Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila”

Facultatea de Medicină Dentară – Disciplina Științe Comportamentale

REFERAT
MANIFESTAREA EMPATIEI

Nume şi prenume student: Mirea Andreea Nicoleta

An şcolar 2014-2015, grupa:18

1|7
 Empatia, definită de către Claude Steiner cafiind „un al şaselea
simţ, prin care percepem energiile emoţionale în acelaşi mod în
careochiul percepe lumina.”, este considerată una dintre cele cinci
componente ale inteligenţeiemoţionale alături de: cunoaşterea propriilor
emoţii, gestionarea emoţiilor (autocontrolul),aptitudinea de a utiliza
emoţiile în mod productiv (motivaţia) şi capacitatea de dirijare a
relatiilor interpersonale.

“Prin empatie”, „nu se înţelege doar

capacitatea unui profesionist de-a înţelege şi împărtăşi emoţiile şi fricile
pacientului, dar şi abilitatea de-a ştii cum cum săle comunice bolnavilor că
problemele cu care se confrunta au fost înţelese şi împărtăşite” (Eigidio
Moja, profesor de psihologie medicală la Universitatea din
Milano)
Primul element al empatiei este abilitatea de a recepta sentimentele
celuilalt, iar cel de-al doilea, la fel de important, este capacitatea de a
comunica verbal si nonverbal aceasta întelegere. Empatia trebuie asadar
sa fie transmisa celuilalt. Ascultarea activa este un prim pas în sustinerea
procesului de comunicare cu pacientul. Prin aceasta, vorbitorul este
încurajat sa continue conversatia, este ajutat în momentele în care se
blocheaza si este solicitat sa explice detalii dificil de înteles.

Empatia este capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură,

de împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea sau fericirea) care sunt
experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă
explicit. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie
înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune.

Conceptul de empatie a evoluat în timp:

 Precursorul conceptului de empatie a fost lansat de filozoful
german Robert Vischer (1847-1933), care a denumit fenomenul
în limba germană Einfühlung, echivalent cu a spune simpatie estetică,
termen preluat în ehgleză ca empathy.[5]
 Filozoful german Theodor Lipps (1851 - 1914) a inițiat primele
studii privind empatia, care era privită ca o formă de cunoaștere
rezultată din relațiile interpersonale, constând în imitația interiorizată a

2|7
 stărilor și comportamentelor unei alte persoane mergând pînă la
identificare cu acea persoană.[6] Lipps a definit patru feluri empatie: [5]
1. empatia generală sau aperceptivă;
2. empatia naturală sau empirică, prin care li se atribuie
obiectelor forță și mișcare, adică o atiudine proprie, de tip uman;
3. empatia dispoziției, care constă din reacții senzoriale de
tipul definirii culorilor ca fiind calde sau reci, vesele sau triste;
4. empatia de transpunere, definită ca o multiplicare a eu-lui,
o transpunere în starea probabilă a celuilalt.
 Psihologul american Gordon Willard Allport (1897 - 1967), în
lucrarea Personality: A Psychological Interpretation (Personalitatea: o
interpretare psihologică) din 1937, definea empatia drept imaginația
substituitivă, prin care o persoană își asumă percepțiile, judecățile și
afectele artei persoane într-o situație determinată dintr-un șir de
situații.[6]
 Psihologul american Joy Paul Guilford (1897 - 1987), în
lucrarea sa Personality (Personalitatea) din 1959 consideră că
empatia este o abilitate de a prevedea comportamentul altor
persoane pe baza cunoașterii dispozițiilor psihologice (percepții,
gânduri, sentimente, atitudini).[6]

 Psihoterapeutul Carl Rogers (1902-1987) este cel care a

introdus termenul de empatie în practica medicală, preluându-l din
estetică. Pentru Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de
referință al altuia cu acuratețe, cu toate componentele sale
emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă
persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ca și cum.“[7]

Complexitatea fenomenului empatic devenit subiect al analizei

stiintifice a condus la deschiderea mai multor arii de cercetare în ultimul
timp, în special în domeniile psihologiei sociale, psihoterapiei si
personologiei. Personologia - aprecia S. Marcus (1997, p. 65) ramâne
domeniul modern de cercetare al fenomenului empatic.

Tendinta actuala este de a studia fenomenul empatic ca factor al

manifestarii comportamentului altruist autentic (genuine altruism) si a
comportamentului de întrajutorare (helping behavior), (Feldman R., 1985,

3|7
p. 250; D.G. Myess, 1987, p. 446). Din studiile cu privire la empatie ca
însusire de personalitate implicata în comportamentul prosocial se
desprinde ideea ca oamenii care au un nivel înalt al empatiei sunt mai apti
sa dea ajutor decât cei cu nivel scazut (Feldman R., 1985, p. 250-251;
Brehm S., Kassin S., 1990, p. 302-306).

Manstead A., Milles M. (1995) apreciau ca tema relatiei dintre

empatie, simpatie si comportamentul prosocial (comportament prin care se
intentioneaza a se aduce beneficii unei alte persoane) ramâne un subiect
intens studiat înca. Citându-i pe Batson, 1991, Eisenberg si Fabes, 1990,
Manstead si Miles 1995 subliniaza ideea ca investigatiile indica faptul ca
empatia si simpatia sunt asociate pozitiv cu comportamentul prosocial în
timp ce relatiile de discomfort personal tind sa nu fie asociate sau sa
coreleze negativ cu comportamentul prosocial.

În aceiasi arie de cercetare în studiul "Empatia predictiva si

preferintele interpersonale" realizat de S. Marcus si colaboratorii (1992,
p. 296) se fac doua precizari:

· una de tip teoretic-conceptual urmarind demonstrarea

delimitarilor de fond dintre empatie apartinând de latura
instrumental-operationala a personalitatii si simpatie ca tinând de
latura relational valorica;

· si a doua de tip explicativ vizând interpretarea eficientei

comunicarii într-un grup ce manifesta aptitudini preferentiale
reciproce, interpretare ce trebuie cautata, spun autorii, în
potentarea nivelului comportamental de tip empatic ca premisa a
comunicarii interpersonale.

Studiile psihologice arată că nu e necesar să stabileşti o relaţie

empatică în toate situaţiile şi nici să aplici empatia la toţi pacienţii, pentru că
nu toţi o cer. Sunt persoane care nu manifesta dorinţă de a fi înţelese
în plan emoţional, dar care cer profesionistului să le dea toate informaţiile
utile şi necesare şi să-i ajute să sevindece. Alţii, în schimb, simt nevoia de a
fi înţelesi până la capat ca o necesitate. Asta nu înseamnă căexistă
pacienţi buni si pacienţi răi.Medicul este acela care trebuie să se adapteze

4|7
la situatie, să inţeleagă caresunt aşteptările pacientului şi să acţioneze în
consecintă

Pentru a ilustra si întelege diferitele grade de empatie, Fabienne

Gérard propune o „scala a empatiei“ cu patru niveluri:

1. Nivelul 1. Manifestarea empatiei blocata.

Replica medicului este ofensatoare si deloc pertinenta, el
neraspunzând sentimentelor pacientului. Este vorba despre o
strategie folosita pentru a inhiba exprimarea emotiilor.
2. Nivelul 0. Manifestarea discontinua a empatiei.
Medicul nu comunica recunoasterea mecanismelor profunde ale
afectelor pacientului; în schimb, întelege sentimentele de suprafata
rostite explicit de acesta. Atitudinea pasiva a medicului nu releva
nimic din ceea ce pacientul a comunicat în mod implicit.

3. Nivelul 1. Reflectarea.
Medicul îi transmite direct pacientului ca sentimentele de suprafata
sunt întelese si le reflecta cu precizie.

4. Nivelul 2. Empatia aditionala.

Raspunsul medicului comunica întelegerea sentimentelor pacientului
în profunzimea lor si la nivelul dispozitiei pacientului de a-si dezvalui
propriile emotii. Medicul depaseste nivelul explicit al cuvintelor
înterlocutorului sau, pentru a deduce cauza emotiilor sau pentru a
descoperi sentimente asociate, dar fara directie clara, explicita.
Aceasta forma de empatiese manifesta prin expresii de genul: „Ma
întreb daca mi-ati putea spune…“, „Poate ca…“, „Am împresia ca…“
sau „Nu cumva credeti ca…“

Atunci când avem de a face cu care suferă de o boală care amenință

bunăstarea și viața, una dintre cele mai bune interventii medicale poate fi
empatie. In studiul cu titlul "Empatia, relația medic-pacient și educatie
medicala: o privire calitativa", publicat in 2010 in Jurnalul Asociatiei
Braziliene de Educatie Medicala, se prezita unele definiții despre empatie
și factori relevanți pentru dezvoltarea acestei cunoștințe. Empatia este un

5|7
proces psihologic condus de mecanisme afective, cognitive și
comportamentale față de observarea experienței celuilalt.

Empatia dintre medic și pacient este importanta deoarece il face pe

cel din urmă mult mai sigur și dispus să vorbeasca despre problemele,
sentimentele si indoielile sale. Familiaritatea, încredere și cooperarea
pacientului sunt fundamentale pentru eficiența proceselor de diagnostic si
terapeutice.

Empatia ar trebui să fie baza pentru ingrijirea tuturor pacienților și

piatra de temelie a relației medic-pacient. Trebuie să găsim o modalitate de
a cultiva empatia in invatamantul medical. Scoala medicală ar trebui să fie
o școală in care medicul este invatat sa îi pase într-adevăr de pacient. La
școală, profesori și alți medici de spital ar trebui să desfășoare si sa
dezvolte empatia studentilor pt ca acestia sa aiba o relatie cat mai buna cu
pacientul in viitor. Există nevoia de a pregăti studenții pentru o lume plină
de provocări și schimbări continue. Pacienții se confruntă cu numeroase
solicitări fie pierderea locului de muncă sau eșec financiar. Acești pacienți
isi pun încrederea în medicii lor. Noi, ca medici oferim mai mult decat un
diagnostic, noi oferim umanitate.

Trebuie să ne amintim mereu că un doctor mai bun este un doctor

caruia îi pasă. Prin urmare, ar trebui să se puna mai accent pe contactul cu
pacientul și membrii de familie ai pacientului.

6|7
Bibliografie
1. http://academiamedica.com.br/empatia-como-base-da-educacao-
medica/
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Empathy
3. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/EMPATIA-IMPLICATII-IN-
VIATA-SO71555.php
4. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/EMPATIA-IMPLICATII-IN-
VIATA-SO71555.php
5. https://psihoterapieintegrativa.wordpress.com/2012/03/25/halatele-albe-
si-empatia/
6. Revista Romana de Stomatologie – Vol. LII, Nr. 1-2, an 2006

7|7