BOALA PARKINSON

Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a
neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă
gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală.

Tulburările legate de boala Parkinson apar cel mai adesea între 50 și 70 ani; vârsta medie de apariție
a bolii este de 57 ani. La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire,
dar pe măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor
simptome, se crede că între 60% și 80% din celulele din zona de control a activităților motorii sunt
deja distruse.

Boala Parkinson are o evoluție progresivă, iar semnele și simptomele se acumulează în timp. Deși
această afecțiune este potențial invalidantă, ea evoluează lent astfel încât majoritatea pacienților
beneficiază de numeroși ani de viață activă după stabilirea diagnosticului.

Mai mult, spre deosebire de alte afecțiuni neurologice grave, boala Parkinson este tratabilă.
Tratamentul este medicamentos și chirurgical dar poate consta și în implantarea unui dispozitiv
pentru stimularea creierului.

La scară mondială, boala este diagnosticată la 300 000 persoane în fiecare an. Incidența și
prevalența bolii cresc odată cu vârsta. Boala Parkinson afectează 1% din persoanele cu vârsta peste
65 ani. Rareori, boala survine în copilărie sau adolescență. Incidența bolii este de 1,5 ori mai mare
la bărbați decât la femei.

Cuprins
1 Semne și simptome

 2 Cauze și factori de risc

 3 Diagnostic
 4 Tratament
o 4.1 Tratamentul neuroprotector (posibil)
o 4.2 Tratamentul simptomatic
o 4.3 Tratamentul chirugical
o 4.4 Kinetoterapia și ortofonia
 5 Epidemiologie

Semne și simptome
Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea și bradikinezia.
Dintre acestea, două sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului. Instabilitatea posturală este al
patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei după 8 ani de evoluție a bolii.

 În 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului sau picioarelor
constituie primul simptom și se manifestă în special în repaus și în perioadele de stres.
Tremorul este diminuat în timpul mișcărilor și dispare în somn, este accentuat de stres și de
oboseală. Tremorul devine mai puțin evident pe măsura evoluției bolii.
 Rigiditatea se referă la creșterea rezistenței la mobilizarea pasivă a mușchilor și este mai
evidentă la mișcările voluntare ale membrului contralateral.
 Bradikinezia se referă la lentoarea mișcărilor, dar include și scăderea mișcărilor spontane și
scăderea amplitudinii mișcărilor. Bradikinezia este vizibilă prin micrografie (scris de mână
1
 mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea mișcărilor mimice), clipit rar și hipofonie (voce
diminuată).
 Instabilitatea posturală se referă la tulburările de echilibru și coordonare. Apariția sa este o
etapă importantă în evoluția bolii, deoarece instabilitatea posturală este dificil tratabilă și
este o sursă comună de invaliditate în stadiile avansate ale bolii.
 Demența survine tardiv în evoluția bolii Parkinson și afectează 15% - 30% din pacienți.
Memoria recentă este afectată.

Alte semne sunt:

 tulburări ale somnului

 dificultăți la deglutiție
 sialoree (salivație abundentă)
 micrografie (scris mic, ilizibil)
 hipofonie (voce diminuată, monotonă) și dificultăți la articularea cuvintelor
 incontinență urinară și constipație, datorită alterarii funcției intestinului și vezicii
 confuzie, pierderea memoriei
 tulburări ale mersului, cu pași mici, târșâiți; tendința accentuată spre cădere prin pierderea
reflexelor posturale
 pierderea balansului brațelor în timpul mersului
 hipotensiune ortostatică
 dermatită seboreică
 modificări ale personalității

Cauze și factori de risc

Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate într-o zonă numită substantia nigra
(substanța neagră) din centrul creierului. Aceste celule produc dopamină, un neurotransmițător care
permite controlarea mișcărilor.

Prin moartea celulelor din substanța neagră, boala Parkinson creează un deficit de dopamină. În
mod normal, controlul mișcărilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamină și
acetilcolină (un alt neurotransmițător). Prin pierderea acestui echilibru, rezultă tremorul, rigiditatea
și pierderea coordonării.

Cauza pierderii progresive a neuronilor în boala Parkinson rămâne însă necunoscută. Oamenii de
știință indică o asociere dintre factorii de mediu și cei genetici.l

Factorii de mediu:

 expunerea precoce sau prelungită la substanțe poluante chimice sau la pesticide (ierbicide și
insecticide)
 consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele și simptomele bolii Parkinson – drogul
are un efect similar pesticidelor
 medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substanțele care blochează receptorii de
dopamină
 intoxicația cu monoxid de carbon sau cu mangan
 hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson, tulburările idiopatice
degenerative

Factorii genetici:

2
  toate cauzele genetice cunoscute explica mai puțin de 5% din cazurile de Parkinson

Diagnostic
Diagnosticul este clinic. Boala Parkinson este suspectată la pacienții peste 55 ani, cu tremor de
repaus, rigiditate și lentoare a mișcărilor. Diagnosticul este confirmat de prezența semnelor
caracteristice: lipsa expresiei faciale, clipit rar, reflexe posturale alterate, tulburări de mers
caracteristice (pași mici, lipsa balansului brațelor în timpul mersului).

Istoricul bolii cuprinde întrebări legate de antecedentele de traumatisme craniene, accident vascular
cerebral, hidrocefalie, expunerea la toxine și prezența simptomelor sau antecedente de afecțiuni
neurologice degenerative.

Diagnosticul diferențial se face cu: boala Alzheimer, tremor esențial, hidrocefalia cu presiune
normală, paralizia supranucleară progresivă, demența cu corpi Lewy etc.

Prezenta tremorului în absența altor semne caracteristice indică un stadiu incipient al bolii sau un alt
diagnostic. La vârstnici, reducerea mișcărilor spontane sau mersul dificil, cu pași mici pot fi
rezultatul depresiei sau a demenței.

Tratament
Deși nu există un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu
ajutorul medicamentelor, dar și prin modificarea stilului de viață. În general, simptomele pot fi
controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluției bolii.

În ciuda depresiei și a anxietății cauzate de boala Parkinson, se recomandă menținerea unui stil de
viață activ.

Obiectivul tratamentului constă în controlarea semnelor și simptomelor pe o perioadă de timp cât

mai lungă, cât și reducerea efectelor adverse. Medicamentele oferă un bun control simptomatic timp
de 4 – 6 ani. După acest interval, invaliditatea progresează în ciuda tratamentelor, iar numeroși
pacienți dezvoltă complicații motorii pe termen lung. Alte cauze ale invalidității în stadiile tardive
ale bolii Parkinson sunt instabilitatea posturală (tulburările de echilibru) și demența.

Tratamentul neuroprotector (posibil

Terapiile neuroprotectoare sunt cele care încetinesc pierderea neuronilor dopaminergici. În prezent,
nu exista nicio terapie cu rol neuroprotector demonstrat pentru boala Parkinson.

Selegilina este medicamentul considerat drept un posibil agent neuroprotector, deși efectele sale
benefice nu au fost în întregime demonstrate. Selegilina poate fi prescrisă încă de la debutul bolii.
Ea diminuează degradarea dopaminei naturale și a dopaminei formate cu ajutorul levodopei. În
plus, se pare ca selegilina împiedică formarea de radicali liberi și de toxine, protejând astfel celulele
sănătoase.

Tratamentul simptomatic

Momentul adecvat pentru inițierea medicației depinde de mai mulți factori (vârsta, stilul de viață,
gravitatea simptomelor etc.) Medicamentele prescrise au rolul de a reduce simptomele bolii, dar nu
opresc evoluția sa. Se recomandă semnalarea oricărui nou simptom ce apare în timpul

3
tratamentului, pentru a face modificările necesare. Asocierea dintre levedopa și un inhibitor de
dopa-decarboxilază (carbidopa sau benzerazidă) este tratamentul simptomatic standard pentru boala
Parkinson, cu cele mai puține efecte adverse pe termen scurt.

Levodopa sau L-dopa este un precursor al dopaminei. Levodopa este deseori asociată cu carbidopa
sau benzerazidă pentru a obține efecte optime sau pentru a diminua efectele secundare (grețuri,
vărsături, amețeală). Întrucât eficacitatea sa scade în timp – medicamentul devine ineficient în 5-6
ani – medicii așteaptă în general ca simptomele bolii Parkinson sa fie marcate înainte de a prescrie
levodopa.

Agoniștii de dopamină – bromocriptină, pergolidă, pramipexol și ropinirol – pot fi prescriși imediat

după stabilirea diagnosticului, sau în asociație cu levodopa într-un stadiu avansat al bolii. Agoniștii
de dopamină au efecte comparabile cu levodopa + carbidopa/benzerazidă în stadiile incipiente ale
bolii, dar nu sunt suficient de eficiente în controlarea semnelor și simptomelor în stadiile avansate.

Levodopa și agoniștii de dopamină pot provoca somnolență și scăderea vigilenței, astfel încât
capacitatea de conducere a vehiculelor poate fi diminuată.

Medicamentele anticolinergice – benzotropină, trihexifenidil – contribuie la reducerea tremorului la

unele persoane, restabilind echilibrul între dopamină și acetilcolină la nivelul creierului.

Amantadina – are efecte benefice pentru pacienții cu Parkinson. Întrucât amantadina nu permite
decât o ușoară reducere a simptomelor, ea este utilizată la pacienții într-un stadiu incipient al bolii.
Mecanismul sau de acțiune la nivelul creierului nu este încă bine cunoscut.

Antidepresivele sunt prescrise la unii pacienți cu boala Parkinson. Mai mulți factori pot antrena stări
depresive la bolnavii ce suferă de o boala cronică degenerativă: sarcinile zilnice care devin
progresiv mai dificile, modificările fiziologice ce se produc la nivelul creierului în cursul bolii și
efectele secundare ale unor medicamente.

Tratamentul chirugical

Pentru pacienții ce se găsesc într-un stadiu avansat al bolii, în care simptomele nu mai răspund la
medicația obișnuită, se poate recurge la o intervenție chirurgicală, în funcție de starea generală a
persoanei și de calitatea vieții.

Una dintre metodele ce pot fi folosite este talamotomia – consta în distrugerea unei părți a
talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian. Talamotomia nu acționează asupra
bradikineziei, rigidității, fluctuațiilor motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacienții ce efectuează
aceasta intervenție prezintă o ameliorare considerabilă în tremorul membrului din partea opusă
leziunii. Complicațiile unei talamotomii bilaterale sunt comune; peste 25% din pacienți prezintă
tulburări de vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt evitate.

Palidotomia constă în lezarea chirurgicală a unei părți din formațiunea numită globus pallidus și are
drept rezultat o ameliorare importantă a celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor,
rigiditate, bradikinezie), precum și o reducere a diskineziei. Palidotomia bilaterală nu este
recomandată, deoarece prezintă complicații frecvente, printre care dificultăți în vorbire, disfagie și
tulburări cognitive. Aceste tehnici lezionale au fost înlocuite de stimularea cerebrală profundă – ce
constă în implantarea unor electrozi în anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus
pallidus, talamus). Electrozii sunt conectați la un stimulator, implantat în regiunea subclaviculară,
prin intermediul unor fire de legatură.

4
Dispozitivul stimulează regiunile precise de la nivelul creierului și poate fi adaptat în funcție de
evoluția bolii, pentru a controla simptomele și a elimina efectele adverse. Pacientul poate controla
stimulatorul cu ajutorul unui dispozitiv extern.

Implantarea unui stimulator necesita efectuarea de vizite medicale pentru a ajusta parametrii în
funcție de modificările simptomelor, pe parcursul evoluției bolii. Stimularea talamică – constă în
implantarea unui stimulator la nivelul talamusului. Stimularea talamică reduce tremorul la
aproximativ 90% din pacienți dar nu și alte simptome ale bolii Parkinson precum rigiditatea,
bradikinezia, diskinezia și fluctuațiile motorii. Candidații pentru stimularea talamică sunt pacienții
cu tremor rezistent la medicație și cu rigiditate și bradikinezie minime.

Stimularea palidală – constă în implantarea unui stimulator în formațiunea numită globus pallidus și
controlează toate simptomele cardinale ale bolii Parkinson (tremor, rigiditate, bradikinezie) precum
și diskinezia. Candidații pentru stimularea palidală sunt pacienții cu fluctuații motorii invalidante,
rezistente la medicație și/sau diskinezie indusă de levodopa. Stimularea subtalamică – este în
prezent cea mai comună intervenție chirurgicală în boala Parkinson și constă în implantarea unui
stimulator în nucleul subtalamic. Stimularea subtalamică controlează toate simptomele cardinale ale
bolii Parkinson precum și fluctuațiile motorii și diskinezia.

Kinetoterapia și ortofonia

Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic important și constă în exerciții fizice zilnice și gimnastică,
reeducare funcțională, refacerea echilibrului postural etc. Ortofonia permite tratarea disartriei
(tulburări de vorbire), datorate unei articulații dificile.

Epidemiologie
În anul 2013, la nivel european existau 1.2 milioane de pacienți cu Parkinson iar numărul acestora
se va dubla până în 2030.[1] În România, datele Asociației Române AntiParkinson, relevă că sunt
tratați peste 70.000 de bolnavi cu Parkinson, dar există un număr mult mai mare de pacienți care
suferă de această afecțiune, dar care încă nu au fost diagnosticați.[1]

Semne și simptome
Tipul si severitatea simptomelor bolii Parkinsson variaza de la un bolnav la altul si in
functie de stadiul bolii. Simptomele, care pot aparea la un pacient in primele faze, pot sa
nu se dezvolte decat in fazele tardive ale afectiunii la alti pacienti sau pot sa nu apara
deloc.
Un semn precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson este tremorul
invizibil al mainilor – un tremor interior, fara vreo manifestare vizibila. Multi pacienti care
sufera de Parkinson se simt bine ani intregi pana ca simptomele sa devina suparatoare.
Cinci pana la zece procente din pacientii cu boala Parkinson au simptome inaintea varstei
de 40 de ani. Pacientii care dezvolta Boala Parkinson sub 21 de ani sunt considerati
pacienti cu "BP juvenila", iar cei care fac boala intre 21 si 40 de ani au "BP cu debut
timpuriu" (YOPD- Young Onset Parkinson's Disease). Prevalenta Boala Parkinson la
pacientii sub 40 de ani este estimata la aproximativ 0-0,8 la 100 000, desi unele studii au
gasit o prevalenta mai mare de pana la 4,7/100000.

5
 Schrag si colaboratorii au examinat 139 pacienti YOPD si au gasit ca toti dezvolta variatii
ale functiei motorii si diskinezie la 10 ani de la diagnostic. Riscul de mortalitate a fost
dublu fata de cel al populatiei generale. Supravietuirea medie a fost de 27 de ani pentru
pacientii cu Boala Parkinson ce a debutat de la 36-39 de ani, si de 35 de ani pentru
pacientii la care boala a debutat intre 22 si 35 de ani. Afectarea cognitiva a aparut doar la
19% dintre pacienti.
Un pacient tanar care se prezinta cu manifestari parkinsoniene trebuie evaluat cu grija
pentru a exclude cauze secundare de parkinsonism mai ales cele care pot fi tratate, cum
este boala Wilson.
Pacientii cu boala Parkinson cu debut timpuriu sunt de obicei responsivi la terapia de
inlocuire dopaminergica, fac mai rar dementa si este mai probabil ca acestia sa dezvolte
diskinezie indusa de levodopa fata de cei cu Boala Parkinson la varsta inaintata.
Pentru pacientii mai in varsta este mai probabil sa dezvolte bradikinezie progresiva care
raspunde numai partial la levodopa, si sunt mai expusi riscului de a evolua spre dementa.
Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa 20% fata de
valorile normale. Nu toti pacientii au aceleasi simptome in acelasi stadiu al bolii. Boala se
manifesta foarte diferit de la un individ la altul; uneori, trec ani buni pana sa se observe o
limitare semnificativa a activitatilor zilnice.
La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe
măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor
simptome, se crede că între 60% si 80% din celulele din zona de control a activitătilor
motorii sunt deja distruse, iar nivelul dopaminei scade cu cca. 20% fata de valorile
normale.
Pacienţii se plâng adesea de tensiune musculară dureroasă unilaterală, confundată uneori
cu “acuze reumatice”. Aceste simptome apar în regiunile umăr/braţ sau pelvis/coapsă.
Alţii descriu oboseală severă, diminuarea forţei musculare, scăderea randamentului util
adesea asociate cu reducerea capacităţilor mentale şi fizice
Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea si
bradikinezia. Dintre acestea, două sunt esentiale pentru stabilirea diagnosticului.
Instabilitatea posturală este al patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei după 8
ani de evolutie a bolii. In faza precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o
jumatate a corpului, extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate.

 În 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului sau
picioarelor constituie primul simptom si se manifestă în special în repaus si în
perioadele de stres. Tremorul este diminuat în timpul miscărilor si dispare în
somn, este accentuat de stres si de oboseală. Tremorul devine mai putin
evident pe masura evolutiei bolii.
 Rigiditatea musculara si durerea continua. Unul dintre cele mai comune semne
aparute la debutul bolii este reducerea balansarii bratului afectat in timpul
mersului datorita rigiditatii musculare. Rigiditatea poate afecta musculatura
membrelor inferioare, a fetei, gatului sau a altei parti a corpului si poate duce
la oboseala musculara si la anchilozare Rigiditatea se referă la cresterea
rezistentei la mobilizarea pasivă a muschilor si este mai evidentă la miscările
voluntare ale membrului contralateral.
 Bradikinezia se referă la lentoarea miscărilor, dar include si scăderea miscărilor
spontane si scăderea amplitudinii miscărilor. Bradikinezia este vizibilă prin
micrografie (scris de mână mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea miscărilor
mimice), clipit rar si hipofonie (voce diminuată).
 Slabirea muschilor fetei si a gatului. Vorbirea si inghitirea pot deveni mai
dificile si persoanele respective se pot ineca, tusi sau pot pierde saliva pe la
6
 colturile gurii. Vorbirea este una monotona si soptita. Pierderea capacitatii de
contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala fixa, asa numita
"masca Parkinsoniana".
 Dificultati in deplasare (probleme ale mersului) si in mentinerea echilibrului
(instabilitate posturala). Persoanele cu boala Parkinson pot face pasi marunti si
tarandu-si picioarele, acestea fiind foarte apropiate si se pot inclina putin in
fata din talie (pozitia garbovita), de asemenea exista probleme cu intoarcerile
din timpul mersului. Balansul si problemele de echilibru pot duce si la cazaturi.
Totusi, aceste probleme de obicei apar mai tarziu in evolutia bolii.
 Instabilitatea posturală se referă la tulburările de echilibru si coordonare.
Aparitia sa este o etapa importantă în evolutia bolii, deoarece instabilitatea
posturală este dificil tratabila si este o sursa comună de invaliditate în stadiile
avansate ale bolii.
 Dementa survine tardiv în evolutia bolii Parkinson si afectează 15% - 30% din
pacienti. Memoria recentă este afectată.

Alte semne pot fi:

-tulburări ale somnului;
-crampe musculare si afectarea articulatiilor;
-depresie – datorata modificarilor chimice survenite la nivelul creierului;
-dificultăti la deglutitie;
-sialoree (salivatie abundentă);
-incontinentă urinară si constipatie, datorită alterarii functiei intestinului si vezicii.
Constipatia este obisnuita. Controlul mictiunii este dificil si pot aparea urinari frecvente si
imperioase. Medicamentele folosite in tratamentul bolii pot ajuta sau pot inrautati aceste
simptome;
-confuzie, pierderea memoriei;
-probleme aparute in controlul involuntar sau automatic al unor functii ale organismului
cum ar fi: cresterea transpiratiei, scaderea tensiunii arteriale cand persoanele stau in
pozitie ortostatica (hipotensiunea ortostatica) si disfunctii sexuale. Dar aceste simptome
pot sa fie date si de tratamentul folosit in boala Parkinson;
-dermatită seboreică;
-modificări ale personalitătii.

Simptome si manifestari in boala Parkinson

Cateva cuvinte despre simptomele bolii Parkinson:

 Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa 20% fata de
valorile normale.
7
 Nu toti pacientii experimenteaza aceleasi simptome, in acelasi stadiu al bolii.
 Boala se poate manifesta foarte diferit de la o persoana la alta. In plus, uneori, pot
trece ani buni pana se observa o limitare semnificativa a activitatilor zilnice.
 Pe masura ce boala evolueaza, simptomele devin din ce in ce mai evidente. Un semn
precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson este tremorul invizibil
al mainilor – acesta este un tremor interior, fara a avea vreo manifestare vizibila.
 Multi pacienti care sufera de Parkinson se simt bine ani intregi pana cand simptomele
incep sa fie suparatoare. In faza precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o
jumatate a corpului, extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate.

8
Cum puteti recunoaste boala Parkinson. Simptome clinice tipice:

Persoana care sufera de boala Parkinson va prezenta urmatoarele simptome:

9
 Tremorul mainilor, bratelor, picioarelor, barbiei si fetei. Aceste tremuraturi se manifesta
cand membrul afectat este in repaus, putind afecta unul sau mai multe membre si e
mai putin vizibil in timpul somnului si al exercitiilor fizice;
 Rigiditate musculara si micrografie (scrisul de mana devine mic si inghesuit);
 Lentoare si dificultate in miscari – numite si bradkinezie sau akinezie, pe masura ce
boala evolueaza, coordonarea muschilor este din ce in ce mai dificila;
 Instabilitate posturala;
 Tulburari de echilibru si coordonare, datorate faptului ca se altereaza sau dispar
reflexele care ajusteaza pozitia diferitelor segmente ale corpului pentru a mentine
echilibrul. Aceste tulburari apar, de regula, in stadiile avansate ale bolii si sunt extrem
de periculoase, facand necesara sprijinirea si deplasarea pacientilor cu ajutorul carjelor
sau cadrelor de sustinere.

In plus fata de acestea, o persoana care sufera de Parkinson, mai poate prezenta
si alte simptome, care nu au legatura cu miscarea:

 Tulburari de somn (poate aparea insomnia sau somnolenta diurna);

 Depresie – aparitia acesteia se datoreaza modificarilor chimice survenite la nivelul
creierului;
 Dificultati de vorbire: volumul vocii incepe sa fie redus, intampinarea dificultatilor la
articularea cuvintelor, raguseala, variatii ale tonalitatii - manifestari determinate de
rigiditatea muschilor faciali;
 Disparitia controlului asupra miscarilor si alterarea controlului respiratiei;
 Senzatie de "nod in gat" si dificultate la inghitire;
 Blocajul motor – persoana intampina dificultati in initierea si executarea unor miscari
simple, cum ar fi pasirea peste pragul usii, caz in care i se va muta cu blandete piciorul
sau i se va arata obstacolul cu o lanterna sau un dispozitiv cu laser;
 Pozitie garbovita. Persoana sta cu capul aplecat si cu umerii cazuti.

Un alt indicator utilizat pentru identificarea bolii Parkinson este reactia la

medicamentele pentru tratarea bolii Parkinson, dar aceasta nu este o metoda
infailibila.

Boala Parkinson se declanseaza lent iar simptomele pot deveni mai evidente dupa un
timp, facand diagnosticarea mai usoara.

In prezent, sunt disponibile o serie de teste paraclinice pentru detectarea bolii,

cum ar fi:

Neuroimagistica studiaza creierul si alte parti ale sistemului nervos existand o

imagistica structurala si una functionala. Anumite date obtinute in cadrul analizelor pot
fi utilizate in procesul de diagnosticare a bolii.

10
Imagistica structurala da posibilitatea medicului sa identifice anumite parti ale
creierului cum ar fi materia cenusie materia alba si vasele de sange. In imagistica
structurala se fac teste de tomografie computerizata (C.T.), tomografie axiala digitala
(C.A.T.), tomografie digitala si rezonanta magnetica (R.M.N.).

Scanarile C.T. sunt niste radiografii mai sofisticate, care presupun ca prin corp sa
treaca o serie de raze X ce produc sectiuni sau felii detaliate ale organelor si
tesuturilor. Sectiunile pot fi combinate pentru a forma imagini tridimensionale, metoda
utilizata fiind de un deosebit folos pentru detectarea tumorilor cerebrale, atrofia
sistemica multipla sau paralizia supranucleara.

Imagistica functionala furnizeaza imagini ale modului cum functioneaza creierul dand
posibilitatea medicilor sa investigheze functiile cerebrale cum ar fi circulatia sangvina si
activitatea celulelor din anumite zone ale creierului.

Scanarile cu radionucleide care prezinta interes in diagnosticarea bolii Parkinson

sunt tomografia digitala cu emisie fotonica singulara (S.P.E.C.T.) si tomografia cu
emisie de pozitroni (P.E.T.). Radionucleidele se ataseaza de celulele de dopamina si
emit particule cunoscute ca fotoni pe care scanerul le poate detecta, scanerul
producand o imagine de luminozitate variabila functie de gradul de activitate a celulelor
respective. O imagine care nu este foarte stralucitoare arata ca celulele de dopamina
nu functioneaza atat de bine pe cat ar trebui.

S.P.E.C.T. se poate folosi cu 2 trasoare de baza de iod, 123*I-beta-C.I.T. si 123*I-F.P.-

C.I.T. cunoscut in lumea medicala ca Da.T.S.C.A.N.

Scanarea P.E.T. foloseste un trasor, 18*F-dopa care este preluat de celulele de

dopamina din substanta Nigra. Cu cit sunt mai putine celule active cu atit scanerul va
detecta o rata de acumulare mai mica.

In prezent se lucreaza pentru detectarea bolii Parkinson printr-o analiza sangvina.

Care sunt tipurile de Parkinson?

11
 Sindromul akinetic rigid este caracterizat prin intepenire si lipsa mobilitatii, incluzand
degenerarea corticobazala, atrofia sistemica multipla si paralizia supranucleara
progresiva.
 Sindronul hiperkinetic este asociat cu mobilitate excesiva, adica tremorul.
 Degenerarea corticobazala are similitudini cu paralizia supranucleara, avand pe
langa simptomele clasice si afectarea memoriei, a perceptiei vizuale, a vorbirii si a
comportamentului.
 Dementa cu corpi Lewy prezinta atat caracteristicile sindromului Alzheimer cat si ale
bolii Parkinson.
 Parkinsonul indus medicamentos se manifesta la 7 % din pacienti. Aceasta forma
apare dupa tratamentul cu anumite medicamente.
 Tremurul esential este diferit de tremurul in repaus. Fiind un tremur de actiune, el
devine evident, cind partea respectiva este folosita. Boala se manifesta progresiv.

Atrofia sistemica multipla are trei grupuri de simptome :

 de tip Parkinson;
 cerebrale cu dificultati de coordonare, miscari, echilibru;
 dificultati de autonomie, adica in controlul excretiei, a transpiratie, a functiei sexuale
etc.
 Parkinson post encefalitic. Acesta a aparut in 1916 - 1926 ca urmare a virozei
encefalitis letargica, insa nu s-au mai inregistrat cazuri in prezent.
 Paralizia progresiva supranucleara la care apar dificultati in mobilitatea ochilor,
vorbire, deglutitie, echilibru.
 Parkinsonul vascular apare ca urmare a unor atacuri mici de apoplexie intr-o parte a
creierului.

Scale de evaluare a bolii Parkinson

Scala Universala

Stare 0 1 2 3 4
Pierdere
Pierdere
severa
Pierdere severa a
Fara Afectare memorie,
Intelect moderata de memoriei,
afectare usoara dezorientare,
memorie dezorientare
incapabil de
in timp
rationament
Stare de vis Halucinatii Halucinatii Halucinatii
Gandire Fara
activa bebigne ocazionale frecvente
Simptome
Depresie mai
Trist sau Simptome neurovegetativ
Depresie Fara mult de o
vinovat vegetative e cu tendinte
saptamana
de suicid

12
 Dezinteres
Pierderea pentru
Initiativa Normala Pasiv Retras in sine
initiativei activitati
zilice
Moderat
Vorbire Normala Usor afectat Sever afectat Neinteligibila
afectat
Usor mai Moderat mai Salivatie Salivatie
Salivatie Normala
abundenta abundenta noaptea marcata
Necesita
Necesita sonda
Rar se Inecari ingerare
Deglutita Normala nazogas sau
ineaca ocazionale alimente
orogastrica
semisolide
Caractere Cuvinte mici
Scriere Normala Lizibil partial Cuvinte ilizibile
mici lizibile
Uneori Nu poate
Afectare Nu poate
Taiere Hrana Normala necesita taia, se poate
usoara manca singur
ajutor hrani singur
Diminuare
Usoara Moderata Facies de
Expresie faciala Normala anormala a
hipomimie hipomimie masca
expresivitatii

Lentoar
Bradikinezia Normal Lentoar Lentoar Lentoare
e
-hipokinezia a e usoara e medie marcanta
minima

Dinamica pacientului este caracterizata de :

Stabilitatea/ Ridicarea de
Caracteristica Mers Postura
postura pe scaun
0 Normala Normala Normala Normala
Se incetinit,
Usor
1 redreseaza cu pasi Lenta
aplecata
fara ajutor mici
Folosind ca
Cade daca sprijin
Cu
2 nu este Anormala impingerea
dificultate
prins in maini sau
de spatar
13
 Tendinta de
Cade Sever Sever
3 a cadea pe
spontan perturbat aplecata
spate

Membru
Mișcarea Fața Membru Superior Gat
inferior
0 Absent Absent Absent
1 Usor si rar Usor si rar Usor si rar
Tremor de Usor si Usor si Usor si
2
repaus prezent prezent prezent
3 Moderat Moderat Moderat
4 Marcant Marcant Marcant
0 Absent Absent
1 Usor si rar Usor si rar
Tremor de
2 Usor Usor
actiune sau
postura Moderat si Moderat si
3
prezent prezent
4 Marcant Marcant
0 Absent Absent
1 Usor si rar Usor si rar
Mișcari mani și Usor si Usor si
2
picioare prezent prezent
3 Moderat Moderat
4 Marcant Marcant
0 Absent Absent Absent
Rigiditate
1 Usor si rar Usor si rar Usor si rar

14
 Usor si Usor si
2 Prezent
prezent prezent
3 Moderat Moderat Moderat
4 Marcant Marcant Marcant

Scala HOEHN si YAHR modificata

Realizata in 1967, Scala HOEHN este o scala putin sensibila, dar fiabila, ce permite
evaluarea dezvoltarii bolii Parkinson, clasificand-o in 5 stadii.

Stadiul 1 cuprinde semne unilaterale care nu antreneaza vreun handicap in viata de zi

cu zi, simptome deranjante dar invalidante si tremor la nivelul unui membru.

Stadiul 2 cuprinde semne cu predominanta unilaterala, care antreneaza un oarecare

handicap, simptomele sunt bilaterale. Dizabilitatea motorie este minima, insa echilibrul,
mersul si postura sunt afectate.

Stadiul 3 cuprinde semne care atesta atingere bilaterala, cu o anumita instabilitate

posturala, bolnavul ramanand totusi independent. Se observa incetinirea semnificativa
a miscarilor corpului. Echilibrul este afectat in timpul mersului sau ortostatiunii si este
prezenta disfunctia generalizata de severitate medie.

Stadiul 4 cuprinde semne care antreneaza un handicap sever si pierderea partiala a

autonomiei. Simptomele sunt severe: mersul este posibil doar pe distante limitate,
persoana prezinta rigiditate si bradikinezie severa, de aceea este incapabila sa
traiasca singura. Uneori, tremorul poate fi mai diminuat decat in stadiile precoce.

Stadiul 5 in care, bolnavul este in scaun rulant sau la pat, fara autonomie si necesita
ingrijire permanenta. Invaliditatea este completa.

15
16