PARLAMENTUL

Unitatea de învăţare 9
PARLAMENTUL II

9.1. Deputaţii şi senatorii;

9.1.1. Drepturi şi îndatoriri
9.2.2. Incompatibilităţi şi imunităţi
9.3.3. Răspunderea şi sancţiunile parlamentarilor
9.2. Actele Parlamentului
9.2.1. Tipuri de acte
9.2.2. Legea ca act juridic al Parlamentului
9.2.3. Regulamentele Parlamentare
9.2.4. Hotărârea ca act juridic al Parlamentului
9.2.5. Moţiunile şi actele structurilor parlamentare
9.3. Lucrarea de verificare Unitatea 9
9.4. Bibliografie Unitatea 9

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 9

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

 stabiliţi diferenţa între structura Parlamentului şi organizarea sa internă;
 identificaţi funcţiile Parlamentului;
 explicaţi categoriile de acte ale Parlamentului;
 realizaţi distincţia dintre incompatibilităţile şi imunităţile parlamentare
 9.1. Actele Parlamentului

9.1.1. Tipuri de acte

Parlamentul adoptă:
 legi;
 regulamente;
 hotărâri;
 declaraţii;
 moţiuni;
 mesaje;
 apeluri.
Între actele parlamentului există deosebiri:
 de denumire;
 de conţinut;
 de forţă juridică;
 privind procedurile de adoptare.
Constituţia stabileşte doar actele prin care organele statului îşi exercită atribuţiile nu şi caracterul acestor acte sau
clasificarea lor. În activitatea parlamentelor se întâlnesc unele manifestări de voinţă lipsite de efecte juridice şi care
nu se încadrează în categoria actelor juridice. Acestea sunt acte cu caracter exclusiv politic. Ele cuprind manifestări
de voinţă, în scopul de a produce anumite efecte sociale, afirmaţii de principiu sau luări de atitudine, lipsite de efect
juridic imediat, dar care, prin faptul că emană de la organele situate pe cele mai înalte trepte ale aparatului de stat, se
Actele politice
ale bucură de un deosebit prestigiu şi de o largă influenţă în viaţa socială şi politică. Aceste acte sunt:
Parlamentului  declaraţia;
 mesajul;
 apelul.
Actele juridice Clasificarea actelor juridice ale Parlamentului
ale Prin Constituţii sunt nominalizate următoarele acte juridice ale Parlamentului:
Parlamentului
 legile;
 regulamentele Camerelor;
 hotărârile;
 moţiunile.
 actele juridice ale structurilor parlamentare
În funcţie de faptul dacă conţin sau nu norme juridice, actele pot fi clasificate în două categorii şi anume:
 acte juridice cu caracter normativ - legile şi regulamentele Camerelor, fără excepţie, precum şi hotărârile
cu caracter normativ.
 acte juridice cu caracter individual (nenormativ) - hotărârile individuale (care cuprind drepturi şi obligaţii
în sarcina unor subiecte de drept determinate) şi moţiunile.
 9.1.2. Legea ca act juridic al parlamentului
Termenul de lege este folosit în două accepţiuni:
Accepţiunile
termenului de  o accepţiune largă (lato sensu), care exprimă orice act normativ;
lege
 o accepţiune restrânsă (stricto sensu), prin care se desemnează actul juridic al parlamentului. Ambele
accepţiuni sunt corecte şi în mod curent utilizate.
În definirea legii se au în vedere două aspecte şi anume conţinutul actului normativ (criteriul material) şi procedura
sa de adoptare (criteriul formal). Definiţia legii ca act juridic al parlamentului conduce la identificarea domeniului
rezervat legii. Legea reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii sociale. Practic legea nu poate
reglementa totalitatea relaţiilor sociale, deşi ideal aşa ar trebui să fie. S-a impus deci o selecţie valorică a relaţiilor
ce revin spre reglementare legii, sau numai legii, selecţie ce a impus în timp categoria de domeniu rezervat legii.
Clasificarea legilor
Tipuri de legi
Tradiţional legile sunt clasificate în:
 legi constituţionale - de revizuire a Constituţiei sunt acele legi, care conţin reglementări ale relaţiilor sociale
fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii de stat. Sub aspect procedural
ele se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere şi sunt aprobate prin
referendum;
 legi organice - care reglementează în domeniile prevăzute de art. 73, precum şi în alte domenii din
Constituţie. Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.;
 ordinare - reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă, iar procedural sunt adoptate cu votul
majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.
Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi, a dus la clasificarea legilor în patru categorii:
 legi constituţionale;
 legi referendum (adoptate prin referendum);
 legi organice;
 legi obişnuite, ordinare.
Supremaţia legii - “Acea caracteristică a ei care îşi găseşte expresia în faptul că normele pe care le stabileşte nu
trebuie să corespundă nici unor alte norme în afară de cele constituţionale, iar celelalte acte juridice emise de organele
statului îi sunt subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridice.” Supremaţia legii reprezintă o condiţie
a unităţii întregului sistem de izvoare ale dreptului.
Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii
Opinii exprimate în doctrină:
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele generale ale puterii şi îndeosebi prin
deplinătate şi suveranitate.
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia în sistemul statal a autorităţii eminente
(parlamentul).
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei. Este exactă, dar nu este
motivată.
  Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin cauzele care o determină şi o explică şi care generează
conţinutul şi forma legii, precum şi poziţia sa supraordonată în sistemul normativ, opinia pe care o
împărtăşim.
Supremaţia legii în raport cu supremaţia constituţiei
Argumente care justifică examinarea supremaţiei legii:
 nu întotdeauna şi peste tot s-a făcut distincţie (cât priveşte supremaţia) între Constituţia şi lege;
 constituţia este documentul politic şi juridic fundamental, care cuprinde principiile întregii vieţi economice,
politice, sociale, culturale şi juridice. Legea dă reglementări unor relaţii sociale din anumite compartimente
ale vieţii;
 vasta reţea de norme juridice se elaborează în baza, în aplicarea şi executarea legii, se raportează direct,
mai întâi la lege, urmărindu-se permanent conformitatea cu ea;
 în practică şi în teorie referirile se face numai la lege.
Consecinţe juridice ale supremaţiei legii
Din supremaţia legii în sistemul normativ rezultă o serie de consecinţe juridice, privind legea ca atare, care vor fi
explicate şi care sunt:
 elaborarea legii;
 modificarea, suspendarea şi abrogarea legii;
 conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele statului şi privind normele
existente în sistemul constituţional.

Elaborarea legii
Este prestabilită prin Constituţie şi lege. În procedura de elaborare a legii, intervin, cu titluri diferite, organisme
politice, sociale şi statale, precum şi cetăţenii. Determinantă este participarea parlamentului, care este de fapt
autoritate legiuitoare. Procedura de elaborare a legilor este în directă legătură cu clasificarea legilor.
În România, clasificare legilor este făcută prin art. 73 din Constituție

• Constituţionale: sunt cele de revizuire a Constituţiei (se vorează cu 2/3 din numărul parlamentarilor
sau ¾ in mediere) fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum (organizat în 30 de zile)

• Organice: art. 73 alin 3 şi altele. (majoritate absolută)

• Ordinare: votul majorităţii celor prezenţi.

! Atenţie cvorum legal  art 67

În procedura de elaborare a legilor trebuie nominalizate numai operaţiunile de care parlamentul ia cunoştinţă direct,
astfel spus numai acelea prevăzute de Constituţie şi regulamentele Camerelor Parlamentului şi anume:
 iniţiativa legislativă - Cuprinde posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi, corelată cu
obligaţia parlamentului de a le examina, dezbate şi a se pronunţa asupra lor. Prin Legea nr. 24/2000 sunt
 reglementate regulile de tehnică – legislativă pentru întocmirea şi depunerea iniţiativelor legislative.
Reprezintă posibilitatea de a prezenta propuneri legislative sau proiecte de legi, Parlamentului, care are obligaţia
de a se pronunţa asupra acestora.
În România, dreptul la iniţiativă legislativă aparţine:
 Guvernului, prin proiecte de legi art. 74
 Cetăţenilor, deputaţilor sau senatorilor, care fac propuneri legislative ce trebuie să îndeplinească forma unui
proiect de lege. art. 74 alin. 4. Cetăţenii trebuie să fie minum 100.000, şi să provină din minim ¼ din judeţele
tării, fiecare bazin având minim 5000 de semnături. De asemenea, inițiativa legislativă cetățenească este
supusă controlului CCR art. 146 lit. j. Nu pot face obiectul inițiativei legislative cetățenești problemele
fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
Proiectul de lege trebuie să fie

 sesizarea Camerei competente

 examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare - Comisiile parlamentare
examinează iniţiativa legislativă şi pot propune adoptarea sa, eventual cu amendamente sau respingerea
proiectului. Ele nu pot însă propune un alt text decât cel prezentat de către iniţiatori. Asupra iniţiativei
legislative hotărăşte numai Parlamentul.
 includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor camerelor - Iniţiativa legislativă implică
obligaţia includerea ei pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei. La întocmirea proiectului ordinii de zi, biroul
camerei trebuie să aibă în vedere proiectele de legi şi propunerile legislative înregistrate.
 dezbaterea proiectului de lege în Plenul fiecărei Camere - După votare sau dupa expirarea termenului
prevazut pentru examinarea proiectului sau propunerii legislative de camera prima sesizata proiectul sau
 propunerea se trimite celeilalte Camere a Parlamentului.
 votarea proiectului de lege în fiecare Cameră - Votarea intervine în fiecare Cameră după discutarea
amendamentelor, rezervelor sau declaraţiilor, după caz, ori după constatarea că, la acea iniţiativă, nu au
fost formulate asemenea propuneri
 (medierea şi concilierea) - Sistemul parlamentar bicameral implică votarea unei legi de către ambele camere,
în conţinut şi formă identice.
 semnarea legii de către preşedinţii Camerelor - Semnătura atestă respectarea procedurii de elaborare a
legilor.
 promulgarea şi publicarea legii - legea este înaintată şefului de stat pentru promulgare. Şeful statului,
preşedinte de republică, este obligat să promulge legea dacă ea a fost adoptată regulamentar.
Promulgarea legii art. 77
După ce Legea e adoptată de Parlament
* Proced. obișnuită: 5 zile T pt sesizare CCR art. 15 alin. 2 Legea 47/1992 și art. 146
lit.a Constituție (Guv, P. Camerelor, ICCJ, Av. Pop, 25 sen/50 dep)
* Proced. urgentă: 2 zile T pt sesizarea CCR (idem)
Dacă nu a fost sesizată CCR sau a trecut termenul, se trimite spre promulgare.
Președintele are termen 20 de zile să:
a. Ceară reexaminare apoi în 10 zile este obligat să promulge
b. Sesizeze CCR
c. Promulge
!! Nu se trimite la promulgare legea de revizuire
Publicarea legilor este operaţiunea prin care acestea, de regulă, intră în vigoare. Legea poate să prevadă o
altă dată de intrare în vigoare, dar cu respectarea principiului neretroactivităţii legii.
 aprobarea legii prin referendum - În procedura de legiferare, unele sisteme constituţionale au
instituţionalizat referendumul. Referendumul este legislativ sau constituţional, iar fiecare la rândul său
poate fi aprobativ, abrogativ, de modificare ori de completare a actului normativ respectiv. Explicaţia
referendumului constă în aceea că, legiferarea trebuie să se desfăşoare sub controlul permanent al poporului.
Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii
Din Constituţie şi din regulamentele Camerelor rezultă unele situaţii, în care procedura de elaborare a legii, aşa cum
am prezentat-o, cunoaşte anumite nuanţări:
 adoptarea proiectelor de legi sau propunerile legislative cu procedură de urgenţă.
 angajarea răspunderii Guvernului - procedura se desfăşoară conform Regulamentului şedinţelor comune
ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
 legile adoptate în şedinţe comune.
Alte aspecte privind legea ca act juridic al Parlamentului:
 Adoptarea proiectelor sau a propunerilor legislative cu procedură de urgenţă art. 76 alin 3
 Angajarea răspunderii Guvernului art. 114 Constituţie
  Legile adoptate în şedinţe comune art. 65 din Constituţie
Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii - Procedurile de modificare, suspendare şi abrogare a legii trebuie să
pună în valoare supremaţia acesteia. Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii se realizează tot printr-o lege,
adoptată la rândul său cu majoritatea prevăzută de Constituţie, conform principiului simetriei în drept.
Deosebirile dintre constituţie şi legi:
 de conţinut;
 de formă;
 de forţă juridică.
Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de către organele statului
Supremaţia legii fundamentează (şi se fundamentează) chiar pe principiul legalităţii, pentru că, într-o accepţiune
restrânsă, legalitatea înseamnă respectarea legii, ca act juridic al parlamentului.
 Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice este o consecinţă a supremaţiei legii.
 Conformitatea tuturor actelor juridice cu legea este asigurată prin o serie de garanţii (îndatorirea
constituţională de respectare a legii, controlul judecătoresc al legalităţii).

9.1.3. Regulamentele parlamentare

Potrivit principiului autonomiei regulamentare, fiecare Cameră a Parlamentului îşi adoptă câte un regulament
propriu de organizare şi funcţionare, precum şi un regulament al şedinţelor comune. Regulamentul este supus
obligaţiei de publicare, sub semnătura preşedintelui camerei, sau a ambilor preşedinţi, în cazul celui al şedinţelor
comune. Regulamentul poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

Exercițiul A

Care este natura juridică a Regulamentelor parlamentare ?

9.1.4. Hotărârea, ca act juridic al parlamentului

Hotărârile pot avea atât caracter normativ cât şi caracter nenormativ.
Procedură: hotărârile nu se supun procedurii adoptării legilor și nici controlului de constituţionalitate (cu
excepția celor date în Plen)
Regulamentele Parlamentare sunt tot hotărâri.

9.1.5. Moţiunile şi actele structurilor parlamentare

Moţiunile - privesc, în general, poziţia faţă de guvern în cadrul raporturilor parlament – guvern şi dreptul
parlamentului de a control activitatea guvernului. Moţiunile sunt:
 simple (art. 112(2) – din Constituţie) Reprezintă poziţia unei camere cu privire la o problemă de politică
externă sau cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
  de cenzură (art. 113 şi 114 din Constituţie). Exprimă voinţa Parlamentului întreg. Are ca efect
retragerea încrederii Guvernului cu votul majorităţii absolute. Poate fi iniţiată de ¼ din numărul total al
parlamentarilor. Ea intervine fie din iniţiativa parlamentarilor dar poate fi provocată şi prin angajarea
răspunderii de către Guvern art. 114.

Actele structurilor parlamentare – acestea sunt acte ale structurilor din cadrul organizării interne a parlamentului.
În România preşedinţii Camerelor emit decizii pentru convocarea în sesiune a Camerelor sau pentru asigurarea
conducerii Camerei pe perioada lipsei preşedintelui acesteia. Cât priveşte comisiile permanente, aşa cum am mai arătat

deja, ele emit:

 avize;
 rapoarte.

Exercițiul B

Identificaţi şi explicaţi regulile constituţionale referitoare la moţiunea de cenzură.

Exercițiul C
1. Explicaţi actele Parlamentului după următoarea schemă:

Actele politice declaraţia

parlamentului
mesajul

apelul

juridice normative legile constituţionale

organice

ordinare

nenormative referendare

hotărârile regulamentele

moţiunile hotărârile

simple de cenzură
 TEMA nr. 4
1. Realizați fișa Deciziei CCR nr. 1221/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului
din învăţământ în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 804 din 2 decembrie 2008

Fișa trebuie să respecte următoarea schemă:

a. Autorul sesizării
b. Obiectul sesizării
c. Motivarea sesizării
d. Decizia Curții
e. Motivarea Deciziei Curții
Notă: Răspunsul la această temă se va depune pe platforma destinată studenților de la ID până la data de 12.05.2019
Timp de lucru: 5 ore

9.3. Lucrarea de verificare Unitatea 9

1. Imunitatea parlamentară are drept scop:

a. înlăturarea răspunderii politice a parlamentarului;
b. punerea parlamentarului la adăpost împotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii şi nu înlăturarea
răspunderii parlamentarului;
c. punerea parlamentarului la adăpost împotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii pe perioada
exercitării mandatului.
2. Inexistenţa răspunderii reprezintă una dintre formele imunităţii parlamentare care:
a. cuprinde reguli speciale privind reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecată penală, în
cazul în care deputaţii sau senatorii sunt învinuiţii de crime sau delicte;
b. pune parlamentarul la adăpost pentru tot ce priveşte activitatea legată de exercitarea mandatului său
(discursuri, opinii, vot);
c. cuprinde reguli speciale privind trimiterea în judecată civilă a parlamentarilor.
3. Clasificarea legilor române în legi de revizuire a Constituţiei, legi organice şi legi ordinare se realizează în baza a
trei criterii. Acestea sunt:
a. conţinutul actului normativ, forţa juridică a normelor sale, procedura de adoptare;
b. conţinutul actului normativ, organul competent să adopte actul normativ, forţa juridică a normelor sale;
c. organul căruia îi aparţine iniţiativa legislativă, organul competent să adopte actul normativ, procedura de
adoptare.
4. Parlamentul adoptă:
a. legi, regulamente, hotărâri;
b. legi, regulamente, ordonanţe, moţiuni, mesaje, apeluri;
c. legi, regulamente, hotărâri, declaraţii, moţiuni, mesaje, apeluri.
9.4. Bibliografie Unitatea 9

Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 15-a, vol. II, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
2. MURARU, I., IANCU, Gh., Constituţiile române, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1995;
3. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
4. CONSTANTINESCU, M., IORGOVAN, A., MURARU, I., TĂNĂSESCU, E.S., Constituţia României
revizuită, AllBeck, Bucureşti, 2004;
5. MURARU, I, TĂNĂSESCU, E.S., Constituția României – comentariu pe articole, Editura C.H. Beck,
București, 2008
6. AVRIL, P., GICQUEL J., Droit parlamentaire, Montchrestien, Paris, 1988
7. DEACONU, Ș, Instituții politice, Editura C.H. Beck, București, 2017
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Ordonanţa guvernamentală. Doctrină şi jurisprudenţă, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2000;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
10. DĂNIŞOR, D.C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2007;
11. ALEXIANU, G. Curs de drept constituţional, vol. I, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1930;
12. DRĂGANU, T., Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până la 1916, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1991;
13. ENACHE M., Controlul parlamentar, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
14. ENACHE M, Modalitățile controlului parlamentar, Editura Universul Juridic, București, 2014
15. POPESCU R.D, Răspunderea Parlamentului în Dreptul constituțional, Editura C.H. Beck, 2011
16. IONESCU, C., Drept constituţional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
17. IONESCU, C., Dezvoltarea constituțională a României, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016;
18. MURARU, I. - liber amicorum - Despre constituţie şi constituţionalism –Editura Hamangiu, Bucureşti,
2006;
19. MURARU, I. CONSTANTINESCU, M., Studii constituţionale, Editura Actami, Bucureşti, 1998;
20. TĂNĂSESCU, E.-S., (coord.), Răspunderea în dreptul constituţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
21. TĂNĂSESCU, E.-S., DEACONU, Şt., (coord.), Perspective juridice privind instituţia Parlamentului,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
22. VARGA, A., Constituţionalitatea procesului legislativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
23. VIDA, I., Procedura legislativă, Bucureşti, 1999;
24. ZLĂTESCU, V. D., Introducere în legistica formală. Tehnică legislativă, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1996;
 Articole:
1. CONSTANTINESCU, M., ENACHE, M., Parlamentarismul raţionalizat şi stabilitatea guvernamentală,
în Dreptul nr. 7/2001;
2. CONSTANTINESCU, M., VIDA, I., Procedura de învestire a Guvernului, în Dreptul, nr. 11/2000;
3. DRĂGANU, T., Câteva consideraţii critice asupra sistemului bicameral instituit de Legea de revizuire
a Constituţiei adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, în Revista de Drept Public nr. 4/2003;
4. ENACHE, M., Câteva reflecţii privind funcţiile Parlamentului, în Dreptul, nr.7/1998;
5. ENACHE, M., Evoluţia funcţiei de control parlamentar în constituţiile Statului Român, în Dreptul nr.
6/1998;
6. ENACHE, M., Parlamentul – Organ de legiferare, în Revista de Drept Public nr. 1-2/1997;
7. IONESCU, C., Actele Parlamentului, în Dreptul nr. 9/1995;
8. IONESCU, C., Analiza fundamentelor teoretice şi politice ale controlului parlamentar. Studiu de drept
comparat, în Revista de Drept Public nr. 3/2006;
9. IONESCU, C., Rolul reprezentanţei naţionale în sitemul constituţional, în Dreptul, nr. 11/1997;
10. IONESCU, C., Unele reflecţii pe marginea art. 74 din Constituţia României, republicată, în Revista de
Drept Public nr. 2/2010;
11. LASCU, I., Consideraţii referitoare la imunitatea parlamentară şi la răspunderea ministerială, în
Dreptul nr. 6/2008;
12. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Aprobarea ordonanţei de urgenţă, în Dreptul nr. 7/1998;
13. POPESCU, S, CIORA, C., PRELIPCEANU, T., Intervenţiile legislative asupra unei legi organice, în
Dreptul nr. 12/2007;
14. ŞERBAN, A., Dizolvarea Parlamentului în republicile semiprezidenţiale, în Curierul Judiciar, nr. 7/2009;
15. TĂNĂSESCU, E. S. - Despre aproximarea legislativă în viziunea lui Constantin C.Angelescu, în
Constantin C. Angelescu – Centenar 2005 – Simpozion comemorativ, Institutul European, colecţia
ACADEMICA, 2006, Iaşi
16. ZLĂTESCU, I. M., Rolul Parlamentului în sistemul conducerii statului, în Dreptul nr. 8/1992.
Legislație:
1. Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013
2. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 215 din 6 aprilie 2010
3. Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată în Monitorul Oficial
al României, nr. 516 din 8 iunie 2004;
6. Regulamentul Senatului;
7. Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Jurisprudență Curtea Constituțională

1. Decizia nr. 46/1994

Cuvinte cheie: Regulamentele Camerelor, actele parlamentului,
Soluție pe scurt: Din examinarea acestor dispozitii constitutionale, precum si a celor care prevad procedura de
legiferare (art. 72-78), rezulta ca Regulamentul Senatului, prin continutul si procedura sa de adoptare, nu se
incadreaza in categoria legilor. Aceasta pentru ca, spre deosebire de lege, regulamentul poate reglementa numai
organizarea interna si functionarea Camerei, este votat numai de catre o Camera, nu este supus promulgarii.
Este adevarat ca art. 74 din Constitutie stabileste ca hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta, ca si
legile organice, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, dar aceasta majoritate nu este indestulatoare
pentru a da regulamentului o alta natura juridica decat aceea de hotarare. 1. Prevederile Regulamentului
Senatului sunt constitutionale in masura in care privesc numai organizarea interna si functionarea acestuia. 2.
Aceste prevederi sunt constitutionale numai in masura in care nu reglementeaza materii care, potrivit
dispozitiilor constitutionale, pot fi reglementate numai prin alte acte juridice. 3. Statutul parlamentarilor este
reglementat prin Constitutie distinct de organizarea interna a Camerelor Parlamentului, de unde, rezulta ca
regulamentele parlamentare nu pot depasi limitele organizarii proprii fiecarei Camere. 4. Regulamentul
Senatului fiind aprobat printr-o hotarare si reglementand organizarea interna, proprie Senatului, prevederile sale
nu pot stabili drepturi si obligatii decat pentru senatori, precum si pentru autoritatile, demnitarii si functionarii
publici, in functie de raporturile constitutionale pe care le au cu Senatul.

2. Decizia nr. 63/1997

Cuvinte cheie: imunitate parlamentară, hotărârea parlamentului, majoritate calificată
Soluție pe scurt: În legătură cu obiectul sesizării, Curtea reține că imunitatea parlamentară, într-un regim
parlamentar, democratic și pluralist, este indisolubil legată de instituția mandatului reprezentativ. De aceea
imunitatea parlamentară a fost consacrată prin art. 69 din Constituție, potrivit căruia reținerea, arestarea,
percheziționarea sau trimiterea în judecată a unui parlamentar se poate face numai cu încuviințarea Camerei din
care acesta face parte. Imunitatea reprezintă, astfel, un mijloc de protecție a parlamentarului împotriva
pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenționale, în mod abuziv sau șicanator, ca urmare a
atitudinii sale politice, asigurându-i independența, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredințat de
corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv, ci are caracter imperativ,
fiind o garanție constituțională a mandatului reprezentativ, deci a opțiunii electoratului prin votul căruia acest
mandat a fost încredințat. În acest sens se justifică și dispozițiile regulamentare ce impun ridicarea imunității cu
o majoritate calificată. În consecință, rezultă că: ridicarea imunității privește exclusiv faptele în considerarea
cărora s-a adoptat o asemenea măsură; o dată cu încetarea mandatului încetează și imunitatea a cărui protecție
o asigura; unui nou mandat îi corespunde o nouă imunitate, ceea ce ar presupune ridicarea ei potrivit dispozițiilor
regulamentare, nu constatarea ridicării imunității într-un mandat anterior.

3. Decizia nr. 687/2011

Cuvinte cheie: lege organică, lege ordinară, proces legislativ
Soluție pe scurt: Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că, deşi în cuprinsul Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la
transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel
s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei
categorii de legi, printre care nu figurează şi dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin
care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei
publice