Calul

Purice Oana Mihaela

Grupa 309K

1
Cuprins

1.Introducere ................................................ 3
2.Filogenia calului ........................................ 2
3.Durata de viață și etape ............................. 2
4.Mărime și măsuratori ................................ 2
5.Ponei.......................................................... 3

Figure 1 Epihippus ................................................................................................................................... 2

Figure 2 Evolutia calului .......................................................................................................................... 3

2
Introducere
Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime considerabilă, fiind
una dintre cele șapte specii moderne ale genului Equus. Face parte
din ordinul Perissodactyla, familia Ecvidee. Originar din Europa și Asia, este răspândit în
prezent pe toate continentele; provine din trei strămoși:
 cal diluvial (Equus robustus);
 cal mongol (Equus przewalski);
 cal tarpanic (Equus gmelini).

Există mai multe rase de cai: pentru călărie, tracțiune și samar.

Anatomia cailor le permite să se de gestație de aproximativ 11 luni (340 de
folosească de viteză pentru a scăpa de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta în
prădători. Caii au un bine dezvoltat simț al picioare și alerga la scurt timp după
echilibrului și instinctul de a lupta sau a naștere. Cei mai mulți cai domestici încep
fugi în caz de pericol. Legată de această pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse
necesitate de a scăpa de prădători în între doi și patru ani. Ei devin adulți la
sălbăticie este o trăsătură neobișnuită: caii vârsta de cinci ani, și au o durată de viață
sunt capabili de a dormi în picioare. Caii medie între 25 și 30 de ani.
de sex feminin, numite iepe, au o perioadă
Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept
lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget
învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața
incisivilor apar urme în relief, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici.
Între canini și premolari se află bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț.
Este folosit pentru călărie, tracțiunea unor diverse tipuri de atelaje, dresaj și
pentru carnea lui, care poate fi consumată.
Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut în urmă cu
circa 6.000 ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-
estul Rusiei și vestul Kazahstanului.
Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu „sânge
fierbinte” cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai folosiți pentru munca grea și
anevoioasă; și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge
rece, având ca scop crearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent,
sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.

3
Filogenia calului
Reconstituirea evoluției calului s-a realizat pe baza studiului fosilelor. Strămoșul
îndepărtat al calului, Propalaeotherium, era un animal de mărimea unui câine, având mai
multe degete la picioare decât calul actual (care are numai unul, celelalte fiind atrofiate), ce
trăia în păduri, hrănindu-se cu frunze. Într-o perioadă de timp de aproximativ 50 de milioane
de ani, calul devine animalul erbivor, cu forma și mărimea din zilele noastre, atrofierea
degetelor de la picioare fiind o adaptare la fugă. Evoluția calului s-a putut urmări în mod
deosebit în America de Nord. Această evoluție are loc treptat, fiind documentată de fosilele
descoperite. Astfel, procesul de evoluție a calului începe din perioada eocenă, cu aproximativ
555 de milioane de ani în urmă. Strămoșul calului din aceea perioadă
era Hyracotherium numit de unii și Eohippus, care se hrănea cu frunze și fructe din pădure.
Mărimea sa era de 20 de cm înălțime la umăr. Hyracotherium se deosebea mult de calul de
azi: era de mărimea unei vulpi sau căprioare, avea spinarea încovoiată, gâtul, botul și
picioarele erau scurte, piciorul era asemănător labei de câine (cu degete), craniul și creierul
erau mici.
În urmă cu circa 50 de milioane de ani urmează un proces lent de evoluție, perioada de
trecere de la Hyracotherium laOrohippus. Aceasta se produce prin hrănirea mai variată, ce
determină o modificare a dentiției. Din Orohippus ia naștere forma următoare a calului (ca.47
miloane de ani) Epihippus (vezi Error! Reference source not found.)

Figure 1 Epihippus

Dinții devin mai tari și mai bine fixați, fapt explicat prin schimbarea hranei datorită
schimbării climei din America de Nord (climă uscată), prin reducerea zonei pădurilor și
apariția stepei, strămoșul calului adaptându-se la vegetația specifică de iarbă a stepei.

Faza următoare de evoluție a calului Mesohippus a apărut în urmă cu 40 de milioane

de ani. Acest strămoș al calului era mai mare, înălțimea la greabăn fiind de 60 cm, spinarea

2
mai puțin încovoiată, gâtul, picioarele și botul mai lungi, numărul degetelor de la picior redus
la 3 degete.
În urmă cu cca. 35 milioane de ani apare Miohippus, care era mai mare și cu craniul
mai lung decât forma precedentă.
În urmă cu 24 milione de ani, în familia calului se diferențiază forme variate, dar unele
forme dispar, incapabile să se adapteze la noile condiții de mediu. Linia care a supraviețuit,
adaptată la hrănire cu frunze și cu iarbă (greu digerabilă fiind bogată în silicați) a
fost Opalphytolith, la care în evoluția dinților, apar dinți robuști, mai rezistenți la tocire.
Aceste animale au picioare mai lungi și pot să alerge mai repede pe vârfurile degetelor pe
zonele întinse de stepă.
Varianta următoare în evoluția cabalinelor este Parahippus, ce apare în urmă cu 23
miloane de ani: animalul are încă trei degete, posedă însă dinți mai lungi ca predecesorii lui.

Urmașul său, Merychippus, apare în urmă cu 18 milioane de ani. Cu toate că are tot
trei degete, calcă numai pe vârfurile lor; dinții capătă o formă tot mai rezistentă, apropiindu-se
de forma dentiției actuale a calului.
Din linia Merychippus iau naștere un număr mare de variante, printre care și varianta
foarte asemănătoare calului de azi, cu o dentiție rezistentă.
În urmă cu 15 milioane de ani apare Pliohippus (vezi Figură 2. Evolutia calului) cal cu trei
degete la picior, asemănător calului actual, urmat de succesorul său Dinohippus. Tipul calului
de azi, Equus, apare în urmă cu cca. 4 milioane de ani.
Calul din America de Nord dispare acum câteva mii de ani, fiind readus de către
europeni, în procesul de colonizare a Americii, în secolul al XVI-lea. Calul readus în America
se sălbăticește din nou, apărând mustangul1, calul indienilor din America; un proces
asemănător se produce în Australia cu calul și măgarul. Calul de sex masculin este numit
armăsar, femela fiind numită iapă. Aceasta poate să aibă un mânz pe an, perioada de gestație
la iapă având o durată de 11 luni.

Figură
Figure 1.
2 Evolutia
Evolutia calului
calului

1
Mustangul este calul sălbatic din America de Sud, astăzi pe cale de dispariție, datorită restrângerii spațiului
forestier și mediului în care trăia.
3
Durata de viață și etape
Depinzând de rasă, îngrijire și mediu, calul modern domestic are speranță de
viață cuprinsă între 25 și 30 de ani. Sunt și care trăiesc peste 40 de ani și mai mult, dar aceștia
sunt rarități.Cel mai bătrân cal cunoscut a fost „Old Billy”, din secolul al XIX-lea, care a trăit
până la 62 de ani. În era modernă, Sugar Puff, care a intrat în Guinness Book of World
Records ca cel mai bătrân ponei în viață, a murit în 2007 la vârsta de 56 de ani.

Următoarea terminologie este folosită pentru a descrie caii de diferite vârste:

 Mânz: un cal, indiferent de sex, mai mic de un an. Un mânz care este hrănit cu lapte
matern este numit în engleză weanling, iar cel hrănit cu biberonul suckling. Mulți mânzi
domestici sunt înțărcați la vârste cuprinse între cinci și șapte luni, deși pot fi înțărcați de la
patru luni fără efecte psihice adverse.
 Cârlan: un cal de orice sex care are între unul și doi ani.
 Colt: un cal mascul sub vârsta de patru ani.O eroare comună de terminologie este numirea
oricărui cal tânăr ca „mânz”, cânt acest termen se referă doar la caii tineri de sex
masculin.
 Mânză: cal de sex feminin sub vârsta de patru ani.
 Iapă: cal de sex feminin.
 Armăsar: un cal necastrat cu vârsta de peste patru ani. Termenul „cal” este uneori folosit
colocvial pentru a se face referire la un armăsar.
 Cal castrat: cal castrat de orice vârstă.

Mărime și măsuratori
Înălțimea cailor este măsurată de la sol până la cel mai înalt punct al greabănului, unde
gâtul se unește cu spatele. Este utilizat acest punct pentru că este un punct stabil al anatomiei,
spre deosebire de cap și gât, care se mișcă sus și jos în același timp cu corpul calului.
Vorbitorii de limba engleză măsoară înălțimea cailor în hands și inchi: un hand este egal cu 4
inches (101,6 mm). Înălțimea este exprimată ca numărul total de hands, urmată de un punct
radix, apoi de numărul de inci adiționali, și terminând cu abrevierea „h” sau „hh” (pentru
„hands high”). Deci, un cal care are "15.2 h" are 15 hands plus 2 inci, pentru un total de 62
inches (157,5 cm) în înălțime.
Mărimea cailor variază de la rasă la rasă, dar este influențată și de nutriție. Caii de rase
ușoare au deobicei o înălțime cuprinsă între 142 și 163 cm și pot cântări între 380 și 550
kg. Caii de rase grele au o înălțime cuprinsă între 157 și 173 cm, cântărind între 500 - 600 kg.
Caii pentru muncile grele au cel puțin 163 cm înălțime (putând ajunge pînă la 183 cm) și au o
greutate cuprinsă între între 700 - 1000 kg.
Cel mai mare cal cunoscut din istorie a fost probabil un cal din rasa Shire (cal) pe
nume Sampson (sau Mammoth), care era născut în 1848. Avea înălțimea de 220 cm și
greutatea de 1500 kg. Actualul deținător al recordului pentru cel mai mic cal este Thumbelina,
2
un cal-miniatură matur, afectat de nanism. El măsoară 43 cm în înălțime și cântărește doar 26
kg.

1200

1000

800

600
interval kg

400

200

0
usori grei munci grele

Ponei
Poneii sunt taxonomic aceleași animale ca și caii. Distincția dintre un cal și ponei este
de obicei întocmită pe baza înălțimii, în special pentru competiții. Cu toate acestea, înălțimea
singură nu este singurul criteriu, diferențele dintre caii și poneii pot include, de asemenea,
aspecte ale fenotipului, inclusiv conformație și temperament.
Standardul tradițional pentru înălțimea unui cal sau a unui ponei la maturitate este de
14.2 inci (58 mâini, 147 cm). Un animal 14.2h sau peste este de obicei considerat a fi un cal și
unul mai puțin decât 14.2 ha ponei,[28], dar există multe excepții de la standardul tradițional.
În Australia, poneii sunt considerate a fi cei sub 14 mâini (56 inchi, 142 cm),[29] Pentru
competițiile din Vest organizate Federatia Ecvestra din Statele Unite, unul de 14,1 mâini (57
inchi, 145 cm), iar Federația Internațională de Sporturi Ecvestre, organismul mondial de
conducere pentru sporturi cu cai, folosește măsurători metrice și definește un ponei ca fiind un
cal care măsoară mai puțin de 148 centimetri (58.27 in) la greaban, fără încălțări, care este
doar putin peste 14.2 h, precum și 149 cm (58.66 in), sau pur și simplu peste 14.2 ½ h, cu
încălțări.
Înălțimea nu este singurul criteriu pentru a distinge caii de ponei. Registrele pentru
rase de cai, care produc de obicei indivizi atât sub cât și peste 14.2 h iau în considerare toate
animalele de rasă, din acea rasă de cai, indiferent de înălțimea lor.[31] În schimb, unele rase
ponei pot avea caracteristici în comun cu caii și animalele individuale se poate maturiza,
ocazional, la peste 14.2 h, dar sunt în continuare considerate a fi ponei.[32]
Poneii au oase mai groase, gâturi scurte și subțiri, și capete mici cu frunți late. Pot
avea temperament mai cald decât caii și un nivel mai mare de inteligență ecvestră, care poate
3
sau nu poate fi utilizat pentru a coopera cu dresorii.[28] Mărimea, nu este considerată un factor
determinant. De exemplu, poneiul de Shetland care are în medie Format:Hands, este
considerat un ponei.[33] La fel, rase ca Falabella și alți cai miniaturali, care nu poate fi mai
înalți de 30 inches (76 cm), sunt clasificați în registrul de rase ca cai foarte mici, nu ponei.

descărcare.jpg

Cai.docx