Birdman/Virtutea nesperată a ignoranței, pentru că mă inspiră, oferindu-mi

șansa de a observa un film ca o piesă de teatru, actorii ca niște oameni normali, niște
actori care de fapt joacă propriul rol, acela de a fi omul dedicat artei, acela de a încerca
să nu fie doar omul care își pierde esența printre ceilalți fără a lăsa ceva în urmă, căci un
artist rămâne veșnic doar prin arta sa; umorul aparte și glumele poate exagerate, dar
toate astea ne amintesc de extravaganța unei zile normale, exprimată de înjurăturile de
peste tot, sau când vezi un nebun făcând orice ca să iasă în evidență, și totuși, cine mai
vede un actor alergând aproape gol în plină stradă fără să-l judece, fără să i se arunce
vreo înjurătură?; dar cine știe care i-a fost motivul? Ei bine, avem șansa să vedem ceva
real, așa cum spuneam, ca o piesă de teatru. Prin problematica aleasă, observăm și
partea întunecată, cum actorul încearcă să fie reamintit, accentuând obsesia; critica;
oamenii, ,,fanii’’ în special; este imaginea aspră a unui actor uitat, dar care niciodată nu
se va pierde de teatru, a unui artist cu nevoie mare de recunoaștere; oamenii pot să
renunțe la tine, la ce faci, oamenii pot să uite de ceea ce faci, dar tu niciodată nu vei
renunța sau uita de arta pe care o faci, căci este o parte din tine care te menține în viață,
și oricare ar fi prețul unui ideal, artistul va fi fericit dacă se sacrifică pentru artă și pentru
acei ,,oameni’’ ignoranți, toate astea pentru că doar astfel artistul se poate împlini.

De asemenea, tehnica de filmare și coloana sonoră reușesc să doboare existența

realității și visului ca fiind separate, ele reușind să fie una pe tot parcursul filmului,
tocmai pentru că este prezentată o lume a spectacolului, tocmai pentru că este
prezentat sinele profund al protagonistului: personajul pasăre și personajul om,
Birdman.