Mihail M.

Andreescu
Instituții Medievale Românești – Editura Fundaţiei
România de Mâine, București 2003

Scurtă biografie a autorului

Născut la 29 ianuarie 1950. 1990 - 1997: Profesor asociat și asistent al
Universității București, Facultatea de Istorie. 1997-2013: Asistent, lector
universitar și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Istorie, Muzeologie
și Arhivistică a Universității „Spiru Haret”. Din octombrie 2009 participă la
grantul NERIES-SHARE finanțat de Banca Europeană, privind
reactualizarea datelor istorice asupra cutremurelor, în cadrul proiectului
inițiat și condus de Massimiliano Stucchi de la Institutul de Geofizică și
Vulcanologie de la Milano și de Gh. Mărmureanu de la Institutul de Fizică a
Pământului de la Măgurele. Secretar-trezorier al Societății de Științe Istorice
din România și apoi vicepreședinte al aceleiași societăți, până în 2011.
Membru al Comisiei de Cenzori a Ligii Culturale Româno-Macedonene.
Professeur agrégé la Université de Sud, Nice. Din 2011 este membru al
Diviziei de Istoria Științelor a Academiei Române.

Prezentare lucrare
Lucrarea dorește să ne prezinte structura și modul de organizare a
instituțiilor din spațiul românesc în perioada secolelor 12-18, respectiv de la
întemeierea statelor medievale românești până la începutul perioadei
moderne. Se pleacă de la definirea conceputului de instituție si înființarea
acesteia precum și evoluția instituțiilor. Lucrarea este pusă pe un număr de
170 de pagini și este structurată în 5 capitole precum și o introducere.

Introducere

Se observă încă de la începutul omenirii o tendință și o nevoie de

organizare atât a comunității din care făceau parte cât și a relațiilor dintre ei.
Odată cu trecerea timpului și cu evoluția socială umană , aceste tendințe și
nevoie dau naștere sistemelor organizaționale complexe , apărând astfel
instituțiile care erau acceptate unanim de toți membrii comunității.
Se încearcă o definirea a instituției, din doua puncte de vedere , atât cel
social cât și cel juridic din care citez : . „În sens social, instituția reprezintă
„un ansamblu de relații relativ stabile, făcând parte din suprastructură și
îndeplinind funcția de promovare, de apărare, de conservare a unor interese
sociale”. În sens juridic, ea reprezintă ansamblul normelor juridice care
reglementează o anumită categorie de relații sociale şi care se aplică în
temeiul unor anumite acte juridice.”
Se stabilește relativ, o perioadă de geneză a instituțiilor , nu neaparat
medievale românești, cât și în genere. Specialiști precum Constantin Daniel
și Sabatino Moscati sugerează ca punctul de plecare a instituțiilor se află în
Orientul Antic, respectiv asupra civilizațiilor persane și egiptene. Alții ,
precum Nicolas Platon și François Chamoux se focusează asupra civilizației
elene.
Spațiul românesc, desigur nu a făcut excepție de la formarea instituțiilor.
Cert este că până la formarea statelor medievale românești nu se pot vorbi
de instituții funcționale și independente, precum și faptul de un tipar
organizațional care se respectă. Se consideră ca fiecare regiune în parte din
spațiul românesc avea organizarea și modul de funcționare propriu.

Problematica privind clasificarea și prezentarea

instituțiilor medievale

În primul capitol al acestei lucrări se încearcă o clasificare a instituțiilor

medievale, dar acest lucru este dificil deoarece la nivel general(aici
referinduse la nivel european, daca putem spune, nu la nivel românesc), ele
nu respectă la un tipar clar și uniform.
Totuși autorul prezintă urmatorul sistem de clasificare :
„A. După natura lor, instituțiile pot fi: laice, religioase, civile, militare,
speciale, comune.
B. După importanța lor, pot fi: centrale, teritoriale și locale.
C. După caracter ele sunt: publice, administrative, juridice, private,
politico-militare, juridico-religioase, tradiționale.
D. După gradul de interes pe care îl provoacă, sunt: generale,
particulare, locale, etnice.
E. După atribuțiile pe care le presupun, sunt: politico-administrative și
militare, social-economice și fiscale, cultural-religioase și juridice.
F. După domeniul pe care îl reprezintă, ele pot fi grupate
în:
– instituţii sociale: ţărani, orăşeni, nobili, fiecare dintre categorii suferind
structurări interne în funcţie de ierarhie, importanţă socială, economică,
fiscală, militară etc.;
– instituţii politice centrale: domnia, Consiliul domniei, Sfatul domnesc,
Adunarea Ţării, voievodatul, principatul, congregaţiile, Dieta;
– instituţiile administrative centrale, care cuprind dregătoriile,
structurate şi ele după importanţa şi poziţia lor faţă de domn ori de
caracterul funcţiei;
– instituţiile administrativ-teritoriale diferite ca nume şi specifice
unităţilor teritorial-administrative existente în evul mediu românesc;
– instituţiile administrative locale: sat, oraş (târg) şi conducătorii lor;
– instituţiile etnice care-i privesc pe români, maghiari, saşi şi secui şi
care pot fi structurate, în funcţie de autonomie, în forme structurale teritorial
-administrative, social-economice, politico-militare, religioase şi
juridice;
 – instituţii religioase, care se împart într-o primă fază în ortodoxe şi
catolice, cu precizarea că saşii aveau şi autonomie religioasă reprezentată
prin instituţii specifice; în a doua fază se adaugă formele instituţionale
aparţinând confesiunilor reformate şi cele specifice „Bisericii unite” greco-
catolice;
– instituţiile militare, care şi ele sunt diferite în funcţie de modelul
occidental ori bizantino-oriental; ulterior, cum am mai spus, ele se vor
restructura după răspândirea armelor de foc şi modificarea tacticii militare;
– instituţiile juridice, care au cuprins iniţial formele primare de drept şi
instanţele ori formele de procedură; ulterior, ele se vor diversifica prin
legislaţie, dreptul religios şi laic, dreptul public şi privat, dreptul militar etc.,
tot mai complexe pe măsură ce ne apropiem de epoca modernă;
– instituţiile fiscale, cu referire specială la aspectele instituţionale
juridice (amenzi, taxe, ispaşe etc.), dările faţă de stat şi obligaţiile faţă de
biserică şi armată şi fiscalitatea economică;
– instituţiile economice, unde subîmpărţirea este mult mai complexă
datorită categoriilor specifice de activitate – agricole, meşteşugăreşti,
comerciale –, ocupaţiilor adiacente şi complementare şi, mai ales,
categoriilor sociale şi profesionale, în cadrul fiecărei categorii economice
fiind vorba de instituţii sociale specifice care asigură legătura între acestea şi
instituţiile sociale, de unde şi tratarea lor comună;
– instituţiile culturale, destul de greu de definit datorită complexităţii
problematicii, legată de scriere, limba de cult, de cancelarie şi limba vorbită;
ele se află în strânsă legătură cu Biserica şi unele probleme social-
economice, politico-religioase şi etnico-militare; – instituţiile educative
legate de învăţământ, formarea profesională, deprinderi practice etc.; încep
să se dezvolte încă din secolele XV-XVI;
– instituţiile ştiinţifice se află în strânsă legătură cu cele cultural-
educative şi sunt condiţionate de tipar şi circulaţia cărţii; până în secolul
XVII sunt de reţinut realizările unor etnici, în special saşi, în domeniile
tehnicii, dar şi unele creaţii tehnice populare ale românilor din sudul
Transilvaniei şi nordul Olteniei;
– instituţiile artistice, desigur arta nobilimii şi a Bisericii, care se
subîmpart pe domenii de activitate în: arhitectură, sculptură, pictură,
costum, miniaturistică, iconografie, orfevrărie etc.;”1

Organizarea locală și teritorial adminstritrativă

A doua parte a acestei lucrări precum și titul sugereaza ne prezintă cum

era organizată Moldova , Țara Româneasca și se face referință și la
Transilvania

1 Mihail M. Andreescu Instituții Medievale Românești – Editura Fundaţiei România de Mâine, București 2003
 Organizarea teritorial-administrativă a Țării Românești si
Moldovei; sate și orașe, județe și plaiuri, ținuturi și ocoale

Satele din spațiul românesc indiferent de mărimea lor, aveau în

componența lor obștea satului, respectiv locuitorii care erau considerați apți
pentru a lua decizii ce priveau comunitatea. Se pot clasifica în două tipuri :
sate dependente(iobăgești) și independente (răzeși și moșnenești)

În zona Munteniei și Țării Românești, satele erau aliniate în zonele de

șes, adunate la zonele montane, care aveau subdiviziuni numite cătune.
Aceste cătune erau mici de fel , în care se găseau 15-25 locuitori. La
conducerea acestora se aflau , ca echivalent pentru perioada curentă cu un
primar, oameni puși in funcție de vătafi(în Țara Românească și vornici în
Moldova) . Aceștia puteau fi numiți de ispravnicii de județ , care în Țara
Româneasca erau dregătoriile și clerul în Țara Românească, iar de cler și
boieri în Moldova. Acest lucru se aplică numai în satele dependente.
În cele independente(răzeși și moșnenești) conducătorii erau numiți de
comunitate
Orașele din Moldova și Țara Românească erau dezvoltate din târguri și
iarmaroace sau din reședințele voievodale. În Transilvania , cel mai des , se
dezvoltau din așezări antice(exemple : Alba Iulia din Apulum, Cluj din
Napoca etc) sau din locuri de comerț. În Țara Românească, cele mai vechi
orașe au fost la intersecția drumurilor negustorești, dar și la reședințe
voievodale.
Orașele românești la început , au semănat doar cu niște așezări rurale
întinse în care predomina agricultura.
Județele apar doar în Țara Românească și ele erau unități administrative
mari. Echivalentul județelor din Moldova erau ținuturile. Ținuturile la
rândul lor erau și ele structurate în ocoale.

Instituțiile supreme ale puterii : Voievodatul , Principatul

și Domnia

Capitolul trei definește și clarifică instituțiile supreme din spațiul

românesc
Voievodatul reprezintă prima formă de instituție supremă în spațiul
românesc. Cuvântul este de origine slava și reprezintă comandant militar,
cel care conduce armata în luptă. Voievodatul se întâlnește înca din secolul
X și se va continua să existe și după organizarea statelor românești.
Pentru conducătorii Moldovei și Țării Românești, titlul era moștenit.
Principatul Transilvaniei a fost construit in secolul 16, între 1529 și
1541, pe fostul regat maghiar care a fost distrus de către otomani.
 Principele era conducătorul Principatului Transilvaniei și era ales de
Dietă. La fel ca voievozii din Moldova și Țara Românească, titlul era
moștenit, iar la fel trebuiau sa fie confirmați de către Poarta Otomană pentru
a putea conduce.

Instituțiile centrale ale puterii și administrației de stat

Penultima parte a acestei lucrări dorește să facă cunoscute instituțiile

care ajutau șefii de stat să guverneze și să își impună autoritatea în teritoriile
controlate.
Consiliul domniei apare în Țara Românească. A fost creat de Mircea cel
Bătrân în secolul 14, și are ca inspirație modelul Consiliul regal din Regatul
Ungariei. Acest organ stat se menține pana în secolul 17.
La geneza sa, Consiliul avea între 8 și 12 , formați din curteni și
dregători , dar și boieri care erau numiți și demiși din funcție după voința
domnului.
Boierii din Muntenia reușesc să acapareze dregătoriile, iar astfel
Consiliul domniei a început să fie condus de boieri aproape în exclusivitate,
boieri la rândul lor formând anumite facțiuni.
Din secolul 16, Consiliul domniei este dominat de aceste facțiuni
reușind să își impună astfel viziunea politică în țară. Pentru a se putea
menține la conducere, domnitorul este nevoit să accepte această situație.
Când domnii doreau să ducă o politică proprie aceștia fie erau trădați fie
erau uciși(exemple avem pe Radu de la Afumați și Vlad Vintilă de la Slatina
care au fost uciși de către boieri).
Sfatul domnesc se află prezent atât în Țara Românească și Moldova.
Putem să îl considerăm un mini-parlament la statului, care era compus din
reprezentanții boierimii și a bisericii. În Moldova, Sfatul domnesc are un
caracter și un rol de consfătuitor.
În Țara Româneasca, Sfatul Domnesc este mai puțin important datorită
importanței care o avea Consiliul domniei. Rolul sfatului domnesc era unul
doar de consultanța atunci când venea vorba de alegerea domnului și în
unele situații de politică externă . El are un rol mai important ca instanța
supremă, iar în acest caz era numit Divan.
Dieta Transilvaniei este un organism reprezentativ asemănător Sfatului
domnesc. Dieta era organizată după modelul institutelor germane și a fost
construit treptat în secolele 13-15. Aceasta conținea membri atât români cât
și unguri, sași și secui.
Facțiunile boierești și nobiliare apar în toate 3 regiunile. Sunt de natură
politică și militară, care având sprijin politic, material și militar extern
puteau susține un candidat la tron.
Adunarea Țării sau Sfatul Țării a fost o instituție la care, teoretic,
puteau participa toate categoriile sociale libere. În Transilvania exista
 Congregațiile generale ale Transilvaniei. Această instituție până în epoca
modernă, s-a adunat doar în cazuri speciale precum primirea, stabilirea,
desființarea unor dări, chestiuni care țin de starea de pace a țarii(chemare la
oaste , război etc.). În Țara Românească și Moldova structura și atribuțiile
erau asemănătoare, în cazuri excepționale ele putând să cuprindă chiar și
oameni de rând ai Cetăților de Scaun precum și cei din satele vecine.
Dregătoriile sau dregătorii erau de fel boieri mari care dețineau funcții
importante lângă domnitor și împreuna cu domnul guvernau țara, având
atribuții administrative, judecătorești și militare.
Autorul încearcă o clasificare a dregătoriilor astfel :
„1. Dregătorii publice, cu atribuţii administrative şi fiscale: bănia,
logofeţia, vornicia, pârcălăbia, vistiernicia, armăşia, portăria, uşăria,
vornicia de poartă;
2. Dregătorii militare: spătăria, hătmănia, agia, serdăria, şetrăria;
3. Dregătorii de curte: postelnicia, medelniceria, păhărnicia, stolnicia,
cluceria, jitniceria, pităria, slugeria, comişia.”2

Organizarea bisericească în Evul Mediu

Ultimul capitol ne denotă cum era organizată lumea creștină în spațiul

românesc.
În spațiul românesc creștinismul pare să fi ajuns prin două direcții mari
de influență : prin sud datorită influenței Bizantine și prin vest datorită
influenței Romei. Se cunoaște o puternică influență catolică în Transilvania,
care ajunge în limite minime atât în Țara Românească și Moldova, deoarece
aici era predominantă ortodoxia.
Catolicismul. În condiţiile în care Ortodoxia era combătută de regii
unguri la ordinul Romei, doar organizarea catolicismului se va impune
oficial, până în secolul XVI, în Transilvania şi în Regatul Ungariei. Această
organizare a cuprins două forme. Una a fost specifică lumii maghiare şi
secuilor, ca şi unei părţi a românilor, iar cealaltă a aparţinut doar saşilor.
Ordinele călugăreşti erau subordonate direct suveranului Pontif, ca şi
Inchiziţia
Catolicismul

Datorită Ungariei și a impunerii ei asupra combaterii ortodoxiei,

catolicismul este pus oficial , până în secolul 16, în Transilvania și Ungaria.
Catolicismul are doua forme de organizare. Una a fost specifică ungurilor și
secuilor, precum și o parte a românilor, iar cea de a doua partea doar sașilor.

Reforma sau formele protestante

2 Ibidem
 Ideile inițiate de Luther și Calvin ajung și în Transilvania, după anul
1520, și amenință puternic locul catolicismului. Luteranismul este prima
confesiune protestantă care ajunge în Transilvania și se răspândește rapid în
rândurile sașilor cât și a nobililor unguri. Mai apare și unitarianismul(deviza
fiind una împotriva Sfintei Treimi) în rândul populației sărace ungurești.
Puterea catolicismului este slăbită, astfel încât , datorită formelor
protestante, până și ortodoxia obține mai mulți adepți decât acesta.

Ortodoxia

Ortodoxia este puternică în Moldova și Țara Româneasca. Se regăsesc

urme de catolicism , cât și forme protestante în aceste două spații dar nu au
fost îndeajuns de puternice pentru a se ajunge la situația Transilvaniei.

Concluzii

În această lucrare autorul dorește sa ne ofere o evidențiere a instituțiilor

medievale din spațiul românesc, cum au început acestea, sub ce formă au
fost organizate și adminstrate țările române.