Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de ŞtiinŢe economice

DEPARTAMENTUL CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Lupan Vlad

Căile de reducere a costurilor de producţie în economia naţională

Lucrul Individual

Conducător ştiinţific:
Bradu Margareta, lector univ

Chişinău-2018

0
 Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………….……...pag. 2
Capitolul 1 – Abordări teoretice despre esenţa costului de producţie………...……………...pag. 3-6
Capitolul 2 – Analiza importanţei minimizării costului de producţie ………………….……pag. 7-8
Capitolul 3 – Probleme şi soluţii a căilor de reducţie a costului de producţie ……….............pag 9-12
Concluzie……………………………………………………………………………………..pag 13
Bibliografie ……………………………………………………………………………...…...pag 14

1
 Introducere

Costul de producţie constituie un indicator esenţial pentru stabilirea preţului cerut de

vânzător în procesul de negociere a mărfii cu agenţii economici cumpărători. Cunoscând nivelul
exact al cheltuielilor de producţie, vânzătorul va şti între ce limite poate să negocieze preţul de
vânzare, astfel încât să-şi recupereze aceste cheltuieli şi să obţină şi un profit.

Actualitatea temei: Costul de producţie este un criteriu esenţial în fundamentarea deciziilor

întreprinzătorilor privind asimilarea în fabricaţie a noilor produse. Numai printr-o estimare
simultană cât mai exactă a cheltuielilor de producţie şi a preţului prezumtiv de vânzare al mărfurilor
se poate aprecia dacă veniturile obţinute vor depăşi cheltuielile şi se va obţine rata de rentabilitate
acceptabilă. Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii economice presupune un consum continuu de
factori de producţie. În condiţiile limitării cantitative a acestora, firmele aleg categoriile şi cantităţile
de bunuri care vor fi produse şi optimizează combinarea factorilor de producţie disponibili cu
obiectivul de a maximiza profitul economic obţinut. Maximizarea profiturilor se poate realiza însă
numai prin minimizarea costurilor.

Scopul lucrării: Această lucrare a avut scopul de studiu a costului de producţie, care
constituie un indicator esenţial pentru stabilirea preţului cerut de vânzător în procesul de negociere a
mărfii cu agenţii economici cumpărători. Această temă este necesară pentru fiecare student al FŞE
Metodele de cercetare: În cadrul elaborării referatului m-am axat pe utilizarea metodelor de
cercetare precum cele generale: metoda analizei, sintezei, inducției și deducției.
Structura lucrării: Referatul este compus din trei capitole, astfel, Capitolul I descrie aspectele
teoretice despre Costurile de producţie , Capitolul II reste axat pe înţelegerea importanţei acestuia
Capitolul III redă căile de reducere a costurilor de producţie.

Rolul practic al lucrării: Noi ca viitori antreprenori trebuie să înţelegem importanţa acestei
teme, deoarece fară calculul costurilor de producţie nu poţi şti dacă ai obţinut profit, iar reducerea
costului de producţie poate aduce venit suplimentar.

Cuvinte cheie: cost de producţie, cheltuieli, costul, management, consummator, producer etc.

2
 Capitolul I
Abordări teoretice despre esenţa costului de producţie

Într-o concepţie generală costul reprezintă în expresie monetară consumuri de resurse ocazionate
de realizările întreprinderii. Sau într-o perspectivă metodoligică un cost poate fi tratat ca un mod de
grupare sau regrupare, în funcţie de anumite criterii, a cheltuielilor, combinările fiind atât de numeroase ca
într-un joc de construcţie. Deci costul reprezintă totalitatea consumurilor de resurse pe care le efectuează
întreprinderea pentru realizarea unei unităţi de produs sau a unui serviciu.Caracteristicile noţiunii de cost
sunt: consum de resurse (de valori), legătura cu realizările şi evaluarea în expresie bănească.

Consum de resurse. În această calitate, costurile se identifică după caz prin consumul factorilor
de producţie, respectiv materii prime şi materiale, forţă de muncă, mijloace de producţie, prestaţii externe
primite şi alte consumuri, inclusiv impozitele şi taxele ca sume de bani plătibile pentru obligaţiile fiscale
apărute în desfăşurarea normală a activităţii.
Legătura cu realizările. Realizările întreprinderii se identifică cu produsele obţinute şi
serviciile prestate, ca purtători de costuri, destinate după caz, desfacerii sau consumului intern
(imobilizările din producţia proprie şi consumurile intermediare-transport intern, energie din producţie
proprie, reparaţii în regie etc.).

Evaluarea în expresie bănească. Atât consumurile de resurse cât şi realizările sunt evaluate în
unităţi monetare. Aceasta nu înseamnă că pentru a deveni cost, o cheltuială trebuie plătită, după cum o
realizare trebuie încasată. Dimensionate în timp costurile în calitatea lor de cheltuieli pot fi precedate de
plăţi, urmate de plăţi sau pot fi congruente în timp cu plăţile.
În expresie bănească, costul reprezintă numărul de unităti monetare necesare pentru a dobândi
resursele consumate încorporate valoric în substanţa produselor şi serviciilor obţinute ca realizări ale
activităţii producătoare a întreprinderii. Baza de evaluare se diferenţiază în funcţie de scopul urmat. Costul
istoric dacă se urmăreşte menţinerea valorii nominale a capitalului sau costul de înlocuire dacă scopul îl
reprezintă menţinerea valorii substanţiale a capitalului.
Costul se defineşte prin trei caracteristici independente unele de altele, respectiv: câmpul de
aplicare, momentul calculului şi conţinutul.
Câmpul de aplicare a costului este foarte variat şi poate fi:

3
  o funcţie sau o subfuncţie economică de întreprindere (aprovizionare, producţie,
distribuţie sau administraţie);
 un mijloc de exploatare, adică o maşină, un post de lucru, un raion de magazin, un canal
de distribuţie;
 o activitate însemnând o familie de produse, un produs sau o zonă de activitate;
 un centru de resposabilitate, adică un subsistem de întreprindere dotat cu un indicator de
performanţă şi căruia îi este lăsată o anumită latitudine în ceea ce priveşte mijloacele necesare satisfacerii
obiectivelor.
Momentul calculului permite distingerea a două tipuri de costuri:
 costul istoric care este un cost calculat posterior faptelor care l-au generat; se vorbeşte
totodată de cost constatat sau cost real;
 cost prestabilit care este un cost calculat anterior faptelor care l-au generat; costul
prestabilit poate avea caracter de normă sau de simple previziuni; după optica de calcul, se poate vorbi de
cost standard, de deviz sau mai simplu de costuri previzionare.
Conţinutul. Pentru o perioadă determinată, un cost poate fi calculat, fie încorporând toate
cheltuielile înregistrate în contabilitatea generală, fie numai o parte din aceste cheltuieli. Prin urmare planul
de conturi distinge două familii de costuri:
a) costuri complete constituite din totalitatea cheltuielilor referitoare la obiectul de calcul şi care
pot fi:

 costuri complete tradiţionale dacă cheltuielile din contabilitatea generală sunt încorporate
fără modificări;
 costuri complete economice dacă aceste cheltuieli suferă anumite retratări în funcţie de
cea mai bună expresie economică a costurilor.
b) costuri parţiale care sunt obţinute încorporând decât o parte din cheltuielile pertinente, în
funcţie de problema care este tratată, şi care pot fi:
 costul variabil este un cost constituit numai din cheltuieli care variază cu volumul de
activitate al întreprinderii fără a fi necesară o proporţionalitate exactă între variaţia cheltuielilor şi cea a
volumului de produse obţinute;
 costul direct este un cost constituit din cheltuielile care îi pot fi direct afectate (în general
cele operaţionale sau variabile) şi din cheltuieli care cuprind costuri fără ambiguitate (variabile sau fixe).

4
 Obiectivele analizei costurilor de producţie

Analiza cheltuielilor întreprinderii este deosebit de importantă în activitatea de gestiune şi

control, deoarece evidenţiază modul în care sunt utilizate resursele (materiale, umane, financiare) şi
impactul alocării acestora asupra performanţelor întreprinderii.
Analiza sistematică a costurilor de producţie permite înţelegerea mecanismului de formare a
rezultatelor întreprinderii în funcţie de volumul, structura şi tendinţa diferitelor categorii de cheltuieli,
identificarea rezervelor pe linia economisirii consumului de resurse şi totodată conturarea strategiei
întreprinderii pentru perioada următoare de gestiune.
Un aspect important de urmărit în analiza costurilor firmei este evoluţia acestora. În teoria
economică, privind acest aspect s-a conturat conceptul de curbă de experienţă a costurilor. Observaţiile de-
a lungul timpului asupra volumului şi tendinţei de evoluţie a costurilor au condus la concluzia că
fenomenul de experienţă capătă dimensiuni şi consecinţe importante la nivelul costurilor. Conform acestei
teorii agentul economic realizează economii pe seama costurilor variabile odată cu trecerea timpului,
respectiv cu apropierea sau chiar atingerea fazei de maturitate a activităţii, întrucât angajaţii capătă
experienţă în domeniu, reuşind, prin achiziţionarea celor mai performante mijloace de muncă în domeniu
să-şi îmbunătăţească rezultatul muncii, prin urmare, să crească performanţele financiare la nivelul firmei.
Acumulările financiare stimulează însa dorinţa de extindere a capacităţii de producţie. Realizarea
necontrolată a acestei extinderi poate genera pierderi sau o creştere exponenţială, de foarte multe ori mai
mare decât economia realizată pe seama creşterii productivităţii muncii. Aceasta întrucât capacitatea de
producţie, indiferent de gradul de utilizare, generează costuri fixe, care pot atinge dimensiuni
impresionante. Mai mult, capacităţile de producţie extinse, sunt greu de controlat la nivel ierarhic, impun
structuri de conducere sofisticate, totul însemnând costuri, uneori mult prea mari şi evoluţii mult prea
rapide pentru a putea fi controlate. Pe curba logistică a costurilor se pot delimita, prin urmare zona
randamentelor crescătoare, corespunzătoare fazelor de expansiune a activităţii, zona randamentelor
constante, corespunzătoare fazei de maturitate a activităţii, şi zona randamentelor descrescătoare,
corespunzătoare fazei de declin a activităţii.
Prin urmare, privite în timp, costurile totale se micşorează lent sau rămân constante pentru cifre
de afaceri foarte mari, în timp ce costul unitar se diminuează rapid într-o primă fază, după care rămâne
relativ constant. Managementul va fi mereu preocupat pentru reducerea relativă a costurilor, drept pentru
care trebuie să abordeze problematica costurilor utilizând o serie de instrumente şi metode specifice
analizei economice.

5
 Managementul costurilor de productie componenta a managementului financiar

Costul productiei este o categorie economica de importanta deosebita în managementul

firmei, întrucât exprima modul în care se realizeaza consumul si valorificarea factorilor de productie
(capitalul, natura, munca, informatia, stiinta etc.).
Ca urmare, costul ocupa un loc central în managementul firmei, fiind „purtatorul de cuvânt“
al modului de conlucrare între functia tehnica si economica, între toate functiile firmei. Acest lucru impune
o noua mentalitate a managerilor fata de costuri.
Întreprinderea moderna, în aceasta viziune, necesita un nou stil de management, bazat pe
flexibilitate, dinamism si previziune.Procesul de management, în domeniul costurilor, trebuie conceput si
realizat din trei puncte de vedere.
1 cibernetic, respectiv sub aspectul coerentei si relevantei informatiei, al rationalitatii si
raspunderii;
2 economic, adica prin construirea si realizarea obiectivelor strategice si tactice ale firmei;
3 social, în sensul maximizarii efectelor pe acest plan;
Ca urmare, în domeniul costurilor de productie, managementul trebuie sa creeze cadrul
organizatoric si de responsabilitate pentru solutionarea unor probleme cardinale, la solutionarea carora
trebuie sa-si aduca contributia întreg personalul firmei, iar solutiile care se adopta au rezonanta generala în
firma. Dintre solutiile care se impun se detaseaza conceperea si introducerea costurilor standard, a
costurilor ideale, normale si reale, analiza valorii etc. introducerea de sisteme si metode de management
prin care sa se stabileasca preventiv si operativ abaterile costurilor efective de la cele prestabilite, a
cauzelor lor si a masurilor de corectie ce se impun, prevenirea pierderilor, introducerea de sisteme si
metode de management adecvate (dintre care ne-am referit doar exemplificativ la cele mai semnificative).

6
 Capitolul II
Analiza importanţei minimizării costului de producţie

Comportamentul producatorului rational fata de cost rezulta direct din scopul obiectiv al
activitatii sale — maximizarea profitului — care trebuie sa se bazeze pe rationalitate in mobilizarea
si alocarea resurselor, pe spirit de competitie si cunoastere bazata pe calcul economic. Pentru a-si
spori profitul, el ar trebui sa mareasca volumul productiei vindute. Cum orice intreprinzator se
confrunta cu unele restrictii, printre care caracterul limitat al resurselor economice si cu preturile
factorilor de productie si ale marfurilor date de piata, in conditiile concurentei perfecte, va putea sa-
si realizeze scopul reducind consumurile specifice cu factorii de productie sau, altfel spus, marind
randamentul factorilor. Deciziile producatorului depind de elasticitatea cererii. In situatia unei cereri
elastice, el va maximiza productia cu costul total global; in conditiile unei cereri inelastice, va
minimiza costul total global pentru obtinerea unei productii date. In acest ultim caz, are loc o
eliberare de resurse economice cu care agentul economic va trece la organizarea fabricarii unor noi
produse, largind oferta de bunuri si/sau servicii. Reducerea costurilor materiale de productie
exprima, in асе1asi timp, gospodarirea rationala a resurselor naturale — petrol, gaze naturale,
minereu de fier, lemn etc. —, grija pentru mediul natural, responsabilitate pentru dezvoltarea
economico-sociala durabila.
In situatia reducerii consumurilor specifice de materii prime,
combustibili, etc. provenite din import se economiseste valuta, se
reduce cererea de valuta cu efecte pozitive asupra cursului de schimb.
Prin reducerea costului mediu total (сt), contributia la sporirea
profitului firmei vine din doua directii: cresterea profitului pe produs
(pr) si marirea productiei marfa (Q), deci a ofertei de marfuri, asa cum
se observa in relatia profitului firmei (Pr); Pr=(р — сt)*Q=pr*Q
Reducerea costului de productie determina stabilitatea sau chiar reducerea preturilor,
cresterea competitivitatii produselor in lupta de concurenta atit pe piata nationala, cit si pe piata
externa.
In vederea reducerii costului, producatorul trebuie sa caute si sa gaseasca rezervele de
reducere a consumurilor de factori de productie, sa actioneze simultan in toate compartimentele
intreprinderii, asupra tuturor factorilor productie, in toate fazele activitatii economice si sa aplice

7
masurile posibile de diminuare a costurilor in concordanta cu exigentele competitiei impusa de
piata.
Reducerea costului de productie trebuie sa aiba loc fara influente negative asupra calitatii
bunurilor materiale si serviciilor, ci, dimpotriva, concomitent trebuie sa se asigure un spor de
calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calitatii este antieconomica. Totodata, tendinta
generala impusa de concurenta pe piata este ca bunurile economice sa incorporeze in costurile lor
cit mai putina materie prima, munca de inalta calificare si sa fie obtinute cu cea mai moderna
tehnologie.

Elemente esentiale in activitatea de reducere a costului

Producatorii au in vedere urmatoarele:

a) isi aleg procesul de productie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere
tehnic, ci si economic si ecologic;
b) urmaresc sa cumpere factori de productie, pe cât posibil, la preturile cele mai mici,
fara neglija calitatea si sa reduca costurile de functionare a lor;
c) micsorarea consumului de factori de productie pe unitatea de rezultat prin marirea
randamentului lor;
d) asigurarea reducerii costurilor in toate fazele muncii, nu numai in producerea
nemijlocita de bunuri economice, ci si in fazele de cercetare si proiectare, in
domeniul gestiunii si conducerii;
e) realizarea obiectivelor stabilite, tinând seama de resursele disponibile, de conditiile
de productie existente, in contextul restrictiilor de ordin economic;
f) identificarea produselor care genereaza consumuri energetice mari si a produselor
care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activitatii de minimizare a
costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul si evidenta.

Micsorarea costurilor necesita ridicarea nivelului de calificare a lucratorilor, perfectionarea

echipamentelor tehnice de productie, a tehnologiilor de fabricatie, a activitatii de administrare, de
gestiune si conducere, stimulare materiala, cresterea productivitatii etc.

8
 Capitolul III
Probleme şi soluţii a căilor de reducţie a costului de producţie
Activitatea de reducere a costurilor poate fi desfăşurată numai acolo, unde există
rezerve în acest sens, respectiv numai atunci când se cunosc natura şi volumul acestor rezerve,
precum şi factorii care ar putea conduce la mobilizarea lor.

Cea mai importantă dintre finalităţile analizei costurilor este creşterea eficienţei
consumurilor de resurse în procesele interne de creare a valorii. Aceasta înseamnă reducerea
consumurilor de resurse în condiţiile menţinerii valorii create, sau, ideal, a creşterii acesteia. Una
dintre cele mai importante condiţii pe care trebuie să le îndeplinească măsurile de reducere a
costurilor este să nu afecteze în mod negativ calitatea produselor, sau, în general, valoarea pe care o
reprezintă acestea pentru clienţi. În acelaşi timp, soluţiile nu trebuie să aibă efecte negative asupra
indicatorilor de rezultate a întreprinderii de natura volumului de activitate. Aceasta înseamnă că
soluţiile de optimizare a nivelului costurilor trebuie să fie durabile.

În mod normal, implementarea soluţiilor de reducere a costurilor necesită

eforturi,care,la rândul lor,se concretizează în consum de resurse. Prin urmare,un alt criteriu pe care
trebuie să-l îndeplinească soluţiile de reducere a costurilor este eficienţa, adică să implice un efort a
cărui cost să fie justificat de efectul obţinut în termeni de creştere a raportului resurse
consumate/valoare creată.

Oportunitatea soluţiilor de reducerea a costurilor este legată faptul că anumite

soluţii sunt mai importante şi/sau au prioritate mai mare decât alte soluţii de reducere a costurilor.

Ultima condiţie pe care trebuie să o respecte o soluţie de reducere a costurilor ar

fi realismul acesteia. Aceasta înseamnă că întreprinderea trebuie să fie capabilă să efectueze efortul
prevăzut de acea soluţie,iar acest efort să conducă fără echivoc la rezultatul scontat în termeni de
durabilitate şi eficienţă a reducerii costurilor.

9
 De asemenea,simpla reducere a nivelului costului nu înseamnă automat creşterea
eficienţei consumului de resurse. Aceasta deoarece natura relaţiei diferitelor categorii de resurse
consumate cu valoarea creată prin acele consumuri este complexă. Astfel, există anumite resurse,
optimizarea consumului căruia conduce la efecte pozitive majore,care se propagă la nivelul
întregului proces de creare a valorii desfăşurat în cadrul întreprinderii(de exemplu: reducerea
pierderilor de materii prime şi materiale în procesele de stocare, reducerea rebuturilor, reducerea
defectelor în ceea ce priveşte costurile serviciilor post-vânzare). Pe de altă parte,există alte categorii
de resurse, reducerea consumului cărora conduce la efecte mai puţin durabile, care conduce în mică
măsură la creşterea eficienţei, sau chiar poate să determine o reducere a eficienţei activităţii
întreprinderii (de exemplu: reducerea costurilor cu inovarea produselor pe o piaţă dinamică din
punct de vedere inovativ, reducerea costurilor de marketing pe o piaţă cu o cerere sensibilă la
comunicarea etc.) .

Cu alte cuvinte,înţelegerea corelaţiei dintre consumul unei anumite categorii de

resurse şi valoarea pe care o crează acel consum este de importanţă fundamentală pentru formularea
soluţiilor de reducere a unuia sau altuia dintre elementele de cost.

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului

Organizaţiile au în vedere următoarele:

a) îşi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi
economic şi ecologic;

b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără a
neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor;

c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea

randamentului lor;

10
d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de
bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii;

e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de

producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic;

f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc
pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul
metodelor moderne de calcul şi evidenţă.

Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor,

perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de
administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Principalii factori care contribuie la reducerea costurilor sunt:

 rezultatele obţinute în urma experienţei şi transferului de cunoştinţe de care firma a
beneficiat în cadrul fiecărei activităţi;
 costuri de producţie reduse datorită controlului riguros al resurselor utilizate în procesele
de fabricaţie;
 gradul de integrare care influenţează diferit de la o industrie la alta;
 gradul de utilizare a capacităţilor de producţie;
 momentul de intrare în industrie. Vechimea poate aduce după sine avantaje, precum
notorietate, efectul de formare, etc, însă poate fi urmată şi de dezavantaje ca necesitatea de a găsi
furnizori, de a forma distribuitori, clienţi, etc;
 acces privilegiat la unele resurse care sunt oferite la preţuri atractive;
 relaţiile cu partenerii instituţionali (guvern, sindicate, puterea publică etc.) care sunt
inaccesibili celorlalţi concurenţi şi care permit realizarea de economii importante cum ar fi:
exonerări financiare, absenţa de conflicte sociale, preţuri bune etc.;
 economii de scară în diferitele activităţi elementare.

Metode de reducere a costurilor

11
 Costurile de producţie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea
producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi care
inf1uentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie si preţurile vânzare ale
mărfurilor.

Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a costurilor:

Metode clasice de reducţie a costurilor de producţie:

 reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă

 creşterea productivităţii muncii
 folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie
 retehnologizare
 dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare
 reducerea costurilor calităţii
 reducerea costului prin proiectare (design)
 renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii
 reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti
 micşorarea preţurilor de desfacere
 dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama
 reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs

12
 Concluzie

În diverse lucrări de specialitate există mai multe definiţii şi explicaţii ale conceptului de cost.
Cea mai simplă definiţie consideră costul de producţie ca fiind „totalitatea cheltuielilor determinate
de realizarea mărfurilor (produse sau servicii)”. Majoritatea definiţiilor despre cost se referă la
cheltuielile ce apar în relaţia aprovizionare - producţie - desfacere.
De asemenea, costul de producţie este, totodată, şi un factor determinant în stabilirea mărimii
preţurilor sau al alegerii politicii de preţ. Deosebirea între costul de producţie (numit în unele părţi
din lucrare şi cost) şi cheltuială se exprimă prin faptul că prin cheltuială se asigură plata factorilor de
producţie necesari organizaţiei pentru realizarea unei mărfi, iar costul, aşa cum s-a menţionat, este
expresia bănească a consumului factorilor de producţie.

Eforturile depuse in directia cresterii eficientei economice impun comensurarea raportului

dintre efortul depus si efectul obtinut folosind parghiile valorice. Una dintre aceste parghii este
costul de productie. Cunoasterea sub toate aspectele a costului a constituit si constituie o preocupare
a specialistilor, teoreticieni si practicieni.

Lamurirea notiunii si a continutului costului este ampla si de mare complexitate. Abordarea

acestui domeniu presupune operarea cu mai multe notiuni specifice. Pentru al le prezenta pe cele
mai semnificative avem in vedere circuitul economic la nivelul unei intreprinderi de tip industrial.

Importanţa cunoaşterii noţiunii de cost de producţie este necesară pentru fiecare antreprenor,
acest concept poate economisi foarte multe resurse şi/sau mări profitul.

13
 Bibliografie
 http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Costurile-de-
productie34526.php

 http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/Cai-de-reducere-a-costului-de-55.php

 http://teoraeco.blogspot.com/2010/04/necesitatea-diminuarii-costului-de.html

 https://cuttingcost.wordpress.com/

 http://www.referatele.com/referate/economie/online2/Cost-de-productie---
Necesitatea-diminuarii-costului-de-productie-referatele-com.php

 https://www.academia.edu/20828646/Managementul_costurilor_de_productie_si_impo
rtanta_lui_in_managementul_modern

 https://laurentiumihai.ro/reduceri-de-costuri-utile-la-o-firma/

14