DREPT PROCESUAL UNIONAL

1. Aspecte generale
În funcţie de natura acţiunilor sau a litigiilor dezbătute, procedura in faţa CJUE poate
varia, fiind astfel necesară tratarea acestora în mod separat, motiv pentru care este necesar a se
distinge între:
- procedura obişnuită sau de drept comun, specifică în general acţiunilor directe
- procedura acţiunilor preliminare
- proceduri speciale
- procedura căilor de atac.

La nivelul Tribunalului, dar şi al TFP pot exista şi proceduri specifice.

Procedura în faţa CJUE presupune două faze, conform art.20 din Statutul CJUE:
- procedura scrisă care cuprinde: comunicarea către părţile aflate în proces şi către
instituţiile unionale ale căror decizii sunt în discuţie a cererilor de chemare în judecată, a
memoriilor, apărărilor, explicaţiilor şi, eventual, al replicilor, precum şi a oricăror alte
acte justificative şi documente care le susţin sau a copiilor lor certificate pentru
conformitate.
- procedura orală – conform art.75 (fostul art.54) din Regulamentul de procedură CJUE,
după îndeplinirea măsurilor de instrucţie, dacă Curtea nu acordă un termen părţilor pentru
a prezenta observaţii scrise, preşedintele stabileşte data deschiderii procedurii orale.
Dacă, însă Curtea a acordat un termen pentru prezentarea unor observaţii scrise,
preşedintele va fixa data deschiderii procedurii orale după expirarea acestui termen.
Conform art.20 din Statutul CJUE, procedura orală cuprinde audierea de către Curte a
agentilor, consilierilor si avocatilor, a concluziilor avocatului general, precum si, dacă
este necesar, audierea martorilor si expertilor. Însă, în cazul în care consideră că
respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, Curtea poate decide, după ascultarea
avocatului general, ca aceasta să fie judecată fără concluziile avocatului general. -
deliberarea şi adoptarea hotărârii
- executarea deciziei adoptate
- căile de atac, de regulă, în cazul proceselor începute în faţa Tribunalului sau a TFP.
Acţiunile ce pot fi exercitate în faţa CJUE sunt acele mijloace virtuale şi legale acordate
subiectelor dreptului unional, prin care acestea pot solicita „intervenţia” organelor jurisdicţionale
ale UE în vederea apărării prerogativelor sau drepturilor lor sau în vederea supravegherii
obiective a respectării legalităţii de către instituţiile UE.
Acţiunile cu care poate fi sesizată CJUE sunt:
a. acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele membre;
b. acţiunea în anulare;
c. excepţia de ilegalitate;
d. acţiunea în constatarea abţinerii nejustificate;
e. acţiunea în despăgubire;

1
 f. acţiunea preliminară;
g. acţiunea pentru obţinerea aprobării sau avizării;
h. acţiunea de arbitraj;
i. acţiunea în legătură cu serviciul introdusă de funcţionarii unionali;
j. acţiunea în domeniul mărcilor şi standardelor unionale;
k. acţiunea contra sancţiunilor pecuniare.
Clasificări ale acestor acţiuni pot fi făcute în funcţie de criterii precum:

I. în funcţie de caracterul contencios sau necontencios al procedurii:

a. acţiuni directe: a, b, d, e, i
b. acţiuni indirecte: f, g
c.
II. în funcţie de necesitatea parcurgerii unor proceduri prealabile ca o condiţie de admisibilitate
a. acţiuni care nu necesită parcurgerea unei astfel de etape: b, e
b. acţiuni care necesită parcurgerea unei proceduri prealabile: a, d, i

III. în funcţie de temeiul juridic pe care se bazează

a. acţiuni reglementate de tratatele unionale – majoritatea acţiunilor
b. acţiuni care îşi au temeiul într-un contract de compromis sau într-o clauză compromisorie
(modalitate de încheiere a convenţiei arbitrale, prin care părţile convin ca litigiile ce se
vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionată pe
calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitate de de numire a lor. Clauza
este cuprinsă în chiar contractul principal, iar validitatea ei este independentă de
valabilitatea contractului în care a fost înscris conform art.343 si art.343^1 C.proc.civ.
sau acea cauză stabilită în contractul comercial, prin care părţile stabilesc că soluţionarea
eventualelor litigii să se facă pe calea arbitrajului comercial) – acţiunile de arbitraj

IV. în funcţie de calitatea părţilor angrenate în proces:

a. acţiuni de drept constituţional – atunci când se confruntă statele membre, instituţii
unionale sau state membre cu instituţii unionale
b. acţiuni de drept administrativ – atunci când în proces apar procese fizice sau juridice în
calitate de reclamanţi

V. în funcţie de calitatea reclamantului

a. acţiunea introdusă de un reclamant privilegiat (state membre, instituţii ale UE)
b. acţiune intentată de un reclamant neprivilegiat (persoane fizice sau persoane juridice)

VI. în funcţie de prerogativele jurisdicţionale recunoscute instanţei

a. acţiuni de procedură normală – b, d
b. acţiuni de plină jurisdicţie – e, k, i

2
 2. Introducerea acţiunii şi procedura scriptică

2.1. Părţile în procesul unional

Actele normative unionale, atât cele de drept originar cât şi cele de drept secundar, nu
enumeră expresis verbis, concret şi clar, entităţile care dispun de capacitate procesuală în faţa
CJUE
Din interpretarea prevederilor art.19 din Statutul CJUE, articol ce vorbeşte doar despre
aspecte privind reprezentarea procesuală, se poate deduce, însă, că există două categorii de astfel
de entităţi, anume:
a. părţi reprezentate prin împuterniciţi sau agenţi, adică statele şi instituţiile UE, dar şi
statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele decât statele
membre, precum şi Autoritatea de supraveghere AELS a. cât priveşte statele membre este
vorba despre cele 28 de state care au înfiinţat, respectiv care au aderat la UE. Aşadar nu
este vorba despre regiunile, landurile, judeţele sau autorităţile locale ale acestora, acestea
putând apărea ca părţi în procesul unional doar ca şi „alte părţi”.
b. statele părţi ale Acordului asupra Spaţiului Economic European (SEE), altele decât statele
membre UE, chiar şi statele terţe – au capacitate procesuală proprie, nu organele,
instituţiile sau autorităţile acestora care pot să apară ca astfel de subiecte tot în categoria
„celorlalte părţi”.
c. UE – spre deosebire de statele membre, UE nu are capacitate procesuală proprie,
acţionând în procesul unional prin instituţiile, organele sale, dar acestea în integralitatea
acestora nu prin fracţiuni, subdiviziuni ale acestora (spre exemplu o fracţiune politică din
cadrul Parlamentului European va putea să apară în cadrul unui proces unional decât ca
făcând parte din categoria „celelalte părţi”). Pe de altă parte, UE poate să apară ea însăşi
ca parte într-un proces în faţa instanţelor naţionale ale statelor membre având în vedere
că, potrivit art.267 TFUE, UE poate deveni 3 participant şi într-o acţiune preliminară.
Având în vedere prevederile art.1 alin.(2) din Regulamentul de procedură al Curţii,
potrivit căruia termenul „institutii” desemnează institutiile Uniunii prevăzute la articolul
13 alineatul (1) TUE si organele, oficiile sau agentiile înfiintate prin tratate sau printr-un
act adoptat pentru punerea în aplicare a acestora si care pot fi părti în fata Curtii, dar şi
prevederile art.1 Regulamentul de procedură al Tribunalului potrivit cărora termenul
„institutie” sau „institutii” desemnează institutiile Uniunii si organele, oficiile sau
agentiile înfiintate prin tratate sau printr-un act adoptat pentru punerea acestora în
aplicare si care pot fi părti în fata Tribunalului, putem înţelege că prin termenul de
„instituţii” folosit de art.19 din Statutul CJUE se au în vedere nu doar instituţiile UE
enumerate limitativ de art.13 TUE, ci toate instituţiile, organele, agenţiile şi oficiile UE,
conform prevederilor mai sus menţionate. Chiar şi organisme înfiinţate pe baza dreptului
unional secundar, precum Centrul european pentru promovarea învăţământului
profesionale, înfiinţată în 1975 prin decizie a Parlamentului şi a Consiliului, sau Fundaţia

3
 europeană pentru îmbunătăţirea condiţiile de trai şi de muncă, înfiinţată, de asemenea, în
1975, pot avea calitatea de parte, având în vedere aceleaşi argumente mai sus menţionate.
b. părţi care sunt reprezentate de un avocat, art.19 alin. (3) din Statutul CJUE denumindu-
le „celelalte părti” – prin acestea se înţeleg toate acele persoane fizice sau juridice de drept public
sau de drept privat care nu se regăsesc printre cele enumerate printre părţile ce sunt reprezentate
de un agent sau împuternicit. Pentru verificarea personalităţii juridice a unei persoane juridice de
drept privat sau de drept public, dacă este cazul în situaţia celei din urmă, CJUE apelează
întotdeauna la dreptul intern din statul de unde provine entitatea respectivă având în vedere că
doar în baza dreptului naţional se poate aprecia dacă respectiva entitate a primit personalitatea
juridică sau nu. Având în vedere prevederile Statului funcţionarilor (art.24), funcţionarii europeni
au dreptul de a face parte din sindicate sau asociaţii profesionale ale funcţionarilor comunitari,
Curtea a stabilit că aceste asociaţii au capacitatea de a fi părţi pentru că acţiunile judiciare
promovate de ele fac parte din instrumentele folosite pentru apărarea intereselor membrilor săi.
Persoanele fizice minore nu au capacitate procesuală motiv pentru care se admite calitatea lor de
parte doar dacă sunt reprezentate de un tutore sau curator. Legalitatea şi regularitate desemnării
unor astfel persoane ca şi tutori sau curatori este analizată de Curte tot pe baza dreptului naţional.
Distincţia ce poate fi făcută între cele două categorii de părţi, prin interpretarea prevederilor
art.19 din Statutul CJUE, este importantă pentru că în categoria părţilor ce pot fi reprezentate de
un agent sau de un împuternicit întră părţile privilegiate care, de regulă, nu trebuie să dovedească
un interes procesual subiectiv, pe când părţile care pot fi reprezentate printr-un avocat trebuie să
dovedească interesele lor concrete, individuale care sunt afectate. 2.2. Reprezentarea procesuală
şi avocatul obligatoriu Reglementarea acestei materii o regăsim în art.19 din Statutul CJUE,
precum şi în art. 38 – 42 din Regulamentul de procedură al Tribunalului şi în art. 43 - 47 din
Regulamentul de procedură al Curţii. În procedura contencioasă este valabil principiul avocatului
obligatoriu, principiu care nu operează şi în cadrul procedurilor necontencioase (astfel de
proceduri sunt solicitarea ajutorului pentru suportare cheltuielilor judiciare sau acţiunile
preliminară). Statele membre sau instituţiile UE, statele membre SEE şi Autoritatea de
Supraveghere AELS sunt reprezentate de un împuternicit sau de un agent, ce pot fi sprijiniţi de
avocaţi sau 4 consilieri rezidenţi. Aceştia ca şi consilierii şi avocaţii ce compar în faţa Curţii se
bucură de drepturile şi garanţiile necesare exercitării independente a funcţiilor lor. Astfel, spre
exemplu, conform art.43 din Regulamentul de procedură al Curţii agentii, consilierii si avocatii
care compar în fata Curtii sau în fata unei autorităti judiciare căreia Curtea i-a adresat o cerere de
comisie rogatorie se bucură de: - imunitate pentru afirmatiile orale si înscrisurile depuse
referitoare la cauză sau la părti. - următoarele privilegii si facilităti: (a) toate înscrisurile
referitoare la procedură sunt exceptate de la perchezitie si sechestru. În caz de contestatie,
functionarii autoritătilor vamale sau ai politiei pot sigila înscrisurile în cauză, care sunt transmise
apoi fără întârziere Curtii pentru a fi verificate în prezenta grefierului si a persoanei interesate;
(b) agentii, consilierii si avocatii se bucură de libertate de deplasare în măsura necesară
îndeplinirii sarcinilor lor. Însă, potrivit art.44 din Regulamentul de procedură al Curţii, pentru a
beneficia de privilegiile, imunitătile si facilitătile mentionate mai sus, este necesar să se facă în

4
prealabil dovada calitătii, după cum urmează: (a) agentii, printr-un înscris oficial eliberat de
mandantul lor, care îi notifică imediat grefierului o copie a acestuia (b) avocatii, printr-un
document care certifică faptul că au dreptul să îsi exercite profesia în fata unei instante a unui
stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE si, atunci când partea pe care o
reprezintă este o persoană juridică de drept privat, printr-un mandat eliberat de aceasta din urmă
(c) consilierii, printr-un mandat eliberat de partea pe care o asistă. Mai mult decât atât, La
nevoie, grefierul Curtii le eliberează o legitimatie. Validitatea acestei legitimatii este limitată la o
perioadă determinată, care poate fi prelungită sau restrânsă în functie de durata procedurii. Pe de
altă parte, tocmai pentru că privilegiile, imunitătile şi facilitătile mentionate la articolul 43 din
Regulamentul de procedură al Curţii sunt acordate exclusiv în interesul bunei desfăsurări a
procedurii, Curtea poate ridica imunitatea în cazul în care consideră că această măsură nu
împiedică buna desfăsurare a procedurii. Mai mult decât atât, în cazul în care Curtea apreciază
conduita unui agent, a unui consilier sau a unui avocat în fata Curtii ca fiind incompatibilă cu
demnitatea Curtii sau cu exigentele unei bune administrări a justitiei sau că agentul, consilierul
ori avocatul în cauză uzează de drepturile pe care le are în virtutea functiei sale în alte scopuri
decât acelea pentru care îi sunt recunoscute aceste drepturi, Curtea îl informează pe cel în cauză
în legătură cu acest fapt. Atunci când Curtea informează despre aceasta autoritătile competente în
fata cărora persoana în cauză este tinută să răspundă, o copie a scrisorii adresate autoritătilor
respective este transmisă persoanei în cauză. Art. 46 din Regulamentul de procedură al Curţii,
prevede chiar că în astfel de situaţii, Curtea poate oricând, prin ordonantă motivată, după
ascultarea persoanei în cauză si a avocatului general, să decidă să excludă din procedură un
agent, un consilier sau un avocat, ordonanta fiind imediat executorie. Într-o astfel de situaţie, În
cazul în care un agent, un consilier sau un avocat este exclus din procedură, aceasta se suspendă
până la expirarea termenului stabilit de către presedinte în scopul de a permite părtii interesate să
desemneze un alt agent, consilier sau avocat. Curtea îşi rezervă şi dreptul de a revoca oricare
dintre deciziile mai sus menţionate. Potrivit art.19 alin. ultim din Statut, se recunoaşte dreptul de
a pleda în faţa Curţii şi profesorilor universitari resortisanti ai statelor membre a căror legislatie
le recunoaste dreptul de a pleda, bucurându-se de drepturile acordate avocatilor şi consilierilor.
Cât îi priveşte pe avocaţi cărora le este recunoscut dreptul de pleda pleda în faţa Curţii, art. 19
alin. (4) din Statut, prevede că numai un avocat autorizat să practice în fata unei instante a unui
stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spatiul Economic European poate
reprezenta sau asista o parte în fata Curtii, acesta netrebuind a avea o acreditarea specială din
partea CJUE, ci trebuie doar să dovedească că provin dintr-un barou din statele membre
(Directiva nr. 249 din 22 martie 1977 privind promovarea efectivă a libertăţii serviciilor de
avocatură, JOCE L 78 din 26 martie 1977, Directiva nr. 5 5 din 16 februarie 1988 de facilitare a
exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care
s-a obţinut calificarea, JOCE L 77 din 14 martie 1998). Respectarea solemnităţii şedinţelor
impune avocaţilor, reprezentanţilor, consilierilor de a respecta reguli precum: - purtarea robelor
personale - legitimarea, în cazul avocaţilor, respectiv prezentarea acreditărilor primite de la
statele reprezentate - prezentarea actelor de identitate - respectarea regulilor la redactarea

5
documentelor depuse - semnarea tuturor exemplarelor originale ale documentelor depuse în
cursul procedurii scriptice - asigurarea comunicării actelor procesuale părţilor reprezentate, mai
ales atunci când nu a fost indicată o adresă de corespondenţă din Luxemburg - respectarea
timpului pentru pledoarie - luarea în considerare a faptului ca în timpul vorbirii are loc o
traducere simultană a celor spuse ceea ce impune cu necesitate coordonarea concluziilor orale ale
tuturor reprezentanţilor ce au interese comune, pentru a se evita exprimarea unor păreri identice
în mod repetat. Reprezentanţii, agenţii statelor membre implicate într-un proces unional sunt
desemnaţi, de regulă, de ministerele afacerilor de externe, existând şi excepţii precum cele din
Germania – unde desemnarea se face de ministerul economiei sau Spania si Portugalia – unde
sunt desemnaţi de secretariatele de stat pentru relaţiile cu Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte
România, conform prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind
stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 884 din 22 decembrie 2012 şi aprobată cu modificări
prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171, din 29
martie 2013 (OUG nr. 96/2012), din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 34
din 15 ianuarie 2013 (HG nr. 8/2013), respectiv din Metodologia privind reprezentarea României
în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene şi a altor instituţii UE, aprobată de
Guvernul României, prin memorandum, în data de 6 iulie 2011, funcţia de reprezentare a statului
român a CJUE, precum şi la celelalte instituţii europene, în procedurile contencioase şi
necontencioase, revine Ministerului Afacerilor Externe în cadrul căruia funcţionează agentul
guvernamental ce este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primuluiministru, la propunerea
ministerului afacerilor externe, fiind direct subordonat acestuia din urmă. Numirea şi eliberarea
din funcţie a agentului guvernamental se comunică grefei Curţii, respectiv a Tribunalului,
precum şi celorlalte instituţii europene. În vederea exercitării atribuţiilor sale, agentul
guvernamental poate solicita autorităţilor şi instituţiilor publice actele, datele şi informaţiile
necesare, acestea fiind obligate a i le comunica în termenul stabilit de acesta. Prin intermediul
agentului guvernamental, MAE coordonează şi supraveghează fundamentarea, de către
autorităţile şi instituţiile publice, a poziţiilor naţionale ce urmează a fi comunicate instituţiilor
europene, respectiv a fi transmise şi/sau susţinute înaintea instituţiilor europene. Conform art.
121 alin. (7) din OUG nr. 96/2012, agentul guvernamental coordonează procesul de stabilire a
poziţiilor naţionale şi întocmeşte actele necesare în contextul activităţii de reprezentare. În acest
scop, el este sprijinit de Serviciul Contencios UE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit art. 121 alin. (1) din OUG nr. 96/2012, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE)
funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care asigură
reprezentarea României în cadrul procedurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 43 din HG nr.
8/2013, respectiv: - procedura reglementată de art. 218 alin. (11) TFUE privind avizul Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispoziţiile
tratatelor; - procedurile reglementate de art. 256 alin. (1) TFUE privind acţiunile directe care sunt
în competenţa Tribunalului; - procedurile reglementate de art. 256 alin. (2) TFUE privind

6
acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate; 6 - procedurile reglementate de
art. 256 alin. (3) TFUE privind cererile preliminare care sunt în competenţa Tribunalului; -
procedurile reglementate de art. 258-260 TFUE privind etapele precontencioase şi contencioase
ale acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor; - procedurile reglementate de art. 263 TFUE
privind acţiunea în anulare; - procedurile reglementate de art. 265 TFUE privind acţiunea în
constatarea abţinerii de a acţiona; - procedurile reglementate de art. 267 TFUE privind cererea
având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare; - procedurile reglementate de art. 268
TFUE privind acţiunea în repararea daunelor, în conformitate cu art. 340 TFUE; - procedurile
legate de aplicarea art. 270 TFUE privind litigiile dintre Uniune şi agenţii săi; - procedurile
litigioase reglementate de art. 271 TFUE privind obligaţiile care rezultă din statutul Băncii
Europene de Investiţii, măsurile adoptate de Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de
Investiţii, măsurile adoptate de Consiliul Directorilor Băncii Europene de Investiţii, precum şi în
legătură cu îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din aplicarea
TFUE şi a Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale; - procedura prevăzută la art. 272
TFUE, atunci când CJUE este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii, -
procedurile jurisdicţionale înaintea Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
Prin Decizia Primului-ministru nr. 58 din 18 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 41 din 18 ianuarie 2013, domnul Răzvan-Horaţiu RADU a fost numit în funcţia de
agent guvernamental. 2.3. Intervenienţii în procesul unional Litigiile concrete aduse în faţa
Curţii, prin problema de fond ce urmează a fi soluţionată, pot avea în mod indirect efecte şi
asupra altora, mai precis asupra unor persoane care nu participă în proces, dar cărora, de
exemplu, li se aplică norma juridică unională atacată. În consecinţă, terţii neparticipanţi au
interesul de a întări poziţia uneia sau alteia dintre părţi, motiv pentru care ar dori să intervină în
proces. Modul de intervenţie a terţilor în proces a fost reglementat atât prin Statut – art. 40, cât şi
prin Regulamentul de procedură al Curţii, art.129-132, sau al Tribunalului, art.115-116. Astfel,
potrivit art.40 din Statut, statele membre si institutiile Uniunii pot interveni în litigiile supuse
Curtii de Justitie. Organele, oficiile si agentiile Uniunii, precum si orice altă persoană dispun de
acelasi drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în solutionarea litigiului înaintat
Curtii. Iată, aşadar, că statele membre şi instituţiile unionale pot interveni în litigiile deduse
Curţii, în cazul acţiunilor directe, fără excepţie şi fără a fi nevoie să dovedească îndeplinirea
anumitor condiţii, beneficiind de poziţia unui intervenient privilegiat. Spre deosebire, deşi
dreptul de a interveni aparţine şi oricărei alte persoane, aceasta trebuie să dovedească un interes
în soluţionarea unui litigiu dedus Curţii. Interesul justificat trebuie să fie un interes privind
soluţia concretă, finală, nefiind suficientă justificarea unui interes orientat spre aprobarea unei
anumite concepţii juridice. Însă, persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre
statele membre, dintre institutiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de-o parte, si institutiile
Uniunii, pe de altă parte. Dar statele părti la Acordul privind Spatiul Economic European, altele
decât statele membre, precum si Autoritatea de supraveghere AELS mentionată de respectivul
acord pot interveni în litigiile supuse Curtii în cazul în care acestea se referă la unul dintre
domeniile de aplicare ale acestui acord. În toate cazurile, concluziile cererii de intervenrie pot

7
avea ca obiect numai sustinerea concluziilor uneia dintre părti. Este necesar a sublinia că în cazul
acţiunilor preliminare, având în vedere caracterul necontencios al procedurii, o astfel de
intervenţie este imposibilă. Însă, conform art.23 din Statut, intervenienţii din procesul de fond
judecat în faţa instanţei naţionale devin participanţi, la fel ca şi intervenienţii privilegiaţi. 7
(Astfel, în cazurile prevăzute la articolul 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene,
decizia instantei nationale care îsi suspendă procedura si sesizează Curtea de Justitie este
notificată Curtii de către instanta natională respectivă. Această decizie este apoi notificată de
către grefierul Curtii, părtilor în cauză, statelor membre si Comisiei, precum si institutiei,
organului, oficiului sau agentiei Uniunii care a adoptat actul a cărui valabilitate sau interpretare
este contestată. În termen de două luni de la data ultimei notificări, părtile, statele membre,
Comisia si, dacă este cazul, institutia, organul, oficiul sau agentia Uniunii care a adoptat actul a
cărui valabilitate sau interpretare este contestată, au dreptul de a depune la Curte memorii sau
observatii scrise. În cazurile mentionate la articolul 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii
Europene, decizia instantei nationale este notificată, prin grija grefierului Curtii, si statelor părti
la Acordul privind Spatiul Economic European, altele decât statele membre, precum si
Autoritătii de supraveghere AELS mentionată în acordul respectiv, care, în cazul în care este
vizat unul dintre domeniile de aplicare ale acordului, pot depune la Curte memorii sau observatii
scrise, în termen de două luni de la data notificării. În cazul în care un acord privind un domeniu
determinat, încheiat de Consiliu cu unul sau mai multe state terte, prevede că acestea din urmă
pot prezenta memorii sau observatii scrise în cazul în care o instantă a unui stat membru
adresează Curtii o întrebare preliminară privind domeniul de aplicare al acordului, decizia
instantei nationale referitoare la o astfel de întrebare se notifică, de asemenea, statelor terte în
cauză, care pot depune la Curte, în termen de două luni de la data notificării, memorii sau
observatii scrise.) Cei care doresc a interveni într-un proces unional trebuie să depună o cerere de
intervenţie care să cuprindă: - indicarea cauzei - indicarea părţilor în litigiu - numele şi
domiciliul intervenientului, precum şi alegerea domiciliului de comunicare în Luxembourg -
concluziile în susţinerea cărora intervenientul cere să intervină - expunerea circumstanţelor care
demonstrează dreptul de intervenţie, atunci când intervenientul este altul decât un stat membru
sau o instituţie unională. O astfel de cerere se depune în maxim 6 săptămâni după publicarea
comunicatului (informării) privind cererea de chemare în judecată în JOUE, termen impus pentru
că: - părţile trebuie ca în 6 săptămâni să ştie cu cine se vor judeca şi cine va veni în sprijinul lor
şi trebuie să aibă o protecţie faţă de intervenienţii care prin intervenţia lor întârziată ar putea
tergiversa în mod nejustificat soluţionarea cauzei. - chiar şi intervenienţii care iau procesul în
stadiul în care se află la momentul intervenţiei, au posibilitatea de a participa cât mai de la
începutul procesului, şansele fiind mai mari pentru a determina o soluţie favorabilă şi lor în
ultimă instanţă. Şi-n cazul intervenienţilor este obligatorie reprezentarea. Cererea de intervenţie
se comunică părţilor, preşedintele Curţii urmând a decide asupra admisibilităţii cererii, printr-o
încheiere, după prezentarea observaţiilor scrise şi orale ale părţilor şi după ascultarea avocatului
general. Dacă această cerere este admisă, intervenientului i se va comunica întreaga
documentaţie depusă până la acea dată de părţi, iar preşedintele fixează termenul în care acesta

8
poate prezenta un memoriu de intervenţie ce va cuprinde: concluziile intervenientului privind
susţinerea sau respingerea, totală sau parţială, a concluziilor unei părţi; motivele şi argumentele
invocate de intervenient şi probele propuse, dacă este cazul. Preşedintele poate fixa şi un termen
în care părţile pot răspunde la acest memoriu de intervenţie. 8 2.4. Condiţiile cererii de chemare
în judecată Toate acţiunile directe se introduc la CJUE de către reclamant prin intermediul unei
cereri scrise. Astfel, conform art.21 din Statut, art. 120-121 din Regulamentul de procedură al
Curţii, art. 44 – 45 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Curtea de Justitie, respectiv
Tribunalul sunt sesizate printr-o cerere adresată grefierului, cerere care trebuie să cuprindă
numele si domiciliul reclamantului, calitatea semnatarului, numele părtii sau părtilor împotriva
cărora se înaintează cererea, obiectul litigiului, concluziile si o expunere sumară a motivelor
invocate. Pe de altă parte, pentru îndeplinirea procedurii, în cererea introductivă se indică
domiciliul ales. Cererea introductivă cuprinde numele persoanei care este autorizată si care a
consimtit să primească toate notificările. Pe lângă indicarea domiciliului ales mentionată sau în
locul acesteia, în cererea introductivă se poate mentiona că avocatul sau agentul consimte să
primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare. În cazul în care
cererea introductivă nu îndeplineste conditiile specificate anterior si atâta timp cât această
neregularitate nu este îndreptată, toate notificările efectuate în vederea îndeplinirii procedurii,
destinate părtii vizate, se realizează prin scrisoare recomandată adresată agentului sau avocatului
părtii. Este necesar a preciza şi faptul că art.48 din (1) Regulamentul de procedură al Curţii
prevede că notificările prevăzute de acest regulament se efectuează prin grija grefierului la
domiciliul ales al destinatarului, fie prin expedierea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire, a unei copii a actului care trebuie notificat, fie prin înmânarea acestei copii contra unei
dovezi de primire. Copiile originalului care trebuie notificat se întocmesc si se certifică pentru
conformitate cu originalul de către grefier, cu exceptia cazului în care acestea au fost depuse de
către părti în conditiile prevăzute la articolul 57 alineatul (2) din prezentul regulament (Articolul
57 Depunerea actelor de procedură (1) Originalul oricărui act de procedură trebuie să poarte
semnătura manuscrisă a agentului sau a avocatului părtii ori, în cazul observatiilor prezentate în
cadrul unei proceduri preliminare, pe cea a părtii din litigiul principal sau a reprezentantului său
dacă normele de procedură nationale aplicabile acelui litigiu permit aceasta. (2) Acest act, însotit
de toate anexele mentionate în cuprinsul său, se depune împreună cu cinci copii pentru Curte, iar
în alte proceduri decât procedurile preliminare, si cu atâtea copii câte părti sunt în cauză. Aceste
copii sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către partea care le depune. (3)
Institutiile depun, în plus, în termenele stabilite de Curte, traducerile oricărui act de procedură în
celelalte limbi prevăzute la articolul 1 din 30 Regulamentul nr. 1 al Consiliului. Alineatul
precedent se aplică în mod corespunzător. 9 (4) Fiecărui act de procedură i se anexează un dosar
care contine înscrisurile si mijloacele materiale de probă invocate în sustinerea acestuia si un
opis al acestor înscrisuri si mijloace materiale de probă. (5) În cazul în care la actul de procedură
se anexează un înscris sau un mijloc material de probă doar în extras din cauza volumului său, la
grefă se depune înscrisul sau mijlocul material de probă complet sau o copie completă a acestuia.
(6) Toate actele de procedură se datează. În privinta termenelor procedurale, vor fi luate în

9
considerare numai data si ora depunerii originalului la grefă. (7) Fără a aduce atingere
prevederilor alineatelor (1)-(6), data si ora la care o copie a originalului semnat al unui act de
procedură, inclusiv opisul înscrisurilor si mijloacelor materiale de probă prevăzut la alineatul (4),
parvine grefei prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare de care dispune Curtea se
consideră că respectă termenele procedurale cu conditia ca originalul semnat al actului, însotit de
anexele si copiile prevăzute la alineatul (2), să fie depus la grefă în cel mult 10 zile. (8) Fără a
aduce atingere prevederilor alineatelor (3)-(6), Curtea poate stabili, prin decizie, conditiile în
care un act de procedură transmis grefei pe cale electronică este considerat a fi originalul acelui
act. Această decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.). Atunci când destinatarul
a consimtit să primească notificările prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare,
notificarea oricărui act de procedură, inclusiv a hotărârilor si a ordonantelor Curtii, poate fi
efectuată prin transmiterea unei copii a înscrisului printr-un asemenea mijloc. În cazul în care,
din motive tehnice sau din cauza naturii sau a volumului actului, o astfel de transmitere nu poate
avea loc, actul se notifică, în absenta alegerii de domiciliu de către destinatar, la adresa acestuia
din urmă potrivit modalitătilor prevăzute mai sus. Destinatarul este informat cu privire la aceasta
prin fax sau prin orice alt mijloc tehnic de comunicare. În acest caz, se consideră că o scrisoare
recomandată a fost înmânată destinatarului în a zecea zi de la data depunerii acestei trimiteri la
oficiul postal al locului în care Curtea îsi are sediul, cu exceptia cazului în care se dovedeste prin
confirmare de primire că scrisoarea a fost primită la o altă dată sau a cazului în care destinatarul
îl informează pe grefier, în termen de trei săptămâni de la data informării, prin fax sau prin orice
alt mijloc tehnic de comunicare, că notificarea nu i-a parvenit. Curtea poate stabili, prin decizie,
conditiile în care un act de procedură poate fi notificat pe cale electronică. Această decizie se
publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin derogare de la articolul 48, notificarea se
consideră legal îndeplinită prin depunerea scrisorii recomandate la oficiul postal al localitătii în
care îsi are sediul Curtea. Este necesar a mai preciza că, începând cu cu 2 octombrie 2011, a fost
creată şi o aplicaţie informatică care permite depunere şi comunicarea actelor de procedură pe
cale electronică, aplicaţia „e-Curia” este comună celor trei instanţe care compun CJUE. Actele
de procedură, inclusiv hotărârile şi ordonanţele, sunt comunicate prin e-Curia reprezentanţilor
părţilor, în cazul în care aceştia au acceptat în mod explicit acest mod de comunicare sau, în
cadrul unei cauze, în situaţia în care şi-au dat consimţământul cu privire la acest mod de
comunicarea prin depunerea unui act de procedură prin e-Curia. Destinatarii comunicărilor sunt
înştiinţaţi, prin e-mail, în legătură cu orice comunicare care le este adresată prin e-Curia. Actul
de procedură este comunicat în momentul în care destinatarul solicită accesul la acest act, iar în
lipsa unei astfel de cereri de acces, se consideră că actul a fost comunicat la expirarea celei de-a
şaptea zile care urmează celei a trimiterii e-mailului de înştiinţare. În cazul în care o parte este
reprezentată de mai mulţi agenţi sau avocaţi, momentul luat în considerare pentru calculul
termenelor este cel al primei cereri de acces efectuate. Cererea de chemare în judecată trebuie să
aibă trei elemente principale: 1) cererile sau concluziile reclamantului – limitează pretenţiile
reclamantului precum şi puterea judecătorilor care, de regulă, nu se pot întinde peste limitele
fixate de cerere şi nu se pot pronunţa ultra petita. Cererile trebuie formulate neechivoc, nu

10
trebuie să fie fără sens sau absurde sau cele din categoria celor din care nu rezultă la ce soluţie se
aşteaptă. Odată cu introducerea cererii de chemare în judecată, cererile sunt prezentate în mod
eficient, nefiind obligatorie şi necesară citirea acestora în cadrul procedurii publice orale. 10 2)
Obiectul cererii de chemare în judecată este scopul acţiunii introduse şi trebuie să fie suficient de
precis pentru ca pârâtul să aibă posibilitatea de a-şi pregăti apărarea şi Curtea să înţeleagă scopul
pretenţiilor reclamantului. 3) Motivele acţiunii care reprezintă totalitatea afirmaţiilor de fapt şi a
punctelor de vedere juridice prezentate de reclamant în sprijinul cererii sale, anume argumentele
de drept şi de fapt. Cererea de chemare în judecată, în funcţie de natura acţiunii introduse, va
trebui să fie însoţită de anexe obligatorii precum: - în cazul persoanelor juridice de drept privat -
copie de pe statutul acestora sau un extras recent din registrul comerţului sau registrul asociaţiilor
şi fundaţiilor sau orice alt document din care să reiasă personalitatea juridică, respectiv dovada
împuternicirii legale pentru proces a avocatului desemnat - în cazul acţiunilor de arbitraj – copii
după contractele care conţin clauza compromisorie sau după convenţia de arbitraj - în cazul
acţiunilor în anulare – copii după actele normative a căror desfiinţare se cere - în cazurile în care
introducerea acţiunii în cauză trebuie precedată de pornirea şi derularea unei proceduri prealabile
– dovezi din care să rezulte insuccesul obţinut în urma exercitării acestei proceduri. Se vor putea
anexa, pe bază de opis, şi orice alte documente considerate ca fiind utile şi pertinente soluţionării
cauzei. Cererea de chemare în judecată trebuie să conţină nu doar capetele de cerere şi expunerea
stării de fapt, ci şi o prezentare amănunţită a mijloacelor de atac şi de apărare, pentru că ulterior
în cadrul procesului nu se mai admite, de regulă, invocarea altora. Cererea de chemare în
judecată trebuie să fie semnataă de reprezentantul procesual şi contrasemnată de reclamant.
Unele vicii formale sau materiale evidente ale cererii de chemare în judecată pot fi remediate în
termenul fixat de grefierul şef, după verificarea cererii de către acesta. Dacă lipseşte unul dintre
elementele constitutive ale cererii de chemare în judecată astfel precum sunt identificate acestea
de art.21 din Statut, documentul nu mai poate fi considerat cerere de chemare în judecată în sens
juridic şi nu mai poate fi înregistrat şi nu atrage după sine întreruperea termenului de prescripţie.
Viciile de formă, precum dovedirea statului de persoană juridică, nedepunerea convenţiei de
arbitraj, pot fi acoperite în termenul fixat de grefierul şef, în caz contrar, Curtea va decide, după
ascultarea avocatului general, dacă nerespectarea acestor condiţii antrenează inadmisibilitatea
formală a plângerii. Cererea de chemare în judecată trebuie depusă în original şi în copie în cel
puţin 6 exemplare autentificate (5 copii pentru CJUE şi câte unul pentru fiecare pârât), împreună
cu documentele anexate. Cererea se depune la sediul CJUE printr-o adresă ce va primi o ştampilă
de intrare, iar ulterior se va trece la înregistrarea acesteia. Nu se admite depunerea unei cereri de
chemare în judecată care nu a fost redactată de un avocat, excepţie făcând cererile pentru
asistenţă juridică gratuită. Data introducerii acţiunii este ziua depunerii cererii de chemare în
judecată la Secretariatul Curţii. Cererea este înregistrată în registrul cancelariatului, unde
primeşte un număr format din numărul curent şi numărul de an. Despre fiecare cerere de chemare
în judecată se va face o comunicare (o informare) care va fi publicată în JOUE, iar cei interesaţi
pot consulta chiar registrul unde apar aceste informări. Însă, consultarea dosarelor de către terţi
este inadmisibilă, dosarele rămânând inaccesibile publicului 11 chiar şi după adoptarea hotărârii,

11
neadmiţându-se excepţii de la această regulă nici pentru studierea dosarelor în scopuri ştiinţifice
sau didactice. Depunerea cererii de chemare în judecată conduce la litispendenţă care durează
până la terminarea procedurii, un al doilea proces între aceleaşi părţi cu acelaşi conţinut fiind
inadmisibil în această perioadă. Şi-n faţa CJUE este valabil principiul disponibilităţii ceea ce
presupune că reclamantul îşi poate retrage oricând cererea de chemare în judecată. 2.5.
Intampinarea Procedura scrisa cuprindesi depunerea intampinarilor, replicilor si contrareplicilor
ce se declanseaza odata cu comunicarea cererii de chemare in judecata. In 30 de zile de la data la
care cererea de chemare in judecata a fost comunicata, adusa la cunostinta paratului, acesta va
prezenta o intampinare (memoriu in aparare) ce este prima posibilitate de aparare scrisa a
paratului si care va cuprinde: numele si domiciliul sau; argumentele invocate in fapt si in drept;
concluziile sale si probele propuse. Cat priveste comunicarea intampinarii catre Curte, este
suficient ca aceasta sa fie comunicata si prin fax. La cererea paratului, termenul de 30 de zile
poate fi prorogat de presedinte. Cererea de chemare in judecata si intampinarea pot fi completate
printr-o replica a reclamantului si printr-o contrareplica (duplica) a paratului, caz in care
presedintele va fixa termenele la care aceste acte de procedura vor fi prezentate. Depunerea unei
replici si a unei duplici sunt facultative motiv pentru care renuntarea reclamantului la a depune o
replica va lipsi pe parat de posibilitatea de a depune o duplica. Renuntand la a depune o replica si
o duplica, partile pot urgenta solutionarea cauz. Pe de alta parte, partile pot fi interesate in a
depune replica si duplica pentru ca astfle vor avea posibilitatea de depune probe noi, cu conditia
sa motiveze intarzierea in prezentarea acestora. La momentul: - intrarii contrareplicii -
manifestarii renuntarii la replica - nerespectarii termenelor stabilite pentru replica si contrareplica
presedintele va fixa data la care judecatorul raportor va prezenta Curtii raportul prealabil, punand
astfel capat procedurii scrise din punctul de vedere al partilor. 2.6. Numirea raportorului si al
avocatului general Dupa inregistrarea cererii de chemare in judecata, presedintele CJUE numeste
pentru fiecare cauza un judecator raportor dintre judecatori, judecator ce va fi responsabil pentru
elaborarea tuturor documentelor ce vor fi redactate de CJUE, precum: raportul prealabil pentru
sedinta administrativa, raportul de sedinta, raportul judecatorului raportor, notele introductive
pentru deliberare, proiectul de hotarare. Prin desemnarea judecatorului raportor, presedintele
CJUE desemeaza practic completul de judecata pentru ca un judecator poate fi raportor doar in
cadrul completului care solutioneaza o anume cauza. Aceasta regula nu este aplicabila atunci
cand litigiul este adus spre solutionare in fata Marii Camere sau de Plen. Dupa incheierea
procedurii scriptice: - judecatorul raportor intocmeste un raport prealabil pentru informarea
celorlalti judecatori cu privire la starea de fapt care rezulta din documentele depuse de parti.
Acest raport prealabil este secret si poate cuprinde: aprecieri ale judecatorului raportor cu privire
la necesitatea 12 adresarii de intrebari suplimentare Comisiei sau partilor, dificultatea juridica a
cauzei, la necesitatea administrarii probelor sau chiar la importanta politica a cauze, daca este
cazul. - raportul prealabil va fi prezentat in sedinta generala, in fata tuturor judecatorilor si
avocatilor generali, toti acestia vor decide incadrarea unei cauze intr-un anumit tip de actiuni sau
cauze si va efectua repartizarea cauzei. Iata, asadar, ca repartizarea cauze se face practic ulterior
finalizarii procedurii scriptice. - ulterior se desemneaza completul de judecata, iar judecatorul

12
raportor, deja desemnat, va intocmi un nou raport - raportul de sedinta, daca va avea loc
procedura orala sau – raportul judecatorului raportor, daca nu se organizeaza procedura orala.
Aceste doua raporturi sunt practic identice si nu au caracter secret, acestea aducandu-se la
cunostinta partilor cu 3 saptamani inainte de desfasurarea sedintei. Raportul va cuprinde: starea
de fapt, starea de drept si argumentele. Judecatorul raportor nu trebuie confundat cu raportorul
adjunct pe care CJUE il poate numi atunci cand se apreciaza ca este necesar pentru studiul si
instructia cauzelor cu care a fost sesizata, avand ca principala sarcina asistarea presedintelui in
procedurile simplificate si sa asiste judecatorii raportori in realizarea sarcinilor lor. Acestia sunt
subordonati, dupa caz, presedintelui CJUE, unui complet de judecata sau unui judecator raportor.
Raportorii adjuncti sunt alesi dintre persoane care ofera toate garantiile de independenta si care
poseda titlurile juridice necesare. Vor depune un juramant, vor trebui sa-si exercite atributiile cu
deplina impartialitate si confor propriei lor constiinte si nu vor divulga nimic din secretul
deliberarilor. Pentru ca menirea CJUE este cea de elaborare a unei jurisprudente cat mai
dinamice si care sa tina pasul cu integrarea europeana, Curtea nu admite specializarea unor
judecatori ca raportori sau ca raportori pentru anumite domenii, precum nici specializarea
completelor de jduecata, motiv pentru care fiecare judecator poate fi desemnat raportor in orice
cauza, singura exceptie fiind cea a presedintelui CJUE care pe durata mandatului sau nu poate fi
numit raportor in ncio cauza. De asemenea, in cauze in care un stat are pronuntate interese, nu se
numeste judecatorul raportor judecatorul acelui stat. Judecatorul raportor va insoti cauza data pe
tot parcursul solutionarii acesteia, urmand ca, in cazul in care le este repartizat la un alt complet,
sa ia cu el si cauza respectiva. Odata cu numirea judecatorului raportor se desemneaza de catre
prim-avocatul general si avocatul general pentru acea cauza. Orice avocat general poate fi
desemnat pentru orice cauza, inclusiv prin-avocatul general. Si in acest caz se respecta principiul
nerepartizarii avocatului general in cauze unde statul de unde provine are interese majore. Pe de
alta parte este important ca avocatii generali sa fie repartizati in acele cauze in care in care se
verifica compatibilitatea dreptului national al statului din care provin cu dreptul UE, acestia
putand explica cel mai bine actele specifice propriului sistem. Desi incarcatura avocatilor
generali – 11 la numar, este mult mai mare decat cea a judecatorilor, acestia au si cateva
„avantaje”, anume: au posibilitatea de a-si prezenta concluziile in limba materna; nu participa la
deliberari, precum nici la pronuntarea hotararii. 2.7. Limba procesuala Alegerea limbii in care
urmeaza sa se deruleze procesul unional a fost consacrata prin prevederile Statutului CJUE,
precum si prin cele doua regulamente de procedura – cel al Curtii de Justitie si cel al
Tribunalului. Potrivit acestor reglementari, limbile procesuale sunt: daneza, germana, engleza,
franceza, greaca, irlandeza, italiana, olandeza, portugheza, spaniola, finlandeza, suedeza,
maghiara, letona, estona, lituaniana, ceha, slovena, slovaca, poloneza, malteza, romana si
bulgara, iar mai nou si croata va intra aceasta categorie. 13 La nivelul CJUE se distinge intre
limba procesuala si limba de lucru interna a CJUE. Astfel, desi teoretic, toate limbile oficiale ale
UE pot fi limbi procesuale, practic, cu exceptia acelor cauze formate urmare a conexarii mai
multor dosare, cand se admite folosirea tuturor limbilor procesuale, regula este ca trebuie aleasa
o singura limba oficiala. Limba procesuala se va regasi in toate fazele procesului unional, partile

13
trebuind sa intocmeasca si sa introduca inscrisurile lor in limba procesuala, iar completul de
judecata va folosi aceeasi limba in toate activitatile sale – intocmirea raportului de sedinta,
procedura orala, concluzii finale, hotarare, regulamentul de procedura al CJUE prevazand ca
doar textele intocmite in limba de procedura sunt autentice. In cadrul procesului, partile si
intervenientii, care, de regula, au limbi materne sau oficiale diferite, pentru celeritatea acestuia si
alte motive ce tin de economia acestuia, vor trebui sa cada de acord asupra folosirii unei limbi
procedurale. Persoanele fizice sau juridice si statele membre beneficiaza de un privilegiu fata de
organele unionale in sensul ca, in cadrul procesul cu acestea din urma, li se permite sa foloseasca
propria limba. In determinarea limbii procesuale sau procedurale se respecta urmatoarele reguli:
- la actiunile directe, limba procesuala va deveni limba in care a fost redactata cererea de
chemare in judecata, in cazul in care reclamantul este parte privilegiata sau in cazul in care
niciuna dintre parti nu este privilegiata, - in cazul unor actiuni indreptate impotriva unei persoane
fizice sau juridice, cetatean sau national al unui stat membru, se va folosi limba oficiala a acestui
stat, reclamantul fiind neprivilegiat, - in cazul actiunilor in constatarea incalcarii tratatelor, limba
procesuala va fi limba statului membru chemat in judecata (parat), - in cazul actiunilor
preliminare, limba procesuala va fi limba instantei nationale care a formulat intrebarea sau
intrebarile, - in cazul exercitarii cailor de atac, limba procesuala va fi cea folosita de Tribunal in
prima instanta, - in cazul actiunii prin care se cere ajutor la suportarea cheltuielilor judiciare, va
fi cea a actiunii principale ce a cauzat cheltuielile, - in exercitarea cailor de atac, limba
procesuala va fi cea in care a fost redactata decizia atacata. De la aceste reguli exista si exceptii
care nu fac altceva decat sa confirme faptul ca aproape in toate situatiile in interesul unei bune
infaptuiri a justitiei, justitiabilii au posibilitatea de a folosi propria limba, iar doar organele sunt
obligate sa respecte acestor reguli stricte. Astfel de exceptii sunt: - intervenientii pot folosi o alta
limba decat cea procesuala, mai ales daca este vorba despre state, - la cererea uneia dintre parti,
cu ascultarea celeilalte, sau la cererea comuna a ambelor parti, in anumite conditii, poate fi
permisa pentru partile din proces sau pentru intregul proces folosirea unei alte limbi decat cea
procesuala, - martorii si expertii pot fi ascultati si in limbile materne, daca nu se exprima bine in
limba procesuala, - chiar presedintele CJUE, presedintii camerelor sau judecatorii raportori pot
folosi o alta limba procesuala. Documentele ce se depun la dosarul cauzei intr-o alta limba decat
cea procesuala trebuie sa fie insotite de traducere oficiala. Limba de lucru a CJUE si a
Tribunalului nu se confunda cu limba procesuala, aceasta limba de lucru fiind limba franceza
motiv pentru care toate documentele se traduc in aceasta limba, inclusiv cele care emana de la
Curte. Exceptie fac concluziile avocatilor generali care se redacteaza in limbile materne ale
acestora. 14 In ziua pronuntarii, hotararile judecatoresti sunt accesibile in toate limbile oficiale,
in timp ce celelalte documente relevante pentru proces pot fi gasite numai in limba franceza sau
in limba procesuala aleasa. 2.8. Procedura orala 2.8.1. Discutiile contradictorii ale partilor si
administrarea probelor Pentru dezbateri sau procedura orala, judecatorul raportor intocmeste un
raport de sedinta in care se vor regasi: starea de fapt si cererile, pretentiile partilor ce s-au
conturat in cadrul procedurii scriptice. Raportul este semnat de catre judecatorul raportor,
raportul de sedinta va putea fi folosit de parti in cursul procedurii orale. Acest raport este public,

14
este comunicat partilor cam cu 3 saptamani inainte de inceperea dezbaterilor, iar in ziua in care
incepe procedura orala acesta se va regasi in sala de sedinta in toate limbile procedurale precum
si in limba franceza. In prezent, dupa prezentarea memoriilor, intampinarilor, in baza raportului
judecatorului raportor, dupa ascultarea avocatului general si daca niciuna dintre parti nu prezinta
o cerere in care sa indice motive pentru care doreste sa fie audiata, completul de judecata poate
decide renuntarea la procedura orala, aceasta nemaifiind obligatorie urmare a cresterii
incarcaturii instantei europene. Procedura orala este publica, oricine putand participa la aceasta,
existand si posibilitatea ca instanta, din motive importante, la cererea partilor sau din oficiu, sa
declare o sedinta secreta. De asemenea, CJUE, conform art.348 TFUE, judeca in camera de
consiliu acele litigii legate de exercitarea abuziva de catre statele membre a competentelor
prevzute de art. 346 si art. 347 din TFUE. [ Conform art. 346 din TFUE, dispozitiile tratatelor nu
contravin următoarelor norme: (a) nici un stat membru nu are obligatia de a furniza informatii a
căror divulgare o consideră contrară intereselor esentiale ale sigurantei sale; (b) orice stat
membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protectia intereselor esentiale ale
sigurantei sale si care se referă la productia sau comertul cu armament, munitie ti material de
război; aceste măsuri nu trebuie să modifice conditiile de concurentă pe piata internă în ce
priveste produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare. Consiliul, hotărând în
unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilită la 15 aprilie 1958 cuprinzând
produsele cărora li se aplică dispozitiile alineatului (1) litera b). Iar art. 347 din TFUE prevede ca
statele membre se consultă în vederea adoptării în comun a dispozitiilor necesare pentru a evita
ca functionarea pietei interne să fie afectată de măsurile la care un stat membru poate fi obligat
să le adopte în caz de probleme interne grave care aduc atingere ordinii publice, în caz de război
sau de tensiune internatională gravă care constituie o amenintare de război ori pentru a face fată
angajamentelor contractate de acesta în vederea mentinerii păcii si securitătii internationale.]
Procedura orala are doua parti: - confruntarea propriu-zisa dintre parti - prezentarea concluziilor
finale de catre avocatul general competent. In cadrul procedurii orale se intalneste o institutie
specifica acesteia si oarecum asemenatoare cu cea a suspendarii din dreptul procesual intern,
anume institutia pauzelor procesuale. Potrivit acesteia, de regula, la cererea partilor, atunci cand
demonstreaza ca exista sperante pentru rezolvarea conflictului fara implicarea CJUE sau cand
exista mai multe procese pe rol intre care sunt anumite legaturi si se asteapta solutia dintr-un
proces model sau principal, sau chiar din oficiu de catre judecator poate fi dispusa de catre
presedintele completului de judecata, printr-o incheire 15 motivata, suspendarea pentru o
anumita perioada de timp, termenul de reluare fiind stabilit in mod expres, a procedurii orale. La
implinirea termenului, procedura se va relua automat. Presedintele completului de judecata poate
lua unele cauze cu precadere fata de altele si poate reuni unele cauze numai incepand cu
procedura orala, pe timpul derularii acesteia si pentru deliberare si solutionare. Cererile pentru
amanarea dezbaterilor si in vederea acordarii unui termen se accepta foarte rar. Se poate ajunge
in procedura orala, atunci cand cererea este solutionata in plen, chiar si in cazul ordonantelor
presedintiale cand, cu doua pana la patru saptamani inainte de luarea deciziei, cei interesati sunt
audiati, in cadrul acestei proceduri orale mai restranse, presedintele completului de judecata

15
prezinta succint problemele de drept sesizate, dupa care asculta parerile partilor si intrebarile
acestora. Procedura orala incepe cu citirea raportului de sedinta sau cu renuntarea din partea
partilor la citirea acestuia, partile si participantii avand posibilitatea de a sesiza omisiunile si
greselile din raport. Daca observatiile sunt pertinente, intemeiate se vor face corecturile necesare.
In cadrul actiunilor directe partile si reprezentantii sau avocatii lor se confrunta intr-o procedura
contradictorie, prezenta partilor fiind obligatorie doar daca CJUE solicita aceasta, in caz contrar
fiind suficienta reprezentarea acestora. Presedintele si completul, ca organ colegial, vor incerca
sa conduca, sa dirijeze dezbaterile in asa fel incat prin intrebarile puse partile sa se concentreze
asupra unor puncte litigioase a caror clarificare este hotaratoare pentru solutionarea cauzei,
evitandu-se astfel repetarea pretentiilor formulate deja in cursul procedurii scriptice sau a altor
probleme care sunt deja cunoscute de membrii completului in urma studierii dosarului cauzei. In
acest sens, pentru a creste celeritatea procesului, anterior inceperii procedurii orale, CJUE pune
la dispozitia reprezentantilor partilor o foaie de notificare sau indicatii pentru reprezentantii
procesuali in cursul procedurii orale, prin care acestia sunt rugati sa pledeze scurt, concret,
pertinent, sa ia in considerare ca totul se traduce in mod simultan si sa limiteze pledoariile la
maxim 15-30 de minute, in functie de cum completul este mic sau mare. Renuntarea la pledoarie
nu va insemna pentru Curte in niciun caz acceptarea tacita a celor spuse de partea adversa. Dupa
pledoarie este permisa adresarea unor intrebari reciproce, in virtutea dreptului la replica. In
masura in care judecatorii si avocatul general nu si-au exercitat drepturile lor la intrebari pana la
finalul dezbaterilor sau la finalul pledoariilor rostite de reprezentantii partilor, isi pot epuiza
aceste posibilitati dupa acest moment procesual. In cazul in care dificultatea cauzei si modul de
derulare a dezbaterilor permit acest lucru, avocatul general face in final cunoscut termenul pentru
prezentarea concluziilor sale finale. In tot cursul dezbaterilor, grefierul-sef sau un reprezentant al
acestuia consemneaza totul intr-un proces-verbal, iar intreaga procedura orala se inregistreaza,
dupa care se face o transcriere intr-un proces-verbal. Pentru garantarea aflarii adevarului, si in
procesul unional este necesara administrarea unor probe de catre instantele unionale. Pentru ca,
de regula, in majoritatea cauzelor CJUE decide cu privire la unele probleme de drept, si nu cu
privire la probleme de fapt sau de stare de fapt, administrarea de probe se intampla foarte rar.
Spre deosebire, Tribunalul, in actiunile directe pentru solutionarea carora este competent, trebuie
sa clarifice de cele mai multe ori starile de fapt, motiv pentru care, in ceea ce-l priveste
administrarea probelor prezinta un loc important in cadrul procesului. Incheierea prin care se
stabileste identificarea mijloacelor de proba si a imprejurarilor, faptelor ce urmeaza a fi dovedite
la CJUE se adopta dupa ce a fost ascultata in acest sens si parerea avocatului general. Uneori pot
fi ascultate chiar si partile. Comunicarea raspunsului la cererea depusa pentru administrarea unor
probe are loc inainte sau la inceputul procedurii orale. La administrarea probatoriului participa
atat avocatul general, cat si partile. Curtea admite urmatoarele mijloace de proba: 16 - audierea
partilor; - depunerea de inscrisuri; - audierea martorilor; - apelarea la serviciile unor experti; -
cercetarea la fata locului Din oficiu sau la cererea partilor, atat CJUE, cat si Tribunalul pot
solicita, prin comisie rogatorie dispusa prin incheiere, administrarea unor probe de catre
instantele judecatoresti competente. Martorii sau expertii pot fi invitati din oficiu sau la cererea

16
motivata a partilor. La audierea martorilor sau expertilor pot renunta chiar partile sau chiar
martorul sau expertul pot refuza depunerea unei marturii sau formularea unei pareri de
specialitate. Invitarea martorului se poate dispune printr-o incheiere a CJUE sau a Tribunalului
prin care se stabilesc imprejurarile de fapt care urmeaza sa fie clarificate prin intermediul
martorului, respectiv modul de suportare a cheltuielilor si amenda in caz de neprezentare. Uneori
admiterea martorilor poate fi conditionata de depunerea unei cautiuni prin care se vor putea
acoperi cheltuielile ocazionate cu martorul respectiv. La audierea martorilor vor fi invitate sa
participe si partile. Intrebari suplimentare pot fi adresate de catre presedinte, judecatori, avocatul
general sau partile in cauza, cu aprobarea si prin intermediul presedintelui. Martorii si experti
depun juramantul in fata CJUE sau a Tribunalului ori in fata instantelor nationale unde vor fi
audiati in cadrul unei comisii rogatorii, potrivit regulilor nationale din tara de provenienta.
Consecintele care decurg din marturia mincinoasa vor fi suportate de martor potrivit legislatiei
tarii al carei cetatean este. Marturia este consemnata de grefierul de sedinta intr-un proces-verbal
care, dupa citire, este semnat de martor si de presedintele completului, dupa care dobandeste
caracterul unui document oficial, partile putand solicita, pe propria lor cheltuiala, copii dupa
acesta. Martorul legal citat care nu se prezinta la audiere sau refuza sa depuna juramantul, cu
exceptia cazurilor de impiedicare obiectiva, poate fi sanctionat cu o amenda de 5000 de euro si
este citat din nou sa se prezinte pe propria cheltuiala. CJUE si Tribunalul pot solicita si
efectuarea unor rapoarte stiintifice, expertize de catre persoane de specialitate. In astfel de cazuri
in incheire se specifica intrebarile si termenul efectuarii lucrarii. Dupa depunerea expertizei,
expertul poate fi invitat la audiere in prezenta partilor. Declaratia acestuia se consemneaza de
grefierul de sedinta intr-un proces-verbal, care este semnat de expert, de grefier si de presedintele
completului, devenind astfel document oficial. Desfasurarea sedintei de judecata urmeaza
urmatoarele repere principale: a) deschiderea sedintei de catre presedinte; b) daca este cazul,
pronuntarea unor hotarari in alte cauze; c) apelul cauzei de catre grefier; d) pledoaria introductiva
a reprezentantului/reprezentantilor reclamantului; e) daca este cazul, pledoaria introductiva a
reprezentantului/reprezentantilor intervenientului/intervenientilor in sustinerea reclamantului; f)
pledoaria introductiva a reprezentantului/reprezentantilor paratului; g) daca este cazul, pledoaria
introductiva a reprezentantului/reprezentantilor intervenientului/intervenientilor in sustinerea
paratului; h) daca este cazul, raspunsuri la intrebarile judecatorilor; i) replica finala a
reprezentantului/reprezentantilor reclamantului; j) replica finala a
reprezentantului/reprezentantilor intervenientului/intervenientilor in sustinerea reclamantului; k)
replica finala a reprezentantului/reprezentantilor paratului; 17 l) replica finala a
reprezentantului/reprezentantilor intervenientului/intervenientilor in sustinerea paratului; m)
inchiderea sedintei de catre presedinte. Pentru inchiderea procedurii orale este suficienta o
simpla declaratie orala a presedintelui completulu de judecata. 2.8.2. Concluziile avocatului
general In incheierea procedurii orale, dupa pledoariile prezentate de parti si de participanti in a
doua parte a dezbaterilor, avocatul general, conform Statutului CJUE si a regulamentelor de
procedura, va prezenta concluziile finale. In prezent, in cazul in care considera ca in cauza nu se
ridica probleme noi de drept, Curtea poate decide, dupa ascultarea avocatului general, ca aceasta

17
sa fie solutionata fara concluziile avocatului general, fiind necesara consultarea acestuia din
urma. Prezentarea concluziilor finale in chiar ziua in care s-a incheiat prima parte a procedurii
orale este o exceptie si este posibila numai in cauzele simple din punct de vedere juridic pentru
ca, de regula, pentru formularea acestor concluzii, avocatul general are nevoie de un timp, motiv
pentru care este desemnat un termen special. Din 1989, avocatii generali se straduiesc sa prezinte
concluziile lor finale chiar in dupaamiaza zilei in care s-a incheiat prima parte a dezbaterilor sau
cel mult in cursul saptamanii care urmeaza datei incheierii acestei faze procesuale. Totusi, sunt si
cazuri in care aceste termene sunt prelungite, dar recomandarea Curtii este sa nu intarzie mai
mult de 4-6 saptamani. Ca parte a dezbaterilor, conform art. 252 TFUE, prezentarea concluziilor
finale de catre avocatul general are loc in mod public, teoretic prin citirea intregului text, adica a
propunerii de hotarare si a motivelor aferente, pentru ca, in prezent, acestia prezinta doar extrase
din concluziile finale, facand referire doar la solutie si la ideile calauzitoare ale motivarii. De
regula partile renunta la prezenta lor la prezentarea concluziilor finale, desi ar fi cea mai usoara
cale de a afla propunerea de hotarare a avocatului general. Avocatul general elaboreaza si
prezinta concluziile sale finale in limba sa materna, totul fiind tradus in cursul prezentarii in mod
simultan in limba procedurala si in franceza. Varianta scrisa, tiparita a concluziilor finale,
accesibila publicului, apare dupa cateva zile de la prezentarea lor in limba procedurala, respectiv
in limba franceza, ocazie cu care se comunica partilor. Aceste concluzii finale au natura unor
aprobari juridice. In aprecierea cauzei, avocatul general este total independent, fiind obligat a se
supune doar legii si dreptatii, nefiind reprezentantul cuiva. In finalul concluziilor, avocatul
general avanseaza, pe baza conceptiilor sale juridice, o propunere de solutie, potrivit obiceiului
in forma unei minute (parte dispozitiva din hotarare). Propunerea de solutii se adreseaza exclusiv
instantei, nu si partilor, si este menita exclusiv sa usureze munca ei. Curtea nu este legata in nicio
masura de propunerea avocatului general, completele fiind obligate sa tina cont de aceasta in
sensul cel mai larg al cuvantului in cursul deliberarilor. Cat priveste sansele adoptarii unor
hotarari care preiau sau nu concluziile avocatului general, nu exista reguli clare, insa este mai
putin probabil ca atunci cand cauzele aduse in fata instantei de judecata aduc probleme noi,
aceasta sa-si intemeize hotararea pe aceste concluzii. Concluziile finale apreciaza si tratateaza
prima data in mod corespunzator situatia de fapt si de drept si problemele juridice care se ivesc,
avocatul general facand posibila prezentarea jurisprudentei existente si relevante pentru
solutionarea cauzei date si recurge la confruntarea critica a curentelor teoretice in materie.
Independenta de care se bucura avocatul general in elaborarea acestor concluzii finale, ii permite
acestuia sa-si exprime liber convingerile juridice, putand fi mai progresiste decat hotararile
CJUE. Impotriva concluziilor finale ale avocatului general nu se poate formula vreun memorie,
neexistand un drept la replica. 18 Dupa prezentarea concluziilor finale, presedintele completului
declara procedura orala inchisa, ocazie cu care se incheie si influenta si rolul avocatului general
in cazul respectiv. La inceperea deliberarilor de catre judecatori, prima intrebare pusa de acestia
este daca se accepta sau nu concluziile finale, din statistici putandu-se observa ca in 80-90% din
cazurile judecata, instanta unionala a hotarat pe baza concluziilor finale formulate de avocatul
general. 2.8.3. Redeschiderea procedurii orale Potrivit prevedrilor Regulamentului de procedura

18
al CJUE, procedura orala poate fi redeschisa, fiind necesar ca in acest sens sa fie adoptata de
completul de judecata o incheiere, dupa ce se asculta concluziile avocatului general. Cat priveste
conditiile ce trebuie intrunite pentru redeschiderea procedurii, Regulamentul de procedura al
CJUE tace, motiv pentru care, prin practica sa, CJUE a statuat ca aceasta procedura poate fi
redeschisa atat la cererea partilor, cat si din oficiu. Este necesar a sublinia faptul ca partile pot
redeschide procedura doar in cazul actiunilor directe, nu si in cazul actiunilor preliminare, unde
nu au calitatea de parti, fiind doar participanti. Nu trebuie sa omitem faptul ca redeschiderea
procedurii orale este totusi o exceptie, Curtea apreciind, in practica sa, ca fiind mai oportuna si
mai simpla redeschiderea procedurii decat inceperea unei noi proceduri, precum revizuirea,
atunci cand se justifica o astfel de redeschidere urmare a interventiei unor noi motive de fapt si
de drept dupa inchiderea procedurii orale.Curtea sia argumentat aceasta pozitie prin aspectele ce
tin de economia procesului si de respectarea principiului celeritatii. Daca o camera va trimite o
cauza inapoi in plen, plenul va trebui sa redeschida procedura orala pentru a nu incalca acele
prevederi ale Regulamentului de procedura al CJUE potrivit carora nu pot participa la deliberare
decat judecatorii care au asistat la procedura orala. Odata redeschisa procedura orala, la sfarsitul
noii proceduri orale, avocatul general va trebui sa formuleze din nou concluzii finale. 2.8.4.
Exceptii procesuale si procedurale, chestiunile prealabile ce impiedica rezolvarea fondului.
Sentintele interlocutorii Se recomanda ca in acele procese in care apar probleme procesuale sau
chiar de drept material de solutionarea carora depinde in mare masura solutia finala sau fara
solutionarea carora nu se poate inainta in solutionarea litigiului, sa se discute asupra acestora si
sa se decida in mod separat. Rezolvarea acestor exceptii sau chestiuni prealabile declanseaza in
toate cazurile un litigiu intermediar ce trebuie clarificat inainte de transarea fondului. Odata cu
invocarea unei asemenea exceptii, procedura normala se opreste si va incepe o procedura
speciala, limitata la solutionarea problemei invocate. Conform prevederilor Regulamentului de
procedura al CJUE, in dreptul procesual unional probleme prealabile sunt impartite in exceptii si
incidente care nu implica dezbateri in fond. In mod concret, aceste exceptii pot fi de natura
procesuala, de drept material sau de alta natura. Dreptul unional pretinde ca, la introducerea si
exercitarea fiecarei actiuni in fata CJUE, sa fie indeplinite anumite conditii de natura procesuala,
formala. Aceste conditii pot fi: - generale – precum capacitatea de exercitiu deplina a individului
- speciale – precum respectarea unor termene care sunt specifice unei anumite actiuni si trebuie
indeplinite inainte ca instanta sa treaca la solutionarea propriu-zisa a problemelor de drept
material. Lipsa unor astfel de conditii procesuale poate fi invocata, pe calea unei exceptii care
impiedica solutionarea fondului, de partea interesata sau poate fi pusa in discutie din oficiu chiar
de 19 Curtea de Justitie. Daca este admisa exceptia partii sau Curtea constata lipsa unor
asemenea conditii, cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca inadmisibila si nu se va mai
trece la examinarea problemelor de drept material. Printre exceptiile cele mai invocate se
numera: - exceptia lipsei capacitatii procesuale in cazul actiunilor in anulare, cand organele
unionale, in calitate de parati, arata ca reclamantul nu are aceasta calitate pentru ca persoana
fizica sau juridica poate cere, conform art. 263 TFUE, anularea unui act normativ care imbraca
forma unui regulament sau unei decizii adresate unei alte persoane numai in cazul in acestea il

19
privesc in mod direct si individual. - o alta exceptie ce poate fi invocata priveste nerespectarea
termenelor procesuale - mai poate fi amintita si exceptia de necompetenta la adresarea Curtii In
cazul in care sunt ridicate astfel de exceptii sau incidente, procedura de solutionare se
declanseaza la cererea partilor sau din oficiu de catre instanta. Astfel, conform prevederilor
Regulamentului de procedura al CJUE, instanta din oficiu poate stabili numai faptul ca nu sunt
intrunite toate conditiile procesuale cerute si poate respinge cererea ca inadmisibila. Procedura
propriu-zisa este asemanatoare cu cea obisnuita, avand o parte scrisa si una orala. Partea care
invoca exceptia trebuie sa depuna o cerere scrisa care trebuie sa cuprinda expunerea motivelor de
fapt si de drept pe care se intemeiaza concluziile si este insotita de documentele care o sustin.
Dupa prezentarea actului prin care se introduce cererea, presedintele fixeaza celeilalte parti un
termen pentru a-si expune in scris mijloacele de apararea si sa isi formuleze concluziile.
Procedura de solutionare a cererii de incidentale este orala, dar Curtea poate sa renunte la
procedura orala in cazul in care poate decide pe baza inscrisurilor depuse, dar in motivare va
arata motivele pentru care a procedat asa. Daca instanta este vadit necompetenta sa solutioneze o
actiune sau daca cererea de chemare in judecata este vadit inadmisibila, dupa ascultatea
avocatului general, Curtea poate decide prin ordonanta/incheierea motivata, fara a mai continua
procedura. Curtea poate examina oricand, ex officio, imposibilitatea de ordine publica sau poate
declara, dupa ascultarea partilor, ca actiunea a devenit fara obiect si ca nu mai este cazul sa
pronunte o hotarare de fond, cu ascultarea avocatului general. Hotararea care va incheia
procedura rezolvarii exceptiilor sau incidentelor procesuale se va prezenta fie sub forma unei
sentinte interlocutorii, fie sub forma unei incheieri. Cum Regulamentul de procedura al CJUE nu
prevede in ce situatii hotararea imbraca forma unei sentinte interlocutorii sau a unei incheieri,
practica a stabilit ca ori de cate ori se renunta la procedura orala in cursul solutionarii
incidentului, problema sa fie transata printr-o incheiere. Problema alegerii intre sentinta si
incheiere se ridica, de cele mai multe ori, numai in cazul in care se rezolva si fondul cauzeiprin
transarea litigiului intermediar. Prin hotararea ce va incheia procedura rezolvarii exceptiilor sau
incidentelor procedurale, Curtea poate decide: - asupra incidentului si admite cererea, caz in care
actiunea principala devine inadmisibila si procedura se incheie, sentinta interlocutorie devenind
in acelasi timp hotarare finala; - asupra incidentului si-l respinge, caz in care procedura va
continua, presedintele fixand noi termene in acest sens: - unirea exceptiei cu fondul si va decide
asupra acesteia in hotararea finala, in acest caz avand loc continuarea procesului. 20 2.9.
Hotararea 2.9.1. Deliberare si pronuntarea Dupa incheierea dezbaterilor orale, completele de
judecata ale CJUE sau toti judecatorii, atunci cand a avut loc o dezbatere in plen, se intrunesc in
vederea deliberarii. Deliberarea incepe pe baza concluziilor finale prezentate de avoatul general,
iar durata si modul de derulare al acesteia depinde de fiecare litigiu in parte. Judecatorul raportor
are posibilitatea de a prezenta un proiect de hotarare chiar la inceputul deliberarilor, dar poate sa-
si prezinte un asemenea raport doar dupa trecerea unei runde de discutii a judecatorilor, luand in
considerare punctele de vedere exprimate de acestia. Deliberarile au loc in limba de lucru a
CJUE, adica in franceza, judecatorii putand decide folosirea unei alte limbi comune, important
fiind ca acestia sa aleaga cel putin o astfel de limba pentru ca necesitatea pastrarii secretului

20
deliberarilor nu permite folosirea serviciilor translatorilor sau ale referentilor. Desi, practic,
putem constata din cele anterior mentionate ca judecatorii trebuie sa cunoasca bine fie limba
comuna aleasa, fie limba franceza pentru a-si putea face cunoscute argumentele, opiniile,
Regulamentul de procedura al CJUE precizeaza ca niciun judecator nu poate fi dezavantajat din
cauza limbii de lucru si poate pretinde ca, inainte de votare, orice problema sa-i fie adusa la
cunostinta intr-o limba pe care o cunoaste. Judecatorii adopta hotararile cu majoritate simpla de
voturi, dar se straduiesc sa evite majoritatile stranse si sa voteze cu unanimitate, preferand
compromisurile in locul confruntarilor. La sfarsitul deliberarilor, judecatorul raportor formuleaza
proiectul de hotarare finala care va fi consultat de toti membrii completului si va primi acordul
acestora prin votarea ori se va trece la reluarea dezbaterilor. Hotarea finala va fi redactata in
limba procedurala care, daca este alta decat limba franceza, va fi tradusa si in limba franceza.
Hotararea va fi pronuntata in sedinta publica in limba procedurala, de fapt se va prezenta minuta
sau partea introductiva a hotararii. Sentintele data de CJUE sunt definitive si irevocabile, iar cele
ale Tribunalului si Tribunalului Functiei Publice sunt atacabile pe calea recusrului in fata CJUE.
Secretul deliberarilor nu poate fi divulgat, aspect ce tine de esenta functionarii CJUE,
asigurandu-se astfel independenta judecaotrilor, oferindu-li-se un scut in fata presiunilor politice
sau de orice alta natura. In virtutea acestui secret al deliberarilor, nu va iesi la iveala cum a votat
fiecare judecator in parte, hotararea fiind semnata si de judecatorii care au votat in unele
probleme impotriva solutiei finale. In consecinta, la acest nivel nu este permisa formularea de
opinii separate sau divergente, astfel precum se intampla la nivelul instantelor nationale, inclusiv
a celor constitutionale. Apeland la fictiunea juridica putem aprecia ca devin opinii separate
concluziile formulate de avocatii generali, din care pot rezulta si alte posibilitati de solutionare a
unui litigiu. Partea dispozitiva a hotararii se publica in JOUE, partea C. In 2 saptamani de la
luarea la cunostinta a hotararii, pot fi depuse cereri de indreptare a erorilor materiale strecurate in
hotarare. Potrivit prevederilor Regulamentului de procedura al CJUE, componentele hotararii
sunt urmatoarele: 1. antetul care cuprinde: constatarea ca hotararea a fost adoptata de CJUE sau
de un anumit complet al CJUE; ziua pronuntarii; numele presedintelui si al membrilor
completului; numele avocatului general; numele grefierului-sef; numele sau denumirea partilor;
numele avocatilor sau ale reprezentantilor/mandatarilor, date cu privire la derularea procesului
precum: data desfasurarii procedurii orale, a administrarii probelor sau ziua citirii concluziilor
finale. 2. practicaua (motivarea hotararii) care cuprinde: motivele hotararii care sunt introduse cu
prezentarea succinta a starii de fapt si se termina cu temeiurile in drept ale hotararii. 21
Amanuntele si contributia partilor in cursul procesului pot fi gasite in raportul de sedinta anexat
la hotarare. 3. dispozitia care inchide hotararea si care in cazul actiunilor directe este introdusa
prin dictonul „declara si decide”, iar in cazul actiunilor preliminare prin „recunoaste un drept”
sau „recunoaste ca indreptatita” Prezentarea motivelor se limiteaza doar la atat incat sa faca
posibila intelegerea rezultatului activitatii jurisdictionale in cazul concret, exceptie de la aceasta
regula fiind acele hotarari prin care jurisprudenta CJUE a fost revitalizata, regandita profund, caz
in care Curtea a intrat in motivari si in teoretizari pentru a remedia carentele legislative unionale
prin elaborarea de norme noi, principii noi sau prin dezvoltarea celor existente. In afara normelor

21
de drept unional, sunt invocate in motivare numai hotararile anterioare ale Curtii, dar nu se face
referire la concluziile finale ale avocatului general. 2.9.2. Cai alternative de solutionare a
litigiilor In mod exceptional, in diferite litigii, dar mai ales in cazul actiunilor directe, acestea se
pot termina chiar inatnte de adoptarea unei hotarari in privinta fondului cauzei de catre CJUE.
Astfel de modalitati sunt: 1. retragerea actiunii sau retragerea cererii de chemare in judecata de
catre reclamant - In acest sens este suficient ca reclamantul sa inainteze instantei o declaratie
scrisa, fara sa intre in motivarea in drept a deciziei sale, acesta avand practic in continuare
posibilitatea ca in termenul de prescriptie sa repete cererea de chemare in judecata. Ulterior
primirii acestei cereri, Curtea va da posibilitatea paratului de a lua pozitie si poate cere
condamnarea reclamantului la plata cheltuielilor sau respingerea cererii acestuia prin care solicita
obligarea paratului la plata cheltuielilor judiciare. 2. rezolvarea extrajudiciara a litgiului sau
tranzactia - In acest sens, partile aflate in litigiu se inteleg in timpul procesului cu privire la
aspectele litigioase existente intre ei si vor declara in fata CJUE ca renunta la pretentiile lor.
Aceasta tranzactie va avea valoare de hotarare judecatoreasca pentru ca va pune capat
conflictului de drept intre parti, acestia nemaiavand posibilitatea introducerrii unei actiuni avand
acelasi obiect. Intr-un astfel de caz partile vor stabili si modul de suportare a cheltuielilor
judiciare, in caz contrar asupra acestui aspect va decide Curtea. 3. Declararea fondului ca
rezolvat de CJUE – Curtea procedeaza in acest sens atunci cand nu mai exista necesitatea
decizionala sau nu mai exista cerere din partea justitiabililor de adoptare a unei decizii, dar
acestia nu procedeaza nici la retragerea cererii de chemare in judecata si nici nu se inteleg
conform prevederilor din Regulamentul de procedura al CJUE. Intr-o astfel de situatie, CJUE se
sesizeaza din oficiu. In practica sa, CJUE a decis ca nu este posibila apelarea la o astfel de cale
alternativa de solutionare a litigiului atunci cand reclamantul si-a atins scopul procesual inainte
de adoptarea unei decizii de catre instanta sau in cazul in care un act normativ comunitar
provizoriu atacat s-a transformat, intre timp, in act normativ definitiv. Aceste cai de transare a
litigiilor pot duce in cazul actiunilor directe la finalizarea procedurii fara pronuntarea unei
sentinte. Desi in cazul actiunilor preliminare, norma europeana tace cat priveste posibilitatea
folosirea unor astfel de cai, totusi, CJUE a permis, in practica sa, instantelor nationale sa-si
retraga actele de sesizare, daca acest lucru nu contravine normelor dreptului national. In cazul
incheierii procesului prin una dintre modalitatile de mai sus, CJUE adopta o incheiere in a carei
parte dispozitiva declara „scoaterea de pe rol a cauzei”. In cazul in care a declarat fondul ca
rezolvat, CJUE a adoptat in unele cazuri o decizie, iar in partea dispozitiva a acesteia a declarat
fondul cauzei ca fiind solutionat in loc de „scoatere de pe rol a cauzei”. 22 Comunicarea
incheierii prin a fost scoasa de pe rol cauza se va publica in JOUE, dar incheierea in sine nu se va
publica. 2.9.3. Termenele procesuale Pentru asigurarea claritatii si sigurantei ordinii de drept
unionale, respectiv pentru a asigura celeritatea procesului unional, o serie de actiuni pot fi
introduse numai inauntrul unui anumit termen stabilit de actele normative unionale, iar alte
termene sunt stabilite si aduse la cunostinta partilor in proces in diferite faze ale procesului
unional. Este necesar a se distinge intre: 1. Termenele legale care sunt prevazute de diferite acte
normative unionale si care, de regula, nu pot fi modificate sau prelungite de CJUE. Astfel de

22
termene sunt urmatoarele: a. 2 luni de la comunicarea hotararii adoptate in recurs, pentru
formularea memoriului cu observatii pentru reclamant; b. 1 luna din momentul comunicarii, dar
nu mai putin de 2 luni de la data comunicarii hotararii de recurs, pentru parat si intervenient,
dupa recurs, pentru a raspunde la memoriul cu observatii; c. 2 luni termenul de recurs pentru
atacarea hotararilor adoptate de Tribunal sau de Tribunalul Functiei Publice; d. 2 saptamani
pentru depunerea cererii de indreptare a hotararii e. 3 luni de la data depunerii cererii la Comisie
de catre statele membre in cazul exercitarii 2. Termenele judiciare sunt termene prorogabile care,
desi isi au izvorul in texte legale concrete, pot fi modificate de instanta. Aceste termene nu
trebuie confundate cu termenele stabilite de completul de judecata sau de grefierul-sef delegat in
acest sens de presedintele Curtii sau al completului, termene care, evident, pot fi modificate de
autoritatea care le-a fixat. Regulile de calcul prevazute de regulamentele de procedura, dar
statuate si de practica Curtii sunt urmatoarele: - termenele exprimate in zile, saptamani, luni sau
ani se calculeaza din momentul in care se produce un eveniment sau se efectueaza un act; - ziua
in cursul careia se produce evenimentul sau se efectueaza actul nu se include in calculul
termenului; - termenele exprimate in saptamani, luni sau ani expira la sfarsitul zilei din ultima
saptamana, luna sau anu care acelasi nume sau aceeasi cifra ca ziua in care s-a produs
evenimentul sau s-a efectuat actul de la care incepe sa curga termenul. In cazul termenelor
exprimate in luni sau ani, daca lipseste ziua implinirii lor, termenul exprira in ultima zi din acea
luna; - termenele nu sunt suspendate in timpul vacantelor judecatoresti; - termenele cuprind
zilele de sarbatori legale, duminicile si sambetele, dar daca termenul se implineste intr-o
sambata, duminica sau intr-o zi de sarbatoare legala, scadenta se proroga pana sfarsitul
urmatoarei zile luctratoare; - atunci cand un termen de introducere a unei plangeri impotriva
actului unei institutii curge de la publicarea actului, acest termen trebuie calculat de la sfarsitul
celei de-a 14-a zile succesive publicarii actului in JOUE; - unele termene de procedura se
prelungesc luand in considerare indepartarea statului membru din care provine justitiabilul fata
de Luxembourg, sediul CJUE; - prorogarea termenelor este posibila la cererea depusa inainte de
implinirea termenului; - ziua in care are loc primirea actelor sau transmiterea acestora nu se
socoteste la calculul termenelor; - intreruperea termenelor poate avea loc prin comunicare prin
fax sau prin e-mail, cu conditia ca actul original semnat sa fie depus la Grefa cel mai tarziu in
urmaoarele 10 zile. 23 Termenele inauntrul carora trebuie introdusa o actiune sunt exclusive,
obligatorii, de constrangere, constituind o piedica absoluta. Nerespectarea acestor termene
conduce la pierderea dreptului de actiune, o actiune introudsa peste termen fiind inadmisibila.
Termenele care nu refera la introducerea unei anumite actiuni pot fi prelungite de la caz la caz, in
functie de aprecierea CJUE sau in contextul reglementarilor existente ori daca de expirarea lor nu
se leaga consecinte majore, decisive sau sanctiuni. 2.9.4. Cheltuielile de judecata Cheltuielile de
judecata, ce reprezinta totalitatea sumelor de bani cheltuiti in scopul derularii in bune conditii a
unei proceduri judecatoresti, cunosc un sistem destul de complicat la nivelul CJUE datorita
exceptiilor, derogarilor de la principiu „partea care cade in pretentii va suporta cheltuielile”.
Statutul CJUE prevede ca CJUE decide cu privire la cheltuieli, reglementari mai detaliate fiind
prevazute de Regulamentul de procedura al CJUE. In esenta, CJUE decide asupra modului de

23
stabilire a cheltuielilor de judecata in 2 moduri: - imparte, prin partea dispozitiva a hotararii
finale, costurile intre parti; - se pronunta printr-o incheiere distincta, unde stabileste ce fel de
costuri se percep si in ce proportie vor fi suportate de parti. CJUE nu se pronunta asupra
cheltuielilor in cazurile in care partile s-au inteles cu privire la suportarea acestora. Cheltuielile
de judecata pot fi de doua feluri: - cheltuieli judiciare propriu-zise, necesare derularii unui proces
normal si care sunt inevitabile in cadrul unui asemenea proces, precum: costurile martorilor si
expertilor; costurile pentru copiile si extrasele efectuate dupa registre, cheltuielile ocazionate de
cererile de ajutor judiciar. Pentru aceste cheltuieli este valabil, de regula, principiul „procesul in
fata CJUE este gratuit”, aceste cheltuieli fiind suportate din mijloacele banesti puse la dispozitia
Curtii ca parte a bugetului unional general. Momentul stabilirii cheltuielilor judiciare este cel in
care procedura este inchisa, nemaiputandu-se efectua alte cheltuieli, iar modul de suportare a
cheltuielilor este cuprins in sentinta finala sau in ultima incheiere din cadrul procesului.
Hotararea de stabilire a cheltuielilor judiciare face parte din dispozitivul hotararii principale si
este motivata in mod special in cadrul motivelor de hotarare. - cheltuielile extrajudiciare care
sunt suportate de parti, participanti (in cazul actiunilor preliminare) si intervenienti (cheltuieli
decontabile pentru instanta). Cheltuielile de judecata se suporta conform principiului „partea care
cade in pretentii va suporta cheltuielile de judecata”. Partea care va pierde va suporta cheltuielile
numai in acele cazuri cand partea adversa a depus o cerere in acest sens, anume exista un capat
de cerere formulat in acest sens. In consecinta, daca CJUE trebuie sa decida din oficiu, va decide
ca fiecare dintre parti sa suporte cheltuielile proprii. De obicei, costurile decontabile cu titlu de
cheltuieli judiciare acceptate de Curte sunt: cheltuielile ocazionate cu angajarea unui avocat,
cheltuielile de transport si cazare ale avocatului sau reprezentantului, respectiv ale partii, daca
prezenta acesteia era necesara la judecata cauzei; taxale platite pentru convorbirile telefonice,
comunicarile de telex, fax sau contravaloarea copiilor efectuate in cursul procesului. Toate
cheltuielile trebuie dovedite de catre parti Cheltuielile judiciare sunt stabilite in euro, perceperea
de dobanzi la aceste cheltuieli fiind interzisa. In cazul actiunilor preliminare, cu privire la
cheltuielile judiciare se vor pronunta instantele nationale, iar organele unionale care participa la
procedura acestor actiuni vor suporta cheltuielile judiciare proprii, considerandu-se ca participa
la aceste actiuni in interesul public unional. Statele membre, institutiile unionale, statele
Spatiului Economic European suporta cheltuielile proprii.

24