Barry Cooper, New Political Religions, or an Analysis of Modern Terrorism,

2004, (Eric Voegelin Institute Series in Political Philosophy), 255p., ISBN 0826216218

Recenzie de: Bucilă Anamaria

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Managementul societății în

societatea contemporană

Suntem martori unor mari schimbări în ceea ce priveşte ordinea mondială, iar înţelegerea
actuală a acesteia survine chiar din descifrarea a ceea ce a fost cândva, a trecutului. Construirea
unui dialog între teorie şi istorie este extrem de util în politica mondială, cartea reprezentând
truda unei minţi luminoase. În ciuda perspectivelor distincte pe care filosofia politică le oferă,
inteligența navală și strategia militară au dus la analiza fenomenului de terorism contemporan. În
consecință, acest studiu nu se referă, în primul rând la obiectivele teroriștilor, nici la personalul
lor, tehnici, strategii sau arme alese și nici nu se pune accentul pe consecințele dezintegrării
Uniunii Sovietice, ale politicii internaționale, înfrângerea talibanilor, războiul din Irak sau
activitățile antiteroriste, ci accentul cade pe complexitatea conflictului israelo-palestinian,
globalizare, renașterea ecumenică a fundamentalismul etno-religios, proliferarea internetului sau
a armelor de calibru mic și a minelor antipersonal.
Pe de altă parte, accentul acestui studiu se referă la motivele teroriștilor, în special așa
cum au fost exprimate în textele pe care le-au scris pentru a ține cont de activitățile lor, în măsura
în care nu este o pretenție majoră la originalitate. Din nefericire ne vom ocupa de evoluția sau
dezvoltarea practicii teroriste, dar accentul se pune pe soiurile unei tulburări spirituale, ceea ce
descriem mai tehnic în capitolele care urmează ca pneumopatologie.

1
 Presupunerea pe care o facem în acest studiu este că tulburarea lor este spirituală și că, în
consecință, există o dimensiune spirituală a conflictului cu teroriștii. Desigur, există și o
dimensiune materială, așa cum va exista întotdeauna în politică, dar este periferică. Oricare ar fi
adevăratele nemulțumiri pe care teroriștii le exploatează, ele sunt secundare ale perversității lor
spirituale spirituale autodistructive și auto-distrugătoare. Argumentul pe care îl facem este
analitic, adică aliat, în principiu, cel puțin cu rațiunea; iar rațiunea este comună tuturor
oamenilor, spre deosebire de formulele doctrinare și de fanteziile ideologice.
În primul capitol, numit Context, Barry Cooper susține că, terorismul a fost folosit de-a
lungul timpului ca o armă în luptele politice și că există o diferență esențială între grupurile care
folosesc aceste tactici pentru mai multe scopuri politice mai puțin raționale și pentru cei care
doresc mai multe scopuri apocaliptice. Cooper argumentează că teroriștii de astăzi au o
perversitate spirituală care îi determină să pună mai multă semnificație asupra uciderii decât
asupra exploatării plângerilor politice. El susține afirmația sa constă într-o analiză a două grupuri
care împărtășesc caracteristicile unei conștiințe pneumopatologice - Aum Shinrikyo, organizația
teroristă care a otrăvit mii de călăreți de metrou din Tokyo în 1995 și Al-Qaeda, grupul din
spatele infamiei crimelor din 11 septembrie. "A doua realitate" a lui Osama Bin Laden a fost
obiectivul imaginar pe care ar fi trebuit să-l obțină atacul din 11 septembrie, iar realitatea
comuniunii a fost ceea ce s-a întâmplat cu adevărat (moartea a aproape 3.000 de persoane și
reacția militară a Statelor Unite ulterioare). Cooper arată cum o astfel de perversitate spirituală
permite unei ființe umane, imaginându-se împuternicită de Dumnezeu, să continue o campanie
de distrugere în masă.
Al doilea capitol, numit Concepts, sunt dezbătute unele concepte ale altor autori.
Christopher Harmon a oferit o altă definiție mai precisă asupra fenomenului. "Terorismul", a
spus el, "are întotdeauna o natură. Capabil de expresii diferite, cum ar fi furia fierbinte, disprețul
rece și chiar indulgențele "umane" ale anumitor victime, terorismul nu își pierde niciodată natura
esențială, adică abuzul nevinovatului în serviciul puterii politice. Bruce Hoffman a definit, de
asemenea, terorismul precum crearea deliberată și exploatarea fricii prin violență sau
amenințarea violenței în urmărirea schimbărilor politice. Toate actele teroriste implică violența
sau amenințarea cu violența. Terorismul este conceput special pentru a avea efecte psihologice
de anvergură dincolo de victima sau victimele imediate sau de obiectul atacului terorist. Este
menită să insufle teama în interiorul și astfel să intimideze o "audiență țintă" mai largă care ar

2
putea include un grup etnic sau religios rival, o țară întreagă, un guvern național sau un partid
politic sau opinia publică în general. Terorismul este conceput pentru a crea putere acolo unde nu
există sau pentru a consolida puterea acolo unde este foarte puțin. Prin publicitatea generată de
violența lor, teroriștii caută să obțină pârghiile, influența și puterea pe care altfel le lipsește
pentru a face schimbări politice fie la nivel local, fie la nivel internațional.
Capitolul III, Genealogy of Salafism, autorul începe cu caracterul spectaculos al atacului
de la Aum a condus la o mare retorică exagerată cu privire la efectele sale probabile. Cea mai
evidentă concluzie nu se află în aria de inspirație ideologică, cu excepția probabil în Japonia, ci
în semnificația faptului că evenimentul a avut loc. Adică, odată ce a avut loc un atac terorist pe
scară largă, mai ales unul care avea potențialul de a fi mult mai grav, evenimentul a fost
important. De-a lungul anilor '90, prin urmare, atacul de la Aum din Tokyo a indicat lumii că un
eveniment terorist major ar putea și ar putea să semene confuzie în masă, demoralizare și teroare.
Acesta este motivul pentru care Hoffman a spus că atacul Aum "a marcat un punct de referință
istoric în tactici teroriste". Acesta a fost într-adevăr "un nou tip de amenințare teroristă".
Să începem să analizăm această problemă cu observația lui Max Weber: "Nici religiile,
nici oamenii nu sunt cărți deschise. Ele au fost construcții istorice, mai degrabă decât logice sau
chiar psihologice, fără contradicție. Adesea ei au purtat în ei o serie de motive, fiecare dintre
care, dacă ar fi urmat în mod separat și consecvent, ar fi rămas în calea celorlalți sau ar fugi
împotriva lor în față. În materie religioasă, consistența a fost excepția și nu regula". În ceea ce
privește islamul, înțeles într-un sens cât mai larg posibil, nu trebuie să ne așteptăm la coerență
între musulmanul tradițional, musulman care caută în religia sa doar pentru a învăța cum să
trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu și fanatismul care este clar că el cunoaște voia lui
Dumnezeu și că voința lui Dumnezeu cere ca el să atace și să ucidă. Preocuparea noastră, totuși,
nu este cu spectrul larg al Islamului și cu atât mai puțin dacă Osama bin Laden, de exemplu, are
o înțelegere solidă a spiritualității islamice. Suntem preocupați, mai degrabă, de genealogia
islamismului, de islamul de ucigași suicidari. Mai precis, căutăm să înțelegem experiența
spirituală care este exprimată în simbolurile de limbă derivate din sau afiliate cu Islamul și cum îi
motivează pe indivizi să comită acte teroriste.
În capitolul, Genesis of a New Ideology, accentul este pus pe jihad în discursul islamist
contemporan, precum și pe acțiunea islamistă care este probabil cea mai proeminentă
caracteristică a acestuia. Doctrina islamistă derivată din ea, totuși, se mișcă într-o singură

3
direcție, spre simplitate dogmatică și violență transfigurantă. O problemă preliminară este de a
evidenția apelurile de simplificare. Este probabil corect să spunem că exclusivitatea
experimentală a islamului și exprimarea sentimentelor universaliste în limba particularistă au
început cu sfârșitul revelațiilor coranice la moartea Profetului. Universalismul unui monoteism
general și deschis a fost exprimat în prima parte a primului pilon al islamului, declarația de
credință: "Nu există Dumnezeu decât Dumnezeu". O astfel de profesiune ar putea fi făcută cu
ușurință de un creștin credincios sau Iudeu ca și un musulman. Numai cu a doua parte, profesia
specifică musulmană "și Muhammad este mesagerul Său", este accentul pus pe primatul, de
drept, de revelația lui Muhammad. Semnificația jihadului în sens juridic și teologic este
condiționată de acest context experimental mai larg, primatul de drept care a cristalizat ca
doctrină că islamul a suprasolicitat cele două revelații anterioare "abrahamice".
Capitolul Counternetwar susține că una dintre cele mai vechi maxime ale războiului este
imperativul să-ți cunoști inamicul. Premisa pe care a fost efectuată această analiză a terorismului
modern este că cunoștințele noastre ar fi incomplete dacă dimensiunea internă, experiențială sau
spirituală a activităților teroriste ar fi ignorată. În capitolul precedent, am remarcat faptul că
Osama bin Laden și Al Qaeda au sintetizat o serie de tendințe în terorismul modern, de la
transformarea limbajului apocaliptic religios la ruunizarea opsurilor "martiriului". Sintezele sunt,
în calea lor, inovații. Într-o zonă, și anume, organizarea, Al Qaeda a făcut, fără îndoială, o
inovație semnificativă: este organizată ca o rețea. Pentru a evalua avantajele și vulnerabilitățile
Al-Qaeda, este necesar să se sublinieze atributele oficiale ale unei rețele.
Cooper încheie cu un capitol privind unicitatea rețelelor teroriste, limitările lor și
mijloacele prin care pot fi tratate.
Prin lecturarea acestei cărţi multe din cunoştinţele mele din domeniu s-au consolidat, iar
mult mai multe au fost dobândite. Dintr-o perspectivă de ansamblu, aceasta s-a comportat
precum un manual, ajutându-mă crucial în descifrarea anumitor probleme de pe arena
internaţională. De asemenea, mi-a antrenat şi simţul critic prin analizarea diferitelor teorii
expuse, precum şi prin căutarea răspunsurilor pentru întrebările de la sfârşitul fiecărui capitol.