Capitolul II : Constatări și recomandări

Constatări :

In urma efectuării auditului la entitate s-a constatat :

1. Lipsa controlului asupra circulației stocurilor ;

2. Lipsa corespondenței între registrele de stocuri și intrările din evidențele contabile ;
3. Stabilirea unei politici incorecte de evaluare a stocurilor .

Recomandări :

1. Existența unor proceduri periodice de inventariere a stocurilor ;

2. Numirea unor persoane care să autorizeze/supravegheze procesul de intrare / ieșire
a stocurilor .
3. Desfașurarea activității de evaluare a stocurilor de catre un evaluator profesional ;
4. Actualizarea politicilor contabile.

Rolul auditului intern este de a oferi asigurări cu privire la funcţionarea adecvată a

sistemelor manageriale, precum şi de a oferi recomandări pentru îmbunătăţirea acestora. Prin
urmare, comunicarea corespunzătoare a constatărilor şi recomandărilor de audit este esenţială
pentru a asigura că funcţia de audit intern aduce o valoare adăugată entităţii publice.

Indiferent cît de calitativ nu ar fi efectuată misiunea, pot exista erori sau neînţelegeri
despre faptele ce stau la baza constatărilor şi, ulterior, care influenţează formularea
recomandărilor de audit. Prezentarea constatărilor şi recomandărilor către unitatea auditată
oferă asigurări suplimentare, precum că constatările se bazează pe fapte sigure, iar
recomandările oferite sînt realizabile.
Oferind unităţii auditate posibilitatea de a analiza şi a discuta constatările şi recomandările de
audit preliminare, totodată se iniţiază procesul de înţelegere şi acceptare a lor. Auditorul
intern efectuează o evaluare preliminară a importanţei constatărilor de audit.

Constatările preliminare de audit sînt prezentate unităţii auditate în formă scrisă, înainte
de şedinţa de finalizare a lucrului în teren. După aceasta, constatările de audit sînt înscrise în
proiectul raportului de audit.
 O constatare bună de audit are patru caracteristici. Ea întruneşte:
a) situaţia – indică punctul slab;
b) criteriul – precizează în baza căror standarde sau criterii s-a ajuns la această
concluzie;
c) efectul – indică ce efect a avut constatarea;
d) cauza – precizează de ce s-a întîmplat aşa.
Constatările de audit se descriu astfel, încît să se indice legătura între probele de audit,
punctele slabe, riscurile şi obiectivele misiunii şi controlului, concomitent oferind premise
pentru recomandări de audit utile pentru unitatea auditată.

La formularea constatărilor de audit, auditorul intern utilizează raţionamentul

profesional pentru a evalua importanţa fiecărei constatări şi specifică această evaluare la
compartimentul constatări. Evaluarea respectivă presupune compararea situaţiei dorite cu
situaţia reală.
Constatările de audit sînt clasificate în raportul de audit conform importanţei lor:
majoră, medie şi minoră. Este mai bine să se utilizeze mai multe criterii pentru a determina
importanţa constatărilor de audit.
Constatările de audit abordează astfel de elemente ca:
- caracterul adecvat al activităţilor de control;
- măsura în care activităţile de control sînt efectuate şi contribuie la realizarea
obiectivelor de control;
- măsura în care resursele sînt suficiente pentru executarea sarcinilor şi
responsabilităţilor de control;
- distribuirea resurselor în comparaţie cu priorităţile (controlul riscurilor
semnificative);
- utilizarea eficientă a resurselor: lipsa suprapunerilor activităţilor de control, excesul
activităţilor de control, activităţi de control inutile;
abilitatea sistemului actual de a reacţiona la schimbări.

Scopul recomandărilor de audit este de a prezenta schimbările posibile, care vor

apropia situaţia identificată (constatările de audit) de situaţia dorită (spre exemplu, controale
care atenuează în mod adecvat riscurile inerente).
Auditorul intern nu va căuta soluţii ideale, fără a ţine cont de fezabilitatea acestora. Ei
vor analiza următoarele întrebări:
 - „Este oare recomandarea realizabilă?”;
- „Corespunde oare recomandarea necesităţilor conducerii (planurilor, priorităţilor,
etc.) – în special atunci cînd există mai multe soluţii posibile pentru o anumită
constatare?”;
- „Ce resurse sînt necesare pentru a obţine situaţia dorită în limita posibilităţilor
curente?”;
- „Este posibilă obţinerea situaţiei dorite prin utilizarea mai eficientă a resurselor
existente?”;
- „Sînt necesare resurse suplimentare?” – spre exemplu, introducerea de programe
TI, instruiri suplimentare, resurse umane, fonduri bugetare suplimentare,
instrucţiuni, manuale, regulamente, etc.
De obicei, la formularea recomandărilor de audit, auditorul intern începe cu analiza unei
„situaţii dorite” corelată cu obiectivele entităţii publice.

Auditorul intern evită formularea unor recomandări de audit generale, și anume,

recomandarea utilizării anumitor instrumente şi mijloace (proceduri, instrucţiuni, manuale,
programe TI), fără a menţiona modul în care acestea vor oferi valoare adăugată unităţii
auditate.
Recomandările de audit sînt discutate cu unitatea auditată înainte de a revizui proiectul
raportului de audit. Această revizuire este efectuată de către conducătorul UAI sau de către un
funcţionar desemnat să analizeze constatările şi recomandările de audit din numele
conducătorului UAI. De obicei, acesta este şeful echipei de audit.