BOLILE PROFESIONALE

DATORATE MICROCLIMATULUI
CALD

STUDENT: DAN ANDRA

GRUPA 7, SERIA A
COORDONATOR: S.L. DR. CÎMPINEANU BOGDAN
 CUPRINS

1. ETIOLOGIE
1.1. Factorul etiologic principal
1.2. Factori etiologici favorizanţi
1.3. Timp de expunere probabil până la apariţia bolilor
1.4. Locuri de muncă, operaţii tehnologice, profesiuni expuse

2. PATOGENIE
2.1. Producerea de căldură în organism (termoproducţie)
2.2. Pierderea de căldură de către organism (termodispersia)
2.3. Indicatorii fiziologici pentru aprecierea solicitării organismului în munca într-un
microclimat cald

3. TABLOUL CLINIC
3.1. Boli acute
3.1.1. Crampele calorice
3.1.2. Colapsul caloric
3.1.3. Şocul caloric
3.2. Tulburări cronice

4. PROFILAXIE
4.1. Măsuri tehnico-organizatorice
4.2. Măsuri medicale

5. COMPLETĂRI. COMENTARII

6. BIBLIOGRAFIE
 1. ETIOLOGIE

1.1. Factorul etiologic principal

Prin microclimat se înţelege totalitatea factorilor fizici ai aerului (temperatură, umiditate,
viteză de mişcare a aerului, temperatura suprafeţelor şi radiaţii calorice) dintr-un spaţiu delimitat,
factori care joacă un rol important în procesul de termoreglare al organismului.
În industrie, numărul muncitorilor care sunt supuşi la microclimatul cald este mult mai mare
decât al celor expuşi la microclimatul rece, ceea ce face ca atenţia medicinei muncii să se
îndrepte în special asupra microclimatului cald şi a influenţelor lui asupra organismului.

1.2. Factori etiologici favorizanţi:

– afecţiuni cardiovasculare, alcoolism, vârstă etc.

1.3. Timp de expunere probabil până la apariţia bolilor

– în funcţie de intensitatea microclimatului cald şi prezenţa factorilor favorizanţi.

1.4. Locuri de muncă, operaţii tehnologice, profesiuni expuse:

– industria siderurgică şi constructoare de maşini;
– minele adânci;
– industria cauciucului;
– fabrici de ciment, cuptoare de var, fabrici de cărămizi, teracotă, ceramică;
– fabrici de sticlă, de săpun, vopsitorii textile;
– rafinării de petrol;
– bucătarii, cofetarii, patiserii etc.
 2. PATOGENIE

Organismul uman are posibilităţi destul de largi de a-şi menţine homeostazia termică prin
procese de termoproducţie, termodispensie şi termoliză.
Echilibrul termic al organismului rezultă din:
Producţia de căldură prin: metabolism şi muncă fizică = termoproducţie.
Pierderea de căldură prin: convecţie, conducţie, radiaţie şi evaporarea transpiraţiei =
termodispersie.

2.1. Producţia de căldură în organism:

TERMOPRODUCŢIA: căldura produsă prin metabolismul bazal este de 60-70 Kcal/oră; ea
creşte în timpul efortului fizic, proporţional cu intensitatea muncii:

Activitate/Clasa de metabolism Metabolism energetic, M

raportat la unitatea de pentru o suprafaţă
suprafaţă cutanată cutanată medie de 1,8
(W/m2) m2(W)
Repaus (0) M  65 M  117
Activitate cu efort fizic mic 65 < M  130 117 < M  234
(metabolism redus) (1)
Activitate cu efort fizic mediu 130 < M  200 234 < M  360
(metabolism mediu) (2)
Activitate cu efort fizic mare 200 < M  260 360 < M  468
(metabolism intens) (3)
Activitate cu efort fizic foarte mare M > 260 M > 468
(metabolism foarte intens) (4)
NOTĂ : 1W=0,86 Kcal/h
(după Normele Generale de Protecţia Muncii, 2002).
Cantitatea maximă de căldură care poate fi produsă de organism în timpul unui efort fizic este
de 1000 Kcal/oră.
În anumite situaţii, organismul poate câştiga căldură prin:
– radiaţie, când temperatura obiectelor din jur este mai mare decât a tegumentelor
(cuptoare, grămezi de metal cald, pereţi etc.);
– conductibilitate, când vine în contact direct cu obiecte mai calde;
– convecţie, când un aer mai cald înlocuieşte pe cel din jurul organismului.
2.2. Pierderea de căldură de către organism
TERMODISPERSIA. În stare de confort termic şi repaus, organismul pierde căldură prin
radiaţie, conductibilitate, convecţie şi evaporarea transpiraţiei, în procente bine definite pentru
fiecare din cele patru căi de eliminare a căldurii din organism.
În anumite situaţii, organismul poate pierde căldură prin:
– iradiaţie, când temperatura obiectelor din jur este mai mică decât temperatura
tegumentelor;
– conductibilitate, când tegumentele vin în contact direct cu obiecte mai reci;
– convecţie, când un aer mai rece înlocuieşte pe cel din jurul organismului;
– evaporarea transpiraţiei, care se însoţeşte de pierdere de căldură.
În condiţii de microclimat cald şi efort fizic, mai mult sau mai puţin intens, pierderea de
căldură se face tot prin radiaţie, conductibilitate, convecţie şi evaporarea transpiraţiei, dar
procentele diferă, calea principală de pierdere de căldură efectuându-se prin evaporarea
transpiraţiei, cu toate consecinţele ce decurg din spolierea organismului de apă, clor, sodiu,
vitamine etc.

2.3. Indicatori fiziologici pentru aprecierea solicitării organismului în muncă într-un

microclimat cald
Cunoaşterea nivelelor până la care pot să ajungă unele din modificările funcţiilor ce participă
la termoreglare constituie indicatorii fiziologici care sunt utilizaţi în practică pentru prevenirea
stărilor patologice ce pot apare în timpul muncii în microclimatul cald:
a. Temperatura corporală: reprezintă un indicator al încordării funcţiei de termoreglare
(strain caloric) în special când este măsurată temperatura internă. Este indicat ca
temperatura centrală, măsurată sublingual, să fie de 37,5 °C, ceea ce corespunde unei
temperaturi rectale de 37,8 °C.
b. Frecvenţa cardiacă: este indicatorul fiziologic cel mai sigur, simplu de măsurat şi fundamental
al reacţiei organismului la căldură. El reflectă în mod destul de fidel modificările temperaturii
interne a organismului, răspunzând prompt la cheltuielile de energie impuse de stresul caloric şi
de muncă.
Un indice promiţător este timpul de revenire al frecvenţei cardiace de la valorile înregistrate în
timpul muncii din urma solicitărilor efortului combinat cu cele produse de stresul caloric la
valoarea iniţială în repaus. Se afirmă că, dacă frecvenţa cardiacă nu depăşeşte 110 bătăi/min,
la sfârşitul unei perioade de muncă şi apoi scade cu 10 bătăi în primul minut de revenire,
munca poate fi efectuată în aceleaşi condiţii de microclimat tot timpul zilei, fără încărcare
suplimentară.
c. Debitul sudoral: cantitatea de transpiraţie poate fi considerată ca un indice fiziologic bun
pentru aprecierea solicitării organismului în vederea menţinerii echilibrului termic.
Evaporarea unui litru de transpiraţie duce la pierderea de 600 Kcal, dar ea este limitată în
funcţie de hidratarea organismului.
În afară de pierderea de apă (dezechilibru hidric), prin transpiraţie se pierd şi săruri minerale
(NaCl: 0,2-0,5%), vitamine hidrosolubile, acizi aminaţi, ceea ce duce la un dezechilibru
electrolitic, hipovitaminoze şi un bilanţ azotat negativ.
 3. TABLOUL CLINIC

3.1. Boli acute

Principalele manifestări patologice provocate de microclimatul cald excesiv sunt:
3.1.1. Crampele calorice:
– survin la muncitori care efectuează muncă fizică grea şi transpiră abundent.
Factori predispozanţi: vârsta, subnutriţia (hipovitaminoza B), alcoolismul şi pierderea
aclimatizării.
Simptome şi semne: crampele calorice pot apărea subit (fără semne premonitorii) sau pot fi
precedate de fibrilaţii musculare, semne de deshidratare (sete, oligurie), oboseală, cefalee. Ca
moment de apariţie încep în cursul lucrului sau la scurt timp după încetarea muncii.
Clinic se manifestă prin contracturi spastice dureroase ale muşchilor scheletici, ce afectează
mai ales grupele musculare active. Rar apar contracturi generalizate. Durează câteva minute (1-3
min) şi pot reapare la intervale scurte, spontan sau la eforturi mici. În lipsa unui tratament pot
continua 6-8 ore.
Cei 3 T:
– temperatura corpului: este normală sau scăzută;
– tegumente: umede;
– tensiunea arterială: normală.
În sânge apare o hemoconcentraţie prin reducerea volumului plasmatic şi pierderi temporare
de NaCl.
Tratament:
– formele uşoare: repaus şi consum de apă sărată (2 g NaCl/l)
– formele grave: în primele 10 minute se administrează i.v. 250 ml din soluţie 5% NaCl,
apoi se continuă cu perfuzie izotonă NaCl 0,5-1 l. Bolnavul este ţinut în repaus în
încăperi răcoroase, va consuma alimente şi apă sărată pentru echilibrarea balanţei
hidroelectrolitice.
3.1.2. Colapsul caloric
Este un colaps ce rezultă din insuficienţa sistemului circulator de a compensa vasodilataţia
periferică şi deshidratarea survenită în urma expunerii îndelungate la temperaturi ridicate
asociate cu umiditate crescută a aerului.
Simptome şi semne
Manifestările sunt variate:
– formele uşoare: senzaţii de oboseală, ameţeli, cefalee;
– formele medii: astenie pronunţată, dureri epigastrice, greţuri;
– formele grave: colaps rapid cu pierderea conştienţei.
Cei 3 T:
– temperatura corpului: poate fi scăzută (35,5°C). normală sau crescută (38°C);
– tegumente: umede;
– tensiunea arterială: scăzută.
3.1.3. Şocul caloric
Este o afecţiune gravă, cu mortalitate ridicată, care se întâlneşte rar în mediul industrial în
condiţiile climatice ale ţării noastre. Apare mai frecvent la vârstnici şi alcoolici. Afecţiunea este
datorată unei grave tulburări în termoreglare, determinată de încetarea activităţii glandelor.
Încetarea evaporării duce la pierderea posibilităţilor de termoliză, ceea ce are ca efect creşterea
excesivă a temperaturii.
Simptome şi semne
Şocul caloric apare de obicei subit cu ameţeli, stare de excitaţie marcată, tremor, convulsii,
delir şi comă, ce poate duce subit la exitus.
Sistemul nervos este deprimat, putând apare incontinenţa de materii fecale şi urină. Faciesul
este congestionat. Nu există hemoconcentraţie. Valorile clorului şi ale sodiului sunt normale.
Hiperpirexia este responsabilă de apariţia unor leziuni ireversibile, atât la nivelul unor organe
interne (cord, ficat, rinichi), cât mai ales la nivelul encefalului (celulele Purkinje din cerebel).
Cei 3 T:
– temperatura corpului: atinge 41°C;
– tegumente: calde şi uscate (datorită încetării transpiraţiei);
– tensiunea arterială: crescută, pulsul accelerat.
Tratament:
Reducerea temperaturii corporale cu mijloace adecvate în cel mai scurt timp posibil, pentru a
preveni instalarea unor modificări ireversibile în structurile vitale supuse temperaturii excesive.
Se vor face băi reci cu apă cu gheaţă sau împachetări cu gheaţă, asigurând şi evaporarea
(ventilator, evantai). Se va face masaj energic pe trunchi şi membre, pentru activarea fluxului
sanguin cutanat. Când temperatura rectală a scăzut sub 39°C, se continuă răcirea prin repaus în
încăperi reci, băuturi reci, comprese pe cap sau trunchi, până când temperatura ajunge şi se
menţine la 37,5°C.
Se supraveghează bolnavul timp de mai multe zile.

3.2. Tulburări cronice

La muncitorii care lucrează timp îndelungat în condiţii de microclimat cald, pot apare o serie
de tulburări cronice:
– la nivelul aparatului cardiovascular: HTA mai frecvent, miocardiopatii, ateroscleroză;
– la nivelul aparatului digestiv: dispepsii, gastrite, colite, tulburări de tranzit;
– la nivelul aparatului renal: oligurie, discretă albuminurie, tulburări de concentraţie a
urinii, incidenţă mai mare a litiazei renale;
– tulburări neuropsihice: deficienţa atenţiei, memoriei, ideaţie lentă, iritabilitate, tulburări
endocrine.
 4. PROFILAXIE

4.1. Măsuri tehnico-organizatorice

– Înlocuirea proceselor de producţie la cald cu procedee de prelucrare rece;
– Introducerea automatizării şi robotizării;
– Împiedicarea pătrunderii căldurii la locul de muncă;
– Ventilaţie corespunzătoare;
– Dotarea muncitorilor cu îmbrăcăminte de protecţie corespunzătoare.

4.2. Măsuri medicale

4.2.1. Recunoaşterea riscului de îmbolnăvire.
4.2.2. Examen medical la angajare
a) conform datelor din Dosarul medical
b) nu este cazul
c) contraindicaţii:
– boli cronice ale aparatului cardiovascular
– litiază renală
– insuficienţă corticosuprarenală
– hipertiroidie
– dermatoze cronice
– ulcer gastric sau duodenal

4.2.3. Control medical periodic

a) – examen clinic general – anual
– ECG - anual
b) 7 zile

4.2.4. Formare şi informare asupra riscului pentru sănătate şi capacitatea de muncă; privind
utilizarea apei carbogazoase saline.

5. COMPLETĂRI. COMENTARII

5.1. Normele Generale de Protecţia muncii (2002) prevăd că la locurile de muncă unde
temperatura aerului depăşeşte constant 30°C, să se asigure apă carbogazoasă salină (1 g NaCl/l),
în cantitate de 2-4 l/persoană/schimb, distribuită la temperatura de 16-18°C.

5.2. Personalul care lucrează în microclimat cald (peste 30°C) va beneficia de pauze pentru
refacerea capacităţii de termoreglare, a căror durată şi frecvenţă se stabilesc în funcţie de
intensitatea efortului şi de valorile componentelor microclimatului. În acest scop se vor amenaja
spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător.
 BIBLIOGRAFIE

1.http://www.scritub.com/medicina/MICROCLIMATUL-LOCULUI-DE-MUNCA43342.php

2.https://www.scribd.com/doc/167560998/Microclimatul-Locului-de-Munca

3.https://medicinamunciiblog.wordpress.com/2013/08/13/subiecte-specialitate-medicina-
muncii-2/

4.https://www.scribd.com/document/47583233/MEDICINA-MUNCII