UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Direcția ID / IFR

Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Anul II – ID-IFR, 2018 - 2019

STUDENT:TUDOR (ALBU) ALINA LILIANA

LITERATURA PENTRU COPII

Prof univ dr. VALERIU MARINESCU

Aspecte educative,prezentate in lucrarile “Caprioara”, de Emil Garleanu, si “Puiul” de

I.Al.Bratescu-Voinesti

Mizând pe un profund spirit de observaţie şi pe forţa de seducţie a

vieţuitoarelor în lumea copiilor, prozatori precum: M. Sadoveanu, G.Galaction, I.Agârbiceanu, C.
Petrescu, I. Al. Brătescu-Voineşti şi E. Gârleanu au creat adevărate capodopere demne de a sta alături de
scrieri din literatura universală.

Lumea marunta a celor care nu cuvanta din opera lui Emil Garleanu nu este numai o lume
pitoreasca, de un farmec aparte sau de un umor discret, ci este si plina de neliniste si intrebari, isi are
dramele ei mute, zguduitoare uneori.

In schita "Caprioara", Garleanu zugraveste tocmai o astfel de drama, caci caprioara, impinsa de
sentimentul sau matern se jertfeste in locul iedului ei iubit.Este descrisa de asemenea lupta sfasietoare din
sufletul de fugarnica al caprioarei, care de fapt nu mai pare sa fie un animal ci o mama adevarata,
coplesita de mila pentru „fiinta frageda careia i-a dat viata, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care
trebuie sa se desparta.”

Tabloul este construit pe fondul unei naturi grandioase: „pe muschiul gros, cald, ca o blana a
pamantului, caprioara sta jos langa iedul ei. Acesta si-a intins capul, cu botul mic, catifelat si umed pe
spatele mamei lui, si cu ochii inchisi se lasa dezmierdat. Caprioara il linge si limba ei subtire aluneca usor
pe blana moale, matasoasa a iedului.” Este o scena de familie plina de duiosie si gratie

Acesta este momentul cand puiul de caprioara trebuie sa-si ia destinul pe cont propriu. „Un muget
inabusit de durere” puse capat framantarii launtrice, si, invingandu-si dragostea materna, caprioara
porneste impreuna cu iedul spre tarcurile unde vrea sa-l lase singur, convinsa ca "acolo, sus, e pazit si de
dusmania lupului si de iscusinta vanatorului". Pana acolo mai erau insa de strabatut locuri primejdioase si
in drumul lor caprioara pune la incercare puterile iedului, care face fata tuturor incercarilor.

In cale apare insa padurea intunecata, loc deosebit de primejdios pentru ca aici se afla lupul.
Presimtirea caprioarei devine fapt implinit si observand "ochii lupului stralucind lacomi", ea se jertfeste
pentru pui. Lupul, vazand prada mai mare, uita de ied si se repede la ea. Prabusita in sange, caprioara nu
moare pana ce puiul, inspaimantat, nu se topeste in adancul padurii. Numai atunci ea "simte durerea, iar
ochii i se turbura de apa mortii". Astfel se consuma o drama zguduitoare din lumea celor care nu cuvanta,
careia ii cade victima nevinovata caprioara.Ea apare intr-o ipostaza umanizata, in postura unei mame
iubitoare, afectuoase si grijulii. Ca orice mama, se zbuciuma ("in sufletul ei incolteste un sentiment
staruitor de mila"), traieste durerea apropiatei despartiri ("Si cum se uita, cu ochii indurerati, din pieptul
caprioarei scapa ca un muget inabusit de durere"), dar cand este cazul se imbarbateaza si isi duce
hotararea pana la capat. Ajungand in inima padurii intunecate este prevazatoare, trecand cu grija din
poiana in poiana. Instinctul matern o face sa presimta primejdia si atunci cand nu mai exista alta solutie se
sacrifica pentru a salva viata iedului. Spiritul de sacrificiu izvoraste din profunzimea sentimentului
dragostei materne, manifestat permanent, constant si duios.
 Schitele lui Garleanu au o insemnata valoare instructiva si educativa. Ele constituie un mijloc de
cunoastere a unor aspecte ale vietii animalelor, pasarilor, insectelor si chiar a plantelor, redate intr-o
forma literara accesibila. Lectura acestor schite le trezeste copiilor dorinta de a observa mai atent viata din
natura si mareste interesul pentru cunoasterea vietuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de
observatie. Prin forma lor artistica, schitele lui Garleanu contribuie si la dezvoltarea sentimentelor estetice
ale copiilor.

Pentru ca lectura operei lui Garleanu sa-si atinga scopul educativ si, in special, sa contribuie la
dezvoltarea spiritului de observatie, educatorul trebuie sa-i stimuleze pe copii, pentru a observa
amanuntele redate de scriitor si a le putea reproduce.

In opera sa, I. Al. Bratescu- Voinesti se dovedeste a fi un exceptional cunoscator al vietii

oamenilor, al vietuitoarelor si al/ mediului inconjurator.

Autorul foloseste ca principala modalitate de expunere naratiunea, fixand ca si titlu al povestirii

sale numele unuia dintre cele doua personaje principale” Puiul”, desi personajul central nu < este copilul
neascultator, care nu cunoaste legile existentei ca si cei mari, ci mama, prima modelatoare a sufletelor
copiilor. Puiul" este o povestire in care evenimentele sunt prezentate intr-o anumita ordine, deci este o
opera epica. Personificarea se lasa descifrata, trimitandu-ne si la puiul de om.
Ca specie literara este o povestire in care evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al autorului,
care este implicat sufleteste.
Pe intreg parcursul povestirii se desprinde tema dragostei mamei pentru copiii ei, destinul unei
vieti ce se prabuseste tocmai in momentul in care ar fi trebuit sa porneasca in marele zbor. In acelasi timp
lectura ne avertizeaza asupra urmarilor neplacute sau chiar tragice pe care le poate aduce neascultarea
sfaturilor, a experientei de viata a celor mai varstnici.
Caracterul moralizator al povestirii este subliniat chiar de motoul cu care se deschide povestirea:
Sandi, sa asculti pe mamica!". Aceasta invatatura morala ar fi ramas litera moarta, daca n-ar urma
demonstrarea artistica a efectului incalcarii ei. Faptele care sustin aceasta invatatura morala pot fi
urmarite pe doua planuri: actiunile exterioare si eforturile prepelitei si faptele puiului ranit. In tot ce face
aceasta prepelita, venita intr-o primavara din Africa, desi moarta de oboseala, incepand cu facerea
cuibului pe un musuroi de la marginea unui lastar, intr-un lan verde de grau, recunoastem grija si
devotamentul mamei.
Povestirea incepe simplu, firesc: intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala -ca venea de
departe, tocmai din Africa- s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar."
Ca oricegospodar" serios, prepelita isi cladeste, mai intai, casa -cuibul, apoi, sapte zile de-a randul a
ouat.sapte oua mici ca niste cofeturi" pe care le-a clocit trei saptamani, scoate pui sapte gogosi de
matase", ii invata sa se hraneasca, sa zboare. Pentru a-l induce in eroare, prepelita zboara pe langa botul
cainelui, impiedicandu-l astfel pe vanator ca sa traga; apoi zboara repede spre lastar. Numai o mama poate
fi in stare de un asemenea gest prin care isi pune in joc insasi viata. Puiul cel mare nu asculta sfatul
mamei si zboara, dar este lovit de un glont in aripa. Ajuns la lastar osul a pleznit, se rupe aripa, ii cade.
Vanatorul se indeparteaza. La lasarea serii, prepelita observa ca unul din puii sai lipseste. Cautand, il
gaseste cu aripa rupta si intelege ca este pierdut. Si-a ascuns durerea ca sa nu-1 deznadajduiasca,
dovedind o mare putere de stapanire, pentru a-si ascunde viscolul din inima, dandu-i sperante ca se va
face bine. Lectiile de zbor continua, la care priveste indurerat puiul, fara aripa.
Toamna inainta, frigul era din ce in ce mai patrunzator si celelalte pasari migratoare plecasera demult. In
inima bietei pasari era o lupta sfasietoare, ar fi vrut sa se rupa in doua parti: jumatate sa plece cu puii
sanatosi care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramana cu puiul schilod care se agata de
ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului o obliga sa ia o hotarare. Cu durere pleaca in zbor cu
puii sanatosi pentru a-i salva, fara sa se uite in urma, ca sa nu-si schimbe hotararea.
Deznodamantul este zguduitor, suferintele puiului cu aripa rupta, zgribulind de ger, sunt
neinchipuit de grele. Chinuit de lipsa caldurii materne, il cuprinde o caldura ametitoare, in minte i se
deapana parca firul vietii. Cainta lui este zadarnica. Degetele impreunate de moarte, ca pentru
inchinaciune, vor implora in ultima clipa iertarea mamei.
Prepelita si puii reproduc in sine imaginea mamei si a fiilor. Ca personaj, prepelita este un simbol
al dragostei materne cu toate nuantele sale: harnicie, iubire, grija, chibzuiala, veghe indurerata la capataiul
celui bolnav, echilibru, spirit de sacrificiu, capacitate de decizie in momentele cruciale ale vietii.
Puiul cel mare intruchipeaza ideea de neascultare, care duce la suferinta, incheiata in aceasta povestire cu
moartea.
Prin succesiunea momentelor,” Puiul “ este o naratiune. Pentru a-i da mai multa realitate, autorul
o imbogateste cu descrierea naturii: lanul de grau, unde s-a asezat intr-o primavara prepelita, seceratul,
ridicatul snopilor, multimea boabelor cazute, roua de pe frunzele de iarba, aratul miristei, culesul
porumbului, bruma, rarirea lastarului, palcurile de pasari calatoare. Portretizarea se intregeste si ea
armonios naratiunii: Pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar
mici, parca erau sapte gogosi de matase".
Prin dialog se precizeaza drama puiului neascultator:
-Mama, nu-i asa ca o sa ma fac bine? Nu-i asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri si marea ?
-Da, mama, raspunde prepelita, silindu-se sa nu planga.
Dialogul este folosit in lumea ambelor categorii de personaje si dezvaluie stari, trairi, ajuta la
proiectarea drumului devenirii vietii ca pe un basm frumos.Povestirea ne indeamna la compasiune si
intelegere pentru necuvantatoare, pe care trebuie sa le protejam si sa le iubim impreuna cu intreaga natura.
Cine iubeste natura si animalele iubeste si oamenii.
Naratiunea "Puiul " subliniaza biruinta fortelor morale, pastrarea legaturii dintre generatii,
respectarea naturii si a legilor ei, adresandu-se tuturor copiilor; ea devine un imn vibrant inchinat mamei.