amintiri... p.

2
editorial... p. 3
poezie... p. 6
proză... p. 15
eseu... p. 35
taifasuri... p. 43
făurar p. 48
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

copert a2 p2 t em a lu nii - au tor i clasici - am in tir i

Ion Pillat Boris Pasternak

Pe dealurile ninse mergi astăzi la pădure, Februar. Fă rost de cerneală şi plângi!

Cobori spre Valea Mare sub cerurile sure, De februar scriind în bocet hohotitor,
Cât huruitoarea moină de care-ncerci să fugi
Și fagi cu coajă albă, la șipotul de leac, Arde-a primăvară neagră, învăluitor.
Ca stranii colonade de templu se desfac.
Fă rost de trăsură, pe grivne, vreo şase,
Te-oprești să bei din apa curată ce dă viață. Prin zvon de clopot şi roţi bătând din talere
Îți spune pădurarul: – ,,E șipot sfînt, nu-ngheață”. Să te transferi în loc, unde ploi tumultoase
Ca cerneluri şi lacrimi sunt mai sunătoare.
Și dă să cheme basmul vechi al izvorului...
Dar nu-l asculți, ți-e gîndul - vezi tu - la fata lui. Unde, precum pere, fructe carbonizate,
Din copaci puzderia de grauri, risipitor,
Îți amintești bordeiul poienii, toiul verii, Va cădea-n băltoace, spre-a prăbuşi uscate
Și cîinii care latră doar-doar o să te sperii, Tristeţi neogoite-n adâncul ochilor.

Și fata răsărită în drum ca din pămînt, Sub ea, prin nea, peticele de pământ negresc,
Li ploaia de lumină a soarelui în crîng, De ţipete vântu-i răscolit ca de brăzdar,
Şi, cu cât mai sporadic, cu atât mai firesc
Și gardul viu și umbra pădurii tremurate, În hohotul de plâns se leagă versuri, răsar.
Potecile, răscrucea - îți amintești de toate : (1912)
Traducere L.B. Leo Butnaru
De mușchiul cald pe rîpa de unde-n codru vezi Henry Wadsworth Longfellow
Colinele albastre cu vii și cu livezi,
poet american 1807-1882
De guruitul dulce-al porumbului sălbatic,
De fata mai sfioasă ca un porumb sălbatic,

De serile sub fagii prieteni cînd o stea I am lustration, and the sea is mine!
Se anina de frunze ca fata să mai stea... I wash the sands and headlands with my tide;
My brow is crowned with branches of the
Îți amintești de toate, vezi toate : ochiul, geana... pine;
– ,,Moș Pavel, ce-ți mai face, de-acuma un an, Ileana?!” Before my chariot-wheels the fishes glide.

– „Boierule, am dat-o după un cîrciumar

2

By me all things unclean are purified,

De prin Lerești: e omul chiabur”... Auzi doar rar By me the souls of men washed white again;
E'en the unlovely tombs of those who died
Cum sună și răsună, departe, în pădure, Without a dirge, I cleanse from every stain.
Auitor, a moarte – departe – o secure.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

editorial 3-4
acestei „plăgi” a conştiinţei: „Întotdeauna
Camelia Ardelean spiritele mărunte vor avea cele mai mari
orgolii”.
Se pare că, până la urmă, vrând-nevrând,
tot la frică ajungem, dar vom atinge acest
Dacă în numărul trecut al revistei aspect ceva mai târziu. Orgoliul ne face, fără
aminteam unul dintre cei mai vătămători să vrem, sclavi, chiar dacă nu realizăm acest
duşmani ai fiinţei umane, frica, acum ne lucru. El ne dă iluzia de superioritate, de
vom opri asupra altui „inamic”, cel puţin la libertate, dar de fapt, ne încorsetează în
fel de distrugător, care calcă în picioare propriile frustrări şi limitări. O persoană
sentimente şi năruie destine, naşte războaie evoluată spiritual nu se va crede niciodată
şi aduce moarte, chiar dacă e vorba (de cele superioară (sau inferioară) alteia, ci egală.
mai multe ori) „numai” despre moartea Părerea (pozitivă) exagerată despre noi
speranţei, a iubirii şi a încrederii (în sine înşine nu ne va face mai atrăgători, mai
sau în ceilalţi). „Vrăjmaşul” adesea ignorat buni, mai interesanţi sau mai iubiţi (de
la care facem referire este orgoliul partener ori de altcineva), nu ne va aduce
(mândria), primul din cele şapte păcate popularitate şi nici nu ne va creşte contul în
capitale, conform Bisericii creştine. bancă, nu ne va spori cunoştinţele ori
Dicţionarul (ne) oferă, printre altele, o succesele în vreun domeniu şi în niciun caz
definiţie a acestei trăsături negative de nu ne va face mai fericiţi, din contră. Cei din
caracter, care, deşi sumară, ar trebui să ne jur vor percepe comportamentul trufaş ca
aprindă în cuget beculeţul de alarmă: pe o agresiune, un atac la persoană sau o
„Părere foarte bună, adesea exagerată și dovadă de lipsă de
nejustificată, despre sine însuși, despre respect/iubire/compasiune/empatie şi, în
valoarea și importanța sa socială; final, se vor îndepărta.
îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie”. Se spune că persoanele orgolioase sunt
Hippolyte Adolphe Taine, istoric şi filozof astfel deoarece se simt nesigure în pielea
francez, spunea că „Orgoliul nu e decât o lor şi consideră că, dacă îşi subliniază în
varietate a egoismului”, iar regretatul mod exagerat calităţile, vor creşte în ochii
muzician şi actor român Ioan Gyuri Pascu celorlalţi, mărindu-şi astfel încrederea în
susţinea: „Orgoliul e buzduganul fricii”. „Tot sine. Aceşti oameni nu au avut niciodată
ce pleacă din orgoliu e de scurtă durată”, norocul să primească o iubire adevărată (de
3

afirma Emil Cioran în volumul Îndreptar la părinţi sau de la partener etc.), de aceea
pătimaş, continuând în maniera sa sceptică se agaţă în permanenţă de „colacul de
ideea de mai sus. Undeva, nu mai reţin salvare” al propriei vanităţi. Inima lor este
unde, am citit o altă definiţie interesantă a locuită adesea de o mare singurătate, iar
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

aparenta siguranţă este doar o mască, ea A încerca să schimbăm pe cineva după

ascunde teamă (după cum spuneam mai criteriile noastre este o formă de orgoliu.
devreme) şi labilitate. Fiecare om ar trebui acceptat aşa cum este,
La polul opus, există persoane care au cu defectele şi calităţile sale, fiindcă nimeni
devenit orgolioase fiindcă au fost lăudate nu este perfect, dar în fiecare dintre noi se
exagerat în copilărie şi li s-a dezvoltat, află un sâmbure de Divinitate, chiar dacă
astfel, cultul personalităţii. Ele se consideră modul de manifestare terestră este diferit.
„elita”, pe care „cei inferiori” trebuie să o Se spune că şi falsa umilinţă (a celor
„slujească”. importanţi, care vor să pară inferiori) se
Orgolioşii sunt şi egoişti, în acelaşi timp, naşte tot din orgoliu, asemenea vanităţii
nu le pasă dacă rănesc sentimentele altora celor „mărunţi”, care vor să pară importanţi,
şi preferă să împartă cu aceştia doar cu toate că cei ce uzează de astfel de „măşti”
necazurile, nu şi „trufandalele” vieţii. De nu vor recunoaşte asta niciodată. Toţi
multe ori întâlnim, în cursul existenţei, aceştia se folosesc de o anumită doză de
oameni cu funcţii sau realizări personale ipocrizie, pentru a impresiona sau a câştiga
extrem de reduse, care îşi dau importanţă popularitate.
mai mare decât alţii, împliniţi pe toate Orgoliul înseamnă, de fapt, exaltarea
planurile, dar cumpătaţi şi nepretenţioşi. personalităţii în defavoarea individualităţii.
Mai simplu spus: omul de serviciu e mai Dezvoltându-ne eul superior, vom reuşi să
„important” decât vânzătorul, vânzătorul e evadăm din lanţurile iluziei perfecţiunii
mai „important” decât şeful, şeful e mai personale. Oamenii care se lasă dominaţi de
„important” decât patronul, patronul decât orgoliu nu au nimic de câştigat, după cum
preşedintele ţării şamd. am mai spus, din contră, comportamentul
Un alt „simptom” al celui atins de acest lor exagerat va avea repercursiuni atât
„microb” este dorinţa de a avea întotdeauna asupra lor, ca persoane (concretizându-se
dreptate. El crede cu tărie că numai opiniile chiar în afecţiuni psihosomatice), cât şi în
sale sunt corecte şi se străduieşte din viaţa de familie sau în relaţiile sociale,
răsputeri să demonstreze asta tuturor, aducându-le nefericire şi solitudine. Este un
uzând de o „ploaie” de argumente, care mai preţ mult prea mare de plătit, pentru a nu
de care mai năstruşnice şi sofisticate. încerca să luăm atitudine, înainte de a fi
Orgoliosul nu face nicio concesie şi niciun prea târziu, atunci când ne dăm seama că ne
sacrificiu pentru altcineva, acest lucru aflăm într-o astfel de situaţie.
4

părându-i-se o dovadă de slăbiciune, nu îşi Există şi o parte pozitivă a orgoliului,

cere niciodată iertare şi nici nu recunoaşte atunci când egoul este folosit pentru
că a greşit, fiindcă, nu-i aşa, el nu greşeşte ridicarea standardelor personale, pentru
niciodată? evoluţia în toate domeniile vieţii, pentru
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

autodepăşire. O persoană echilibrată va şti două se anulează reciproc.

să realizeze o armonie între egoul pozitiv şi Acest „medicament” extrem de eficient
cel distructiv şi nu se va lăsa controlată de pentru „vindecare”, pentru topirea
acesta din urmă. neîncrederii în sine şi învăţarea acceptării
Marea Carte a Cărţilor spune că propriei persoane (şi a altora), cu plusurile
Dumnezeu, care ne doreşte umili (modeşti), şi minusurile aferente, se află la îndemâna
urăşte mândria, aroganţa, iubirea oricui. El acţionează pe plan fizic, mental,
(exagerată) de sine, considerând-o un păcat spiritual şi emoţional, ajungând până la
şi o piedică în calea spre mântuire: esenţa noastră divină şi (re)manifestând-o.
„Mândria merge înaintea pieirii şi trufia Atunci când ne vom deschide inima către
merge înaintea căderii” (Proverbe 16:18). semenii noştri, orgoliul se va diminua
Satan a fost alungat din preajma Creatorului treptat sau va fi ţinut sub control,
nostru tocmai din cauza aroganţei sale şi a permiţând metamorfoza noastră interioară.
faptului că se credea mai bun decât El, Vom învăţa astfel să „gustăm” din puterea
dorind să-i ia locul, argument mai mult care există în noi, fără a o folosi în scop
decât suficient ca să luptăm pentru a ne distructiv, umilindu-i pe alţii.
debarasa de acest „balast” nimicitor. A fi A oferi dragoste celorlalţi e cel mai
mândru înseamnă a te închina la propria frumos dar pe care ni-l putem face nouă
persoană, iar prima poruncă din cele zece înşine. Este un lucru care se învaţă cu
redate de Scripturi tocmai asta condamnă, timpul, dar care merită „efortul” şi
închinarea la altceva/altcineva: „Eu sunt aşteptarea!...
Domnul Dumnezeul tău.../Să nu ai alţi (Deva, 28 februarie 2019)
dumnezei, afară de Mine” (Exodul, 20:2,3).
În inima orgoliosului nu este loc pentru
Dumnezeu, el îşi este suficient lui însuşi.
Revenind la legătura indiscutabilă dintre
orgoliu şi frică, aceasta se explică prin
faptul că persoana orgolioasă posedă, în
realitate, o mare nesiguranţă, concretizată
în teama de a nu fi iubită, de a fi criticată
sau judecată, care semnifică, de fapt, o stimă
de sine scăzută. „Vestea” bună este că există
5

un remediu împotriva mândriei, care

rezolvă şi celelalte probleme menţionate, ce
decurg de aici. El e iubirea. Orgoliul nu se
poate manifesta în prezenţa iubirii, cele
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

poezie 5-18

Puiu Răducan

pe strada veche
din cartierul vechi
al orașului gri
Începe să intre primăvara în curte,
o umbră veche
dar pe mine mă dor durerile amintirilor.
se ține scai
Până și dealurile au amuțit,
de-un om vechi
au îmbătrânit.
Pădurile de la umerii lui...
și ele au îmbătrânit.
N-are cine mai asculta cucii, mierlele... Rana
Și colecționerul cimitir a îmbătrânit! din surâsul sânului
Și crucile au obosit obraznic
de văitaturi plăpânde. a fost trezită
Cele bătrâne stau într-o rână. pe-o movilă
Terminați, crucilor, cu văicăreala, de aer crud.
cu... chematul! Aveți grijă de răni!
Nu le treziți!
Pot izbucni
într-un râs feudal
De proști ce suntem, iar prin ele
Domnului îi este rușine. poate fugi
Pământul este plin de ură. Soarele,
Dumnezeu se tot îndepărtează. Luna...
Inundați de păcate fierbinți,
multilateral dezvoltate,
la picare în genunchi
cerem Domnului îndurare, milă, iertare. Un ciob de oglindă
Ce lași suntem! mergea desculț
Am să-mi fac o poză trecută de 99 de ani. pe malul Șasei.
Am s-o fac în oglinda zbârcită, Cum care, Șasa, mă!
umplută cu riduri grosolane, nesimțite, Apa Iordanului meu, bă!
dar am să-i pun și două cârje Apa copilăriei mele, bă!
sau cărucior blând cu (t)rotile. Of, cum mă întrerupe ăsta!...
Am să mă așez apoi o țâră în taină la o cină Unde eram?
să fac inventarul păcatelor dulci, ca și voi... Aaaaa, la ciobul de oglindă!
6

Cele (ne)dulci în zile fără soț. L-am prins,

Cele bune – nu păcatele, bă, l-am luat în brațe
nu le inventariez că sunt puține! și l-am privit
Ca și ale voastre... adânc;
– Bă, urât mai ești, bă!
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Elena Agiu-Neacșu
Zelosului nostru amic
I-a apărut un nou volum,
Fiind invidios un pic,
Îl voi felicita... postum.
Cum agaţă o duducă,
Tinerii noştri la mare,
Oferind cadouri rare,
Nu se udă, se usucă!
La marele Centenar,
Suntem încă divizaţi,
Căci rămas-am închistați
... În Cuaternar!
Având profesori drept proptea,
Căci mare este sărăcia,
Urcat-a trepte beizadea
... Şi cârmuieşte România!
Năpăstuiţi de nevoi,
Ca la nimenea-i la noi,
Doi cu sapa, trei cu mapa,
Iar la butoane... otreapa!
Realitate contemporană
Sfântă ne era pădurea,
Multe-ntre timp s-au schimbat,
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
Astăzi regină-i securea,
Iar gaterul... împărat.
În țara unde gâlceava
O-ntreţine chiar primarul,
Deasupra iese tot pleava,
Căci e prostie cu carul!
Leac specific românesc
Românul este hazliu;
Dacă l-a lovit necazul
De-ndată schimbă macazul...
Pe rachiu!
Eroi, de-acum statui pe soclu,
Se mărginesc să vă privească
Şi-n sinea lor să-şi spun-adânc:
Români, sufletul vi-i iască!
Chiar v-a-ndobitocit ban,
De lui cu toţii vă plecaţi?
Cu bani acumulaţi averi,
Dar linişte nu cumpăraţi!
Mai vine câte un cutremur
Din când în când v-aduc-aminte
Că nu-i de-ajuns bogat să fii,
Ci mai ales smerit, cuminte.
La ce vi-i util palat?
Din ţară copiii se duc,
L-aţi ridicat prin trudă grea
Şi-n el s-a cuibărit un cuc.
Pradă uşoară spoielii,
7
Vă-ndepărtaţi de tot ce-i sfânt,
Faptelor nu aflu scuză,
Mă-nfior şi mă spăimânt,
Căci demult sunteţi pământ...
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

sau sunt doar o coajă într-o plenitudine de

Rodica Aura Dan
dorinţe.
Ce ştiu este că anotimpurile au jelit
când eram despărţită de mine
şi nu admiteam că
Nu înţeleg
respiraţia care
mijloacele
m-a încolăcit, m-a răsucit,
după care se orientează
m-a învelit,
timpul
există
şi nici de ce
tristeţile se-nfig în inimă. şi mă vrea unită
în mine… cu mine…
Nu înţeleg de ce în mine…
sufletul
se lasă scrijelit de furci
şi de lacrimi
În copilăria mea, mă fascina
în loc de a se detaşa.
Râma -
era ceva incredibil cum ea venea,
Nu ştiu cu cine să mă cert
cum mă privea prin orificiul ei de sidef
pentru tristeţile mele… întunecat,
cu vântul, cu gândul, cu sufletu’ – lucios, cleios, frumos pătat
Cine să mă înveţe? şi cum se-ncolăcea,
şi cum scria din trupu-i inelat
Am să mi le pun litere flămânde de afirmare
pe aripile unor păsări şi dungi cu buline vineţii, liniare.
care umplu cerul O zi întreagă o făceam să danseze
sau pe un băţ de chibrit
în tunelul străbătut şi n-o lăsam să plece,
de râme pe ea, freza, plugul afânător
şi am să le dau drumul al tărâmului fără lumină;
către oriunde, către oricând. pe ea, culoarea care amestecă pământul cu azot
şi-l face să respire,
îi dă viaţă, îi face loc la trăire;
pe ea, baiadera ce se unduieşte şi dansează,
M-am unit cu mine fără zgomote de ţimbale, fără strigăte, fără urale,
sub o respiraţie care m-a încolăcit, m-a răsucit, doar la bara unui băţ de chibrit
pe care-l ţineam fascinată în mână
m-a învelit…
şi n-o lăsam, poate, o zi întreagă,
8

Nu ştiu
sau, poate, o lună,
dacă am rămas doar o pulbere dizolvată
pe ea, râma, să fugă-ntr-o umbră,
într-o iubire să intre-n ţărână.
Fascinaţie nebună, nebună, nebună…
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

Nicoleta Mija
Simt trecerea timpului nepăsător,
Trag la ușa lui un mare zăvor,
Ascult atentă urma pașilor,
Strâng bine tolba amintirilor,
Încrustate în sufletul meu
Timpul trece pe lângă noi greu.
Nu am obosit, merg mai departe
Răsfoiesc a timpului mare carte,
Într-un frumos parc, pe o bancă
Vinde multe flori și vise o țigancă.
Urmele timpului s-au dus, s-au întors,
Păstrez raze de lună într-un vers.
Ceasurile picură în tăcere peste timp,
Se rostogolește peste toate alt anotimp.
Când zarva zilei se preface în șoapte,
Pe bancă, țigăncușa bucurie împarte .
Frunze verzi azi, mâine frunze ruginii,
Printre copacii înfloriți te aștept să vii,
Vântul alergă printre frumoase plete,
Mi-ai dăruit un buchețel de violete.
Timpul se ascunde în multe sertare,
Unde arde mereu numai o lumânare.
În parc banca este singură în noapte,
Țigăncușa nu mai împarte vise, șoapte.
cad peste obrazul meu lacrimi,
altele se adună într-o salbă,
umbrele serii se lasă între noi,
eşti visul meu în fiecare noapte.
două lacrimi au căzut pe zăpadă,
azi ninge cu fulgi mari plini de lumină,
mă cuprinde iarna în brațele albe,
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
fulgul pe-o lacrimă s-a așezat,
se rostogolește prin zăpadă.
ninge peste ecoul tăcerilor mele,
două lacrimi rostogolite peste clipe,
în nopțile iernii lungi, eterne,
fiecare clipă ascunsă în tăcere,
într-un tablou alb de zăpadă,
lacrimi îngheţate se adună într-o salbă,
scârțâie gerul în nopțile cu lună plină,
fulgii coboară în valuri uşor,
pe aleile pustii doar vântul aleagă.
pe cer sunt stelele de gheaţă,
nu mai zăresc vreo urmă pe zăpadă
doar o lacrimă pe obraz îngheață.
aprind în sobă focul, este frig,
petale de trandafiri înfloresc în obraz,
o lacrimă cade pe omătul alb pur,
a înghețat pe obrazul fulguit.
s-a scurtat ziua dintr-o dată,
îmbrățișați ne zgribulim lângă fereastră.
Aș vrea printre stele să stăm,
Pe aceeași bancă ca odinioară,
Din nectarul iubirii să gustăm,
Să ne îmbrățișăm ca prima oară.
La ureche încet să-ți șoptesc,
Să ascundem în buzunar stele,
În privirile tale să mă odihnesc,
De mână să alergăm printre ele.
Steaua iubirii este mereu aprinsă
Revarsă în ochii tăi multe scântei
Când noaptea peste noi se lasă,
Să alergăm după o stea tu vrei.
9
La mine-n suflet am adunat amintiri,
O stea a nopții ne-a luminat iubirea,
Se-ncarcă de stele și ale mele priviri,
Sunt o visătoare ce iubește iubirea.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019
Constantin Mîndruţă
Ziua întâi – Sâmbătă 17
În Argeş nu mai e zăpadă,
Uşor, uşor se simte-a primăvară,
Aş vrea în Făurar ea să mai cadă,
Să ningă chiar în fiecare seară.
Plecăm spre Neamţ şi ne oprim la Bran,
Frumos Braşovul parcă-ntinereşte,
Aşa îl vrem în fiecare an,
Ce-i românesc, românul tot iubeşte!
“Izvoru Mureşului”, dragă mânăstire,
Ce binecuvântare dă celor ce pleacă,
Simţim în suflete aleasa ei iubire
Şi frunţile pios ni se apleacă.
Popas urmează-apoi la Pângăraţi,
Pe cer seninul este mai frumos
Şi pelerinii simt că sunt iar fraţi,
Spre Bistriţa ar lua-o şi pe jos.
Că este Sfânta Ana ce ne-aşteaptă
Şi ne rugăm la Mama Maicii noastre,
Ca să ne fie calea şi mai dreaptă,
S-avem o stea şi noi printr-alte astre.
Varaticul cu Sfântul Iosif ştie
De liturghii şi acatiste scrise
Şi-n inimile noastre reînvie
Speranţa viselor mereu ne-nvinse.
10
Agapia, istorie deplină,
Aprinde-n mâini o altă lumânare,
Prin rugăciuni noi mai lăsăm din vină,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Că după Lună, Soarele răsare.
Şi ultimul popas e Sihăstria,
Cazare şi o sfântă cină,
Simţim privindu-ne în ochi, mândria,
Moldova mea cu patria divină.
A doua zi – Duminică 18
Ne-aşteaptă Iaşul, Sfânta Catedrală,
Plecăm în dimineaţa cea de iarnă,
O Catedrală a Moldovei fală
Şi mai frumoasă, cerul fulgi să cearnă.
Îngenunchez la Sfânta Parascheva,
Mă rog cum numai eu ştiu să o fac
Şi lacrima din suflet mi-e aieva
Şi Cuvioasei ştiu că-i sunt pe plac.
Că Dumnezeu pe rând ne tot încearcă,
Cum viaţa noastră nu-i indiferentă,
Durerea să nu fie mai săracă,
Alunecând, se rupe-o mână neatentă.
***
La Mânăstirea Neamţ îngenunchem,
E Slujba Sfântă ca o dezmierdare,
La mine, Doamne-n rugă, eu te chem,
Că simt mereu nevoia de iertare.
Apoi la Secu am urcat pe scări
Şi ne-am rugat de bună sănătate,
Curaţi şi albi cum ninge dinspre zări,
În suflete cu blândă bunătate.
La Sihăstria ne întoarcem seara,
Cinăm, Lăsat de sec cu Dumnezeu,
Sunt iar copilul, iar cu sănioara
Şi ninge minunat, totul e-al meu!

IlianaCătănescu
Oarbă de-aș fi, vederea ta ar sta
spre înlăuntru și atât de clară,
încât aș amuți, cumva, în ea,
ca tânguirea-n struna de vioară...
Cu pipăiri de iriși, nenăscuți,
aș săruta adâncurile tale,
iar tu ai învăța să mă săruți
cu arderi de miresme din pocale.
Te-aș mângâia cu degete cântânde,
ar lacrima sub ele pielea ta,
când ar simți sub tresăriri flămânde,
nevoia de-a se tot înfometa...
Și trupul tău ar lumina în noapte,
verzi licurici în câmpul meu de maci,
dar, vezi tu, vara cu adânc de șoapte
e cam departe, și tot pleci, și taci.
Te-aș săruta cu gustul ce-mi rămâne
neșters, când izvorăști în mine, rânduri,
cu foșnetul pădurilor, ce-apune
când mi te scrii pe troițe de gânduri,
cu ochii arși de doruri ți-aș aprinde
secundele cu preț de nemurire,
dar vezi cum Timpul cumpără și vinde,
când tu te pierzi în labirint, iubire...
Iubirea vine cu un soi de orbire
în care vederea ți se deschide
înăuntrul celuilalt, cercetându-l,
pipăindu-i marginile,
dar dorind ne-mărginirea,
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
citindu-i în Braille alfabetul
pe care acum, doar acum îl înveți,
cu amprentele arătătorului drept,
dinspre emisfera dreaptă,
cea responsabilă de procesarea muzicii,
de simțăminte şi de durere,
de transformarea imaginii în reprezentare,
în timp ce ne căutăm un echilibru
in emisfera stângă, cea rațională,
liniară, univocă, rece,
doar cu puterea gândului,
căci toate acțiunile noastre,
dar toate, ne contrazic,
proiectile lansate într-un fel de
autodistrugere, combinație letală
de „te doresc imposibil”,
cu ruperea de contingent, de orice,
dezrădăcinându-te, spre a te replanta
în alt pământ, locuit de celălalt...
te părăseşti pentru o altă patrie,
atunci când iubeşti.
Şi călătoreşti... şi înveți o nouă geografie:
a sufletului pe care ți-l descoperă lacrima,
în propriile-i izvoare, a munților de tăcere
sau a câmpiilor înflorite în culorile dorului,
a şesului pe care îți poposec gândurile,
în aşteptarea lui, când se înserează în tine...
Şi mările ți se deschid, cu bărci amarate
de nu se ştie când,
tocmai pentru călători în doi,
prin cețuri luminate doar de farul ce vine
dinlăuntrul tău, al lui, al veşniciei
oprite în cochilia secundei albe
11
ce ne desenează conturul,
pe pânza de păianjen a nădejdilor,
în ultima Poezie a trecerii...
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019
Maria Ileana Tănase
Gândul și-a agățat jupoanele
în ciulinii Bărăganului,
iar prin pământul cuvintelor,
cândva sfințit, se zvârcolesc
chemările rămase cu umerii goi.
Brațele nopții întorc clepsidra
și din nisipul vânturat de amintire,
se rostogolesc sonatele durerii
până când zorii, eternii designeri,
îmbracă goliciunea chemărilor.
Palma mângâie ceafa gândului
ce se strecoară la braț cu timpul,
împodobit cu vise, prin lanul
cu ciulini de-un verde-ncărunțit.
Rătăcesc prin doruri fără să plec,
fără să stau, iar peste umerii care
tânjesc, ca și noi, a înflorit veșnicia.
Mi-am pieptănat gândurile,
le-am prins, iarăși, în agrafe
bătute-n pietre din cuvinte...
nu vreau să amorțească sub talpa
tăcerilor, să arate precum o
cenușăreasă chinuită și ignorată
de rubedeniile cu suflet de tinichea.
Chiar dacă, mai toată ziua și-o petrec
pe vatra rece a singurătății, foșnesc,
continuă să împrăștie miresmele
12
unui anotimp desfrunzit... să aleagă,
din cenușa timpului, boabe de lumină.
Speră, ca într-o zi, s-ajungă la balul
unde condurii poveștilor prind viață!
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Nopțile mă întâmpină,
demult, cu brațele-nghețate
și prin bezna cenușie,
scâncesc clipele orfane,
se târăsc alene, orbecăiesc
înfășurate-n fâșii de suflet,
către încheietura mâinii
cuprinsă de grafospasm.
Dinspre foișorul unui anotimp
răzbat acorduri de Vivaldi,
inundă câmpia minții... doar
umbra gândurilor, zâmbitoare,
mă sărută, mă mai răsfață,
ca o ploaie de vară, până când
din panglici de curcubeie,
dimineața își împletește cosiță,
iar din sufletul-poveste plesnesc,
ca versuri, muguri de tăcere.
(Acrostih)
Creionez munți de gânduri pe-ai nopții pereți,
Obsesivă caligrafiere prin deșertul depărtării,
Nisipul, încă, se scurge-n clepsidra trupului
Captivă-ntre dunele viselor și tăcerea aurie
Ursită s-ajungă răstignită pe roata timpului
Ruginit prin anotimpurile vitregite de razele
Soarelui ce ne-au încălzit odată, nemurirea.
Amurgurile-s rănite de zădărnicia așteptării,
Pașii minții rătăcesc pe drum osândit dorință,
Obositor urcuș când tăcerea merge-n baston
Lustruit cu postavul neputinței prins în buzele
Lacome ale nopților oblojite de lira lui Apollon;
Osana adusă iubirii, ridicată la rang de Artă,
Nobilă lumină, podoabă pe umerii destinului.

Anişoara Iordache
tot mai slăbit,
căutând în zăpadă
ceva din copilărie…
fereastră deschisă,
răzleți fulgi de nea
în aroma de ceai.
stând pe acoperiș:
luminile orașului,
mai aproape de stele.
solstițiu-
moșul aruncă bastonul-
mai vioi prin nămeți.
luna,
prin ploaia de meteoriți,
torță aprinsă.
*
la un suc
cu elevii mei-
furtună prin amintiri.
ieri parcă
e astăzi;
florile tot frumoase.
cântând „pe ieri”,
în apele clipei,
ofranda unui gând bun.
*
văzătorii cu inima
înfruntă fără frică
tenebrele.
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
e atât de rece!
și albul se suprapune
peste negru
prin întuneric,
ecoul glasurilor
formează pârtii.
în liniștea înserării,
lângă tine,
se topesc zăpezile.
pipăind nevăzutul,
muzica cosmosului
foarte aproape.
*
în fiecare poem şoptit,
un cod melodic secret-
găsește cheia!
un strop de cerneală
oferă infinitului
o poartă spre vis
zăpadă timpurie-
fiori
pe marile trepte ale vârstei.
nicio stea,
doar vulpea speriată
de stolul de grauri.
13
miez de noapte-
duși de vârtejul de vânt
ochii deschiși.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Nicu Doftoreanu

Version française par Magda Barbier et

Iuliana Nisipașu
Version française par Cristian Țîrlea
TU MEN S! Je le sais!
Alors JE CR OYA IS.
Mais tu sais si bien mentir
Aujourd’hui je ne crois plus... Et les larmes de ton âme Les sens-tu?
Que si j’essayais... Elle déforment mon rêve
Quant ton regard répand en moi
Je n’essaye plus.
Quand il m’APPELLE.
Que j’oublie. . . J ’OU BLIA IS!

Je risque de tout perdre... en gagnant,

Alors je savais. Et je remets à plus tard mon aveu

Et... TOI... tu t’en vas.
Aujourd’hui je ne sais plus...

Que si j’essayais... TU T’EN VA S?! ... Pourquoi?

Je n’essaye plus. Mais moi je reste...
Je reste oublié et je colle les lambeaux de
Que je croie... JE CR OYA IS.
mon âme
Au bord des plis de mes désirs
Alors JE PO UVA IS . Les désirs mélangés aux regrets qu’on voit

Aujourd’hui je ne peux plus... dans tes yeux.

Que je fasse semblant...

TU NE DIS R IEN! Tu te caches,
Que j’essaye, encore... Mais je te sens car tes yeux me parlent
Que je te croie, encore... Obsessions désemparées
Promesses perdues dans la douce caresse
des étoiles
Aujourd’hui je ne peux plus... Alors, j’ose te dire:
Rien! ALLEZ VI EN S!
14

Rien! Et même si tu penses me mentir,

TU SAIS SI BIEN MENTIR!
Rien!
JE LE SAIS.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

proză 1 9- 32
Cristian George Brebenel
Jungla înveleşte ca un pled verde, jilav,
pământul, dealurile şi câmpiile Gangelui, îşi
aruncă necruţător ţesătura vie, de stăpână,
asupra cascadelor, râurilor, sufocă ogoarele,
satele risipite ca nişte boabe de orez, oraşele,
zeii şi templele lor, oamenii. În pledul acesta
al junglei, regii îşi împart neghiobi
pământurile. Dar jungla nu le aparţine. Jungla
e a celor ce n-au pământuri. Peste cei plecaţi
în junglă, suflă alte vânturi, domnesc alte legi.
În regatul Kosalei şedea pe tron un rege cu
numele Sindravarman. Nu se putea spune
despre el că era un rajah sângeros, deşi
pedepsea aspru atât minciuna cât şi adevărul,
mai ales când era vorba despre el şi ordinea
de stat instituită de domnia lui. Multe se
puteau spune despre calităţile şi defectele
sale de om aruncat în existenţă de pronia
divină, de om care se roagă, mănâncă, bea,
iubeşte şi suferă, precum şi de cele de rege
care ordonă impozite împovărătoare peste
măsură şi execuţii capitale, poartă războaie
sau încheie pace cu împărăţiile vecine. Dar
sigur se putea spune despre el că iubeşte fără
limite poezia. Pasiunea pentru stihuri îi
înlocuise până şi vinul în cupe, până şi
bucatele pe tipsie. Răsplătea cu valuri de aur
şi perle pe cei care reuşeau să-l încânte cu
vreun vers divin mesteşugit. Sute de poeţi îi
căutau preajma şi ocrotirea, hrănindu-se din
generozitatea lui, sute de învăţăcei se şcoleau
la bresele lui poetice, se converteau la noua
religie şi lege a cuvântului. Înflăcărat şi
mândru, înfiinţa noi şcoli, noi curente, primea
noi ucenici la curte, mulţi veniţi din afara
hotarelor hindice. Dar, pe cât de pătimaş cu
ascultatul poemelor, pe atât de slab poet era.
Suferea cumplit, fiind convins că o
superficială educaţie în copilărie îl privase de
acest har. Ceea ce îi stârnise această patimă
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
fusese Palipta, amanta regelui. La curte
Palipta era un cuvânt atotputernic, era o lege.
Nimeni nu o văzuse. Doar regele şi sfetnicul
Mahavira, intimul lui prieten, vânător şi
cunoscător desăvârşit al junglei, neântrecut
poet, cărturar şi jucător de şah. Palipta locuia
undeva în nesfârşitul pădurii. Despre ea nu se
ştiau prea multe. Se zvonea că ar fi de o
frumuseţe cutremurătoare, ştia toate cele
şase darsane filozofice, Upanişadele, toate
scrierile sfinte în frunte cu Vedele,
Brahmanele, toate limbile sacre şi profane ale
Indiei, dar mai presus de toate acestea, era
încarnarea poeziei. Avea atâta talent, încât cu
regele vorbea numai în versuri, improvizând
după legile zeilor. Alţii şuşoteau că Palipta ar
fi de fapt un duh necurat, o stranie încarnare
a Marei. Ca să o aducă la palat, regele ar fi
făcut orice; şi-ar fi omorât nevestele, şi-ar fi
dat foc la temple şi palate, şi-ar fi alungat
copiii, şi-ar fi aruncat toate avuţiile în Ganga,
şi-ar fi vândut ca sclavi prietenii şi supuşii de
la curte, ar fi renunţat la castă.
Dar Palipta nu voia să părăsească jungla
unde regele îi ridicade un templu, divinizând-
o. Poate chiar iubea o zeiţă nemuritoare,
gândea el. Nimeni nu putuse să spună ce se
întâmplase cu meşterii şi sclavii ce-i
ridicaseră templul, fiindcă dispăruseră.
Cortegii întregi de avuţii şi animale luau
drumul fără de întoarcere al junglei, conduse
de rege şi sfetnicul său. De aceea supuşii
priveau invidioşi jungla. De asemenea o urau
şi pe Palipta. Palipta şi jungla erau tot una.
Timpul trecea înmulţind clevetirile supuşilor.
De câtăva vreme, regele era din ce în ce mai
bucuros. La fiecare trei zile pleca în junglă să
vâneze, însoţit de credinciosul lui sfetnic. Nici
un om mai mult. Aproape un an lucrurile se
petrecură astfel. Dar într-una din zile regele
15
se întoarse singur din potecile tăinuite ale
desişului verde, plângând, plin de sânge şi
ţinând un prunc în braţe. Din ziua aceea
regele nu a mai păşit niciodată în junglă. S-a
bănuit că, deodată, cuprins de o oarbă gelozie,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019
i-a ucis pe Palipta şi pe Mahavira. Alţii au
zvonit că Palipta a murit la naştere, iar regele
l-ar fi ucis pe credinciosul lui sfetnic într-un
moment de durere vecin cu demenţa. Nimeni
nu a putut şi nu va putea să spună vreodată
adevărul. Rajahul şi-a revenit numai datorită
dragostei lui pentru poezie. Zile în şir asculta
pierdut odele pământului ce proslăveau zeii,
creaţia, viaţa ascetică, spirituală. Despre
iubire n-a vrut să asculte vreun cuvânt.
Pentru el iubirea dispăruse. Când s-a mai
liniştit, a acceptat să i se aducă pruncul, după
care a poruncit să vină la el toţi cei înzestraţi
de spirite şi zei cu harul nepieritor al poeziei.
Când s-au adunat toţi, bărbaţi şi femei,
maeştrii adevăraţi ai stihului, regele a
mărturisit că trăieşte pentru un singur ţel; fiul
lui să fie primul muritor care va auzi numai
poezie încă din faşă, va vorbi numai în versuri
de mic, va fi deci, cel mai desăvârşit poet al
lumii. Toţi vor fi răsplătiţi cum nu-şi vor
putea crede ochilor, dacă fiul lui va da semne
de mare pricepere poetică. Urechile lui nu au
voie să fie pângănite de vorba obişnuită. Dacă
va prinde că i se calcă porunca, pedepsele vor
fi îngrozitoare.
Şi astfel micul prinţ al Kosalei începu să
păşească în viaţă înconjurat de invidia şi
dujmănia fraţilor lui, de poezie şi de junglă,
fiind pus în cea mai îndepărtată aripă a
palatului, învecinată pe trei părţi cu pădurea.
Ore întregi regele se juca cu fiul său fără să-i
spună un cuvânt, temându-se de influenţa
nefastă a graiului obişnuit. Doicile, alese
dintre cele mai destoinice şi înţelepte femei
ale regatului, ce posedau darul poeziei, cu
greu făceau faţă acestei neobişnuite sarcini.
Supuşii începuseră să-şi dea coate, şoptind
cum că regele s-a ţicnit. Însă regele era mai
destoinic ca niciodată în treburile ţării. Purta
16
războaie victorioase, construia palate şi
temple impunătoare. Copilul creştea mare şi
frumos, dar, deşi împlinise trei ani, nu
articula nici un cuvânt. Stătea tăcut, jucându-
se cu piesele de fildeş ale şahului. La cinci ani
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
îi bătea la acest război pe toţi învăţaţii, dar
nici vorbă de grai.
Anii treceau şi prinţul crescu mare. Deşi nu
vorbea, la unsprezece ani, conform regulilor
castei, regele îi obţinuse prin legi emise
special, accesul la iniţierea cursului sacru şi
funia sfântă a celei de a doua naşteri, dându-l
în grija brahmanilor. Îi asculta tăcut pe toţi,
înţelegea cele mai subtile probleme de
gramatică şi aritmetică versificată, dar nu era
chip să-i smulgă cineva un cuvânt sau un
zâmbet din tristeţea cuibărită în suflet. Dacă
muţenia lui putea fi luată drept o boală a
trupului, lipsa râsului şi a zâmbetului era
luată de toţi ca o boală a studentului. Regele
nu voia să audă că prinţul e bolnav. Era
mândru că fiul lui era atât de isteţ, totuşi
mâhnirea îl învăluia cu încetul, deoarece încă
nu putea să vorbească în versuri, desăvârşit,
ca un zeu. Pesemne că starea asta a poeziei
este deosebit de dificilă, gândea el, încât dacă
toţi oamenii ar fi poeţi, copii ar vorbi mult
mai târziu ca de obicei. Învăţaţii nu tăgăduiau
că e deştept, scrie pe dinafară cele opt cărţi
ale lui Panini, precum şi nenumărate versuri
sfinte, ceea ce arată şi o strălucită memorie,
trage bine cu arcul, mânuieşte precum eroii
sabia şi călăreşte minunat prin parcurile
imense ale palatului, stăpâneşte fără greş
tehnicile oculte, magice, deşi nimeni n-a avut
curajul să i le predea, cunoaşte toate
ritualurile sacre şi aduce jertfe după
Brahmane, dar toţi învăţaţii cad de acord că
vocea, cuvântul, a creat şi susţine universul,
cele văzute şi cele nevăzute, aşa că prinţul nu
poate să fie decât bolnav. Trebuiau consultaţi
înţelepţii junglei maharişii, cei ce se purifică
întru cunoaştere, sau poate chiar zeii. Dar
regele nu voia să audă de aşa ceva, mai ales
de junglă. Spera în forţa tămăduitoare a
poeziei. Prinţul se închidea pe zi ce trece în
sine. Servitorii şopteau că prinţul are un mod
ciudat de a fi la multe ore din zi, dar mai ales
din noapte. Singurii lui prieteni rămâneau
crapii aurii din eleşteul unde înota şi un foc în

curtea interioară, asupra căruia se apleca
grijuliu, întreţinându-l. Prinţul nu a dormit
niciodată decând există, curgeau şoaptele
supuşilor. S-ar putea să fie un duh rău.
Servitorii îl ocoleau, curtenii deasemenea.
Rămăsese singur. Chiar regele, alături de el,
începuse să aibă o stare stranie. Prinţul
privea noaptea stelele şi urmărea focul.
Câteodată trecea parcă cu o privire
imaginară, ce-i sfâşia pleoapele închise, prin
zidurile groase ale palatului, spre junglă.
O noapte întunecată îi răpi adorarea
stelelor. Spiritul i se calmase mai profund ca
niciodată. În timp ce urmărea tăcut pâlpâirile
focului, auzii un scârţâit de paşi pe ţărâna
curţii. Întoarse lent privirea. În umbra
porticului se zărea o siluetă. Vocea ei slabă şi
totuşi autoritară îi zise: „Stăpâne, eu sunt
Mahavira, călăuza. Am venit să te duc în
junglă!”. Tăcerea inundă curtea ca o apă
adâncă. „Apropiete, Mahavira!”, îi zise într-un
târziu prinţul fără să clipească, potrivind
tăciunii pe foc. „De unde şti că eu vreau să
merg în junglă?” În bătaia flăcărilor intră un
bătrân strâns în cercurile anilor, desculţ, cu
părul şi barba având splendoarea zăpezilor
veşnice. Veşmântul, aidoma de alb, sub care
ţinea mâna dreaptă, era pătat cu sânge.
„Stăpâne, eu sunt Mahavira, călăuza! Am venit
nevăzut să te duc în junglă!”. Prinţul îl fixă.
„De unde ştii tu Mahavira, că jungla e tărâmul
poeziei adevărate?”. Mahavira nu răspunse.
Mâna lui uscată frământa frânghia ce-i
împodobea umărul. „Joacă!” îi porunci prinţul,
aruncând pe nisip tabla şi piesele de fildeş.
„Dacă tu eşti călăuza, trebuie să mă învingi!”.
Focul începuse să se stingă. Timpul avea altă
consistenţă. Din şapte mutări bătrânul îl
învinse. Apoi se întoarse. În urma lui prinţul
pătrunse în junglă fără să fi zâmbit măcar o
dată în viaţă. Focul mai pâlpâi de două ori şi
se stinse.
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
Dumitru Dănăilă
(Fragment din romanul în lucru
„FLUTURI IERNATICI”)
Se înseninează Loriana când observă că
umbra aşezată peste fericirea ei dispare, când
e sigură că nu va veni nimic rău din partea lui
Floricel. În naivitatea lui, el va spera mereu că
fugara se va întoarce într-o zi acasă şi o va
aştepta cuminte. Nici gând să se întoarcă, ea
nu ştie cum să mulţumească Cerului pentru
uluitoarea schimbare din ultimele zile. De
acolo, de sus, e sigură că a venit schimbarea,
dar mâna întinsă din înalt a lucrat prin Lică, el
a fost trimis să-i aducă lumină în suflet.
„Ce mi se întâmplă mie acum nu poate fi
decât minune, îşi spune zâna. Ce altceva decât
o minune putea să mă scoată din hăul în care
căzusem odată cu primii paşi către casa lui
Floricel? Credeam că acolo îmi voi înghiţi cu
noduri tinereţea, acolo mă vor prinde
bătrâneţile, dacă le voi apuca… Cineva a vrut
altfel, a vrut să mă aducă iar la lumină. Mă
orbeşte lumina asta neobişnuită, venită în
timp ce fugeam spre necunoscut. Prea s-a ivit
deodată, prea mi-a inundat sufletul înnegrit,
pustiit, lăsat la vrerea sorţii. Parcă îmi e şi
frică să mă bucur, să cred că eu sunt aceea
peste care se revarsă atâta puritate, atâta
frumuseţe. Sper să îmi ţină Domnul mintea
întreagă şi să n-o iau razna de prea mult bine.
Nu, nici vorbă, n-am timp să mă bucur de
binele care m-a învăluit în aceste zile de
basm, nesperate şi neaşteptate. Am o mie de
treburi şi cea mai serioasă este închegarea
17
noii familii Roşoveanu. De data asta, va fi o
familie! Loriana şi Pantilică Roşoveanu… O
familie în toată regula, cu acte, cu nuntă. Zicea
Lică să mă gândesc la nuntă. Mai bine mă
gândesc, până atunci, cum să mă apropii de
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

socri, cum să le intru la suflet, să le fiu pe Că îi ştiu oameni de treabă.

plac.” – De treabă sunt, numai că nu m-au lăsat
Se pare că nu e prea greu să le fie pe plac să-mi fac un rost, să mă duc, aşa cum mi-am
bătrânilor, nu sunt deloc pretenţioşi. Şi ce dorit, la facultate.
frică i-a fost că nu se poate ataşa de ei! Dar – Poţi să-ţi faci un rost şi fără facultate…
toate se aranjează, cum spune Lică. După ce s- Uite băiatu’ ăsta al nostru nici n-a pomenit să
a ales cu un flăcău fain, parcă trimis din meargă mai departe după ce a terminat
depărtări azurii, după ce fugarii au fost liceu’… N-ar fi fost rău să ajungă şi el ceva
primiţi cu îngăduinţă în casa Roşoveanu, acolo, inginer sau mai ştiu eu ce, da’ nici n-a
după ce şi-a alungat teama că Floricel îi va adus vorba, a suflecat mânecile şi s-a apucat
face vreun rău, Loriana crede că n-ar mai fi de de treabă. Că e treabă de făcut aici, nu glumă.
aranjat decât legătura ei cu socri. Nu-i deloc
– Poţi, sigur că da, poţi să îţi faci un rost şi
simplu. Din câte ştie şi mai ales din ce a auzit fără facultate, numai că eu nu mă văd om
de la alţii, rar vezi noră să se aibă bine cu împlinit dacă nu îmi continui studiile. Lică a
părinţii alesului. zis că e de acord să mă înscriu la fără
– Tu, fata mea, să nu ai grijă că n-o să ne frecvenţă.
înţelegem, îi spune Lorianei mama Caliţa, aşa – Nici noi n-o să ne opunem! Da’ nu-i
o ştie satul pe noua ei soacră, în prima înţeleg p-ai tăi…
dimineaţă pe care fugara o petrece în cea de a
– Sunt şi greu de înţeles, sunt nişte rămaşi
treia casă a sa. Să ştii, nici bătrânilor mei nu
le-a plăcut că m-am dus după omul ăsta al în urmă, nu văd că lumea avansează, că
oamenii mai ştiu şi de altceva în afară coada
meu, după Culai, că era mai scăpătat decât
noi. Da’ şi-au dat repede seama ce fel de om îi. sapei.
Că, până la urmă, omu’ îi important, nu averea – Lasă-i în pace, nu fii necăjită pe ei! Aici, la
lui. Aşa cum a fost el, mai scăpătat, uite că ne- noi, nu te opreşte nimeni să faci ce îţi convine,
am făcut şi noi gospodărie bună, că nu ce crezi tu că îţi e mai de folos. Şi să nu prea
suntem ăi din urmă în sat. Voi să vă ţii seamă de ce spune satu’! O să vorbească el
înţelegeţi… Că din partea noastră… Nouă nu cât o vorbi şi se linişteşte. Nu sunteţi voi
ne mai trebuie nimic. Sănătate. Atât! Şi linişte. singurii fugari… Ionel a lu’ Sprânceană şi Lina
De-acum, voi o să fiţi stăpâni peste ce s-a lu’ Gherghe nu tot aşa au fugit? Ce s-a mai
agonisit aici. vorbit pe seama lor… Şi acu’ sunt bine, slavă
– Cum să fiu eu stăpână dacă am venit Domnului, au servicii amândoi, la oraş, nu mai
zice nimeni nimic. Ce dacă unirea voastră n-a
încoace cu mâna goală?
fost cum trebuie să fie? Important e să fie
– Nici nu trebuia să aduci nimic. Bogăţia ta
bine. Şi, până la urmă, cine ştie cum trebuie să
sunt mâinile! Cu ele o să ţii casa asta, că eu… fie unirea a doi tineri? Lumea se schimbă, nu
Fost-ai, lele, cât ai fost… mai e aia din vremea noastră, când toate se
– Sunt şi mâinile o bogăţie. Însă bogăţia petreceau la timpul lor, după obiceiuri, după
omului e sufletul lui. Eu vin cu sufletul reguli.
deschis în casa dumneavoastră, cu tot ce e
18

– Tocmai de-aia vreau eu să învăţ, că lumea

mai bun în el. Şi vreau… Vreau să fie totul se schimbă şi poate ajut şi eu la schimbarea
bine… Dacă acasă la mine nu s-a putut, barem ei.
aici să fie bine.
– Nu ştiu cum o să schimbi tu lumea… Cam
– Da’ ce ai tu de împărţit cu ai tăi, fata mea?
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

greu de aici, de pe coama dealurilor noastre! se vorbea urât? Chinul ei era că nu simţea un
Şi nu ştiu dacă se lasă lumea schimbată de o suflet alături de al său, nu auzea un cuvânt de
fiinţă aşa de tânără, plăpândă şi, iartă-mă că mângâiere, niciun cuvânt nu auzea de la cel
îţi spun, încă nepricepută. după care se dusese. Dacă nu erau televizorul
– Încă nepricepută în treburile casei, şi radioul, putea spune că e în pustiu sau pe o
gospodăreşti… insulă nelocuită. Acuzatorii nu ştiu cum s-a
zbătut să îl aducă în rândul lumii pe cel căruia
– Lăsaţi lumea în pace, că n-o schimbaţi
nu putea să îi spună soţ, nu ştiu că nu l-ar fi
voi, zice glumind bătrânul Culai. Mai bine să-
părăsit niciodată dacă ar fi putut stabili cât de
mi toarne una din voi să mă spăl, că am făcut
cât o punte de comunicare cu el. Dar asta e
curat la animalele alea… Şi-oi mai face până
treaba ei, n-o să spună nimănui nimic, n-o să
şi-o intra în pâine fugaru’ nostru… Îl mai las
se plângă satului, fiecare să creadă ce vrea, n-
v’o două-trei zile, să-şi tragă răsuflarea după
o să explice curioşilor de ce a plecat de lângă
atâta alergătură şi gata, îi predau frâiele
Floricel, de ce n-a stat o clipă pe gânduri când
gospodăriei. Io le-am ţinut destul, mi-ajunge,
Lică i-a propus să fugă împreună. Va vedea
gata, să le ia el şi io doar să stau p-aproape, să
satul, mai târziu va vedea că a avut toate
nu facă v’o nefăcută.
motivele să renunţe la zilele înnegurate şi să
Aşa a început predarea ştafetei în familia
urmeze drumul înfăţişat de feciorul venit ca
Roşoveanu. Lui Lică i-a fost simplu să o preia, în basme să-i schimbe existenţa anostă,
ştia ce are de făcut pentru ca gospodăria să insuportabilă.
meargă liniştită mai departe, chiar să
„ Nu sunt eu fata care să plece de lângă un
înflorească, fiindcă a încăput pe mâini tinere
om după ce a convenit cu el că vor păşi
şi, în plus, beneficiază mai departe de
alături, indiferent ce obstacole se vor ivi, îşi
experienţa, de chibzuinţa bătrânilor, care nu
spune zâna, scuzându-se parcă în faţa celor
s-au dat de tot deoparte, doar au redus
care o acuză. Dar nu-mi amintesc să fi
turaţia motoarelor obosite de-atâta
convenit ceva cu Floricel. Nici nu am ce să-mi
funcţionare. Sunt cam în vârstă Roşovenii,
amintesc din povestea asta a noastră.
nici n-ai zice că Lică e băiatul lor, prea e tânăr,
Poveste… Poveştile sunt frumoase, te
a apărut pe lume când ei trecuseră de
acaparează, le citeşti cu sufletul la gură şi n-ai
patruzeci de ani. De-asta s-au şi bucurat
mai vrea să se termine. Eu şi Floricel nici nu
bătrânii că, în sfârşit, flăcăul lor s-a însurat.
putem spune că am avut o poveste. Totul s-a
Nora nu e ce şi-ar fi dorit, e nevastă luată de
întâmplat rapid, fără vorbe, în taină, să nu
lângă bărbatul ei, nu fată luată de lângă
intrăm în gura satului. Am plecat de pe o uliţă
părinţi, dar e ce a vrut feciorul. Şi dacă el a
pe alta şi am devenit nevastă, când eu voiam
vrut aşa, nu au decât să alcătuiască toţi o
doamnă să devin, una respectată şi apreciată
singură familie şi să lupte fiecare pentru a o
de lume. În clipele alea nefaste, nervoasă că
impune în ochii satului.
mi se frângea visul de a intra în rândul celor
Lorianei îi e cel mai greu să impună familia
învăţaţi, nu mă mai interesa viitorul, nu
Roşoveanu. Ea, deocamdată, o trage înapoi, ea aveam decât gândul să plec de acasă oriunde,
e cea pe care satul o arată cu degetul. Şi ce
19

numai să nu aud spunându-mi-se că nu îmi

dacă? Niciunul din cei care o acuză nu i-a
intrat în casă, nu ştie nimeni cum a trăit cu
Floricel, ce cazne au venit peste tinereţea ei.
Ce dacă nu lua palme sau pumni, ce dacă nu i
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
trebuie carte, că pot avea tot ce îmi doresc
fără să umblu pe la facultăţi. Tot ce îmi
doream era să ajung la catedră, să predau. De
ce mi-au zdrobit visul? Cheltuielile mari nu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

erau un motiv, aveau bătrânii bani să mă ţină Mihail Toma

în facultate… Pe atunci, prin anii ’60, bursa
acoperea cheltuielile de cazare şi de masă ale
unui student. Îmi iubesc părinţii, mult îi
iubesc, dar gestul lor va rămâne mereu un
mister pentru mine. Până la urmă, poate e O vreme câinoasă cam ca acum. În camera
de cămin e frig și plutește o atmosferă
mai bine că s-a întâmplat aşa. Nu degeaba se
spune că la trandafir ne se ajunge fără sădeprimantă. Hotărăsc că lucrurile nu mai pot
simţi înţepătura spinului.” continua așa. Mă scocior prin buzunare mai
tapez un coleg, trec pe la Olgu a și… printre
Nu apucă Loriana să-şi termine gândul şi îl
aude pe Lică: rafale de frunze muribunde ne îndreptăm
spre centru. La Bolta Rece, cald și multă lume
– Loooori! Lori dragă, vino la poartă, te
alungată, ca și noi, din casă. Cu greu găsim
rog! Vino că iar ai oaspeţi…
două locuri libere la masa unui personaj
– Ce oaspeţi? se miră zâna. Cine să mă pitoresc: barbișon, papion și costum Ivy
viziteze pe mine? League cu o batistă extraordinară în
Când se apropie de locul de unde venisebuzunarul de la piept. Fac o comandă
chemarea, îl vede pe Floricel al ei ţinându-se
studențească. Căldura, gălăgia intimă și
de stâlpul porţii şi clătinându-se zdravăn.
muzica în surdină ne spală de orice inhibiții.
– Ce mai cauţi aici, măi omule? Şi de ce vii
Suntem foarte îndrăgostiți, cel pu țin eu, așa
în halul ăsta? Tu parcă nu beai… Te-ai apucat
că ne înghesuim unul în altul fără pudoare.
şi de băutură, sărcu’ de tine! Amicul boem ne privește printre gene
– Acu’ am motiv… Că nu mai am… Că nu sorbind din pahar. Ochii îi râd. Vine comanda.
mai am nevastă, zice Floricel împleticind Îl văd că se foiește. Cumva vrea să ne atragă
cuvintele. aten ția.
– Să nu mai vii băut aici, auzi? Ridic o privire întrebător aprobatoare.
– Nu mai viu, da’ vii acasă? – Hmm, își drege vocea. Și eu tot în amor
– Nu ţi-am spus că nu vin, că am plecat de mare cu soața. Îl îndemn din privire în timp
tot de acolo, că totul s-a terminat între noi? ce bobinam la frigăruile cu garnitură. Olguța
– Nu s-a ter… Nu s-a terminat! Nu s-a… O îmi trimite un semnal scurt, pe sub masă. Îl
să vedeţi voi! O să… ignor și mă bag în seamă:
Pentru a nu mai continua cu ameninţările, – Alte timpuri…
Lică îi închide poarta în nas rivalului său, care – Nici nu știi câtă dreptate ai, replică
ar vrea să mai spună ceva, dar nu ştie ce, prompt. Cum ziceam… eram foarte
mintea nu-l mai ajută, cuvintele s-au rătăcit îndrăgostiți, două jumătăți reunite, cred că
cine ştie pe unde şi nu mai dă de ele. Face un pricepeți, nedespărțiți… doar că într-o seară,
efort să treacă de podeţ, apoi, scăpat parcă de ne-am culcat unul în brațele celuilalt și când
ce a fost mai greu, îşi ia avânt şi se îndreaptă m-am sculat eram singur. Rămân cu
20

şerpuind spre casă, lăsându-i pe fugari dumicatul în gât. Pe sub masă Olguța mă
nedumiriţi şi îngrijoraţi. atenționează din nou. De data asta a durut!
– M-ați înțeles greșit, adică nu ea m-a
părăsit… cum să vă zic? Eram singur, în alt
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

pat și în alt timp. gradele mele de libertate sunt extrem de

Ridic privirea și…pentru prima oară de limitate. Pur și simplu, deși știam, cunoșteam
când ne a eșezasem la masă, îl privesc cu aten drumul, nu puteam să cotesc, așa precum un
ție. E un caucazian cu o față cu trăsături bine bolid de curse nu poate lua un viraj brusc fără
conturate, nas îngust și bărbie voluntară. riscul de a se răsturna. Inerția nu mă lăsa să
Părul, presupun că era șaten dar acum, e de aleg acele poteci pe care mi le doream deși ele
un alb platinat. Perfect bărbierit și cu mâini erau acolo... în fața mea. Ooo, am făcut totul
îngrijite, ale cuiva care nu a excelat în munci dar târziu, din nou prea târziu, am realizat că
fizice. Ochii sunt căprui deschis, cel stâng istoria este arta pașilor mici și mai ales a
având stropi verzui ce păreau că dansează. greșelilor. Ceva am reușit. Am plâns, am
Îmi suportă privirea fără ezitare chiar cu o implorat, am țipat și amenințat iar mama s-a
ușoară malițiozitate apărută în crețurile din dus la un control la București unde i s-a
colțurile ochilor: „Nu mă crezi?!” diagnosticat un cancer incipient de sân. A fost
operată la timp și cancerul nu a recidivat.
– Încă nu am ce să cred. Povestiți, vă rog.
– Vreți a spune, mă redresez cu greu, că
– Nici mie nu-mi venea să cred… Totul
părea familiar, era ceva… Și apoi am auzit totul este implacabil, că nu putem schimba
nimic, că suntem eroii unui teatru de păpuși?
vocea… vocea mamei, vocea mamei mele,
știi… mama a murit de cancer pe când aveam – Nu departe, domnule dragă, nu departe.
vreo 24 de ani, și ce să mai cred? Doar că interdependențele noastre sunt atât
– Ie și din pat puturosule, du-te și dă cu apă de complexe încât o modificare, chiar minoră,
pe ochi că acu’ tre’ să meri la școale! Buimac, presupune un număr aproape infinit de pași
angoasat în cel mai propriu sens al cuvântului simultani și mai ales, că ne confruntăm cu un
dar cu aplicația celui ce-și găsește drumul și val de redundanțe care au tendința de a anula
aproape orice abatere de la program.
pe întuneric în spațiul său familiar, am intrat
în baie. După ce natura și-a cerut drepturile – Și totuși sunt oameni care au schimbat
trag, mașinal, băncuța de sub chiuvetă, mă istoria…
cocoț pe ea și mă uit în oglindă: Un puști de – Da, este adevărat, dar în contextul
10 ani mă privea din oglindă, cu o mutră istoriei. Nu ei au fost actul schimbării ci doar
speriată și pistruiată. Mai să cad de pe bancă. victimile sale.
Dar n’am timp de introspecții, vocea mamei – Și ce a ți făcut?
mă aduce, brutal, în noul prezent.
– Mi-am continuat viața, ce puteam să fac?
A trebuit să o iau de la capăt. Cu mici excepții, am repetat-o!
Împing farfuria în față și încrucișez – Excepții? Admiteți că au fost excepții…
tacâmurile:
– Daaa, cea mai mare și frumoasă excepție,
– Presupun că ați încercat să mai schimbați dar timpul a fost nemilos. Deși, cum vă
câte ceva? spuneam, tăvălugul vieții reale m-a compactat
– Daa! Aveam în mine nu numai istoria dar rapid în masa amorfă a asfaltului omenesc, pe
21

și toată experienta căpătată în cealaltă ea nu am uitat-o. Nu! M-am dus la ea, am

existență. Desigur că am încercat, dar vezi pândit-o, aveam o spaimă cumplită că pe ea
tu… viața e un tăvălug insensibil. Am fost viața o schimbase sau eu o schimbasem
prins rapid în sistem și am descoperit că sau…înțelegi?!! Am ezitat îndelung apoi mi-
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

am luat inima în dini și am sunat la ușa Maria Giurgiu

apartamentului. A ieșit maică-sa.
– Sărutmâna, domnișoara Dana e acasă? M-
a privit circumspect, un străin la ușa ei iar eu
știam și stropul de vopsea de pe canat. M-a (roman în lucru )
privit și eu am strigat:
Odată ajunsă, Desire a deschis porțile
– Dana!!!
automate, a intrat cu mașina în garajul mare,
Și ea a venit, cu lacrimile șiroind și mi-a unde era loc pentru cel puțin trei mașini, a
sărit la piept: parcat și apoi urmată de Anca s-au îndreptat
– Ai venit, ai venit! Ooo, în sfâr șit ai venit! către intrarea principală a casei pe o alee
Era să mă sting! Mama ei ne privește ca pe doi pavată cu gresie în tonuri de maron închis și
nebuni și nu-mi pasă. O strâng în brațe. negru. Când au ajuns în fața intrării, Desire a
Fragilă, frumoasă și mirosind a lapte cald. scotocit în geantă după chei cu gesturi
Apuc de bâigui: nerăbdătoare. În cele din urmă le-a gășit și a
– Și tu? O Doamne, și tu? deschis. Anca observa cu îngrijorare gesturile
– Afară… Gata, s-a închis prăvălia! febrile ale tinerei femei, care demonstrau fără
dubii starea extremă de șoc și încordare
Maitre, îl ajută pe amic să se ridice de pe
scaun. Privesc în jurul meu: am rămas psihică pe care ea căuta să și-o reprime.
singurii. Două fete fac, profesionist, curățenie. Deși nu era o mare cunoscătoare în
Achit la chelner. Ne ridicăm. materie, observa totuși faptul că proprietatea
Olguța tremură. S-a oprit încălzirea? familiei Belmonte pe lângă că era
Maitre ne conduce afabil, până sus la încântătoare, era și destul de mare. De o parte
garderobă. Galant o ajută pe Olga să se a aleii, se întrezărea în semiobscuritatea
îmbrace. Mă rotesc și îi strecor 10 lei în acelui moment, când noaptea începuse să se
buzunar. Zâmbește adânc și-l întreb: îngâne cu ziua, o grădină cu tufe de trandafiri
și azalee pe margine iar pe gardul grădinii se
– Nu l-a ți lăsat să termine…
întrezăreau tufișuri de glicine, ce îmbrăcau
Mă apucă de cot:
zidul. În spatele casei, umbrele nopții lăsau să
– Am vrut să o scutesc pe Don’ șoara și așa se ghicească cum desișul parcului se
e destul de pătrunsă… Pe aici toi știu prelungea dincolo de raza privirilor.
povestea… Întunecimea adâncă a vegetației compusă din
–? tufișuri și siluetele arborilor seculari se
– Soția lui a murit pe când avea vreo 24 de conturau, forme fantastice ce se pierdeau în
ani, în aceiași zi când spune c-ar fi murit valuri de umbră. În imediata apropiere a aleii,
mama lui. florile glicinelor în formă de ciorchini, de
– Și tot de cancer la sân... culoare violet și roz se întrezăreau la lumina
lămpilor de pe alee aureolate de zorile
22

sângerii ce începeau sa se reverse pe cortina

***
nopții și asemeni lor și siluetele altor arbuști,
care creșteau în apropierea unei fântâni de
piatră la marginea aleii, străjuită de statuile a
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

doi gemeni, care aduceau mult a Castor și
Polux.
Au pătruns într-un hol larg, Desire a aprins
lumina și lumina multiplicată de cristalele
candelabrului le-a lovit privirile semeni unei
ploi de raze. Din hol se pătrundea prin două
uși opuse, în două apartamente. Desire a
deschis ușa din dreapta unde se afla
apartamentul său. La capătul coridorului erau
scările care duceau la etajul superior al casei.
Cele două fete au pătruns într-un salon
mare, mobilat cu fotolii din piele în nuanțe de
maron deschis și un divan la fel, acoperite cu
pleduri, în tonuri aurii din lână, lucrate
manual cu șiruri de flori într-un model
minunat, țesut cu mătase în tonuri calde. Se
mai aflau în salon o măsuță joasă între fotolii
și o alta mare în formă ovală, n centrul
camerei, dintr-un lemn închis la culoare,
încrustată pe margini cu ornamente
dantelate. Scaunele erau tapițate cu piele și
ornamente pe marginile spătarelor, la fel cu
masa și restul mobilierului ce acoperea un
întreg perete al salonului. Mai erau în salon o
întreagă galerie de tablouri, trofee; vase mari
din porțelan frumos pictate în colțuri și la
intrări, ceramică sau statui de culoarea
abanosului și alte minunății. Ceea ce i-a atras
privirea Ancăi și părea să conferea acelui
salon ceva intimitate și căldură umană,
făcând să nu semene întru totul a muzeu, era
biblioteca care constituia bună parte din
mobilierul antic de pe o latură a încăperii.
Totul emana o atmosferă de familie cu
tradiție și bunăstare.
Prima impresie care i-a lăsat-o casa, a fost, apropie de ușa băii și bătu ușor, chemând:
că forma un contrast ciudat cu aerul de
fragilitate al lui Desire și cu prietenii ei
îndoielnici, care proveneau din medii sociale
complet diferite, de al său.
,,Cum naiba Desire, o fată de familie încurcătură, neștiind cum ar fi putut să o
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
respectabilă, ea însăși o persoană educată, cu
principii bune, s-a coborât să facă prietenie cu
gașca aceea de delicvenți și drogați, că și un
orb ar vedea că nu sunt altceva? Mama avea
dreptate când zicea că nu-i înțelege deloc pe
italieni. Se vede că era atât de înamorată
Desire de ticălosul acela, că era orbită și nu a
mai putut vedea limpede. Doamne! Cum îi
mai prostește și iubirea asta pe oameni! E
tare neplăcut, să te îndrăgostești așa orbește
de o persoană care să profite de sentimentele
tale cele mai frumoase și să te deziluzioneze,
astfel. Trebuie să fiu atentă. Eu îl iubesc pe
Gusty însă nu sunt oarbă la lipsurile sale. Se
vede, că eu nu-s încă în faza de ami pierde
mințile, din iubire. Ehe! Pentru mine pe
primul plan e să mă înscriu la universitate, să
studiez ca să-mi pot realiza visurile.”
În timp ce Anca monologa astfel cu sine,
Desire abia intrată în casă, a invitat-o să se
acomodeze și ea s-a repezit degrabă în baie,
spunând că simțea o nevoie stringentă de a se
spăla, fiind obsedată de murdăria ce se văita,
că o simțea peste tot, până în adâncul
sufletului. S-a repezit în baie la sosire și de
atunci tot făcea duș și încă nu terminase deși
trecuse destul timp. Anca începea să se
îngrijoreze, văzând cum tânăra femeie nu era
deloc în apele sale și intuia că se află încă sub
starea aceea de șoc, consecință a violul
suportat pe plajă în acea noapte de coșmar.
Se îndreptă către baie străbătând holul
larg și bine luminat cu pași ușori și se opri
tulburată, auzind apa curgând și hohotele
sfâșietoare de plâns ale tinerei femei. Se
– Desire! Desire! Ești bine? Pot să te ajut?
23
Ea răspunde printre suspine și lacrimi:
– Sunt bine Anca, termin și ies!
Se simțea stingherită, mâhnită și în mare
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

ajute. – Ceaiul e gata! Te rog ia loc și te previn că

– Bine Desire! Aș putea să fac ceva pentru sunt o expertă în prepararea ceaiului, fiindcă
tine? Eventual o cană de ceai cald te-ar face să întâmplător am o slăbiciune pentru cultul
te simți puțin mai bine. Ce spui? japonezilor despre ritualul ceaiului, zise Anca
zâmbitoare, sperând să-i distragă gândurile,
– Bine, bine, fă cum crezi tu!Ies repede!
pe căi mai plăcute . Desire i-a răspuns
Suspinele se auzeau mai înnăbușit, însă
îndatorată:
durerea percepută de ea provoca ecouri de
– Nu trebuie să-ți faci griji Anca, nu-s
milă și neputință în sufletul sensibil, al fetei.
Anca a pornit cu strângere de inimă încotro pretențioasă. Eu beau ceai rareori, sunt în
bănuia că se află bucătăria, lăsândo în schimb o băutoare de cafea împătimită și
continuare pradă propriei suferințe. A aprins dimineață îți voi prepara eu o cafea specială.
lumina și a început să exploreze prin Se străduia să pară mai destinsă, schițând
dulapurile bucătăriei familiei Belmonte, în chiar o tentativă de zâmbet firav în colțul
căutarea celor necesare pentru a face un ceai. gurii.
Deschidea la întâmplare câteva uși ale – Perfect! Aștept momentul să bem cafeaua
dulapurilor cu vitrine frumos aranjate de-a împreună!
lungul pereților încăperii, până ce a găsit – După ce bem ceaiul, vino cu mine să-ți
ceainicul și tot ce-i mai trebuia. S-a apropiat arăt camera unde poți să te odihnești, că din
de mașina de gătit și a pus apa la încălzit. pricina mea nu ai dormit nici o clipă în
Între vasele de porțelan rânduite într-o noaptea aceasta.
vitrină a mobilei, a descoperit pe cel cu ceai. – Nu-ți face griji pentru mine, azi am zi
Miere și lămâi a găsit în frigider și în cele din
liberă și voi dormi suficient. Și tu trebuie să te
urmă a reușit să facă un ceai aromat pentru liniștești și să încerci să dormi. Apoi, ar fi bine
ele amândouă, sperând să ofere astfel, un pic să te vadă un medic după părerea mea. Eu îmi
de confort sufletului traumatizat al noii sale
fac grijii pentru starea ta, Desire. Sunt de
prietene. părere că ar trebui să-i denunți pe ticăloșii
Când terminase de preparat ceaiul, a aceia. Înțeleg că nu-ți va vi ușor, însă ei merită
apărut și Desire îmbrăcată cu un capot de să plătească pentru ce ți-au făcut.
bumbac de culoare albă, cu fața palidă și ochii – Ooof! Ai multă dreptate Anca, însă acum
plânși, dar într-o stare de spirit ceva mai fiindcă tu m-ai salvat și suntem prietene, îți
calmă, mai liniștită decât la sosire. Era încă voi destăinui niște lucruri de care nu sunt
vizibilă vânătaia de sub ochi deși, probabil că deloc mândră în acest moment și necazul
o mascase cu fard, buza era un pic umflată și acesta mare pe capul meu mi l-am atras
rana mai profundă ce o avea pe buză cu singură, cu un mod de a gândi și comporta
siguranță o va mai supăra câteva zile. Se foarte superficial, care nu e deloc potrivit cu
mișca lejer fără acele grimase de durere și pregătirea și vârsta mea.
părea că sub sân lovitura primită fusese mai
24

Am 30 ani și eu sunt medic, chiar dacă unul

puțin gravă decât se temuseră ea și tatăl său.
de animale. Tu ești mai tânără față de mine și
Asta era bine. Fizic daunele nu erau de
ești mai înțeleaptă. Vezi Anca? Ai mei…tata
neînlăturat, psihic însă… aici rănile bănuia că
mai precis mi-a interzis cu mult timp în urmă,
sunt mult mai profunde și greu de vindecat
să-l mai frecventez pe Marco pentru că lua
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

droguri și a încercat să –mi dea și mie. El pe
atunci le și vindea pentru unii ca acel odios de
Nicola și a încercat să mă atragă și pe mine
atunci, în cercul lui vicios. Aveam vreo 17 ani.
Tata a descoperit exact la timp, în ce belea
eram pe punctul să intru și a luat măsuri
severe, îndepărtându-mă de Marco în mod
categoric, rupând orice legătură între noi. O
vreme, după acel incident el m-a controlat cu
strictețe. Angajase un om, care era încontinuu
pe urmele mele, oriunde mergeam, îmi
verifica toți prietenii și dacă el avea dubii
despre vreunul, îmi interzicea să-l mai
frecventez. În puține cunvinte, mă simțeam ca
o pasăre într-o colivie, îmi lipsea libertatea de
alegere și spiritul meu se revolta. Am ajuns la
vârsta aceasta și el încă încearcă să-mi
cenzureze acțiunile, să-mi sugereze ce trebuie
și ce nu și nici acum după atâția ani, nu-mi
acordă încredere deși m-am străduit îndelung
să i-o recâștig. În ce privește prietenii mei,
pentru a-mi permite să-i frecventez, el
continuă să-i verifice, chiar dacă o face în mod
discret. Această lipsă a lui de încredere în
mine, m-a determinat să dau petrecerea de
ieri, profitând că el cu mama au plecat în
vacanță. Acum după cele ce mi s-au întâmplat
ajung să cred că sunt într-adevăr inaptă să
trăiesc în afara coliviei și totuși există o parte
din mine care se revoltă și strigă că nu-i
adevărat. Pe Marco, eu l-am acceptat prea
ușor, din nou în viața mea, fără știrea tatei, de
curând. Am crezut ca o ingenuă fără
experiență, tot ce el mi-a îndrugat, în ciuda
celor întâmplate în trecut. Ce probă mai
concludentă de imaturitate din partea mea ar
mai trebui, ca să confirme, că tata toți anii
aceștia a avut dreptate?
– Din cele ce-mi spui Desire, eu cred că ai
greșit cu Marco, însă tatăl tău ar fi trebuit să
– Mă doare când respir, însă cu adevărat
se limiteze doar la Marco. Fiecare avem
profundă e rana din adâncul inimii mele,
dreptul de a alege și a fi liberi. Extremele nu
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
sunt de urmat în nici un sens.
– Au trecut anii, eu între timp am studiat ,
am și lucrat o perioadă și de curând mi-am
sărbătorit cu rudele și prietenii cunoscuți de
părinții mei terminarea universității. Mi-am
luat diploma de medic veterinar așa cum am
visat mereu. Cu puțin timp înainte, l-am
reîntâlnit întâmplător pe Marco. El m-a
convins că mă iubește la nebunie și că nu a
putut să mă uite. L-am crezut, când mi-a spus
că a ieșit din cercul acela obscur al drogurilor,
că a făcut cure și acum e bine, că nu a mai
recăzut în patima drogurilor de câțiva ani. Eu
l-am crezut orbește, ca o idioată și am făcut la
rândul meu o pasiune pentru el. Îl iubeam
mult, însă de această dată am ținut secret față
de ai mei totul. Ei nu au habar că eu am reluat
relația cu el, nu știu nimic nici de petrecerea
pe care eu am dat-o aseară profitând că ei
sunt plecați în vacanță. Am organizat această
petrecere de dragul lui Marco și la sugestia
lui, am invitat pe cine a vrut el ca să-l
compensez cumva pentru faptul că tata l-a
umilit atunci demult și că nici acum am
convingerea că nu ar fi aprobat cu nici un chip
relația noastră. Din iubire și din
superficialitate, m-am încrezut cu toată ființa
mea în noul Marco și uite, cât am greșit!
Desire vorbea cu patos și lacrimile îi
împăienjeneau din belșug ochii învinețiți și
plini de suferință. Părea că nu putea opri
deloc suspinele dureroase ce îi scuturau
făptura și îi provocau iar acele spasme
dureroase în locul de sub sân, judecând după
crispările de durere, când suspina. Anca se
apropie de ea îngrijorată și-i spuse:
– Te rog, liniștește-te Desire! Văd că nu-i în
25
regulă cu lovitura aceea ce ai căpătat sub
coaste. Permite-mi să te ajut cumva!
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

dragă. Sunt medic Anca, crede-mă că m-am momente de cumpănă!

cercetat cu atenție și mă pricep. Nu-i foarte
grav, cred că e posibil să am coasta fisurată și
durerea e la suprafață, nu cred că e vreun
organ interior atins. Gata, nu mai plâng!
Prezența ta îmi face bine draga mea. Deci,
trebuie să-ți spun că am decis, că despre ceea
ce am pățit în această noapte, nu trebuie să
afle cu nici un preț părinții mei și pentru asta
nu voi face denunț. Te rog foarte mult, spune-
i și tatălui tău că aceasta e hotărârea mea și
am motivele mele să procedez astfel. Abia ce
sosesc ai mei, am decis să-i anunț că plec în
nordul țării la niște rude ale noastre și voi
căuta să-mi găsesc job și să mă stabilesc
acolo, departe de pericolul la care m-ași
expune rămânând în Pescara și sunt
conștientă că mi-aș expune și părinții, căci
cum chiar tu mi-ai spus, acești oameni sunt
periculoși cu adevărat și eu chiar de mă țin la
distanță după lecția aceasta oribilă ce am
primit, pe o cale, sau alta, vor încerca să mai
lovească și să se răzbune, că le-am dejucat
planul. Deocamdată asta am decis și pe
parcurs voi vedea ce pot să fac. Ticăloșii
aceștia îmi vor plăti cu vârf și îndesat pentru
ce mi-au făcut, însă toate la timpul lor. Nu
doresc să plătească alții sau să aduc
nenorocire vouă și părinților mei pentru
greșeala mea.
– Este un raționament înțelept Desire, însă
nu-i bine să te izolezi și să încerci să duci în
suflet o durere care poate să te răpună. Ia
aminte!
Ea avea întipărită pe față o expresie de
îndârjire și parcă vorbea mai mult cu sine.
Privirea îi era strălucitoare, arzândă, mistuită
26
După ce un moment mai lung a stat cu
picioarele îmbrățișate pe fotoliu, legănându-
se încetișor ca în transă, cu bărbia sprijinită
pe genunchi privind în depărtări, cu gândurile
alergând cu febrilitate în căutarea unor căi
doar de ea știute pentru ași pune în practică
planurile ce se înfiripau acum pe loc, în
mintea sa cu privirile concentrate și umbrite
ca de neguri, se destinde deodată, sorbi cu
sete restul de ceai ce mai rămăsese în cană,
coborî picioarele în papucii de pluș așezați
alături, se ridică și puse un sărut afectuos pe
fruntea Ancăi, apoi rupse tăcerea care se
lăsase între ele:
– Hai la culcare Anca! Am profitat destul de
răbdarea ta! Mai târziu trebuie să mă
interesez de acele sărmane prietene ale mele,
Maria Carla și Diana care fără voia mea poate
că le-am târât în vreun necaz mare, invitându-
le la acea petrecere nefastă. Cine știe, cum au
ajuns acasă sărmanele? Neapărat, le voi
chema în dimineața aceasta. Acum mă simt în
stare să înfrunt bastarzii aceia, ținându-i
departe cu amenințarea că îi denunț. Ei, nu au
cum să știe că nu o voi face.
Va urma

de focul urii care părea a o ajuta, să se ridice

după lovitura primită și să ia decizii cu
hotărâre și curaj. Ciudat, cum poate deveni
un sentiment extrem ca ura, un motiv de a
reacționa și un stimulent atât de eficace în
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Silvia Giurgiu petrecuse unul câte unul la cimitir, deși era

cea mai mare dintre cei opt frați pe care îi
avusese. Rămăsese ultima pe lumea asta și nu
părea să aibă vreo grabă să o părăsească. Îi
mai lipseau trei ani, până la un secol de viață.
Vera chicoti, încântată de năstrușnicia
În imensa ei simplitate, era un om fericit!
ideilor ce-i zumzăiau prin scăfârlia acoperită
Unica grijă si cea mai importantă, era ea
cu smocuri de păr complet alb, de care era
însăși. Se iubea cu patimă și în inima ei nu
foarte mândră, de când reușise să împiedice
mai era loc pentru altcineva, de acum. Poate
dispariția completă a podoabei sale capilare,
doar un pic de simpatie s-ar putea presupune
renunțând la pelerinajul forțat pe care
că nutrea pentru Eva, o nepoată îndepărtată
trebuia să-l facă lunar la coafor, pentru a
ca și grad de rudenie, despre care niciuna nu
vopsi restul de păr ce-i mai rămăsese. Asista
ar fi putut să estimeze cu exactitate
cu amărăciune la degradarea fizică pe care
îndepărtarea. Cum și aceasta era singură pe
bătrânețea o impunea și împotrivirea ei se
lume, conveniseră de comun acord să-și
dovedea inutilă, din toate punctele de vedere,
unească destinele printr-o conviețuire de
căci dezastrul lua proporții, cu fiecare lună ce
interes reciproc. Una avea nevoie de un
se adăuga vârstei. Se privea mult în oglindă,
acoperiș deasupra capului și de un loc de
se studia îndelung, apoi lua șifonierul la
muncă pentru a se întreține, iar cealaltă de
purecat și proba una câte una, toate boarfele
companie și îngrijire. Eva crescuse într-un
străvechi atârnate pe umerașe, acoperite cu
orfelinat și nu cunoscuse altceva decât
saci de pânză sau plastic, confecționați din
austeritate, lipsuri materiale și afective, până
fețe de perne uzate sau luați de la spălătoria
când reușise să fugă de acolo la numai
din colț, unde mai ducea uneori la curățat
paisprezece ani, când foamea, disperarea și
câte o fustă sau vreun sacou, pe care nu le mai
frica de violențele suferite deveniseră de
îmbrăca, de ani buni. ,, Doar de dragul de a le
neîndurat. Muncise pe unde apucase și
împrospăta mirosul și de a le prelungi
dormise pe stradă, prin gări și prin
existența!”, susținea ea. Fusese o femeie
adăposturi improvizate, alături de alți
cochetă, deși nu prea avea ce pune în valoare.
năpăstuiți ai sorții, fusese violată de mai
Nu fusese frumoasă niciodată și cel mai mult
multe ori și avortase doi prunci, din cauza
suferise din cauza înălțimii sale, care nu
bătăilor primite de la fiarele străzii.
depășea un metru jumătate. Picioarele scurte,
subțiri și noduroase susțineau un trup lipsit Când aflase de existența ei, Vera avea cu
de forme feminine, dar curat și îngrijit. douăzeci de ani mai puțin și mijloace
suficiente pentru a adăposti în casa ei un
Pe cât era de mică și de nevolnică, pe atât
suflet oropsit și fugar. Aflase povestea Evei de
era de trufașă, din care cauză nu permisese
la o verișoară comună, care îi găsise sărmanei
niciunui bărbat să intre în viața ei, deși
femei o slujbă la cimitirul unde odihneau
încercaseră câțiva. Teama de a nu fi
morții familiei și care locuia într-o baracă
27

ridiculizată din cauza urâțeniei sale o

improvizată chiar acolo, în regatul încremenit
determinase să înalțe un zid de netrecut între
al tăcerii veșnice. Eva nu se simțise niciodată
ea și stirpea bărbătească și își dedicase
mai în siguranță și mai liniștită iar cimitirul
întreaga viață familiei de origine, pe care îi
devenise căminul ei. Îngrijea mormintele,
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

parcul, aleile și capela, cu cel mai desăvârșit ei de satrap. Născocea farse inimaginabile
respect și acest lucru atrase bunăvoința celor pentru ,,sfânta Eva”, care era mai mereu o
vii, care își vizitau rudele.
În dimineața unui început de noiembrie, niciodată.
când Vera intră în capela familiei cu brațele
pline de flori, o descoperi pe Eva lustruind cu
sârg marmura pietrelor funerare și
fotografiile adormiților, murmurând
rugăciuni pentru sufletele acestora. Rămase
în prag surprinsă, observând cu atenție
comportamentul femeii și pioșenia ei o mișcă
profund. Dezmierda chipurile din fotografii cu
profundă smerenie și afecțiune, de parcă ar fi
fost cele mai dragi ființe.
– Tu trebuie să fii Eva, îngrijitoarea de la
cimitir!
– Așa este! Dumneata ești Vera Popescu,
dacă nu mă înșel! V-am văzut de mai multe
ori pe aici, dar nu m-am apropiat! În capela
asta am recunoscut rude îndepărtate din
partea mamei mele! Uite, ea de exemplu, este
o verișoară de gradul trei, de-a mamei!
– Da? Iar mie îmi e mătușă de văr! Hm, ca
să vezi! mormăi Vera confuză.
Acela a fost începutul raportului lor și de
atunci viața a curs asemeni unui torent, când
mai blând, când mai violent, vreme de
douăzeci de ani. Pentru Eva, care credea că le
văzuse și trăise pe toate în tumultuoasa ei
existență, adaptarea la caracterul și
tabieturile acestei femei, fusese o mare și
complicată încercare. Fire supusă și devotată,
suportase toate capriciile și absurditățile
bătrânei, cu stoicism și răbdare infinită. Se
confruntase cu lipsa ei totală de maturitate și
înțelepciune, cu răutățile justificate poate,
doar de o plictiseală infantilă, pe care nu știa
28
țintă inocentă și inofensivă, ce nu riposta
Mai nou, descoperise repulsia acesteia
pentru tot ce însemna mirosuri în camera ei
sau pe haine, motiv pentru care ținea ușa
camerei mereu închisă, pentru a nu permite
ca mirosul de bucătărie să-i impregneze
lucrurile personale, mai ales că Vera adora să
gătească cu toate ușile la perete. Cu tot calmul
său, Eva își ieșise de câteva ori din fire și îi
reproșase acesteia atitudinea provocatoare.
Proastă idee! Acum Vera avea non-stop
atacuri de ,,amnezie” și biata Eva se vedea
adesea nevoită să iasă din casă mirosind ca o
tigaie încinsă, deși nu-și putea explica cum de
ajungea mirosul acela îngrozitor de ulei ars,
tocmai în șifonierul ei, deși îl ținea închis cu
rigurozitate. Întrebată, Vera ridica din umeri
nedumerită de așa ciudățenie și nega orice
amestec în misterul acela. Chicotelile ei însă o
demascară. Astfel, Eva o puse sub urmărire și
curând misterul fu dezlegat. Prefăcâdu-se că
iese din casă la cumpărături, se ascunse în
baie și asistă incredulă la un adevărat
ceremonial diabolic al bătrânei vrăjitoare.
Aproape sărind într-un picior de plăcere și
veselie, spiridușul mic și stufos deschise larg
ușile camerei și al șifonierului Evei, pregăti o
tigaie cu ulei în care prăji până reduse în
scrum vreo doi ardei și câțiva căței de usturoi,
al căror miros intens nu putea fi ignorat sau
eliminat cu una cu două și râzând de mama
focului, începu să ,,tămâie” cu tigaia
fumegândă prin camera și prin șifonierul
bietei nefericite, după care captă fumul în
interiorul acestuia, închizând ușile, așa cum le

cum altfel să o combată, decât punând la grea lăsase păgubita.

încercare nervii celorlalți. Se distra pe cinste
Impulsul Evei fu inițial să dărâme ușa băii
când reușea să stârnească crize de nervi,
care o ascundea și să o căsăpească pe
oricui se nimerea să cadă victimă imaginației
diavolița cu părul creț, dar în mintea ei încolți
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

pentru prima oară gândul răzbunării, așa că
rămase unde era, sufocându-și mânia și
stupoarea în prosopul de la baie. După o
vreme reapăru în casă, mimând la perfecție
ignoranța absolută și își văzu de treburi,
cenzurându-și cu vitejie impulsurile
criminale. Vera se purta de parcă ,,nici usturoi
nu... arsese, nici gura nu avea cum să-i pută”,
vorba proverbului readaptat la situație.
,,Lasă drace, că te potcovesc eu pe tine!”
promise Eva, ceva mai consolată. Planul de
răzbunare era deja, gata. Scoase din
congelator o bucată de carne și o puse într-un
borcan bine închis, pe care îl puse la maturat
pe hotă, deasupra aragazului unde rămase
nestingherit, câteva zile. Piticul Matusalem nu
avea treabă pe la asemenea înălțimi, așa că nu
erau riscuri. Între timp, Eva încasă cu
resemnare și răbdare alte și alte
matrapazlâcuri, menite să-i testeze
autocontrolul nervilor, dar trecu probele cu
succes, numai datorită desertului savuros cu
gust de răzbunare, ce se dospea sus pe hotă.
Când borcanul se aburise și se colorase de un
verde suspect și primejdios, Eva luă cu
precauție ,,bomba artizanală” și o destupă
afară în curte, unde câteva muște mai
băgăcioase căzură victime ,, vitriolului
parfumat”, căzând fulgerate pe pavaj.
Surâzând mulțumită de rezultat, noua noastră
producătoare de armament casnic închise
borcanul și-l puse la loc sigur, așteptând
noaptea cu deosebită nerăbdare și satisfacție. pat! se precipită ea, ipocrită. Pfff, dar ce mama
– Vera, de acum ferestrele trebuiesc
închise noaptea! Odată cu lăsarea serii se
răcorește simțitor și nu se mai poate dormi cu
geamul deschis, numai dacă ții neapărat să
contractezi o pneumonie! Ce zici, te riști?
– Sigur că nu! Auzi, ce întrebare! căzu în
capcană, ,,inofensiva bătrânică”. Dar să nu îmi
închizi ușa la dormitor! Nu suport camerele
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
închise!
– Nuu, nici vorbă! Știu foarte bine asta!
– Să nu stingi lumina, că trebuie să merg la
baie, mai întâi!
Eva profită de răgaz și ascunse borcanul
letal sub pat, așteptând-o să adoarmă și când
auzi primele sforăieli, se furișă ca o umbră și
deschise capacul, care bufni sub forța gazului
acumulat, dar nu atât de tare, încât să
trezească victima adormită, apoi astupându-
și nasul îl lăsă patru-cinci minute așa, până
împuți odaia destul de bine, îl scoase afară,
astupându-l la loc, închise ușa și se refugie în
camera ei, așteptând efectele. De teamă că
nasul bătrânei nu reacționează la asemenea
atacuri, scăpă intenționat un obiect pe
pardoseală, astfel încât bătrâna se trezi,
bombănind speriată. La numai câteva
secunde după, izbucniră o serie de icnete,
grohăieli și ușa dormitorului fu izbită de
perete, apoi cea de la baie avu aceeași soartă,
iar zgomotele ce urmară fură muzică celestă
pentru urechile răzbunatei Eva, care se
tăvălea pe jos de râs, acoperindu-și hohotele
dezlănțuite, cu perna.
Palidă și ciufulită, arătarea care ieși din
baie, nu semăna nici pe departe cu Vera cea
poznașă.
– Vera, ce-i cu tine! exclamă Eva cu
exagerată îngrijorare. Doamne, arăți ca o
stafie! Ce-ai pățit? Stai, că te ajut să ajungi în
dracului pute aici? Parcă a explodat haznaua!
Vera, nu cumva!... insinuă ea, abia ținându-și
râsul.
Speriată și oripilată, biata Vera reîncepu cu
oticnelile, dispărând din nou în baie. Întoarse
29
lenjeria intimă și pe față și pe dos,
cercetându-o cu o bănuială crescândă, dar
constată ușurată că nu exista niciun corp
delict, așa cum se temuse.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

– Deci?... o interogă necruțătoare Eva, Paul Rotaru

scormonind indiscret cu priviri acuzatoare
ghemotocul alb, pe care bătrâna încerca
instinctiv să-l ferească de ochii ei inchizitori.
– Nnu am făcut pe mine, dacă asta Conversațiile dintre Leanța și Ițenco din
insinuezi!... se bâlbâi ea nesigură și umilită. momentele lor cu aparență armonioasă erau
Uite, sunt curați! de cele mai multe ori sterile, ca și cum
– Păi atunci, ce dracu miroase așa, în cuvintele pe care le schimbau ar fi constituit
camera ta? se miră Eva, indignată. Deschide tributul fricii de tăcere. În general, cuplurile
fereastra aia, că murim aici! Ai grijă ce bagi în suplinesc monotonia rutinei cu astfel de
stomacul ăla seara, că sărim în aer, cu casă cu dialoguri deoarece în sânurile lor se strecoară
tot! ușor bănuiala că s-au înscris în relații eșuate.
Umilită și vinovată, biata Vera nu mai Iar apropierea tot mai alertă a senectuții are
scoase niciun murmur! Doar mintea îi mai drept consecință verbalizarea, la un moment
pâlpâia febril, asaltată de griji și întrebări. dat sau chiar de mai multe ori, a acestei
,,Ce dracu mi se întâmplă! Oi fi intrat în bănuieli. Termenii obsceni, depreciativi și
putrefacție, de vie? De mâine seară încolo, considerațiile care oricum nu au ce să mai
doar portocale în loc de cină! Asemenea schimbe orientează teama de tăcere către un
putoare omoară până și un elefant! Dacă nu climat stătut, puturos al toleranței, jar care
mă trezeam la timp, muream gazată! Mah! mistuie omul încetul cu încetul. Din fire un
Acu să vezi, ce aere de superioritate o să își om dominat de frici de orice fel, Ițenco avea
dea asta! Nu mai dorm cu fereasta închisă dese clipe în care își privea soția cu stranie
complet! Până dă frigul, o las crăpată puțin! disperare, pusee de panică ce alternau cu
Așa ceva!...” sclipiri de copilărească jovialitate. Spirit
indecis, dar cu o gigantică stimă de sine, el
De cealaltă parte a casei, Eva savura cu
cădea ușor în depresii care îi măcinau
nesaț gustul victoriei și căuta soluții pentru
structura interioară până la angoase și
alte eventuale farse, la care Păcăliciul cel pitic
culminau cu inexplicabile isterii. Când
avea să o mai supună, negreșit! De un lucru
asemenea episoade nu aveau drept
era sigură în casa mătușii. Nu se va mai
deznodământ o partidă de cotonăgeală, ele
plictisi.
făceau din Leanța o infirmieră veșnic la
datorie, o soră care veghea cu abnegație toată
noaptea la căpătâiul bolnavului închipuit.
În rest, viața lor de cuplu comporta note
ordinare, cu aceleași dialoguri de
complezență în care prețioasele nimicuri se
făceau baza universului și a rațiunii sale de a
30

fi. Ah, da! Și băutură... din belșug... Dacă

Ițenco avea atitudinea unui alcoolic de
conjunctură, care se îmbăta la modul grețos
doar când era deprimat sau mâhnit, Leanța

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

trăda garanția că va fi o dipsomană în toată
regula, aceea care se îmbată până se pișă pe
ea și care, când se trezește, e foarte vexată de
ce i se spune că a făcut și vorbit în timpul
beției, ba chiar tratează toate observațiile cu
infatuarea celei care se convinge pe sine că
cineva caută să îi denatureze imaginea
morală la edificarea căreia asudase decenii la
rând. Nu s-ar putea spune că rachiul era
declanșatorul dualității ei interioare, căci cu
ea intrase în lumea mare drept consecință a
sistemului educativ stalinist și social
postbelic. Mai degrabă, alcoolul stimula o
separare tot mai accentuată a celor două
naturi, el însuși consolidându-se ca barieră în
evoluție între ele. Stupoarea Leanței la
observațiile făcute asupra stării ei bahice era,
astfel, autentică la primul impuls, ca apoi să
derapeze progresiv spre fățarnice indignări
cu cât își amintea frânturi din acele episoade
întunecate.
Însă cu totul altfel stăteau lucrurile în
orizontul ei mental atunci când bea fără a fi
nevoită să se abțină în prezența cuiva. De
pildă, când Ițenco pleca în vizită la sora lui din
București, lăsând nevasta acasă ca și cum ar
ține-o departe de chestiuni private, aceasta își
ruga fiica să vină din oraș pretextând teama
de singurătate. Nu de puține ori Diana o găsea
preocupată cu treburi pretinse ale tatălui ei,
cum ar fi spargerea nucilor cu ciocanul, udă
până la genunchi de urină și cu limba plută.
– Frumos îți șade! zicea Diana scârbită de
starea în care își vedea mama. Nici bine nu a
plecat tata de acasă, că ai și plonjat în
damigeană!
– Daʼ ce-s vorbele astea, Didi?! recula
hoașca abia legând silabele gâjâite și
încercând să-și compună o mină sobră de
mamă autoritară.
– Nu ți-e rușine, femeie bătrână, să bei
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
până nu mai știi de tine?
– Daʼ ce-am băut, măi fată, zii și mie?! se
tânguia Leanța storcându-și patetic ochii
pentru acuzele nedrepte ce i se aduceau.
Schimbul acesta de cuvinte era deja clasic
între cele două, drept pentru care Diana se
ținea de coada maică-sii în scopul de a o
împiedica să mai dea cep la butoi. Însă,
uneori, ea avea nevoie să meargă la baie și
atunci, din străfundul bucătăriei se auzea
dovada că Leanța mai linchise o rașpilcă, acel
„aah!“ voit să fie o tuse care masca senzația de
arsură din gât.
– Vin eu acum să văd unde ți-ai făcut
provizii! se auzea din baie vocea Dianei.
Și atunci se isca o întreagă comedie, cu
căutări de comori prin sertarele cu ciorapi, pe
după vasele puse la scurs, ba chiar în cutia cu
medicamente, timp în care hoanghina se
posta pe marginea patului jelind amarnic
suspiciunea nedreaptă la care era supusă.
Dacă nu ar fi o consecință a tendințelor
dipsomaniacale, plânsul ei ar fi fost de-a
dreptul sfâșietor, a cărui reușită actoricească
dublată de o stranie autenticitate a tristeții de
bețiv ar fi muiat multe inimi. Însă Diana era
sătulă până peste cap de acest viciu care
stătea la baza relațiilor șubrezite din familia
ei. Din acest motiv, ea nu a suferit niciodată
femeile bete, fie ele cât de simpatice.
În dimineața următoare se derula un alt
episod clasic. Leanța, în ciuda abuzului din
seara precedentă, nu dovedea nici migrene,
nici stări de greață, ci acuza doar un ușor
disconfort general pus pe seama tensiunii
sale oscilante. Și atunci, spre a preveni
ridicole certuri, intra în rolul bolnavei care își
31
presimte sfârșitul, servind imense cocteiluri
de buline. Obiceiurile acestei femei trădau o
tărie de ficat înfiorătoare. Diana se asigura că
mama ei mânca bine și, când o vedea cu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

dispoziția repusă în termeni mai mult decât În ascunzișul ei, Leanța scoase mobilul și
rezonabili, se întorcea în oraș. își sună fiica, bocindu-și spaima bine
Mai târziu în aceeași zi, când Ițenco simulată.
revenea din călătorie, găsea mâncare – Didi, iar a luat-o taică-tu razna. De când a
proaspătă, curățenie la animale, chiar și acolo venit, face întruna scandal, de parcă și-a lăsat
unde nu era chiar o urgență și nevasta trează mințile la scoarța aia de soră-sa.
în mod miraculos. Credem și noi, de vreme ce – Dar de ce s-a luat de tine?
ziua din urmă constituise un festin barbar în – Din senin, așa cum îl știi. M-a tras de păr,
ale șprițului! a zis că mi-o trag cu vecinul, m-a târât pe jos
– Parcă aș bea ceva, că, după atâta burtă de și m-a lovit cu piciorul în burtă.
volan, mi se usucă glanda! spunea Ițenco. Neputând crede gravitatea la care s-a ajuns
– Îți aduc imediat, se arăta serviabilă între părinții ei, Diana izbucni în plâns.
femeia. – Lasă, mamă, nu mai plânge, spuse Leanța
– Îmi iau singur. Tu odihnește-te, căci văd trăgând-și nasul ca și cum ar fi plâns vreo
că te-au cam jumulit treburile de acasă. zece minute fără oprire. O sun pe vecina să îl
De fapt, Ițenco mergea să verifice nivelul trimită pe Nelu, poate îl liniștește.
damigenei, ocazie cu care spuse: Întocmai, vecinul invocat în măsluirea
– Mă femeie, dar nu ai văzut că șoarecii au Leanței se înființă la poarta lor și, în sfertul
ros din fundul sticlei? academic, cei doi bărbați se distrau nevoie
Fără a lua în seamă ironia evidentă, Leanța mare cu poante obscene, ridiculizând politica
zise pe un ton vădit serios: și dedicând romanțe idealului feminin
splendid oglindit în chiar nevestele lor. Când
– Păi a fost Didi și a gustat ceva.
se asigură că atmosfera era propice pentru
– Bag de seamă că tare îi mai place rachiul.
viața firească a unui cuplu împlinit, Leanța
– Daʼ io știu? Nu am stat după ea să văd cât veni spre ei târșind papucii ca de la un drum
bea. lung și anevoios.
– Puteai să bănuiești, că doar e fie-ta. – Daʼ ce tot faci, femeie în vie? își abordă
Nemaisuportând asaltul de aluzii, Leanța Ițenco nevasta cu drăgăstoasă voce.
suspină ostentativ și spuse cu un oftat: – Am mai făcut o leacă de treabă, că parcă
– O fi, dacă zici tu așa... nu se mai termină și m-am săturat.
Ițenco trecuse cu vederea peste faptul că – Lasă treaba pentru mâine, că doar nu au
Leanța punea pe seama Dianei propria intrat zilele în sac. Bea și tu un vin cu noi.
greșeală, dar să fie chiar luat peste picior în Nelu nu știa nimic de împunsăturile
mod neinspirat, cum făcea Leanța în acele anterioare ale vecinilor săi. Leanța o sunase
clipe, era garanția tocanei. Fără să își fi turnat pe nevasta lui cu rugămintea de a-l trimite cu
nimic în pahar, ieși în curte cu mâinile întinse un calmant pentru durerea de măsea a lui
32

ca să înșface impostoarea, dar aceasta se făcu Ițenco. Acesta era limbajul codificat al
nevăzută în fundul viei. femeilor prin care își transmiteau vaietele
– Lasă că ai să vii singură cu falca în palma conjugale și inventau artificii pentru a se
mea! strigă Ițenco de-a lungul curții. susține reciproc. Mai departe, seara decurse
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

în regulă, iar Nelu plecă la casa lui, nu fără a Pop Dorina

lăsa pe colțul mesei bulina pe care gazda
presupuse că acesta ar fi uitat-o.
ț
Apoi soții încuiară ușile cu câte trei
zăvoare și merseră să se culce, în semn de
respect pentru normalitatea vieții de cuplu Mă agăț de spirala timpului și din greșeală
atipice. mă rostogolesc în trecut. În fața mea zâmbesc
Ne vine greu să decidem dacă, în acei ani, propriile amintiri. M-au urmărit fulgii de nea,
ipocrizia manipulatoare a Leanței era doar care caută bradul pe care în anii copilăriei
exercițiul unei inteligențe bine mascate cu mele își făceau culcuș seara când oboseau de
vălul neputinței. Dar acum, în proximitatea atâta zbenguială.
momentelor dedicate scrierii rândurilor de
O muzică divină îmi acompaniază căutările.
față, avem toată certitudinea că disimulările
Parcă mă văd în urmă cu aproape jumătate de
femeii au devenit un automatism asupra
secol, în Ajunul Crăciunului. Părinții mei
căruia aceasta nu mai posedă nici coerență,
tineri și fericiți savurau colindele: „O, ce veste
nici control. Dezechilibrul ei mental tot mai
minunată”, „Aseară pe-nserate”. Fredonau cu
vizibil se manifestă pe direcția răului, cu
diferența că, în cazul de față, răul caută aceeași poftă cu care în pauzele vocale
orbește calea spre o țintă externă și abia dacă degustau vin și mâncau sarmale sau cârnați.
atinge sursa lui. Cu alte cuvinte, pare că vocea Magia Crăciunului mă făcea mai mică decât
ascunsă a Leanței din trecut are autonomie, eram. Nu înțelegeam nimic. Nu știam de ce se
că subconștientul ei îi invadează rutina spre întâmplă toate aceste ritualuri.
uimirea celor de lângă ea, deseori puși în Plutea în jurul meu o liniște. Era ca și când
situația de a conchide că femeia aiurează fără Însuși Dumnezeu poposise în casa noastră, la
o boală psihică specifică. Recent, Leanța s-a masa noastră. Și pentru ca noi, pământenii, să
trezit speriată din somn și, parcă dând nu ne șocăm de prezența Lui, cred că s-a
socoteală unui judecător camuflat în beznă, ascuns în cetina bradului împodobit atunci
spuse: cu: nuci, mere și saloane (mi-e rușine să spun,
– Sunt, într-adevăr, o cotoroanță! dar erau refolosibile). Cum adică refolosibile?
Vai... Le păstram câțiva ani (erau din zahăr
ars) fiindcă nu prea se găseau și nu acceptam
să împodobim bradul fără ele. Doar colindele
erau proaspete și credința părinților mei în
Dumnezeu. Mirosul de cozonac îmi ștergea
lacrimile izvorâte din ideea că nu mă pot
apropia de bomboanele de pom.
Ritualul Crăciunului era magic și rupea
33

repede tristețea provocată de elementul

saloane. Îl așteptam pe Moș Crăciun la lumina
lumânării, pentru a amplifica magia. Și venea.
Sosea în fiecare an, dar deghizat de fiecare
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

dată în alt vecin. Doar Dumnezeu îmi mângâia urma noastră și trupul secătuit se va pierde în
din cetina bradului casa și familia. neant. N-ar fi păcat?
Peste ani, urcând o treaptă existențială, Presupunem că propria noastră viață este
copilul de alaltăieri devenise ieri mamă. Seara o piramidă în mișcare. Uneori urcăm, alteori
de Crăciun era diferită. Nu aprindeam coborâm. Când cădem în gol ajungem la baza
lumânări, pentru că se afumau pereții. Din piramidei.
economie foloseam an de an același brad de Lacrimi, eșuări... Unde vom găsi alinare?
plastic. Bunicul, îmbrăcat în Moș Crăciun, Echilibrul, liniștea, consolarea le vom
încânta și chiar înfricoșa nepoții, dar descoperi doar în familie. Reunim toate
Dumnezeu unde era? În crengile de plastic ale aceste familii și obținem baza piramidei, adică
bradului? Nu! Cred că l-am mutat în sufletul familia creștină.
meu. Nu se poate Crăciun fără Tatăl. Ar fi fost Urcăm în credință. Dorința noastră este să
ca o reuniune de familie eșuată.
ajungem în vârful piramidei. De ce?
Nu mai cântam colinde non-stop, doar Dumnezeu ne întinde o mână, zâmbindu-ne.
înainte de masă (ca o rugăciune). Din Acesta este sensul vieții: lupta cu tine însuți și
economie de voci, puneam colinde la pașii pe care-i faci pe treptele existenței.
casetofon și priveam clipocitul instalației Când puterile te-au părăsit și nu mai poți
electrice. Saloanele?! Of! Acum, erau urca trepte, Dumnezeu te ia în brațe,
proaspete, de ciocolată, aduse din import. spunându-ți: „Gata! Scara ta nu mai are
Astăzi le legam pe pom și-ntr-o aventură material...”
taifunică în câteva zile mai zăreai pe ici, pe
colo câte una. În rest, ambalaje... și zâmbete.
Visez un Crăciun cu nepoții mei, pe care
încă nu mi-i doresc, dar nici nu se grăbesc să
apară. Cum va fi? Cred că bradul virtual ne va
zâmbi de pe o tabletă. Moș Crăciun ne va
recita chiar el poezii de pe eReader, iar
colindele vizualizate în 3D ne vor introduce
într-o magie virtuală. Unde-L vom ascunde pe
Dumnezeu? Se va împiedica în tehnologie și
va lipsi de la propria aniversare? Ar fi păcat.
Amintiri... trepte... timp geometric...
De fiecare dată când urcăm o treaptă în
viață, trebuie să păstrăm în suflet crezul: „Cu
noi este Dumnezeu!” Doar cu ajutorul Lui
vom reuși să ne înălțăm.
34

Urcăm și coborâm pe axa propriului destin,

priviți și mângâiați de Tatăl Ceresc. Credem
că doar propriei inteligențe îi datorăm
evoluția. Plini de noi vom lăsa sufletul în
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

eseu 3 3- 40

slavone şi înseamnă „întâmpinare” sau

Gabriela Mimi Boroianu
„întâlnire”. Sărbătoarea a fost introdusă la
Roma de Papa Gelasie, în anul 494, când a
înlocuit vechea serbare păgână a
Lupercaliilor, care îl cinstea pe zeul Pan şi
În tradiția populară românească, ziua de 2
care avea loc la începutul lui februarie, când
februarie, nu este doar ziua când are loc
se făceau procesiuni cu făclii aprinse în jurul
sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, sau oraşului.
Stretenia (denumirea slavona a Întâmpinării
Pan, denumit şi Lupercus, era cel care
Domnului) ci este, mai mult, un cumul de
omora lupii şi ocrotea turmele. În
sărbători creștine și precreștine ce și-au dat
creştinismul oriental, sărbătoarea a fost
mâna peste timp în ziua când iarna și
introdusă de împăratul Iustin în anul 526 şi
primăvara își dispută întâietatea.
generalizată în secolul al VI-lea, în jurul
Stretenia era văzută drept o divinitate
anului 534, de împăratul Iustinian, în
mitică cum este Baba Dochia, care prezice
speranţa că va scăpa Constantinopolul de
caracterul vremii, după firea ei schimbătoare,
cutremurele frecvente şi de epidemii. Făcliile
o sfântă ce aducea ajutor oamenilor aflați la
au fost înlocuite cu lumânări, de aceea
mare nevoie, și în același timp o sărbătoarea
sărbătoarea se mai numeşte şi Sărbătoarea
vitelor, a babelor, ce era consacrată sfințirii luminilor.
aghezmei, și era „ținută” pentru rodul casei,
Conform Noului Testament, Sfântul Simion
sănătatea copiilor, apărarea păsărilor de
l-a ținut pe Iisus în brațele sale și a zis că
curte, a animalelor de pe lângă casă, a
acest prunc va fi „lumina care să lumineze
stupilor, contra lupilor, lăcustelor, înghețului
Neamurile și slava poporului tău, Israel”
și opăritului, pentru prorocirea belşugului
viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. Din aceasta cauza, Întâmpinarea Domnului
a fost numită în occident Candlemas (în limba
În tradiția creștin-ortodoxă, după trecerea
engleza) sau Candelaria (în spaniola), adica
celor 40 de zile de la nașterea lui Iisus,
„liturghia lumânărilor”, ce este celebrată prin
potrivit legii lui Moise, Sfânta Fecioară Maria
binecuvântarea lumânărilor încă din secolul
și-a dus Fiul la templul din Ierusalim, pentru
al XI-lea.
a-l dedica Domnului ca prim născut al ei.
Obiceiul cerea ca părinții să ofere o jertfă, de În Bolivia, Candelaria este o sărbătoare
obicei oamenii cu stare dăruiau cu acest prilej majoră, „Virgen de Candelaria” (Sfânta
un miel. Părinții lui Cristos, însă, au oferit Fecioară Maria de Calendaria) fiind sfânta
drept jertfă o pereche de porumbei (Luca 2 : patroană a acestei țări. Festivitațile se
22- 23), fapt ce dovedea sărăcia lor. La focalizează asupra altarului din orașul
templu, Iisus a fost întâmpinat de Zaharia, Copacabana, către care pelerinii se îndreaptă
tatăl lui Ioan Botezătorul, și de către cu câteva zile înainte. În timpul procesiunii ce
35

vârstnicul și dreptul Simion, care aștepta are loc pe 2 februarie, este purtată pe străzi o
venirea Domnului de foarte mulți ani. copie a imaginii Fecioarei Maria, împodobită
și se dansează pe parcursul desfășurării
După cum am mai spus cuvântul
întregului festival.
„Stretenie” a fost preluat din textele liturgice
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

În SUA se serbează ziua marmotei, iar fraternizare cu viţa-de-vie, căci, se spune în

această credință a fost inițiată de către popor, cei ce mănâncă şi beau la aceeaşi masă
emigranții germani. devin prieteni. Urmează apoi un ritual de
În Anglia, Franța, Canada, animalul care ofrandă şi incantaţia magică:
vestește sosirea primăverii este, prin tradiție, „Doamne, să-mi faci struguri cât
ursul. bundăretele!
În calendarul sărbătorilor populare Cum este bundăretele de mare, aşa să se
româneşti, ziua de 2 februarie este marcată facă strugurii de mari!
de trei astfel de evenimente: Stretenia, – Bună dimineaţa, vie!
Târcolitul viilor şi Ziua ursului. – Mulţumesc Ilie
După ce, la 1 februarie, horticultorii au – Faci vin sau te tai?
sărbătorit Arezanul viilor, la 2 februarie se
– Fac!”
marchează Târcolitul viilor, străvechiul
început al Anului Nou viticol şi pomicol, care Coardele tăiate şi le pune pe piept, cruciş,
constă într-un ritual de ocolire a plantaţiilor şi pe cap, în formă de cunună. Întors acasă, le
de viţă-de-vie. Este vorba despre un ritual plantează în grădină, pentru a deveni „norocul
săvârşit în scopul fertilităţii viţei-de-vie, de viţei”.
bărbaţi, simbolizând capul familiei, care În mitologia populară, Stretenia, sau Ziua
trebuie să fie curaţi sufleteşte şi trupeşte. Ei Ursului, cunoscută şi ca Martinul cel Mare.
merg, în zorii zilei, la vie, cu o sticlă cu ultimul este la mijlocul celor trei zile succesive ale
vin, funingine de pe vatra casei amestecată cu Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii, în
untură şi cu un bundărete. Bundăretele este această zi ursul iese din hibernare şi
un fel de „tobă”, făcut în Muntenia şi Oltenia, părăseşte bârlogul. Conform tradiţiei, el îşi
din carne, slănină şi viscere fierte. Este priveşte umbra în zăpadă. Dacă este frig sau
preparat la sacrificiul porcului, între Crăciun ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul
şi Bobotează şi se mănâncă la Anul Nou şi îşi vede de treburi prin pădure. Dacă timpul
Viticol, respectiv la Târcolitul viilor, uneori la este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe
Bobotează (6 ianuarie) sau la Anul Nou Agrar zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că
(9 martie). În mitologia populară, porcul iarna va mai dura 40 de zile.
reprezintă spiritul grâului, prin urmare Ursul a intrat în mitologia popoarelor încă
bundăretele, preparat din organele sale, din paleolitic. Şi-a câştigat o adevărată
simbolizează prosperitatea şi abundenţa. veneraţie, simbolizând curajul şi puterea. În
Odată ajuns la vie, capul familiei o diferite culturi siberiene, ursul era considerat
înconjoară de trei ori, apoi se opreşte la strămoşul şi călăuza şamanilor. În unele
capătul ei, unde taie o bucată de bundărete pe triburi din nordul Africii exista un adevărat
care o aşază lângă butucul viţei. Taie, apoi, o cult al urşilor, în încercarea de a îmbuna
36

coardă de viţă şi unge tăietura cu funinginea sufletele, să nu se întoarcă şi să se răzbune pe

şi grăsimea aduse de acasă. Mănâncă o bucată oameni, după ce sunt vânaţi. El este asimilat
de bundărete, toarnă vin peste viţă şi bea şi el şi cu Luna deoarece dispare odată cu sosirea
puţin vin, săvârşind, astfel, ritualul de iernii şi reapare primăvara. La vechii greci,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

ursul era în legătură cu zeiţa Artemis,
divinitate a lunii şi vegetaţiei, vestalele ei
fiind îmbrăcate în blană de urs. Nimfa Calisto
şi fiul ei au fost transformaţi de Hera în
constelaţiile ursului, respectiv Ursa Mare şi
Ursa Mică. La celţi, ursul era simbolul şi
emblema clasei războinicilor. Unii istorici
consideră că numele zeului Zalmoxis
(Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) – considerat
zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele
Reformator al religiei geto-dacilor – ar deriva
din cuvântul Zalmos, care înseamnă „piele de
urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost
învelit cu blana acestui animal.
În credinţa populară, puterea acestui
animal este transferată asupra oamenilor, în
special asupra copiilor, prin îndeplinirea a
diferite obiceiuri şi practici magice: ungerea
copiilor cu grăsime de urs, botezarea celor
mai firavi cu numele „Ursu”, pentru a fi
puternici în viaţă, afumarea celor bolnavi de
„sperieturi” cu păr jumulit din blana ursului
etc. Pentru a câştiga simpatia şi bunătatea
ursului, oamenii pun pe poteci vase cu miere
şi bucăţi de carne. În schimb, nu este voie să
arunci cărbunii în curte. Lupoaicele îi caută ca
să-i mănânce, cărbunii le asigură fertilitatea.
În această zi, ursului nu i se spune pe nume,
ca o dovadă a caracterului său divin, ci se
vorbeşte despre el, cu respect, folosind
denumiri precum „Moş Martin” sau „ăl
Bătrân”. Toate aceste ritualuri sunt menite să
apere gospodăriile de agresiunea urşilor.
Oamenii din popor asociază
comportamentul ursului cu timpul capricios
de la sfârşitul iernii. De asemenea, se crede că
în această zi timpul este favorabil pentru
observaţii meteorologice şi astronomice.
Agricultorii ştiu cum va fi vremea după
comportamentul ursului şi pot face prognoza
timpului optim al culturilor de peste an.
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
Dan Lupescu
3. Ambasada Artistică a României la
Paris
Victor Crăciun nu se grăbeşte câtuşi de
puţin în demonstraţia sa, poposind pe
îndelete asupra semnificaţiilor Atelierului
din Paris şi a înscrierii lui în contextul acelor
ani învolburaţi – traversaţi/marcaţi de două
războaie mondiale, devastatoare, dar,
paradoxal, extrem de rodnici în planul
creaţiei revoluţionarului sculptor cu obârşii
în Gorj, la Hobiţa, şi care mărturisea adeseori:
„La Craiova m-am născut a doua oară…” –
naştere nu în sens fizic, cum a fost aceea din
satul natal, ci spiritual, ca punct de plecare pe
tainicele căi ale Iniţierii ezoterice.
Avizatul comentator notează, pe cât de
simplu, pe atât de convingător, că Atelierul
sculptorului din Impasse Ronsin avea să
devină Ambasada Artistică a României la
Paris, centru de meditaţie şi confruntare
asupra destinului artei, „în căutarea
specificului modern care să o pună în acord cu
marile descoperiri ale secolului XX din diverse
domenii ale ştiinţei, şi mai ales ale
aeronauticii, în care pionierii, adesea uitaţi sau
nu îndestul recunoscuţi, sunt românii Traian
Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.”.
Urmează, pentru a câta oară, un croşeu
fără replică: ,,Iar Brâncuşi deţinea rolul de
arbitru în aceste dezbateri, cu deplina
37
autoritate în domeniu pe care şi-o câştigase
prin arta sa, dar şi prin echilibrul şi
înţelepciunea care îl făceau să fie considerat,
aşa cum plastic remarca poeta luxemburgheză
Anise Koltz, mai bătrân şi mai tânăr ca lumea”.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Cel despre care redutabilul prozator Marin Crăciun trage o nouă brazdă adâncă, prin care
Preda scria: „Numai un ultim boem romantic anticipează viitoarea roadă foarte bogată:
putea să se cufunde în catacombele de arhivă „Am insistat asupra timpului Brâncuşi în artă
şi să descopere fascinanta contribuţie a şi a recunoaşterii sale universale pentru a
scriitorilor la dezvoltarea radioului”, Victor ajunge la problema care ne interesează în
Crăciun, se întreabă şi ne întreabă, acest cadru: dobândirea capacităţii, a
incluzându-ne, ca într-un joc interactiv, în măiestriei specifice, taina artei (s.n.) care avea
povestea sa despre BRÂNCUŞI, ce a făcut ca să-l aşeze în fruntea sculpturii lumii”.
biruinţa creatorului atâtor capodopere, După îndelungi, scormonitoare şi
plecat singur pe drumul iniţiatic, să fie riguroase zile şi nopţi, decenii de cercetare,
universală? „Ce anume a declanşat această după conexiuni, analize, clipe de iluminări şi
recunoaştere, cum s-a întâmplat miracolul decantări lămuritoare –, eminentul scriitor
ca, într-o jumătate de secol cât a trăit în Victor Crăciun întrezăreşte, observă atent şi
Franţa, să înfăptuiască o creaţie descifrează iţele de aur ale „ghemului” care, în
inegalabilă şi în acelaşi timp incitantă pentru opinia sa, explică propensiunea pentru o
marii artişti precum Wilhelm Lehmbruck, asemenea capacitate de neegalat. Este vorba
Modigliani, Isamu Noguchi sau Henry Moore, despre un complex (suntem tentaţi să-l
la care adăugăm remarcabili sculptori români numim templu) care se întemeiază pe trei
care i-au fost, pentru o perioadă mai laturi/postamente şi zări constitutive. Vi le
îndelungată sau mai scurtă, „discipoli” în înşiruim ca atare, în veşmântul de purpură al
Atelier, nume dintre cele mai sonore ale artei cuvintelor în care le-a prezentat însuşi
noastre: Miliţa Petraşcu, Irina Codreanu, cercetătorul ştiinţific Victor Crăciun: „harul
Etienne Hajdu, Constantin Antonovici, Sanda dumnezeiesc al personalităţii, fundamentala
Kessel (Polizu Micşuneşti), Gh. D. Anghel, înzestrare care nu poate răspunde, singură,
George Teodorescu, Alexandru Istrati, Natalia realizării artistice; formaţia, cu puternicele
Dumitrescu, Romulus Ladea, Mac elemente ale cunoaşterii naturii, instruirii
Constantinescu, Margareta Cosăceanu şi alţii.”. şcolare şi autodidacte, cu meditaţia dătătoare
Grigore Vieru observa, cu ani în urmă, că de concepte proprii, susţinătoare a creaţiei
Victor Crăciun a pornit pe urmele lui prin subtila comunicaţie transmisă de arta
Eminescu, refăcând „peste mări şi ţări, Poduri stră-străbunilor săi traco-daci; meşteşugul,
de aur pe care păşeşte timpul eminescian”. ca dexteritate desăvârşită prin trudă, cu totul
Tot aşa a procedat/procedează istoricul aparte în arta sculpturii.”
literar şi de artă menţionat şi în cazul altuiCei trei vectori de forţă ai personalităţii
purtător al praporilor Spiritului Românesc în
armonioase, irumpând înfloritor, ca o eternă
Lume – cum se exprima Adrian Păunescu – şi jerbă de lumină, din chiar inima/harul/duhul
anume în cazul celui care, prin atât de arhaic-
acestui Fiu al Luminii şi Om al Iubirii (IO)
înnoitoarele Cuminţenia pământului şi Brâncuşi, din creierul/energiile
Sărutul, punea piatră de hotar şi deschideasubtile/formaţia sa multidisciplinară şi din
38

larg porţile sculpturii moderne la rang aura sa, ca meşteşug, metafizică şi artă
planetar. desăvârşită, au legături nemijlocite, afirmă
La încheierea primei treimi (ca număr de Victor Crăciun – indestructibile, suntem
pagini) a strălucitei sale exegeze, Victor ispitiţi a adăuga noi –, cu „iniţierea, atât în

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

accepţiunea curentă a termenului, ca şi în locurilor. Pentru un copil născut cu har, toate

sensul masonic, legat direct de deprinderea şi acestea vor stârni imboldul creator, pe baza
biruinţa meşteşugului în construcţii de orice observaţiei atente, imitarea incipientă a
natură, inclusiv în artă”. copilului transformându-se în meşteşug.”.
După această largă deschidere de noi şi Propoziţia care încheie paragraful citat
incitante orizonturi, urmează o suită de încununează, aidoma unui corolar logic de
racursiuri în timp – paranteze în paranteze, neclintit, taina/tâlcul evocării atât de
cu detalii biografice şi de formare, ca într-un amănunţite a universului uman şi cultural în
veritabil Bildungsroman, în fraze doldora de care a pornit, copăcel-copăcel, în viaţă,
informaţii şi, desigur, de amănunte, Sculptorul – pe care, în clasamentul stabilit la
conexiuni, judecăţi de valoare dincolo de finele mileniului al doilea, pentru primii o mie
orice prag/pârleaz de tăgadă. de artişti plastici ai lumii din mia de ani ce
Tonul este, ca şi în multe alte dăţi, sobru, tocmai trecu, cei mai autorizaţi experţi
chiar sec (însă numai în aparenţă!), aruncând occidentali l-au plasat pe BRÂNCUŞI pe locul
o fermecătoare punte de lumină spre obârşii, al cincilea (după Fidias, Michelangelo,
un fascinant curcubeu spre tărâmul Leonardo da Vinci…), în timp ce Pablo Picasso
belşugului de împliniri şi biruinţe artistice, de abia a prins poziţia cu numărul 118 (o sută
mai târziu, ale fiului de dulgheri şi oameni de optsprezece). Iată propoziţia concluzivă, la
la talpa ţării, plecat din Gorj, născându-se care ne referim: „Iar Brâncuşi a fost artist şi
pentru a doua oară, întru Spirit, la Craiova, meşteşugar până la sfârşitul său, produs la
pentru a adăsta, ulterior, o jumătate de veac, Paris, la 16 martie 1957.”
în Oraşul Luminii, Paris, de unde a cucerit
America şi toate punctele cardinale ale
planetei noastre.
Având cadenţă de letopiseţ, claritate şi
tăietură directă, aidoma monografiilor şi
paginilor de istorii literare scrise de G.
Călinescu sau Al. Piru, devotatul discipol al
genialului critic –, pasajele respective
trebuiesc reproduse ca atare, pentru a nu le
ştirbi din farmecul lor indimenticabil:
„Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, în
satul Hobiţa, în zona subcarpatică a României,
în Oltenia, regiune cu particularităţi limpezi ca
specific etnic, în care, pe lângă tradiţia
activităţii ţărăneşti, agricultura, oieritul,
meşteşugurile casnice, şi, legate de acestea,
erau foarte importante prelucrarea lemnului şi
39

olăritul. Tatăl lui era şi agricultor, şi oier, şi

meşteşugar în lemn, mama era torcătoare de
lână şi celelalte rubedenii lucrau la războaiele
de ţesut şi la îmbrăcămintea specifică
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Eugenia Rada Ioniţță sădește pretutindeni.

Omul, stăpânul absolut al vieții sale, suferă
de slăbiciunea trupului, de o decădere într-un
paradis unde devine cenușa unei planete, pe
Ca o realitate crudă izvorâtă din care gândea că a subjugat-o, că oasele sale
sentimentul, că talpa piciorului poate să alimentează sursa frumuseților. Unde ești tu
zdrobească orice insectă sau chiar firul de mărire, simbol al perfecțiunii? Răspunsul este
iarbă, răspunzi întrebărilor filozofice, într-un „nicăieri”. Interferența între stăpân și natură
mod discret fără să lași loc la prea multe nu este întâmplătoare, gândacul urmează
interpretări. În acest codru, zborul gândacului stăpânul, adică în pământ, veșnicia nu poate fi
demonstrează, că el este liber să se așeze redată în simbolul rece, desenat pe o foaie de
unde dorește, așa cum pupul trandafirului se hârtie sau pe o piatră, pentru că nu poți fi nici
deschide în luna prestabilită, liber fără pasăre, nici gândac, libertatea de a fi tu însuți,
acordul cuiva... Aceste lucruri dau curs la lasă loc la multe înțelesuri, interpretări care
folosirea simbolurilor ca imagini percepute nu pot fi perfecte. De la adevăr până la
din visul ireal de mărire, ca o ascensiune spre mistificarea realității sunt diverse situații,
lumea iluzorie lipsită de parfum și esență. trece și parfumul trandafirului, trece și omul,
Interpretările devin căi trasate supuse unei nimic nu este întâmplător, orice ascensiune
formule magice, făcute pentru a fi folosite are și o decădere, te naști, iubești și mori.
spre a ajunge la treptele de mărire a unei Toate etapele sunt sintetizate în anumite
opriri din drumul cunoașterii. Dar unde simboluri transpuse în artă , unde clarificarea
puterea omului nu poate pătrunde, are grijă tabloului vieții capătă o altă dimensiune.
universul să repete: „aveți grijă, totu-i Discret sau expus, simbolul prezentat ca un
trecător, de la om până la gâze, iar libertateaedificiu al existenței umane, rămâne
nu poate fi îngrădită cu gardul simbolurilor, imperfect în fața adevărului. Trecere a unei
ea nu poate fi reținută de nimeni. glorii ce apune sub prezența timpului,
De ce există viața, de ce există frumusețe? trandafir răsărit, îmbobocit, căruia îi vine
Pentru că, universul deschide ușa vremea să se ofilească, gâdilă pentru un
interpretărilor, cercul nu cuprinde universul, moment talpa piciorului, supusă și ea
decât un copac decupat dintr-o mare pânză, degradării.
unde fiecare gâză stă pe o frunză, dar nu e o Veșnicie, tu zâmbești la visul stingher și
situație stabilă, el poate să se ducă pe irealizabil al omului care cade pradă iluziei
marginea șanțului sau să zboare în alte părți sale, ne uimești mereu și îndrepți degetul
la propria dorință. Deci, delimitarea între spre simbol, arătând că totu-i trecător,
40

decădere și ascensiune, lasă loc la începând de la simbol până la magie. Arta

pătrunderea unei forțe ce șterge magia vieții este însăși arta frumuseții, care
simbolurilor, este parfumul trandafirului și strălucește și amintește de rai și iad, de diavol
puterea definitivă pe care Dumnezeu o și înger.

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Niţu Constantin exemplu cartografie digitală); „Bucățică ruptă

tată-său” sau „tată-său în picioare”, se spune
despre un copil care seamănă perfect tatălui
său; „Se leapădă și de tată-său” sau „vinde și
pe tată-său”, se zice despre un om rău, lipsit
Tata
de scrupule.
Moto 1: „Dear father” (Laura Bretan)
„Unde dă tata, crește carnea”, se spune
Moto 2: „Uneori, cel mai sărac bărbat când părintele își pedepsește copiii pentru
lasă copiilor lui cea mai bogată binele lor, până să apară telefonul copilului
moştenire.” (Ruth E. Renkel) pentru reclamații. „Măi tată!” Este o
Moto 3: „Este cu mult mai uşor să exclamație de uimire sau de satisfacție. La
devii un tată decât să fii unul.” (Kent vocativ este un termen cu care se adresează
Nerburn) cineva unui copil (sau unei persoane tinere
Și dacă am scris despre mamă, izvorul și străine) pentru a marca un raport de
ocrotitorul vieții, trebuie să scriem și despre familiaritate și de simpatie (tată, lăsați
tată, (care ar trebui să fie) ocrotitorul familiei telefonul mobil, jucați fotbal!). (Uneori
tradiționale, pentru care a militat Laura determinat prin „socru”) Nume dat de ginere
Bretan, puștoaica exclusă la făcătura aia de sau de noră socrului (că de mama-soacră care
concurs muzical botezat Eurovision (o vedeți își trimite ginerele după „SupraMax
AICI, culmea, cu „Dear father” – Dragă tată). Articulații am mai scris). (Fam.) Nume dat
Acest cuvânt are în dicționarele românești unui bărbat (mai în vârstă) în semn de
36 de definiții. Așadar, aflăm că „TÁTĂ, tați, s. respect sau de afecțiune (eu am visat că eram
m., este un bărbat care are copii; nume pe în tramvai și mi-a zis unul „tataie, ai un loc
care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se aici!”).
adresează sau când vorbesc despre el ori pe Și tot așa avem: ♦ (Pe lângă un nume de
care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii persoană) Nume dat unui bărbat considerat
săi; taică, părinte, tătân, babac, în niciun caz ca strămoș, ca fondator al unei dinastii, al
„părinte 1” sau „părinte 2”! unui neam etc; (În credința creștină)
Și mai există expresii ca : ◊ „Tată de Dumnezeu, creatorul lumii; ◊ „Tatăl nostru” =
familie” = bărbat care are copii pe care îi numele unei rugăciuni creștine. Expresia
crește; cap de familie; „Tată mare sau tata- cunoscută de elevi este „(A ști) ca (pe) Tatăl
moșu” = bunic (ca mine); „Tată vitreg” = al nostru” = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără
doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei greșeală (doar tocilarii șriu despre ce e vorba
dintr-o căsătorie anterioară; „Tată bun” = tată cunosc problema, noi matematicienii nu). Fig.
adevărat; Loc. adj. „Din tată în fiu” = transmis (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte
de-a lungul generațiilor, prin descendență calități, care este deasupra altora, îi
directă, din generație în generație. covârșește pe toți (sursa: DEX '09 2009)”.
41

Bogăția vocabularului se vede și din Tată în alte limbi

expresiile: „Calcă pe urmele lui tată-său”, se Moto: „Inima unui tată este o capodoperă a
spune despre cel care seamănă cu tatăl său în naturii.” (Antoine-François, Abbé Prévost
apucături și obiceiuri (rele, dar și bune, de d’Exiles)
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Și „tată” provine din latinescul tata (ar fi de În maghiară apa (cel ma probabil turcic,
comparat cu similarul atta, cu cornisele tat, comparați cu vechiul turcic apa – „tată”);
tas, bretonul tad, vechile grecesti - tata, În malteză missier (din vechiul sicilian
- tetta, bulgarul - tátko, misseri, din italianul messere, din vechiul
sanscritul – tāta etc. occitan meser, cognat cu francezul monsieur
– „domn(ul)”);
Cuvântul tată în diferite limbi
În turcă și în albaneză baba (așadar, tatălui
Dar trebuie să recurgem și la alte limbi:
i se zice așa nu numai în albaneză și turcă, ci
În italiană și spaniolă padre, în catalană și în arabă, prin Crimeea și în vestul Armeniei,
pare, în corsicană patri, în franceză père, dar și în hindi, urdu, bengali, greacă, persană
luxemburgheză Papp, în portugheză și ș.a.);
galiciană pai (toate pe diferite căi din latinul
În gruzină მამა - mama (na, drăcie!; din
pater – „tată”, acesta din proto-indo-
europeanul *ph₂tḗr) în greacă π έρ ς – vechiul gruzin მამაჲ - mamay, din proto-
patéras (din vechiul grec π ήρ - patḗr, din kartvelianul *mam- „tată”);
proto-helenicul *patḗr, acesta tot din proto- În persană ‫( پ در‬din vechiul persan pitā și
indo-europeanul *ph₂tḗr); sanscritul -pitṛ);
În cehă și slovacă otec; în bosniacă și
În arabă ‫ األ ب‬- al'ab, în ebraică ‫( אבא‬de
croată otac, însârbă ц – otac; în poloneză
studiat);
ojciec; în rusă ец – otets: în slovenă oče
(toate din proto-slavicul *otьcь, acesta din În armeană հայրը – hayry (mai studiem!);
proto-indo-europeanul *átta, din care provine În bengali - Pitā, hindi – pita,
și latinul atta);
punjabi - Pitā nū, tot în punjabi -
În engleză father (din englezul evului
mediu fader, din vechiul englez fæder, din Pitā nū qec (vedeți legătura cu sanskritul
proto-germanicul *fadēr), în islandeză faðir, -pitṛ, cu vechiul persan pitā).
în germană Vater (din germanul vater, din Interesant, nu? Despre tată în literatură
vechiul german fater, din proto-germanicul descoperiți doar punând mâna pe carte, pe
*fadēr), neerlandeză vader; în daneză, cea electronică doar ochii! Nu-i credeți pe
norvegiană și suedeză far (toate tot din proto- bătrânii decrepiți că tineretul nu citește! Doar
indo-europeauln *ph₂tḗr); citindu-și mesajele din poșta electronică, de
În galeză tad, în idiș – tate, letonă tēvs,pe site-urile unora și tot e ceva. Dar trebuie să
lituaniană tėvas, macedoneană – tatko,îi iubești pe tineri și să îi stimulezi, așa cum
ucraineană ь - bat ko, n bulgara – îmi stimulam eu studenții când desenau hărți
bashta si – tátko; cu locatorul, dar pe care îi și puneam să caute
În estonă isa, în finlandeză isä (din proto- cu un metacăutător, de exemplu „How much
finicul *icä, don proto-uralicul *ićä; cognate is a doggy from the window”... și aveau
42

cu maghiarul ős – „antic, foarte vechi”); surprize plăcute...

În azeră ata, în bască aita, în irlandeză și în Să fiți iubiți! Și, băieți, tați și viitori tați,
galica scoțiană athair, în frizonă heit (toate făceți-i fericiți pe cei din familia în care, dacă
din latinul atta); e cazul, doriți să fiți „Părinte 1”!
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

taif asuri... 43- 46
Victor Rusu
Scriitorul severinean Costel Avrămescu,
director al remarcabilei reviste literare
,,Caligraf” s-a impus în contextul stenic,
puternic stimulator al poeziei mehedințene
actuale, printr-o intensă, prodigioasă
activitate de creație, materializată, în plan
editorial, de apariția unui număr
impresionant de volume de versuri, în anii
din urmă.
Cel mai recent volum de versuri ,,Ispita de
la capătul gândului”, pe care l-am citit, de mai
multe ori, pe nerăsuflate, esteo carte cu un
limbaj meșteșugit, o carte de maturitate a
respectului față de cuvântul scris, pe care,
convingător, ne-a probat-o și în volumele
anterioare de poezie.
După opinia și intuiția noastră critică, o
superbă metaforă, o posibilă definiție lirică
memorabilă a însăși poeziei, care vine să
confirme, o dată în plus, prin cele mai
reprezentative dintre poeziile incluse în
generosul sumar, atât neobișnuita sa
capacitate de efort, cât și evoluția scrisului
său, mereu ascendentă. Cu o sonoritate
aparte, credem că titlul cărții este un poem
liric în sine. El exprimă cât mai fidel intenția
autorului relativă la conținutul volumului, la
dialectica trăirilor sale interioare și, prin
extincție, la atitudinea sa estetică.
Fără a fi optat cu decizie pentru o anumită
formulă poetică, pentru că autorul este un
spirit puternic marcat de neliniștea,
febrilitatea și voluptatea căutărilor de note
inedite, de o mai pregnantă originalitate și
expresivitate ale demersului său poetic, ale
limbajului liric, în principal, lesne, se
identifică cu forța evidenței, predilecția și
înzestrarea sa aparte pentru poezia de
factură meditativă, reflexivă, gnomică.
În ce privește tematica, Costel Avrămescu
investighează adânc motivul timpului în
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
inexorabilă curgere, al binelui și răului din
viață, al uimirilor, tainelor și spectacolului ei
fascinant, neistovit, cu jocul ei seducător,
imprevizibil de lumini și umbre. Aceasta îi
prilejuiește autorului, de asemenea, note și
accente reflexive, versuri cu un exultant relief
expresiv și poezii întregi, meditate pe motivul
condiției poetului și a creației sale, precum și
alte asemenea motive tematice de factură
existențială, în care, aspect impresionant,
abundența de idei contrastează cu scurtimea
poemelor, într-un raport foarte precis,
armonios între gând și cuvânt.
Adecvat acestei dimensiuni reflexive,
gnomice, a demersului poetic, fundamentale,
majore, discursul liric este concentrat,
esențializat, cel mai adesea, de-a dreptul
aforistic, cu potențial expresiv și virtuți de
ordinul sugestiei lirice remarcabile. Pentru că
autorul are, indubitabil, darul metaforelor
rafinate și al formulărilor aforistice
memorabile: ,,...Iar inima e/Tărâmul cel mai
sfârtecat./Vâslind în vânt/Cu păreri de
aripi,/Fantomele închid/Visul din urmă/Și se
pierd/Sub valul de ceață...”(,,Tărâm
sfârtecat”)sau ,,Zorile sărută talpa
cuvântului./Fiecare pas e cu mult mai tânăr
decât mine./Undeva, în urmă,/Trebuie că
există o tăcere mărturisitoare,/Cel puțin
egală/Cu toate cuvintele care mă
povestesc./Ca să fiu/, Într-o bună zi,/Ceea ce
n-am fost,/E nevoie de alte fire de
timp.”(,,Destin”) Ca și: ,,...Între realitate și
dorință,/Gândul stă cu ferestrele
deschise./Cuvintele reazemă pervazurile cu
coatele/Și-l pipăie cu privirea/Încercând să-i
desăvârșească înțelesul...”(,,Ecoul nopților”)
Nu de puține ori, poemele sale concentrate,
de mici dimensiuni, sunt centrate și animate
brusc de lumina și forța de sugestie a unei
definiții lirice inspirate, de reală strălucire
aforistică: ,,Iar poetul –/Opicătură în anaforul
43
timpului,/Acceptă soarta/Gândind la
eternitate.”(,,Poetul”)Sau: ,,...Viața însăși –
rada tuturor întâmplărilor/Ancorând în
ritmul și la vremea lor...”(,,Dilemă”) În aceeași
manieră, succintul discurs al unor
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019
micropoeme își organizează esențializata
substanță lirică în jurul unei idei poetice-
pivot încorporată de o metaforă revelatoare
sau de un vers de expresivitate aparte și
tăietura stilistică a unui veritabil aforism: ,,Și
aripa frântă/Visează înalturile” (,,Viață de
sisif”; ,,Nu din plictiseală,/Din durerea
mării/Se nasc valurile” (,,Viață de sisif”);
,,Uitarea-mi flutură ca un stindard de lumină”
(Declarație de vasalitate”); ,,Am devenit
sclavul cuvintelor mele” (,,Revelație”); ,,Nu
condamn niciodată ceea ce nu
înțeleg”(,,Revelație”); ,,De n-ar fi să-i
limpezească lacrima,/Ochii n-ar avea
strălucire.” (,,Antiteze”)
Costel Avrămescu se dovedește profund,
continuu preocupat de condiția poetului, a
actului autentic de creație și scrie poezii ce se
rețin, pe tema aceasta, cu valoare de ,,ars
poetica”: ,,...Poemul conspiră împotriva
gravitației sufletului./Apoi, mă regăsesc în
propriile cuvinte/Și, cel puțin, pentru o
clipă,/Nu mai sunt orfan.”(,,Ecoul nopților”)
Sau: ,,Înaintează odată cu timpul,/Dar e
născut pentru excepții:/Inima vede, ochii
pulsează,/Urechea vorbește, gura
ascultă.../Clipele tăcerii îi locuiesc
singurătatea...”(,,Poetul”) Sau: ,,Niciodată
singur/În sanctarul neliniștii,/În care se
întretaie/Și drumurile,/Și clipele,/Și vibrațiile
luminii.../Cuvintele stau aliniate lângă
gând...”(,,Autoportret 2”) Ca și lapidarul,
epigraficul poem ,,Risc asumat”: ,,Acest
poem,/Evident,/Extrem de simplu,/- Versuit
din conspirația tăcerii -/Nu este
altceva/Decât/Vamă de neliniște/Pentru
liniștea-mi/Sufletească.”
Deși nu scrie pasteluri propriu-zise, Costel
Avrămescu, demonstrează că are simțul
expresiei plastice, catifelate, senzoriale. Prin
unele secvențe peisagiste, cu care, cel mai
adesea, debutează unele poeme de respirație
44
mai largă, ne oferă suficiente argumente
convingătoare pentru nebănuite
disponibilități de creație și pentru lirica de
inspirație naturistă, pe care cu ,,ochiul și
urechea minții” o exploatează poetic,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
impresionează și farmecă cititorul.
Deocamdată, autorul conturează, în tușe
sensibil nuanțate, un anume cadru natural cu
funcționalitatea estetică de a sugera/crea o
anume atmosferă, o stare de spirit aparte sau
de a-i conferi atribute de o sui-generis cutie
de rezonanță, menită a-i amplifica trăirile,
undele unui lirism vibrant, învăluitor sau de
ambianță propice, stimulatoare pentru
momentele meditative, reflexive ale eului
poetic: ,,Adiere invizibilă,/Precum
suspinul./Burnița de borangic pune taine
peste lucruri./În lumina scăzută,/Tăcerea se
pierde în picuri mărunți,/Ca o fantomă-n
văluri transparente de ceață./Privesc măreția
pădurii înclinate,/Frunze răstignite/Pe
crucea de aramă a toamnei...” (Superbe,
admirabile versuri! s.n.) (,,Înserare
optimistă”)Sau: ,,Cerul plutește peste lac/Ca o
imensă floare de lotus./Abia răsărită dintre
copaci,/Luna-i înfige-n oglindă/Un co(r)n
prelung de lumină./Bufnița își șterge
ochelarii și/Străpunge ca un pumnal/Pacea
acestui tablou încărcat de mistere./În lumina
candelei, pâlpâie un bob de
întuneric.../Bătrâna barcă de lemn/Plutește-n
derivă spre vest,/Harapnicul umbrei/O-
ndeamnă spre mal.”(,,Înserare”)Citate în
măsură a ne convinge, dacă mai era cazul, că
,,modernista”, ,,demodata” poezie de notație
și atmosferă poate fi cultivată, în continuare,
cu rezultate remarcabile.
Așadar, suntem în fața unei cărți a deplinei
maturității în care Costel Avrămescu își pune
în mișcare imaginația cu ajutorul cuvintelor,
încarnând cu măiestrie trăirile într-un limbaj
poetic esențializat, direct confesiv care
cucerește prin eleganță, franchețe, seriozitate,
inteligență, profunzime. Nu de puține ori,
tranziția gândurilor în fraze scurte și clare, în
care adevăruri esențiale – aparent accesibile,
în realitate, sofisticate – sunt disimulate cu
multă abilitate, anumite nuanțe fiind mai
mult sugerate decât exprimate, îndeamnă la
reflecție individuală și, uneori, la meditație
filozofică.

Florentin Smarandache
Cu antologia - bilanț Trubadur la
porțile neamului, Ion I. Părăianu revine în
atenția publicului iubitor de poezie, încercând
să ofere o imagine de ansamblu a unui parcus
literar care-și lărgește mereu drumurile prin
aderarea la un sistem de idei și norme
estetice îmbogățite continuu cu sensuri și
motive noi, în forme și atitudini nu arareori
surprinzătoare. Această imagine are ca
trăsătură dominantă adâncirea reflexivității
lirice, dar și creionarea, realistă, a unui spațiu
frământat de lumini și umbre, de năzuințe
luminoase și anxietăți, într-o accentuată notă
de originalitate. Poetul se definește, astfel,
drept un tradiționalist, într-o post-
postmodernitate degringo-lată, oscilând între
poezia intimistă și cea socială, între o
abordare pastelată a naturii și invectiva cu iz
politic, configurînd o atmosferă în care
fragilitatea și delicatețea ființei și a trăirilor ei
se conjugă cu ironia, sarcasmul sau revolta,
pentru a eșua, în cele din urmă, într-o
resemnare deplin mioritică. Tematica rurală -
satul ca centru al lumii și spațiu al propriei
vieți - se pliază perfect pe modul liric de
cunoaștere al poetului, pe contemplativitatea
și meditația sa, oferind chei de decriptare, de
descifrare a sensurilor existențiale ale unei
comunități străvechi, cu practici ritualizate.
Casa, părinții, sătenii, copilăria, școala,
muncile câmpului, anotimpurile și sărbătorile
tradiționale, prietenia și prietenii, dar și
grădina, izvoarele, codrul, natura în general,
cultivate cu exuberanță și nostalgie, apar într-
o solemnitate simplă, deși spectacolul lor e
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
Taifas literar nr. 1(23)/2019
plin de culoare și rafinament, punând în
evidență un puternic sens etnic și moral, ceva
din vocația gnomică și paremiologică a
spiritului românesc. Starea sufle-tească
iradiată creează impresia că ne aflăm acasă,
într-un spațiu consensual al binelui,
frumosului și adevărului, al familiarității cu
divinitatea și natura.
Este, apoi, de relevat și capacitatea lui
I. I. Părăianu de a condensa, în unele poezii,
momente de autentică reverie, dar și de
elogiu, secvențe de un dens dramatism al
ideii, ori trăiri spiritualizate, uneori euforice,
ca în versurile dedicate limbii române, lui
Eminescu, Mărțișorului sau mamei, captând
atenția lectorului și înălțându-l în sferele
înalte ale trăirilor fabuloase. Predilecția
pentru farmec și fermecător își găsește,
alteori, contraponderea în momente când
ludice, când lucid realiste, în reflecții amare,
dureroase sau izbucniri autoironice sau sar-
casme, poetul demistificându-și propria
condiție și sfârșind într-o atitudine sceptică,
într-o stare difuză, de incertitudine.
Pe acest tipar al satului, privirile
poetului se opresc pe fundalul unui cer
sumbru, plin de înțelesuri și prevestiri
tulburătoare. Este imaginea acelui spațiu
labirintic închis în sine, din care își iau zborul
tainele lumii, ajungând până la urmă la acea
înseninare tragică, specifică Mioriței. Este, în
fond, destinul interior al unui neam prins în
schimbarea necontenită a Universului.
Cu antologia Trubadur la porțile
neamului, I. I. Părăianu își conturează
45
definitiv profilul liric, versurile antologate
fiind expresia unei experiențe existențiale
proprie, care conferă prin ea însăși valoare
textelor.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Lenuş Lungu

O briză rece trece prin mine, mă apropii de

întunericul meu, de amintirile mele, ce
Am decis să evadez din acest cotidian. Mi- alunecă departe. Lacrimi seci îmi curg pe față
am aruncat câteva schimburi în rucsac și am și simt cum degetele tale îmi mângâie
plecat. Unde? Nu stiu, un drum fără țintă. pielea...Notele sufletului sunt pline de
Am pus rucsacul pe bancheta din spate a vibrație.
mașinii, am pornit radioul și am plecat. Am Căldura din jocul viselor, cu fiecare
lăsat mașina să decidă. Am mers fără să mă îmbrățișare a ta este un torent, fiecare
gândesc, fără a alege direcția. Știam că sărutare e ca o lumină caldă. Alerg desculță
drumul se va întâlni pentru mine. Am ascultat pe urmele tale, unde viața îmi rezervă
absentă notele dintr-o melodie romantică din triunghiuri ciudate cu fiecare zbor a
saxofon (I Believe- Karu) când mi-am dat respirației, cu fiecare tristețe respiră
seama că ajung la mare. Acum știam că mă bronhiile-n mine. Timpul ne zgârie rănile de
îndrept spre sud. Opresc radioul și deschid amor, în timp ce inima ta sună la interfonul
fereastra pentru a auzi sunetul navigației. inimii mele.
Ruperea valurilor de pe țărm a alternat cu Sufletul mi se deschide și mă pătrunzi
retragerea tăcută a mării și aerul a fost sculptând o statuie de gheață. Apoi se topește
imbibat de mirosul tipic de sărat. Nu erau într-o mângâiere și într-un sărut plin de
lumini în zona de coastă, cu excepția celui de tăcere.
la far, aflat la capătul gol al golfului. Fără să-
mi dau seama, am oprit motorul și am rămas
nemișcată pentru a contempla imensitatea
acelui loc întunecat care strălucea cu albul
lunar slab. O ușoară răscroșare a valurilor
aprinse și oprindu-se de mici reflecții de
argint care apăreau și dispăreau cât mai
repede ca o clipire a ochiului. Fascinantă am
coborât din mașină, cu rucsacul în spate și m-
am apropiat de țărm. M-am dezbrăcat și am
intrat încet în apă. Marea era calmă,
transmițând o seninătate neobișnuită. Încet,
am început să mă simt parte din acel ocean
nemărginit, am început să percep că marea
devine esențială pentru mine, aproape ca
46

oxigenul. Încet am început să respir până

când plămânii mei erau plini de apă sărată,
până când corpul meu sa topit cu oceanul și
fiecare gând a dispărut. Pentru totdeauna.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

copert a3 p4 7 tai fasu l revis tel or de i nt erne t

corp mic şi distrus, dar trebuie să-ţi oferi o

Matei Ioaniţiu
a doua şansă, ţie să-ţi oferi o a doua şansă la
fericire. Trebuie să renaşti ca o pasăre
phoenix din cenuşă, dar asta inainte ca vântul
Nu eşti persoana care să mă fi dezamăgit să apuce a ţi-o împrăştie în zare.
atât de mult încât să simt ură. Şi atunci... când Ideea e să mori tânăr cât mai târziu
îmi plouă în suflet, îmi fac umbrelă dintr-o posibil...
bucurie: TU!

M-am săturat să te iubesc numai în gând...

Eşti femeia care arată ca îi pasă atât de Dintr-o mie de inimi trecute prin gândul meu
subtil, încât nu se dă de gol că îi pasa prea ştiu că tu ştii că o vreau doar pe a ta! Mi-aş
mult. Eşti femeia indiferentă la bârfe, cea care dori să mă pot întoarce în trecut. Nu, nu
iartă cât poate, cea care nu e stresantă, cea pentru a schimba ceva , ci pentru a mai trăi
care încearcă orice până reuşeşte. Eşti femeia unele momente alături de tine!
care e aproape perfectă în imperfecţiunea ei
şi-mi stai alături, pentru că te iubesc tocmai
pentru că nu eşti perfectă, ci originală. Mi-am dorit prea mult ce nu aveam. Şi i-am
îndepărtat pe toți pentru că nu erai Tu. Acum
mă doare lipsa Ta. Nu tot ce pierzi e o
Sentimentele nu se ofilesc la fel de uşor ca pierdere însă. Poate fi şi un câştig... Nu iubeşti
florile. Tu simţi că eşti un suflet fragil într-un un om pentru că... (îl pierzi), ci îl iubeşti cu
toate că... (îl piezi)
,
copert a3 p4 7 caseta r edac ţio nal ă

R
Reed
daaccţţiia
a T
Taaiiffa
ass lliitteer
raar
r::
Director fondator: Lenuş Lungu
Redactor şef: Gabriela Mimi Boroianu
Secretar de redacţie: Lenuş Lungu
Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu,
Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar, ISSN 2458-0198 – ISSN-L
membru al U. S. R., Puiu Răducan, Matei Ioaniţiu 2458-0198
Fondată la Consta nţa, noiembrie
Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean
2015
Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web)
Tehnoredactare: Ioan Muntean Revista de scrieri şi opinii literare
Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Taifas Literar poate fi citită
Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel – online pe site-urile Cronopedia
Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, (lenusa.ning.com) sau Revista Taifas
prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA literar
Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana
47

Email: cronostaifas@gmail.com
Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista Telefon: 0770406865, 0762655234
Taifas Literar aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele Comenzi pentru achiziționarea
libertății de exprimare. revistei se pot face pe site-ul
Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică Cronopedia şi pe adresa de email
sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale. de mai sus.
anul IV, nr. 2/24, 2019, ianuarie
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
 Taifas literar nr. 1(23)/2019

Nu ştiu ce să mă mai fac,

Florin T. Roman am încercat cu simple pastile, cu pasteluri,
am încercat şi cu antibiotice,
şi cu antidepresive, şi cu minulesciene,
dar mi-am revenit puţin
Cu un poem greu prins la brâu, abia atunci când am avut ideea
ca şi cu o piatră de râu, (amintindu-mi de Avraam,
cu „A” şi cu doi de „a” -
într-o seară târzie, liniştită,
precum umbra unui vultur în zbor cel care l-a descoperit
întinsă pe o jumătate de planetă, pe Dumnezeul cel adevărat
sar înainte, dintre atâţia zei)
de a-l scrie pe Eminescu
mă arunc printre cuvinte...
cu „E” şi cu doi de „e” -
Afară ninge cu ninsoare de cerb... Emineescu (cel care a descoperit
Limba română cea adevărată
dintre atâtea cuvinte).
Îmi vine să mă scutur
de acest februarie respingător
însă cuvintele hibernale mă apasă Afară ninge cu fulgi albi, imaculaţi,
cu o presiune nemaiîntâlnită, adevăraţi,
cu subiecte, cu predicate,
cel puţin de mine nemaicunoscută;
mai ales substantivele îngheţate cu oameni iertaţi de păcate,
sub formă de ţurţuri iar eu m-am vindecat
mă împung în amintiri, în nostalgii, pe drumul de întoarcere
de la Sfânta Taină a Spovedaniei,
îmi provoacă vertij în poezii,
mă strâng de mâini, de metafore, de mijloc, primind canon să-l scriu
nu-mi dau pace deloc. de-acum înainte
pe Eminescu cu „E” şi cu doi de „e” –
Şi afară ninge, Emineescu,
ninge cu ninsoare de februarie şi să alcătuiesc în continuare poezii
şi cu adverbe de timp în avarie... care la prima vedere par a fi desuete,
perimate, afectate de uzură,
precum Sfânta Scriptură.

ANIŞOARA IORDACHE 13, BORIS PASTERNAK 2, CAMELIA ARDELEAN 3, CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 10, CRISTIAN GEORGE
BREBENEL 15, DAN LUPESCU 37, DUMITRU DĂNĂILĂ 17, ELENA AGIU-NEACȘU 7, EUGENIA RADA IONIŢŢĂ 40, FLORENTIN
SMARANDACHE 45, FLORIN T. ROMAN 48, GABRIELA MIMI BOROIANU 35, HENRY WADSWORTH LONGFELLOW 2, ILIANA
CĂTĂNESCU 11, ION PILLAT 2, LENUŞ LUNGU 46, MARIA GIURGIU 22, MARIA ILEANA TĂNASE 12, MATEI IOANIŢIU 47,
MIHAIL TOMA 20, NICOLETA MIJA 9, NICU DOFTOREANU 14, NIŢU CONSTANTIN 41, PAUL ROTARU 30, POP DORINA 33,
48

PUIU RĂDUCAN 6, RODICA AURA DAN 8, SILVIA GIURGIU 27, VICTOR RUSU 43

TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198