Sunteți pe pagina 1din 2

FACULTATEA DE LITERE Secţia: Studii culturale europene

Anul universitar 2018-2019 - Semestrul I


CURS OPŢIONAL - anul II: ANALIZA DISCURSULUI POLITIC - Rodica Zafiu

Indicaţii pentru redactarea lucrării

Evaluare. Participarea la examen este condiţionată de frecventarea seminarului (minimum 60% din
întâlniri). La stabilirea notei finale se ţine cont şi de participarea activă la seminar. Examenul constă în
elaborarea unui referat (5-7 p.) de analiză de discurs şi în susţinerea orală a referatului (discuţie pe
baza acestuia).
Ccerinţe pentru lucrarea scrisă: originalitate, caracter sistematic, folosire corectă a bibliografiei,
abilităţi analitice şi de interpretare. Plagiatul (indiferent de dimeniunile secvenţei copiate) are drept
consecinţă notarea cu 1.

1. Tema
 Lucrarea constă în analiza unuia sau a mai multor texte recente (2017-2018) aparţinând discursului
public (comunicare politică, opinii şi dezbateri politice în internet).
În lucrare trebuie să se urmărească în principal o anumită problemă:
- strategiile argumentative;
- mijloacele retorice;
- reflectarea în limbaj a substratului ideologic;
- eşecul sau reuşita comunicării;
- adaptarea la destinatar;
- stilul personal al politicianului/jurnalistului;
- calităţile şi defectele discursului;
- modelele şi diferenţele culturale;
- cuvintele-cheie şi semnificaţia lor etc.

 Buna alegere a obiectului analizei este un prim merit al lucrării.


O variantă recomandată de lucrare este cea în care se compară mai multe texte, româneşti şi
străine (de preferinţă: europene) sau numai străine.
Comparaţia nu înseamnă o simplă juxtapunere de analize, ci confruntarea pas cu pas a
textelor, urmărind anumite probleme şi subteme.

2. Conţinutul şi structura
 Lucrarea trebuie să aibă 5-7 pagini.
 E obligatorie folosirea semnelor diacritice româneşti în text.
 Plagiatul se sancţionează cu nota 1, indiferent de dimensiunile pasajului copiat.
 Indicaţii de structură a lucrării:
- Titlu
- Rezumat (4-5 rânduri), în care se arată ce şi-a propus studentul să urmărească şi să
demonstreze prin lucrarea sa.
- Introducere
- Cuprinsul lucrării (cu citate, note etc.)
- Bibliografia teoretică
- Textele anexate

 Lucrarea trebuie să aibă o bază teoretică, să folosească o bibliografie a problemei, care să fie
indicată la sfârşit şi să fie folosită pe parcurs (de exemplu: în explicarea metodei folosite, în definirea
termenilor cu care se operează, în evocarea unor situaţii analoge).
 Orice citat din bibliografie trebuie pus între ghilimele şi trebuie să i se indice exact sursa (cu
pagină, cu excepţia documentelor electronice). Documentele exclusiv electronice vor fi citate cu autor
(dacă este indicat), titlu, adresă web, data consultării.
 Textele analizate vor fi anexate, în original (anexarea unei traduceri alături de original e un merit
suplimentar, dar nu o cerinţă obligatorie). Se vor indica reperele exacte ale textelor analizate (autor,
an, situaţie de producere, sursa din care au fost preluate, inclusiv adresa de internet).

3. Evaluarea lucrării
Lucrarea se evaluează în funcţie de:
- calitatea ideilor şi a observaţiilor;
- originalitate;
- utilizarea cunoştinţelor din programa şi bibliografia cursului;
- buna organizare, caracterul sistematic al tratării subiectului;
- acurateţea notelor şi a trimiterilor bibliografice;
- calitatea exprimării, a redactării (fără greşeli de ortografie, punctuaţie, gramatică şi lexic).
Recomandare: Înainte de a prezenta o lucrare, recitiţi-o cu atenţie cel puţin o dată. Pentru o lucrare
cu zeci de erori de tastare, nu se iau în considerare scuzele „e din vina calculatorului”, „a făcut-o
corectorul automat” etc.

4. Susţinerea orală
La susţinerea orală a lucrării, se poartă o discuţie pe marginea acesteia, în care studentul explică ce a
urmărit şi ce crede că a realizat în lucrare şi i se cere de către profesor să explice sau să motiveze
unele dintre afirmaţiile din textul scris. Discuţia urmăreşte să stabilească dacă unele erori sunt simple
accidente sau lacune grave şi să verifice gradul în care studentul şi-a asimilat conceptele şi metodele
de bază ale cursului.

S-ar putea să vă placă și