Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Legea ca mod de dobândire este şi în cazul art. 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990,
privind reorganizarea unităţilor economice în regii autonome şi societăţi
comerciale. Prin efectul acesteia dreptul de administrare operativ ă de pân ă
atunci se tranformă în drept de proprietate. Bunurile din patrimoniul
societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora (art. 20 alin.2). Patrimoniul
este nominalizat prin hotărâre de guvern, adică prin act administrativ
unilateral, fiind acesta un alt mijloc decât cel de drept civil.
Legiuitorul omite din enumerare hotărârea judecătorească şi dobândirea
fructelor de către posesorul de bună-credinţă, iar posesia mobilelor de c ătre
acelaşi posesor de bună-credinţă este reglementată la art.1909 C.civ., la titlul
XX, cap.IV, fiind privită ca o consecinţă faptică şi nu enumerată la textele din
Titlul I, cap.I, al cărţii a III-a din cod, cum era firesc să se facă pentru motive
de simetrie juridică şi pentru înlăturarea confuziilor. Deşi Codul civil enun ţă în
textele citate numai modurile de dobândire şi de transmitere a dreptului de
proprietate, acestea sunt valabile şi pentru dobândirea altor drepturi reale.
Constatăm, însă, că sunt acte normative intrate în vigoare după anul 1989, care
lărgesc aria mijloacelor de dobândire a proprietăţii, fie păstrându-le caracterul
de mijloace de drept civil, fie reglementându-le ca mijloace de drept
administrativ sau mixte (având atât caracter administrativ cât şi civil). Acest
lucru este generat, în primul rând, de noua structură a proprietăţii, dat ă de
art.135 (2) din Constituţie, care o împarte în publică şi privat ă, şi mai ales de
regimul juridic instituit domeniului public după 1990. În condiţiile formelor de
proprietate consacrate de Constituţie, art.1 şi 4 din Legea nr.18/1991, care
reconsideră o instituţie fundamentală şi tradiţională a dreptului administrativ
românesc, legea fiind aceea care declară utilitatea publică a unor terenuri.
Declararea dată de lege se alătură criteriului naturii bunului, destinându-l în
scopul folosinţei publice. Prin această nouă reglementare au fost reactivate
dispoziţiile deja existente în art.476, 477, 499, 1310 şi 1844 din Codul civil,
care astfel pot constitui izvoare ale dreptului public.
Tot astfel în cadrul măsurilor de ocrotire a chiriaşilor potrivit art. 9 şi urm. din
Legea nr. 112/1995, opţiunea se manifestă după anumite cerinţe, iar preţul este
stabilit de N.M. aprobate prin H.G. nr. 20/1996. Aici se combină mijloace de
drept civil cu măsuri de natură administrativă, acestea fiind uneori prevalente
şi se impun voinţei părţilor. La vânzarea de locuinţe potrivit Legii nr.85/1992,
transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinţei oprează ţinând seama
doar de intenţia de cumpărare a chiriaşului, fără ca proprietarul să se poat ă
opune, cum ar fi normal potrivit principiului consensualit ăţii şi al atributelor
conferite de art.480 C.civ.
d)– prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de Consiliul jude ţean
sau de Consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;
e)– prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unit ăţilor
administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de
utilitate publică;
3.1 Confiscarea.
Este un mod de dobândire a dreptului de proprietate public ă sau privat ă a
statului (după natura bunului), ca urmare a aplicării unei sanc ţiuni penale,
administrative sau civile. Confiscarea se aplică în situaţiile exprese prevăzute
de legea penală în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, ca măsură de siguran ţă
prevăzută de art.118 din C.pen.
A doua speţă, care aparţine Secţiei penale, este diametral opusă. [20] În
rezumat se admite recursul în anulare. Instanţa casează hotărârea şi înlătură
măsura confiscării speciale a averii, ca urmare, se restabileşte situaţia
anterioară.
Primul aspect este legat de împrejurarea că faţă de situaţiile la care s-a aplicat
până în prezent, rămân efectele juridice de trecere în proprietatea statului,
care după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, după natura şi destina ţia
bunului a intrat fie în domeniul public, fie în domeniul privat al statului. Cât ă
vreme nu intervin măsuri reparatorii dispuse prin acte normative aceste bunuri
îşi păstrează actualul titular al dreptului de proprietate.
3.3 Rechiziţia.
Rechiziţia este o măsură cu caracter provizoriu, având ca efect trecerea în
folosinţă temporară a forţelor armate sau a altor formaţiuni cu regim şi
disciplină militară a unor bunuri aflate în proprietatea persoanelor fizice sau
juridice, în scopul de a fi utilizate pentru împrejur ări excep ţionale, în misiuni de
apărare a patriei, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Aceasta are loc în
cazul mobilizărilor, concentrărilor, evenimentelor de război sau tulbur ărilor
interne grave, precum şi în alte cazuri prevăzute expres de lege.
3.11. Situaţia reglementată de art. 47 din redactarea iniţială a Legii nr. 18/1991,
devenit art. 68(2) ca urmare a republicării conf. art.VII din Legea nr.
169/1997. [35]
Potrivit acestui text, persoanele fizice care nu au cetăţenie român ă şi
domiciliul în România nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin
acte între vii.
Această preluare de către stat este o sancţiune civilă asemănătoare celei prev.
de Legea nr. 4/1973, privind trecerea în proprietatea statului a celei de a doua
locuinţe dacă nu era înstrăinată în termen de 1 an de la dobândire.
1.Casiadi O., Pîrțac G., Porcescu T. Ştiința politică. – Chișinău, 2007. 2.Moșneaga V., Rusnac G.,
Sacovici V. Politologie: manual pentru specialitățile nonprofil. – Chișinău: CEP USM, 2007. 3.Pîrțac G.,
Oleinic L. Politologia. – Chișinău, 2010. 4.Sandu I., Colațchi A. Politologia. – Chișinău, 2003.
În perioada de raport, SUP a CCTP a avut total în gestiune 481 cauze penale
(comparativ cu 438 cauze în perioada analogică anul 2015).
Din numărul total a cauzelor penale aflate în procedură, au fost transmise
procurorului, cu propuneri de finisare a UP, conform prevederilor art. 289 CPP –
148/202 cauze/crime (comparativ cu 141/223 cauze în perioada analogică a anului
2015).sdfghjkjhgfdsasdfghm,l.kjhgfdcxvbn
Dintre acestea, cu propuneri de expediere în judecată – 116/168 cauze/crime
(comparativ cu 127/209 în perioada analogică anul 2015), iar pe 32 cauze s-a propus
încetarea sau clasarea UP (comparativ cu 18 cauze în perioada analogică anul 2015).
Astfel, din numărul total al cauzelor penale propuse procurorilor spre finisarea
UP, de către Secţia combatere a traficului de fiinţe umane din cadrul Procuraturii
Generale și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze
Speciale, în perioada de raport a fost finisată UP total pe 145/198 cauze/crime
(comparativ cu 124/191 cauze în perioada analogică a anului 2015), dintre care
expediate în instanţa de judecată cu rechizitoriu total – 114/166 cauze (comparativ cu
105/172 cauze în perioada analogică a anului 2015).
În total, pe cauzele penale în care s-a finisat UP, au fost puse sub învinuire şi
finisată UP cu expedierea cauzelor penale în instanţa de judecată, în privința la 165
persoane, (comparativ cu 199 persoane în perioada analogică a anului 2015).
În rest la procurori, pentru finisarea urmăririi penale conform art.291 CPP în
luna ianuarie 2017, din cele propuse la terminarea urmăririi penale în perioada lunii
decembrie 2016, au rămas - 3 cauze (comparativ cu 5 cauze în perioada analogică a
anului 2015).
În perioada de raport a fost încetată sau clasată urmărirea penală total pe 36
cauze (comparativ cu total 18 cauze în perioada analogică a anului 2015) după cum
urmează:
Clasată UP, conform art. 275 pct. 1 - 3) CPP (pe motiv de reabilitare) - 24
cauze – adică, din lipsa faptului sau elementelor infracţiunii (comparativ cu 13 cauze,
în perioada analogică a anului 2015).
Încetată UP pe motiv de nereabilitare a persoanei - total 12 cauze, dintre care
10 cauze conform art. 275 pct. 4-9) CPP (comparativ cu 5 cauze în perioada
analogică a anului 2015) și 2 cauze penale încetate în baza art. 55 Cod penal (liberarea
de răspunderea penală a persoanei cu atragerea la răspunderea administrativă),
(comparativ cu 5 cauze, în perioada analogică a anului 2015).
De asemenea este de menţionat şi faptul că, din numărul total de cauze pe care
s-a finisat UP, pe 55 cauze s-a disjuns UP într-o procedură separată, pentru continuarea
UP, motivul disjungerii fiind eschivarea unor complici de la organul de urmărire
penală sau neidentificarea tuturor complicilor (comparativ cu 76 cauze disjunse în
perioada analogică a anului 2015).