadrul unei economii smerite care ţine cont de
limite. O agricultură care înţelege că noi toţi existăm în cadrul altei economii –
economia lui Dumnezeu, de la care toate ne vin. Este vorba de Marea Economie
a creaţiei, aşa cum o numeşte Wendell Berry, un celebrul scriitor agrarian din
SUA. În această economie totul se leagă, este interconectat, totul creşte într-o
imensă Biserică. Agricultura tradiţională este smerită, ştie să se conformeze
Marii Economii a lui Dumnezeu. În fiecare zi, ţăranului i se oferă mărturii
multiple ale bunătăţii şi puterii divine, de la germinaţia seminţelor până la
creşterea holdelor şi sănătatea vitelor. Când ţăranul este smerit, are credinţă şi
respectă creaţia lui Dumnezeu, el ştie că nu are de ce să se teamă de greutăţi.