Bac 2018 Iunie-Iulie

Bac 2018 iunie-iulie
Subiectul I
Citiţ i, cu atenţ ie, sursele de mai jos:
A. „Când izbucneş te revoluţ ia la Paris, î n februarie 1848, unii dintre tinerii revoluț ionari, cum
sunt fraţ ii Brătianu, se află la Paris. Se î ntorc [...] î n ţ ară, unde domneau, la Bucureş ti, Gheorghe
Bibescu, iar, la Iaş i, Mihai Sturdza, ş i î ncep să comploteze pentru a răsturna aceste guverne sau
pentru a impune domnului reforme democratice. În martie 1848, se pregăteş te un complot î n
Moldova, dar este descoperit ş i imediat î năbuş it de Mihai Vodă Sturdza. Unii sunt î nchiş i, alţ ii
reuş esc să fugă î n străinătate, astfel î ncât revoluţ ia din Moldova este neizbutită din capul locului.
În Ţara Românească î n schimb, unde exista de altfel o burghezie mai dezvoltată decât î n
Moldova, tineretul revoluţ ionar reuş eş te să mobilizeze populaţ ia, să meargă până ş i la sate [...].
Începe o adevărată revoluţ ie, cu Proclamaţ ia de la Islaz (9 iunie 1848); se î ntinde apoi la
Bucureş ti, unde se impune domnului Bibescu o proclamaţ ie pentru a face schimbări [...]. Vodă
Bibescu, dându-ş i seama că există riscul unei intervenţ ii străine pentru a î năbuş i această miş care,
după două zile abdică ş i pleacă î n străinătate. Timp de trei luni va rezista un guvern condus de
aceş ti tineri revoluţ ionari [...].” (N. Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor)
B. „Eş ecul revoluţ iei [de la 1848] a lăsat nerezolvate două probleme fundamentale ale făuririi
naţ iunii române – Unirea Principatelor ş i Independenţ a. Totuş i, [...] paş optiş tii aveau să realizeze
recunoaş terea de facto a uneia cât ş i a celeilalte de către Marile Puteri. Unioniş tii români, cum
erau denumiţ i partizanii dobândirii statutului de naţ iune de sine stătătoare, ş i-au susţ inut fără
î ncetare cauza, dar, moderaţ i de experienţ a revoluţ iei, au folosit tactul î n tratativele cu Marile
Puteri.
Criza relaţ iilor internaţ ionale, care a dus la Războiul Crimeii, a oferit unioniş tilor deschiderea
căutată. [...]. Prin Tratatul de la Paris din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, puterile au
subscris la două cerinţ e exprimate de mult timp de către intelectualii ş i politicienii români. În
primul rând, au aş ezat Moldova ş i Ţara Românească sub protecţ ia lor colectivă, descurajând prin
aceasta vreo intervenţ ie viitoare rusă ş i otomană ş i cerând Austriei să-ş i retragă armata de
ocupaţ ie aflată acolo din 1854 ş i, î n al doilea rând, au recunoscut dreptul românilor î nș iș i de a
avea un cuvânt de spus î n legătură cu stabilirea formei de guvernământ. Oferindu-li-se o astfel de
ocazie, majoritatea românilor n-au mai lăsat niciun dubiu î n privinţ a dorinţ ei lor de unire ş i
independenţ ă [...].” (K. Hitchins, România 1866-1947)
Pornind de la aceste surse, răspundeţ i la următoarele cerinţ e:
1. Numiţ i un conducător politic din spaţ iul românesc precizat î n sursa A. 2 puncte
2. Precizaţ i, din sursa B, o informaţ ie referitoare la Tratatul de la Paris. 2 puncte
3. Menţ ionaţ i cele două state româneş ti la care se referă atât sursa A, cât ş i sursa B. 6 puncte
4. Scrieţ i, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţ ine că românii sunt
implicaț i î n tratative cu Marile Puteri. 3 puncte
5. Scrieţ i o relaţ ie cauză-efect stabilită î ntre două informaţ ii selectate din sursa A, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţ ii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţ i alte două fapte istorice referitoare la consolidarea statului român modern,
desfăș urate î n secolul al XIX-lea, î n afara celor la care se referă sursa B. 6 puncte
7. Menţ ionaţ i o constantă î n desfăș urarea acț iunilor la care participă românii la î nceputul
secolului al XX-lea pentru realizarea României Mari. 4 puncte
Rezolvare
1. Un conducător politic din spaţiul românesc precizat în sursa A este: Mihai Sturdza.
2. O informaţie referitoare la Tratatul de la Paris, regăsită în sursa B, este cea potrivit căreia
acest tratat a pus capăt Războiului Crimeii; prin intermediul său Marile Puteri au subscris
celor două mari cerințe ale intelectualilor și politicienilor români: Unirea Principatelor şi
Independenţa. De asemenea, Moldova şi Ţara Românească au fost puse sub protecţia
colectivă a Marilor Puteri.
3. Cele două state româneşti la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B, sunt: Moldova şi
Ţara Românească.
4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că românii sunt implicați în tratative cu Marile
Puteri este: B.
5. Cauză: „Prin Tratatul de la Paris din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, puterile
au subscris la două cerinţe exprimate de mult timp de către intelectualii şi politicienii
români”.
Efect: „În primul rând, au aşezat Moldova şi Ţara Românească sub protecţia lor
colectivă, descurajând prin aceasta vreo intervenţie viitoare rusă şi otomană şi cerând
Austriei să-şi retragă armata de ocupaţie aflată acolo din 1854 şi, în al doilea rând, au
recunoscut dreptul românilor înșiși de a avea un cuvânt de spus în legătură cu stabilirea
formei de guvernământ”.
6. Alte două fapte istorice referitoare la consolidarea statului român modern, desfășurate în
secolul al XIX-lea, în afara celor la care se referă sursa B, sunt adoptarea Constituției
liberale din anul 1866 și proclamarea României ca Regat, în anul 1881.
7. La începutul secolului al XX-lea România participă la Primul Război Mondial. Ea intră în
acest război, după doi ani de neutralitate, în 1916, de partea Antantei. La finele primei
mari conflagrații mondiale imperiile multinaționale se dezmembrează, iar popoarele din
componența lor își afirmă dreptul la autodeterminare. Provinciile românești – Basarabia,
Bucovina și Transilvania – își proclamă autonomia, independența și unirea cu patria-
mamă. La 1 decembrie 1918 unirea românilor este un deziderat împlinit. După realizarea
actului Marii Uniri, de o deosebită importanță va fi recunoaşterea internaţională a acestui
act istoric. Unirea românilor va fi recunoscută de către Marile Puteri la Conferința de
Pace de la Paris (1919-1920).
Subiectul II
Citiţ i, cu atenţ ie, sursa de mai jos:
„Insuccesul suferit î n iunie 1462 nu l-a făcut pe Ștefan cel Mare să abdice de la planul de
î ncorporare a cetăț ii Chilia la Moldova, cum fusese î n timpul domniei lui Alexandru cel Bun ș i
până î n anul 1448, deoarece dacă rămânea î n afara Moldovei putea fi oricând atacată de turci.
[...] Supărarea regelui Ungariei [Matei Corvin] a crescut ș i din cauza incursiunilor făcute sau
ordonate de Ștefan î n Transilvania, cu scopul de a-l captura pe Petru Aron. [...] Cucerirea Chiliei
de domnul Moldovei a fost considerată de regele Matei ca [...] un act de agresiune î mpotriva
regatului său ș i ca o lovitură grea dată comerț ului făcut de părț ile răsăritene ale Ungariei. [...]
Atent la miș cările forț elor armate otomane, Ștefan cel Mare [...] a menț inut [...] cele mai strânse
relaț ii posibile cu Transilvania, î n special cu oraș ele principale, ca Braș ovul ș i Bistriț a, din ș i prin
care î ș i putea procura armament ș i mai ales arme de foc.
Polonii i-au promis ajutor militar î mpotriva oricărui duș man, dar numai după depunerea
omagiului personal. Domnitorul Ștefan cel Mare s-a declarat de acord cu prestarea acestei forme
de omagiu [...] la care oficialităț ile polone î n frunte cu regele, ț ineau foarte mult, fiindcă potrivit
normelor ș i practicii feudale, fără «î nchinarea personală» niciuna din părț i nu se considera
obligată să respecte clauzele tratatelor î ncheiate. [...] Regele [Poloniei] Cazimir al IV-lea ș i-a luat
obligaț ia ca să-l sprijine cu toate forț ele sale î mpotriva oricărui duș man ș i î n special î mpotriva
turcilor ș i tătarilor. Ajutorul polon promis î mpotriva duș manilor Moldovei a fost inexistent,
fiindcă Polonia se afla î n conflict cu Ungaria, pentru Boemia.” (N. Grigoraș , Moldova lui
Ștefan cel Mare)
Pornind de la această sursă, răspundeţ i la următoarele cerinţ e:
1. Numiţ i un domn al Moldovei precizat î n sursa dată. 2 puncte

2. Precizaţ i secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţ ionaţ i cetatea cucerită de domnul Moldovei ș i un motiv al acestei acț iuni, la care se
referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţ ionaţ i, din sursa dată, două informaţ ii referitoare la Transilvania. 6 puncte
5. Formulaţ i, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relaț iile politice stabilite
î ntre Moldova ș i Polonia, susţ inându-l cu două informaţ ii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţ i, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţ ia conform căreia reprezentantul unei
instituț ii politice centrale din spaț iul românesc se implică î n relaț iile internaț ionale din
secolele al XVII-lea – al XVIII-lea prin acț iuni militare sau diplomatice. (Se punctează
prezentarea unui fapt istoric relevant ș i utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea ş i
concluzia.) 4 puncte
Rezolvare:
1. Un domn al Moldovei precizat în sursa dată este: Ștefan cel Mare.

2. Secolul la care se referă sursa dată este secolul al XV-lea.
3. Cetatea cucerită de domnul Moldovei este Chilia. Motivul cuceririi acestei cetăți, regăsit
în sursa dată, este dorința de a ține Chilia în interiorul Moldovei, cum era pe timpul
domniei lui Alexandru cel Bun, pentru a o feri de atacurile otomanilor: „Insuccesul
suferit în iunie 1462 nu l-a făcut pe Ștefan cel Mare să abdice de la planul de încorporare
a cetății Chilia la Moldova, cum fusese în timpul domniei lui Alexandru cel Bun și până
în anul 1448, deoarece dacă rămânea în afara Moldovei putea fi oricând atacată de turci.”
4. Una din informaţiile referitoare la Transilvania, regăsite în sursa dată, este faptul că
incursiunile repetate ale domnitorului moldovean în Transilvania au atras supărarea lui
Matei Corvin, regele Ungariei, care considera acțiunile lui Ștefan cel Mare drept un act
de agresiune și o lovitură asupra comerțului statului maghiar. O a doua informație
referitoare la Transilvania este cea potrivit căreia Ștefan cel Mare a menținut cele mai
strânse relații posibile cu Transilvania, întrucât prin intermediul unor orașe principale,
precum Brașov și Bistrița, își putea procura armamentul necesar în luptele antiotomane:
„Supărarea regelui Ungariei [Matei Corvin] a crescut și din cauza incursiunilor făcute sau
ordonate de Ștefan în Transilvania, cu scopul de a-l captura pe Petru Aron. [...] Cucerirea
Chiliei de domnul Moldovei a fost considerată de regele Matei ca [...] un act de agresiune
împotriva regatului său și ca o lovitură grea dată comerțului făcut de părțile răsăritene ale
Ungariei. [...] Atent la mișcările forțelor armate otomane, Ștefan cel Mare [...] a menținut
[...] cele mai strânse relații posibile cu Transilvania, în special cu orașele principale, ca
Brașovul și Bistrița, din și prin care își putea procura armament și mai ales arme de foc.”
5. Ștefan cel Mare a dat dovadă pe parcursul domniei sale de un ales tact diplomatic și
militar. El a ales evitarea purtării unui conflict cu mai multe state deodată, alternând
relațiile pașnice cu cele conflictuale, atât în politica purtată cu Imperiul Otoman, cât și în
cea cu puterile creștine vecine. Unul din tratatele încheiate cu Polonia a fost cel din anul
1485, semnat cu regele polon Cazimir al IV-lea. Deși tratatul prevedea sprijinul Poloniei
împotriva oricărui dușman, acest ajutor a întârziat să apară, Polonia aflându-se în conflict
cu Ungaria pentru Boemia.
6. Instituția centrală din spațiul românesc în perioada medievală este cea a domniei.
Reprezentantul acesteia era domnul. Pentru secolele secolele al XVII-lea – al XVIII-lea
se remarcă domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) în Țara Românească. În
vremea sa au avut loc intense acţiuni politice şi diplomatice pentru stăvilirea expansiunii
ţariste şi otomane. Folosind o politică abilă, el s-a menţinut 26 de ani la domnie. La
sfârșitul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII - lea domnitorii români dispuneau de
puteri depline în plan intern, dar ascensiunea la tron era condiționată de susținerea
boierimii. De la începutul secolului al XVIII-lea, are loc o schimbare importantă în cadrul
acestei instituții centrale, și anume, faptul că domnul nu va mai fi pământean. Începând
cu anul 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească are loc instaurarea domniilor
fanariote. Domnitorii vor fi din acest moment doar simpli funcționari ai Porții. Urmează o
perioadă de instabilitate a domniei, de grecizare a acesteia și a instituțiilor, precum și o
fiscalitate excesivă (pentru a-și putea susține sau cumpăra domnia, domnii fanarioți
percepeau taxe tot mai mari și inventau altele noi).
Subiectul III
Elaboraţ i, î n aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism î n Europa ş i î n România, î n

perioada postbelică, având î n vedere:
 precizarea unei ideologii totalitare care există î n Europa ș i î n România î n perioada

postbelică;
 menţ ionarea a două practici politice totalitare utilizate î n România postbelică ș i a câte
unei caracteristici a fiecăreia dintre aceste practici;
 prezentarea unui fapt istoric referitor la participarea României la Războiul Rece, î n
perioada stalinismului;
 formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea României î n relaț iile internaț ionale
din perioada naț ional-comunismului ş i susţ inerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează ş i utilizarea limbajului istoric adecvat, structurareaprezentării,

evidenţ ierea relaţ iei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric
relevant ș i utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea ş i concluzia), respectarea
succesiunii cronologice/logicea faptelor istorice ş i î ncadrarea eseului î n limita de spaţ iu
precizată.
Eseu despre totalitarism î n Europa şi î n România, î n perioada postbelică
Regimurile politice totalitare au apărut în secolul al XX –lea şi au fost de două tipuri: regimuri
de extremă stângă (comuniste) şi regimuri de extremă dreaptă (fasciste). Regimurile de extremă
stângă au avut ca ideologie marxismul, pe care l-au interpretat abuziv. Principala caracteristică a
regimurilor comuniste a fost desfiinţarea proprietăţii private, prin trecerea industriei, băncilor şi
terenurilor agricole în proprietatea statului. Regimurile de extremă dreaptă au avut ca ideologie
naţionalismul extremist, care promova dragostea faţă de propriul popor şi ura faţă de alte
naţionalităţi.
Europa postbelică a fost împărţită între sferele de influenţe occidentală şi sovietică. În Europa și
în țara noastră în perioada postbelică menționăm existența ideologiei totalitare comuniste. După
cel de-al Doilea Război Mondial România intră în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în
perioada 1945-1958 trupele Armatei Roșii staționând pe teritoriul patriei noastre. La 30
decembrie 1947 regele Mihai I al României este nevoit să abdice și astfel se instaurează regimul
totalitar comunist. Regimul comunist român cuprinde două mari etape, etapa stalinistă, a lui
Gheorghe-Gheorghiu Dej (1948-1965) și etapa naționalismului comunist, a lui Nicolae
Ceaușescu (1965-1989).
Instituțiile statului român comunist au pus în practică o serie practici politice totalitare, precum:
naționalizarea, centralizarea economiei, planificarea economică (planurile cincinale),
colectivizarea agriculturii, cenzura, teroarea prin intermediul Securității ș.a.
Naționalizarea (1948) a reprezentat procesul prin care întreprinderile industriale, bancare, de

asigurări, miniere și de transporturi au fost trecute din proprietatea privată în proprietatea statului
român.
Colectivizarea agriculturii românești a fost și ea efectuată după modelul sovietic. Ea s-a

desfășurat în perioada 1949-1962 și a presupus confiscarea aproape în totalitate a proprietăților
agricole private și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. Deposedarea țăranilor de
pământ a fost realizată prin constrângere și sub teroare. Numeroase comunități au fost strămutate
cu forța – deportările în Bărăgan – pentru a li se putea confisca pământurile și a putea fi astfel
țăranii expropriați. Prin ambele măsuri, atât prin naționalizare, cât și prin colectivizare, s-a
urmărit - pe lângă trecerea proprietăților private în posesia statului – destabilizarea acelor
categorii sociale care ar fi putut reacționa în fața măsurilor regimului: burghezia, respectiv,
țărănimea.
În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, relaţiile internaţionale au fost dominate de
conflictul ideologic dintre cele două mari blocuri politice constituite: pe de o parte S.U.A. şi
statele democratice şi pe de altă parte U.R.S.S. şi statele comuniste. Acest conflict ideologic a
rămas în istorie sub numele de „Războiul rece” (relaţiile dintre cele două tabere erau foarte
încordate, fără a se ajunge însă la o confruntare militară directă). Statul român se implică
în acest „Război Rece“ în perioada stalinismului lui Gheorghe - Gheorghiu Dej (1948-1965) prin
fidelitatea față de linia Moscovei în intervenția din Ungaria în cadrul Tratatului de la Varșovia.
În anul 1956 izbucnește la Budapesta o revoluție împotriva regimului bolșevic. Uniunea
Sovietică intervine ferm pentru anihilarea acestei revoluții. Gheorghe - Gheorghiu Dej, fidel
liniei sovietice, va participa activ la această acțiune, pe care o apreciază public ca fiind necesară
și corectă. Consecința cea mai importantă privind România, în urma acestei acțiuni a lui
Gheorghe - Gheorghiu Dej, a constituit-o retragerea Armatei roșii de pe teritoriul țării noastre în
anul 1958.
În perioada național-comunismului Nicolae Ceaușescu se îndepărtează de linia Moscovei și

România reia activ relațiile politice, economice, sociale și culturale cu statele occidentale. Astfel,
Nicolae Ceaușescu întreprinde numeroase vizite în SUA, RFG, Marea Britanie. Președinți
precum Charles de Gaulle (Franța), Richard Nixon (SUA) sau Gerard Ford (SUA) au vizitat țara
noastră. Tot în ceea ce privește relațiile internaționale trebuie să menționăm poziția lui Nicolae
Ceaușescu legat de intervenția militară a Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia (1968) –
acțiune pe care o condamnă în mod public. De asemenea, Nicolae Ceaușescu a încercat să se
implice în rezolvarea contradicțiilor dintre statele arabe, Israel, Vietnam.
Toate aceste acțiuni demonstrează faptul că România s-a implicat activ în relațiile internaționale
în perioada național-comunismului.

Bac 2018 Iunie-Iulie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bac 2018 Iunie-Iulie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bac 2018 iunie-iulie

Citiţ i, cu atenţ ie, sursele de mai jos:

Pornind de la aceste surse, răspundeţ i la următoarele cerinţ e:

Citiţ i, cu atenţ ie, sursa de mai jos:

Pornind de la această sursă, răspundeţ i la următoarele cerinţ e:

1. Numiţ i un domn al Moldovei precizat î n sursa dată. 2 puncte

1. Un domn al Moldovei precizat în sursa dată este: Ștefan cel Mare.

Elaboraţ i, î n aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism î n Europa ş i î n România, î n

 precizarea unei ideologii totalitare care există î n Europa ș i î n România î n perioada

Notă! Se punctează ş i utilizarea limbajului istoric adecvat, structurareaprezentării,

Eseu despre totalitarism î n Europa şi î n România, î n perioada postbelică

Naționalizarea (1948) a reprezentat procesul prin care întreprinderile industriale, bancare, de

Colectivizarea agriculturii românești a fost și ea efectuată după modelul sovietic. Ea s-a

În perioada național-comunismului Nicolae Ceaușescu se îndepărtează de linia Moscovei și

S-ar putea să vă placă și