Curs 5 – 24 martie 2011

Laicizarea dreptului
Structură:
I. Teoria contractului social şi teoria separaţiei puterilor
II. Concepţia lui Kant cu privire la drept
III. Drepturile inalienabile ale omului
IV. Raţionaliştii moderni

I. Teoria contractului social şi teoria separaţiei puterilor

- laicizarea dreptului este marcată de mutarea centrului de interes de la
Dumenezeu la om, ceea ce implică o schimbare totală a teoriei asupra
statului şi a definiţiei dreptului
- în această epocă se spune că se trece de la superior la inferior, de la
Dumnezeu la om, de la raţiunea divină la raţiunea umană, iar dreptul şi el se
raţionalizează, în sensul că devine cunoscut prin intermediul raţiunii umane,
exclusiv
- sunt importante 2 aspecte:
1. influenţele asupra teoriei statului
- Grotius este cel care iniţiază teoria contractului social şi teoria asupra
statului, în conceptţia sa, apariţia oricărui stat este precedată de apariţia
unui pact între guvernanţi şi popor, dar obiectul acestui contract în consituie
chiar stransmiterea puterii de către popor guvernanţilor şi se stabileşte
forma de guvernămând
- în opinia lui, odată cu această transmitere a puterii, poporul îşi pierde
dreptul şi de a-i pedepsi pe guvernanţi şi de a ...
- forma pactului nu poate fi aceea a unui simplu contract intern, ci are forma
tratatului internaţional pentru că invocă principiul „pacta sunt servanda”, sau
principiul forţei obligatorii a contractelor internaţionale
- acest pact are valoare definitivă, nu poate fi modificat ulterior după placul
guvernanţilor, dar susţine că prin participarea la acest pact se ajunge la
obedienţa poporului faţă de suveran
- Thomas Hobbes este asemănătoare concepţia, dar există nuanţe, diferenţe
faţă de Grotius
- este fondator al contractului social şi al teoriei separaţiei puterilor
- statul ia naştere tot prin apariţia unui pact social, care are însă ca scop
transmiterea drepturilor şi asigurarea păcii şi siguranţei indivizilor, deoarece
oamenii se află în război contra tuturor pentru că omul este lup „homo
homini lupus”, iar starea naturală care preexistă statului este războiul
tuturor contra tuturpr „bellum omnium contra omnes”
- astfel, se creează un pact cu scopul de a asigura pacea, dar oamenii cedează
anumite drepturi în favoarea statului, iar nu puterea ca la Grotius, ci
drepturile lor naturale, în schimbul păcii
- statul este totalitar, pentru că el concentează întreaga putere, suveranitatea
- contractul se încheie între stat şi popor, nu între suveran şi popor
- dreptul – anunţă prin teoria sa faptul că statul este singurul izvor de drept,
numai statul spune dreptul pentru că el are putere de comandă, iar legea
este un comandament
1
- statul este singura sursă a dreptului
- puterea statului este „summum imperium”, este suvernă, absolută
- legile sunt create de monarh, dar este realuată aceeaşi idee din Antichitate,
conform căruia el nu este supus legilor sale, el este ex lege şi supra llege
- justul nu este un just natural, ci un just legal
- John Locke, concepţie diferită, în sensul că omul este în mod natural social,
se află într-o stare de natură, nu se află într-o stare de război
- starea de natură concentrează un ansamblu de drepturi fundamentale ale
omului, dreptul la libertate, dreptul la muncă, dreptul la proprietatea privată
- contractul social nu are scopul de a asigura siguranţa, pacea, ci de a garanta
drepturile ancestrale, naturale, inamuabile
- dreptul pozitiv consituia partea centrală a dreptului natural, acum este însă
invers
- rolul statului este acela de a garanta drepturile naturale ale cetăţenilor
- autorităţile statului dacă abuzează de drepturile transmise de popor, poporul
are dreptul să îşi ia înapoi suveranitatea
- din această concepţie rezultă bilateralitatea obligaţiei politice, şi anume
obligaţia poporului de a se supune legilor pozitive ale statului, dar şi obligaţia
pentru ceste autorităţi de a respecta şi apăra drepturile naturale ale
oamenilor
- astfel, supunerea faţă de puterea politică, faţă de dreptul pozitiv nu este
necondiţionată
- astfel, se consideră în doctrină că John Locke este fondatorul liberalismului
politic, pentru că un pact cu majoritatea înseamnă un pact cu toţi, un act al
întregii societăţii (idee a unui regim demicratic, majoritatea decide)
- în consluzie, scopul statului nu îl reprezintă pacea, siguranţa individului, ci
maximum de libertate pentru om
- orice normă juridică edictată de stat trebuie să asigure noi drepturi, noi
libertăţi
- Jean Jaques Rousseau – cel mai de seamă reprezentant al teoriei
contractului social
- diferenţă de opinii, preia ideea de stare de natură, dar p staer nenorocită de
natură, pentru că omul e un biet animal social, care are 2 tendinţe care îl
salvează dina ceastă stare nenorocită de natură: mila şi perfectibilitatea
- astfel, iese din aceastp stare de izolare, de singurătate, se asociază cu alţi
oameni, încheie un contract sau un pact social prin care transmite toate
drepturile sale naturale, ancestrale, imuabile, dar cedează însă atenţie
statului, entitate rezultată ca urmare a încheierii pactului, care pe care i le
restituie imediat
- de asemenea, drepturile naturale se transformă în drepturi civile pozitive
prin intermediul pactului social
- esenţa pactului social – acesta este definit ca ansamblul voinţelor individuale
care se transformă în voinţa generală a societăţii
- voinţa generală nu este o simplă sumă a voinţelor individuale, ci un proces
de selecţie şi valorizare, care înseamnă raţiunea publică, în sensul de interes
general al societăţii
- suveranul nu trebuie văzut niciodată ca o singură persoană, ci ca o instituţie
în care să se regăsească toţi cetăţenii
2
- guvernarea democratică este un ideal, fiind greu adaptabilă oamenilor,
datorită firii umane

B. Definiţia drepturilor
- Grotius spune că dreptule ste mijlocul raţional şi natural prin care se asigură
pacea socială
- în concepţia lui dreptul natural este imuabil
- preia ideea lui Aristotel, potrivit căruia omul este un animal social, prin
urmare simpla lui socialibilitate este sufcientă pentru crearea dreptului
- sociabilitatea omului provine dind reptul natural, dar se realizează prin
pactul social
- dreptul natural creştin a subordonat dreptul natural dreptului divin pozitiv
- dreptul pozitiv este încorporat în dreptul natural
- accesul la drept are loc prin intermediul raţiunii umane, curentul raţionalist
al dreptului natural modern, care tinde să elimine dreptul divin pozitiv ca
ordine juridică
- Hobbes spune că rolul de legiuitor îl are, nu o instituţie separată, ci
suveranul sau şeful statului sau monarhul, iar legea pe care el o edictează
determină dreptul, prin urmare şi actele juridice, aplicarea dreptului
- actele juridice sunt conforme cu legea edictată de suveran
- prin această concepţie Hobbes se apropie de pozitivismul juridic,
conformitatea cu legea
- în realitate există 3 coordonate majore care îl diferenţiază de pozitivismul
juridic:
1) faptul că este adeptul dreptului natural, nu trebuie să renunţăm la acest ius
naturalae, pentru că acesta este etalonul dreptului pozitiv, pe legea naturală
este fondată pacea şi securitatea societăţii, legea pozitivă nefiind decât
mijlocul prin care se atinge pacea, legea pozitivă este indisolubil legată de
legea naturală
2) nu întâlnim ideea limitării puterii statale prin drept, adică dreptul să
oprească dreptul, ci el spune că suveranitatea este absolută, statul este
totalitar, indivizibil
3) întregul sistem juridico-politic din concepţia lui, nu se identifică cu cel
pozitivist

- scopul suprem al întregului sistem de drept pozitiv, scopul suprem îl

reprezintă asigurarea păcii şi a siguranţei indivizilor, însă legea pozitivă este
subordonată legii naturale, care le arată ceea ce trebuie să fie

- în concepţia lui Locke, dreptul se defineşte ca un ansamblu de libertăţi. Iar

conţinutul dreptului este format din norme obligatorii
- misiunea centrală este de a asigura libertatea individului prin toate
categoriile sale de presccripţii
- la JJ Rousseau, legea este văzută ca o generalizare colectivă, este legitimă
numai dacă rezultă numai din pactul colectiv
- există i dublă generalitate a legii:
1) o generalitate formală
2) o generalitate materială
3
1) generalitatea formală înseamnă că orice lege trebuie să emane de la
autorităţile statale, nu de la cetăţeni sau de la eventuale grupuri nestatale
- astfel, legea venind de la toţi, este legată de democraţie
2) generalitatea materială presupune că orice lege cuprinde prescripţii pe care
legea le statuează, prin care se ordonă sau se comandă ceva

- din această dublă generalitate rezultă 2 seturi de consecinţe:

a) legea nu poate niciodată să pronunţe asupra particularului, ci numai asupra
a ceea ce este general, pentru că legea are caracter general şi impersonal
b) caracterul legitim, sau cum este justificată respectarea legii, este legitimă
prin faptul că este expresia voinţei generale, astfel este şi raţională şi
legitimă
- doar legea poate împlini omul pentru că ea asigură libertatea şi justiţia
- nici JJ Rousseau nu respinge dreptul natural, dar îl vede ca stând la baza
dreptului pozitiv, fiind absorbit, dar îl transfigurează, făcându-l un drept
analogic natural
- dreptul analogic natural înseamnă că numai legea pozitivă şi raţiunea publică
şi că numai acestea ăi dau validitate şi semnificaţie dreptului natural
- el nu este nici continuatorul dreptului natural, dar nu este nici pozitivist: el
dă legilor absolute, venite de la Dumnezeu, o formă umană

II. Concepţia lui I. Kant cu privire la drept

- separarea dreptului de morală şi separarea dreptului natural de dreptul
pozitiv
- dreptul natural înseamnă ansamblul condiţiilor datorită cărora preferinţa
arbitrară a fiecăruia se poate armoniza cu preferinţa arbitrară a celorlalţi, în
cadrul unei legi uiniversale de libertate
- dreptul natural asigură coexistenţa drepturilor libertăţii celorlalţi
- dreptul pozitiv cuprinde normele reglementate şi sancţionate de legiuitor,
este dependent de voinţa legiuitorului, conţinutul dreptului p ozitiv depinde
însă de cadrul vieţii sociale, factor important
- astfel afirmă că este necesară limitarea drepturilor cetăţeanului, dar nu
necondiţionat, ci numai pentru a asigura coexitenţa cu liertăţile celorlalţi
- dinstincţia dintre dreptul natural şi cel pozitiv constă în faptul că dreptul
natural este întemeiat pe raţiune, iar dreptul pozitiv este bazat pe inspiraţie,
dar din această cauză, uneori este arbitrar (dreptul pozitiv reprezintă
„inspiraţia” legiuitorului surprinsă la un moment dat)
- în concepţia lui, ca şi la Rousseau, se afirmă libertatea şi egalitatea pe care
le consideră a sta la temelia ansamblului de drepturi şi libertăţi ale omului,
pentru că sunt drepturi înnăscute, dar naştere la alte drepturi şi libertăţi,
sunt naturale, fiind considerate a fi cele mai importante din sistemul
dreptului pozitiv