GEOMORFOLOGIE

AGENŢI
ŞI
PROCESE GEOMORFOLOGICE

TUTORE CURS: Conf. univ. dr. Marian Ene

 DEPLASĂRI INDIVIDUALE ŞI ÎN
MASĂ (GRAVITAŢIONALE)
• DEPLASĂRI LENTE – afectează orice versant, cu înclinări chiar
foarte reduse, care suportă o pătură de alterare (deluviu);
– în raport cu înclinarea versantului, gradul de alterare a
depozitelor superficiale, coeziunea şi umiditatea acestora
determinăm mai multe tipuri de deplasări lente: sufoziunea,
tasarea, creeping, solifluxiune.
1.SUFOZIUNEA (lat. “suffodio” = a submina, a săpa pe dedesubt)
- sufoziune chimică – prin dizolvare, sărurile depuse în porii
rocilor sunt înlăturate prin preluarea lor în soluţie de către apa de
infiltraţie (exemplu: eliminarea carbonaţilor care formează
matricea granulelor din unele roci sedimentare necoezive, cum
este loessul
- sufoziune mecanică – dislocarea şi transportul particulelor fine
de către curgerea apelor subterane;
•Rocile favorizante = friabile, poroase şi relativ permeabile;
•Adâncimea pânzei freatice să nu fie prea mare (sub 3-4 m);
•Oscilaţiile pe verticală ale pânzei freatice, mişcare ce implică:
desprinderea particulelor; antrenarea pe verticală a acestora.
- forme de relief = se realizează dinspre subteran către suprafaţă
= tunele, hrube subterane, hornuri, doline, văi de sufoziune.
2. TASAREA (tasser = a îndesa, a comprima) – o mişcare lentă,
pe verticală, efectuată în interiorul rocilor afânate sau elastice, sub
forma unei compresiuni sau îndesări, impuse de greutatea proprie
sau de prezenţa unei sarcini externe; comprimarea este direct
proporţională cu volumul porilor (golurilor).
•tasare prin comprimare;
•tasare prin sufoziune (chimică şi fizică);
•tasare de subsidenţă – decompresiunea din substrat în urma
exploatării apelor subterane, zăcămintelor de petrol şi gaze
•tasare prin bătătorire – cărări de vite

Forme de relief = depresiuni de tasare (crovuri), văi de tasare,

trepte.
3. CREEPING (engl. = a se târâ, a se furişa) – suma unei infinităţi de mişcări foarte scurte, separate prin staţionări prelungite, pe
care le execută fiecare particulă din componenţa depozitelor de cuvertură ce acoperă o suprafaţă în pantă.
- aceste mişcări produc restructurarea depozitului printr-o continuă rearanjare a particulelor unele faţă de altele;
- forţele care produc aceste minuscule deplasări:
- schimbări de volum datorită variaţiilor de temperatură şi de umiditate;
- acţiunile mecanice de îngheţ-dezgheţ;
- creşterea şi uscarea rădăcinilor;
- gravitaţia imprimă acestor mişcări tendinţa generală de coborâre lentă în josul pantei;
- mişcările de creep pătrund în interiorul cuverturii superficiale până acolo unde se resimt variaţiile sezoniere şi diurne
de temperatură şi umiditate;
- viteza de deplasare depinde de felul materialului, de înclinarea şi expoziţia versantului şi de covorul vegetal (0,1 – 15
cm/an).
4. ÎNDOIRREA CAPETELOR DE STRAT - este fenomenul pe care-l execută masele de
rocă alterată pregătite pentru deplasare gravitaţională, asupra capetelor de strate, pe
care le determină să se înconvoaie spre avale sub forţa de apăsare şi gravitaţie. De
fapt, procesul nu determină numai îndoirea capetelor de strat, ci şi smulgerea, în acelaşi
timp, a unor fragmente de rocă diferite ca dimensiuni şi care, anterior, nu erau detaşate
de procese de alterare. Procesul se manifestă cu deosebire în sectoarele de versant
unde, pe lângă înclinarea mare a stratelor, există şi o alternanţă a acestora, precum şi o
grosime redusă a lor.
5. SOLIFLUXIUNEA (solum = sol; fluo = curgere) – deplasare în masă a unui strat de
sol supraumectat, efectuată lent pe un pat îngheţat şi sub covorul de iarbă;
- deplasarea solifluidală necesită pante > 2 – 30, iar pătura superficială trebuie să
conţină un procent suficient de argilă;
- deplasarea se face între pătura înierbată, mai rezistentă din cauza ţesăturii rădăcinilor
şi stratul îngheţat impermeabil;
- în regiunile polare se manifestă 2 – 3 luni/an;
- în regiunile temperate înalte se manifestă primăvara (2-3 săptămâni/an);
- este o formă de tranziţie către alunecări şi curgeri noroioase.
DINAMICA ŞI EVOLUŢIA VERSANŢILOR
DEPLASĂRI BRUŞTE INDIVIDUALE ŞI ÎN MASĂ
(GRAVITAŢIONALE)
 Potenţialul morfodinamic

Orice suprafaţă topografică expusă acţiunii

proceselor geomorfologice actuale prezintă un
potenţial morfodinamic specific. Acesta este dat în
cele mai multe cazuri de pantă şi particularităţile
geologice (tectonice, litologice şi structurale).
Unele particularităţi locale ale potenţialului
morfodinamic sunt legate de acţiunea altor factori
geomorfologici, climatici, edafici, antropici ş.a.
Desfăşurarea proceselor geomorfologice actuale
depind însă de o serie de condiţii care fac ca
potenţialul morfodinamic să fie în diferite stadii de
pregătire sub impulsul factorilor declanşatori.
 Potenţialul morfodinamic

Modelarea prezentă a reliefului se realizează

continuu sau intermitent sub acţiunea agenţilor
modelatori, constituindu-se într-un sistem natural
deschis ce determină dinamica şi modificarea
peisajului geomorfologic. Rezultanta acestor funcţii
variabile – agenţi şi procese – este exprimată prin
formele de relief noi create şi prin cantitatea de
material dislocat şi redepus
 Potenţialul morfodinamic

Modul de acţiune şi gradul de intensitate

manifestate de agenţii modelatori subaerieni diferă
de la o regiune la alta în funcţie de factorii sub
impulsul cărora acţionează, cum ar fi spre exemplu
rezistenţa diferită a rocilor, structura asupra căreia
acţionează, condiţiile topoclimatice locale şi
climatice generale, modul de acţiune antropică, etc.
 Factorii geologici – diferenţiere regional

Un rol important în modelarea reliefului o au factorii geologici, fie că este

vorba de mişcările tectonice, litologie şi structură. Influenţa acestor factori
geologici nu este deloc de neglijat, ei condiţionând modul şi intensitatea
modelării actuale a reliefului.
Mişcările tectonice
• Mişcările neotectonice
• Cutremurele
 Factorii geologici – diferenţiere regional

Litologia şi structura
Roca şi structura au o influenţă hotărâtoare în modelarea reliefului, agentul
modelator generând forme de relief diferite în funcţie de acestea.
Litologia şi structura se constituie în factori potenţiali majori, intervenind în
desfăşurarea proceselor geomorfologice actuale pe două căi:
- prin impunerea formei, lungimii şi gradului de înclinare a versanţilor;
- impunerea tipurilor (structura) şi intensităţii proceselor geomorfologice
actuale (litologia)
 Relieful – suport al activităţii proceselor geomorfologice actuale
(morfodinamice)
• Pantele;
• Densitatea fragmentării reliefului;
• Adâncimea fragmentării reliefului (energia reliefului);
• Expoziţia versanţilor
 Factorii climatici
• Temperatura;
• Precipitaţiile.
Factorii hidrologici
• Apele subterane
 Vegetaţia – rol protector
• Gradul de acoperire cu vegetaţie
 Activitatea antropică
• Defrişarea;
 Activitatea antropică
• Construcţia de căi de comunicaţie;
 Activitatea antropică
• Activitatea agricolă;
• Dezvoltarea aşezărilor
 ALUNECĂRILE DE TEREN. Sunt acele deplasări naturale, sub acţiunea
forţei gravitaţionale, a maselor de roci, de regulă umectate, pe suprafaţa unui
versant înclinat. Au loc ca urmare a ruperii echilibrului dintre forţa de gravitaţie
şi forţa de frecare internă a rocilor ca urmare a acţiunii factorilor cauzali
(declanşatori) de origine naturală sau antropică.
 ALUNECĂRILE DE TEREN. Alunecările de teren, cunoscute în literatura
de specialitate internaţională sub denumirile de: glissement (limba franceză),
landslide, landslip (limba engleză), bergrutsch, erdrutsch (limba germană),
opolzen (limba rusă), sunt mişcările gravitaţionale de masă cele mai frecvente
în zona temperată, modificând radical profilul longitudinal al versanţilor din
zonele montane şi colinare.
 ALUNECĂRILE DE TEREN.
Prin suprafeţele mari afectate, prin amploarea şi intensitatea mare a
fenomenului, alături de ravenare şi torenţialitate, alunecările de teren constituie
principalele procese de instabilitate a versanţilor şi de degradare a terenurilor,
de modificare, uneori majore, a configuraţiei reliefului afectat.
1. Alunecări superficiale (< 1,5 m)
- văluriri
- alunecări în brazde
- alunecări de blocuri
- alunecări lenticulare
- alunecări de vale
2. Alunecări semiprofunde (1,5-5 m)
- alunecări lenticulare
- alunecări în valuri
- alunecări curgătoare
- alunecări în trepte
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări în trepte
- alunecări curgătoare
- alunecări-prăbuşiri
- alunecări areale
- alunecări de vale
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări în trepte
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări curgătoare
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări-prăbuşiri
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări areale
3. Alunecări profunde (peste 5 m)
- alunecări de vale
A – alunecare progresivă
B – alunecare regresivă
C – alunecare în dezvoltare
D – alunecare în descreştere
E – alunecare incompletă, limitată
 CURGERE NOROIOASĂ
Bazinul de alimentare (obârşia curgerii) are aspectul unei cavităţi încadrată de abrupturi aproape la verticală de
formă semicirculară sau de ghirlandă, cu fundul caracterizat de denivelări, contrapante, areale înmlăştinite care se
suprapun bazinului de recepţie torenţial preexistent.

Jgheabul (canalul) de curgere are lungimi variabile, de la câţiva zeci de metri la peste 1 km, fiind încadrat aproape pe
toată lungimea sa de maluri abrupte, mai ales acolo unde intersectează pachete de roci dure (gresii ş.a) şi unde prezintă
sectoare înguste şi pantă mai mare. În profil longitudinal, în cele mai multe cazuri apar în jgheabul de curgere praguri
litologice şi structurale, cu deosebire în cazul curgerilor obsecvente şi insecvente.

Conul de împrăştiere se formează în sectoarele unde panta se schimbă, devenind foarte lină sau având caracter
cvasiorizontal (pod de terasă, luncă), luând aspect de evantai, cu pantă redusă spre contactul cu jgheabul de curgere, dar
spre partea frontală are aspect de abrupt accentuat, mai ales când materialul de curgere este mai vâscos.
Prăbuşirile (surpările, năruirile) fac parte
din categoria deplasărilor gravitaţionale în
masă, ce afectează versanţii puternic
înclinaţi, acoperiţi sau nu de vegetaţie. Sunt
procese de versant cu caracter întâmplător,
cu viteză foarte mare de desfăşurare, care
survin după lungi perioade de stabilitate,
perioade ce se continuă după manifestarea
procesului. Se produc în cazuri speciale, pe
versanţii a căror pantă limită a fost depăşită
de o anumită greutate ,,suportabilă” a rocii
constituente (Posea et al., 1976).
Momentul declanşator este determinat de
mişcări seismice (cutremure), trepidaţii
puternice de natură antropică (explozii,
utilaje grele etc.), subminarea bazei
versanţilor, acţiunea pânzelor subterane, a
apei provenită din ploi, intercalarea unor
roci plastice (argile, marne) între roci mai
dure înclinate, acţiunea necontrolată a
omului.
 Rostogolirile (prăbuşiri individuale) - proces ritmic,
manifestându-se în perioada de iarnă-primăvară, când ciclurile
îngheţ-dezgheţ sunt zilnice, favorizând fragmentarea rocilor pe
planuri de fisuraţie sau diaclaze. Fragmentele astfel desprinse din
masa abruptului cad liber (abrupturi la 900 sau apropiat de
această valoare) sau prin rostogolire (pantă mai redusă). Toate
aceste materiale desprinse şi rostogolite se acumulează la baza
abrupturilor sub forma grohotişurilor, care pot fi trene de grohotiş
(alungite pe toată lungimea abruptului) sau conuri de grohotiş (în
cazul rostogolirilor de-a lungul unui jgheab).
MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!
Conf. univ. dr. Marian ENE