Orange Polska S.A. vs Comisia Europeană.

~Abuz de poziție dominantă~

Acțiune introdusă la 2 septembrie 2011 — Telekomunikacja Polska/Comisia

(Cauza T-486/11)

(2011/C 340/56)

Limba de procedură: engleză

Părțile:

Reclamantă: Telekomunikacja Polska SA (Varșovia, Republica Polonă) (reprezentanți: M. Modzelewska

de Raad, P. Paśnik, S. Hautbourg, avocați, C. Vajda, QC și A. Howard, barrister)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile:

Reclamanta solicită Tribunalului:

— Anularea în întregime a Deciziei C(2011) 4378 final a Comisiei din 22 iunie 2011; cu titlu subsidiar

— anularea în întregime a articolul 2 din decizia atacată; sau cu titlu subsidiar

— reducerea în mod corespunzător a amenzii prevăzut în decizie; și

— obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive:

1. Primul motiv se întemeiază pe

— o eroare de drept și de raționament, întrucât Comisia nu a demonstrat niciun interes legitim pentru
a iniția o investigare și pentru a adopta o decizie de constatare a unei încălcări în raport cu
comportamentul istoric;

1
2. Prin intermediul celui de al doilea motiv se invocă faptul că

— articolul 2 din decizia atacată contravine articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor
omului (numităîn continuare „CEDO”) și/sau articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene (numităîn continuare „Carta”), întrucât o acuzație în materie penală este stabilită de
un organ administrativ, și anume Comisia, iar nu de o instanță independentă care să îndeplinească
garanțiile prevăzute la articolul 6;

3. Prin intermediul celui de al treilea motiv se invocă faptul că

— articolul 2 este nul, întrucât Comisia nu a respectat dreptul la apărare al reclamantei în cursul
procedurii administrative, prin faptul că nu și-a precizat poziția cu privire la circumstanțele agravante
și atenuante în vederea calculării amenzii

4. Prin intermediul celui de al patrulea motiv se solicită:

— reducerea nivelului amenzii pentru motivul că Comisia a săvârșit o eroare în aprecierea gravității
încălcării și că a încălcat principiul proporționalității atunci când a stabilit nivelul de bază al amenzii:

a) neluarea în considerare a faptului că încălcarea a implicat diferite practici având durate și

intensități diferite;

b) erori de apreciere în constatarea faptului căîncălcarea a avut un impact negativ real asupra
concurenței și consumatorilor de pe piața relevantă.

5. Prin intermediul celui de al cincilea motiv se solicită:

— o reducere a nivelului amenzii pentru motivul că pârâta nu a luat în considerare în mod

corespunzător și echitabil circumstanțele atenuante:

a) Comisia nu a recunoscut măsurile compensatorii adoptate de reclamantă sub forma unor

investiții substanțiale pentru a îmbunătăți infrastructurile în bandă largă în Polonia în beneficiul
concurenților și al consumatorilor;

b) Comisia nu a recunoscut încetarea voluntară a încălcării;

c) Comisia nu a recunoscut oferta de angajamente propusă de reclamantă.

2
1. Numărul cauzei
Cauza C-123/16 P - Orange Polska S.A. vs Comisia

Prin recursul formulat, Orange Polska S.A. solicită, cu titlu principal, anularea Hotărârii
Tribunalului Uniunii Europene din 17 decembrie 2015, Orange Polska/Comisia, prin care a fost respinsă
acțiunea sa prin care se urmărea anularea Deciziei C(2011) 4378 final a Comisiei din 22 iunie 2011
privind o procedură inițiată în aplicarea articolului 102, precum și anularea acestei decizii.

Prin decizia din 22 iunie 2011, Comisia a constatat o încălcare continuă a articolului 102 TFUE
de către Orange Polska S.A., aceasta debutând în data de 3 august 2005, când au început primele
negocieri dintre Orange și un operator alternativ privind rețeaua Orange pe baza ofertei de referință
privind accesul necondiționat la bucla locală, durând până la data de 22 octombrie 2009, cel puțin, dată la
care a fost semnalat acordul președintelui Oficiului Comunicațiilor Electronice.

În temeiul acestui acord, Orange s-a angajat să își îndeplinească obligațiile legale, să încheie cu
operatorii alternativi acorduri privind accesul în condiții conforme cu ofertele de referință și să
investească în modernizarea rețelei sale în bandă largă. Cum Orange nu și-a respectat aceste îndatoriri,
Comisia a aplicat întreprinderii o amendă de 127.554.194 de euro.

Pentru a-și susține recursul formulat, Orange Polska S.A. a invocat trei motive de recurs, privind
obligația Comisiei de a demonstra existența unui interes legitim de a adopta o decizie de constatare a unei
încălcări săvârșite în trecut, privind existența unor așa-zise erori de drept și de apreciere în evaluarea
impactului încălcării, precum și existența unor erori de drept ce rezultă din neluarea în considerare, ca
circumstanță atenuantă, a investițiilor realizate de Orange.

2. Situația de fapt
Telekomunikacja Polska S.A. este o întreprindere de telecomunicații constituită în Polonia în
1991 ca urmare a privatizării unui fost monopol de stat. După achiziționarea de către aceasta, la 7
noiembrie 2013, a societăților Orange Polska sp. z o.o. și Polska Telefonia Komórkowa – Centertel sp. z
o.o., ea a devenit Orange.

Comisia Europeană a constatat că Orange era unicul furnizor al ofertelor cu ridicata de acces la
bandă largă, precum și de acces neîngrădit la bucla locală și că, în perioada acoperită de decizia în litigiu,
aceasta deținea cote de piață ridicate pe piața cu amănuntul.

Pe de altă parte, Comisia a reținut că, potrivit cadrului normativ aplicabil în Polonia la data
faptelor, operatorul desemnat de autoritatea națională de reglementare ca fiind un operator puternic pe
piața de furnizare a rețelelor telefonice publice fixe, în speță Orange, era obligat să acorde noilor operatori
– numiți „operatori alternativi”– accesul neîngrădit la bucla sa locală și la resursele conexe în condiții
transparente, echitabile, nediscriminatorii și cel puțin la fel de favorabile ca și condițiile stabilite într o
ofertă de referință, propusă de operatorul desemnat și adoptată ca urmare a unei proceduri desfășurate în
fața UKE. Începând cu anul 2005, aceasta din urmă a intervenit de mai multe ori pentru remedierea
încălcărilor de către Orange a obligațiilor sale legale.

3
 La 22 octombrie 2009, Orange a semnat cu UKE un acord în temeiul căruia aceasta s-a angajat în
mod voluntar printre altele să își respecte obligațiile legale, să încheie acorduri cu operatorii alternativi
privind accesul în condiții conforme cu ofertele de referință relevante și să investească în modernizarea
rețelei sale de bandă largă.

La articolul 1 din decizia în litigiu, Comisia a concluzionat că Orange, prin faptul că a refuzat să
acorde operatorilor alternativi accesul la produsele sale cu ridicata de acces la bandă largă, a săvârșit o
încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE, care a început la 3 august 2005, dată la care fuseseră
inițiate primele negocieri între Orange și un operator alternativ privind accesul la rețeaua Orange pe baza
ofertei de referință privind accesul în modul „local loop undbundling” (LLU), și care a durat cel puțin
până la 22 octombrie 2009, dată la care fusese semnat acordul cu UKE.

3. Legislația europeană invocată în speță

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Articolul 7 alineatul (1)

„Atunci când Comisia, acționând ca urmare a unei plângeri sau din oficiu, constată că există o
încălcare a articolului [101 sau 102 TFUE], poate solicita printr o decizie întreprinderilor și asociațiilor
de întreprinderi în cauză să înceteze respectiva încălcare. În acest scop, Comisia le poate impune orice
măsuri corective comportamentale sau structurale […]. Atunci când Comisia are un interes legitim de a
acționa în acest mod, aceasta poate de asemenea constata că s a comis o încălcare în trecut.”
Articolul 23 alineatul (2) litera (a) „[…] (2) Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi asupra
întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi atunci când, în mod intenționat sau din neglijență,
acestea:(a) încalcă articolul [101 sau 102 TFUE] […]”

4. Decizia Curții

Curtea se pronunță după cum urmează:

- anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 17 decembrie 2015, Orange
Polska/Comisia (T 486/11, EU:T:2015:1002), în măsura în care Tribunalul a săvârșit o
eroare de drept întrucât nu a examinat argumentele prezentate de Orange Polska S.A. în
cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat în primă instanță,
întemeiate pe existența unor erori care afectează concluziile Comisiei cu privire la impactul
încălcării pe piețele în cauză, încălcând astfel principiile protecției jurisdicționale efective și
proporționalității amenzii,
- respinge în rest recursul și
- trimite cauza la Tribunal spre rejudecare pentru o nouă examinare a argumentației
care stă la baza celui de al doilea motiv al recursului și dispune soluționarea cererilor
privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

4
5. Legislație națională incidentă în speță
Art. 5. -

(1) Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de
întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori
denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții
de tranzacționare;

b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau

investițiile;

c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente,

provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurențial;

e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte;

f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte
forme de concurs de oferte;

g) elimină de pe piață alți concurenți, limitează sau împiedică accesul pe piață și

libertatea exercitării concurenței de către alte întreprinderi, precum și înțelegerile de a nu
cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă.

(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri
între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi,
practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc
cumulativ următoarele condiții:

a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea

progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj
corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru
atingerea acestor obiective;

c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială

a pieței produselor în cauză.

5
 (3) Categoriile de înțelegeri, decizii și practici concertate, exceptate prin aplicarea
prevederilor alin. (2), precum și condițiile și criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite
în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea
prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor
categorii de înțelegeri, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite
regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Înțelegerile, deciziile și practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc
condițiile prevăzute la alin. (2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt
considerate legale, fără a fi necesară notificarea acestora de către părți și emiterea unei decizii de
către Consiliul Concurenței.

(5) Sarcina probei unei încălcări a prevederilor alin. (1) revine Consiliului Concurenței.
Întreprinderii sau asociației de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2) sau (3) îi
revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste alineate.

(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenței aplică prevederile alin. (1) înțelegerilor,
deciziilor sau practicilor concertate, în măsura în care acestea pot afecta comerțul între statele
membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.

Art. 6.

(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei
poziții dominante deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia. Aceste
practici abuzive pot consta în special în:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de
cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuzul de a trata cu anumiți
furnizori ori beneficiari;

b) limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul

consumatorilor;

c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații

echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial;

d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte;

e) practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, în scopul
înlăturării concurenților, ori vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor
prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;

6
 f) exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o
asemenea întreprindere sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție alternativă în
condiții echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că
partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.

(2) Ori de câte ori Consiliul Concurenței aplică prevederile alin. (1), în măsura în care
folosirea în mod abuziv a poziției dominante poate afecta comerțul dintre statele membre, acesta
aplică, de asemenea, prevederile art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(3) Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în
poziție dominantă, în situația în care cota ori cotele cumulate pe piața relevantă, înregistrate în
perioada supusă analizei, depășesc 40%.