1.

Introducere

Încă din Antichitate, corpului uman i s-a acordat o importanță

deosebită, el fiind reprezentat prin intermediul operelor artistice de mai multe
civilizații dar și subliniat prin importanța sufletului, de către creștini. La început
a existat o disociere între corpul uman și persoană dar în timp, și prin
intermediul dreptului, corpul uman a devenit o componentă a persoanei umane.
Corpul uman este un sanctuar inviolabil. Orice atingere a
corpului este o atingere a persoanei. Protecția persoanei depinde deci de
protecția primordială a corpului uman.1
Corpul uman este protejat prin intermediul mai multor principii și
anume
 fiecare individ are dreptul la respectul corpului său
 corpul uman este inviolabil. Art.64 Codul Civil statuează ,,(1) Corpul
uman este inviolabil. (2) Orice persoana are dreptul la integritatea sa
fizica si psihica. Nu se poate aduce atingere integritatii fiintei umane decat
in cazurile si in conditiile expres si limitativ prevazute de lege.”2
Prin conceptul de „integritate fizică și psihică” se desemnează, pe de o
parte, starea unui corp uman caracterizată prin existența fizică a
subsistemelor sale și prin funcționarea lor conform funcțiilor pentru care
există, pe de altă parte, desemnează starea psihică a subiectului uman
apreciată ca normală, prin raportare simultană la o performanța medie a
stărilor psihice a subiecților umani și la absența manifestărilor patologice.3
 corpul uman și elementele sale,nu pot face obiectul unui drept
patrimonial. Art.66 din Codul Civil statuează,, Orice acte care au ca obiect
conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau
produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepția cazurilor
expres prevăzute de lege”.
 interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic
al societății sau știnței.4

1 Ovidiu Ungureanu,Cornelia Munteanu, Drept civil Persoanele,editura Hamangiu,2015

2 Art. 64 din Codul Civil
3 F. Pavel in Noul Cod Civil. Studii si comentarii. Vol I, Cartea I si Cartea a II-a, Editura Universul Juridic 2012, p.
254
4 Art.61, alin2, din Codul Civil

1
 Dată fiind disporporția de forțe care există între individ și societate,
leguitorul consacră tot în scopul protejării drepturilor în discuție,
principiul priorității interesului și binelui ființei umane, în raport cu
interesul unic al societății sau al științei. Acest al doilea principiu oferă
măsura care trebuie respectată în toate situațiile în care legea, prin
prevederi exprese, permite derogări de la principiul inviolabilității
corpului uman.5

2. Corpul uman și elementele sale

Corpul uman nu este un lucru, este persoana însăși, este vorba de

a fi, nu de a-l avea. Persoana este fizică, iar corpul este persoana în carne și oase,
persoana încarnată. A considera corpul uman un lucru, când de fapt este
persoana însăși, înseamnă a confunda subiectul cu obiectul. Respectul corpului
uman vizează în primul rând persoana umană și apoi corpul însuși. Acest respect
este datorat indiferent dacă este vorba despre un corp sănătos sau de unul cu o
sănătate precară.6
Termenul de corp uman face referire la toată structura
anatomică a unui om. Corpul uman este compus din diverse tipuri de celule, care
alcătuiesc țesuturile și organele.7
Există o distincție între corpul uman văzut ca un ansamblu de
organe și produsele corpului uman⁚ sânge, lapte matern, spermă. Acestea din
urmă, pot fi detașate de corp și pot dobândi caracterul de lucruri, dar chiar și
detașate ele nu devin bunuri patrimoniale. Ele, chiar separate de corp, cer un
respect comparabil cu cel datorat corpului uman, ele poartă amprenta umanității
lor.8
Multă vreme, corpul uman nu a fost în centrul preocupărilor
dreptului, astfel încât normele juridice făceau referire doar indirect,
reglementând momentul naşterii şi morţii persoanei fizice, dar datorită
ameninţărilor dreptului la viaţă prin utilizarea neadecvată a noilor tehnici
medicale, organismele internaţionale şi statele nu au putut rămâne indiferente şi
au început să manifeste un interes semnificativ în adoptarea unor reglementări în
acest domeniu.
5 E. Chelaru in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 66
6 Ovidiu Ungureanu,Cornelia Munteanu, Drept civil Persoanele,editura Hamangiu,2015,pag.24
7 www.ro.wikipedia.org
8 G. Cornu, Droit civil. Introduction. Le personnes.Les biens, ed.Montchrestien,2003

2
 Statutul civil al corpului uman este reglementat prin intermediul
Legii nr.95/2006 și prin prevederile noului Cod civil, art.60-69. Statutul civil al
corpului uman este complex, el protejeză corpul uman în întregul său dar și
elementele sale, tesuturile și organele.
Fiecare individ este în mare măsură stăpânul corpului său, această
libertate este măsurată prin lege astfel art. 60 din Codul civil statuează⁚
,,Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăși, dacă nu încalcă drepturile
și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”9
Astfel, persoana poate să își dea acordul pentru anumite
intervenții medicale cum ar fi⁚ teste, prelevări, experimente, tratamente, care au
scop terapeutic sau științific dar care sunt efectuate în cazurile și condițiile
expres și limitativ prevăzute de lege.
Dreptul persoanei de a dispune de propriul corp se referă atât la
libertatea corporală, cât şi la implicaţiile de ordin psihic şi moral.

3. Prelevarea și transplantul de țesuturi și organe

În ultimii 30 de ani, problema etică a transplanturilor a devenit din

ce în ce mai complexă. Progresul tehnicilor, evoluţia imunologiei, geneticii şi
biologiei moleculare, creşterea cererilor comparativ cu numărul restrâns de
donatori, au făcut ca aceste probleme şi dileme etice legate de transplant să
devină din ce în ce mai complexe.
Transplantul de organe şi alte componente biologice este foarte
important pentru viața și sănătatea umană. Transplantul este o performanţă a
ştiinţei şi a practicii medicale pe care bioetica o promovează atâta vreme cât,
prin transplantare, se rezolvă criza determinată de lipsa unor altor soluţii de
vindecare şi se redă viaţa normală unei persoane, fără, însă a i-o ridica alteia.
Transplantul de organe este una din formele de vârf ale practicii medicale
contemporane, care transformă suferinţa în speranţa unei vieţi mai lungi.10
Transplantul de organe este una din cele mai interesante părți ale
medicinei. El reprezintă de fapt înlocuirea unui organ care nu își mai poate
9 Art.60 din Codul civil
10 Daniela Balagura, Transplantul de organe în vizorul bioeticii

3
îndeplini corect funcțiile (datorită unor procese patologice sau traumatisme) sau
care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sănătos, care poate prelua
rolul celui bolnav. În vederea realizării transplantului este necesară existența a
două persoane cheie: primitorul (receptorul) și donatorul.
Societatea a simţit nevoia de a aşeza activitatea de prelevare şi
transplant de organe nu doar pe temeiuri morale, etice, dar şi juridice. Protecţia
persoanei şi implicit a corpului uman impune nu doar reglementarea
transplantului de organe şi ţesuturi umane, ci şi preocuparea legiuitorului de
perfecţionarea continuă a acesteia şi compatibilizarea cu normele statelor
membre ale Uniunii Europene, în special prin respectarea Convenţiei Europene
a Drepturilor Omului.11
Din punct de vedere legal, termenul de prelevare înseamnă
racoltarea de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană sănătoase
morfologic și funcțional, în vederea efectuării unor proceduri de transplant.
Termenul de transplant reprezintă acea activitate medicală prin care, în scop
terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, țesut
sau celulă, prelevat/prelevată de la o altă persoană. Donatorul este subiectul în
viaţă sau subiectul în stare de moarte cerebrală, compatibil genetic cu potenţialul
primitor care, în scop terapeutic, donează ţesuturi şi/sau organe umane.
Recipientul sau primitorul este subiectul care beneficiază de realizarea unui
transplant. Din punct de vedere ştiinţific se face o diferenţă între grefă, operaţia
care se referă la transpunerea şi aplicarea în alte zone ale corpului a unor
fragmente provenind de la aceeaşi persoană, si transplant, care implică nu numai
o operaţie de suprafaţă, dar şi restabilirea curentului sanguin.
Referitor la prelevare și transplant art.68 din Codul Civil
prevede⁚,,(1) Prelevarea și transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute
de lege, cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al acestora şi numai după ce au
fost informaţi, în prealabil, asupra riscurilor intervenţiei. În toate cazurile,
donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul
prelevării.
(2) Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de la
minori, precum şi de la persoanele aflate în viaţă, lipsite de discernământ din
cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv
similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.”12
Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G nr.35/2012 , art.141
prevede⁚,, (1) Donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine
umană se fac în scop terapeutic, cu asigurarea unor standarde de calitate și
11 www.juridice.ro
12 Art.68 din Codul Civil

4
siguranță în vederea garantării unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane,
în condițiile prezentului titlu.
(2) Prezenta lege se aplică donării, testării, evaluării, prelevării, conservării,
distribuirii, transportului și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine
umană destinate transplantului.
(3) În cazul în care astfel de organe, țesuturi și celule de origine umană sunt
utilizate în scopul cercetării, prezenta lege nu se aplică decât dacă acestea sunt
destinate transplantului uman."13
Odată ce depăşeşte stadiul de experiment ideal, transplantul are la
bază principii, reguli şi fundamente de ordin biologic, filosofic, religios,
economic, etic şi juridic. Acesta trebuie realizat cu respectarea drepturilor
fundamentale ale omului, în condiţii stricte pentru a se asigura principiul
inviolabilităţii persoanei, respectiv a corpului uman.
În cadrul activităţii de transplant, trebuie făcută o distincţie între
momentul anterior prelevării şi momentul posterior prelevării. Înainte de
prelevare, donatorul îşi dă un acord de participare la această operaţiune şi îşi
asumă un angajament că nu se va prevala de protecţia pe care i-o conferă actele
normative în vigoare, dar prin acest acord nu creează un drept asupra lucrului
viitor care se va preleva din corpul său. Donatorul se poate răzgândi şi nu poate
fi antrenată răspunderea acestuia, deoarece şi acordul a fost dat cu titlu gratuit.
După prelevare, elementele dobândesc o existenţă autonomă, fiind momentul în
care este posibilă organizarea transferului.

3.1 Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule

de la o persoană în viață

Prelevarea şi transplantul de la persoanele în viaţă se face numai în

cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Prin aceeaşi lege, se interzice prelevarea
de organe, ţesuturi şi celule umane de la minori, precum şi de la persoanele
lipsite de discernământ. În cazul intervenţiilor în scop terapeutic asupra
13 Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G nr.35/2012 , art.141

5
minorului, acestea se pot realiza doar cu consimţământului reprezentantului, al
ocrotitorului legal, precum şi autorizarea instanţei tutelare dacă există un risc de
a fi pusă în pericol viaţa persoanei. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani
poate consimţi singur la efectuarea intervenţiilor în scop terapeutic.
Când donatorul este viu, transplantul se va face doar respectând
urmatoarelor norme: să fie major şi să fie în deplinătatea facultăţilor mentale; a i
se garanta că viaţa nu-i va fi pusă în pericol; să-i fie prezentate riscurile şi
consecinţele asupra sănătăţii şi asupra capacităţii de muncă pe care prelevarea de
organe le poate provoca; să-şi fi dat în mod prealabil, liber, expres, conştient şi
informat consimţământul în scris pentru prelevare.
Doar după ce donatorul primește toate aceste informații el poate
să își dea acordul, consimțământul în legătură cu operația. Controlul clinic și de
laborator este obligatoriu pentru donator.
O condiție elementară care trebuie îndeplinită pentru ca
activitatea de transplant să fie una conformă cu legislaţia în vigoare, este ca
aceasta să fie efectuată doar în scop terapeutic, deci nici măcar pentru cercetare
științifică. De asemenea, este necesar ca primitorul să fi fost anterior informat cu
privire la riscurile şi beneficiile procedeului, deoarece doar în această manieră se
poate asigura caracterul conştient şi liber al acordului său. Informarea nu trebuie
să reprezinte o formă de corupere sau de deformare a realităţii, deoarece s-ar
opune obligaţiei prevăzute de lege şi respectului datorat libertăţii de informare.
Din toate aceste prevederi deducem faptul că această convenție dintre
donator și primitor trebuie să aibă un scop nobil, acela de a ajuta o altă ființă
umană fără a aștepta o plată în schimbul acestui serviciu. Prin donarea de
organe, donatorul poate salva sau ameliora viața primitorului.
Condițiile pentru prelevarea de organe de la donatorul în viață se face
conform art.144 din OUG 35/2012 astfel⁚,, a) prelevarea de organe, țesuturi și
celule de origine umană în scop terapeutic se poate efectua de la persoane
majore în viață, având capacitate de exercițiu deplină, după obținerea
consimțământului informat, scris, liber, prealabil și expres al acestora, conform
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, țesuturi și
celule de la persoane fără discernământ;
b) consimțământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de
medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra
eventualelor riscuri și consecințe pe plan fizic, psihic, familial, profesional și
social, rezultate din actul prelevării;
c) donatorul poate reveni asupra consimțământului dat, până în momentul
prelevării;

6
d) prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană ca
urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei
persoane sunt interzise;
e) donarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană nu pot
face obiectul unor acte și fapte juridice în scopul obținerii unui folos material
sau de altă natură;
f) donatorul și primitorul vor semna un înscris autentic prin care declară că
donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist și nu constituie obiectul
unor acte și fapte juridice în scopul obținerii unui folos material sau de altă
natură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
g) donatorul va fi scutit de plata spitalizării/spitalizărilor aferente donării,
precum și a costurilor aferente controalelor medicale periodice postdonare.”14
Donația nu poate avea ca obiect organe vitale sau unice și nici
nu poate pune în pericol viața donatorului.
Receptorul îşi va da consimţământul în scris pentru efectuarea
transplantului şi va fi informat obiectiv asupra şanselor de reuşită ale
transplantului. În selecţionarea pacienţilor cărora urmează să li se efectueze
transplantul, se impune ca medicii care iau deciziile de transplantare sa aplice
exclusiv criteriul terapeutic, adică să se ia în seamă: urgenta transplantării;
posibilitatea de reuşită; previziunea ca organul sa se poată transplanta;
prioritatea cererii. Deoarece transplantul are caracter terapeutic, selecţia
pacienţilor nu trebuie să fie împiedicată sau viciată având motive de ordin rasial,
social economic, religios etc., ci determinate de condiţii optime de reuşită a
transplantului şi de finalitatea acestuia.
Pacienții care nu pot fi înscrisi pe lista de transplant sunt cei are
au infecții (virale, bacteriene sau parazitare) active, cei cu afecțiuni cardiace
compensate, cu probleme legate de consumul de droguri, alcool și tutun, sau cei
care au diverși alți factori de risc sau alte boli sistemice. Dacă însă pacientul este
un bun candidat, el va fi trecut pe lista de așteptare. Pot trece zile, luni sau chiar
ani până când se va găsi un donator compatibil și până când transplantul va
putea fi realizat.
Legea incriminează constrângerea, fizică sau morală, a unei
persoane să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană, pedeapsa fiind
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Constituie infracțiune și
se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei
de a dona țesuturi, organe sau celule de origine umană, în scopul obținerii unor
foloase materiale, pentru sine ori pentru altul.

14 art.144 din OUG 35/2012

7
 Legea pedepsește și publicarea sau mediatizarea anunțurilor
privind donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană în scopul
obținerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul⁏ infracțiunea de trafic
de organe, țesuturi sau celule de origine umană⁏cumpărarea de organe, țesuturi
sau celule de origine umană în scopul revânzării.15

3.2 Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi sau celule

de la o persoană decedată

Transplantul de organe este un subiect controversat, el ridicând

numeroase probleme de natură religioasă și umană. Printre cele mai arzătoare
subiecte referitoare la o astfel de situație sunt momentul în care se acordă
consimțământul pentru donarea organelor după moarte, când un pacient
în coma sau stare vegetativă totală poate fi declarat ca fără șanse de supravețuire
în absența aparatelor de întreținere artificială a vieții, și în final mort.
Pentru prelevarea de organe, țesuturi sau celule de la o
persoană decedată este necesar a se obţine consimţământul scris al cel puţin
unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine:
soţul supravieţuitor, părinţii, descendenţii, frate sau soră, altă rudă în linie
colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv. Dacă în timpul vieţii, persoana
decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de
consimţământ pentru prelevare, înscris în Registrul naţional al donatorilor de
organe şi ţesuturi, prelevarea se poate efectua fără consimţământul membrilor
familiei. Dacă însă persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva
donării, printr-un act de refuz al donării care este prezentat coordonatorului de
transplant, prelevarea nu se poate face sub nici o formă.16
Prelevarea de organe se face doar după constatarea
morții, care conform legii, în art.147 prevede că este ⁚ donator decedat fără
activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie
iresuscitabilă și ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari ⁏ donator
decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă
a tuturor funcțiilor creierului, conform protocolului de declarare a morții
cerebrale. Declararea morții cerebrale se face de către medici care nu fac parte
din echipele de coordonare, prelevare și transplant.

15 Ovidiu Ungureanu,Cornelia Munteanu, Drept civil Persoanele,editura Hamangiu,2015,pag.33

16 www.juridice.ro

8
 În ceea ce priveşte statutul juridic al unei persoane decedate,
aceasta se bucură de o protecţie specială la fel ca şi persoana în viaţă. În acest
sens, Noul Cod Civil precizează că „Persoanei decedate i se datorează respect
cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său”. Mai trebuie
precizat că persoana are două componente: corpul şi viaţa. Astfel, corpul uman
neanimat nu este o persoană, ci un lucru, chiar dacă păstrează personalitatea
celui care a fost.17
Referitor la prelevarea de organe,țesuturi sau celule de la o persoană
decedată art. 81 din Codul civil prevede⁚,, Prelevarea de organe, țesuturi și celule
umane, în scop terapeutic sau științific, de la persoanele decedate se efectuează
numai în condițiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vieții,
al persoanei decedate sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil și
expres dat, în ordine, de soțul supraviețuitor, de părinți, de descendenți ori, în
sfârșit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.”18
Legea interzice divulgarea oricărei informații privind
identitatea donatorului decedat, precum și a primitorului, excepție fiind cazul în
care familia donatorului și a primitorului sunt de acord sau când declararea
identității este obligatorie prin lege.
Agenția Națională de Transplant este ceea care se ocupă la
nivel național de repartiția organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană.
Dacă la nivel național nu există nici un primitor compatibil atunci organele pot fi
alocate în rețeaua internațională de transplant.
Spre deosebire de alte state europene, în România rata
donărilor este foarte mică. Aceasta se datorează unui complex de cauze printre
care se remarcă subfinanţarea sistemului medical, numărul redus de
coordonatori de transplant, reducerea drastică a numărului donatorilor, modul
defectuos de organizare a activităţilor de prelevare, lipsa cooperării între spitale
şi sistemul naţional de transplant.
Un alt factor important al numărului redus de transplanturi și
prelevări din țara noastră este reprezentat de lipsa de informare a populației, care
din motive religioase sau dezinformare preferă să ignore această situație.
Transplantul de ţesuturi,organe și celule de origine umană ajută, pe
de o parte la salvarea vieţii celor care nu ar mai fi avut nici o şansă de
supravieţuire în lipsa acestuia, iar pe de altă parte oferă celui care dăruieşte,
bucuria de a putea prelungi o viaţă.

17 Ovidiu Ungureanu, Noile dispoziţii legale privind prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de
origine umană în scop terapeutic, Revista Dreptul nr. 5/2007, Editura C.H.Beck, p. 14.
18 Art.81 din Codul Civil

9
10