BAREM

Examen la Drept Internaţional Public

9 februarie 2020

Subiectul nr. I
Citiţi cu atenţie următoarea situaţie de fapt şi răspundeţi la întrebări.

Arhipelagul X este format din 4 insule care se întind pe o suprafaţă de 40.000 de km2. Insulele
se află sub suveranitatea Statului A, dar sunt locuite în proporţie de 80% de persoane aparţinând unei
minorităţi naţionale înrudite cu Statul B. Insulele au aparţinut statului B până în anul 1947.
Uniunea X, partidul care reprezintă persoanele aparţinând minorităţii naţionale înrudite cu
Statul B, a militat în mod constant pentru autonomia Arhipelagului X. Demersurile Uniunii X au inclus
negocieri cu reprezentanţii partidelor aflate la guvernare, iar în anumite situaţii acţiuni paşnice de
protest.
La 10 septembrie 2013, în Statul A preia puterea un nou regim, care abrogă reglementările în
vigoare privind protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. În acest context, Uniunea X
intensifică manifestaţiile, ameninţând că dacă autorităţile statului nu îi vor accepta solicitările,
Arhipelagul X îşi va declara independenţa.
În următoarea perioadă ciocnirile între reprezentanţi ai Uniunii X şi poliţia Statului A se
intensifică, fapt ce determină Preşedintele Statului A să autorizeze trupe armate să utilizeze forţa
împotriva protestatarilor.
La 10 septembrie 2014, mai multe surse de presă din Statul B informează că armata Statului A
a deschis focul în zone larg populate de civili pentru reprimarea unor manifestații organizate de
Uniunea X.
Ca urmare, armata Statului B declanşează o operaţiune de amploare împotriva Statului A,
reprezentată de acţiuni ale aviaţiei militare împotriva unor obiective militare ale Statului A, cu scopul
declarat (conform unui discurs al preşedintelui Statului B) de a „opri dezastrul umanitar”.
Statul A acuză Statul B de încălcarea prevederilor Cartei ONU, la care ambele state sunt părţi.
În replică, Statul B precizează că acţiunea sa este justificată de criza umanitară care risca să escaladeze
în lipsa unei reacţii imediate.

1) Consideraţi că acţiunea Statului B de ocupare a Arhipelagului X este legală, din perspectiva

normelor dreptului internaţional, în special cele privind folosirea forţei? (2p)

- dreptul aplicabil este reprezentat de principiul interzicerii folosirii forței și amenințării cu forța,
consacrat în art. 2 (4) din Carta ONU;
- Carta ONU prevede totuși unele excepții, respectiv legitima apărare (art. 51) și autorizarea
Consiliului de Securitate al ONU (art. 42);
- intervenția umanitară invocată de statul B nu este reglementată în Carta ONU, dar se poate încadra
în măsurile prevăzute în Capitolul VII al Cartei, în situația în care există o autorizare expresă din
partea Consiliului de Securitate ONU (ex. Rezoluția 1973/2011 privind situația din Libia)
- teoria intervenției umanitare nu poate justifica însă acțiuni decise în mod unilateral de un stat
- prin urmare, acțiunea statului B nu este compatibilă cu normele DIP
- alternativ, se poate invoca intervenția umanitară sau responsabilitatea de a proteja

La 10 septembrie 2015, Uniunea X organizează o consultare populară pentru proclamarea

independenţei Arhipelagului X. Persoanele care nu aparţin minorităţii înrudite cu Statul B au boicotat
„referendumul”, astfel încât rezultatul acestuia a fost în sensul că 98% din participanţi au votat pentru
independenţă.
A doua zi, Uniunea X constituie „Adunarea Arhipelagului”, care proclamă Statul X ca stat
suveran şi independent, invocând „dreptul la autodeterminare a poporului din Arhipelagul X”. Statul X
a fost recunoscut imediat de Statul B.
La 10 septembrie 2016, Adunarea Generală a ONU adoptă o rezoluţie iniţiată de Statul A şi
sprijinită de un număr semnificativ de state cu care acesta întreţine relaţii apropiate, prin care cere
Curţii Internaţionale de Justiţie să emită un aviz consultativ, prin care să răspundă la următoarea
întrebare: „Este constituirea Statului X conformă cu regulile dreptului internaţional privind dreptul
popoarelor la autodeterminare?”

2) La 10 septembrie 2017 are loc pronunţarea avizului. Ce decide Curtea? Argumentaţi. (2p)

- dreptul popoarelor la autodeterminare este un principiu fundamental al dreptului internațional,

consacrat în Carta ONU și reafirmat prin Rezuluția AG 2625/1970; jurisprudența relevantă – este
reprezentată de decizia Curții Supreme a Canadei privind secesiunea Quebecului din 1998 (se
poate invoca și avizul consultativ CIJ privind secesiunea Kosovo);
- conform interpretării jurisprudențiale, chiar dacă dreptul internațional nu conține o interdicție
explicită a secesiunii, această interdicție rezultă implicit din condițiile foarte restrictive ale
exercitării dreptului la autodeterminare;
- în primul rând, dreptul la autodeterminare aparține numai popoarelor, nu și minorităților naționale;
- în al doilea rând, dreptul la autodeterminare nu presupune în mod automat un drept la secesiune,
popoarele putând să își exercite dreptul la autodeterminare ”internă”, de regulă, în cadrul statului
în care trăiesc
- secesiunea poate interveni exclusiv în următoarele situații: în cazul unui popor colonial, al unui
popor aflat sub ocupație, sau, eventual, în cazul în care unui popor îi este ”negată” exercitarea
dreptului la autodeterminare internă (”secesiunea remediu”);

Subiectul nr. II
Încercuiţi răspunsul sau răspunsurile corecte. (2p)

1) Regulile cu privire la succesiunea statelor la tratate au fost codificate în:

a) Convenţia de la Geneva din 1969 privind dreptul tratatelor;
b) Carta ONU şi Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie;
c) Convenţia de la Viena din 1978 cu privire la succesiunea statelor la tratate;

2) Sunt izvoare principale ale dreptului internaţional public:

a) tratatul şi cutuma;
b) doctrina şi jurisprudenţa;
c) rezoluțiile Adunării Generale ONU adoptate în temeiul capitolului VII al Cartei ONU;

3) Între condiţiile de fond ale rezervelor la tratate, se regăseşte:

a) rezerva să fie formulată în scris;
b) rezerva să nu fie incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului;
c) rezerva să fie acceptată explicit de toate statele părţi la tratat;

4) Nu sunt subiecte ale dreptului internaţional public:

a) organizațiile internaționale neguvernamentale;
b) organizaţiile internaţionale interguvernamentale;
c) indivizii.
Subiectul nr. III (2p)

Definiți cutuma internațională și explicați, pe scurt, elementele sale constitutive.

Cutuma internaíonală este o practică generală, relativ îndelungată și repetată a statelor, considerată de
acestea ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie.
Elementele cutumei sunt elementul material și cel subiectiv.
1. Elementul material constă în practica:
- generală
- comună unui număr mare de state (ceea ce nu exclude cutumele regionale sau bilaterale,
conform jurisprudenței CIJ privind Dreptul de trecere prin teritoriul indian)
- formată din acte repetate
- uniformă
- relativ îndelungată (poate fi însă cristalizată într-o perioadă mai scurtă, dacă frecvența actelor
repetate este mare , conform jurisprudenței CIJ privind Delimitarea platoului continental al
Mării Nordului)
1. Elementul subiectiv constă în săvârșire practicii cu convingerea că aceasta este obligatorie.