CALUTUL

A fost odata ca niciodata un calut care traia intr-o pajiste de langa raul
Ialomita. Era alb, coama lui stralucea in soare in mii de culori iar copitele lui
erau ca argintul. Se imprietenise cu pasarelele din acea pajiste si cu albinele.
Intr-o zi cu soare, Melania, verisoara Cristinei, a ajuns cu familia ei in
pajistea unde traia calutul. Pe Mel a fermecat-o pe loc si nu s-a lasat pana nu si-
a convins parintii sa-l ia pe calut cu ei acasa.
Bine, bine, vei spune draga Cristina, dar calutul nu avea nimic de zis? Ba da!
Calutul s-a hotarat sa o urmeze pe Mel, ca sa mai afle si el ceva din viata
oamenilor.
Cristina, care de acum avea vreo cinci anisori, a venit in vizita la Mel, cu
mama si tata si taaare s-a mai minunat de calut.
--Buna, calutule, i-a spus Cristina, ce faci tu aici in curte, n-ai vrea sa ne
plimbam?
--Ba da, hai s-o chemam pe Mel si sa va arat ceva frumos.
Zis si facut. S-au suit Mel si Cristina pe spinarea calutului...Acesta a
deschis niste aripi mari de culoarea opalului si le-a dus...in Lumea Povestilor.
Aceasta noua poveste va fi pe data viitoare!