Dumnezeu:
6. Printre actele adoptate în cadrul Conferinţei de
1. Dezvoltarea durabilă se caracterizează prin
faptul că:
a) impune luarea în calcul a generaţiilor viitoare
pentru orice activitate umană;
b) are ca obiectiv industrializarea ţărilor lumii a treia;
c) este specifică statelor foste socialiste;
2. Dreptul uman fundamental la un mediu sănătos
şi echilibrat ecologic:
a) a fost consacrat la nivel constituţional prin
revizuirea legii fundamentale din anul 2003;
b) face obiectul unei reglementări speciale, adoptate
după aderarea României la UE;
c) a fost recunoscut pe cale jurisprudenţială, printr-un
recurs în interesul legii pronunţat de ICCJ.
3. Prejudiciul ecologic se caracterizează, în
principal:
a) printr-un caracter esenţialmente impersonal;
b) prin faptul că nu poate fi imputat unor persoane
fizice;
c) prin implicaţii complexe, atât patrimoniale, cât şi
nepatrimoniale;
4. Ca drept fundamental al omului, dreptul la
mediu:
a) implică anumite obligaţii imputabile marilor
operatori economici;
b) a fost consacrat relativ recent, în acorduri
internaţionale, constituţii şi jurisprudenţa
jurisdicţiilor europene;
c) constituie baza unor sancţiuni aplicabile statelor de
către organismele internaţionale competente;
5. În condiţiile legislaţiei româneşti în vigoare:
a) o persoană juridică poate răspunde penal pentru o
infracţiune de mediu;
b) persoanele fizice nu pot fi sancţionate
contravenţional pentru fapte care încalcă regimul
gestionării deşeurilor;
c) autorităţile competente în eliberarea actelor de
reglementare privind protecţia mediului pot emite
studii de impact cu valabilitate temporară;
la Stockholm, se numără:
a) Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite privind
Mediul;
b) Convenţia internaţională privind Biodiversitatea;
c) Convenţia privind regimul juridic de conservare şi
protecţie a zonelor umede;
7. Ordinea de zi 21:
a) reprezintă un plan general de acţiune pentru
ultimele decenii ale secolului XX;
b) a fost adoptată în urma Conferinţei Naţiunilor
Unite privind dezvoltarea (2002);
c) are în vedere evoluţiile şi transformările dreptului
internaţional al mediului în secolul XXI;
8. Dreptul fundamental la un mediu sănătos
implică, printre altele:
a) obligaţia statelor de a păstra mediul într-o stare
favorabilă existenţei umane;
b) obligaţia cetăţenilor de a nu polua mediul într-o
măsură în care să facă obiectul unor fapte
contravenționale sau penale;
c) obligaţia organizaţiilor internaţionale de a aplica
sancţiuni economice statelor poluatoare;
9. În contextul Conferinţei de la Rio de Janeiro
din 1992, dezvoltarea durabilă trebuia să aibă în
vedere:
a) dezvoltarea statelor „lumii a treia” şi distribuirea
echitabilă a resurselor;
b) dezvoltarea unitară a statelor lumii, în acord cu
politica de mediu a ONU;
c) protecţia mediului, solidaritatea intra- şi inter-
generaţională şi o economie eficientă.
10. Conform jurisprudenţei CEDO:
a) dreptul la un mediu sănătos reprezintă un aspect al
dreptului la viaţă;
b) protecţia dreptului la viaţa privată şi familială
implică şi calitatea mediului în care aceasta se
desfăşoară;
c) garantarea dreptului de proprietate implică şi
protecţia elementelor de mediu ce pot face obiectul
proprietăţii
1
11. Ca formă a răspunderii juridice, răspunderea
de mediu:
a) se particularizează prin caracterul obiectiv, fără
culpă;
b) poate fi imputabilă numai persoanelor juridice,
operatori economici;
c) este recunoscută doar în context internaţional şi
european.
12. Principiile dreptului mediului:
a) Au fost impuse prin Declaraţia de la Stockholm;
b) Conform specificului materiei, au un caracter
imperativ pentru statele semnatare ale Declaraţiei de
la Rio de Janeiro privind mediul şi dezvoltarea;
c) Au fost consemnate într-un număr mare de
documente cu caracter intern internaţional;
13. În baza principiului precauţiei:
a) se recomandă o abordare precaută a activităţilor ce
prezintă riscuri nedovedite încă;
b) se impune adoptarea unor reglementări flexibile în
domeniu, care să permită modificări de ultim
moment, determinate de evoluţia cercetărilor
ştiinţifice;
c) se urmăreşte controlul sporit ala activităţilor
poluante.
14. În baza principiului prevenirii:
a) se impune realizarea unor studii de oportunitate cu
privire la orice activitate cu efect asupra mediului;
b) se impune realizarea unui studiu de impact asupra
mediului cu privire la orice activitate economică;
c) se impune autorizarea administrativă a activităţilor
cu impact asupra mediului.
15. Principiul poluatorul-plăteşte implică:
a) sancţiuni sporite pentru produsele poluante;
b) imputarea poluatorului a costului social al poluării
pe care o provoacă;
c) taxarea consumatorilor pentru utilizarea continuă a
unor bunuri ce pot constitui deşeuri periculoase;
16. Principala dificultate în repararea
prejudiciului ecologic constă în:
a) imposibilitatea identificării persoanei vătămate;
b) imposibilitatea identificării persoanei vinovate;
c) imposibilitatea aducerii la starea anterioară a
mediului afectat.
17. Sustenabilitatea economică presupune, printre
altele:
a) o distribuire a profitului între operatorii care
exploatează resursele în mod rezonabil;
b) o redistribuire a costurilor de producţie, între
operatorii care dau dovadă de eficienţă sporită în
exploatarea resurselor;
c) o exploatare raţională a resurselor, în sensul
asigurării disponibilităţii lor pentru satisfacerea
necesităţilor generaţiilor viitoare.
18. Dreptul mediului, ca ramură de drept:
a) este asimilat dreptului administrativ;
b) constituie o ramură de drept de sine stătătoare,
având trăsături specifice pronunţate;
c) a fost recunoscut în România prin Constituţia din 8
decembrie 1991;
19. Actele de reglementare în domeniul mediului:
a) au la bază bunele practici din anumite domenii
economice;
b) a fost impuse prin convenţii internaţionale la care
România este parte;
c) sunt, esen, act administrativ.
20. Recunoaşterea dreptului la un mediu sănătos
în cadrul sistemului Consiliului Europei s-a
produs:
a) prin adoptarea, la începutul anilor 1970, a unui
Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
dreptului omului şi libertăţilor fundamentale;
b) prin recunoaşterea „prin ricoşeu” în cadrul
jurisprudenţei CEDO;
c) prin aderarea Uniunii Europene la Convenţia EDO.