Sunteți pe pagina 1din 27

DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE

ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR

Prof. coord. Autori:


Conf. Univ. Dr. Constantin Bianca Arina
Todericiu Ramona Coţofan Ioana Maria (Pasc)
Diaconu Alexandra-Elena
Găuruş Maria
INTRODUCERE
Site-ul aparţine Ministerului Afacerilor Interne şi oferă informaţii cu
privire la permisele de conducere şi înmatricularea autovehiculelor.
Poza ce se află sus, în mijloc, este extrem de sugestivă pentru site şi
clarifică întregul concept al paginii de Internet.

De asemenea, ca orice instituţie publică, este impetuos necesar ca stema


României să îşi aibă locul de onoare în stânga paginii. Stemei i s-a oferit
şi o utilitate, deoarece indiferent pe ce pagină te afli, în momentul în
care dai click pe stema, revii la pagina principală.
GRAFICA
 Grafica suprinde prin simplicitate şi eleganţă. Combinaţia de
culori este foarte bine aleasă, astfel încât contrastul între fundal
şi text este unul foarte bun. Datorită fundalului gri deschis şi
scrisului negru, lizibilitatea este bună. Paginile sunt uşor de citit
datorită fontului bine ales şi modul de formulare este simplu şi la
obiect, prin urmare este accesibil oricui.
GRAFICA
 De asemenea, în josul paginii principale sunt oferite recomandări
cu privire la rezoluţia video optimă vizualizării site-ului. Aceasta
se recomandă să fie minim 1024x768, high color. Acest detaliu
denotă faptul că administratorii site-ului sunt preocupaţi de felul
în care pagina este percepută de către vizitatori.
GRAFICA
 Designul utilizat este unul atractiv din punct de vedere vizual şi
surprinde plăcut prin originalitate şi creativitate. Site-ul oferă o
serie de link-uri utile care redirecţionează spre alte pagini cum ar
fi pagina Direcţiei de Informare şi relaţii publice, pagina
Colegiului Naţional de Afaceri Interne, pagina Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, pagina site-ului Trafic Ranking (un site ce oferă
informaţii statistice referitoare la popularitatea site-urilor) şi
multe altele.
STRUCTURA INFORMAŢIILOR

 Informaţiile sunt foarte bine structurate. În primul rând, există o


multitudine de informaţii. Orice te-ar interesa legat de domeniul
lor de activitate, este imposibil să nu găseşti pe site. Este
construit astfel încât să nu distragă atenţia de la conţinut, ci să îl
pună în evidenţă.
STRUCTURA INFORMAŢIILOR
 Pagina principală este cea mai importantă la orice pagină de Internet. Este
cea care captează atenţia şi tebuie să fie precisă şi explicită. Site-ul cuprinde
informaţii cu caracter general, date de contact, informaţii cu caracter fiscal
(legi, Ordonanţe de guvern), informaţii cu caracter specific,trimiteri la alte
site-uri etc. Timpul în care se încarcă documentele este extrem de rapid şi
pagina nu se blochează.
STRUCTURA INFORMAŢIILOR

 Fiecare secţiune are un nume specific care facilitează navigarea pe pagini.


În cadrul fiecărei secţiuni se găsesc o serie de documente utile pentru
persoanele care caută informaţii. Acele documente cuprind informaţii
concrete şi complexe şi mai ales accesibile ca limbaj.
STRUCTURA INFORMAŢIILOR
Secţiunile paginii sunt:

 Informaţie legislativă  Structura organizatorică


 Permise de conducere  Formulare
 Înmatriculare vehicule  Statistici DRPCIV
 Examinare PC  Informaţii de interes public
 Informaţie legislativă conexă (legea 544)
 Ştiri  Alte taxe şi tarife
 Comunicate de presă  Carieră
 Achiziţii publice  Legături utile
 Consultanţă  Informaţii diverse
 Permise de conducere
 Înmatriculare vehicole
 Examinare PC
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

 Structura organizatorică este reprezentată printr-o secţiune specială pe site


şi oferă posibilitatea alegerii structurii organizatorice în funcţie de oraşul pe
care dorim să îl alegem.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

 De exemplu, daca selectăm oraşul Sibiu, vom primi următoarele


informaţii:

Nume S.P.C.R.P.C.I.V

Adresa Sibiu, Str. Andrei Saguna nr. 10

Telefon 0269.210.104

Program de lucru Luni – Vineri


08:00 – 16:00

Program de audienţe Miercuri


13:00 – 15:00
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

 Dacă selectăm secţiunea „Atribuţii”, ni se deschide într-un document


Word „ORDONANŢA nr. 83 din 30 august 2001 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru
eliberarea şi evidenta paşapoartelor simple şi serviciilor publice
comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor”.
 Dacă selectăm secţiunea “Echipa managerială”, vom primi numele
comisarului şef Neghina Nicolae, care se ocupă de eventualele neclarităţi
pe care le poate avea cineva.
 A treia secţiunea este un link extern care ne trimite pe Pagina Instituţiei
Prefecturii.
COMUNICAREA
 Comunicarea este un aspect crucial, în special în realizarea unui site.
Vizitatorii trebuie să reuşească să găsească informaţiile de care au
nevoie, să aibă posibilitatea de a lua legătura cu cel puţin o persoană
responsabilă în cazul în care apar neclarităţi etc.
COMUNICAREA

 Pentru a răspunde acestor cerinţe, site-ul www.drpciv.ro a integrat o secţiune


specială numită „Contact”, iar cei care au nevoie pot trimite prin e-mail
cererile/ sugestiile/ nemulţumirile lor etc.
COMUNICAREA

 Persoanele interesate pot contacta responsabilii site-ului pentru:

 Reclamaţii, petiţii, scrisori


 Solicitare de date cu caracter public
 Contact
COMUNICAREA
 Există, de asemenea, un search intern care facilitează căutarea, făcând-o
astfel mai rapidă şi mai eficientă. Este foarte important să ai posibilitatea
de a căuta exact ce ai nevoie, fără a trebui să verifici datele prin toate
paginile site-ului. Deşi secţiunile sunt foarte bine delimitate, există
momente când o persoană nu ştie exact unde să caute şi atunci search-ul
intern este extrem de util.
COMUNICAREA

 Secţiunea „Carieră” oferă posibilitatea căutării unui job în serviciile


publice comunitare. Această căutare a unei cariere în acest domeniu se
realizează în funcţie de oraşul care ne interesează.
COMUNICAREA
 Unul din aspectele cele mai importante este faptul că site-ul are posibilitatea
de a se converti şi în limba engleză. Este un aspect semnificativ, spărgând
astfel barierele culturale şi lingvistice din cauza faptului că oricine poate
accesa site-ul, fie acesta român sau străin, şi totuşi să găsească tot ce are
nevoie.
SUGESTII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

 O primă sugestie de îmbunătăţire ar fi crearea de clipuri video ca să capteze


atenţia vizitatorilor. De asemenea, pentru a face procesul de comunicare mai
accesibil, propunem introducerea unui chat. Într-un interval orar, să fie cineva
disponibil pentru a răspunde prompt la orice întrebări.
SUGESTII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

 E bine să existe în site o casetă în care vizitatorii să poată lăsa feed-back


pentru site. O variantă mai puțin intruzivă ar fi un simplu link care să
trimită spre o secţiune specială pentru feed-back.
SUGESTII DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

 Header-ul este o zonă excelentă pentru meniul principal al site-ului, caseta


de căutare, funcțiile de logare și creare cont, date de contact; dar aici
lipseşte din nefericire, informaţiile fiind puse în bară laterală. În plus, este
recomandat să se găsească în footet adresa fizică a companiei; pentru ca
elemente de contact să fie mai accesibile vizitatorilor.
VIZITATORI PE ZI
VIZITATORI PE SĂPTĂMÂNĂ
VIZITATORI PE LUNĂ
CÂTE PERSOANE DIN FIECARE JUDEŢ AU
ACCESAT SITE-UL ÎN ULTIMUL AN 01.04.2012 –
01.04.2013 ?
CÂTE PERSOANE DIN FIECARE JUDEŢ AU
ACCESAT SITE-UL ÎN FEBRUARIE 2013 ?
BIBLIOGRAFIE

 www.trafic.ro/statistici/drpciv.ro
 www.drpciv.ro

S-ar putea să vă placă și