Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (n. 28 octombrie 1466, 1467 sau 1469, Rotterdam/Olanda, d.

12
iulie 1536, Basel/Elveția)[1] a fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai însemnați umaniști din
perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, catalogat drept "primul european
conștient", de către Stefan Zweig. Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica
Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la
protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranță religioasă.

Biografia Lui Erasmus din Rotterdam[modificare | modificare sursă]

Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus frecventează școlile severe ale ordinelor monahale din
Deventer și s'Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, intră în mănăstirea ordinului augustinian din
Steyn, în apropierea orașului Gouda. După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al
episcopului din Cambrai, care îl trimite la Paris, unde începe studiul teologiei și filozofiei scolastice. În
acest timp, dezvoltă tot mai mult o atitudine critică față de rigiditatea dogmelor religioase și obține
dispensa de viață în mănăstire, consacrându-se studiului limbii și filozofiei grecești clasice. Începând din
anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franța, Anglia, Italia și Elveția unde intră în contact cu cele
mai importante centre și personalități culturale ale timpului, ține lecții și conferințe, are posibilitatea să
studieze vechi manuscrise. În Anglia cunoaște pe Thomas Morus și predă la Universitatea din Cambridge,
în Italia devine prieten cu tipograful și editorul venețian Aldo Manuzio iar Universitatea din Torino îi
decernează titlul de Doctor în Teologie. În anii 1514-1521 trăiește în Basel (Elveția), părăsește însă orașul
în timpul reformei lui Ulrich Zwingli, revine mai târziu la Basel, unde își sfârșește zilele la 12 iulie 1536.

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

Opera[modificare | modificare sursă]

Erasmus a dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine cunoscut, în 1500,
cu "Collectanea adagiorum", o colecție de proverbe și zicale latine și din Biblie, "Enchiridion militis
christiani" ("Manualul combatantului creștin", 1503). Opera cea mai importantă este "Encomium
moriae" sau "Laus Stultitiae" ("Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa
teologiei scolastice, imoralității clerului și a curiei catolice, în același timp apologie a pasiunii exaltate
("nebuniei") a adevăratului creștin care-și dedică viața credinței. Erasmus înțelege credința creștină ca o
acceptare nedemonstrabilă - împotriva și mai presus de necesitatea oricărei rațiuni - a lui Dumnezeu
devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie din morți prin el însuși. Pentru aceasta
trebuie schimbată formația clasică a teologilor și literaților, lipsiți de sensibilitatea cerută de scriptura
evanghelică. Aceste lucrări, în care Erasmus trimite la studiul izvoarelor originare ale creștinismului, au
făcut să fie considerat deschizător de drum al reformei protestante, deși el a rămas tot timpul un catolic
consecvent, cu toată apropierea de pozițiile teoretice reformiste. Atacurile sale împotriva erorilor
autorităților ecleziastice și superstițiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea Vaticanului,
Erasmus își ilustrează însă clar poziția ideologică în opera "De Libero Arbitrio" (1524), care conține o
critică severă a concepțiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admițând însă
necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericești.
Erasmus în camera sa de studiu - Gravură de un maestru necunoscut

În anii 1517-1524 traduce în limba latină ("Novum instrumentum omne") versiunea greacă a Noului
Testament, traducere însoțită de comentarii critice, superioară ca stil și fidelitate în comparație cu
Vulgata (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulație. Această traducere i-a servit și lui Luther ca
bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei.

Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale a fost
caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credința în necesitatea libertății spirituale.
Cu toate că după moartea sa, în perioada Contrareformei, operele sale au fost înscrise pe Indexul
cărților interzise prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-1563), Erasmus a exercitat - ca figură
centrală a umanismului - o mare influență asupra istoriei culturii europene.

Alte lucrări

Desiderius Erasmus din Rotterdam s-a născut în 28 octombrie 1466, 1467 sau 1469 în
Rotterdam, Olanda de azi şi a decedat la 12 iulie 1536 în Basel în Elvetia. A fost un
teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi
Reformei din secolele al XV-lea si al XVI-lea. Pentru faptul că a criticat stările de fapt
neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al Reformei
religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, promovând în mod consecvent
spiritul de toleranţă religioasă.
Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus a frecventat şcolile severe ale
ordinelor monahale din Deventer şi Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, a
intrat în mănăstirea ordinului augustinian din Steyn, în apropierea oraşului Gouda. După
ce a devenit preot în anul1492, alucrat ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl
trimite laParis, unde începe studiul teologiei şi filosofiei scolastice.
Desiderius Erasmus a urmat cadrele tipice ale învăţamântului scolastic, mai întâi,
şcoala canonică dinDeventer, apoi la manastirea din Steyn unde este hirotonisit călugăr
augustinian în 1492, iar în cele din urmă la Universitatea dinParis, unde îşi ia
bacalaureatul în teologie în 1497.
Erasmus dinRotterdamşi spiritul umanist al Renaşterii reuşeşte să ridice o clasă a
aristocraţiei intelectuale apreciate şi onorate pretutindeni. În consolidarea şi difuzarea
sa, un rol important l-au jucat climatul politic favorabil, concursul stăpânitorilor şi al
burgheziei înstărite, slăbiciunea Bisericii, factori care au contribuit la întreţinerea
standardului cultural ridicat al epocii.
Odată cu Renaşterea, cultura trece pragul colegiilor şi universităţilor scolastice şi devine
o necesitate în rândul claselor superioare, cu alte cuvinte, se simte nevoia unor
profesionişti ai culturii care, prin operele lor, să satisfacă şi să legitimeze noile tendinţe
manifestate ale epocii. Printre aceştia reputaţia cea mai solidă, celebritatea cea mai
mare îi conferă aureola de lider lui Erasmus dinRotterdam.
De la Paris, se refugiază din cauza epidemiei de ciumă la Louvain, unde era deja
cunoscut şi apreciat în mediul umaniştilor. Aici rămâne timp de doi ani, perioadă în care
a predat un curs de poezie şi retorică la universitate, studiază manuscrisele vestitei
biblioteci şi încheie Manualul ostaşului creştin, lucrare în care defineşte creştinismul ca
religie morală şi interiorizată si combate fastul şi abuzurile Bisericii. Deşi iniţial această
operă a fost scrisă în ideea unui simplu avertisment etic, ea va figura ulterior, în
condiţiile Reformei, ca manifest şi cod de teologie populară. În liniştea sălilor de lectura,
departe de zbuciumul societăţii, Erasmus îi citeşte pe Epicur şi Lucian şi se
entuziasmează în faţa proiectului lui Lorenzo Valla de a oferi o nouă traducere a Bibliei,
corectată filologic pe baza originalului grecesc, a Vulgatei Sfântului Ieronim.
Momentele Reformei constituie pentru Erasmus perioada celui mai dificil examen moral.
El se adresează în cea mai sinceră dorinţă de conciliere atât, cât şi catolicilor, dar a
refuzat înregimentarea definitivă într-o tabară. Spiritul său prevazător, dar mai ales
oroarea faţă de fanatism şi violentă îl fac sa amâne, să se eschiveze de la o poziţie
radicală; Erasmus simte că, deşi are vederi progresiste, rămâne, totuşi, un om al
Bisericii. Începând din 1499 Erasmus întreprinde numeoase călătorii în Franţa, Anglia,
Italia şi Elveţia, unde intră în contatct cu cele mai importante personalităţi culturale ale
vremii, ţine numeroase conferinţe. În Anglia îl cunoaşte pe Thomas Morus şi predă la
Universitatea din Cambridge, iar în Italia se împrieteneşte cu tipograful şi editorul
veneţian, Aldo Manuzio, iar Universitatea din Torinoîi acordă titlul de doctor în teologie.
Între 1514-1521 s-a stabilit la Basel, dar în timpul reformei lui Ulrich Zwingli părăseşte
acest oraş, revenind ulterior. Erasmus a murit în 12 iulie 1536 la Basel. Erasmus a
dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine cunoscut, în
1500, cu Collectanea adagiorum, o colecție de proverbe și zicale latine și biblice din
Biblie, Enchiridion militis christiani (Manualul ostaşului creștin în 1503). Opera cea mai
importantă esteEncomium moriae sau Laus Stultitiae (Elogiul nebuniei scrisă în 1509),
dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralității clerului și
a curiei catolice, în același timp apologie a pasiunii exaltate (nebuniei) a adevăratului
creștin care-și dedică viața credinței. Erasmus înțelege credința creștină ca o acceptare
nedemonstrabilă - împotriva și mai presus de necesitatea oricărei rațiuni - a lui
Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie din morți prin el
însuși. Pentru aceasta trebuie schimbată formația clasică a teologilor și literaților, lipsiți
de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică. Atacurile sale împotriva erorilor
autorităților ecleziastice și superstițiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea
Sfântului Scaun, Erasmus își ilustrează însă clar poziția ideologică în opera De Libero
Arbitrio (1524), care conține o critică severă a concepțiilor lui Martin Luther asupra lipsei
de libertate a deciziilor omului, admițând însă necesitatea unei înnoiri a moravurilor
bisericești.
În anii 1517-1524 traduce în latină (Novum instrumentum omne) versiunea greacă a Noului
Testament, traducere însoțită de comentarii critice, superioară ca stil și fidelitate în
comparație cu Vulgata (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulație. Această
traducere i-a servit și lui Luther ca bază pentru transcrierea în germană a Bibliei.
Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale
a fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credința în
necesitatea libertății spirituale.
Erasmus din Rotterdam
DE LA WIKIPEDIA, ENCICLOPEDIA LIBERĂ

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)

Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (n. 28 octombrie[1] ca. 1466, Rotterdam/Olanda -
d. 12 iulie 1536, Basel/Elveţia) a fost un teolog şi erudit olandez, unul din cei mai
însemnaţi umanişti din perioada Renaşteriişi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea,
"primul european conştient" (Stefan Zweig). Pentru faptul că a criticat stările de fapt
neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei
religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent
spiritul de toleranţă religioasă.

Biografia Lui Erasmus din Rotterdam

Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus frecventează şcolile severe ale ordinelor
monahale din Deventer şi s'Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, intră în
mănăstirea ordinului augustinian din Steyn, în apropierea oraşului Gouda. După ce a
devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite
la Paris, unde începe studiul teologiei şi filozofiei scolastice. În acest timp, dezvoltă tot mai
mult o atitudine critică faţă de rigiditatea dogmelor religioase şi obţine dispensa de viaţă în
mănăstire, consacrându-se studiului limbii şi filozofiei greceşti clasice. Începând din
anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franţa, Anglia, Italia şi Elveţia unde intră în
contact cu cele mai importante centre şi personalităţi culturale ale timpului, ţine lecţii şi
conferinţe, are posibilitatea să studieze vechi manuscrise. În Anglia cunoaşte pe Thomas
Morus şi predă la Universitatea din Cambridge, în Italia devine prieten cu tipograful şi
editorul veneţian Aldo Manuzio iar Universitatea din Torino îi decernează titlul de Doctor în
Teologie. În anii 1514-1521 trăieşte în Basel (Elveţia), părăseşte însă oraşul în timpul
reformei lui Ulrich Zwingli, revine mai târziu la Basel, unde îşi sfârşeşte zilele la 12
iulie 1536.

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

Opera
Erasmus a dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine
cunoscut, în 1500, cu "Collectanea adagiorum", o colecţie de proverbe şi zicale latine şi
din Biblie, "Enchiridion militis christiani"("Manualul combatantului creştin", 1503). Opera cea
mai importantă este "Encomium moriae" sau "Laus Stultitiae" ("Elogiul nebuniei", 1509),
dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralităţii clerului şi
a curiei catolice, în acelaşi timp apologie a pasiunii exaltate ("nebuniei") a adevăratului
creştin care-şi dedică viaţa credinţei. Erasmus înţelege credinţa creştină ca o acceptare
nedemonstrabilă - împotriva şi mai presus de necesitatea oricărei raţiuni - a lui Dumnezeu
devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor şi învie din morţi prin el însuşi. Pentru
aceasta trebuie schimbată formaţia clasică a teologilor şi literaţilor, lipsiţi de sensibilitatea
cerută de scriptura evanghelică. Aceste lucrări, în care Erasmus trimite la studiul izvoarelor
originare ale creştinismului, au făcut să fie considerat deschizător de drum al reformei
protestante, deşi el a rămas tot timpul un catolic consecvent, cu toată apropierea de poziţiile
teoretice reformiste. Atacurile sale împotriva erorilor autorităţilor ecleziastice şi superstiţiilor
i-au adus învinuirea de protestantism din partea Vaticanului, Erasmus îşi ilustrează însă clar
poziţia ideologică în opera "De Libero Arbitrio" (1524), care conţine o critică severă a
concepţiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admiţând însă
necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericeşti.
Erasmus în camera sa de studiu - Gravură de un maestru necunoscut
În anii 1517-1524 traduce în limba latină ("Novum instrumentum omne") versiunea greacă
a Noului Testament, traducere însoţită de comentarii critice, superioară ca stil şi fidelitate în
comparaţie cu Vulgata(Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulaţie. Această
traducere i-a servit şi lui Luther ca bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei.
Lupta lui Erasmus împotriva ignoranţei, superstiţiilor şi structurilor autoritare tradiţionale a
fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credinţa în necesitatea
libertăţii spirituale. Cu toate că după moartea sa, în perioada Contrareformei , operele sale
au fost înscrise pe Indexul cărţilor interzise prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-
1563), Erasmus a exercitat - ca figură centrală a umanismului - o mare influenţă asupra
istoriei culturii europene.
ALTE LUCRĂRI
 "De Ratione Studii", ("Despre raţiunea învăţării", 1511)
 "Institutio principis christiani", ("Educaţia principilor creştini", 1517)
 "Querela pacis", ("Plângerea păcii", 1517)
 "Colloquia familiaria", ("Convorbiri familiare", 1518)
 "Dialogus Ciceronianus", ("Dialogul Ciceronian", 1528)
 "De Pueris Satim ac Liberaliter Instituendis", ("Despre educaţia suficientă şi liberă a copiilor", 1529)
 "De puritate ecclesiae christianae", ("Despre puritatea Bisericii creştine", 1536)

CITATE
 "Dulce bellum inexpertis" (Războiul pare frumos numai celor neştiutori, Erasmus)
 "Maxime peccantes, quia nihil peccare conatur" (Cine nu îndrăzneşte să păcătuiască, comite cel mai
mare păcat, Erasmus)

Note
1. ^ Gleason, John B. "The Birth Dates of John Colet and Erasmus of Rotterdam: Fresh Documentary
Evidence," Renaissance Quarterly, The University of Chicago Press on behalf of the Renaissance
Society of America, Vol. 32, No. 1 (Spring, 1979), pp.73-76
Bibliografie
 Stefan Zweig: Triumph und Tragik des Erasmus von Rotterdam, 1938, Wien (Triumful şi destinul tragic al
lui Erasm din Rotterdam, 1975, Bucureşti, Editura Univers)