Băhnaru Victoria

Speța nr.1

1)Potrivit prevederilor Convenției de la Geneva din 12 august 1949, art.4 (Prizonieri de război),
sunt considerați prizonieri de război, inter alia, persoanele care au căzut sub puterea inamicului
și anume: Membrii forţelor armate ale unei Părţi în conflict, precum şi membrii miliţiilor
şi corpurilor de voluntari făcând parte din aceste forţe armate.

Astfel, din cele prezentate în speță, este relatat un conflict/război armat în care sunt
angajați forțe militare aeriene și marine care aparțin statelor beligerante. Drept rezultat al
înfrângerii, militarii statului X au devenit prizonieri de război, facând parte din membrii fortelor
armate opuse, asa cum îi califică Convenția de la Geneva. Mai mult decît atât, art.5 al Convenției
stabilește perioada de timp în care persoana devine prizonier de război, și anume din momentul
în care va cădea sub puterea inamicului şi până la eliberarea şi repatrierea definitivă. Din datele
speței rezultă aceste două momente, și anume militarii inițial au căzut sub puterea inamicului,
după care au fost returnați statului Y.

2)Convenția de la Geneva constituie un instrument internațional de protecție, care implică o

gamă foarte vastă în materia obligațiilor și angajamentelor impuse statelor participante la un
conflict, sarcina primordială fiind asigurarea bunăstării tuturor persoanelor care cad sub
incidența statutului de prizonier de război. Convenția din start interzice orice formă de a) atingeri
aduse vieţii şi integrităţii corporale, mai ales omorul sub toate formele, mutilările, cruzimile,
torturile şi chinurile; b) luări de ostatici; c) atingeri aduse demnităţii persoanelor, în special
tratamente umilitoare şi înjositoare; d) condamnări pronunţate şi execuţiile efectuate fără o
judecată prealabilă, dată de un tribunal constituit în mod regulat, însoţită de garanţii judiciare
recunoscute ca indispensabile de către popoarele civilizate. (art.3)

Analizînd prevederile Convenției rezultă o serie de încălcări admise de către statul ce

deținea prizonierii. În primul rând, a fost desconsiderat art.13 al Convenției, care dispune că
Prizonierii de război trebuie să fie trataţi tot timpul cu omenie. Orice act sau misiune ilicită din
partea Puterii deţinătoare, care ar cauza moartea sau ar pune în mod grav în pericol sănătatea
unui prizonier de război de sub puterea sa, este interzis şi va fi considerat ca o gravă încălcare a
prezentei convenţii. Prizonierii de război trebuie, de asemenea, să fie protejaţi tot timpul, mai
ales contra oricărui act de violenţă sau de intimidare, contra insultelor şi curiozităţii publice. Din
cuprinsul speței rezultă că prizonierii au fost expuși unor pericole grave adresate integrității lor
fizice și psihice, unii dintre ei fiind supuși diferitor forme de tortură în scopul de a obține
informații.
 Un alt articol îl precede pe cel anterior, și anume art.14, care stabilește că Prizonierii de
război au dreptul, în toate împrejurările, la respectul persoanei şi onoarei lor, fapt încălcat în
acest caz, or prizonierii erau frecvent intimidați, fiind amenințați cu moartea membrilor
familiilor lor. Suplimentar, art.17 vine să completeze cele elucidate anterior, în materia
interzicerii intimidării la obținerea de informații din partea prizonierilor, urmând ca Nici o
tortură fizică sau morală şi nici o constrângere să nu poată fi exercitată asupra prizonierilor de
război spre a obţine de la ei informaţii de orice fel ar fi. Prizonierii care vor refuza să răspundă
nu vor putea fi nici ameninţaţi, nici insultaţi, nici expuşi la neplăceri sau dezavantaje de orice
natură ar fi ele.

Un articol relevant cazului este art.20 care descrie modalitatea în care trebuie să aibă loc
evacuarea prizonierilor de război, care trebuie executată totdeauna cu omenie şi în condiţii
asemănătoare celor create trupelor Puterii deţinătoare în deplasările lor. Puterea deţinătoare va
procura prizonierilor de război evacuaţi apă potabilă şi hrană suficientă, precum şi
îmbrăcămintea şi îngrijirile medicale necesare; ea va lua toate precauţiile necesare pentru a
asigura securitatea lor în timpul evacuării şi va alcătui, îndată ce va fi posibil, lista prizonierilor
evacuaţi. Art.46, de asemenea stabilește că Puterea deţinătoare va procura prizonierilor de
război, în timpul transferării, apă potabilă şi hrană suficientă pentru a-i menţine sănătoşi,
Tratamentul ofiţerilor Tratamentul altor prizonieri Condiţii precum şi îmbrăcămintea, cazarea şi
îngrijirile medicale necesare, fapt neatestat din conținutul speței.

A fost încălcat, de asemenea și art.22 al Convenției, care dispune că Prizonierii de război

trebuie să fie internaţi în clădiri situate pe uscat şi prezentând toate garanţiile de igienă şi
salubritate, fapt nerespectat de statul culpabil, pe măsură ce prizonierii au rămas contaminați cu
virusuri. De semenea, au fost încălcate art.29 și 30, care descriu obligativitatea statelor de a
asigura prizonierilor condiții normale de igienă și îngrijire medicală. În speță, prizonierii, fiind
contaminați cu virus, precum și cei bolnavi sau răniți urmau să beneficieze prioritar de îngrijiri
medicale, astfel că Prizonierii de război atinşi de o boală gravă sau a căror stare necesită un
tratament special, o intervenţie chirurgicală sau spitalizare, vor trebui să fie admişi în orice
formaţie militară sau civilă aptă de a-I trata, chiar dacă repatrierea lor e posibilă într-un viitor
apropiat.

3) Dreptul de a nu fi supus la tortură, tratamente inumane şi degradante este un drept intangibil,

nefiind permis a i se aduce limitări nici măcar în circumstanţe care pot pune în pericol
suveranitatea naţională. De asemenea, de la prevederile art. 3 din CEDO nu se poate deroga nici
chiar în timp de război sau chiar dacă există un pericol public care ameninţă viaţa naţiunii.
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante defineşte tortura drept orice act prin care sunt aplicate cu intenţie o
durere sau sunt provocate suferinţe acute unei persoane în special pentru a se obţine de la aceasta
informaţii, pentru a o pedepsi sau pentru a o intimida.

În privința invocării unei violări al acestui articol în raport cu speța supusă analizei, este
important de a se dovedi gradul de suferințe psihice și fizice aduse integrității corporale ale
prizonierilor, durata acestora și intensitatea. Putem fi în prezența unei încălcări a art.3 doar în
situaația dovedirii gravității comportamentului staului în raport cu prizonierii, analizându-se mai
mulți factori: cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave; cauzarea intenţionată a
durerii şi urmărirea unui anumit scop, cum ar fi obţinerea de informații. Gradul de suferinţă şi de
umilinţă trebuie, în orice caz, să depăşească limitele acelui inevitabil element de suferinţă şi
umilinţă, legat de anumite tratamente sau pedepse legitime.

Potrivit datelor speței, exiostă câteva motive pentru a concluziona încălcarea art.3: lipsa
hranei și apei, igienei corespunzătoare, loc de detenție contrar condițiillor normale de existență,
intimidarea în scopul obținerii informațiilor, amenințarea cu moartea.

Speța nr.2

5 încălcări ale Protocolului adițional la Convenția de la Geneva din 12 august 1949

privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale depistate în speță:

1. art.37 Intrerzicerea perfidiei

Este interzisă omorârea, rănirea sau capturarea unui adversar recurgând la perfidie. Constituie
perfidie actele care fac apel, cu intenţia de înşelare, la buna-credinţă a unui adversar pentru a-l
face să creadă că are dreptul să primească sau obligaţia să acorde protecţia prevăzută în regulile
dreptului internaţional aplicabil la forţele armate. Actele următoare constituie exemple de
perfidie:
a) simularea intenţiei de a negocia sub acoperirea steagului de parlamentare sau simularea
predării;b)simularea unei incapacităţi datorită rănilor sau bolii; c)simularea posedării statutului
de civil sau de necombatant;d)simularea posedării unui statut protejat utilizând semne, embleme
sau uniforme ale Naţiunilor Unite, ale statelor neutre sau ale altor state care nu sunt părţi la
conflict.

2. art.38 Embleme recunoscute

 1. Este interzis de a se utiliza fără a avea dreptul semnul distinctiv al Crucii Roşii, al
Semilunii Roşii sau al Leului şi Soarelui Roşu sau alte embleme, semne sau semnale
prevăzute de către convenţii sau de prezentul protocol. Este, deopotrivă, interzis de a
recurge la o folosire abuzivă, deliberată, într-un conflict armat, a altor embleme, semne
sau semnale protectoare recunoscute pe plan internaţional, inclusiv steagul parlamentar şi
emblema protectoare a bunurilor culturale.
3. art.39 Semne de naționalitate
1. Este interzis să se utilizeze, într-un conflict armat, drapele sau pavilioane, simboluri,
insigne sau uniforme militare ale unor state neutre sau ale altor state care nu sunt părţi la
conflict.
4. art.40 Cruțare
Este interzis de a se ordona să nu existe supravieţuitori, de a se ameninţa aceasta
adversarul sau de a conduce ostilităţile în funcţie de această decizie.
5. art.42 Ocupanții aeronavelor
1. Nici o persoană care sare cu paraşuta dintr-o aeronavă în pericol nu trebuie să facă
obiectul unui atac în timpul coborării.