Barem Urologie

BAREM STUDENŢI
Cap.1. SEMIOLOGIE UROLOGICĂ - COLICA RENALĂ
1. COLICA RENALĂ - DEFINIŢIE, CAUZE, FIZIOPATOLOGIE
DEFINIŢIE Paroxism dureros lombar cu iradiere antero-inferioară şi 2p

spre organele genitale externe, evoluţie ondulantă,
maxim de intensitate în punctul costo-muscular, costo-
vertebral, coasta XII
CAUZE Obstrucţie bruscă intrinsecă pe calea urinară – 1,5 p – 3p
calculi, cheaguri, tumori, paraziţi, cazeum
Obstrucţie bruscă extrinsecă (cel mai frecvent iatrogenă)

– 1,5 p compresii extrinseci – tumorale, inflamatorii,
secţiune de ureter, ligatură – iatrogenii, coagulare în
TUR-V, traumatisme
FIZIOPATOLOGIE – obstacol, creşte presiunea – 1 p, excitarea 4p
presoreceptorilor pentru durere – 1 p, depăşirea presiunii
de filtrare, stop secreţie de urină, spasm ce amplifică
obstacolul – 1 p, rinichi mut, rinichi mare alb,
hidronefroză acută, impregnare urinară perirenală – 1 p
2 . COLICA RENALĂ – SEMNE CLINICE, ASOCIEREA CU ALTE SEMNE ŞI

SIMPTOME
Durere paroxistică, debut brusc în plină sănătate. Bolnav agitat, anxios, caută o 1p
poziţie antalgică pe care nu o găseşte, agitaţia – element de diagnostic
diferenţial, sindroamele dureroase abdominale în general imobilizează pacientul
Fenomene digestive – greaţă, vărsături, ileus,meteorism, sd. pseudo-ocluziv 4p
(semne de iritaţie retroperitoneală) - 1 p
Semne neuro-psihice – agitaţie, anxietate extremă - 1 p
Semne cardiovasculare – minore, TA / puls nemodificate - 1 p
Febră, puls accelerat – sugerează urosepsisul - 1 p
Oligurie, anurie – rinichi unic funcţional, congenital, chirurgical - 1 p 4p
Hematurie – migraţia calculului - 1 p
Urină tulbure – infecţie - 1 p
Colică, hematurie, bolnav diabetic, consumator analgetice - necroză papilară -1p
3. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL COLICII RENALE
Compresii nervoase radiculare (Lasegue) 1p

Colică biliară 1p
Apendicită acută 1p
Ulcer perforat 1p
Pancreatita acută 1p
Infarctul mezenteric 1p
Peritonita acută 1p
1
Ocluzia intestinală 1p
Diverticulita Meckel 0,5 p
Colica renală ® agită bolnavul, Iritaţia peritoneală ® bolnav imobil 0,5 p
4. TRATAMENTUL COLICII RENALE LITIAZICE
Calmarea durerii 5p
Cura de sete - 1 p, Nu PEV – numai de asteptare sau antibioterapie (numai cu
febră sau semne de infecţie), Antalgice - 1 p, Antispastice - 1 p,
Antiinflamatorii nesteroidiene - 1 p – acţiune mediată prostaglandinic ( ¯
edemul la nivelul obstacolului, ¯ diureza), a Blocante - 1 p.
Administrarea intermitentă de Glucagon
Depresurizare unitate urinară obstruată prin metode chirurgicale minim 3p
invazive – cateterism ureteral - ureteroscopie – litotriţie endoureterală -
double J – nefrostomie percutană echo-ghidată – ESWL în cazuri selecţionate
Tratarea cauzei prin metode chirurgicale invazive sau minim invazive 1p
6. TRATAMENTUL CHIRURGICAL MINIM INVAZIV ÎN COLICA RENALĂ
cateterism ureteral retrograd de deblocare 2p

endoproteza Cook 2p
ureteroscopie retrogradă + push back 1p
ureteroscopie + litotriţie endoureterală 1p
nefrostomie percutană echo-ghidată 2p
ESWL - cazuri ultra selective dar numai după calmarea durerii, cu rinichi 1p
funcţional UIV
7. PIURIA – DEFINIŢIE, DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
PIURIA = Prezenţa puroiului în urină - 1 p 5p

Puroi format din:
leucocite modificate, germeni, produşi de degradare tisulară - 1 p
Leucociturie normală: 5 leucocite / câmp micro.
10 elemente pe 1 ml urină
2000 leucocite / minut
> = PIURIE - 1 p
Leucocituria fiziologică – leucocite normale - 1 p
Piuria – leucocite modificate = piocite - 1 p
DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL 4p
- uraturia - încălzire, precipitare - 1 p
- fosfaturia - tratare cu acid acetic - 1 p
- chiluria - coloraţie cu acid osmic şi evidenţierea limfocitelor în sumar - 1 p
- spermaturia - ejacularea retrogradă - 1 p
- nubecula - nor alburiu fiziologic
2
BAREM STUDENŢI
Cap. 1. - SEMIOLOGIE UROLOGICĂ - HEMATURIA
1. Enumeraţi cauzele hematuriei?
Afecţiuni ale tractului urinar: 6p

 tumori benigne/maligne aparat urinar
 tumori metastatice la nivelul aparatului urinar
 litiază urinară
 traumatisme aparat urinar
 infecţii nespecifice
 tuberculoza urinară
 rinichi polichistic
 parazitoze urinare
 necroza papilară
 fistule vasculare - urinare, hemangioame
 şoc, necroza tubulară acută
 glomerulonefrite, sindromul hemolitic-uremic
 endometrioză
 rejetul posttransplant
 traumatismul de stent
Afecţiuni sistemice: 1p
 ateroscleroză
 endocardita microbiană (generatoare de infarct renal)
 leucemie
 amiloidoză, gută, diabet
 hemofilie
 scorbut
 infecţii sistemice acute: septicemii, coagulare intravasculară diseminată
(CID)
 şunturi arterio-venoase
 anticoagulante
Afecţiuni de vecinătate 2p
 cancere invazive - uterine, ovariene, colo-rectale
 tumori retroperitoneale
 tumori embrionare
 salpingo-ovarite acute
 tuberculoza intestinală
 anevrisme, fistule vasculare
2. Care este diagnosticul diferenţial al hematuriei?
1.  Sindroame hemolitice, traumatisme vasculare, 1p

Hemoglobinurie coagulare intravasculară diseminată (CID),
hemoliză imună, paroxistică nocturnă sau de marş
2.  Sindroame de zdrobire, şoc electric, arsuri 1p
Mioglobinuria
3.  În tulburările metabolismului homogentizic 1p
Alcaptonuria
4.  Sindroamele melanotice 1p
Melanuria
3
5.  Eliminarea urinară de hematoporfirină, rezultată 0,5 p
Porfirinuria din descompunerea hematinei; frecvent congenitală
sau postmedicamentoasă (barbiturice).
6.  Tulburări ale metabolismului triptofanului; se 0,5 p
Sindromul scutecelor asociază cu hipercalcemie
albastre
7. Uretroragia  Leziuni situate sub sfincterul striat (hematurie 3p
iniţială)
8. Fiziologic  După ingestia de sfeclă, mure, coloranţi sau unele 1p
medicamente: urovalidin, ciocolax; uraturia în
exces; cromobacteriile de tipul Serratia marcenses
pot colora urina în roşu, dacă este păstrată în
aerobioză.
3. Care este „Decalogul hematuriei”?
1. Hematuria este întotdeauna un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat. 1p

2. Hematuria este provocată întotdeauna de o leziune anatomică. 1p
3. Hematuria nu este nici fiziologică, nici funcţională. 0.5 p
4. Nu există hematurie fără cauză. Hematuria zisă esenţială are o cauză pe care 1p
încă nu o cunoaştem.
5. Hematuria este un semn cardinal în patologia aparatului urinar, dar nu 1p
aparţine exclusiv acestuia, putând fi expresia altor afecţiuni viscerale sau
sistemice.
6. Hematuria microscopică are aceeaşi semnificaţie şi gravitate ca cea 1p
macroscopică.
7. Hematuria macroscopică importantă este asimilată hemodinamic cu orice 0,5 p
altă hemoragie importantă: hematemeză, melenă, hemoptizie.
8. Hematuria este urgenţă de diagnostic. 1p
9. Hematuria este urgenţă terapeutică, când împiedică evacuarea urinară prin 1p
cheaguri sau când produce dezechilibru hemodinamic.
10. Tratamentul simptomatic al hematuriei poate deveni o gravă eroare 1p
terapeutică, când se limitează la atât.
4. Definiţi polachiuria şi enumeraţi cauzele acesteia (cum definiţi poliuria?)
Urinare frecventă cu cantităţi mici de urină (în condiţii de diureză normală) 1p

Urinare frecventă cu cantităţi normale sau mari mari de urină per micţiune 1p
prin hiperdiureză
1. Reducerea capacităţii vezicale 2p

Prin reducerea capacităţii vezicale, timpul necesar pentru umplerea vezicii
urinare va deveni mai scurt, în consecinţă bolnavul va urina mai des.
Mecanisme intrinseci:
 tumori vezicale
 litiază vezicală voluminoasă
 cistita acută
 pancistita
 tuberculoza urinară
 adenom prostatic, cancer prostatic (ambele cu evoluţie
endovezicală).
Mecanisme extrinseci: 2p
 sarcină
4
 tumori uterine benigne sau maligne
 patologie anexială compresivă
 neoplasme abdominale digestive sau genito-urinare
 tumori retroperitoneale - pelvi-subperitoneale.
2. Staza vezicală
În mod normal vezica urinară se goleşte complet în timpul micţiunii. În anumite 2p
situaţii acest lucru nu se poate realiza, apărând reziduul vezical. Acesta scade
capacitatea vezicală şi ritmul micţiunilor va creşte.
Cauzele cele mai frecvente sunt obstrucţiile subvezicale date de:
 hipertrofie prostatică - adenom prostatic
- cancer prostatic
 stricturi uretrale
 stenoze de meat
 afecţiuni uretrale - periuretrite
- valve uretrale
 fimoze
 tumori uretrale de vecinătate cu invazie uretrală
 calculi inclavaţi în uretră.
 vezica neurologică, flască, paralitică
3. Vezica hiperactiva, LUTS (low urinary tract simptoms) 1p
5. Definiţi disuria şi enumeraţi cauzele acesteia?
Disuria se defineşte drept micţiune dificilă 1p
1. Disuria secundară obstrucţiilor subvezicale, de la colul vezical la meatul 2p

uretral extern: hipertrofia prostatică benignă şi malignă, tumorile uretrei,
supuraţiile prostatice şi periuretrale, litiaza uretrală, uretritele acute şi cronice,
stricturile uretrale, iar la copii şi tineri, stricturile uretrale congenitale,
hipertrofia de veru montanum, valvele uretrale.
2. Disuria de cauză vezicală: tumorile vezicale care obstruează colul, calculii 2p
vezicali obstructivi, vezica paralitică - sunt cauze de disurie. Disuria este mai
intensă spre sfârşitul micţiunii, în sindromul cistitic sau în litiaza vezicală,
când o mai mare parte din mucoasa vezicală vine în contact cu calculul.
3. Disuria prin disectazia colului vezical: se produce datorită leziunilor survenite 1p
la nivelul elementelor componente ale colului vezical – mucoasă,
musculatură, inervaţie, ţesut conjunctiv, vascularizaţie. Perturbarea survenită
în deschiderea colului vezical se va manifesta clinic prin disurie. Ca patologie
ce acţionează prin acest mecanism, amintim: tumorile vezicale, tumorile
prostatice (benigne şi maligne), scleroza de col vezical, tulburări de
vascularizaţie, inervaţie a colului.
4. Disuria secundară neconcordanţei detrusor/col vezical. Acalazia apare în 1p
patologia congenitală – megavezică, sindrom Innes-Williams.
5. Disuria prin afecţiuni ale organelor vecine. Este cunoscută dificultatea urinară 1p
a gravidelor, când uterul exercită o compresiune importantă; mai apare în
tumori benigne şi maligne de uter, col şi anexe, tumori rectale, flegmoane de
fosă ischio-rectală, abcese perianale, hemoroizi trombozaţi, inflamaţii şi
supuraţii pelvi-subperitoneale
6. Disuria neurogenă - Apare în leziunile nervoase centrale (mielită, tabes,
accident vascular cerebral - AVC), sau periferice (după amputaţie de rect), cât 1p
şi în leziunile vertebrale cu interesare nervoasă
6. Enumeraţi principalele cauze ale retenţiei complete de urină
5
Cauzele urinare
Obstrucţiile subvezicale: hipertrofiile benigne, maligne, inflamatorii,
litiaza prostatică, uretrite acute/cronice, periuretrite, stricturi uretrale, 3p
traumatisme uretrale sau ale structurilor care învecinează uretra, stenoza de meat,
fimoza, parafimoza, tumorile de uretră şi tumorile peniene cu invazie uretrală,
balanite, balanopostite, litiaza uretrală, corpii străini în uretră. Lista se poate
prelungi incluzând de fapt majoritatea afecţiunilor aparatului uro-genital
subvezical. La copil cauzele subvezicale sunt date de valvele uretrale şi stenozele
uretrale congenitale.
Obstrucţiile vezicale - tumorile vezicale care pot obstrua colul, scleroza
2p
de col, hematuriile importante care generează cheaguri ce obstruează colul,
litiaza vezicală inclavată în col.
Cauze înalte (renale): se poate instala retenţie completă de urină pe cale

0,5 p
reflexă, în afecţiuni acute ale aparatului urinar superior de tip pielonefrită, sau în
tuberculoza urinară.
Traumatismele aparatului urinar pot produce retenţie acută de urină prin
mecanisme diferite.
Traumatismele subvezicale pot produce rupturi ale uretrei şi hematoame 1,5 p
compresive cu efect obstructiv, în timp ce traumatismele vezicale pot produce
compresie prin revărsat urinar pelvi-subperitoneal, cu efect compresiv sau/şi
hematurie obstructivă prin cheaguri.
Traumatismele înalte grave pot produce retenţie completă de urină, prin
obstruarea colului vezical de către cheagurile apărute când „hematocritul urinar”
depăşeşte 30-40%.
Cauze neurologice: Traumatismele medulo-rahidiene cu sindrom de secţiune.
Boli cerebrospinale acute sau cronice, leziuni ale sistemului simpatic. 1p
Secţionarea nervilor erectori produce tulburări de sensibilitate vezicală, dar şi
retenţie completă de urină. Neurectomia presacrată şi amputaţia de rect
reprezintă alte intervenţii potenţiale în a produce retenţie prin afectarea nervilor
vezicali. Tabesul reprezintă altă cauză. Ectodermozele neurotrope (herpesul şi
zona Zoster) pot determina retenţie de urină când se localizează pe ramurile
plexului sacrat.
Cauze de vecinatate: Patologia intestinală, vasculară, obstetrical-ginecologică,
retroperitoneală şi pelvi-subperitoneală compresiv invazivă în tractul urinar 1p
inferior.
La femeie, cele mai frecvente cauze sunt: fibromul uterin ce alungeşte
uretra şi basculează uterul, sarcina, patologia inflamatorie, tumorală utero-
anexială, hematocolposul, menstruaţia. În cursul gravidităţii, între luna a II-a şi a
IV-a, se poate instala retenţia acută de urină, datorită retroversiei sau retroflexiei
uterului gravid.
7. Definiţia şi cauzele anuriei obstructive?
Suprimarea bruscă a micţiunii / diurezei asociată cu vezica urinară goală 2p
litiaza, traumatismele, cheagurile în hematuriile renale majore survenite pe 2p

rinichi unic chirurgical, congenital sau bilateral simultan
tumorile obstructive 0.5 p
infecţiile urinare specifice 0.5 p
infecţiile urinare nespecifice grave 0.5 p
malformaţiile complicate 0.5 p
cancerul de prostată 1p
6
cancerul vezicii urinare 1p
compresiile patologiei de vecinătate 0,5 p
compresiile iatrogene. 0,5 p
BAREM STUDENŢI
Cap. 2. INFECTII URINARE NESPECIFICE
1. Definiţia şi clasificarea infecţiilor urinare
Termen Definiţie Punctaj

Infecţia tractului urinar Este definită ca răspunsul inflamator al uroteliului la 2 p.
(ITU) invazia microorganismelor, frecvent bacterii
ITU necomplicate Descriu o infecţie la un pacient sănătos cu un aparat 1 p.
urinar normal structural şi funcţional
ITU complicate Sunt asociate cu factori care cresc şansa de înmulţire a 1 p.
bacteriilor şi scad eficacitatea terapiei
ITU primară sau izolată Prima documentare bacteriologică a unei bacteriurii 1 p.
semnificative la o persoană ce nu a mai avut o infecţie
urinară sau are un interval liber de cel puţin 6 luni între
infecţii
Infecţie nerezolvată Implică terapie inadecvată şi este cauzată de bacterii 1 p.
rezistente la tratament, infecţii cu multiple organisme
sau reinfectare rapidă
ITU recurentă > 2 infecţii în 6 luni sau 3 infecţii în 12 luni; apare după 1 p.
o infecţie în antecedente, documentată şi tratată cu
succes
Reinfecţie Infecţie cu o bacterie diferită, din afara tractului urinar 1 p.
Persistenţa bacteriană Infecţie cu acelaşi microorganism din altă sursă a 1 p.
tractului urinar
2. Care factori sugerează o potenţială ITU complicată?

 prezenţa cateterelor permanente, a stenturilor sau 2 p.
splinturilor (uretral, ureteral, renal) sau cateterismul
intermitent al vezicii urinare
 reziduul post-micţional urinar > 100 ml 1 p.
 uropatia obstructivă, indiferent de cauză 1 p.
 refluxul vezico-ureteral sau alte anomalii funcţionale 1 p.
 modificări ale aparatului urinar 1 p.
 alterări ale uroteliului, chimice sau prin radiaţii 1 p.
 ITU peri- şi postoperatorii 1 p.
 insuficienţa renală, transplantul, diabetul zaharat şi un 1 p.
sistem imunitar deficitar
3. Ce este flora comensală şi flora nosocomială?

Definiţie Flora comensală provine din flora autologă, intestinală, 5 p.
iar flora nosocomială este reprezentată de germenii
selectaţi din infecţiile intraspitaliceşti.
7
Exemplificări Flora comensală - E. Coli, Enterobacter 4 p.
Flora nosocomială - Klebsiella, Proteus
4. Care este patogenia infecţiilor urinare cu germeni comuni?

Infecţia urinară cu 1. Ascendentă, canaliculară, ce are frecvenţa cea mai 3 p.
germeni comuni se mare
realizează pe cale: 2.Hematogenă, în special când interesează parenchimul 2 p.
reanal de la început
3. Limfatică 2 p.
4. Extensie directă - comunicări anormale (fistule vezico- 2 p.
digestive sau vezico-vaginale)
5. Care este patogenia infecţiilor urinare ascendente?

Schemă mecanism - rezervor intestinal 1 p.
patogenic: - etapa prevezicală 2 p.
- etapa vezicală 1 p.
- etapa ureterală + pielo-interstiţială 1 p.
- refluxuri 2 p.
- diseminare 2 p.
6. Care sunt factorii anatomo-funcţionali inhibitori ai dezvoltării urinare?

1. integritatea anatomică a aparatului urinar 2 p.
2. funcţia micţională normală 2 p.
3. integritatea sistemului imunitar 2 p.
4. integritatea stratului de glicozaminoglicani care protejează uroteliul 2 p.
5. factori generali de rezistenţă la agresiunea agenţilor patogeni 1 p.
(statusul imun, echilibrul metabolic).
7. Care sunt factorii favorizanţi ai infecţiei urinare?

Alterarea factorilor de  factori care favorizează staza locală, mecanică 1 p.
protecţie locală (litiazică, tumori, malformaţii congenitale) sau
funcţionale (disfuncţii micţionale în tulburările
neurologice sau refluxul vezico-ureteral) 1 p.
 scăderea debitului urinar prin oligurie ca urmare a
deshidratărilor din arsuri, lipsă de aport hidric 1 p.
 leziuni care interesează integritatea uroteliului 1 p.
 corpi străini în tractul urinar (calculi, sonde) 1 p.
 inocularea directă a germenilor prin manevre
iatrogene
Alterarea factorilor de  în cazul unui sistem imunitar deficitar, cu referire la 1 p.
protecţie generală deficienţe congenitale sau dobândite (tratamentul
imunosupresor, radioterapie, SIDA)
 în tulburările metabolice (diabet zaharat, uremie) 1 p.
 agresiune microbiană masivă şi deosebit de virulentă 1 p.
 cauze diverse: igienă locală deficitară, utilizarea 1 p.
8
necontrolată de antibiotice
8. Care este diagnosticul de laborator al infecţiilor urinare - condiţii de recoltare şi

enumerarea investigaţiilor?

Diagnosticul de laborator Al unei infecţii urinare este realizat prin analizarea 2p
directă sau indirectă a probei de urină şi este confirmat
prin urocultură.
Pentru efectuarea unei analize de urină este necesar să
se respecte două condiţii esenţiale:
1. urina să fie recoltată fără nici o contaminare
exterioară
2. proba trebuie examinată înainte de a se produce
multiplicări bacteriene.
a. Examenul urinii Este folositor când se observă una sau mai multe 1p
proaspete bacterii sau leucocite pe câmpul microscopic.
b. Urina centrifugată Trebuie examinată cu lentila de putere mare (x400) . 2 p.
Piuria este definită ca prezenţa a cel puţin 5 leucocite/
câmp la bărbaţi şi peste 20 leucocite/câmp la femei.
Baciluria se corelează mai bine cu rezultatul uroculturii
c. Proba dipstick (benzi de Permit determinări colorimetrice rapide pentru pH şi un 1 p.
reactivi speciali) număr de constituenţi urinari, putând fi folosit ca test de
screening pentru infecţia urinară.
Testul la nitriti şi pentru esteraza leucocitară
c. Urocultura Rezultatul depinde de: metoda de colectare, tipul 2 p.
organismului, simptomele pacientului şi numărul de
colonii/ml de urină. Numărarea bacteriilor viabile într-o
probă de urină corect colectată reprezintă „standardul de
aur” pentru diagnostic
d.Secreţia prostatică Se obţine după masaj prostatic şi este utilă pentru 1 p.
diagnosticul prostatitei cronice, la fel ca şi
spermocultura
9. Bacteriuria semnificativă la adulţi

Bacteriuria semnificativă 1. ≥ 103 germeni/ml în jetul urinar mediu în cistite 2 p.
acute necomplicate la femei
2. ≥ 104 germeni/ml în jetul urinar mediu în 2 p.
pielonefrite acute necomplicate la femei
3. ≥ 105 germeni/ml în jetul urinar mediu la bărbaţi 3 p.
sau 104 germeni/ml în jetul urinar mediu la bărbaţi (sau
în urina obţinută după cateterism vezical la femei) cu
ITU complicate 2 p.
4. Oricare germen (indiferent de număr) din urina
obţinută prin puncţie vezicală suprapubiană.
10. Sindroamele clinice ale infecţiilor urinare şi genitale (la bărbat) - enumerare

1. Pielonefrita acută 2 p.
2. Pielonefrită cronică 1 p.
3. Cistita 1 p.
9
4. Uretrită 1 p.
5. Prostatita 2 p.
6. Sindromul septic în urologie (urosepsis) 2 p.
11. Proba Meares – Stamey

 Proba 1 – primii 10 ml de urină eliminaţi reprezintă 2 p.
flora uretrală
 Proba 2 – jetul de mijloc reprezintă flora vezicală 2 p.
 Proba 3 – exprimarea secreţiei prostatice după masaj 3 p.
prostatic reprezintă flora prostatică
 Proba 4 – primii 10 ml după masaj reprezintă flora 2 p.
combinată prostatică şi vezicală
12. Etapele procesului septic

Sepsis – SIRS ± trombocitopenie 3 p.
Soc septic – sepsis + hipotensiune arteriala 3 p.
MSOF – sindrom de insuficienţă organică multiplă 3 p.
13. Diagnosticul urosepsis-ului

Este definit ca SIRS de etiologie infecţioasă ce se 1 p.
manifestă prin două sau mai multe condiţii:
- temperatură > 380C sau < 360C 2 p.
- tahicardie (frecvenţa cardiacă > 90 b/min) 2 p.
2 p.
- frecvenţa respiratorie > 20 resp/min sau hipocarbie
– PaCO2< 32 mmHg 2 p.
3
- leucocitoză (> 12000 cel/mm ), leucopenie (< 4000
cel/mm3) sau peste 10 % forme imature
14. Algoritmul terapiei în sepsis

1.Terapia cauzală terapia antimicrobiană 3 p.
controlul sursei
2. Terapia de susţinere suportul hemodinamic 3 p.
suportul ventilator
3. Terapia adjuvantă glucocorticoizi 3 p.
terapia insulinică intensificată
15. Antibioterapia în sepsisul din cadrul procedurilor urologice

Antibioticoterapie i.v. Ciprofloxacin 400mg/8h x7zile sau 1 p.
Cefepime 2g/8h x7zile sau 1 p.
Meropenem 1g/8h x7zile 1 p.
Alternative i.v. Piperacilina 4g/8h x7zile sau 1p
Aztreonam 2g/8h x7zile sau 1p
Amikacina 1g/24h x7zile sau 1p
10
Doripenem 1g/8h x7zile 1p
Antibiotice orale Ciprofloxacin 750mg/12h x7zile sau 1p
Levofloxacin 750mg/24h x7zile 1p
16. Controlul sursei în urosepsis

Tratamentul chirurgical al drenaj 2p
focarului septic exereza 2p
Dezobstrucţia căilor nefrostomie 2p
urinare sondă ureterală sau dublu J 2p
sondă uretro-vezicală 1p
17. Pielonefrita acută: definiţie, etiologie.

Definitie inflamaţie acută a parenchimului, calicelor şi pelvisului 3 p.
renal, ce conduce ulterior la cicatrici renale
Etiologie Germenii cel mai frecvent întâlniţi sunt cei Gram 6 p.
negativi, predominanţi fiind Escherichia coli (90%),
Proteus, Pseudomonas, Klebsiella (3p); dar există
infecţii şi cu coci Gram pozitivi de tipul Streptococcus
faecalis şi Staphilococcus saprophiticus (1p). La
bolnavii cu sistem imunitar deficitar sunt întâlniţi şi
germeni care în situaţii obişnuite sunt incapabili să
producă infectarea tractului urinar: Citobacter freundi,
Serratia marcescens, Providencia etc (1p). În cazurile
rare de pielonefrite hematogene sunt incriminaţi mai
frecvent: Stapphilococus aureus, Pseudomonas
aeruginosa şi chiar unele salmonele (1p). Germenii
anaerobi sunt rareori responsabili de apariţia
pielonefritei acute
18. Pielonefrita acută: factori favorizanţi

Factori favorizanţi a. refluxul vezicoureteral 2 p.
b. obstrucţia tractului urinar 2 p.
c. infecţia hematogenă 2 p.
d. factori anatomici 1 p.
e. diabet zaharat 2 p.
19. PNA: simptomatologie clinică

Simptomatologia clinică Include: febră cu debut brusc, frison (2p), durere la
nivelul lombei (2p) şi piurie (1p) 5 p.
Simptomatologia generală: transpiratii, mialgii,
artralgii, cefalee, + simptome gastro-intestinale 1 p.
Examenul obiectiv - sensibilitatea regiunii lombare şi a flancului, durere la 1 p.
palparea şi percuţia unghiului costo-vertebral, uneori şi
cu evidenţierea durerii la nivelul punctelor ureterale.
- pacient febril, agitat, apatic, tahicardic şi normotensiv 1 p.
Examinarea urinii poate arăta urina tulbure, cu aspect opalescent 1 p.
11
20. Imagistica PNA

Ecografia renală reprezintă metoda cea mai utilizată pentru evaluarea 3p
pacienţilor cu ITU complicate; putând evidenţia în caz de PNA creşterea
în dimensiuni a rinichiului, prezenţa unui obstacol ce determină dilatarea
rinichiului sau apariţia complicaţiilor – abces renal.
Radiografia reno-vezicală simplă (RRVS) poate arăta o nefromegalie 1 p.
moderată sau calculi radioopaci care au favorizat infecţia.
Pe urografie (UIV) se observă o creştere a dimensiunii rinichiului, o 2 p.
nefrogramă palidă şi îngustarea tijelor caliceale. Uneori se poate observa
o dilatare ureterală şi pielică, în absenţa unui obstacol, cauzată de
inhibarea peristalticii indusă de endotoxine.
Computer tomografia (CT) este mai sensibilă decât ecografia sau UIV 3 p.
putând identifica uşor alterările în perfuzia parenchimului renal şi în
excreţia substanţei de contrast, evidenţiind mărirea rinichiului, atenuarea
parenchimului şi comprimarea sistemului colector. Modificările CT renale
în PNA sunt pozitive în formele moderate şi severe. Indicaţiile de
efectuare a examenului CT sunt: febră sau hemocultură pozitivă ce
persistă peste 48 de ore sub tratament corect, înrăutăţire bruscă a stării
generale şi semne de PNA complicată.
21. Semnele clinice ale pielonefritei acute bacteriene la copii.

Pielonefrita acută la copil - evoluează cu hipertermie marcată 2 p.
- dificultăţi de alimentaţie, vomă 2 p.
- alterarea stării generale 2 p.
- semnele urinare pot fi absente 3 p.
22. Semnele clinice ale pielonefritei acute bacteriene la bătrâni

Pielonefrita acută la - manifestări tipice sau 3 p.
bătrâni poate evolua cu: - febră, modificarea statusului mintal 3 p.
- deteriorarea altui organ sau sistem sau deteriorare 3 p.
generală
23. Pielonefrita acută la gravide: diagnostic

Diagnostic - La gravide infecţia urinară este favorizată de stază şi
de dilataţia căilor urinare 2 p.
- Apare, mai frecvent în a doua parte a sarcinii 2 p.
- cu simptomatologia formelor clinice obişnuite, dar
poate îmbrăca forme grave care pot merge până la şoc 3 p.
septic 2 p.
- care pot periclita viaţa mamei şi a fătului
24. PNA la diabetici

Definitie - La diabetici datorită glucozuriei, microangiopatiei şi 3 p.
nefrosclerozei
12
- evoluţia este zgomotoasă 3 p.
- spre complicaţiile pielonefritei acute 3 p.
25. PNA la bărbat

Definitie PNA este mai rară, fiind secundară (2p )unor factori 9 p.
cauzatori care trebuie identificaţi (2p).
Simptomatologia clinică, diagnosticul şi tratamentul sunt
similare formelor obişnuite (3p), cu obligativitatea
identificării şi tratării cauzei (2p).
26. PNA - tratament

1. infecţii necomplicate care nu necesită spitalizare, ci tratament 3 p.
ambulator per os - Ciprofloxacin 500 mg x 2/zi, Levofloxacin 500mg/zi,
Amoxicilină/acid clavulanic – Augmentin 1 g x 2/zi sau cefalosporine de
generaţia a 3-a – Ceftibuten 400 mg/zi 7-14 zile
2. infecţii necomplicate care necesită spitalizare pentru terapie 5 p.
parenterală, la pacienţi cu tract urinar normal, dar cu simptomatologie
digestivă prezentă sau severă - Ciprofloxacin 400mg/zi, Levofloxacin
500 mg/zi, Cefotaxim 2 g/zi, Ceftriaxonă 1-2 g/zi, Amikacină
15mg/kgc/zi, Gentamicină 5 mg/kgc/zi
pot necesita asocieri ale claselor de antibiotice (aminoglicozid +
ampicilină, cefalosporine de generaţia a 3-a + aminoglicozid) sau
administrarea de: Ertapenem 1g/zi, Imipenem/Cilastatin 0,5/0,5 g/zi.
Pacienţii care prezintă ameliorarea simptomelor după 72 de ore sunt
externaţi şi trecuţi pe terapie orală conform uroculturii sau hemoculturii
pentru o perioadă de 10-14 zile.
3. infecţii complicate care necesită spitalizare, intervenţii urologice, la 1 p.
pacienţii cu tract urinar modificat.
27.Tratamentul PNA la gravide

Ceftriaxone 1-2 g/zi, Aztreonam 2-3 g/zi, Ampicilină 2 5p
g/zi + Gentamicină 3-5 mg/kg/zi, Imipenem-Cilastatin
2g/zi. 2p
Terapia se administrează pentru o perioadă de 7-10 zile,
în condiţii de spitalizare. 2p
Urocultura de control se efectuează la 10 zile după
terminarea antibioticoterapiei.
28. Pielonefrita cronică – definiţie, tratament

Pielonefrita cronică Este caracterizată de o inflamaţie şi fibroză a structurilor 2p
renale (interstiţiu, bazinet, calice) determinată de infecţii
bacteriene renale recurente sau persistente, reflux
vezico-ureteral şi alte cauze de obstrucţie a tractului
urinar.
13
Tratament Tratamentul infecţiilor urinare prezente cuprinde 3p
administrarea de antibiotice cu nefrotoxicitate redusă şi
concentraţie bactericidă urinară, după izolarea şi
identificarea agentului patogen prin urocultură. Se
administrează fluorochinolone sau cefalosporine din
generaţia a II-a, a III-a şi a IV-a pe cale orală sau
parenterală, în doză de atac pe o perioadă de 14-21 de
zile, urmată de tratament de întreţinere. 2p
Tratamentul urologic urmăreşte îndepărtarea
obstacolului, în afecţiunile obstructive, corectarea
refluxului şi a altor cauze care favorizează sau întreţin 2p
infecţia.
Alte măsuri terapeutice includ: cură de diureză de 2,5-3
l/zi, regim alimentar cu aport proteic conform clearence-
ului creatininei şi corectarea pH-ului urinar.
29. Pielonefrita xantogranulomatoasă – diagnostic imagistic, tratament

Diagnostic imagistic Tomografia computerizată este investigaţia preferată 3p
de medici. Ea precizează existenţa calcificărilor
renale în interiorul masei renale, care nu captează
substanţa de contrast, precum şi prezenţa puroiului şi
a produselor de dezintegrare celulară. De asemenea,
precizează gradul de implicare perinefretică şi
pararenală, precum şi extinderea, frecventă, în psoas
şi în muşchii dorsali sau ai peretelui abdominal. 1p
Ecografia renală vizualizează rinichiul mărit, cu
1p
structură neomogenă, mozaicată.
UIV prezintă în mod caracteristic un rinichi mut cu
calculi în sistemul colector.
Tratament Presupune realizarea nefrectomiei, deoarece boala 2p
duce la un rinichi nefuncţional infectat şi diagnostic
diferenţial dificil de efectuat cu cancerul renal.
2p
Antibioticoterapia este utilizată la toţi pacienţii, dar
nu este suficientă pentru tratarea bolii.
30. Pielonefrita emfizematoasă – tablou clinic

Simpomele caracteristice sunt febra, durerea 6p
abdominală sau în flanc, greaţă şi vărsături, dispnee,
stare generală alterată şi chiar semne de şoc.
1p
În cazuri avansate pot fi decelate crepitaţii în flanc.
2p
Pneumaturia apare rar, doar dacă se asociază şi cistita
emfizematoasă.
31. Abcesul renal - patogenie
14
Abcesul cortical Numit şi carbuncul renal, se dezvoltă ca urmare a unei 4p
infecţii propagate de la distanţă pe cale hematogenă, cu
punct de plecare cutanat (2p) şi în 90% din cazuri
agentul cauzal este Staphilococcus aureus (1p). Urina
este cel mai frecvent sterilă, deoarece deschiderea
abcesului cortical în căile urinare are loc extrem de rar
(1p)
Abcesul corticomedular Apare ca urmare a diseminării ascendente a agenţilor 5p
patogeni, fiind secundar pielonefritei şi este asociat cu
anomalii ale tractului urinar (obstructive, reflux vezico-
ureteral, vezică neurogenă) (2p). Agentul cauzal al
acestora este un bacil Gram negativ (E. Coli, Proteus,
Klebsiella), provenit din tractul urinar (2p).
Aproximativ 1/3 din bolnavii cu abcese renale sunt
diabetici. ( 1p)
32. Pionefroza – definiţie, tratament

Definiţie Reprezintă o hidronefroză infectată în asociere cu o 2p
distrugere supurativă a parenchimului renal, asociată cu
pierderea funcţiei renale.
Tratament de elecţie al pionefrozelor este cel chirurgical şi constă 3p
în nefrectomie, cu condiţia ca starea generală a
pacientului şi a rinichiului opus să permită exereza.
Tratamentul chirurgical se face în condiţiile unei 2p
antibioticoterapii energice pre- şi postoperatorii.
Având în vedere că bolnavii pot avea o stare generală 2p
alterată şi că leziunile fac operaţia extrem de dificilă, se
poate impune instituirea unui drenaj chirurgical sau
percutanat (nefrostomie) pentru o perioadă de timp, în
care bolnavul este reechilibrat, iar condiţiile locale
devin mai favorabile nefrectomiei.
33. Abcesul perirenal – semne locale

Semne locale  semne de iritaţie diafragmatică în localizarea 2p
superioară 2p
 semne de iritaţie peritoneală, digestivă, sugerând
chiar o ocluzie dinamică în localizarea anterioară 3p
 durere şi contractură lombară în localizarea
posterioară, mergând până la infiltrarea tegumentelor şi 2p
fistulizare
 semne de iritaţie a muşchiului psoas, cu impotenţă
funcţională caracteristică (flexia corpului pe coapsă,
rotaţia internă a coapsei) în localizarea inferioară.
34. Semnele clinice ale cistitei acute bacteriene.

Semnele clinice includ: - usturimi micţionale 1 p.
- polachiurie 2 p.
15
- imperiozitate micţională cu evacuarea unei cantităţi 2 p.
mici de urină
- piurie 1 p.
- şi durere suprapubiană 1 p.
- toate cu debut brusc 1 p.
- febra şi durerile lombei sunt indicatori de asociere de 1 p.
infecţie urinară înaltă
35. Tratamentul cistitei acute bacteriene

Doza unică Dezavantajul unor recidive mai frecvente 2p
Fosfomicina 3g doza unică
Tratamentul de 3 zile Rezultate asemănătoare celui de şapte zile, dar cu efecte 5p
adverse mai reduse şi cost mai mic
Ciprofloxacin 250mg x2
Norfloxacin 400 mg x2
Levofloxacin 250 mg
Ofloxacin 200 mg x2
Trimetoprim-Sulfametoxazol 160/800 mg x2
Tratamentul de 7 zile Asigura o rată mai mică de recidive 2p
Nitrofurantoin 50 mg la 6h
Nitrofurantoin macrocristale 100 mg x2
36. Uretritele – definitie, clasificare

Definitie Sunt inflamaţii acute sau cronice localizate la nivelul 2p
uretrei
termenul de uretrită este rezervat pentru descrierea
inflamaţiilor uretrei cauzate de boli cu transmitere
sexuală
Clasificare 1. Uretrite gonococice (UG) – specifice 3p
2. Uretrite nongonococice (UNG)
 Bacteriene 1p
- nespecifice
- Chlamydia trachomatis, Mycoplasma hominis,
Ureaplasma urealyticum
- iatrogene
 Parazitare: T. vaginalis 1p
1p
 Micotice: Candida albicans
1p
 Virale: Herpes simplex
37. Uretrita acută gonococică – tratament

Tratamentul uretritei Ceftriaxone 250 mg IM,o doză 3 p.
gonococice Asocierea cu Chlamidia trachomatis:
Ayithromicin 1g(4 caps de 250 mg) oral 1 doză 1 p.
Doxicycline 2 caps de 100 mg / zi, 7 zile 1 p.
Alternative:
Eritromicin 4x500 mg /zi 14 zile 1 p.
Ofloxacin 2X 200 mg /zi 7 zile 1 p.
Levofloxacin 500 mg/zi 7 zile 1 p.
16
Asocierea cu Thricomonas şi/sau cu Mycoplasma:
Metronidazol 2g oral 1 doză şi eritromicin 4X500 mg/zi 1 p.
7 zile
38. Periuretrita circumscrisă cronică – tratament

Obiectivele tratamentului 1. Drenaj urinar hipogastric prin cistostomie 2p
2. Drenajul colecţiei şi debridarea, evitând lezarea 3p
uretrei 2p
3. Antibioticoterapie, iniţial cu spectru larg şi apoi sub
control bacteriologic 2p
4. Reconstrucţie uretrală tardivă, după rezolvarea
focarelor şi asanarea fistulelor
39. Gangrena Fournier – etapele cursului clinic al bolii

Etapele cursului clinic al 1. Simptome prodromale de febră şi letargie, care pot 2p
bolii fi prezente pentru 2 – 7 zile
2. Durere genitală intensă şi sensibilitate la palpare ce 2p
se asociază frecvent cu edem al tegumentelor genitale
3. Creşterea durerii genitale şi a sensibilităţii la palpare 2p
cu progresie eritematoasă la nivelul tegumentelor
genitale 1p
4. Crepitaţii ale ţesutului subcutan 2p
5. Gangrenă a unei porţiuni a tegumentului genital,
drenaj purulent din leziuni.
40. Gangrena Fournier – principii de tratament

Principii de tratament 1. debridare largă de urgenţă, în primele 24 de ore, cu 2p
excizia ţesutului necrozat până la zona sănătoasă, cu
eventuale incizii de limitare a zonelor interesate şi
lăsarea plăgii deschise 1p
2. recoltare de probe pentru examenele bacteriologice
în scopul identificării germenilor 2p
3. derivaţie urinară temporară prin cistostomie, uneori
poate fi necesară şi colostomia în caz de perforare 2p
colonică sau rectală
4. antibioterapie cu spectru larg, asociindu-se în
general o cefalosporină de generaţia a III-a +
aminoglicozid (gentamicină, amikacină) şi un antibiotic 1p
eficient pe anaerobi (clindamicină), iniţial, până la
obţinerea rezultatelor bacteriologice 1p
5. reanimare activă pentru susţinere hidro-electrolitică,
volemică, cardiovasculară şi metabolică
6. oxigenoterapia hiperbară este utilă, când este
posibilă.
41. Clasificarea prostatitelor
17
I. Prostatita acută bacteriană (PAB) 2p
II. Prostatita cronică bacteriană (PBC) 2p
III.Sindrom dureros pelvin cronic (SDPC), caracterizat 3p
prin absenţa implicării bacteriene:
a. Inflamator (prezenţa leucocitelor în EPS, VB3,
lichid spermatic)
b. Non-inflamator
IV. Prostatită inflamatorie asimptomatică (prostatita 2p
histologică).
42. Prostatita acuta – definitie, tablou clinic

Definitie reprezintă infecţia acută a parenchimului prostatic, 2p
asociat cu infecţia tractului urinar inferior şi cu sepsis
generalizat.
Tablou clinic Debutul clinic este brusc, 1p
simptome locale (iritabilitate vezicală, polakiurie, 3p
disurie, durere perineală, retenţie completă de urină),
şi generale (febră peste 38°C, prostraţie, frisoane, 3p
paliditate, mialgii, artralgii, tahicardie şi hipotensiune)
43. Orhiepididimita acută – semne clinice

Semnele clinice Simptomatologia este frecvent unilaterală şi constă în 3 p.
durere acută, severă la nivelul scrotului ce poate iradia
spre funiculul spermatic, hipogastru sau flanc.
La examenul clinic, bursa scrotală este congestionată, 3 p.
roşie, iar testiculul şi epididimul sunt sensibile la
palpare şi mărite de volum, prezentându-se ca o masă
comună. 1 p.
Pacientul este frecvent febril. 2 p.
Durerea este atenuată prin ridicarea testiculului (semnul
Prehn), care poate fi util în diferenţierea epididimitei
acute de torsiunea testiculară, unde ridicarea
testiculului nu ameliorează durerea.
44. Orhiepididimita acută – tratament

Tratamentul medicamentos cuprinde antibiotice, antialgice, antitermice şi 2 p.
antiinflamatorii.
Tratamentul antibiotic se adresează, de regulă, germenului care a produs 1 p.
infecţia, fiind etiologic şi ghidat de antibiogramă. Până la obţinerea
antibiogramei se începe un tratament empiric.
C. Trachomatis este cel mai frecvent implicată la tineri, cu epididimită 1 p.
secundară uretritei, iar la vârstnici - uropatogenii.
Fluorochinolonele reprezintă tratamentul de primă intenţie deoarece au cea 3 p.
mai bună penetrare la nivelul epididimului şi testiculului, fiind preferate
cele cu acţiune şi asupra C. Trachomatis – ofloxacin 2x200mg/zi şi
levofloxacin 500 mg/zi, administrate per os. Dacă C. Trachomatis este
identificată ca agentul etiologic, tratamentul se continuă cu doxiciclină
2x100 mg/zi pentru 14 zile, acesta fiind eficient şi în cazul asocierii cu
18
infecţia gonoreică. 1 p.
Dacă însă gonoreea este cauza unică, trebuie efectuat tratament specific.
Partenera trebuie de asemenea tratată pentru prevenirea reinfecţiei 1 p.
bărbatului.
Durata tratamentului trebuie să fie de minim 2 săptămâni
BAREM PUNCTAJ
Cap. 3. TUBERCULOZA UROGENITALĂ
1. Caracterizaţi agentul patogen al tuberculozei urogenitale
Definiţie Punctaj
Agentul patogen este Mycobacterium tuberculosis 1p
Acesta are următoarele caracteristici:
 bacil mic, imobil, nesporulat, aerob şi care se poate multiplica în
aerul alveolar 1p
 rezistent la variaţiile de temperatură, acizi, alcooli 1p
 sensibil la fenol, cresol, ultraviolete şi concurenţa microbiană 1p
 strict aerob, se dezvoltă încet pe mediile de cultură speciale 1p
Mycobacterium Tuberculosys – caracteristici:
 rata de multiplicare foarte scăzută 1p
 rezistenţa la fagocitoză 1p
 parte dintre microorganisme (denumite persistente) sunt capabile
să devină dormante, să rămână inactive în ţesuturi 1p
 este mult mai capabilă să dezvolte rezistenţă la antibiotice decât
alte bacterii 1p
2. Specificaţi tipurile de mycobacterii şi importanţa lor în patogenia tuberculozei
Definiţie Punctaj
Fac parte din clasa Actynomycetales 1p
Există urmatoarele tipuri de Mycobacterii:
Mycobacterii patogene pentru om reprezentate de subtipurile:
 tuberculosys 1p
 africanum 1p
 bovis 1p
 micoti 1p
Alte micobacterii cu potenţial patogen scăzut la om sunt:
 M. avium 1p
 M. kansasii 1p
 M. xenopi 1p
 M. fortuitum 1p
3. Descrieţi schema Ranke a infecţiei tuberculoase
Definiţie Punctaj
Este formată din urmatoarele perioade:
Perioada primară corespunde primului contact şi fixării bacilului Koch în
organism 1p
19
 Acesta este constituit din:
 şancru primar de inoculare
 limfangita 1p
 adenopatia satelită 1p
 localizată în 95% din cazuri la nivel pulmonar 1p
Perioada secundară apare în situaţia scăderii rezistenţei organismului.
 Diseminarea bacililor are loc pe cale sangvină şi în acest stadiu se
instalează imunitatea specifică
 Afectand organe si sisteme în urmatoarea ordine: meninge, pleură, 1p
peritoneu, ganglioni (adenopatie tuberculoasă), osteoartrite (morbul
Pott), iar tardiv apar modificări oculare, suprarenale, renale şi
genitale 1p
 Factorii ce favorizează reactivarea bacililor persistenţi sunt: vârsta,
boli anergizante, traumatisme, terapia imuno-supresoare, 1p
corticoterapie, anemie şi diabetul zaharat
Perioada tertiară (ftizia), apare atunci cand boala se localizează la un singur 1p
organ cel mai frecvent plamânul.
4. Tuberculoza renală
Definiţie Punctaj
 Afectarea renală se face pe cale hematogenă cu doua faze evolutive
anatomo-clinice:
 faza parenchimatoasă sau închisă 0,5 p
 faza ulcero-cazeoasă sau deschisă 0,5 p
 Microorganismele ajunse la nivelul rinichiului se cantonează la nivelul
vaselor de sânge, de obicei în apropierea glomerulilor şi determină focare
microscopice, cu infiltrarea leucocitelor polimorfonucleare 1p
 Dezvoltarea imunităţii mediate celular la nivelul macrofagelor poate bloca
replicarea bacteriană şi stoparea bolii în cortexul renal - formarea de focare
TBC dormante 1p
 Activarea bolii duce la un proces inflamator cronic cu dezvoltarea foliculilor
tuberculoşi (leziune microscopică) caracteristici alcătuiţi dintr-o celulă
gigantă Langhans, situată central şi înconjurată de limfocite şi fibroblaşti la 1p
periferie.
 Dacă multiplicarea bacteriană continuă, evoluţia este către granuloame, 1p
tuberculi şi caverne – leziunile macroscopice
 Leziunile se extindere în “pată de ulei” spre medulară, iar prin erodarea 1p
papilei renale poate să se deschidă în cavităţi (etapa deschisă), cu apariţia
baciluriei.
 Ulterior calicele sunt necrozate şi prin evacuarea teritoriilor cazeificate se
produce comunicarea cu pelvisul renal - tipul ulcerocazeos al tuberculozei 1p
renale. Reacţia de fibroză ulterioară va determina apariţia de stenoze
caliceale, ale arborelui caliceal sau ale joncţiunii pieloureterale 1p
 Cavernele pot evolua spre calcificare, fluidificare (pungă de lichid clar cu
densitate mare de germeni) sau evacuare.
 Evoluţia tuberculozei renale poate determina transformarea rinichiului într-o 1p
pungă purulentă bacilară – pionefroza tuberculoasă sau transformarea
parenchimului renal şi a cavităţilor într-o masă amorfă – rinichiul “mastic”.
20
5. Tuberculoza ureterală
Definiţie Punctaj
 Întotdeauna o extensie a afectării renale prin pasajul materialului cazeos
bogat în micobacterii 1p
 Se manifestă prin formarea de tuberculi la nivelul mucoasei ureterale, 1p
urmată de ulceraţii ale mucoasei şi 1p
fibroză cu apariţia stenozelor ureterale 1p
 Locul cel mai frecvent afectat este ureterul inferior – joncţiunea uretero-
vezicală; ureterul mijlociu şi superior fiind implicate mai rar 1p
 Afectarea orificiului ureteral - o lărgire a lumenului acestuia cu un aspect
cistoscopic caracteristic – „stadion” sau „gaură de golf” şi 1p
prezenţa refluxului vezico-ureteral 1p
 Afectarea completa a ureterului - transformarea acestuia într-un cordon
voluminos, scleros, cu zone de dilatare alternând cu zone de stenoză, cu
aspect de „şirag de mătănii” 1p
 Obstrucţia consecutivă stenozei ureterale, poate conduce la hidronefroză,
scleroatrofie renală sau pionefroză 1p
6. Tuberculoza vezicală
Definiţie Punctaj
 Este secundară tuberculozei renale. 1p
 Primele modificări apar în jurul unuia dintre orificiile ureterale - inflamaţie 1p
superficială cu edem bulos şi granulaţie, 1p
care se extinde în formă de triunghi – vârful la nivelul meatului ureteral şi 1p
baza spre colul vezicii. 1p
 Orificiul ureteral poate fi obliterat de leziunile granuloase. 1p
 Tuberculoamele sunt relativ rare la nivelul vezicii urinare 1p
 Ulceratiile tuberculoase sunt rare si sunt localizate în apropierea orificiului
ureteral, dar ulterior se pot extinde în orice parte a vezicii urinare 1p
 Progresia bolii duce la afectarea stratului muscular, care va fi înlocuit în
final de ţesut fibros, cu pierderea elasticităţii peretelui vezical şi 1,5 p
micşorarea capacităţii acesteia - vezica mica tuberculoasă. 1,5 p
7. Tuberculoza epididimului
Definiţie Punctaj
 Apare prin diseminare metastatică a microorganismelor pe cale sangvină,
frecvent fără implicarea aparatului urinar 2p
 Localizarea iniţială - la nivelul cozii epididimului – globus minor, iniţial ca
un nodul (tuberculom), datorită vascularizaţiei importante la acest nivel,
comparativ cu restul epididimului. 2p
 Ulterior poate fi afectat întreg epididimul – globus major, cu transformarea
nodulară a întregului epididim. 2p
 La examenul clinic - induraţia dureroasă la palpare a epididimului. 1p
 Tuberculoza epididimului poate fi primul şi singurul simptom al
tuberculozei genito-urinare, caz în care UIV evidenţiază aparat urinar de
aspect normal, iar M. tuberculosis nu poate fi izolat în urină. 2p
21
8. Descrieti manifestarile clinice ale tuberculozei urogenitale
Definiţie Punctaj
 Tabloul clinic variază în funcţie de faza parenchimatoasă (închisă) sau
deschisă. 1p
 Tuberculoza renală parenchimatoasă sau închisă
 este asimptomatică sau pot fi prezente doar simptome generale 1p
 simptome generale de „impregnaţie bacilară” includ: starea de astenie,
fatigabilitatea, subfebrilitatea persistentă, transpiraţia nocturnă, scăderea
ponderală şi anorexia 1p
 Faza de tuberculoză renală deschisă
 nu determină o simptomatologie specifică 1p
 ocazional pot apărea dureri lombare, urină tulbure, polachiurie sau
hematurie macroscopică 1p
 Hematuria macroscopică apare doar în 10% din cazuri - este totală şi
nedureroasă, cea microscopică fiind evidenţiată la aproximativ 50% din
pacienţi. 1p
 Simptome ale cistitei tuberculoase: polachiuria, iniţial nocturnă, apoi şi
diurnă, cu tenesme până la falsa incontinenţă urinară, rebelă la tratamentul 0,5 p
obişnuit,
- durerea hipogastrică, la început cu caracter iniţial, ulterior devine totală, 0,5 p
chinuitoare, persistentă şi postmicţional, 0,5 p
- piuria, de intensitate medie, mai degrabă o urină tulbure, fără luciu.
 Tuberculoza epididimului se prezintă ca un nodul nedureros sau este însoţită 1p
de durere uşoară. Poate imita o epididimită nespecifică acută. 0,5 p
Frecvent se complică cu fistulizarea scrotală a acestor inflamaţii.
9. Testul la tuberculină în diagnosticul tuberculozei urogenitale
Definiţie Punctaj
 Se face prin injectarea intradermică a unei proteine purificate din 1,5 p
tuberculină
 La locul injectării apare o reacţie inflamatorie ce consistă dintr-o zonă 1,5 p
centrală indurată înconjurată de o zonă de eritem, ce atinge maximul la 48-
72 ore. 1,5 p
 O zonă indurată mai mare de 10 mm în diametru este considerată ca o
reacţie pozitivă
 Arii de induraţie mai mici sau egale cu 5 mm sugerează activitate 1,5 p
micobacteriană mică sau absentă, ceea ce indică un grad bun de imunitate ca
rezultat la imunizarea cu micobacterii din mediu
 Reacţii mai mari de 15 mm, sugerează un grad ridicat de hipersensibilitate
care poate să reflecte boala în stadiul activ. Răspunsul este scăzut în 1,5 p
neoplazii, deficienţe nutriţionale (de fier sau vitamina C), administrare de 1,5 p
corticosteroizi, iradiere sau SIDA.
 Testul negativ la tuberculină nu exclude tuberculoză extrapulmonară
10. Examenul urinii în tuberculoza urogenitală
Definiţie Punctaj
 Examenul sumar de urină evidentiază: pH acid, leucociturie micro- sau
22
macroscopică şi/sau hematurie micro- sau macroscopică 1p
 Urina este sterilă pe mediile uzuale de cultură, în 20% din cazuri se
întâlneşte suprainfecţia cu E. Coli 1p
 Piuria cu pH acid al urinei este considerată un element caracteristic de
diagnostic 1p
 Diagnosticul de tuberculoză urinară se pune numai după evidenţierea M.
tuberculosis în urină. 1p
 Examenul urinii pentru determina baciluriei presupune recoltarea a trei,
preferabil cinci probe zilnice consecutive de urină 1p
 Toate probele de urină să fie recoltate în recipiente sterile şi inoculate pe
mediile de cultură cât mai repede după recoltare 1p
 Se utilizeaza mediul Lowenstein-Jensen pentru a izola M. tuberculosis,
BCG şi alte mycobacterii netuberculoase 1p
 Si mediul cu ou şi acid piruvic, care conţine şi penicilină pentru M. bovis
care este parţial anaerob şi creşte sub suprafaţa mediului de cultură 1p
 pentru detectarea complexului M. tuberculosis au fost introduse tehnici de
amplificare a acizilor nucleici – PCR (polymerase chain reaction). Tehnica
PCR are o sensibilitate de peste 90% şi o specificitate de peste 95% 1p
11. Explorarile imagistice în diagnosticul tuberculozei urogenitale
Definiţie Punctaj
 Radiografia reno-vezicală simplă poate evidenţia calcificări pe aria de
proiecţie a aparatului urinar la 50%, contur renal micşorat (rinichi sclero-
atrofic), sau mărit, contur şters (abces perinefretic), calcificări ganglionare,
leziuni tuberculoase osoase. 1p
 Radiografia pulmonară poate evidenţia leziuni tuberculoase pulmonare
vechi sau active 0,5 p
 Urografia intravenoasă (UIV) şi cistografia micţională sunt investigaţiile
diagnostice standard pentru tuberculoza urinară 0,5 p
 La nivel renal pot apărea:
 în tuberculoza parenchimatoasă urografia este normală sau, prin
hipotonia căilor urinare, imaginea apare mai intensă – „trop belle 0,5 p
image”
 modificările pielocaliceale sunt leziuni izolate sau combinate: ulceraţii 0,5 p
şi caverne, stenoze şi dilataţii
 ulceraţia pielocaliceală – aspect caracteristic de „rosătură de molie” pe 0,5 p
calice 0,5 p
 aspecte de spin caliceal prin obstrucţie caliceală completă
 bazinetul poate fi dilatat, în cazul unei stenoze a joncţiunii, sau poate fi 0,5 p
mic, retractat şi stenozat – „floare de margaretă”
 rinichi complet distrus şi nefuncţional – pionefroză, substanţa de 0,5 p
contrast nu mai este eliminată: rinichi „mut” urografic
 La nivel ureteral se poate evidenţia:
 Ureterita tuberculoasă apare iniţial sub forma unor dilataţii segmentare
0,5 p
deasupra zonelor de stenoză (joncţiunea uretero-vezicală cea mai
frecvent afectată)
0,5 p
 în stadii avansate, sub forma unui ureter rigid, fibrozat cu stricturi
multiple – aspect de „şirag de mătănii”
23
 La cistografie vezica urinară apare cu contur neregulat, cu deformare şi
tracţiune determinată de scleroza pereţilor vezicii, contractată (ca trasă cu
compasul, deformarea în pinten a unui corn vezical) sau cu capacitate mult 1p
diminuată când detrusorul este invadat şi sclerozat – „vezica mică
tuberculoasă”
 Ureteropielografia retrogradă este necesară pentru evaluarea lungimii unor
stenoze în partea distală a ureterului, a gradului de obstrucţie şi dilatare 0,5 p
supraiacent şi recoltarea de probe de urină pentru cultură de la fiecare
rinichi, prin cateterizare ureterală
 Pielografia percutanată anterogradă permite opacifierea cavităţilor 0,5 p
rinichiului nefuncţional concomitent cu recoltarea de specimen pentru
diagnostic si chiar administrarea chimioterapicelor direct in cavitate
 Tomografia computerizată este foarte sensibilă pentru evidenţierea 0,5 p
calcificărilor şi a îngroşării pereţilor ureterali şi ai vezicii urinare. CT este 0,5 p
utilă în evidenţierea leziunilor prostatei şi veziculelor seminale
 Arteriografia şi scintigrafia au o valoare limitată
12. Enumeraţi formele clinice ale tuberculozei urogenitale
Definiţie Punctaj
 Cistita tuberculoasă 1p
 Forma hematurică evidenţiată prin hematurie izolată terminală sau totală 1p
 Forma dureroasă 1p
 Forma febrilă şi pionefrotică 1p
 Forma cu albuminurie (sindrom nefrotic) 1p
 Forma pseudotumorală cu rinichi mare la examenul clinic 1p
 Forme clinice asociate cu: insuficienţă renală, HTA, litiază, cancer renal,
malformaţii congenitale 3p
13. Regimul terapeutic al tuberculozei uro-genitale necomplicate
Definiţie Punctaj
 Faza de tratament intensiv
- 3 luni - INH, RMP, EMB (SM) - Zilnic 1,5 p
- 2 luni - INH, RMP, PZM, EMB - Zilnic 1,5 p
 Faza de întreţinere
- 3 luni - INH, RMP - 2-3 x/săptămână 1,5 p
- 4 luni - INH, RMP - 2-3 x/săptămână 1,5 p
Tuberculoza cu rezistenţă multiplă (MDR-TB = multidrug resistance) se referă
la M. tuberculosis rezistent cel puţin la INH şi RMP 1,5 p
Necesita cel putin cvadrupla terapie, minim 18 luni de la negativarea culturilor. 1,5 p
14. Indicaţiile tratamentului chirurgical ablativ în tuberculoza urogenitală
Definiţie Punctaj
Indicaţiile nefrectomiei la pacienţii cu tuberculoză urogenitală sunt reprezentate
de:
 rinichi nefuncţional, cu sau fără calcificare. 1p
 boală extensivă, ce cuprinde întreg rinichiul, asociată cu
hipertensiune arterială şi obstructia joncţiunii pieloureterale. 1p
24
 coexistenţa carcinomului renal 1p
Nefrouretrectomia - la pacienţii la care se impune şi ablaţia ureterului 1p
Nefrectomia parţială se aplică în cazurile leziunilor polare bine delimitate, cu
cale urinară indemnă:
 leziune localizată în unul din polii rinichiului, calcificată, care nu a
răspuns la chimioterapie după 6 săptămâni 1p
 zonă de calcificare ce creşte lent în dimensiuni şi ameninţă
degradarea întregului rinichi. 1p
Drenajul abcesului – se realizează printr-o procedură minim invazivă, sub
control fluoroscopic, ce permite aspirarea conţinutului pentru efectuarea de
culturi şi instilarea de medicamente tuberculostatice în cavitatea formată 1p
Epididimectomia este indicată pentru:
 evacuarea unui abces epidimar cazeos ce nu răspunde la
chimioterapie 1p
 formaţiune epididimară care rămâne nemodificată sau creşte lent în
dimensiuni, în pofida antibioticelor şi chimioterapiei 1p
antituberculoase.
15. Indicaţiile tratamentului chirurgical conservator – plastic şi reconstructiv în

tuberculoza urogenitală
Definiţie Punctaj
 Stenozele ureterale, indiferent de localizare, pot fi rezolvate temporar prin
plasarea unei stent ureteral de tip dublu J, pentru a permite o îmbunătăţire a
funcţiei renale, ulterior luându-se o decizie definitivă pentru tratamentul
definitiv al stenozei. 1,5 p
 Stenozele joncţiunii pielo-ureterale (JPU) se rezolvă prin intervenţie
chirurgicală – pieloplastie tip Hynes-Anderson sau Culp. 1,5 p
 Stricturile din treimea medie a ureterului se pot trata prin plasarea unei
sonde JJ din vezică, dacă este realizabilă din punct de vedere tehnic sau prin
ureterostomie tip Davis. 1,5 p
 Stenozele ureterului terminal – in absenta raspunsului la tratamentul
medicamentos dupa 6 saptamani şi 1,5 p
se practica reimplantarea ureterului prin diverse proceduri în funcţie de
lungimea stenozei. 1,5 p
 Vezica mica tuberculoasa - cistoplastia de mărire cu grefon intestinal –
ileon, colon. 1,5 p
25
BAREM STUDENŢI
Cap.4 - LITIAZA APARATULUI URINAR
1. Cauze ale hipercalcemiei
- hiperparatiroidism primar 2p
- sarcoidoza 1p
- imobilizari prelungite 1p
- sindromul lapte-alcaline 1p
- hipervitaminoza D 1p
- hipertiroidism 1p
- sindrom Cushing 1p
- boli neoplazice 1p
2. Consecinţele fiziopatologice şi anatomopatologice ale prezenţei calculului în calea urinară
- obstrucţia urinară 2p
- acută, cronică; completă, incompletă 1p
- produce hiperpresiune: durere, dilataţie, extravazare (0,5 p/noţiune) 2p
- infecţia: pielonefrita acută litiazică, pionefroza, urosepsis (0,75 p/noţiune) 3p
- transformare neoplazică a uroteliului 1p
3. Care este legătura dintre pH-ul urinar şi compoziţia calculilor
- pH-ul acid al urinii favorizează următoarele tipuri de calculi: litiaza urică, cistinică şi
xantinică 3p
- pH-ul alcalin al urinii favorizează următoarele tipuri de calculi: calculi fosfat-
amoniaco-magnezieni (struvitici) şi carbonatici 3p
- litiaza oxalică se formează indiferent de pH-ul urinar 3p
4. Forme clinice de manifestare a litiazei urinare
-Forma subclinică 1p
-Forma dureroasă 1p
-Forma hematurică 1p
-Forma cu nefromegalie 1p
-Forma febrilă 1p
-Forma hipertensivă 1p
-Forma digestivă 1p
-Forma cu insuficienţă renală 1p
-Litiază renală pe rinichi malformaţi 1p
5. Forme clinice de manifestare a durerii în litiaza urinară:enumerare
- colica renală 3p
- nefralgia 3p
- iradiere caracteristică 1,5 p
- durere atipică 1,5 p
26
6. Colica renală
- durere cu caracter paroxistic: obstrucţia litiazică completă la nivelul JPU 1p

- unilateral 1p
- instalată brusc 1p
- sediul în regiunea lombară respectivă 1p
- iradiere abdominală antero-inferioară descendentă, organele genitale externe, faţa 1p
internă a coapsei 1p
- semne şi simptome asociate: manifestări digestive greaţă vărsături ileus dinamic 1p
- nu există poziţie antalgică 1p
- anxietate 1p
- agitaţie psihomotorie 1p
7. Protocol de diagnostic obligatoriu pentru litiaza urinară
- anamneza 1,1 p
- examen clinic general şi urologic 1,1 p
- RRVS 1,1 p
- UIV cu clişeu micţional şi post-micţional 1,1 p
- ecografia aparatului urinar 1,1 p
- biochimia sanguină: uree, creatinină, ac.uric 1,1 p
- examene ale urinii: sumar, urocultură cu antibiogramă, cristalurie 1,1 p
- analiza chimică a calculului 1,1 p
8. Enumeraţi explorările imagistice utilizabile pentru diagnosticul litiazei urinare
- ecografia aparatului urinar 1,1 p

- radiografia reno-vezicală simplă 1,1 p
- urografia intravenoasă cu clişeu micţional şi postmicţional 1,1 p
- opacifierea pielo-ureterală retrogradă (UPR) 1,1 p
- anterogradă percutană (PGA) 1,1 p
- tomografia computerizată 1,1 p
- scintigrama renală cu nefrogramă izotopică 1,1 p
- explorări endoscopice rigide sau flexibile retrograde (uretrocistoscopie,
ureteroscopie) sau anterograde (nefroscopie, ureteroscopie) sub ecran fluoroscopic 1,1 p
9.Ecografia aparatului urinar
- anodină, repetabilă 2p
- decelează calculii radioopaci şi radio-transparenţi situaţi în rinichi şi în vezica urinară 3p
- informatii despre răsunetul obstructiv al litiazei 2p
- grad de dilataţie cavitară 1p
- grosimea parenchimului renal 1p
10.Investigaţia radiologică în litiaza aparatului urinar
Radiografia reno-vezicală simplă 2p

- evidenţiază 90% dintre calculi (radio-opaci)
- diagnosticul calculilor ureterali
Urografia intravenoasă cu clişeu micţional şi postmicţional 3p
- diagnosticul calculilor radio-transparenţi
- lacună
- rinichiul „mut urografic”
Opacifierea pielo-ureterală retrogradă (UPR) 2p
27
- anterogradă percutană (PGA) 2p
11. Măsuri terapeutice în litaza urinară(schema)
A.Tratament conservator 1p
B.Tratament urologic multimodal 6p
B1.Indicaţii generale de tratament urologic
B2.Modalităţi de tratament urologic
1.neinvaziv(ESWL)
2.minim invaziv-endoscopic
3.Chirurgical
C.Tratament profilactic(metafilaxia) 2p
-nespecific
-specific
12. Criterii care impun extragerea calculilor renali
- mărimea calculului 1p
- riscul de recidivă 1p
- gradul de obstrucţie al sistemului pielocalicel 1p
- prezenţa infecţiei urinare 1p
- simptomatologia 1p
- comorbidităţi 1p
- statusul social al pacienţilor 1p
- preferinţa pacientului 1p
- persistenţa calculului 1p
13. Indicaţiile de tratament în litiaza aparatului urinar inferior
- în litiaza aparatului urinar inferior, odată fixat diagnosticul, tratamentul chirurgical 5p

(clasic sau endoscopic) este obligatoriu
- concomitent se va rezolva şi patologia obstructivă cauzală a litiazei:
- hipertrofia prostatei 1p
- strictura de uretră 1p
- diverticul uretral 1p
- valva uretrală 1p
14. Instrumentar pentru chirurgia endoscopică in tratamentul litiazei urinare
- endoscopul operator (rigid sau flexibil): uretrocistoscop, ureteroscop, nefroscop 2,25 p

- unitatea de litotriţie intracorporeală, sursa de energie (ultrasonică, balistică, 2,25 p
electrocinetică, electrohidraulică, LASER) şi sonda activă care, aplicată pe calcul
transmite energia dezintegratoare
- instrumentar auxiliar utilizat pentru manipularea calculului sau fragmentelor de 2,25 p
calcul: sonde extractoare (Dormia, Zeiss), pense extractoare rigide şi flexibile
- masa operatorie uro-radiologică pentru procedurile adresate aparatului urinar 2,25 p
superior, controlul fluoroscopic al acestor intervenţii fiind obligatoriu
15. Accesarea endoscopică a calculului urinar
În funcţie de localizarea topografică a calculului, accesarea endoscopică a acestuia se 4,5 p

poate face:
A. retrograd, prin calea anatomică preformată a uretrei, vezicii urinare şi ureterului
28
-uretroscopie
- uretrocistoscopie
-uretero-renoscopie retrogradă - URSR
B. anterograd, prin formarea unui canal de acces percutanat a unui calice, 4,5 p
- dilatarea canalului de acces astfel creat şi vizualizarea calculului prin nefroscopie sau
uretero-renoscopie anterogradă (URSA)
- prelucrarea calculului pe această cale realizează nefrolitotomia percutanată (NLP),
respectiv litotriţia/paxia prin ureteroscopie anterogradă
16. Indicaţiile şi contraindicaţiile ESWL
Indicaţii:
Calculi renali cu diametrul maxim de 1,5 cm 1,5 p
Calculi ureterali lombari şi pelvini 1,5 p
Condiţie: rinichi funcţional, 3p
fără dilataţie cavitară mare
cale urinară liberă în aval
CI: asocierea IR, tulburări de coagulare, graviditatea (0,6 p/noţiune) 3p
PNA, hipertensiunea arterială necontrolată terapeutic
17. Indicaţiile NLP
- Calculi mari>1,5-2cm 2,25 p

- Calculi coraliformi 2,25 p
- Eşecul ESWL 2,25 p
- Calculi asociind stenoza JPU 2,25 p
18. Clasificarea calculilor coraliformi după Moores şi O’Boyle
Tip A calcul ce ocupă întreg sistemul pielocaliceal (piesă unică) 1,5 p

Tip B calcul ce ocupă bazinetul şi două grupe caliceale 1,5 p
Tip C calcul ce ocupă bazinetul şi o grupă caliceală 1,5 p
Tip D calcul coraliform într-un grup caliceal (ramificaţii în toate calicele secundare 1,5 p
ale grupului caliceal)
Tip E calcul ce ocupă întreg bazinetul şi originea tijelor caliceale (fără masă litiazică 1,5 p
caliceală)
Tip F calcul ce ocupă pielonul inferior la pacienţi cu duplicitate pielo-ureterală 1,5 p
19. Factorii locali care favorizează apariţia litiazei urinare sunt reprezentaţi de:
- fimoza congenitală sau dobândită 1p

- stenozele congenitale de uretră 1p
- stricturile uretrale 1p
- obstrucţiile colului vezical 1p
- megaureterul 1p
- stenozele congenitale sau dobândite de joncţiune uretero-pielică 1p
- tumorile de cale urinară superioară 1p
- afecţiunile ce produc compresie extrinsecă a căii urinare superioare 1p
- corpii străini în aparatul urinar 1p
20. Tratamentul medical al litiazei renale se adresează următoarelor situaţii:
Tratarea sindromului dureros 2,25 p
29
Tratament antiinfecţios 2,25 p
Tratament profilactic general 2,25 p
Tratament profilactic pentru fiecare tip de litiază 2,25 p
21. Complicaţiile ESWL sunt reprezentate de:
Precoce
-Steinstrasse 1,5 p
-Complicaţiile infecţioase 1,5 p
-Hematomul renal şi sau perirenal 1,5 p
Tardive
-HTA 1,5 p
-Alterarea funcţiei renale 1,5 p
-Complicaţii la nivelul scheletului (deformări sau demineralizări osoase) 1,5 p
22. Contraindicaţiile absolute ale NLP
-tulburările de coagulare 1,8 p

-pacientul comatos 1,8 p
-pacient necooperant 1,8 p
-obezitatea excesivă 1,8 p
-sarcina 1,8 p
23. Forme clinice de manifestare ale litiazei ureterale
-forma asimptomatică sau silenţioasă 1,8 p

-forma dureroasă 1,8 p
-forma hematurică 1,8 p
-forma febrilă 1,8 p
-forma anurică 1,8 p
24. Alternative terapeutice de tratament ale litiazei ureterale
-Medical 1,3 p
-ESWL 1,3 p
-Ureteroscopie 1,3 p
-Abordul percutanat 1,3 p
-Endovezical 1,3 p
-Chirurgie deschisă 1,3 p
-Laparoscopie 1,3 p
30
BAREM STUDENŢI
Cap.5. TUMORI RENALE
1. Oncocitomul renal
Definiţie 1p
Este unilaterală şi unifocală în general (secundar bilaterală şi multifocală) 1p
Clinic-80% sunt asimptomatici.Secundar hematurie macroscopică, nefralgie, 3p
nefromegalie
Imagistic-aspect similar cu cancerul renal la ex CT, UIV, ecografie. 3p
Arteriografia aspect partcular-spiţă de roată
Tratament-oncologic radical la fel ca pentru tumorile renale 1p
2. Etiologia tumorilor renale parenchimatoase
Fumatul 3p
Mai frecvent la bărbaţi decât la femei, raportul fiind de 2:1 2p
Incidenţa maximă înregistrată în decadele VI şi VII de viaţă, dar cu 3p
incidenţă în creştere la vârste tinere
HTA, obezitatea 1p
3. Carcinomul renal cu celule clare, carcinomul renal papilar, carcinom cromofob

(aspecte macroscopice, evoluţie, prognostic)
Aspect macroscopic carcinom cu celule clare (circumscrise, pseudocapsulă, 3p

aspect galben-brun)
Carcinomul convenţional este considerat a fi cel mai virulent carcinom 1p
cortical renal. Prognostic prost în absenţa tratamentului chirurgical
Aspect macroscopic carcinom papilar (pseudocapsulă fibroasă, frecvent 2p
multifocal) –evoluţie bună sub tratament
Aspect macroscopic carcinom cromofob asemănător oncocitomului, 3p
circumscrise, voluminoase, aspect bej, cicatrice stelată
Evoluţie favorabilă-cel mai bun prognostic sub tratament.
4. Evoluţia naturală în carcinomul renal parenchimatos
Extensia locoregională-lentă, invadează capsula renală, grăsimea perirenală, 4p

suprarenala ipsilaterală, sistemul pielocaliceal, organe învecinate
Extensia venoasă-în vena renală şi vena cavă inferioară posibil până la 2p
nivelul atriului drept
Metastazele- 33-35% dintre pacienţi (plămîni, oase, ganglioni limfatici, 3p
ficat)
5. Manifestările clinice ale tumorilor renale parenchimatoase
31
Triada clasică durere, hematurie şi masă tumorală renală 1p
Caracteristicile hematuriei - microscopică sau macroscopică, totală, 3p
spontană, unică sau repetată, însoţită de colică renală (consecinţa
eliminărilor de cheaguri, cu obstrucţii ureterale consecutive), izolată sau
asociată altor semne- unicul simptom la aproximativ jumătate din pacienţi
Durerea renală - nefralgia surdă şi permanentă provocată de distensia 2p
capsulei şi tracţiunea pediculului renal. În eventualitatea hematuriei
abundente, cu cheaguri, durerea se manifestă sub formă de colică renală
Tumora-nefromegalia- se palpează mai precoce, când este situată polar 3p
inferior, tardiv când este ascunsă de bolta diafragmatică şi grilajul costal –
semne clinice de masă retroperitoneală, dură, neregulată, cu contact lombar
şi balotare abdominală, cu sonoritate anterioară când este mică, ascunsă de
ansele intestinale, mată când s-a abdominalizat prin volum, dislocând
intestinul, mobilă sau nu cu respiraţia, alteori fixată, în funcţie de extensie şi
perinefrita neoplazică
6. Sindroamele paraneoplazice în tumorile renale parenchimatoase – enumerare
Febra 1p
Alterarea stării generale, pierderea în greutate, astenia, anorexia 2p
Afectarea hepatică - sdr Stauffer 1p
Formele endocrine şi cardiovasculare – HTA, insuficienţă cardiacă, 3p
sindromul Cushing, sindromul Schwartz-Barter, miopatii, paraproteinele
IgM, enteropatia proteică (enteroglucagon), galactoreea (prolactina),
ginecomastia şi scăderea libidoului (gonadotrofine), hirsutism, amenoree,
alopecie de tip masculin, sindromul Sanarelli
Formele hematologice – anemia, poliglobulia, reacţiile leucemoide 2p
7. Examenul fizic în tumorile renale parenchimatoase.
Inspecţia-puţin relevantă-obstrucţia completă de VCI circulaţie colaterală, 2p

edeme, tumoră masivă abdominalizată
Palpare-cu blîndeţe-decelarea rinichiului tumoral la cei slabi, localizare 3p
polară inferioară, semn de diagnostic tardiv.
Sdr Wünderlich-efracţia tumorală retroperitoneală 2p
Varicocel simptomatic, fistule arteriovenoase intratumorale la auscultaţie 1p
Examenul clinic oferă date în stadiu avansat 1p
8. Examenul paraclinic în tumorile renale parenchimatoase.
Anemia-80% dintre pacienţi 2p

Analiza urinii – sediment urinar-hematurie 2p
Sindrom de retenţie azotată (cresterea serica a creatininei, ureei) 2p
Hipercalcemie, creşterea fosfatazei alcaline 1p
Tabloul hepatic sugestiv pentru sdr. Stauffer 1p
Markerii biologici - au valoare diagnostică redusă 1p
9. Examenul imagistic în tumorile renale parenchimatoase.
32
Ecografia-prima investigaţie recomandată face diagnosticul diferenţial între 2p
tumoră solidă sau conţinut lichidian. Ecografia Doppler-extensia venoasă în
vena renală, VCI, cavităţile cordului
Examenul CT - metoda de elecţie-diagnostic, stadializare (extensie venoasă, 3p
prezenţa metastazelor)
IRM-detectarea cu precizie a extensiei vasculare 1p
Radiografia pulmonară 1p
Arteriografia renală, cavografia, , investigaţiile radioizotopice 2p
10. Diagnosticul diferenţial al tumorilor renale parenchimatoase
Afecţiuni ce măresc rinichiul în dimensiuni (rinichiul polichistic, 2p

hidronefrotic, tbc renală, pionefroza, chist renal solitar)
Afecţiuni ce produc hematurie 1p
Carcinoamele renale tranziţionale 1p
Limfoamele renale (atât cele hodgkiniene cât şi cele non-hodgkiniene) 1p
Tumorile renale secundare (metastaze în rinichi) 1p
Cancerele glandei suprarenale 1p
Angiomiolipoamele 1p
Abcesul renal 1p
11. Tratamentul cancerului renal localizat (stadiile I, II, III).
Nefrectomia radicală-definiţie Robson 4p

Tipuri de limfodisecţie (locală, regională, extinsă) 3p
Tipuri de incizie recomandate 2p
12. Tratamentul chirurgical al cancerelor renale parenchimatoase cu extensie

venoasă.
Extensia venoasă-modalitate de progresie, nivel de extensie 3p

Evaluarea preoperatorie( Ex CT, IRM, ecocardiografie, ecografie esofagiană, 2p
cavografie)
Abordul şi tehnica depinde de extensia cranială a trombusului(cavotomie, 2p
rezecţie laterală, completă)
Abord în echipă mixtă-chirurgie cardiovasculară pentri trombusul 2p
supradiafragmatic
13. Operaţii conservatoare, chirurgia laparoscopică şi tratamentul minim invaziv în

tumorile renale parenchimatoase.
Indicaţiile operaţiilor conservatoare-imperative 1p

Indicaţiile operaţiilor conservatoare-relative 1p
Indicaţiile operaţiilor conservatoare-elective 1p
Nefrectomia radicală laparoscopică - recomandată în stadiul T2, iar 3p
nefrectomia parţială laparoscopică în stadiul T1 şi trebuie să respecte
principiile oncologice ale chirurgiei deschise.
Ablaţia prin curenţi de radiofrecvenţă, crioterapia – tehnici ghidate imagistic 2p
33
14. Terapia sistemică pentru carcinomul renal în stadiul metastatic
Chimioterapia (monoterapie) nu este folosită în cazul carcinomului renal 1p

metastazic
Imunoterapia poate fi folosită in tratamentul carcinomului renal cu 2p
determinări secundare
Interferon alfa (IFN-alfa) 2p
Interleukina2 (IL2) 2p
Factorii inhibitori de angiogeneză (inhibitori de tirozin kinază) sorafenib 2p
(Nexavar®) sunitinib (Sutent®)
15. Angiomiolipomul renal.
Definiţia microscopică 1p
Aspect macroscopic 1p
Complicatii - sângerarea retroperitoneală sau hematuria 2p
Aspecte imagistice –Ex CT , RMN – componenta lipidica 2p
Tratament-tumori mici- observatie 2p
Indicaţia chirurgicală - prezenţa simptomatologiei: durere, sângerare, 1p
suspiciune de malignizare sau profilactic: în cazul tumorilor mai mari de 4
cm
16. Sarcoamele renale.
Manifestări clinice - durere, tumoră palpabilă, hematurie 2p

Tipuri histopatologice enumerare -leiomiosarcom, fibrosarcom, liposarcom, 2p
osteosarcom, rabdomiosarcom, angiosarcom, hemangiopericitom,
condrosarcom.
Aspecte imagistice (ex CT, angiografie) 2p
Tratamentul chirurgical, extirparea chirurgicală radicală, adjuvant 3p
17. Tumorile metastatice secundare renale.
Tipuri de cancere ce metastazează în rinichi - pulmonare, mamare, gastro- 3p

intestinale, pancreatice, ovariene, cutanate (melanomul malign)
Aspecte clinice-asimptomatice rar durere, hematurie 3p
Aspecte imagistice ( Ex CT - mase renale mici, nodulare, multiple şi 3p
bilaterale
18. Aspecte anatomopatologice în Tumorile Wilms.
Macroscopic-unicentrice, unilaterale de obicei, mari,multilobulate, aspect 2p

albicios
microscopic 1p
Tumori cu histologie favorabilă- Tumorile rabdomiosarcomatoase, Nefromul 3p
mezoblastic congenital, Chisturile multiloculare.
Tumori cu histologie nefavorabilă- Tumorile anaplazice, Tumorile rabdoide, 3p
Sarcoamele renale cu celule clare.
34
19. Anomalii asociate cu Tumorile Wilms-enumerare.
Aniridie 2p
Hemihipertrofie corporeală 2p
Sindromul Beckwith-Wiedermann 1p
Anomalii urogenitale 2p
Anomalii musculo-scheletice 1p
Prezenţa unei neoplazii ulterioare 1p
20. Evoluţia naturală a tumorilor Wilms.
Din aproape în aproape-extensie locală 3p

Hematogena-venoasă 3p
Limfatică-adenopatii 2p
Metastaze 1p
21. Manifestările clinice ale tumorilor Wilms.
Tumora- abdominalizată prin volum, tumora îşi trădează originea 4p

retroperitoneală prin păstrarea contactului lombar la palpare
Dureri abdominale, distensie abdominală, deformarea abdomenului 2p
Greaţă, vărsături, febră, anorexie 1p
HTA 1p
Semne urologice-hematuria, varicocelul 1p
22. Manifestări paraclinice şi imagistice în tumorile Wilms.
HTA prin compresia ţesutului renal normal (ischemie renală) sau prin 2p
producerea directă de renină în cadrul tumorii
Sdr nefrotic, policitemie, aspecte sugestive de metastaze 1p
Ecografia- solide dar sunt cunoscute şi tumorile predominant chistice, 2p
consecutiv hemoragiilor şi necrozelor tumorale
UIV- calcificări ale tumorilor renale, care deşi rar intâlnite, se prezinta ca 2p
,,inele” periferice, induse de hemoragii tumorale vechi, leziuni renale
înlocuitoare de spaţiu şi, în acelaşi timp, arată starea rinichiului controlateral
Ex CT, IRM- acurateţe mai mare în evaluarea extensiei locoregionale a 2p
tumorii, a adenopatiilor şi metastazelor
23. Diagnosticul diferenţial al tumorilor Wilms.
Hidronefroza congenitală 2p
Chiste renale 2p
Neuroblastomul 2p
Nefrom mezoblastic 2p
Sarcoame 1p
24. Stadializarea tumorilor Wilms (clasificarea Societăţii Americane de Urologie

Pediatrică).
35
Stadiul I - Tumoră limitată la rinichi şi complet excizabilă 2p
Stdiul II - Tumora se extinde extracapsular, dar este complet excizabilă 2p
Stadiul III - Tumoră reziduală în abdomen după excizia chirurgicală 2p
Stadiul IV - Sunt prezente metastaze hematogene 2p
Stadiul V - Tumoră renală bilaterală în momentul diagnosticului 1p
25. Tratamentul Tumorilor Wilms - Principii.
Tratament chirurgical- nefrectomia radicală 1p

Incizie anterioară transperitoneală 1p
Biopsierea limitelor de rezecţie 1p
Tratamentul tumorilor renale bilaterale şi histologie favorabilă - 2p
chimioterapie neoadjuvantă şi apoi operaţii conservatoare
Chimioterapia- Actinomicina D, Vincristina, Doxorubicina, Ciclofosfamida 2p
şi Cisplatina
Tratamentul tumorilor renale bilaterale şi histologie nefavorabila - abord 2p
chirurgical agresiv urmat de chimioterapie şi radioterapie
Radioterapia. Tumorile Wilms sunt radio sensibile 1p
26. Prognosticul tumorilor Wilms - enumerare.
Histologia favorabilă sau nefavorabilă 3p

Prezenţa metastazelor hematogene 2p
Adenopatia tumorală 2p
Extensia locoregională a tumorii 2p
36
BAREM STUDENŢI
Cap.6. TUMORILE UROTELIALE ÎNALTE
1. Etiopatogenia tumorilor de uroteliu
Cele mai frecvent întâlnite, cu acţiune carcinogenetică certă, sunt 3p

următoarele:
 4-aminodifenil
 benzidina
 2-aminoftalen
 4-nitro difenil
 auramina
 a-naftilamina
 -naftilamina
Ultimele două substanţe sunt întâlnite la fumători. 2p
Statistici reunite evidenţiază că iradierea pelvisului (pentru tumori genitale, 1p
în special)
este urmată de dezvoltarea de tumori uroteliale vezicale la circa 3% din 1p
această categorie de pacienţi. Risc crescut pentru dezvoltarea de tumori
uroteliale prezintă şi pacienţii cu infecţii urinare cronice,
cei infestaţi cu Bilharzia 1p
sau pacienţii cu litiaze urinare cronice 1p
2. Anatomie patologică a tumorilor de cale urinară superioară
Macroscopic, tumorile uroteliale se prezintă ca tumori papilare, cel mai 1p

adesea cu implantare parietală largă, sesile, cu franjuri scurte
Pe suprafaţa de secţiune pot prezenta zone ferme sau pot fi chiar solide în 1p
totalitate.
Cel mai adesea sunt unice, existând totuşi multicentricitatea, care cel puţin 1p
pentru tumorile ureterale, ajunge la 50% din cazuri, realizând “maladia de
câmp urotelial”
Din punct de vedere microscopic, tumorile uroteliale pielocaliceale, sunt 1p
carcinoame papilare formate din celule tranziţionale, bine diferenţiate
A doua variantă histologică este reprezentată de carcinomul scuamos sau 1,5 p
epidermoid cu agresivitate evolutivă mult crescută, asociat adesea litiazei
sau malformaţiilor căilor urinare superioare ce favorizează staza urinară.
Acestea reprezintă circa 1-7% din tumorile uroteliale înalte
Mult mai rar, se pot întâlni şi adenocarcinoame ale pelvisului renal, forme 1,5 p
histologice rezultând din metaplazia glandulară a uroteliului, similară
structurii mucoasei colonice, secretoare de mucus(1,5p).
Grading-ul histologic sau gradul de diferenţiere celulară, apreciat prin 2p
citologie urinară, dar mai exact prin examen microscopic al specimenului
chirurgical extirpat, este apreciat în trei subdiviziuni sau, după alţi autori, în
patru: G I, G II, G III, GIV, ultima fiind reprezentată de tumorile cu
anaplazie extremă, care nu-şi mai păstrează caracteristicile tisulare comune
37
cu epiteliul care le generează.
3. Descrieţi evaluarea tumorii primare conform sistemului TNM în tumorile de cale

urinară superioară
Tx – tumora primară nu poate fi evaluată 1p

T0 – tumora primară nu se evidenţiază 1p
Ta – carcinom papilar neinvaziv (fără interesarea membranei bazale) 1p
T1- tumora invedează ţesutul conjunctiv subepitelial 1,5 p
T2 – tumora invedează stratul muscular 1,5 p
T3 – tumora invadează grăsimea peripielică sau parenchimul renal (ptr. 1p
tumorile pielocaliceale)
T3 – tumora invedează grăsimea periureterală (ptr. ureter) 1p
T4 – tumora invadează organele adiacente (sau grasimea perirenală, 1p
transparenchimatos pentru tumorile pielocaliceale)
4. Manifestările clinice în tumorile de cale urinară superioară
 hematuria macroscopică 1p
- este cel mai frecvent semn 0,5 p
- apare la 70-90% din pacienţii cu tumori uroteliale înalte 0,5 p
- are caracterele hematuriei tumorale: totală, abundentă, insidioasă,
nedureroasă, repetată, uneori unic simptom 0,5 p
 durerea 1p
- are caracter de nefralgie surdă, persistentă, rebelă datorată
hidronefrozei şi infiltraţiei neoplazice 0,5 p
- poate avea aspect colicativ prin obstructia data de cheaguri 0,5 p
- durerile colicative survin după sângerare 0,5 p
 tumora lombară sau în flanc 1p
- are o incidenţa redusă fată de tumorile parenchimatoase 0,5 p
- este mai frecvent determinată de hidronefroza secundară 0,5 p
 febra apare rar, în cazurile cu stază şi infecţie urinară asociate 1p
 sindrom de impregnare neoplazică la pacienţii cu stadii avansate de
evoluţie: scădere ponderală, paloare, anemie, astenie, semne de
intoxicaţie neoplazică 1p
5. Rolul metodelor citologice în diagnosticul tumorilor de cale urinară superioară
 citologia urinară spontană pozitivă la pacienţii fara tumori vezicale poate 2p

descoperi tumori de cale urinară superioară asimptomatice
 recoltarea directă a specimenului urinar se poate realiza prin
- cateter ureteral 1,5 p
- provocat prin periaj cu brush-catheter 1,5 p
 diagnosticul citologic depinde de experienţa citologistului, specimenul 2p
studiat şi gradul de anaplazie a tumorii
 citoflowmetria cu histiogramă permite analiza conţinutului în ARN şi 2p
ARN al celulelor tumorale şi studiul ploidiei.
38
6. Investigaţiile imagistice în diagnosticul tumorilor de cale urinară superioară
 Ecografia poate evidenţia zone hipoecogene în cavităţile renale, dilataţia 1p

supraiacentă a căii urinare, extensia ganglionară, metastaze. Modern
poate fi utilizată ecografia intraluminală.
 Radiografia renovezicală simplă poate evidenţia nefromegalia şi 1p
eventualele metastaze osoase.
 Urografia intravenoasă poate evidenţia : 1p
- defecte de umplere cu semnul Bergman prezent 1p
- hidronefroze sau ureterohidronefroze 1p
- stenoze ale căii urinare 1p
- rinichi nefuncţional urografic 1p
 Ureteropielografia retrogradă completează datele oferite de urografie sau 1p
este utilizată la pacienţii cu rinichi nefuncţional urografic sau insuficienţă
renală
 Tomografia computerizată/RMN poate evidenţia leziunile înlocuitoare de 1p
spaţiu la nivelul bazinetului prin diagnosticul defectelor de umplere. Este
utilă în diagnosticul adenopatiilor regionale şi a metastazelor.
7. Rolul investigaţiilor endoscopice in diagnosticul tumorilor de cale urinară

superioară
 Cistoscopia
- este obligatorie deoarece pacienţii cu tumori uroteliale înalte au un
risc de 20%-48% de a dezvolta tumori vezicale sincrone sau 1p
metacrone 1p
- poate evidenţia sângerare printr-un orificiu ureteral.
 Cateterismul ureteral
- permite opacifierea uretrogradă a căii urinare superioare 1p
- permite recoltarea de urină prin sonda ureterală pentru examen
citologic. 1p
 Ureteroscopia
- poate fi efectuată cu instrumentar sau flexibil 1p
- indicata in caz de defecte de umplere evidenţiate urografic,
hematurie unilaterală sau citologie pozitivă 1p
- metodă de evaluare atunci când se impun operaţii conservatoare 1p
- permite tratamentul conservator endoscopic 1p
- utilă pentru urmărirea postoperatorie după intervenţiile conservatoare 1p
8. Diagnosticul diferenţial al tumorilor de cale urinară superioară
Pentru tumorile pielocaliceale diagnosticul diferenţial se poate face cu:

 tumori renale parenchimatoase 1p
 litiaza radiotransparentă 1p
39
 hidronefroza congenitală sau secundară unor compresii extrinseci 1p
 tuberculoza urogenitală 1p
 rinichi nefuncţional urografic 1p
Pentru tumorile ureterale se impune diagnosticul diferenţial cu:

 periureteritele 1p
 tuberculoza 1p
 puroi 0,5 p
 calculi radiotransparenţi 0,5 p
 ureterită chistică 1p
9. Enumeraţi factorii de prognostic în tumorile de cale urinară superioară
 localizarea: tumorile ureterale sau la nivelul bazinetului extrarenal au 1,5 p

prognostic mai prost faţă de cele caliceale
 stadiul tumoral 1,5 p
 adenopatia şi invazia organelor adiacente sau prezenţa metastazelor au 1,5 p
prognostic nefavorabil
 gradingul 1,5 p
 multifocalitatea leziunilor 1,5 p
 concomitenţa tumorilor vezicale şi a ploidiei ADN 1,5 p
10. Descrieţi criteriile de alegere a alternativei de tratament în tumorile de cale

 stadiul tumoral 2p
 gradingul tumoral 2p
 localizarea tumorii 1,5 p
 multiplicitatea tumorală 1,5 p
 starea morfofuncţională a rinichiului contralateral 2p
11. Enumeraţi alternativele de tratament chirurgical conservator în tumorile de cale

 nefrectomie parţială 1,5 p

 excizia parţială de bazinet 1,5 p
 ureterectomie segmentară cu anastomoză ureterală termino-terminală 1,5 p
 ureterectomie segmentară distală cu reimplantare termino-terminală 1,5 p
 electrorezecţia endoscopică a tumorii 1,5 p
 vaporizarea laser a tumorii 1,5 p
12. Locul terapiei adjuvante în tumorile de cale urinară superioară
 Instilaţiile endoureterale
- sunt indicate la pacienţii la care s-au efectuat intervenţii 2p
conservatoare
- se pot utiliza instilaţii endoureterale cu BCG (imunoterapie) sau 1p
chimioterapie (mitomicina C)
- se pot efectua prin cateter ureteral, sonda de nefrostomie sau rezectia 1p
40
orificiului ureteral ce induce reflux in sistemul pielocaliceal 1p
- determină o reducere semnificativă a ratei de recidivă
 Radioterapia
- are un rol limitat în tratamentul tumorilor uroteliale înalte 1p
- rol în prevenirea recidivelor locoregionale după tratamentul 1p
chirurgical
 Chimioterapia
- bazată pe cisplatin sau combinaţii similare celor utilizate în tumorile
vezicale (MVAC) 2p
13. Protocolul de monitorizare postoperatorie a pacienţilor cu tumoră de cale urinare

superioară
 Intervalul de monitorizare este de 3 luni in primul an, bianual în al 2-lea

şi al 3-lea an, apoi anual. Monitorizarea se face prin: 1p
- examen clinic 1p
- citologie urinară 1p
- cistoscopie 1p
 Urografia se efectuează anual 1p
 La pacienţii cu tratament conservator se indică ureteroscopie la 6 luni în
primii ani apoi anual 1p
 Evaluarea metastazelor
- examen clinic, radiografie toracopulmonară şi probe hepatice
efectuate la 3 luni în primul an, 6 luni în următorii 2 şi anual în anii 4 1p
şi 5
- Tomografia computerizată se efectuează bianual în primul si al 2-lea 1p
an, apoi anual
- Scintigrafia osoasă se indică doar la pacienţii simptomatici sau care 1p
prezintă niveluri serice crescute ale fosfatazei alcaline
41
BAREM PUNCTAJ
Cap.7. – TUMORILE VEZICII URINARE
1.Tipuri histopatologice de tumori vezicale epiteliale

Carcinom cu celule tranziţionale 3 p.
Carcinom scuamos 2 p.
Adenocarcinom 2 p.
Carcinom nediferenţiat 2 p.
2. Semnele clinice ale tumorilor vezicale

Hematuria 1,5 p.
Piuria 1,5 p.
Polachiuria 1,5 p.
Disuria 1,5 p.
Durerea pelvină 1,5 p.
Cistita tumorală 1,5 p.
3. Investigaţiile imagistice în diagnosticul şi stadierea tumorilor vezicale: enumerare

Ecografia 2 p.
RRVS+urografia 2 p.
Tomografia computerizată 1,5 p.
RMN 1,5 p.
Radiografia toraco-pulmonară 1 p.
Scintigrafia osoasă 1 p.
4. Investigaţia ecografică în diagnosticul tumorilor vezicale

Ecografia vezicii urinare se poate executa pe cale abdominală, 1 p.
transrectală sau 1 p.
transuretrală. 1 p.
Tumorile vezicale apar la ecografie ca mase exofitice, 1 p.
ecodense, 1 p.
intracavitare, 1 p.
fixate la perete, 1 p.
care nu-şi schimbă poziţia odată cu schimbarea poziţiei 1 p.
pacientului, 1 p.
cu perete vezical normal adiacent tumorii
5. RRVS+UIV în diagnosticul tumorilor vezicale
42
Tumorile vezicale au drept semn radiologic cardinal imaginea
lacunară pe cistograma urografică. 4 p.
Tumorile infiltrative pot induce modificări ale supleţii
peretelui vezical, 1 p.
care devine rigid, 1 p.
inextensibil, 1 p.
retractat etc. în zonele patologice. 1 p.
Ureterohidronefroza sau 1 p.
rinichiul mut sunt rezultatele invaziei şi obstrucţiei ureterelor
intramurale induse de tumorile solide, infiltrative 1 p.
6. Rolul tomografiei computerizate şi RMN-ului în stadierea tumorilor vezicale

- apreciază infiltraţia parieto-vezicală-diferenţierea tumorilor
localizate la peretele vezical (T2) cu cele extinse extravezical 4 p.
(T3-4a,b)
- permite decelarea adenopatiei pelvine 2 p.
- permit decelarea metastazelor (hepatice,osoase) 3 p.
7. Investigaţiile endoscopice utilizate pentru diagnosticul şi stadierea tumorilor

vezicale

Cistoscopia cu cistoscop flexibil sau rigid (1+1+1) 3 p.
Biopsia tumorii (la rece sau cu rezectoscopul) (1,5+1,5) 3 p.
Detectarea tumorilor vezicale prin fluorescenţă 3 p.
8. Diagnosticul diferenţial al tumorilor vezicale

- tuberculoza urinară proliferativă 1,5 p.
- litiaza vezicală 1,5 p.
- adenomul prostatic 1,5 p.
- cistitele hipertrofice 1,5 p.
- ureterocelul 1,5 p.
- cheagurile endovezicale 1,5 p.
9. Parametrii de prognostic pentru tumorile vezicale non-invazive (superficiale)

Parametrii cu valoare prognostică pentru recidivă, în
ordine descrescătoare sunt: 1 p.
1.Numărul tumorilor prezente în momentul 2 p.
diagnosticului 2 p.
2.Rata recidivelor; o recidivă la 3 luni
3.Dimensiunile tumorii: o tumoră voluminoasă are şanse 2 p.
de recidivă mai mare 2 p.
4.Gradul de anaplazie
10. Grupele de risc pentru tumorile vezicale non-invazive
43
Tumorile vezicale noninvazive se divid pe baza factorilor
de prognostic în:
- tumori cu risc scăzut: unice,Ta, G1, sub 3cm 3 p.
- tumori cu risc mare: T1G3, multifocale sau cu recidive
multiple, Cis 3 p.
intermediare:toate celelalte tumori , Ta-1,G1-2, multifocale,
peste 3 cm 3 p.
11. Principii de tratament pentru tumorile vezicale non-invazive

1.Tur-v 3 p.
2.Chimioterapie instilaţională 3 p.
3.Instilaţii cu BCG 3 p.
12. Enumereţi citostaticele cele mai frecvent utilizate în chimioterapia instilaţională

Adriablastina 3 p.
Thio-Tepa 3 p.
Mitomycin C 3 p.
13. Indicaţiile BCG-ului

1. profilaxia împotriva recidivelor şi progresiei după 3 p.
îndepărtarea tumorii
2. tratamentul Cis, şi 3 p.
3. terapia ablativă a bolii reziduale sau multifocale. 3 p.
14. Principii de tratament pentru tumorile vezicale infiltrative

1.Tratament chirurgical
- cistectomie radicală 2 p.
- cistectomie parţială 2 p.
- TURV extensiv 2 p.
2. Radioterapia 2 p.
15. Precizaţi ce implică o cistectomie radicală

Cistectomia radicală constă în îndepărtarea
în bloc 1 p.
a vezicii 1 p.
prostatei 1 p.
veziculelor seminale şi 1 p.
ganglionilor limfatici pelvini la bărbat. 1 p.
44
La femeie,
îndepărtarea vezicii, 1 p.
uretrei, 0,5 p.
uterului, 0,5 p.
cervixului, 0,5 p.
trompelor, 0,5 p.
ovarelor, 0,5 p.
peretelui anterior al vaginului superior şi 0,5 p.
ganglionilor limfatici pelvini (exenteraţia pelvină
anterioară, pelvectomia anterioară). 1 p.
16. Indicaţiile cistectomiei parţiale

a) cei care au obţinut un răspuns clinic complet sau un răspuns
clinic parţial semnificativ la chimioterapia neoadjuvantă; 2 p.
b) leziuni solitare în regiuni anatomice favorabile; 2 p.
c) cei care nu au un istoric de cancer vezical infiltrativ anterior
sau recidivat; 2 p.
d) cei care nu au CIS; 1,5 p.
e) cei care au o bună capacitate vezicală. 1,5 p.
17. Enumeraţi schemele terapeutice de chimioterapie sistemică pentru tumorile

vezicale

MVAC (Methotrexat, Vinblastină, Adriablastină, Cisplatinium), 2,5 p.
CMV (Cisplatinium, Methotrexat, Vinblastină), 2 p.
2 p.
CISCA (Cisplatinium, Ciclofosfamidă şi Adriablastină). 2,5 p.
Carboplatin+Gemzar.
45
BAREM STUDENŢI
Cap. 8. ADENOMUL DE PROSTATĂ
1. Enumeraţi factorii etiopatogeni ai HBP
factori androgeni 1p
factori estrogeni 1p
hormoni peptidici 1p
factori de creştere 1p
interacţiune stromă-epiteliu-ducte 1p
vitamina A 1p
vitamina D 1p
factorii genetici 1p
factori infecţioşi 1p
2. Anatomia zonală a prostatei
zona periferică
70-75% din volumul glandei 0,5 p
este în vecinătatea peretelui rectal, fiind accesibilă tuşeului rectal 1p
sediul de elecţie al adenocarcinomului de prostată 1p
zona centrală
20% din volumul glandei 0,5 p
structură asemănătoare veziculelor seminale 0,5 p
se proiectează sub colul vezical 0,5 p
sediul de elecţie al prostatitelor 1p
zona tranziţională
5% din volumul glandei 1p
se dezvoltă periuretral 1p
sediul de elecţie al HBP 1,5 p
zona fibromusculară 0,5 p
3. Manifestări clinice în HBP
Simptome iritative
- polachiurie/frecvenţă 1p
- urgenţa 1p
- nocturia 1p
- pseudoincontinenţă prin urgenţă 1p
Simptome obstructive
- jet urinar slab (cade pe pantof) 0,5 p
- jet urinar împrăştiat sau ca o stropitoare 0,5 p
- jet urinar întrerupt 0,5 p
- ezitarea sau iniţierea dificilă a micţiunii 0,5 p
- urinare forţată, dificilă 1p
- dribbling terminal 1p
46
Simptome post micţionale
- dribbling postmicţional 0,5 p
- senzaţie de golire incompletă. 0,5 p
4. Enumeraţi protocolul de diagnostic al HBP
anamneză şi evaluarea simptomatologiei 1p

tuşeu rectal 2p
PSA 2p
ecografia 2p
uroflowmetria 1p
evaluarea funcţiei renale 1p
5. Tuşeu rectal în HBP
manevră standard, obligatorie 1p

poziţie: litotomie, ortostatism, coate şi genunchi, decubit lateral 1p
se pot decela diverse patologii: tumori rectale, hemoroizi, fisuri anale, tonus
sfincterian 1p
se lubrifiază degetul examinator şi se dilată canalul anal, după care începe
explorarea digitală propriu-zisă 1p
În HBP
consistenţa ferm-elastică, comparată cu cea a eminenţei tenare 1p
nedureroasă 1p
bine delimitată; 1p
suprafaţă netedă proemină pe peretele anterior rectal 0,5 p
lobii prostatici pot avea dimensiuni inegale 0,5 p
şanţul median poate fi prezent sau şters 1p
6. Rolul ecografiei în diagnosticul HBP
Se pot aprecia:
volumul prostatei 1p
volumul zonei tranziţionale 1p
ecostructura prostatei 1p
prezenţa lobului median 1p
reziduul vezical postmicţional 1p
impactul suferinţei prostatice asupra aparatului urinar superior 2p
decelarea unei patologii concomitente ale tractului urinar
(litiază, tumori, chiste, diverticuli) 2p
7. Diagnosticul diferenţial al HBP
Diagnosticul diferenţial al simptomatologiei:

- scleroza de col vezical congenitală sau dobândită 1p
- strictura de uretră 1p
- valve uretrale congenitale 0,5 p
- calculi uretrali 0,5 p
- corpi străini intrauretrali 1p
47
- stenoză de meat uretral extern 1p
Diagnosticul diferenţial al bolii:
- cancer de prostată 1p
- prostatite 1p
- litiază vezicală 0.5 p
- tumori vezicale 1p
- vezica hiperactivă 0,5 p
8. Complicaţii evolutive ale HBP
Retenţia acută de urină

- imposibilitatea de a elimina urina din vezică 0,5 p
- expresie clinică de glob vezical, palpabil suprapubian 1p
- nu trebuie confundată cu anuria 1p
Litiaza vezicală
- consecinţa stazei vezicale 0,5 p
- jet urinar brusc întrerupt, reluat la schimbarea poziţiei 0,5 p
- dureri în gland la micţiune 0,5 p
Infecţii urinare
- datorită stazei vezicale 1p
Diverticuli vezicali
- hernierea mucoasei între coloane 0,5 p
- micţiune în doi timpi 0,5 p
Hematuria
- micro sau macroscopică 0,5 p
- necesită cistoscopie pentru excluderea unei tumori vezicale 0,5 p
Ureterohidronefroza
- consecinţa uropatiei obstructive 0,5 p
- dilataţia este de obicei bilaterală 0,5 p
Insuficienţa renală cronică
- stadiul final al evoluţiei HBP 1p
9. Tratamentul non-chirurgical al HBP
Watchful waiting
- la pacienţi cu LUTS uşoare, fără complicaţii evolutive şi PSA în limite 0,5 p
de siguranţă 0,5 p
- schimbarea modului de viaţă
alfa-blocante
- prezenţa de alfa-receptori la nivelul colului vezical 0,5 p
- acţionează rapid, efect de durată 0,5 p
- nu acţionează pe volumul prostatei 0,5 p
- reacţii adverse: hipotensiune, ejaculare retrogradă 0,5 p
- terazosin, doxazosin, alfuzosin, tamsulosin, silodosin 0,5 p
Inhibitori de 5 alfa-reductază
- scade volumul prostatei 0,5 p
- scade dihidrotestosteron; modifică valoarea PSA 0,5 p
- efect lent 0,5 p
- efecte secundare: disfuncţie erectilă, scădere libidou şi volum ejaculat 0,5 p
- finasteridă, dutasteridă 0,5 p
48
Tratament combinat
- adenoame de prostată mai mari de 40 g,
cu LUTS moderate, absenţa complicaţiilor evolutive 2p
Fitoterapia
- efecte antiandrogenice, antiinflamatoare 0,5 p
- LUTS uşoare 0,5 p
10. Indicaţiile tratamentului chirurgical
Retenţiile acute de urină repetate 1p

infecţii urinare recurente secundare HBP 1p
litiază vezicală secundară HBP 1p
diverticuli vezicali secundari HBP 1p
Insuficienţă renală acută secundară HBP 2p
eşecul tratamentului medicamentos 2p
cererea expresă a pacientului 1p
11. Indicaţiile TUR-P
Retenţie acută de urină repetată la bolnavi peste 50 ani, cu HBP confirmată

ecografic şi PSA normal 2p
Retenţie cronică de urină cu complicaţii evolutive ale HBP 2p
pacienţi neresponzivi la tratamentul medicamentos 2p
scor IPSS peste 20 1p
hematurie persistentă datorată HBP 1p
Insuficienţă renală cronică cu Ureterohidronefroză bilaterală 1p
12. Contraindicaţii TUR-P
imposibilitatea de a aşeza bolnavul în poziţie de litotomie (coxartroză,

proteze de şold) 1p
comorbidităţi grave cardio-pulmonare 1p
coagulopatii severe 1p
afecţiuni neurologice grave şi care determină incontinenţă sau atonie vezicală 1p
calculi vezicali giganţi, ce nu pot fi rezolvaţi endoscopic 2p
diverticuli vezicali voluminoşi, cu simptomatologie proprie 1p
volum mare al adenomului de prostată 2p
13. Complicaţii TUR-P
Intraoperatorii
- perforaţii capsulă prostatică 1p
- sângerare importantă 0,5 p
- subminare trigon vezical 0,5 p
- leziunea sfincterului striat 1p
Postoperatorii imediate
- sângerare 0,5 p
- sindrom post TUR-P 1p
- probleme de drenaj 0,5 p
49
- complicaţii infecţioase 0,5 p
- Retenţie acută de urină la extragerea sondei uretro-vezicale 0,5 p
Postoperatorii tardive
- incontinenţă urinară 0,5 p
- scleroză de col vezical 0,5 p
- stricturi uretrale 1p
- ejaculare retrogradă 0,5 p
- infecţii urinare 0,5p 0,5 p
14. Manifestări clinice ale sindromului post TUR-P
cardiovasculare: HTA, bradicardie, aritmii, stop cardiac 2p

respiratorii: dispnee, cianoză, edem pulmonar acut 2p
neuropsihice: agitaţie, confuzie, cefalee, convulsii, comă 2p
renale: oligoanurie, insuficienţă renală acută 3p
15. Prevenţia şi tratamentului sindromului post TUR-P
Prevenţie
- limitarea timpului de rezecţie 1,5 p
- scăderea presiunii lichidului de lucru 1p
- folosirea lichidelor de irigaţie izoosmotice 1p
- administrarea de diuretic intraoperator 1p
Tratament
- forţarea diurezei 1p
- corecţia hiponatremiei 1p
- reechilibrare hidroelectrolitică 1p
- antibioterapie 1,5 p
16. Indicaţiile tratamentului chirurgical clasic al HBP
adenoame voluminoase (peste 100 g) 2,5 p

diverticul vezical voluminos, cu simptomatologie proprie 2,5 p
litiază vezicală voluminoasă, ce nu poate fi rezolvată endoscopic 2,5 p
afecţiuni care contraindică TUR-P 1,5 p
17. Complicaţiile adenomectomie transvezicale
sângerare postoperatorie 1p
înfundarea cateterului urinar 1p
scleroză de col vezical 1p
stricturi de uretră 1p
incontinenţă urinară 1p
fistule hipogastrice şi recto-prostatice 1p
infecţii urinare persistente 1p
ejaculare retrogradă 1p
disfuncţie erectilă 1p
50
BAREM STUDENTI
Cap. 9. CANCERUL DE PROSTATĂ
1. Manifestări clinice locale în ADK – simptomatologie obstructivă
scăderea forţei jetului urinar 1,1 p

dificultate în începerea micţiunii 1,1 p
jet urinar întrerupt 1,1 p
retenţia incompletă de urină fără distensie vezicală 1,1 p
retenţia incompletă de urină cu distensie vezicală 1,1 p
retenţia completă de urină 1,1 p
falsă incontinenţă urinară (prin „prea plin”) 1,1 p
disuria provocată de infiltraţia neoplazică a colului vezical 1,1 p
2. Manifestări clinice locale în ADK – simptomatologia iritativă
polachiurie nocturna şi diurna 4,5 p

imperiozitate micţionala si incontinenţa prin imperiozitate 4,5 p
3. Enumeraţi manifestările clinice locale în ADKP
simptomatologie obstructivă 1,6 p

simptomatologia iritativă 1,6 p
hematuria 1,6 p
hematospermia, scăderea volumului spermatic ejaculat sau impotenţa 1,6 p
durerea loco-regională în stadiile avansate, extracapsulare localizată în perineu, rect, cu
iradiere spre hipogastru sau penis 1,6 p
4. Manifestări clinice generale în ADK-p
A- sindrom consumptiv, inapatenţă, astenie, adinamie 1,6 p

B- osoase – metastaze osoase 1,6 p
- dureri lombare sau la nivelul bazinului osos
- anemie
- înlocuirea măduvei osoase cu metastazele prostatice
C- limfatice 1,6 p
- edeme ale membrelor inferioare
- compresia venelor iliace
- cu sau fără tromboflebite profunde
D- hepatice - metastaze hepatice 1,6 p
- durere
- icter obstructiv
E- cerebrale – metastaze osoase 1,6 p
- cefalee
- sindrom de hipertensiune intracraniană
- greţuri, vărsături
- durerea lombară apare în obstrucţia ureterală bilaterală
- insuficienţa renala cronica
5. Prostatectomia radicală
51
tratament chirurgical al CP 1p
îndepărtarea întregii prostate + excizia veziculelor seminale 1p
cale de abord – deschisa (retropubică şi perineală) 1p
laparoscopică (extraperitoneală sau transperitoneală) 1p
indicaţii - CP curabil la pacienţii cu speranţă de viaţă mai mare de 10 ani 1p
stadiul T1a la pacienţii cu speranţă de viaţă mai mare de 15 ani sau Gleason crescut 1p
stadiul T1b, T2 1p
contraindicaţii - speranţa de viaţă mai mică de 10 ani 1p
T3 cu extensie extracapsulară 1p
6. Tratamentul hormonal în ADK - p
tratament ce reduce testosteronul circulant sau la nivelul ţesutului prostatic 1p

începerea tratamentului hormonal se face din momentul diagnosticului 1p
orhidectomia 1p
estrogeni 1p
analogi RH-LH 1p
antiandrogeni 1p
indicaţii: la pacienţii cu cancer local avansat 1p
boală metastatică 1p
opţional: pacienţi T1b-T2 ce nu sunt candidaţi pentru tratamentul curativ 1p
7. Tuseul rectal in ADK-p
TR evidenţiază tumora când este mai mare de 0,2 ml (cc) 1p

cancerul in situ nu 1p
produce modificǎri la TR; diagnosticul este histologic (corespunde T1). 1p
nodulul canceros;
nodul dur, de mǎrime variabilǎ, încastrat în parenchimul glandular
nodulul poate fi unic sau multiplu, 1p
în acelaşi lob sau în ambii lobi prostatici
sau poate ocupa integral lobul respectiv (corespunde T2)
prostata mare, durǎ; 1p
întreaga glandǎ prostaticǎ este mare, cu o duritate lemnoasǎ, cu repartiţie uniformǎ sau
neregulatǎ
stadiu mai avansat, 2p
glanda îşi pierde configuraţia;
masǎ tumoralǎ bombând în ampula rectalǎ, cu prelungiri laterocraniene în direcţia
veziculelor seminale care sunt înglobate în procesul neoplazic; "cap de taur”
(corespunde T3).
carcinomatoza prostatico-pelvinǎ; 2p
tuseul rectal descoperǎ o masǎ tumoralǎ densǎ, care cuprinde tot pelvisul
aderentǎ la pereţii osoşi, imobilǎ, neregulatǎ, dureroasǎ la atingere sau total indolorǎ.
rectul poate fi comprimat, îngustat, sau chiar efectiv invadat de masa tumoralǎ
(corespunde T4).
8. Ce ştiţi despre PSA?
antigenul prostatic specific (PSA) este o protează produsă aproape exclusiv de celulele 2,25 p
epiteliale prostatice
este organ-specifică dar NU cancer-specifică 2,25 p
PSA este între 4 şi 10 ng/ml, incidenţa CP este între 25-35% la puncţia biopsie 2,25 p
52
prostatică (PBP)
PSA este > 10 ng/ml incidenţa creşte la 50-80% 2,25 p
9. Ce ştiţi despre ecografia transrectală şi PBP?
ecografia prostatică transrectală (TRUS) 1,5 p

leziunile maligne prostatice apar hipoecogene de obicei dar pot fi şi izo- sau 1,5 p
hiperecogene
TRUS va evidenţia cu 50% mai multe CP decât TR 1,5 p
biopsia prostatică poate fi făcută cu ghidaj digital, dar standard se face ecoghidat 1,5 p
ţintită pe leziune, dacă aceasta a fost descoperită la TR şi PSA > 10 ng/ml 1,5 p
dacă pacientul are indicaţie de tratament curativ sau PSA < 10 ng/ml se utilizează 1,5 p
biopsii multiple; tendinţǎ de a creşte numǎrul de puncţii la 10-12 în intenţia creşterii
ratei de detecţie a CP
10. Stadializarea CP
evaluarea „T” 1p
TR 1p
determinarea PSA 1p
TRUS 1p
biopsii prostatice multiple 1p
evaluarea N - numai în intenţia tratamentului curativ prin CT/RMN 1p
evaluare histologică obţinută după limfadenectomie 1p
evaluarea „M” metastazelor 1p
scintigrama osoasă care se efectueazǎ la PSA > 10 ng/ml 1p
11. Diagnostic diferenţial CP
nodul prostatic diagnosticat prin TR 1,5 p

prostatita cronică granulomatoasă 1,5 p
tuberculoză 1,5 p
TURP în antecedente 1,5 p
litiază prostatică 1,5 p
boala Paget vizibile leziuni osoase pe radiografii standard nivele crescute ale fosfatazei
alcaline,nivel PSA seric normal 1,5 p
12. Cauze de PSA ridicat în condiţiile unei biopsii corect efectuate, dar negative
BPH 1,3 p
PIN (prostatic intraepithelial neoplasia)
inflamaţie 1,3 p
traumatism (inclusiv tuşeu rectal) 1,3 p
activitate sexuală 1,3 p
activitate fizică 1,3 p
volum prostatic şi vârstă 1,3 p
13. Radioterapia interstiţiala în CP (brahiterapie)
indicaţii - ca tratament curativ pentru cancerul prostatic localizat 1p

două tipuri de radioterapie 1p
cu doze de intensitate înaltă 1p
cu doze de intensitate joasă 1p
53
tratament cu intensitate înaltă se face cu Iridiu-92 radioactiv 1p
2 săptămâni de radioterapie convenţională - 1 şedinţă de brahiterapie - 2 săptămâni
pauză - a 2-a şedinţă de brahiterapie - 2 săptămâni de radioterapie convenţională
1p
tratamentul cu intensitate joasă foloseşte Palladiu-103 sau Iod-125 1p
se aplică într-o singură şedinţa ce durează 1-2 ore cu acele radioactive plasate sub
control ecoghidat 1p
incidenţa scăzută a complicaţiilor; rectite, incontinenţă urinară, impotenţă 1p
14. Watchfull waiting în CP
strategie terapeutică care presupune o amânare controlată a unei forme de tratament.

1p
indicaţii: cancer prostatic localizat (N0M0)
T1a - tumoră bine/moderat diferenţiată 1p
la pacienţi tineri cu speranţa de viaţă > 10 ani; urmărirea - prin PSA, TRUS şi biopsii
prostatice ecoghidate 1p
T1b-T2b - tumori bine/moderat diferenţiate 1p
la pacienţi cu speranţa de viaţă < 10 ani, asimptomatici 1p
cancer prostatic local avansat (T3-T4) 1p
pacienţii cu CP bine/moderat diferenţiat cu speranţa de viaţă mică 1p
cancer prostatic metastatic 1p
15. Complicaţiile prostatectomiei radicale
deces perioperator 1p
hemoragie importantă 1p
leziuni rectale 1p
TVP si embolie pulmonară 1p
limfocel 1p
fistulă urinară 1p
incontinenţă moderată si incontinenţă severă 1p
impotenţă 1p
scleroză de col si strictură uretrală 1p
54
BAREM STUDENŢI
Cap.10. ASPECTE DE PATOLOGIE A CONŢINUTULUI SCROTAL
Punctaj Total
Nr. Întrebare Răspuns corect
acordat punctaj
a) În copilărie (predomină tumora
sacului vitelin);
3p
Care sunt cele trei vârfuri b) La adultul tânăr între 20-40 ani
3p
1. de incidenţă ale curbei (predomină carcinomul embrionar şi 9 puncte
cancerului testicular ? teratocarcinomul);
3p
c) La vârstnicul peste 60 ani
(predomina seminoamele).
a) Maldescensus-ul testicular;
3p
b) Cancerul testicular în antecedentele
3p
personale;
c) Atrofia testiculară;
1p
Care suint factorii de d) Factori genetici (prezenţa
incriminaţi în izocromozomului 12p;
9 puncte
2. etiopatogenia tumorilor supraexpresia ciclinei D2;
1p
testiculare germinale subexpresia genei
(TTG) ? retionoblasytomului şi a
inhibitorilor kinazici;
1p
e) Factori endocrini (sindroamele
Klinefelter, Down,
pseudohermafroditismul);
a) Incidenţa globală: 4-6 cazuri
noi/100.000 de barbati 1p
b) incidenţa este mai mare la rasa albă,
în special din statele industrializate 3p
Care sunt caracteristicile
vestice, si foarte mica la rasele neagra si
epidemiologice si 9 puncte
3. galbena: 2p
histologice actuale ale
c) reprezintă 97% din tumorile 2p
cancerului testicular ?
testiculului 1p
d) au natură germinală în 95% din cazuri
e) netratată, boala duce la decesul
pacientului în urmatorii 2 ani;
a) seminom 2p
Enumerati principalele b) carcinom embrionar 2p
4. histotipuri de tumora c) teratom 2p 9 puncte
testiculara germinala pura d) tumora de sac vitelin 1p
e) coriocarcinom 2p
5. Precizati principalele a) TTG derivă dintr-un precursor 3p 9 puncte
caracteristici ale comun: celula germianală fertilizată,
patogeniei tumorilor care, prin diviziune, va da nastere
testiculare germinale celulelor embrionare, respectiv
(TTG) extraembrionare (trofoblastice)
b) Majoritatea TTG derivă dintr-o 3p
varietate preinvazivă comună:
neoplazia germinală intratubulară
55
(sau CIS)
c) Celulele embrionare vor da naştere 1,5 p
seminomului, carcinomului
embrionar şi teratomului 1,5
d) Celulele trofoblastice vor da naştere p
tumorii de sac vitelin şi
coriocarcinomului
e) Invazia locală, din aproape în
aproape;
f) Metastazarea limfatică: 3p
- în ganglionii limfatici regionali
(ganglionii retroperitoneali,
Care sunt căile de periaortici şi pericavi);
9 puncte
6. extensie ale tumorilor - ganglionii limfatici 3p
testiculare germinale ? supradiafragmatici
(mediastinali, supraclaviculari,
axilari)→staţii extraregionale;
g) Metastazarea sanguină: 3p
- pe calea venei spermatice, în
plămân, ficat, oase, creier.
7. Care sunt semnele clinice a) Nodulul tumoral indolor in testicul 9 puncte
ale tumorilor testiculare (masă scrotală in caz de tumora
germinale? totala 3p
1. de notat şi forma de testicul
tumoral cu hidrocel satelit (10%
cazuri);
2. de notat şi forma clinică
pseudoinmflamatorie (30%);
3. de notat si fongus tumoral
(invazia locala)
b) prezenţa semnelor de diseminare:
1. adenopatii inghinale,
retroperitoneale, axilare, 3p
supraclaviculare;
2. boală adenopatică
retroperitoneală avansată,
compresivă (mimând abdomen
acut);
3. ureterohidronefroză prin
compresie adenopatică – clinic
colică renală;
4. sindroame neurologice prin
compresie adenopatică a
plexului lombar sau metastaze
osoase vertebrale;
5. hepatomegalie metastatică;
6. sindrom toraco-pulmonar
(hemoptizie, tuse, dispnee, 3p
durere toracică);
7. metastaze osoase cu fracturi pe
os patologic;
8. edeme membre pelvine prin
tromboze venoase sau tromboză
VCI prin masă adenopatică
56
retroperitoneală;
c) semne de activitate endocrină:
1. ginecomastia uni sau bilaterală;
2. coborârea spontană, tardivă, a
unui testicul ectopic
3. virilizarea precoce
a) Examen clinic local (scrotal) si 1p
general +
1. ecografie testiculară (scrotală, 1p
inghinală, abdominală); 1p
Care este protocolul 2. radiografie toracică standard;
standard de diagnostic al 3. tomografie computerizată 2p
8. 9 puncte
unei tumorilor abdomino-pelvină (+ toracică,
testiculare ? în caz de N+); 2p
4. markeri tumorali (AFP, -HCG,
LDH seric); 2p
5. examenul anatomopatologic al
piesei de orhidectomie radicală.
Care sunt cei mai utilizaţi
a) Alfafetoproteina serică (AFP);
markeri tumorali în 4,5 p
9. b) Coriogonadotrofina umană serică 9 puncte
diagnosticarea tumorilor 4,5 p
fracţiunea beta (-HCG).
testiculare ?
a) Seminomul – tumoră mare, ce creşte
testiculul în toate diametrele, cu
aspect uniform alb-cenuşiu pe 2,5 p
secţiune, cu rare zone de necroză
hemoragică;
b) Carcinomul embrionar (CE) –
Precizaţi caracterele tumoră mică, cu suprafaţă
histopatologice neregulată, consistenţă inegală, 2,5 p
macroscopice ale aspect neomogen pe secţiune, alb-
10. 9 puncte
pricipalelor tipuri de cenuşiu, cu zone întinse de necroză
tumorilor testiculare hemoragică;
germinale c) Teratomul – tumoră mare sau foarte 2,5 p
mare, aspect neomogen, pestriţ pe
secţiune, cu arii chistice, solide,
cartilaginoase, osoase, sebacee, 2,5 p
mucoase;
d) Coriocarcinomul – tumoră mică, sub
5 mm , moale, hemoragică;
Stadiul I – tumoră în scrot ce nu a 3p
depăşit testiculul; 3p
Precizaţi stadializarea Stadiul II – tumoră în scrot cu 3p
9 puncte
11. Boden şi Gibb a tumorilor adenopatii retroperitoneale;
testiculare Stadiul III – tumoră în scrot cu
metastaze depăşind spaţiul
retroperitoneal.
a) Tratamentul chirurgical
5p
(orhidectomia radicală; LARP;
Arătaţi care este
excizii şi ablaţii de leziuni 9 puncte
12. „trepiedul terapeutic” al
secundare);
tumorilor testiculare 2p
b) Polichimioterapia adjuvantă;
2p
c) Radioterapia adjuvantă.
57
a) Ablaţia monobloc a testiculului,
3p
vaginalei şi cordonului spermatic;
b) Se realizează prin incizie inghinală
cu deschiderea canalului inghinal;
3p
c) Testiculul este mobilizat în plagă
Descrieţi în ce constă după pensarea primară, si, apoi,
13. orhidectomia radicală secţionarea, la orificiul profund al 9 puncte
2p
pentru tumora testiculara canalului inghinal, a funiculului
spermatic;
d) Se poate practica orhidotomie
exploratorie cu examinarea leziunii,
1p
în situaţii incerte, înainte deciziei
chirurgicale definitive;
a) Constă în ablaţia funiculului
spermatic homolateral (restant după
orhidectomie) şi a ganglionilor
limfatici retroperitoneli din teritoriul 3p
delimitat lateral de cele doua
uretere, cranial de pediculii renali si
caudal de bifurcatia vaselor mari
Precizaţi în ce constă,
abdominale.
când este recomandată,
b) În funcţie de stadiul oncologic de
care este principala
boală, este recomandată în
14. complicaţie postoperatorie 9 puncte
diagnosticul stadial şi tratamentul 2p
şi care este valoarea
adjuvant al TTGNS;
LARP (limfadenectomiei
c) Infertilitate prin anejaculare 2p
retroperitonele) ?
(extirparea ganglionilor simpatici
paravertebrali T12-L3 şi a filetelor
simpatice aferente produce 2p
anejaculare („orgasm uscat”).
d) Valoarea ei este diagnostic stadială
şi terapeutică (reducţie tumorală cu
intenţie totală).
a) Este indicată în tratamentul adjuvant 4,5 p

Când este indicată al TTGNS indiferent de stadiu
15. 9 puncte
chimioterapia adjuvantă ? b) Si al TTGS în stadiul de boală 4,5 p
avansată (stadiile IIC si III)
a) Chimioterapia de primă linie: VAB-

6, BEP, POMB-ACE în care
A=actinomicină D, M=metrotexat, 3p
V= vinblastină, B=bleomicină,
Descrieţi regimurile P=cisplatinum, C=ciclofosfamidă,
16. polichimioterapice cele I=ifosfamidă, E=etopozid; 9 puncte
mai curent utilizate: b) Chimioterapia de linia a 2-a: VIP 3p
(vinblastină + ifosfamidă +
cisplatinum) sau VEIP (+etopozid).
c) Chimioterapia „de salvare” (doze
deliberat toxice) 3p
a) În terapia seminoamelor pure stadiul
Când este indicată
I, IIA şi IIB; 4,5 p
17. radioterapia adjuvantă şi 9 punct
b) Asociază riscul mielodisplaziei şi al 4,5 p
ce riscuri prezintă ea ?
infertilităţii.
58
a) Examen clinic local şi general,
determinare markeri tumorali,
Care sunt examenele
radiografie torace şi examen CT
obligatorii de efectuat şi 4,5 p
abdominopelvin, precum şi
care este cadenţa
ecografia testiculului controlateral
18. controalelor din 9 puncte
b) Cu excepţia ecografiei testiculului
protocolul de 4,5 p
controlateral, care se face odată pe
supraveghere al tumorilor
an, cadenţa celorlalte explorări este:
testiculare ?
la 3 luni în primii 2 ani, la 6 luni în
următorii 3 şi anual apoi;
Predominanţa dilataţiei plexului
pampiniform pe partea stângă se
datorează particularităţilor anatomice ale
drenajului venos spermatic intern pe
Precizaţi datorită cărui
această parte, ce favorizează dezvoltarea
fapt varicocelul clinic
hipertensiunii venoase 3p
19. manifest este localizat în 9 puncte
- vena spermatică stângă este lungă
95% din cazuri pe partea
(mai lungă decât cea dreaptă cu 3p
stanga.
aproximativ 10 cm) şi se varsă în unghi
drept în vena renală stângă care, la 3p
rândul ei, fiind comprimată de pensa
aorto-mezenterică,.
a) Gradul I: varicocel palpabil doar la
3p
manevra Valsalva;
Precizaţi gradele de 3p
b) Gradul II: varicocelul este palpabil
20. clasificare clinică ale 9 puncte
în decubit dorsal, dar nu este vizibil;
varicocelului. 3p
c) Gradul III: varicocelul este vizibil şi
palpabil în decubit dorsal.
a) Palparea scrotului, culcat şi în
picioare; 2p
b) Ecografia scrotală cu evaluarea 2p
structurii şi dimensiunilor 2p
21. Precizati schema de 9 puncte
testiculelor plus eco Doppler venos;
diagnostic a varicocelului
c) Ecografia rinichiului şi spaţiului 2p
perirenal;
d) Spermograma
22. Menţionaţi principiul şi a) Principiul operaţiei: întreruperea 2p 9 puncte
tipurile de tratament refluxului venos veno-spermatic;
chirurgical ale b) Metoda endovasculară: embolizarea 1p
varicocelului. selectivă prin cateterism
transfemural al venei spermatice
interne şi embolizarea în sens 2p
retrograd a trunchiului spermatic;
c) Tratament laparoscopic prin abord
transperitoneal sau extraperitoneal şi
aplicarea de clipuri + secţionare pe 2p
trunchiurile venoase spermatice
interne;
d) Tratament chirurgical clasic –
ligatura şi secţionarea venelor
spermatice la nivel inghinal sau
retroperitoneal înalt cu menajarea
arterei spermatice (procedeu
Ivanissievich).
59
e) Varicocelectomia microscopica
subinghinala (abordul funiculului
spermatic se face la nivel prepubian
şi subinghinal; trunchiurile venoase 2p
sunt identificate, secţionate şi
ligaturate sub magnificaţie –
nmicroscop operator)
a) asimetrie scrotală mai mult sau mai 1p
puţin pronunţată;
b) tumefacţie progresivă, cu disconfort 1p
local la nivelul bursei scrotale
afectate;
c) La palparea locală, formaţiunea
tumorală este nedureroasă, are 3p
Enumeraţi elementele
caracterul de lichid aflat sub
clinice care sunt esenţiale
presiune, funiculul spermatic fiind
23. în precizarea 9 puncte
net perceptibil şi normal, la nivelul 2p
diagnosticului de hidrocel
orificiului inghinal superficial;
idiopatic (primar)
d) tegumente scrotale destinse, în
tensiune, dar normale, fără semne 2p
inflamatorii prezente;
e) ecografia scrotală confirmă natura
lichidiană a colecţiei scrotale şi, în
plus, exclude coexistenţa unei
tumori testiculare.
60
BAREM STUDENŢI
Cap.11. TRAUMATISMELE RENALE
1. Clasificarea contuziilor renale în funcţie de gravitate
Gradul I - contuzia renală (minimă) caracterizată prin apariţia unui hematom 2p

interstiţial sau subcapsular cu menţinerea intactă atât a capsului renale cât şi a
sistemului pielocaliceal.
Gradul II – include leziuni ale corticalei superficiale, cu o profunzime mai mică de 1 2p
cm., fără a afecta medulara profundă sau sistemul colector.
Gradul III – include ruptura parenchimului cu o profunzime de peste 1 cm., fără 2p
lezarea sistemului colector sau extravazare urinară.
Gradul IV – leziunile parenchimatoase afectează corticala, medulara şi sistemul 2p
pielocaliceal sau apar leziuni vasculare cu hemoragii limitate.
Gradul V – include zdrobirea rinichiului sau a pediculului renal. 1p
2. Enumeraţi manifestările clinice în traumatismele renale închise
Semne generale sunt determinate de şocul hemoragic şi/sau de şocul traumatic. 1p

Acestea includ:
 pierderea conştienţei 1p
 hipotensiune arterială 1p
 puls accelerat, filiform 1p
 tegumente palide, reci, umede. 1p
Semne locale:
 durere lombară violentă, continuă, însoţită de contractură lombară 1p
 hematurie microscopică sau, mai ales, macroscopică 1p
 tumoră lombară (împastarea lombei sau lomba plină) produsă de
revărsatul hematic sau urohematic perirenal 1p
 atunci când leziunea traumatică renală comunică cu cavitatea peritoneală
apar semne de hemoperitoneu 1p
3. Investigaţiile imagistice în traumatismele renale închise
Ecografia abdominală: 1p
 decelează colecţiile intra- şi perirenale
Radiografia reno-vezicală simplă 1p
 evidenţierea conturului renal,
 imaginea muschiului psoas poate fi ştearsă în caz de
colecţii perirenale,
 ascensionarea diafragmului,
 evidenţiază eventualele fracturi osoase asociate.
Urografia intravenoasă se efectuează în urgenţă dacă TA sistolică >70 mm Hg. 2,5 p
Aceasta poate evidenţia:
 rinichi nefunctional,
 prezenţa substanţei de contrast în lombă,
 amputaţii caliceale,
 fragmente renale funcţionale detaşate,
 deplasarea ureterului prin colecţia retroperitoneală.
Tomografia computerizată este cea mai valoroasă investigaţie imagistică. 2,5 p
 furnizeaza informatii mai exacte asupra leziunilor şi a dimensiunilor
61
hematomului perirenal.
 evaluează şi starea organelor intraperitoneale.
Arteriografia renală are indicaţii restrânse. Arteriografia este metoda de elecţie atunci 1p
când este necesară embolizară arterială selectivă pentru tratamentul hematuriei
persistente sau secundare din ramurile vaselor renale
Scintigrafia renală cu nefrogramă izotopică este utilizată pentru evaluarea tardivă 1p
posttraumatică a funcţiei renale.
4. Enumeraţi complicatiile traumatimelor renale închise.
Complicaţii precoce: 3p
 sângerare persistentă
 apariţia hematomului extracapsular datorită ruperii capsulei într-un timp
secundar
 complicaţii infecţioase (abces, sepsis)
 fistulă urinară persistentă
Complicaţii tardive: 6p
 fistulă arterio-venoasă
 hipertensiune arterială
 hidronefroză prin compresie extrinsecă ureterală
 litiază renală secundară
 pielonefrită cronică
 fibroză retractilă prin organizarea hematomului
 scleroatrofie renală
 anevrism al vaselor renale.
5. Indicaţiile tratamentului chirurgical în traumatismele renale
Indicaţii absolute
 starea de şoc hemoragic ce nu poate fi corectată prin măsurile de
reechilibrare volemică 2p
 hematomul perirenal voluminos sau expansiv 1p
 hematomul pulsatil 1p
 leziunile vasculare de gradul 5 1p
Indicaţii relative
 extravazarea urinară 1p
 leziunile vasculare 1p
 existenţa fragmentelor de parenchim renal neviabil 1p
 evaluarea incompletă a pacientului. 1p
6. Tratamentul conservator în traumatismele renale închise
Măsurile de urgenţă au ca obiectiv combaterea şocului traumatic şi hemoragic. 2p

Tratamentul conservator include:
 internarea şi repausul la pat 2p
 monitorizarea funcţiilor vitale şi a hematuriei 2p
 administrarea de antialgice, hemostatice, antibiotice 1,5 p
 menţinerea echilibrului volemic şi hidroelectrolitic. 1,5 p
62
TRAUMATIMELE URETERALE
7. Enumeraţi mecanismele de producere a traumatismelor ureterale
Traumatisme externe (cel mai adesea penetrante). 2p

Traumatisme iatrogene, apărute în timpul intervenţiilor chirurgicale deschise
 explorări renale şi uretero-renale intervenţii ginecologice
(histerectomie, extirparea unor chiste ovariene) 1p
 intervenţii asupra sigmoidului şi rectului 1p
 intervenţii asupra vaselor mari 1p
 extirparea unor tumori retroperitoneale. 1p
Traumatisme iatrogene în cursul manevrelor endourologice putându-se produce
perforaţie sau ruptura cu avulsie ureterală. 3p
8. Clasificarea traumatismelor ureterale
În funcţie de mecanismul de producere traumatismele ureterale pot fi clasificate

astfel: 0,75 p
- externe: 0,75 p
- leziuni intraoperatorii
Conform Asociaţiei Americane de Traumatologie), traumatismele ureterale pot fi
clasificate în funcţie de gravitate în 5 grade
- Gradul I - Hematom retroperitoneal 1,5 p
- Gradul II - Leziune afectând sub 50% din circumferinţă 1,5 p
- Gradul III - Leziune afectând peste 50% din circumferinţă 1,5 p
- Gradul IV - Leziune completă cu devascularizaţie mai mică de 2 cm 1,5 p
- Gradul V - Leziune completă cu devascularizaţie de peste 2 cm 1,5 p
9. Enumeraţi manifestarile clinice ale traumatismelor ureterale
durere lombare determinată de obstrucţia ureterală 1p

urinomul retroperitoneal determină împăstarea zonei afectate 1p
febră, în cazul suprainfectării urinomului 1p
nefromegalie 1p
greţuri, vărsături 1p
ileus 1p
anuria apare în cazul ligaturii ureterale bilaterale 1p
uroperitoneul apare în cazul leziunilor peritoneale asociate 0,5 p
suprainfecţia uroperitoenului determină apariţia semnelor de peritonită acută 0,5 p
fistula ureterovaginala sau ureterocutanata apare la 7-10 zile postoperator 1p
10. Explorările imagistice în traumatismelor ureterale
Ecografia abdominală poate evidenţia: 2p

 urinomul retroperitoneal
 ureterohidronefroză
Urografia intravenoasă poate evidenţia: 3p
 ureterohidronefroză
 extravazarea substanţei de contrast în afara ureterului
63
 rinichi nefuncţional în ligatura ureterală completă.
Ureteropielografia retrogradă permite stabilirea sediului traumatismului şi tipul 2p
acestuia.
Tomografia computerizată permite decelarea cu acurateţe a existenţei şi gravităţii 2p
leziunilor ureterale.
11. Alternativele de tratament în traumatismele ureterale
Contuzia ureterală poate impune În aceste cazuri se indică endoprotezare ureterală şi 1p

drenajul zonei lezate
Leziunile ureterale parţiale pot beneficia de:
 endoprotezare ureterală cu sondă JJ 0,5 p
 nefrostomie percutană 0,5 p
Pentru leziunile ureterale complete, indicaţiile sunt reprezentate de:
 uretero-ureterorafie termino-terminala pe stent ureteral 0,5 p
 ureterocalicostomie 0,5 p
 transuretero-ureterostomie 0,5 p
 reimplantare ureterovezicală 0,5 p
 ureteroplastie cu ansă ileală 0,5 p
 autotransplant renal 0,5 p
Pentru ruptura intraoperatorie a ureterului indicaţiile sunt similare leziunilor ureterale
complete produse prin mecansim extern 1p
Ligatura ureterală accidentală impune desfacerea ligaturilor ureterale 1p
Abraziunile mucoasei ureterale, căile false sau perforaţiile din cursul ureteroscopiei 0,5 p
pot fi tratate prin endoprotezare ureterală sau, dacă nu este posibil, nefrostomie
percutanată
Avulsia ureterală este o leziune gravă, care necesită, în majoritatea cazurilor 0,5 p
intervenţie chirurgicală deschisă
Fistulele ureterovaginale sau ureterocutanate impun cura chirurgicală a acestora 1p
TRAUMATISMELE VEZICII URINARE
12. Clasificarea traumatismelor vezicale
Se descriu următoarele forme de traumatisme ale vezicii urinare: 2p

contuzia vezicală constă în interesarea traumatică a mucoasei şi stratului muscular
ruptura interstiţială (ruptura incompletă a peretelui vezical) 1p
ruptura intraperitoneală, care conduce la apariţia revărsatului urohematic 2p
intraperitoneal
ruptura subperitoneală, care are drept consecinţă apariţia revărsatului urohematic 2p
extraperitoneal
ruptura combinată extra- şi intraperitoneală 2p
13. Descrieţi manifestările clinice ale rupturii intraperitoneale ale vezicii urinare
semne generale, caracteristice şocului traumatic 1p

durere hipogastrică bruscă 1p
acumularea urinii sub diafragm, poate determina iritaţia frenicului producând dureri 1p
abdominale cu iradiere ascendentă (în umăr)
plachiurie (o parte din urină exteriorizându-se în cavitatea peritoneală) 1p
hematurie 1p
absenţa globului vezical 1p
64
semne determinate de uroperitoneu: contractură abdominală, matitate declivă 1p
deplasabilă
în cazul în care urina este sterilă semnele de peritonită apar după 1-2 zile, pe când în 1p
cazul preexistenţei infecţiei urinare, aceasta se instalează imediat posttraumatic
uretra este permeabilă, putându-se efecta cateterismul uretro-vezical. 1p
14. Descrieţi manifestările clinice ale rupturii subperitoneale ale vezicii urinare
semne generale determinate de şocul traumatic 1p

durere hipogastrică 1,5 p
absenţa globului vezical 1p
matitate suprapubiană nedeplasabilă 1,5 p
împăstare suprapubiană datorită infiltratului urohematic subperitoneal 1p
hematurie 1p
micţiuni dureroase, dar posibile în cazul în care nu se asociază rupturi ale uretrei
membranoase 1p
uretră permeabilă. 1p
15. Investigaţiile imagistice în ruptura intraperitoneală a vezicii urinare
ecografie – evidenţiază colecţia lichidiană intraperitoneală 1p

radiografia reno-vezicală simplă poate pune în evidenţă eventualele leziuni osoase
asociate, precum şi distensia intestinală consecutivă apariţiei revărsatului uro-hematic
intraperitoneal. 1p
urografia intravenoasă oferă date asupra aparatului urinar înalt iar cistograma
excretorie evidenţiază o vezică urinară mică cu extravazarea substanţei de contrast în
cavitatea peritoneală (lipsa extravazării nu elimină suspiciunea existenţei unei rupturi 2p
vezicale).
cistografia retrogradă este explorarea de elecţie evidenţiind extravazarea
intraperitoneală a substanţei de contrast ; 2p
uneori evidenţierea extravazării poate impune efectuarea unor clişee oblice şi laterale 1p
tomografia computerizată este explorarea imagistică care investigeaza cu acurateţe
tipul anatomopatologic al leziunilor vezicii urinare 1p
tomografia computerizată poate să nu evidenţieze soluţia de continuitate a peretelui
vezical 1p
16. Tratamentul traumatismelor vezicii urinare
Depinde de tipul anatomopatologic al leziunii 1,5 p

Leziunile subperitoneale cu revarsat urinar minor impun mentinerea unei sonde
uretrovezicale timp de 10-14 zile. 2p
Leziunile subperitoneale cu revărsat extraperitoneal important impun intervenţia
chirurgicală în urgenţă efectuându-se cistorafie, hemostază si drenaj al spaţiului 2p
perivezical. Sonda uretrovezicală este menţinută 14 zile.
În caz de ruptura intraperitoneală se intervine chirurgical efectuându-se controlul
cavităţii peritoneale şi a organelor intraabdominale cu evacuarea colecţiei 2p
urohematice şi lavaj, urmate de sutura breşei în dublu strat. Postoperator se asigură
drenajul vezicii urinare cu sondă uretro-vezicală şi drenaj suprapubian
Se asociază tratament medicamentos antibiotic, antihemoragic şi de reechilibrare 1,5 p
hidroelectrolitică.
TRAUMATISMELE URETRALE
65
17. Clasificarea traumatismelor uretrale
Clasificare Descriere Punctaj

I Tensionare. Elongarea uretrei fără extravazare la uretrografie 1,5 p
II Contuzie. Uretrogragie; fără extravazare la uretrografie 1,5 p
III Ruptură parţială a uretrei anterioare sau posterioare. Extravazarea
substanţei de contrast la nivelul leziunii, cu pătrunderea acesteia la
nivelul uretrei proximale şi a vezicii 1,5 p
IV Ruptura completă a uretrei anterioare. Extravazarea substanţei de
contast la nivelul leziunii, fără vizualizarea acesteia în vezica urinară 1,5 p
V Ruptura completă a uretrei posterioare. Extravazarea substanţei de
contast la nivelul leziunii, fără vizualizarea acesteia în vezica urinară 1,5 p
VI Ruptură completă sau parţială a uretrei posterioare asociată cu afectarea
colului vezical 1,5 p
18. Descrieţi manifestările clinice ale rupturilor de uretră posterioară
dureri locoregionale, determinate de fracturile de bazin 1,5 p

retenţie completă de urină 1,5 p
uretroragie 1,5 p
hematom peri-prostatic şi peri-vezical important 1,5 p
hematom perineal 1,5 p
la tuşeul rectal se evidenţiază o masă pseudotumorală de consistenţă redusă, cu
prostată dureroasă deplasată cranial (datorită ruperii ligamentelor pubo-prostatice). 1,5 p
19. Descrieţi manifestările clinice ale rupturilor de uretră anterioară
semne generale determinate de şocul traumatic 1,5 p

durere locală 1,5 p
uretroragie (în rupturile totale sau parţiale interne) 1,5 p
hematom perineal sau penian, cu extensie „în fluture” (în ruptura totală sau parţială
externă), retenţie de urină 1,5 p
în evoluţie pot surveni complicaţii infecţioase cu flegmon periuretral sau supuraţii 1,5 p
20. Explorările imagistice în rupturile de uretră
radiografia de bazin poate pune în evidenţă leziunile osoase sau prezenţa corpilor 1,5 p
străini.
uretrografia retrogradă este explorarea imagistică de elecţie pentru evaluarea
leziunilor uretrale 2p
în cazul în care există suspiciunea unei leziuni a uretrei posterioare, se poate monta
un cateter suprapubian în scopul efectuării concomitente a uretrografiei retrograde şi
a cistografiei anterograde pentru evaluarea localizării, severităţii şi lungimii leziunii
uretrale 2p
urografia intravenoasă oferă date asupra aparatului urinar superior, iar cistografia
excretorie evidenţiază o vezică urinară în “picătură” sau “lacrimă” în cazul existenţei
unui hematom pelvin important 2p
ecografia nu reprezintă o explorare de rutină în evaluarea iniţială a traumatismelor
uretrale, putând fi utilă în obiectivarea prezenţei şi extinderii hematomului pelvi-
subperitoneal. 1,5 p
21. Alternative de tratament în traumatismele uretrei anterioare
66
Leziunile parţiale ale uretrei anterioare
anterioare pot fi tratate prin cistostomie suprapubiană sau cateterizare uretrală 1p
tubul de cistostomie trebuie menţinut circa 4 săptămâni pentru a permite vindecarea
uretrei 1p
dacă la 4 săptămâni nu se evidenţiază extravazare urinară sau zone de stenoză la
uretrocistografia micţională, se poate suprima tubul de cistostomie 1p
uretroplastia imediată nu este indicată 1p
stricturile uretrale scurte, fără un proces important de spongiofibroză pot fi tratate
prin dilataţii uretrale sau uretrotomie optică internă 1p
stricturile dense necesită reconstrucţie uretrală 1p
Rupturile totale de uretră anterioară,
alternativa terapeutică de elecţie este reprezentată de uretroplastie efectuată după 3-6
luni de la agresiune 1,5 p
în cazul în care leziunea uretrală este asociată cu ruptura de corpi cavernoşi se
impune intervenţia chirurgicală imediată 1,5 p
22. Manifestările clinice şi tratamenul rupturii de corpi cavernoşi
apare prin flexia forţată a penisului aflat în erecţie 1p

durere peniană intensă 1p
dispariţia erecţiei 1p
apare un hematom penian care se poate extinde spre hipogastru 1p
penisul deviază spre partea opusă leziuni şi se deformează „în saxofon” 1p
în funcţie de extinderea hematomului, poate fi palpată soluţia de continuitate de la
nivelul albugineei 1p
tratamentul este chirurgical şi are caracter de urgenţă 1p
se impune:
 evacuarea hematomului 1p
 sutura albugineei cu fire neresorbabile. 1p
67
BAREM STUDENŢI
Cap. 12. MALFORMAŢII ALE APARATULUI UROGENITAL
1. Enumeraţi malformaţiile rinichiului
Anomaliile de număr (agenezia uni sau bilaterală, rinichiul supranumerar) 1p

Anomaliile de poziţie (rinichiul ectopic) 1p
Anomaliile de rotaţie 0,5 p
Anomaliile de volum şi structură(rinichiul mare şi mic congenital) 1p
Anomaliile de formă şi fuziune (rinichiul în potcoavă, inelar, sigmoid, în L, în
placintă) 2p
Anomaliile de vascularizaţie renală 0,5 p
Anomaliile calicelor 0,5 p
Anomaliile bazinetului 0,5 p
Anomaliile chistice ale rinichiului (boala polichistică renală autozomal
recesivă, autozomal dominantă, chistul renal esenţial) 2p
2. Rinichiul în potcoavă (definiţie, particularităţi clinico-imagistice)
definiţie 3p
Poziţia rinichilor- lombară inferioară 1p
Orientarea bazinetului-anterior 1p
Aspectul calicelor (spiţă de roată) şi traiectul ureterului-anterior de istm 2p
Aspectul ramificat al pediculului renal, asocierea cu alte anomalii, etc 2p
3. Chistul simplu esenţial (elemente de diagnostic ecografic, tomografic şi

complicaţiile acestuia)
Criteriile ecografice-chist necomplicat (contur bine delimitat, forma rotund

ovalară, aspect omogen al conţinutului, absenţa ecouri intrachistice) 2p
Criterii ecografice chist complicat (septări, calcificări, formă şi margini
neregulate) 2p
Criterii tomografice pentru chist necomplicat şi complicat 2p
Complicaţiile chistului esenţial( hemoragia, compresia, efracţia, HTA, infecţia) 3p
4. Enumeraţi malformaţiile ureterului şi joncţiunii pieloureterale.
Anomalii de număr (agenezia ureterală, duplicitatea pieloureterală-bifiditate vs

duplex) 2p
Anomalii de poziţie şi deschidere (ureter retrocav, ectopiile ureterale) 1p
Anomalii de structură (ureterocel, aplazia ureterală) 1p
Anomalii de calibru (megaureter) 1p
Refluxul vezico-ureteral 2p
Anomaliile joncţiunii pieloureterale-hidronefroza congenitală 2p
68
5. Gradele imagistice ale refluxului vezico-ureteral.
Grad 1-reflux ureteral 2p

Grad 2-reflux uretero-pielo-caliceal, cupe caliceale normale 2p
Grad 3-reflux uretero-pielo-caliceal, cupe caliceale aplatizate 2p
Grad 4-reflux uretero-pielo-caliceal, cu subţierea parenchimului renal 2p
Grad 5-rinichi dilatat cu parenchim absent 1p
6. Hidronefroza congenitală prin obstrucţia joncţiunii pielo-ureterale (diagnostic

clinic şi imagistic, tratament)
Manifestări clinice (nefralgie, semne de infecţie urinară, nefromegalie, etc) 3p

Elemente de diagnostic ecografic şi urografic (dilataţie pielocaliceală, absenţa
opacifierii ureterului) 3p
Tratament-chirurgical-pieloplastie deschisă sau laparoscopică, endourologic 3p
7. Enumeraţi malformaţiile vezicii urinare
Agenezia vezicii urinare 2p

Vezica septată 2p
Diverticulii vezicali congenitali şi maladia de col vezical 2p
Extrofia vezicală-complex extrofie-epispadias 3p
8. Enumeraţi malformaţiile uretrei.
Agenezia uretrală 1p
Stricturile congenitale 1p
Valvele uretrale posterioare 2p
Valvele uretrale anterioare, diverticulii uretrali congenitali, fistulele uretrale 1p
Epispadias 2p
Hipospadias 2p
9. Valvele uretrale posterioare (definiţie, clasificare, diagnostic)
definiţie 2p
Tipurile de valve uretrale-tip I, II, III 1p
Aspecte de diagnostic clinic (semne de obstrucţie, infecţie urinară, reflux
vezico-uretral secundar, Insuficienţă renală cronică) 3p
Aspecte imagistice şi bioumorale (valori de retenţie azotată crescute, anemie,
semne de infecţie urinară) aspect urografic, ecografic, uretrocistoscopia 3p
10. Epispadias (definiţie, clasificare)
Definiţie 3p
În funcţie de localizare
-balanic 2p
-penian 2p
69
-peno-pubian 2p
11. Hipospadiasul (definiţie, clasificare)
definiţie 3p
În funcţie de localizarea defectului:
-glandular 1p
-coronal 0,5 p
-penian distal 0,5 p
-mediopenian 0,5 p
-penian proximal 0,5 p
-penoscrotal 1p
-scrotal 1p
-perineal 1p
12. Enumeraţi şi definiţi malformaţiile peniene
Apenia-agenezia peniană - plus definiţie 3p

Megalopenia plus definiţie 3p
Micropenia plus definiţie 3p
13. Enumeraţi şi definiţi malformaţiile testiculare
Anomalii de număr (anorhidie, monorhidie, poliorhidie) 3p

Anomalii de dezvoltare 2p
Anomalii de migraţie
- definiţie, 2p
- testicul coborât insuficient, testicul ectopic 2p
14. Anomalii de migraţie (clasificare, aspecte diagnostice şi de tratament)
Definiţie 2p
- clasificare (testicul coborît insuficient, ectopic, retractil) 2p
Clinic-palpabile şi nonpalpabile 2p
- localizări: intrabdominale, intracanalare, extracanalare, ectopice
Tratament
- hormonal-HCG exogen, GnRH 1p
- chirurgical-orhidopexie 2p
70

Barem Urologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Barem Urologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BAREM STUDENŢI

Cap.1. SEMIOLOGIE UROLOGICĂ - COLICA RENALĂ

1. COLICA RENALĂ - DEFINIŢIE, CAUZE, FIZIOPATOLOGIE

DEFINIŢIE Paroxism dureros lombar cu iradiere antero-inferioară şi 2p

Obstrucţie bruscă extrinsecă (cel mai frecvent iatrogenă)

2 . COLICA RENALĂ – SEMNE CLINICE, ASOCIEREA CU ALTE SEMNE ŞI

3. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL COLICII RENALE

Compresii nervoase radiculare (Lasegue) 1p

4. TRATAMENTUL COLICII RENALE LITIAZICE

Tratarea cauzei prin metode chirurgicale invazive sau minim invazive 1p

6. TRATAMENTUL CHIRURGICAL MINIM INVAZIV ÎN COLICA RENALĂ

cateterism ureteral retrograd de deblocare 2p

7. PIURIA – DEFINIŢIE, DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

PIURIA = Prezenţa puroiului în urină - 1 p 5p

1. Enumeraţi cauzele hematuriei?

Afecţiuni ale tractului urinar: 6p

2. Care este diagnosticul diferenţial al hematuriei?

1.  Sindroame hemolitice, traumatisme vasculare, 1p

3. Care este „Decalogul hematuriei”?

1. Hematuria este întotdeauna un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat. 1p

4. Definiţi polachiuria şi enumeraţi cauzele acesteia (cum definiţi poliuria?)

Urinare frecventă cu cantităţi mici de urină (în condiţii de diureză normală) 1p

1. Reducerea capacităţii vezicale 2p

5. Definiţi disuria şi enumeraţi cauzele acesteia?

Disuria se defineşte drept micţiune dificilă 1p

1. Disuria secundară obstrucţiilor subvezicale, de la colul vezical la meatul 2p

6. Enumeraţi principalele cauze ale retenţiei complete de urină

Cauze înalte (renale): se poate instala retenţie completă de urină pe cale

7. Definiţia şi cauzele anuriei obstructive?

Suprimarea bruscă a micţiunii / diurezei asociată cu vezica urinară goală 2p

litiaza, traumatismele, cheagurile în hematuriile renale majore survenite pe 2p

1. Definiţia şi clasificarea infecţiilor urinare

Termen Definiţie Punctaj

2. Care factori sugerează o potenţială ITU complicată?

Termen Definiţie Punctaj

3. Ce este flora comensală şi flora nosocomială?

Termen Definiţie Punctaj

4. Care este patogenia infecţiilor urinare cu germeni comuni?

Termen Definiţie Punctaj

5. Care este patogenia infecţiilor urinare ascendente?

Termen Definiţie Punctaj

6. Care sunt factorii anatomo-funcţionali inhibitori ai dezvoltării urinare?

Termen Definiţie Punctaj

7. Care sunt factorii favorizanţi ai infecţiei urinare?

Termen Definiţie Punctaj

8. Care este diagnosticul de laborator al infecţiilor urinare - condiţii de recoltare şi

Termen Definiţie Punctaj

9. Bacteriuria semnificativă la adulţi

Termen Definiţie Punctaj

Termen Definiţie Punctaj

11. Proba Meares – Stamey

Termen Definiţie Punctaj

12. Etapele procesului septic

Termen Definiţie Punctaj

13. Diagnosticul urosepsis-ului

Termen Definiţie Punctaj

14. Algoritmul terapiei în sepsis

Termen Definiţie Punctaj

15. Antibioterapia în sepsisul din cadrul procedurilor urologice

Termen Definiţie Punctaj

16. Controlul sursei în urosepsis

Termen Definiţie Punctaj

17. Pielonefrita acută: definiţie, etiologie.