Modalităţi de prevenire a eşecului

şcolar şi a devierilor comportamentale

Raţionalizarea permanentă a procesului educaţional în clasele I-IV, asigură în mare măsură,

obţinerea de către elev a unui randament la nivel maximal, în funcţie de posibilităţile individuale şi de
efortul depus.
Prima reprezentare a copilului despre sine însuşi este adeseori formată în primii ani de şcoală.
Şcolarul este confruntat aici cu un grup de copii de aceeaşi vârstă şi pus în situaţia să se compare
sistematic cu ei.
Mai mult decât comportarea colegilor şi propria conduită sunt aprecierile făcute de învăţător
care contribuie la dezvoltarea capacităţii de autoapreciere şi auto depreciere. Aceasta atitudine se
instalează precoce la şcolarul mic şi generează o anumita accepţie despre succesul sau insuccesul
şcolar, considerat ca o consecinţă a propriului comportament relevat de învăţător în observaţiile sale.
Justiţia şi tactul cu care sunt făcute aprecierile cu privire la modul de comportare a elevilor au o
deosebită importanţă în formarea opticii elevului despre sine.
În clasa I, copii sunt foarte deosebiţi. În timp ce unii au un bagaj relativ bogat în noţiuni,
motive corecte ale învăţării şi ale conduitei, trăsături de personalitate pozitive ca: sinceritatea, hărnicia,
receptivitatea faţă de cerinţele adulţilor, alţii au orizont cultural limitat, nu înţeleg importanţa
învăţăturii.
Marea majoritate a învăţătorilor se preocupă de cunoaşterea reală a individualităţii elevilor cu
care lucrează. Nu întotdeauna însă se desfăşoară un studiu organizat, sistematic şi continuu al
personalităţii elevilor.
Fiecare copil are trăsături deosebite, un mod propriu de a reacţiona la influenţele educatorului;
aceeaşi metodă de învăţământ sau educaţie poate declanşa o reacţie deosebită, înregistrându-se
rezultate diferite.
Elevilor care nu obţin rezultate necesare, care se încadrează mai greu în ritmul general al clasei
şi nu se bucură de prestigiu în faţa colegilor, cărora li se formează mai anevoios reprezentări morale şi
deprinderi comportamentale corespunzătoare este necesar să li se acorde o atenţie deosebită. În caz
contrar, la aceşti elevi poate să apară indiferenţa sau chiar o atitudine negativă faţă de activitatea la
lecţii, faţă de şcoală în general, care să afecteze capacitatea de autoapărare şi să deterioreze profund
starea lor psihică.
Devieri comportamentale, trăsături negative ca minciuna, falsitatea, înşelătoria sunt adesea
utilizate ca „mijloace salvatoare” pentru a depăşii situaţia apăsătoare în care se află. Astfel de elevi
provin din familii cu un nivel socio-cultural scăzut, cu un climat socio-afectiv neprielnic, în care
relaţiile între membrii respectiv se bazează pe forţă şi brutalitate.
Urmările directe sau indirecte ale unei astfel de condiţii sunt o rămânere în urmă în dezvoltarea
intelectuală şi afectivă a acestor elevi.
Etica pedagogică ne cere tuturor învăţătorilor să acordăm acestor elevi, atenţie deosebită,
răbdare şi tact pentru a le cultiva încrederea în sine şi în cei din jur şi de a le stimula interesul pentru
cunoaştere, pentru a le forma o atitudine pozitivă faţă de învăţătoare.
Acest mod de tratare se impune şi faţă de elevii care au reacţii afective inadecvate, prezintă o
instabilitate emoţională, a căror stare de spirit este contradictorie.
Graba unor învăţători de a-i pedepsi pe aceşti elevi, de a-i admonesta şi pune într-o situaţie
dificilă în faţa colegilor, nu numai că nu rezolvă problema, ci o amplifică, frânând posibilitatea acestora
de a comunica cu colectivul.
Incapacitatea de apreciere şi autoapreciere adecvată este, de asemenea un fenomen cu implicaţii
negative asupra dezvoltării personalităţii elevului. Imposibilitatea acestora de a se referi obiectiv la
propria activitate, ca şi la cea a colectivului poate avea la origine un sentiment de subapreciere a
propriilor capacităţi.
În acest caz ei devin timizi, retraşi, închişi, încep să înregistreze insuccese la învăţătură şi
abateri de la disciplină.
Aspecte negative pot să apară şi în comportarea unor elevi buni sau chiar foarte buni la
învăţătură şi în activitatea obştească, dar care nu au simţul măsurii şi încep să se supraaprecieze.
Evidenţierea permanentă de către învăţător a unor astfel de elevi poate duce la apariţia unor trăsături
negative: atitudini de dispreţ faţă de colegi, îngâmfare, lipsa spiritului autocritic. Pentru a evita aceste
cazuri, cerinţele învăţătorilor faţă de ei trebuie să fie gradate, aprecierile trebuie să fie variate cu
dezaprobarea sub diferite forme.
Trebuie acordată o atenţie deosebită şi elevilor care manifestă carenţe în privinţa relaţiilor cu
colegii, învăţătorul, care sunt fricoşi, închişi, incapabili de a se apropia de cei din jur.
Transformarea comportamentului acestor elevi depinde de modul cum învăţătorul ştie să creeze
un climat adecvat, care să le trezească încrederea în forţele proprii şi în cei din jur, dorinţa de a
răspunde cu aceleaşi sentimente şi atitudini.
Evoluţia generală a elevilor este în strânsă legătură cu evaluarea unor trăsături de personalitate
şi cu un profund conţinut etic cum sunt: demnitatea, spiritul de iniţiativă, curajul, răspunderea, care au
implicaţii adânci în activitatea şi viaţa şcolară.
Aceste trăsături morale pot avea un rol esenţial în stimularea eforturilor activităţii elevilor la
lecţii, a atitudinii lor faţă de învăţătură, de muncă.
În cursul celor patru ani, elevii parcurg o perioadă hotărâtoare pentru devenirea personalităţii.
Acumulând cu grijă date cât mai numeroase despre fiecare elev şi colectiv, urmărind atent şi
explicându-şi orice transformare din viaţa lor, reflectând dragoste şi responsabilitate asupra prezentului,
dar mai ales asupra viitorului lor, învăţătorul reuşeşte să prevină eşecul şcolar şi devierile
comportamentale.

Învăţător: Mutu Irina