10.

Mediază un conflict între doi elevi care s-au certat

În contextul medierii în conflictele şcolare, trebuie făcută cât mai corect distincţia între
micile neînţelegeri între colegii de bancă sau între efemerele dispute între elevi şi profesori – care
până la următorul clopoţel de pauză trec, şi conflictele care marchează pentru lung timp sau chiar
pentru întreaga viaţă atât cadrul didactic, cat şi pe elev.

Aceste tipuri de conflicte, acumulate şi nedezamorsate, pot aduce cu ele agresivităţi

verbale, iar uneori chiar violenţe fizice nebănuite, cu urmări adânci pentru cei implicaţi în conflict
– profesori, instituţia de învăţământ pe care o reprezintă, elevi, prietenii şi familiile lor. Nu mai
sunt o noutate ştirile ce prezintă explicit – prin înregistrări audio-video - conflictele şcolare, atât
cele care privesc instituţia de învăţământ, deci pe profesori cât şi pe beneficiarii procesului
didactic, adică elevii şi părinţii acestora.

Serviciile de mediere a conflictelor şcolare pot viza neînţelegeri între elevi, elevi şi
profesori, elevi şi personalul auxiliar sau chiar între profesori, condiţia esenţială fiind aceea ca
aceste tipuri de neînţelegeri să aibă loc în cadrul şi/sau în timpul programului şcolar. Desigur, în
micile conflicte ivite aproape cotidian, „mediatorul” este profesorul sau dirigintele, imediat
gasindu-se cea mai potrivită soluţie pentru a dezamorsa energiile negative.

În ce priveşte conflictele de aşa anvergură încât să necesite implicarea unui specialist

în mediereaconflictelor şcolare, acestea pot aparea în toate etapele de evoluţie a unui elev – de la
ciclul primar, gimnazial, până la cel liceeal. În oricare din asemenea situaţii, pe lângă rolul
reparator pe care îl are, medierea conflictului şcolar deţine şi o funcţie de prevenţie, dealtfel,
extrem de important. Pentru elevi şi pentru profesori, încetarea unui conflict şcolar pe cale amiabilă
are un efect benefic extraordinar, o putere a exemplului demnă de luat în considerare. Toţi colegii
părţilor, elevi, profesori, alte instituţii de învăţământ, părinţi şi prieteni vor aprecia modul paşnic
de rezolvare a conflictului.

Mediatorul şcolar – profesorul, ca şi mediatorul conflictelor şcolare - mediatorul vor

promova întotdeauna cooperarea, înţelegerea, comunicarea, relaţionarea, dialogul între parţile
implicate în desfăşurerea procesului de învăţământ, deopotrivă elevi sau reprezentanţii instituţiei
didactice.

Putem lua următorul exemplu: doi elevi se încaieră, se lovesc, îşi rup hainele. Deşi unul a
iniţiat conflictul, nu poate fi numai el vinovat, deoarece o criză nu izbucneşte din senin. Între cei
doi au existat tensiuni mai vechi, pe care profesorul trebuie să le analizeze. Dacă scade nota la
purtare numai celui care a făcut primul un act agresiv, profesorul comite o eroare de management
al conflictului. Aceasta ar fi o modalitate de tipul câştigător-învins, o abordare a conflictului ca
urmare a puterii unui sistem ierarhic care poate lua o decizie de soluţionare doar în favoarea unei
părţi, cealaltă fiind complet nesatisfăcută. O asemenea strategie este considerată un eşec, deoarece
persoana care a pierdut are sentimental frustrării, poate deveni necooperantă sau sursă a unor
viitoare conflicte.
Elementele după care poate fi recunoscut conflictul sunt: disconfortul, incidentul,
neînţelegerea, tensiunea şi criza.
 Disconfortul este o senzaţie intuitivă conform căreia, ceva nu este în ordine, chiar dacă nu
se poate spune ceva anume. Este greu de precizat ce se întâmplă pentru că nu a fost nimic spus.
Este un moment în care profesorul poate să găsească o cale de acţiune pentru prevenirea
conflictului sau nu are altceva mai bun de făcut decât să aştepte în stare alertă ceea ce se va
întâmpla.
Incidentul presupune petrecerea unor fapte mărunte, de exemplu un schimb de replica care
întrisetează sau irită, dar nu au persistenţă şi se uită într-o perioadă scurtă de timp. Un incident
poate fi o problemă simplă dacă se rezolvă prin comunicarea elementelor care au deranjat, a
aşteptărilor, prin explicaţii, rugăminţi, promisiuni, etc. Dacă incidental este prost perceput, atunci
poate să fie escaladat.
Neînţelegerea poate fi generată de o comunicare defectuoasă. Atunci când se trag
concluzii eronate înseamnă că şi-au făcut loc prejudecăţile, minciuna, agresivitatea, etc.
Tensiunea se instalează în momentul în care percepţia acţiunii unei persoane este
distorsionată. Atitudinile negative şi ideile fixe prezente de ambele părţi devine o sursă permanentă
de teamă, de frică. Sentimentele faţă de persoana în cauză se înrăutăţesc şi lipseşte doar scânteia
care să conducă la inflamarea situaţiei.
Criza este manifestarea cea mai evidentă a conflictului. Este momentul în care se întrerupe
o relaţie şi apar diferite manifestări de violenţă verbală sau fizică. Comportamentul poate deveni
violent, deoarece scapă de sub controlul raţiunii, fiind dominat de impulsurile emoţionale.
Procesul conflictului poate fi segmentat în cinci stadii care trebuie cunoscute de managerul
educaţional: conflictul latent (etapa de apariţie când acesta începe să de dezvolte), conflictul
perceput (când cei implicaţi recunosc existenţa conflictului), conflictul simţit (când cei implicaţi
resimt stările de tensiune, de supărare, de frustrare), conflictul manifest (când indivizii încep să se
manifeste prin comportament) şi conflict final (când problema s-a rezolvat sau a fost amânată).
Există câteva reguli generale de care profesorul trebuie să ţină seama în soluţionarea
conflictelor:
 fiecare parte să-şi exprime poziţia şi să formuleze o soluţie;
 să se identifice interese şi scopuri comune;
 să se evidenţieze motivele care fac posibilă apropierea dintre părţile implicate;
 să dea şi profesorul sugestii de soluţionare a conflictului;
 să se adopte o soluţie şi profesorul să urmărească punerea ei în practică;
 să se lămurească dacă părţile doresc să aplice soluţia, chiar dacă nnu sunt în
totalitate de accord cu aceasta;
 sancţionarea celor care o încalcă.
Consider că în abordarea unui conflict, profesorul trebuie să urmărească etapele luării
deciziei: să definească problema (conflictul), să-i găsească posibilele cause şi să anticipeze
posibilele efecte ale acestuia, să obţină mai multe soluţii de rezolvare, propune atât de părţile
implicate, cât şi de el însuşi, analiza acestor soluţii cu părţile implicate şi laurea unei decizii în
mod democratic. Se poate recunoaşte şi aici etapa de implementare a deciziei.
Principalele modalităţi de rezolvare a conflictelor sunt: negocierea,
medierea şi arbitrajul.