Sunteți pe pagina 1din 8

I.

INTRODUCERE

Venitul minim de incluziune face parte din categoria beneficiilor de asistență socială selective,
bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei.

Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat


 în scopul asigurării nivelului de trai minimal definit de art. 54 din Legea nr. 292/2011 ca limita
exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală,
menținerea și salubrizarea locuinței și se calculează în raport cu pragul sărăciei conform
metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene;
 pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor și stimularea participării acestora în
sistemul de educație.

Venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe din următoarele categorii de
ajutoare financiare:
a) ajutor de incluziune;
b) ajutor pentru familia cu copii;
c) supliment pentru locuire.

În funcţie de nevoile familiei/persoanei singure, venitul minim de incluziune este însoţit de alte
măsuri de asistenţă socială complementare, acordate în bani şi/sau în natură, după cum urmează:
a) stimulente;
b) facilităţi contributive;
c) alte drepturi complementare.

Pentru situaţii de dificultate ale unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată
constituie o situaţie particulară şi necesită intervenţie individualizată, se pot acorda ajutoare de urgenţă
şi/sau ajutoare comunitare.

II. DEFINIȚII

Ajutoarele financiare componente ale venitului minim de incluziune


şi măsurile de asistenţă socială complementare
Noțiune Definție
a) ajutor de incluziune ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul
prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. a)1, pentru asigurarea necesităţilor zilnice de
viaţă.
b) ajutor pentru familia ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul
cu copii prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. b)2, care au în întreţinere unul sau mai mulţi
copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a
copilului şi stimulării participării acestuia în sistemul de educaţie.

1
până la un venit mediu net lunar ajustat de 260 de lei inclusiv, respectiv 0,520 ISR, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale
familiei, respectiv până la un venit mediu net lunar ajustat de 300 de lei inclusiv, respectiv 0,600 ISR, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor
persoanei singure cu vârsta de cel puţin 60 de ani.
2
până la un venit net lunar ajustat de 600 de lei, inclusiv, respectiv 1,200 ISR.
c) supliment pentru ajutorul financiar acordat ca măsură de combatere a sărăciei energetice,
locuire destinat persoanelor singure sau familiilor cu venituri situate sub nivelul
prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. c)3, în scopul acoperirii integrale sau parţiale
a cheltuielilor cu încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece.
d) stimulente măsuri speciale de stimulare pentru participarea pe piaţa muncii sau de
sănătate, acordate în bani sau care reprezintă deduceri aplicate veniturilor
persoanei.
e) facilităţi contributive transferuri financiare pentru plata contribuţiilor de asigurări sociale de
sănătate pentru anumite categorii de beneficiari ai măsurilor prevăzute de
prezenta lege.
f) alte drepturi transferuri financiare pentru plata asigurării obligatorii a locuinţei în
complementare condiţiile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor
împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată.
g) ajutoare comunitare ajutoare financiare şi/sau în natură, destinate sprijinirii familiei/persoanei
şi de urgenţă singure pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară ce pot
conduce la riscul sărăciei şi excluziunii sociale, cum ar fi cele cauzate de
calamităţi naturale, incendii, pierderea locuinţei, afecţiuni ale sănătăţii
care necesită tratamente care nu sunt acoperite integral de asigurarea
socială de sănătate.

Termenii şi expresii (în sensul legii nr. 192/2016)


Noțiune Definție
a) persoană singură persoana aflată în una dintre următoarele situaţii:
1. persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte singură şi nu se
mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoana cu vârsta
cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuieşte şi se gospodăreşte singură
şi are capacitate de exerciţiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40
din Legea nr. 287/20094 privind Codul civil, republicată, cu
modificările ulterioare;
2. persoana cu vârsta de peste 18 ani care locuieşte împreună cu părinţii
săi sau cu alte persoane singure ori familii şi care obţine/nu obţine
propriile venituri din salarii şi/sau alte activităţi;
3. fiecare soţ, în cazul soţilor despărţiţi în fapt cu domicilii diferite, dacă
această situaţie este dovedită prin verificare în teren.
b) familie persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii:
1. soţ şi soţie, căsătoriţi în condiţiile legii, care locuiesc împreună;
2. soţ şi soţie cu copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinere cu vârsta de
până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o
formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu
domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care
locuiesc împreună;
3. bărbatul şi femeia necăsătoriţi care trăiesc şi locuiesc împreună, dacă
această situaţie se confirmă la verificarea în teren;
4. bărbatul şi femeia necăsătoriţi care trăiesc şi locuiesc împreună, cu
copiii lor necăsătoriţi şi/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de

3
până la un venit net lunar ajustat de 600 de lei, inclusiv, respectiv 1,200 ISR, iar în cazul persoanelor singure cu vârsta de cel puţin 60 de ani,
până la un venit net lunar ajustat de 800 de lei, inclusiv, respectiv 1,600 ISR.
4
pentru motive temeinice, instanta de tutela poate recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitatea deplina de exercitiu. In
acest scop, vor fi ascultati si parintii sau tutorele minorului, luandu-se, cand este cazul, si avizul consiliului de familie
până la 18 ani sau de până la 26 de ani dacă urmează o formă de
învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc
împreună, dacă această situaţie se confirmă la verificarea în teren;
5. fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi au domiciliul sau
reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor;
6. părintele/părinţii care locuieşte/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriţi
aflaţi în întreţinere, cu vârsta de peste 18 ani şi care au certificat de
persoană încadrată într-un grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă
sau grav/ă.
c) familie familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere,
monoparentală în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează
o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, şi care
locuiesc şi gospodăresc împreună.
d) persoana singură din persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
familia 1. este necăsătorită;
monoparentală 2. este văduvă;
3. este divorţată;
4. al cărei soţ/soţie este declarat/declarată decedat/decedată prin
hotărâre judecătorească;
5. al cărei soţ/soţie se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 178
lit. c) sau d) din Legea nr. 287/20095, republicată, cu modificările
ulterioare;
6. al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai
mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu
participă la întreţinerea copiilor;
7. nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile
prevăzute la pct. 1-5;
8. a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul
sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la pct.
1-5.
e) persoane care persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
locuiesc şi 1. locuiesc împreună în acelaşi imobil/locuinţă şi/sau, după caz, au
gospodăresc domiciliul ori reşedinţa comună, înscrisă în actele de identitate;
împreună 2. 2. contribuie împreună la achiziţionarea sau la realizarea unor bunuri
şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora;
f) persoane fără adăpost persoanele care nu deţin o locuinţă principală sau, după caz, o locuinţă
secundară, în condiţiile legii, şi care trăiesc în stradă sau în adăposturi
improvizate ori în centre rezidenţiale pentru persoanele fără adăpost
g) copil în întreţinere persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea
deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, precum şi tânărul în vârstă de până
la 26 de ani care urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată
potrivit legii. Sunt consideraţi în întreţinere şi copiii încredinţaţi în
vederea adopţiei, cei aflaţi în plasament la o persoană sau familie ori
pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii, tinerii în vârstă de peste 18
ani care, în condiţiile legii, sunt declaraţi persoane cu handicap grav sau
accentuat

5
art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009:
c) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar sau un administrator general;
d) daca o persoana a disparut fara a exista informatii despre ea si nu a lasat un mandatar sau un administrator general.
h) drept beneficiu de asistenţă socială.
i) condiţii de condiţiile obligatorii prevăzute de lege pentru acordarea uneia sau mai
eligibilitate multor componente ale venitului minim de incluziune
j) consumator clientul casnic, persoană singură sau familia care nu îşi poate asigura din
vulnerabil bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea
locuinţei şi ale cărei venituri sunt situate în limitele prevăzute de prezenta
lege.
k) sezon rece perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi
data de 31 martie a anului următor.
l) zona de temperatură gruparea judeţelor în funcţie de temperaturile medii multianuale
înregistrate, prevăzute în anexa nr. 1.
m) locuinţă de domiciliu locuinţă de domiciliu sau de reşedinţă - construcţia cu destinaţia de
sau de reşedinţă locuinţă aflată în proprietatea titularului ajutorului/ajutoarelor financiare
ori închiriată sau asupra căreia se exercită un drept de folosinţă în
condiţiile legii, situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale
persoanei singure/membrilor de familie sau, după caz, adresa la care
persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la
stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Se asimilează locuinţei
de domiciliu sau reşedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa
socială.
n) testarea mijloacelor evaluarea veniturilor băneşti, a bunurilor şi a veniturilor ce pot fi obţinute
de trai prin valorificarea/utilizarea bunurilor mobile şi imobile aflate în
proprietatea ori folosinţa familiei sau persoanei singure
o) venituri nete reprezintă totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură,
respectiv de fiecare membru al familiei. Acestea includ veniturile
neimpozabile prevăzute la art. 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sumele reprezentând
valoarea obţinută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului
impozabil stabilit conform Legii nr. 227/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, obligaţii legale de întreţinere faţă de copii şi/sau
faţă de părinţi şi alte creanţe legale, cu excepţia celor prevăzute la art. 10
alin. (2).
p) venituri din activităţi veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără
agricole personalitate juridică, din cultivarea produselor agricole vegetale,
exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele
asemenea, creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea
produselor de origine animală, în stare naturală.
q) vârsta şcolară vârsta de la care copilul este integrat în învăţământul şcolar obligatoriu
r) vârstă preşcolară vârsta de la care copilul poate fi integrat în învăţământul preşcolar,
respectiv într-o unitate de educaţie timpurie: creşă sau grădiniţă.
s) venit net lunar ajustat suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al
acesteia, după aplicarea coeficienţilor de echivalenţă corespunzători
dimensiunii familiei.
t) coeficienţi de unitate de măsură utilizată la calculul venitului net lunar ajustat.
echivalenţă
u) verificare în teren procedura de stabilire a veridicităţii informaţiilor furnizate de solicitanţi,
la domiciliul/reşedinţa acestora, în scopul stabilirii îndeplinirii condiţiilor
de acordare a dreptului.
v) sărăcie energetică desemnează imposibilitatea consumatorului vulnerabil definit la lit. j) de
acoperire a nevoilor energetice minimale privind încălzirea optimă a
locuinţei pe timpul sezonului rece.
w) analiza de risc reprezintă utilizarea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a
diminua riscul de eroare şi fraudă în acordarea beneficiilor de asistenţă
socială, pentru identificarea pericolelor din perspectiva utilizării eficiente
a fondurilor publice.
ANEXA 1

REPARTIZAREA JUDEŢELOR PE ZONE DE TEMPERATURĂ

1.Harghita
2.Suceava
3.Covasna
4.Brasov
5.Bistrita-Nasaud
6.Bacau
7.Botosani
Zona rece 8.Cluj
9.Vaslui
10. Neamt
11. Mures
12. Sibiu
13. Hunedoara
14. Iasi
15. Alba
16. Vrancea
17. Satu Mare
18. Dambovita
19. Arges
20. Ialomita
21. Salaj
22. Dolj
23. Maramures
Zona temperata 24. Galati
25. Prahova
26. Braila
27. Buzau
28. Olt
29. Bihor
30. Teleorman
31. Ilfov
32. Gorj
33. Giurgiu
34. Tulcea
35. Valcea
36. Arad
37. Caras-Severin
Zona calda
38. Bucuresti
39. Calarasi
40. Timis
41. Mehedinti
42. Constanta
Venituri neimpozabile

a. ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, primite de la bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri
publice sau colectate public, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi
natură primite de la organizaţii neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane;
b) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate, potrivit legii, persoanelor fizice, altele
decât cele care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor;
c) indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav,
potrivit legii;
d) recompense acordate conform legii din fonduri publice;
e) veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile sub forma deşeurilor
care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
f) veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deşeurilor din patrimoniul personal;
g) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice
alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de
asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare;
h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu
material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
i) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
j) j) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum
şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
k) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de
invaliditate sau de deces pentru personalul participant, potrivit legii, la misiuni şi operaţii în afara
teritoriului statului român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul
sau din cauza serviciului, personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de
invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii
obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele
finanţate de la bugetul de stat;
l) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform legii;
m) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile
din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi/sau aurului
financiar prevăzute la cap. V - Venituri din investiţii, precum şi altele decât cele definite la cap. IX -
Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
n) drepturile în bani şi în natură primite de:
- militarii în termen, soldaţii şi gradaţii profesionişti care urmează modulul instruirii individuale,
elevii, studenţii şi cursanţii instituţiilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine
publică şi siguranţă naţională;
- personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, rezerviştii, pe timpul concentrării sau mobilizării;
o) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru
instituţionalizat;
o^1) bursele, premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecţie
şi altele asemenea primite de elevi pe parcursul învăţământului profesional şi tehnic, potrivit
reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale;

p) (la 01-01-2017 Articolul 62 din Capitolul I , Titlul IV a fost completat de Punctul 11, Articolul I din
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 977 din 06 decembrie 2016)

q) sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie.
Pentru proprietăţile imobiliare, în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplică reglementările prevăzute la
art. 111 alin. (2) şi (3);
r) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile
desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale
ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
s) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor
culturale ale României amplasate în străinătate, precum şi veniturile în valută primite de personalul
încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trimis în misiune
permanentă în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
t) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate
în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora de oficial să fie confirmată de
Ministerul Afacerilor Externe;
u) ş) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în
conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu
organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
v) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de
corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel
de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor
Externe;
w) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
x) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
y) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură, stabilite potrivit legii, primite de persoanele
cu handicap, veteranii de război, invalizii, orfanii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara
serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la
6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoanele care au efectuat
stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în
perioada 1950-1961 şi soţiile celor decedaţi, urmaşii eroilor-martiri, răniţii şi luptătorii pentru victoria
Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov
din noiembrie 1987, precum şi persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice;
z) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile
olimpice/paralimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate
sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea
realizării obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe locurile 1-6 la campionatele europene,
campionatele mondiale şi jocurile olimpice/paralimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele
finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile
olimpice/paralimpice, în cazul jocurilor sportive. De asemenea, nu sunt venituri impozabile primele şi
indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de
legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale
loturilor reprezentative ale României. Au acelaşi regim fiscal primele acordate sportivilor, antrenorilor,
tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, din sumele încasate de cluburi ca
urmare a calificării şi participării la competiţii intercluburi oficiale europene sau mondiale;
aa) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi
studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul
competiţiilor desfăşurate în România;
bb) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de
credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
cc) alte venituri care nu sunt impozabile, astfel cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

S-ar putea să vă placă și