Ştefan cel Mare

(? – 1504)
 Viaţa si copilăria

Ştefan cel Mare este cel căruia i se atribuie meritul de a fi pus în ordine ţara
şi de fi ţinut la distanţă Imperiul Otoman. Prin faptul că a reuşit acest lucru pentru
Moldova, a reuşit implicit şi pentru celelalte ţări creştine care veneau după ea.

Datele de stare civilă ale domnitorului nu sunt multe iar majoritatea sunt
deduse. Dacă nu am avea bisericile cu tablouri, pergamentele, cronicile, şi mai ales
dacă nu ar exista Moldova, s-ar putea crede că Ştefan cel Mare este doar o
plăsmuire populară. Aceasta deoarece nu se cunoaşte nimic despre data, locul
naşterii sau copilăria sa. Majoritatea „detaliilor” sunt doar interpretări şi conexiuni
făcute de istorici pe baza datelor, evenimentelor şi personajelor din cronici şi acte
de cancelarie. Se ştie că Ştefan a fost fiul voievodului Bogdan al II-lea al
Moldovei, iar mama sa a fost Oltea. Mama sa nu se ştie să fi fost doamnă a ţării,
ceea ce inseamnă că a fost o soţie nelegitimă a voievodului. Certitudinea că aceştia
au fost părinţii săi rezultă din pagina dedicatorie a Tetraevengheliarului, care se
gaseşte la mănăstirea Zografu, dăruit de Ştefan în 1495 bisericii din Borzeşti, al
carei ctitor este, împreună cu fiul său Alexandru. Dintr-un pomelnic al mănăstirii
Bistriţa se cunosc fraţii săi: Ioachim, Ioan, Cârstea, Maria şi Sora.

După asasinarea lui Bogdan al II-lea, la Reuseni, Ştefan cel Mare, pe atunci
doar un copil, a reuşit să scape, după cum spun legendele, pentru că primise in dar
un cal. Nu a mai avut răbdare până dimineaţă, a încălecat şi a plecat în galop. Pe
drumul de întoarcere a aflat nenorocirea şi nu a mai ajuns la Reuseni. Ştefan a
beneficiat se pare de clauza de adăpost cuprinsă în tratatele încheiate de tatăl său cu
Iancu de Hunedoara. Astfel tânărul a ajuns să trăiască la curtea acestuia, unde a
crescut cu exemplul marelui om de stat, avându-l lânga el şi pe Vlad Ţepeş, tot un
protejat al lui Iancu. Astfel trăind într-o atmosferă cavalerească a ajuns să fie un
adevărat cavaler, familiarizat cu arta războiului.

Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Prima dată la data de 5 iulie 1463,
cu Evdochia de Kiev, fiica lui Alexandru, marele cneaz al Kievului. Ştefan a avut
cu aceasta doi copii: Alexandru şi Elena. Primul, Alexandru, şi el voievod mai
târziu, a murit prematur în 1496. Unii istorici cred ca se pregatea de preluarea
puterii conducând Ţara de Jos, acesta fiind motivul pentru care Ştefan i-a construit
în 1481 curte domnească de la Bacău. Acesta este acel Alexăndrel, fratele de cruce
a lui Ionuţ Jder din cartea lui Mihail Sadoveanu. Domnitorul rămâne vaduv în
1467, dar se recăsătoreşte în 1472 cu Maria, prinţesă din familia Theodoro-
Mangop, care moare însă după numai cinci ani de căsnicie. Cei doi au avut doi
băieţi, Bogdan şi Ilie, dar aceştia au murit la vârste fragede. A treia şi ultima soţie a
fost Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos. Din acest mariaj se va naşte
Bogdan Vlad, viitorul domn Bogdan al III-lea, şi două fete, Ana şi Maria. Câţiva
istorici şi scriitori au încercat să găsească şi alţi copii ai lui Ştefan din afara
căsătoriilor. Singurul copil nelegitim găsit a fost Petru Rareş.

Astfel viaţa personală a domnitorului este ea însăşi o mărturie despre tăria

lui de caracter deoarece poporul nu a fost afectat de suferinţa pierderii a două soţii
şi cel puţin trei fii.

Domnia

După moartea lui Alexdru cel Bun, Moldova a fost dominată de luptele
dintre fiii şi nepoţii răposatului domnitor, care doreau tronul. Astfel interesele
Ungariei şi Poloniei au jucat un rol important deoarece doreau controlul drumurilor
comerciale care străbăteau Moldova, suţinând puternic din afară pe unii sau pe
alţii. Principala lor ţintă erau cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Turcii au încercat şi ei
să câştige din această situaţie, atacând de două ori Chilia, în 1432 şi 1448, după ce
fusese ocupată de Iancu de Hunedoara. În ambele rândurile atacurile s-au soldat cu
un eşec total. Pe acest fundal, „în anul 6965 (1457), luna aprilie 12, Marţea Mare, a
venit Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, împotriva lui Aron voievod, la locul
numit Hreasca, la Doljeşti, şi a biruit Ştefan voievod din mila lui Dumnezeu şi a
luat schiptrul Moldovei”, spune Letopiseţul Anonim.

În primii zece ani de domnie Ştefan a încercat să scoată ţara din starea de
servitute în care se afla faţă de unii vecini, servitute impusă de nesăbuinţa unora
dintre boieri.

Domnia lui Ştefan a început la doar patru ani de la căderea

Constantinopolului, ale cărui efecte erau resimţite în toată Europa. Ţara fusese
secătuită de luptele boiereşti, iar Ştefan a încercat în zadar să gasească sprijin în
Polonia sau Ungaria. Astfel domnitorul a încercat să readucă în ţară o seamă de
boieri cu stare, relaţii şi influenţă, cărora le-a acordat salvconducte. O primă
incursiune în Galiţia, făcută de către domn în 1458, avea să restabilească clar
intenţiile şi atitudinea Moldovei faţă de vecini. Tratatul moldo-polon încheiat în
1459 la Overchelăuţi, restabilea buna vecinătate cu Polonia. Se revizuiau legăturile
feudo-vasalice, prin care se prevedea sprijin reciproc în cazul invaziei „păgâne”.
Tratatul de la Overchehlăuţi a însemnat apropierea de axa turco-polonă, domnul
platind regulat tribut Porţii. Chiar şi aşa, s-a folosit de orice prilej pentru a-şi întări
poziţiile la sud, cea mai importantă mişcare fiind cucerirea Chiliei. Prezenţa străină
în această cetate ar fi fost un pericol permanent, nu doar militar, ci şi economic.

Pe plan intern, Ştefan a urmărit îndeaproape dezvoltarea militară, maritimă

şi de uscat. Oricât ar fi fost de solicitantă politica sa externă, în care permanent se
afla în relaţii bune cu doi dintre vecinii de la graniţe, Ştefan a fost mereu atent la
eventualele ameninţări din interior, la comploturile boiereşti, faţă de care nu avea
pic de îngăduinţă; le reprima rapid şi dur. Acesta era spiritul epocii: uneltirea
împotriva domnului însemna uneltirea împotriva primei instituţii a statului,
domnia, care se pedepsea cu moartea.

În secolul al XV-lea avea două atuuri majore. Primul se referea la

capacitatea militară dată de „oastea mică”, clasa militară a boierilor, al căror
principal rol consta în a-şi însuşi arta războiului, şi „oastea mare”, alcătuită din
ţărănimea liberă, căreia i se impunea serviciul militar. Cel de-al doilea se referea la
poziţia geo-economică a Moldovei: o importantă porţiune a celebrului „drum al
mirodeniilor” trecea prin Moldova. Din Orient ajugea la Caffa şi apoi pe Marea
Neagră, la Cetatea Albă; străbătea Moldova, pe căi paralele cu muntele sau Prutul
şi ajungea la Lvov, Cracovia şi Gdansk, la Marea Nordului.

În acest context atitudinea lui Ştefan a fost clară. Acesta a fost convins de
avantajele economice ale acestui drum pentru Moldova, de aceea politica sa
externa a ajuns să însemne preluarea controlului asupra „drumului mirodeniilor”.
Ştefan a înţeles că bogăţia nu vine din schimburile de mărfuri in circuit închis, ci
din schimburile cu şi din exterior, într-o mare măsura din încasarea taxelor pe
mărfurile marelui comerţ, care tranzitau Moldova în cadrul schimburilor dintre
Orient şi Occident, şi-ntr-o mai mică măsură din exportarea de materii prime:
lemn, vite, grâne, peşte, ceară şi altele cu o pondere mai mică, precum vânatul, de
exemplu.

Domnitorul a încercat prin orice mijloc – armat, diplomatic, chiar şi

matrimonial – să impună dreptul Moldovei de a controla tranzitul de pe teritoriul
său şi de a exploatavamal drumurile în folosul propriu. Strategia deturnării
„drumului mirodeniilor începea prin cucerirea Chilie şi Cetăţii Albe, ceea ce îi
aducea controlul asupra gurilor Dunării şi mare influenţă în bazinul pontic.
Distrugerea Târgului de Floci şi arderea Brăilei însemnau desfiinşarea arterei
comerciale dunărene, care trecea prin cele două oraşe; se elimina astfel concurenţa.
Odată restabilită legătura între Marea Neagră şi Polonia, pe „drumul moldovenesc”
– ceea ce a avut ca urmare eclipsarea „drumului tătărăsc”care, din cauza deselor
expediţii ale hoardelor tătare, nu ofere prea multă siguranţă caravanelor - de
această dată, Ştefan a trecut la exploatarea efectivă a avantajelor acestui drum, care
a continuat să funcţioneze şi după ce voievodul a încheiat pacea cu turcii. Comerţul
Poloniei cu Poarta şi Persia s-a făcut ân continuare prin Moldova, din Cetatea Albă
şi Chilia plecându-se pe Marea Neagră, ceea ce făcea serioasă concurenţă drumului
pe uscat. Mai târziu când Moldova a pierdut Chilia şi Cetatea Albă, a pierdut şi
venituri considerabile.

Unul dintre segmentele de bază ale economiei moldoveneşti medievale l-a

constituit comerţul cu Transilvania, Braşovul jucând un rol important. Ştefan a
întărit sau a acordat, ca şi Ţepeş şi alţi domnitori dinaintea lor, o serie de scutiri de
taxe braşovenilor, ceea ce a contribuit foarte mult la dezvoltarea meşteşugurilor în
cetate. Prin oraşul Oituzului mărfurile ajungeau la Braşov şi Bran sau mai sus,
către Reghin şi prin Pasul Rodnei, prin vama Moldaviţa, şi mai sus către Rodna.
Către Braşov plecau – în afara produselor de tranzit din Orient – in, cânepă, fier,
piele, lână, ceară şi se intorceau în Moldova şei, hamuri, cuţite, postavuri, unelte
agricole şi arme.

Puterea financiară dobândită i-a permis o serie de investiţii şi în folos

propriu, dar mai ales în folosul Moldovei. A avut resurse să întărească sistemul de
apărare al ţării, a refăcut, mărit şi modernizat în primul rând cetăţile de la graniţă –
Cetatea Albă, Chilia, Suceava, Orhei, Tighina, Hotin, Iaşi, Roman, apoi Ciceu,
Cetatea de Baltă, Cetatea Neamţului, Smederova – ca să facă faţă noilor tehnici
militare. Chiar a achiziţionat bombarde, ale căror urme se văd şi azi pe ziduri.
 Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Domnitorul a zidit 44 mănăstiri și
biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav
de gută, i s-a amputat un picior la care aparuse o cangrena de pe urma ranii
căpătate la asediul Chiliei din 1462. Există opinii că decizia luată de doctorii aduşi
din Italia i-a grabit moartea cu cateva luni. După o domnie îndelungată de 47 de
ani - neobișnuită pentru acele vremuri - a decedat la 2 iulie 1504. În cursul domniei
sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu
vecini mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu
drepturi aproape egale.