Hrana este o necesitate a tuturor organismelor, dar în câte moduri diferite se pot ele hrăni?

Plantele se
hrănesc prin fotosinteză, unele animale se hrănesc ucigând alte animale, unele consumă vegetale, altele
cadavre. Mai multe despre tipurile de nutriţie, în continuare.

Nutriţia organismelor este de trei tipuri: autotrofă, heterotrofă şi mixotrofă. Fiecare tip de hrănire are
particularităţile sale, aşa cum veţi observa în continuare.

Există fiinţe care folosesc surse de hrană din cele mai diverse şi transformă substanţele în diferite
moduri.

Tipurile de nutriţie

Nutriţia sau hrănirea este de trei tipuri: autotrofă (în cazul organismelor care îşi obţin substanţele
organice sintetizându-le din substanţe anorganice), heterotrofă (în cazul organismelor care se hrănesc
cu substanţe organice gata sintetizate) şi mixotrofă, care combină celelalte două tipuri de hrănire.

Nutriţia autotrofă
Există două tipuri de nutriţie autotrofă: fotosintetizantă şi chemosintetizantă. Nutriţia
fotosintetizantă se realizează prin fotosinteză. Fotosinteza este specifică plantelor verzi şi algelor.

Organismele care se hrănesc prin fotosinteză prezintă pigmenţi care absorb lumina. Cel mai cunoscut
pigment este clorofila (de culoare verde), specifică plantelor şi algelor verzi. Algele roşii folosesc
pigmentul numit ficoeritrină (roşu), algele albastre-verzi ficocianina (albastru), iar algele brune
fucoxantina (brun).

Lumina este absorbită de către clorofila prezentă în frunze. Toate părţile verzi ale plantelor conţin celule
cu clorofilă: tulpina, frunzele, uneori chiar şi rădăcina - la plantele a căror rădăcină este supraterană.
Procesul fotosintezei are loc în organite celulare specializate denumite cloroplaste. Cloroplastele sunt
specifice doar celulelor din straturile superficiale ale plantelor. Când clorofila absoarbe lumina, ea
eliberează un electron, acest electron înmagazinează energia luminoasă convertind-o în energie chimică,
folosită la sintetizarea substanţelor organice.

Există două faze ale fotosintezei: faza de lumină, în care are loc absorbţia luminii şi fotoliza apei şi faza
de întuneric în care se sintetizează substanţele organice. Fotoliza apei reprezintă reacţia de
descompunere a apei în atomi componenţi, oxigenul este eliberat în atmosferă, iar hidrogenul este
folosit la sintetizarea substanţelor organice. Reacţia fotosintezei: 6 CO2 + 6 H2O + lumină solară ->
C6H12O6 + 6 O2. C6H12O6 reprezintă glucoza, o glucidă foarte răspândită. Astfel planta extrage din sol
săruri minerale şi apă, din atmosferă CO2 şi le transformă în substanţe organice folosind energia luminii.
Fotosinteza este procesul invers respiraţiei, ea eliberează oxigen şi preia CO2, iar respiraţia preia oxigen
şi eliberează CO2.

Citiţi mai multe despre fotosinteză în articolul nostru: Cum funcţionează fotosinteza?

Al doilea tip de hrănire autotrofă este chemosinteza. Chemosinteza presupune sinteza substanţelor
organice prin reacţii de oxido-reducere ale unor substanţe anorganice. Prin chemosinteză se hrănesc
unele bacterii şi ciuperci microscopice etc. Bacteriile sulfuroase, care trăiesc în mâlurile apelor
stătătoare sulfuroase transformă hidrogenul sulfurat (H2S) în sulf, acid sulfuros (H2SO3) şi acid sulfuric
(H2SO4). Bacteriile nitrificatoare trăiesc în apele bogate în amoniac (NH3) şi îl oxidează în acid azotic
(HNO3) şi acid azotos (HNO2). Bacteriile metanogene produc metanul, iar hidrogenobacteriile oxidează
hidrogenul. Aceste bacterii au un rol important, deoarece redau unele substanţe circuitului substanţelor
din natură şi reduc toxicitatea unor substanţe.

Hrănirea heterotrofă

Tigru siberian
Hrănirea heterotrofă este specifică animalelor, ciupercilor şi unor plante etc. Acest tip de hrănire este
de două tipuri: hrănire parazită şi saprofită.

Hrănirea parazită este specifică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice obţinute din
organismele vii. Organismele care utilizează acest tip de hrănire sunt majoritatea animalelor (nu vă
gândiţi doar la paraziţi în sensul obişnuit al termenului, ci toate animalele care consumă alte organisme
sau părţi ale acestora), ciupercile parazite, precum şi unele plante parazite (torţelul, lupoaia, de
exemplu).

Hrănirea saprofită este specifică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice obţinute din
cadavre. Organisme saprofite sunt râma (se hrăneşte cu humus format din resturi de plante şi
organisme), precum şi alţi viermi, ciupercile cu pălărie, mucegaiurile, precum şi unele insecte. Ele au o
mare importanţă deoarece descompun cadavrele şi asigură circuitul elementelor în natură.

Hrănirea mixotrofă

Hrănirea mixotrofă este un tip de hrănire care combină hrănirea autotrofă cu cea heterotrofă. Tipurile
de hrănire mixotrofă sunt semiparazitismul, hrănirea specifică plantelor carnivore şi simbiozele.

Organismele semiparazite se hrănesc prin fotosinteză, dar spre deosebire de alte plante care îşi extrag
apa şi sărurile minerale din sol, ele îşi extrag aceste substanţe din corpul altor plante prin rădăcini
specializate în acest scop, numite haustori. Un exemplu de organism semiparazit este vâscul.
Vâsc

Plantele carnivore se hrănesc atât prin fotosinteză, cât şi prin capturarea insectelor. Ele trăiesc de obicei
în soluri sărace în azot şi asigură necesarul acestui element prin consumul de insecte. Ele prezintă glande
digestive, care eliberează enzime care degradează corpul insectelor.

Simbiozele sunt asocieri între organisme care se ajută reciproc. Micorizele sunt un exemplu de simbioză
între rădăcinile unor plante (de obicei arbori) şi unele ciuperci.

Ciupercile ajută plantele în extragerea substanţelor minerale din sol, iar acestea transmit ciupercilor o
parte din seva elaborată. Rădăcinile cu nodozităţi ale leguminoaselor reprezintă un alt tip de simbioză.
Rădăcinile leguminoaselor prezintă nişte formaţiuni denumite nodozităţi în care trăiesc bacterii capabile
să extragă azotul necesar plantei din aer.