CONCLUZII 173

Concluzii

Am prezentat în această carte mai multe argumente care susţin necesi-

tatea unui comportament moral în afaceri şi pertinenţa criteriilor etice
în adoptarea deciziilor manageriale. În bună măsură am fost preocupat
de critica anumitor imagini şi reprezentări false, care deformează înţe-
legerea corectă a iniţiativei private, împiedicându-ne să recunoaştem
aplicabilitatea argumentelor morale obişnuite în mediul de afaceri.
Însă chiar şi după eliminarea acestor reprezentări deformate, destui
întreprinzători rămân mai mult sau mai puţin rezervaţi faţă de relevanţa
practică a eticii afacerilor, din mai multe motive. În primul rând, ei au
impresia că nu dispun de un spaţiu opţional suficient de larg pentru a
face loc, în adoptarea deciziilor manageriale, şi considerentelor etice.
Altfel spus, cred că le lipseşte libertatea de a face altceva decât le
dictează piaţa. Într-o oarecare măsură, au dreptate. Însă piaţa reală nu
funcţionează ca o maşinărie inflexibilă şi implacabilă, căci nu există
competiţie ideală, perfectă, care să elimine orice spaţiu de manevră
pentru competitori. Întotdeauna rămâne deschis un evantai de opţiuni
decizionale, ce pot fi evaluate atât din punctul de vedere al eficienţei
economice, cât şi sub aspect etic. Omul de afaceri responsabil nu poate
schimba lumea şi societatea în ansamblul ei, dar poate face colţişorul
său de lume, care depinde şi de deciziile sale, un pic mai bun decât ar
fi dacă nu el s-ar strădui câtuşi de puţin să-l schimbe în bine.
În al doilea rând, mulţi oameni de afaceri se sfiesc să recunoască
deschis dimensiunea etică a deciziilor şi strategiilor manageriale, de
teamă să nu fie împovăraţi de obligaţii şi responsabilităţi imposibil de
satisfăcut. Dar teama lor nu este întemeiată. Moralitatea nu este totuna
cu sfinţenia, iar etica afacerilor nu este cu mult mai exigentă decât
moralitatea vieţii obişnuite. Ea nu cere un altruism nerezonabil, ci
numai considerarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi.
174 ETICA ÎN AFACERI

În al treilea rând, chiar dacă un om de afaceri acceptă că dispune

de un oarecare spaţiu opţional şi se acomodează cu ideea că acceptarea
criteriilor etice în luarea deciziilor nu comportă riscul unei misiuni
imposibile, încă mai persistă o mare doză de neîncredere în forţa de
convingere a argumentelor etice. Acestea par subţiri şi alunecoase, ne-
putând să ofere gradul de certitudine de care este nevoie în lumea dură
a competiţiei capitaliste. Într-adevăr, argumentele etice nu au rigoarea
şi forţa de constrângere intelectuală a demonstraţiilor geometrice şi
nici precizia nemiloasă a calculelor economice. Ele sunt failibile şi pot
fi oricând răsturnate şi contestate. Dar dacă suntem tentaţi să res-
pingem toate argumentele care nu ni se par nouă convingătoare, atunci
trebuie să acceptăm dreptul oricui de a respinge, la fel de uşor, şi toate
argumentele cu care noi am fi de acord. Chiar şi argumentele ştiinţifice
sunt refutabile; cu atât mai mult argumentele etice pot fi respinse. Dar
dacă am fi dispuşi să respingem poziţia celor care susţin datoria morală
a corectitudinii în afaceri, să nu fim surprinşi dacă alţii vor respinge şi
datoria elementarei onestităţi, nici dacă se vor găsi destui care să nu
vadă nici un motiv pentru a nu recurge la intimidare şi violenţă pentru
a răzbi în această aspră lume concurenţială. Este uşor să fii sceptic faţă
de validitatea argumentelor pe care le susţin ceilalţi, însă e dificil să
accepţi că şi ceilalţi pot fi la fel de sceptici faţă de validitatea propriilor
tale argumente. Aşa slabe şi supărător de „subtile“ cum sunt ele, argu-
mentele etice sunt singurele mijloace de care dispunem pentru a scăpa
de subiectivismul şi voluntarismul arbitrar, a căror predominanţă ne-ar
sili să ne închidem în cercul îngust şi rigid al minimalismului respec-
tării conformiste a cadrului legal, cu toate neajunsurile sale, pe care
le-am analizat pe larg în prima secţiune.
Un ultim motiv de scepticism faţă de utilitatea eticii afacerilor este
circumstanţial şi se referă la problemele specifice ale economiei şi so-
cietăţii româneşti actuale. Mulţi socotesc că, deocamdată, capitalismul
nostru autohton este încă primitiv şi plin de contradicţii, dificultăţi şi
disfuncţionalităţi, astfel încât noi nu am fi pregătiţi să discutăm şi să
aplicăm în economia noastră subtilităţile managementului etic, specific
ţărilor avansate din Occident. Este o apreciere eronată. Laura Nash
susţine că „nevoia unui model moral de capitalism devine cu claritate
urgentă pe măsură ce asistăm la încercările şi la primii paşi, cel mai
adesea ambivalenţi, ai naţiunilor est-europene, sud-americane şi sud-
est-asiatice către o nouă ordine economică. La fel ca şi democraţia,
 CONCLUZII 175

capitalismul nu se instaurează de la sine, doar pentru că un regim so-

cialist s-a prăbuşit“ (Nash, 1993, p. v).
Capitalismul se întemeiază pe un sistem de valori specifice. Laura
Nash defineşte capitalismul din perspectiva unui contract social volun-
tar între public şi afaceri, care îşi asumă anumite obligaţii reciproc
avantajoase. Pe scurt, Nash consideră că scopul principal al afacerilor
este creaţia şi furnizarea de valoare pe o piaţă liberă. La rândul său,
piaţa trebuie să asigure (prin intermediul unor reglementări juridice
adecvate) ca întreprinzătorii să fie recompensaţi corect pentru valoarea
creată şi furnizată consumatorilor. Din această perspectivă, profitul
apare ca un rezultat al unor condiţii primare şi nu ca primă condiţie a
afacerilor, iar eficienţa este un subsidiar mai degrabă decât trăsătura
definitorie a valorii furnizate. Ceea ce Nash a constatat că se întâmplă
în Brazilia oferă o descriere izbitor de asemănătoare cu situaţia pre-
zentă şi cu problemele actuale din ţara noastră.

„Executivii brazilieni [. . .] subliniază că acest contract social/legal

nu există în ţara lor. [. . .] Câteva dintre exemplele pe care le oferă
ei: pieţe închise, legi fiscale ce favorizează anumite interese înguste,
mită sistematică, inactivitatea justiţiei, subvenţionarea unor locuri
de muncă ineficiente. Astfel de practici subminează sistematic
capacitatea managerilor bine intenţionaţi de a servi publicul. Ele
impun mediului de afaceri condiţii necorelate cu valoarea, costisi-
toare şi corupătoare. Pentru a face profit, un întreprinzător nu ia în
calcul cum să ofere produse de calitate, la preţuri convenabile, care
să asigure salarii corecte pentru angajaţi, ci cum să se angajeze în
tot felul de practici ilegale şi socialmente nelegitime. În astfel de
condiţii, singurul mod în care pot supravieţui practicile etice în afa-
ceri este legat de existenţa unor întreprinzători cu standarde morale
extrem de ridicate, de o competenţă excepţională sau operând afa-
ceri de mare anvergură, apte să domine autoritar pe piaţă“ (ibidem,
p. vii).

Sună familiar? Concluziile Laurei Nash se aplică întrutotul şi în

economia noastră actuală. Autoarea americană nu este singura care a
fost şocată de faptul că în noile democraţii raţiunea reformei economice
nu este înţeleasă şi proiectată în termenii valorii furnizate consumato-
rului final şi ai serviciilor aduse diferitelor categorii de stakeholders.
Politica de reformă este dominată mai degrabă de parametri macro-
176 ETICA ÎN AFACERI

economici, iar indicatorii nivelului de bunăstare vizează în primul rând

situaţia unor grupuri sociale care nu participă la dezvoltarea econo-
mică, ci mai degrabă o frânează. În consecinţă, ceea ce nu este răsplătit
echitabil este tocmai efortul şi munca adevăraţilor creatori de valoare.
Planificarea pe termen lung şi investiţiile serioase sunt imposibile, ceea
ce sugrumă inovaţia, competitivitatea pe piaţa globală şi crearea de noi
locuri de muncă viabile. Exclusă fiind posibilitatea totalei izolări
economice a unei ţări în lumea contemporană, în aceste condiţii nu se
poate asigura nici cea mai mică posibilitate de a obţine profituri oneste,
iar costurile sociale ale stagnării continuă să crească. Nu putem decât
să fim de acord cu concluzia Laurei Nash: „nici o măsură de bunătate
personală sau de generozitate publică nu poate satisface nevoile eco-
nomice ale unei ţări dacă sistemul însuşi nu este modelat dintr-o per-
spectivă morală, care solicită afacerilor să ţină o strânsă legătură cu
piaţa, astfel încât aceasta să asigure furnizarea de valoare şi recompen-
sarea furnizorilor oneşti. Raţionalitatea reformei trebuie să fie însoţită
de înţelegerea fundamentală a temeiurilor morale ale capitalismului,
care pot capta devotamentul unui public democratic şi al unor afaceri
cinstite“ (ibidem, p. vii).
Poate că deocamdată prima noastră temă de reflecţie ar trebui să
fie tocmai valorile morale fundamentale ale capitalismului modern, pe
care mulţi dintre concetăţenii noştri nu le cunosc sau nu le înţeleg în
spiritul lor original. Acest subiect ar merita cred o altă carte, pentru că
se impune o dezbatere detaliată a reperelor esenţiale ale viitoarelor
noastre proiecte naţionale. Nu putem fi morali în afaceri fără un sistem
de valori clare. Dar nu putem face afaceri în sensul deplin şi propriu al
termenului şi nu „tunuri“, „ţepe“, „inginerii financiare“ ori sordide
„găinării“ atâta timp cât valorile noastre nu sunt compatibile cu soci-
etatea capitalistă contemporană.