LUCIAN BLAGA – MODERNISMUL DE FACTURĂ EXPRESIONISTĂ
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (1919), L. Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei- căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Lumina (1919), L. Blaga
Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: „Să fie lumină!”
O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. ION BARBU – MODERNISM – De-o vrăjitoare mânătarcă, Scade noaptea, ies lumine, LIRISM ERMETIC De la fântâna tinereţii. Dacă pleci să culegi, Începi, rogu-te, cu mine. Riga Crypto si Lapona Enigel Şi răi ghioci şi toporaşi Din gropi ieşeau să-l ocărască, -Te-aş culege, rigă blând... Sterp îl făceau şi nărăvaş, Zorile încep să joace Menestrel trist, mai aburit Că nu voia să înflorească. Şi eşti umed şi plăpând: Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, În ţări de gheaţă urgisită, Teamă mi-e, te frângi curând, De cuscrul mare dăruit Pe-acelaşi timp trăia cu el, Lasă. - Aşteaptă de te coace. Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, Laponă mică, liniştită, Cu piei, pre nume Enigel. -Să mă coc, Enigel, Mult îndărătnic menestrel, Mult aş vrea, dar vezi, de soare, Un cântec larg tot mai încearcă, De la iernat, la păşunat, Visuri sute, de măcel, Zi-mi de lapona Enigel În noul an, să-şi ducă renii, Mă despart. E roşu, mare, Şi Crypto, regele-ciupearcă! Prin aer ud, tot mai la sud, Pete are fel de fel; Ea poposi pe muşchiul crud Lasă-l, uită-l, Enigel, - Nuntaş fruntaş! La Crypto, mirele poienii. În somn fraged şi răcoare. Ospăţul tău limba mi-a fript-o, Dar, cântecul, tot zice-l-aş, Pe trei covoare de răcoare - Rigă Crypto, rigă Crypto, Cu Enigel şi riga Crypto. Lin adormi, torcând verdeaţă: Ca o lamă de blestem Când lângă sân, un rigă spân, Vorba-n inimă-ai înfipt-o! - Zi-l menestrel! Cu eunucul lui bătrân, Eu de umbră mult mă tem, Cu foc l-ai zis acum o vară; Veni s-o-mbie, cu dulceaţă: Azi zi-mi-l strâns, încetinel, Că dacă-n iarnă sunt făcută, La spartul nunţii, în cămară. - Enigel, Enigel, Şi ursul alb mi-e vărul drept, Ţi-am adus dulceaţă, iacă. Din umbra deasă, desfăcută, * Uite fragi, ţie dragi, Mă-nchin la soarele-nţelept. Ia-i şi toarnă-i în puiacă. Des cercetat de pădureţi La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, În pat de râu şi-n humă unsă, - Rigă spân, de la sân, Tot polul meu un vis visează. Împărăţea peste bureţi Mulţumesc Dumitale. Greu taler scump cu margini verzi Crai Crypto, inimă ascunsă, Eu mă duc să culeg De aur, visu-i cercetează. Fragii fragezi, mai la vale. La vecinic tron, de rouă parcă! Mă-nchin la soarele-nţelept, Dar printre ei bârfeau bureţii -Enigel, Enigel, Că sufletu-i fântână-n piept, Şi roata albă mi-e stăpână, De zece ori, fără sfială, Să-i ţie de împărăteasă. Ce zace-n sufletul-fântână. Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte, La soare, roata se măreşte; Spre zece vii peceţi de semn, La umbră, numai carnea creşte Venin şi roşu untdelemn Şi somn e carnea, se dezumflă, Mustesc din funduri de blestem; Dar vânt şi umbră iar o umflă... [Din ceas, dedus...] Că-i greu mult soare să îndure Frumos vorbi şi subţirel Ciupearcă crudă de pădure, Din ceas, dedus adâncul acestei calme Lapona dreaptă, Enigel, Că sufletul nu e fântână creste, Dar timpul, vezi, nu adăsta, Decât la om, fiară bătrână, Intrată prin oglindă în mântuit azur, Iar soarele acuma sta Iar la făptură mai firavă Tăind pe înecarea cirezilor agreste, Svârlit în sus, ca un inel. Pahar e gândul, cu otravă, În grupurile apei, un joc secund, mai pur. - Plângi, preacuminte Enigel! Ca la nebunul rigă Crypto, Lui Crypto, regele-ciupearcă. Ce focul inima i-a fript-o, Nadir latent! Poetul ridică însumarea Lumina iute cum să-i placă? De a rămas să rătăcească De harfe resfirate ce-n zbor invers le El se desface uşurel Cu altă faţă, mai crăiască: pierzi De Enigel, Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai De partea umbrei moi, să treacă... Cu Laurul-Balaurul, marea Să toarne-n lume aurul, Meduzele când plimbă sub clopotele Dar soarele, aprins inel, Să-l toace, gol la drum să iasă, verzi. Se oglindi adânc în el; Cu măsălariţa-mireasă, NICHITA STĂNESCU - NEOMODERNISM NICHITA STĂNESCU - NEOMODERNISM
În dulcele stil clasic
Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnişoară. Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnişoară.
Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnişoară. Dintr-o pasăre amară pasul tău de domnişoară.
O secundă, o secundă Lecţia despre cub
eu l-am fost zărit în undă. El avea roşcată fundă. Se ia o bucată de piatră, Inima încet mi-afundă. se ciopleşte cu o daltă de sânge, se lustruieşte cu ochiul lui Homer, Mai rămâi cu mersul tău se răzuieşte cu raze parcă pe timpanul meu până cubul iese perfect. blestemat şi semizeu După aceea se sărută de numărate ori cubul căci îmi este foarte rău. cu gura ta, cu gura altora şi mai ales cu gura infantei. Stau întins şi lung şi zic, După aceea se ia un ciocan Domnişoară, mai nimic şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului. pe sub soarele pitic Toţi, dar absolut toţi zice-vor: aurit şi mozaic. - Ce cub perfect ar fi fost acesta de n-ar fi avut un colţ sfărâmat! Pasul trece eu rămân.