Sunteți pe pagina 1din 2

Mezenterul este o membrană situată în sistemul nostru digestiv, care leagă intestinul de pereții

abdominali. Popular i se spune „prapur”. Se știe despre această membrană de ani și ani, însă nu se
cunoaște încă pe deplin funcționarea ei. Această nouă clasificare a ei, ca organ, ar putea schimba multe
lucruri în prevenirea și tratarea anumitor boli digestive și abdominale.

Este un progres științific care deschide noi perspective de cercetare medicală. Revista științifică britanică
The Lancet Gastroenterology & Hepatology a publicat la sfârșitul anului trecut un studiu prin care
mezenterul este calificat drept un nou organ al corpului uman.

Această nouă terminologie este concluzia la care au ajuns profesorul J. Calvin Coffey și echipa sa de la
University Hospital Limerick (Irlanda), după patru ani de cercetări care le-au permis să strângă dovezile
necesare pentru a reclasifica în categoria „organ” un element deja cunoscut, dar prea puțin studiat al
sistemului nostru intestinal.

Mezenterul face parte din sistemul digestiv. Este un dublu strat al peritoneului, o membrană prezentă în
cavitatea abdominală. Nu este un organ „plin”, cum e inima sau plămânii. Are un fel de rețea de vase
venoase care face legătura cu arterele principale ale abdomenului și intestinului. Mezenterul leagă
intestinele de pereții abdomenului.

Credit: J Calvin Coffey, D Peter O’Leary, Henry Vandyke Carter/University of Limerick

Rolul de „ancoră” contribuie la menținerea tuturor elementelor sistemului intestinal la locul lor. Pe de
altă parte, mezenterul are și un rol de „feeder” - asigură vascularizarea intestinului subțire și a unei părți
din intestinul gros prin artera mezenterică, aflată în mezenter. În fine, organul are și un rol de
depozitare. Este o membrană care participă la acumularea grăsimii abdominale în corp.

Încă din Renaștere, Leonardo da Vinci este cel care a descoperit prezența acestui organ în corpul uman.
Considerându-se că are o structură fragmentată și multiplă, a fost mult timp ignorat de specialiști.
Această abordare este acum respinsă de cercetările profesorului J. Calvin Coffey : „Descrierea anatomică
ce i s-a făcut timp de 100 de ani este incorectă. Este un organ complex, departe de a fi fragmentat. Este
vorba de o singură structură organică a unui singur țesut”, scrie profesorul.

Consecințe

Considerat, prin urmare, organ, mezenterul poate fi studiat de-acum ca atare. Prima consecință: „Biblia”
anatomiei umane, cartea „Gray’s Anatomy” (da, cea care a inspirat titlul celebrului serial american) a
fost actualizată imediat după această descoperire. Mezenterul este inclus acum în lista sa de organe.

„Când înțelegem funcționarea unui organ, putem identifica dereglările, bolile. Noi am stabilit anatomia
și structura sa. Următoarea etapă va fi funcționarea”, explică profesorul J. Calvin Coffey. „Atunci când
vom înțelege și funcționarea, se pot identifica dereglările, maladiile. Asamblând totul, înseamnă știința
mezenterică, adică baza pentru o nouă categorie științifică și medicală”, adaugă profesorul.

Unii specialiști sunt de părere că rolul mezenterului a fost subestimat în apariția unor boli precum
diabetul sau boala Crohn (o maladie inflamatorie cronică a sistemului digestiv) și în general a tuturor
tulburărilor de metabolism. E un pas mic pentru oamenii de știință, să fie oare un pas mare pentru
pacienți?
(sursa: Ouest France) https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/un-nou-organ-a-fost-identificat-
in-corpul-uman-643787

S-ar putea să vă placă și