CAP.

2 Psihrometrie
Termodinamica aerului umed

Psihrometria reprezintă ramura termodinamicii care are ca

obiect analiza proprietăților aerului umed. Acest termen este
utilizat de mai bine de 100 ani. În prezent în mod consacrat
diferența de temperatură între temperatura măsurată cu
termometrul uscat și temperatura măsurată cu termometrul umed
∆t=ttermometru uscat – ttermometru umed se numește diferență psihrometrică
și se utilizează în determinarea umidității relative φ.

2.1 Compoziția aerului umed

Aerul atmosferic este agentul termodinamic de lucru specific

instalațiilor de condiționare.
Aerul atmosferic este un amestec de gaze format din: N2, O2,
CO2, Ar, Ne, He, CO…etc., apă și particule solide în suspensie, fig.
2.1a. Apa conținută în aer poate fi în stare gazoasă – vapori
supraîncălziți, lichidă – ceață sau picături, solidă – zăpadă sau
gheață. Particulele în suspensie pot fi de natură minerală sau
biologică.
Compoziția aerului a fost definită pentru prima dată de
Lavoisier în 1774 ca un amestec de două gaze în care cu o
pondere de 1/5 intră un gaz care „întreține viața” pe care l-a numit
aer eminamente respirabil iar mai târziu aer vital (vezi O2) și cu 4/5
un gaz care „nu întreține viața animală” (vezi N2). Lavoisier a
separat prin încălzire și oxidarea mercurului componentele din aer.
[2]
La mai bine de 120 ani în 1900 Claude a separat fizic
componentele aerului prin lichefierea și separarea acestuia
rezultând în 100 dm3: 78,03 dm3 - 78,03 % N2, 20,99 dm3 - 20,99%
O2, 0,03 dm3 - 0,03% CO2, iar diferența de 0,95 dm3 - 0,95% un
amestec de gaze rare din care Ar reprezintă 0,94%, iar diferența
de 0,01% este formată din He, Kr, Xe și H2.

Instalații de condiționare a aerului 19

 Se observă cu ușurință că în aceste analize a fost neglijată
prezența apei și a particulelor solide.
Dacă separăm printr-o metodă ipotetică elementele care
formează aerul atmosferic putem evidenția schematic structura
aerului ca in fig. 2.1b. Așa cum se observă în fig. 2.1b
componentele precum N2, O2, CO2, Ar, Ne, He etc. care intră în
componența aerului atmosferic, grupate în stânga volumului V,
sunt în stare gazoasă. La dreapta acestora este prezentă apa care
poate fi în toate cele trei stări de agregare iar apoi impuritățile în
stare solidă. Stările de agregare ce caracterizează componentele
care intră în structura aerului atmosferic se explică prin faptul că
temperaturile de saturație corespunzătoare presiunilor parțiale la
care se află componenții din aer sunt mult mai mici decât
temperatura ambiantă.

Figura 2.1a Figura 2.1b

În tabelul 2.1 sunt prezentați parametrii termodinamici ce

caracterizează patru dintre componentele cele mai importante ale
aerului atmosferic (N2, O2, CO2, H2O) la o temperatură ambiantă
de 200C și o presiune atmosferică de 1,013 bar. Compoziția este
exprimată în participații volumice ri.
Se constată că temperaturile de saturație corespunzătoare
presiunilor parțiale sunt mai mici decât temperatura ambiantă de
200C. În fig. 2.2 sunt prezentate schematic curbele de saturație
pentru gazele specificate în tabelul 2.1. Se constată că stările 1, 2,

20 Instalații de condiționare a aerului

3, 4 reprezentate în fig. 2.2 sunt plasate toate în domeniul vaporilor
supraîncălziți.

Starea PB pcr [bar] tcr [0C] r [-] pi [bar] tsi [0C]

N2 1 33,9 -147 0,78 0,79 -197
1,013 bar

O2 2 49,9 -118 0,20 0,20 -195

CO2 3 74 31 0,3∙10-3 0,3∙10-3 <-120

H2O 4 221 371 0,0133 0,0135 15

Tabelul 2.1

Putem trage concluzia că majoritatea componentelor din aer

se află în stare de vapori supraîncălziți chiar gazoasă. Datorită
acestui aspect componentele ce formează aerul pot fi considerați
cu o bună aproximație gaze perfecte.

Figura 2.2

Nu același lucru putem spune despre apă care este

caracterizată de starea 4 situată tot în domeniul vaporilor
supraîncălziți dar foarte aproape de curba de saturație ramura x=1.
O reducere a temperaturii ambiante cu 5 grd poate determina
condensarea vaporilor de apă din aer. În practică o scădere
semnificativă a temperaturii ambiante poate să determine
înghețarea apei conținută în aer.

Instalații de condiționare a aerului 21

 Ca urmare a raționamentului prezentat putem să definim
aerul uscat amestecul format din componente care pot fi
considerate gaze perfecte, vezi fig. 2.1b. Amestecul format din
aerul uscat și apă îl putem defini ca aer umed, vezi fig. 2.1b, iar
dacă adăugăm impuritățile putem defini amestecul ca fiind aer
atmosferic. Aerul utilizat în instalațiile de climatizare și condiționare
nu este aer uscat ci este aer atmosferic.
Datorită faptului că toate sistemele de tratare a aerului sunt
prevăzute cu sisteme de filtrare care rețin impuritățile putem
considera că din punct de vedere termodinamic aerul atmosferic
este similar cu aerul umed. În plus prezența particulelor în
suspensie nu modifică în mod semnificativ proprietățile fizico-
termice ale aerului.
Modificarea compoziției aerului uscat nu afectează în mod
semnificativ proprietățile aerului atmosferic deoarece ponderea
cea mai mare în aerul uscat o au azotul și oxigenul (cu excepția
unor cazuri particulare în care se modifică semnificativ ponderea
acestor două gaze în aerul uscat).
Cu toate că ponderea apei în aerul umed este foarte mică
prezența ei modifică în mod semnificativ proprietățile
termodinamice ale acestuia. Aceasta este explicația pentru care
apa reprezintă o componentă importantă a aerului în instalațiile de
condiționare și climatizare.
Prezența apei în stare lichidă duce la pierderea transparenței
aerului datorită diferenței dintre coeficienții de refracție ce
caracterizează cele doua fluide apa în stare lichidă și aerul uscat.
La trecerea unei raze luminoase prin ceață direcția de propagare
se fragmentează, se modifică în permanență deoarece străbate
medii ce alternează în permanentă: aer-apă în stare lichidă-aer. În
situația în care apa din aer este în stare de vapori supraîncălziți
coeficientul de difracție a acestora din urmă este similar cu al
aerului uscat, direcția de deplasare a razei luminoase nu mai este
deviată, drept urmare mediul (aerul umed) este transparent.
La o analiză mai atentă a diagramei T-s pentru apă, dacă se
considera 1 – starea vaporilor de apă conținuți în aerul atmosferic
aflați la temperatura ambiantă T1 și presiunea parțială pv, fig. 2.3,
în cazul în care temperatura aerului se modifică rezultă și o
modificare a proprietăților termofizice:

22 Instalații de condiționare a aerului

 T1>Ts  aer este nesaturat în vapori de apă, iar apa este în
stare de v.s.î - vapori supraîncălziți;
T1  până la Ts; x=1  aer saturat în vapori de apă, iar apa
este în stare de v.s.us - vapori saturați uscați;
T1  până la Ts; x<1  aer suprasaturat în vapori de apă,
iar apa este în stare de v.s.um vapori saturați umezi.

Figura 2.3

În funcție de cantitatea de apă conținută în aerul umed acesta

poate fi caracterizat prin următoarele stări:
- Aer umed nesaturat: aerul umed care are în componență
apă în stare de vapori supraîncălziți;
- Aer umed saturat: aerul umed care are în componență
cantitatea maximă de vapori de apă în stare de vapori saturați
uscați;
- Aer umed suprasaturat: aerul umed care conține o
cantitate de umiditate ce depășește concentrația de saturație,
în acest caz surplusul de apă condensează formând ceața,
apa din compoziția aerului este în stare lichidă în particule
foarte fine.

Capacitatea aerului umed sau atmosferic de a prelua

umiditate este determinată de temperatura ambiantă dar și de
temperatura de saturație corespunzătoare presiunii parțiale ce

Instalații de condiționare a aerului 23

caracterizează vaporii de apă, adică de conținutul de umiditate din
aerul umed.
Compoziția aerului atmosferic diferă prin modificarea ponderii
celor trei compuși, aer uscat, vapori de apă și impurități, de la zonă
la zonă funcție de:
- poziția geografică: altitudine, longitudine, latitudine;
- apropierea de: orașe, zone industriale, păduri, zone floricole,
surse de apă etc.;
- perioadă: zi/noapte, anotimp.

Spre exemplu, în zonele:

- industriale sau urbane se modifică ponderea particulelor
anorganice. Conținutul de praf din aer variază în mod semnificativ
funcție de următoarele zone: rural 0.050.15mg/m3; oraș: 0.40.75
mg/m3; zone industriale: 3100 mg/m3;
- floricole se modifică ponderea particulelor organice;
- urbane sau lângă platformele industriale se modifică ponderea
între O2 și CO2 respectiv CO sau pot apare alți compuși chimici
determinați de procesele termodinamice utilizate în tehnologiile din
apropiere. În prezent cantitatea de CO2 este în creștere continuă
datorită tehnologiilor industriale și a proceselor de ardere care au
loc în toate sisteme termice care utilizează combustibili clasici.
La altitudini de peste 510 km compoziția aerului este în mod
semnificativ diferită atât din punctul de vedere al gazelor care
formează aerul uscat cât și din punctul de vedere al prezenței apei
și a particulelor de natură minerală sau biologică. În mod evident
odată cu altitudinea ponderea N2 si O2 se diminuează semnificativ
acești componenți fiind înlocuiți de H2 și He care sunt caracterizați
de mase moleculare mai mici. Acest fenomen se înregistrează la
altitudini mai mari de 10 km, la altitudini de peste 800 km
compoziția aerului ajunge 50% He și 50 % H2.

2.2 Parametrii de stare ce caracterizează aerul umed

Așa cum s-a subliniat și în subcapitolul precedent, agentul

termodinamic folosit în instalațiile de condiționare este aerul
atmosferic. Datorită faptului că aceste sisteme sunt echipate cu

24 Instalații de condiționare a aerului

elemente de filtrare care rețin impuritățile putem considera că
agentul de lucru este aerul umed. Așadar în analiza care urmează
vom lua în considerare cele două componente aerul uscat și
vaporii de apă, masa aerului umed, maum fiind egală cu suma
maselor componentelor:
maum  maus  mv
maus - masa aerului uscat
mv - masa vaporilor de apă

2.2.1 Presiunea aerului umed

Procesele sau transformările termodinamice care au loc în

instalațiile de condiționare pot fi considerate că au loc la presiune
constantă. În plus valoarea presiunii aerului umed vehiculat în
instalațiile de condiționare este foarte apropiată de presiunea
atmosferică deoarece ventilatorul acestor instalații realizează o
suprapresiune suficientă să compenseze pierderile de presiune
locale sau distribuite din rețeaua de aer condiționat.

Notație: paum [N/m2]

Definiție: Presiunea aerului umed este suma presiunilor parțiale ce
caracterizează componentele aerului umed, respectiv presiunea
aerului uscat și presiunea vaporilor supraîncălziți de apă.
În instalațiile de condiționare sau de tratare a aerului,
presiunea parțială a vaporilor de apă este mult mai mică față de
presiunea amestecului (sau presiunea barometrică) pv<< pB motiv
pentru care apa din aer se află de regulă în stare supraîncălzită.
Acest lucru ne permite să considerăm aerul umed ca un amestec
de două gaze perfecte: aer uscat și vapori supraîncălziți de apă,
care respectă legea lui Dalton:
pB=paum=paus+pv (2.1)
unde
pB - presiunea barometrică sau atmosferică;
paum - presiunea aerului umed;
paus - presiunea parțială a aerului uscat;
pv - presiunea parțială a vaporilor de apă.

Instalații de condiționare a aerului 25

Dacă ponderea vaporilor de apă în aerul umed crește  pv crește
și implicit, dacă ponderea vaporilor de apă scade  pv scade.

2.2.2 Temperatura ce caracterizează aerul umed

În aplicațiile legate de tehnica climatizării, condiționării și

ventilării aerul umed este caracterizat de următoarele temperaturi:

a. Temperatura termometrului uscat

Notație: tusc sau t, [0C]

Definiție: Temperatura aerului măsurată cu un termometru
obișnuit, protejat împotriva radiațiilor termice.

b. Temperatura termometrului umed

Notație: tum sau t’, [0C]

Definiție: Temperatura indicată de un termometru obișnuit, al cărui
bulb este înfășurat într-un tifon îmbibat cu apă. Această
temperatura poartă denumirea de temperatură de saturație
adiabatică a aerului umed, deoarece căldura de evaporare a apei
este luată din aer ca unică sursă de căldura.

Observație: În regim staționar, căldura de vaporizare a apei, rvap,

este egală cu căldura cedată de aerul umed apei de pe tifon 
vaporii difuzează în aer făcând sa crească conținutul de umiditate
de la x la xu > x kgv/kgaus . În ansamblu procesul poate fi
considerat izentalpic.
Plecând de la ecuația de bilanț energetic sau ecuația
principiului I q  dh  l t (în condițiile în care se neglijează variația
de energie cinetică și potențială) și ținând cont că procesele ce
caracterizează aerul umed pot fi considerate la presiune constantă
se poate scrie:
p  ct  dp  0  l t  vdp  0 (2.2)
rezultă că într-un astfel de proces schimbul de căldură se
regăsește în variația de entalpie:
q  dh   q   dh (2.3)

26 Instalații de condiționare a aerului

 Drept urmare aerul fiind unică sursă de căldura procesul
adiabatic este și un proces izentalpic. Apa preia energie sub formă
de căldură de la aer, vaporizează iar după evaporare se reîntoarce
în aer sub formă de vapori supraîncălziți care participă cu entalpia
lor la energia totală a aerului umed.
(1  x)c pum  (t t um )  ( xu  x)  rvap (2.4)
În relația (2.4) termenul din stânga reprezintă căldura
sensibilă pe care aerul a cedat-o apei, iar termenul din dreapta
reprezintă entalpia apei evaporate. Semnificația mărimilor din
ecuația (2.4) este:
x conținutul de vapori de apă din aerul umed;
xu conținutul de vapori de apă din aerul saturat;
cpum căldura specifică a aerului umed;
rvap căldura latentă de vaporizare a apei.
Din relația (2.4) se poate determina expresia temperaturii
umede:
x  x rvap
 tum  t  u  t (2.5)
1  x c pum
Din analiza ecuației (2.5) se
observă că temperatura
indicată de termometrul umed
sau temperatura umedă are o
valoare mai mică decât
temperatura aerului umed
tum<t, fig. 2.4.

Figura 2.4

c. Temperatura de rouă

Notație: tR sau t’’ [0C]

Definiție: Temperatura pentru care presiunea parțială a vaporilor
de apă din aerul umed, răcit izobar, devine egală cu presiunea de
saturație sau temperatura la care începe condensarea vaporilor de

Instalații de condiționare a aerului 27

apă la răcirea izobară a aerului umed, caracterizată de un anumit
conținut de umiditate.
Temperatura de rouă poate fi măsurată direct prin măsurarea
temperaturii unei suprafețe răcite pe care începe să se manifeste
fenomenul de rouă. Măsurarea se poate face automat dacă se
urmărește printr-un fotoelement o suprafața lucie a cărei
temperatură poate fi modificată. Scăderea temperaturii acestei
suprafețe face ca la un moment dat pe suprafață să apară apă în
stare lichidă ceea ce modifică proprietățile optice ale suprafeței.
Fotoelementul sesizează această modificare și comandă către un
element termosensibil măsurarea temperaturii suprafeței la
momentul apariției fenomenului de rouă. Valoarea temperaturii la
momentul apariției particulelor de apă în stare lichidă pe suprafața
de analiză reprezintă temperatura de rouă.

Observație: Temperaturile t, tum, tR sunt mărimi ce se pot măsura

direct, precis și obiectiv cu aparate de măsură. Din punct de
vedere al confortului uman, aceste temperaturi nu sunt suficiente
în aprecierea stării de confort respectiv în evaluarea senzațiilor
termice ale organismului uman deoarece nu țin cont de alte mărimi
care au implicații asupra acestor senzații. De aceea s-au introdus
o serie de temperaturi care țin cont de aceste aspecte și care intră
în mulțimea temperaturilor senzitive. Prin definirea acestor mărimi
sunt luați în considerare și alți parametri sau mărimi care
influențează temperatura sesizată de organism:
- umiditatea;
- radiația termică a obiectelor înconjurătoare;
- viteza aerului, etc.
Definirea acestor temperaturi s-a făcut pe baza interpretării
unor rezultate experimentale obținute în urma studiului senzațiilor
termice ale omului pe mai multe grupuri de oameni care au fost
plasați în spații în care s-au modificat parametrii fizico-termici ai
aerului.
Pentru a înțelege influența acestor mărimi asupra percepției
senzoriale a organismului uman vom analiza următoarele situații:
I. Percepția unei persoane aflate într-un spațiu în care
temperatura este de 20 0C și umiditatea relativă oarecare, diferă
de percepția aceleiași persoane aflată la temperatura de 20 0C dar

28 Instalații de condiționare a aerului

la o umiditatea relativă mai mare. Din cauza faptului că în al doilea
caz umiditatea este ridicată organismul persoanei care face
obiectul studiului nu poate elimina aceeași cantitate de energie ca
în primul caz. Prin urmare, percepția lui este că aerul are o
temperatură mai ridicată în a doua situație decât în prima chiar
dacă temperatura termometrului uscat este aceeași în ambele
situații.
II. Percepția unei persoane aflată la temperatura de 20 0C iar
aerul ambiant are o viteză dată, este diferită de cea pe care o are
aceeași persoană într-un spațiu în care temperatura este tot de 20
0C dar viteza aerului este dublă. Din cauza faptului că în al doilea

caz viteza aerului este ridicată, schimbul de căldura între organism

și aer este intensificat percepția acestuia fiind de răcoare chiar
dacă temperatura indicată de termometrul uscat este aceeași în
ambele situații.
III. Percepția unei persoane aflate într-o încăpere în care atât
temperatura obiectelor din cameră cât și temperatura aerului este
de 20 0C diferă de cea pe care o are aceeași persoană într-un
spațiu în care temperatura aerului este de 20 0C dar obiectele din
cameră au o temperatură mult mai ridicată (de exemplu o sobă).
Din cauza faptului că în al doilea caz se manifestă schimbul de
căldură radiativ între persoana aflată în cameră și corpul de
temperatură ridicată, percepția persoanei este că temperatura este
mai mare chiar dacă temperatura indicată de termometrul uscat
este aceeași în ambele situații.

d. Temperatura efectivă

Notație: tef, [0C]

Definiție: Temperatura aerului saturat imobil, la care omul are
aceleași senzații termice ca și în aerul imobil la o anumită
temperatura și umiditate [1].
Este temperatura care ține cont practic de influența umidității
în starea de confort (vezi exemplul I).
La o anumită temperatură a aerului nesaturat, temperatura
efectivă (corespunzătoare stării de saturație) este mai mare decât
temperatura aerului după termometrul uscat.

Instalații de condiționare a aerului 29

e. Temperatura efectiva echivalentă

Notație: tech, [0C]

Definiție: În afară de temperatura aerului după termometrul uscat
și de umiditatea relativă acesta ia în considerare și influenta vitezei
de mișcare a aerului asupra sistemului senzorial al omului (vezi
exemplul II).

f. Temperatura rezultantă

Notație: trez, [0C]

Definiție: În afara de temperatura aerului după termometrul uscat,
umiditate absolută și de viteza de mișcare a aerului această
mărime ia în considerare și temperatura medie de radiație a
obiectelor înconjurătoare, măsurată cu termometrul sferic (vezi
exemplul III).

2.2.3 Umiditate absolută

Notație: v sau a, v [kgvap/m3]

Definiție: Reprezintă masa vaporilor de apă conținută într-un m3 de
aer umed.

Deoarece vaporii de
apă ocupă întregul volum V
pe care îl ocupă și aerul
umed, umiditatea absolută
reprezintă densitatea
vaporilor dintr-un m3 de aer
umed.
Apa este în stare de
vapori supraîncălziți așadar
se poate aplica ecuația
Figura 2.5 gazelor perfecte:

pv Vv  mv  Rv  T / : mv (2.6)
În condițiile în care temperatura aerului umed este egală cu
temperatura vaporilor de apă și cu temperatura aerului uscat

30 Instalații de condiționare a aerului

 RM 8315 J
T  Tv  Taus iar constanta apei este Rv    462 ,
M H 2O 18 kgK
dacă se împarte relația (2.6) la masa vaporilor de apă se obține:
V (2.7)
pv  v  Rv  T
mv
În condițiile în care volumul ocupat de vaporii de apă este
același cu cel ocupat de aerul umed V  Vv ecuația de stare
devine:
pv  vv  Rv  T (2.8)
sau
pv   v  Rv  T (2.9)
Rezultă expresia umidității absolute de forma:
p  kg  (2.10)
v  a  v  3 
Rv  T  m 
Dacă se exprimă ecuația de stare ce caracterizează vaporii
de apă (2.9) pentru starea normală fizică N, rezultă:
p N   v , N  Rv  TN (2.11)
Din ecuațiile (2.10) și (2.11) rezultă raportul între presiunea
parțială a vaporilor de apă supraîncălziți aflați în starea normală N
și presiunea ce caracterizează vaporii supraîncălziți în stare
analizată:
p N  v , N Rv T N
   (2.12)
pv  v Rv T
Din expresia anterioară se poate explicita umiditatea absolută
funcție de parametrii ce caracterizează vaporii supraîncălziți de
apă și parametrii ce caracterizează starea normal N:
p T
v  v,N  v  N (2.13)
pN T
Știind că starea normală este caracterizată de:
N M kg
p N  101325 2 , TN  273.15 K și  v , N   0.804 3 rezultă:
m VM , N m N
p v TN 273.15 p v  kgv 
 v   v,N    0.804   (2.14)
pN T 101325 T  m 3 aum 

Instalații de condiționare a aerului 31

unde densitatea vaporilor în condiții normale se poate explicita prin
relația:
M 18 kg
v, N    0.804 3 (2.15)
VM , N 22.414 mN

2.2.4 Umiditatea absolută maximă

Notație: s sau as [kgvap/m3]

Definiție: Masa de vapori de apă conținută într-un m3 de aer umed
saturat.
În cazul aerului saturat presiunea parțială a vaporilor de apă
atinge valoarea maximă adică presiunea de saturație. Valoarea
presiunii de saturație nu poate fi depășită deoarece vaporii de apă
din aer ar condensa. Prin urmare plecând de la relația (2.14) care
exprimă umiditatea absolută a aerului nesaturat, umiditatea
absolută a aerului saturat sau umiditatea maximă se obține prin
înlocuirea presiunii parțiale pv cu ps = pvmax – presiunea maximă a
vaporilor de apă:
p T  kg 
 s  0.804 s N  3  (2.16)
pN T  m 

2.2.5 Umiditatea relativă

Notație:  sau e [ - ], [%]

Definiție: Mărimea exprimă gradul de saturare a aerului în vapori
de apă.
p T
0.804  v  N
 pN T p
   v   (2.17)
 s 0.804  s  N ps
p T
pN T
Prin această mărime putem evidenția cât de departe este
aerul de starea de saturație în procente.
p 
  v  100   100% (2.18)
ps s

32 Instalații de condiționare a aerului

 În situația în care aerul este uscat, pv presiunea parțială a
vaporilor de apă este zero, umiditatea relativă devine 0,   0 .
Capacitatea aerului de a accepta vapori de apă în acest caz este
maximă.
În situația în care presiunea parțială a vaporilor de apă este
egală cu presiunea de saturație p v  p s umiditatea relativă este 1,
  1 . În acest caz aerul conține cantitatea maximă de vapori de
apă, capacitatea aerului de a accepta vapori de apă este nulă.

2.2.6 Densitatea aerului umed

 m3 
Notație:   
 kg 
Definiție: Masa de aer umed conținută într-un m3 de aer umed
saturat.
Plecând de la definiția densității se poate scrie:
m m  mv m aus mv  kg 
   aus     aus   v  3  (2.19)
V V V V  m aum 
Se observă din expresia (2.17) că densitatea aerului umed
are două componente pe de-o parte densitatea aerului uscat
conținut într-un m3 de aer umed,  aus , și pe de altă parte
densitatea vaporilor de apă conținuți într-un m3 de aer umed sau
umiditatea absolută,  v . Atenție pentru a simplifica expresia
densității aerului umed presiunea se exprimă în mm Hg.
Din expresia ecuației de stare pentru aerul uscat:
p aus   aus  Raus  T (2.20)
în care constanta aerului uscat are expresia:
R 8315  J 
Raus  M   287   (2.21)
M aus 28.9  kgK 
se obține  aus :
p
 aus  aus (2.22)
287  T
Prelucrând expresia (2.14) rezultă expresia simplificată a
umidității absolute:

Instalații de condiționare a aerului 33

 p v TN 273.15 p v pv  kgv 
 v  0.804    0.804     m 3 aum  (2.23)
pN T 760 T 461  T  
Înlocuind în relația (2.19) relațiile (2.22) și (2.23) se scrie
expresia densității aerului umed:
 p  pv p  1
 B  v  (2.24)
 287 461 T
În care din legea lui Dalton p aus  p B  pv

2.2.7 Volumul specific al aerului umed

 m3 
Notație: ν  
 kg 
Definiție: Volumul specific reprezintă volumul ocupat de un kg aer
umed sau inversul densității aerului umed
1
1  p B  pv pv   m 3 
v  T    (2.25)
  287 461  kg 

2.2.8 Conținutul de umiditate

 kgv 
Notație: x sau d  
 kgaus 
Definiție: Mărimea fizică care exprimă masa de umiditate conținută
în aerul umed raportată la masa de aer uscat:
m  kgv 
x v  (2.26)
maus  kgaus 
Din fig. 2.6 rezultă că într-o stare termodinamică oarecare
1kg de aer umed conține x kg de vapori de apă, respectiv 1-x kg
de aer uscat. La orice modificare a temperaturii aerului cantitatea
de vapori de apă x din kg – ul de aer umed se poate modifica.
Drept urmare toate mărimile de stare ce caracterizează aerul
umed sunt raportate la 1 kg de aer uscat, nu la 1 kg de aer umed.

maum  maus  mv :maus (2.27)

34 Instalații de condiționare a aerului

 Observație:
Deoarece
cantitatea de
umiditate din aer
variază rezultă că
într-un kg de aer
umed, în două stări
termodinamice
diferite, cantitatea
de umiditate poate
fi mai mică sau mai
mare
Figura 2.6

În funcție de conținutul de umiditate x, și de cantitatea de aer

umed maum rezultă:
1
- cantitatea de aer uscat: maus  maum
1 x
x
- cantitatea de vapori de apă: mv  maum
1 x
Dacă se scriu ecuațiile de stare pentru aerul uscat și pentru
vapori de apă
p v  Vv  mv  Rv  Tv  V  Vv  Vaus
 unde (2.28)
p aus  Vaus  maus  Raus  Taus  T  Taus  Tv
și se împart rezultă egalitatea:
pv m R p R
 v  v  v  v x (2.29)
p aus maus Raus p aus Raus
din care se poate obține expresia conținutul de umiditate x:
p R
x  v  aus (2.30)
p aus Rv
Din relația (2.1) rezultă presiunea parțială a aerului uscat
funcție de presiunea aerului umed și presiunea parțială a vaporilor
de apă:
p B  p aum  p v  p aus  p aus  p B  p v (2.31)

Instalații de condiționare a aerului 35

 Se înlocuiesc în relația (2.29) constantele ce caracterizează
aerul uscat Raus și vaporii de apă Rv dar și presiunea parțială a
aerului uscat (2.30) și se obține:
pv 287 pv
x   0.622   x( p v , p B ) (2.32)
p B  p v 462 p B  pv
Analizând relația (2.31) se poate trage concluzia că x,
conținutul de umiditate este funcție de presiunea parțială a
vaporilor de apă.
p
Dacă se ține cont și de (2.17),   v  p v    p s se
ps
observă că
  ps
x  0.622   x( ) (2.33)
pB    ps
este funcție și de umiditatea relativă.

2.2.9 Conținutul maxim de umiditate

 kgv 
Notație: xs  
 kgaus 
Definiție: Conținutul de umiditate al aerului la saturație sau
conținutul maxim de umiditate.
Această mărime se obține din relația (2.33) dacă se pune
condiția de saturație p s  p v respectiv,   1 :
ps
x s  0.622  (2.34)
p B  ps

2.2.10 Umiditatea specifică a aerului umed

 kgv 
Notație:   
 kgaum 
Definiție: Umiditatea specifică a aerului umed reprezintă cantitatea
de vapori de apă conținută de 1 kg de aer umed.

36 Instalații de condiționare a aerului

 mv
mv mv maus x
    (2.35)
maum maus  mv m 1 x
1 v
maus

2.2.11 Gradul de saturație al aerului umed

Notație:  ; %

Definiție: Gradul de saturație este raportul între conținutul de
umiditate și conținutul maxim de umiditate.
pv
0.622 
x p B  pv p p  ps
   v B (2.36)
xs ps ps p B  pv
0.622 
pB  ps
Dintre toate mărimile care exprimă umiditatea conținută de
aerul umed cel mai des utilizate sunt: umiditatea relativă și
conținutul de umiditate.

2.3 Mărimi de stare ce caracterizează aerul umed

Având în vedere că în afară de presiune, temperatură și

densitate au fost definiți parametri de stare noi care reflectă
conținutul de umiditate este utilă găsirea expresiilor matematice
care corelează presiunea și densitatea aerului umed cu conținutul
de umiditate.
Funcție de cantitatea de umiditate conținută și de nivelul de
temperatură, aerul umed el poate fi:

- nesaturat T > Ts;  < s=100%

- saturat când aerul conține cantitatea maxima de vapori T = Ts, 

= s=100%

- suprasaturat când aerul conține o cantitate mai mare de apă

decât la saturație T < Ts. În acest caz surplusul de umiditate

Instalații de condiționare a aerului 37

condensează. Prezența apei sub forma unor particule mici în stare
lichidă aflate în suspensie în aerul umed determina pierderea
proprietății de transparență a aerului.

2.3.1 Presiunile parțiale

- pentru vapori, prin prelucrarea relației (2.32) se poate scrie:

pv
x  0.622    p B  p v x  0.622 pv (2.37)
p B  pv
rezultă presiunea parțială a vaporilor de apă funcție de conținutul
de umiditate:
x
pv  p B  (2.38)
x  0.622
- pentru aerul uscat, prin înlocuirea relației (2.38) în (2.1)
x
pB  pv  paus  paus  pB  pv  pB  pB  (2.39)
x  0.622
se poate scrie expresia presiunii parțiale a aerului umed:
0.622
p aus  p B  (2.40)
x  0.622
De utilitate pentru rezolvarea unor probleme de aer umed pe
cale analitică este expresia presiunii de saturație a vaporilor de
apă funcție de temperatura aerului umed [1]:
- pentru temperaturi t < 0
 9, 756t 
 2, 7877  
272, 7  t  (2.41)
p s  10 

- pentru temperaturi t > 0

 7 , 625t 
 2, 7877  
p s  10  241 t  (2.42)
exprimate în [Pa]

2.3.2 Căldura specifică a aerului umed

Datorită faptului că presiunea aerului umed nu variază

semnificativ în procesele pe care acesta le urmează în instalațiile
de climatizare și condiționare se utilizează căldura specifică la
presiune constantă.

38 Instalații de condiționare a aerului

 Căldura specifică de calcul va fi căldura medie la presiune
constantă:
t
1 2
t 2  t1 t1
c pm  c p  dt

Pentru intervalul de temperaturi t=(-50;50)C;

p=(720;750)mmHg se pot considera următoarele valori medii
pentru căldurile specifice la presiune constantă pentru aerul uscat
și vaporii de apă:
kJ kJ
c paus  1.006 , c pv  1.86
kgK kgK
În ipoteza în care aerul umed este un amestec de doua gaze
perfecte: aer uscat și vapori supraîncălziți de apă se poate calcula
căldura specifică a aerului umed cu relația:
c p  c pi g i (2.43)
În care c pi reprezintă căldura specifică a componenților iar g i
participația masică în amestec a componenților.
Participațiile masice pentru aerul uscat și vaporii
supraîncălziți se pot exprima funcție de conținutul de umiditate x:
m maus 1
g aus  aus    gv (2.44)
m maus  mv 1  x
și
m mv x
gv  v   (2.45)
m maus  mv 1  x
Utilizând expresiile (2.43), (2.44) și (2.45) rezultă expresia
căldurii specifice medii la presiune constantă:
1 x
c pm  g aus  c paus  g v  c pv   c paus   c pv (2.46)
1 x 1 x
respectiv:
c paus  x  c pv 1.006  x  1.86  kJ 
c pm    kgK  (2.47)
1 x 1 x  
Observație: Cum x<<1 se poate considera fără erori mari expresia
simplificată a căldurii specifice medii:
 kJ 
c p  1.006  1.86  x   (2.48)
 kgK 

Instalații de condiționare a aerului 39

2.3.3 Entalpia aerului umed

În evaluarea entalpiei aerului umed se iau în considerare

entalpiile componentelor:
H  H aus  H v  maus  haus  mv  hv : maus (2.49)
Observație: Entalpia specifică se notează cu h1+x sau H pentru a
evidenția faptul că mărimea specifică este raportată la 1 kg de aer
uscat și nu la 1 kg de aer umed, din considerente expuse anterior.
Plecând de la (2.49) rezultă expresia entalpiei specifice a
aerului umed
H  kJ 
h1 x  H   haus  xhv   (2.50)
maus  kg aus 
unde:
haus – entalpia specifică a aerului uscăt [kJ/kgaus]
hv – entalpia specifică a vaporilor de apa [kJ/kgv]
În cele ce urmează se va nota entalpia specifică a aerului
umed cu H, rezultă:
 kJ 
H  haus  xhv   (2.51)
 kg aus 
Pentru domeniile de presiune și temperatura precizate
anterior se poate scrie că entalpia aerului uscat este dată de
expresia:
 kJ 
haus  c paus  t  1,006  t   (2.52)
 kg aus 
Entalpia vaporilor supraîncălziți de apă are două
componente, pe de-o parte căldura latentă de vaporizare r, aria
s1”1”1’s1’, și entalpia vaporilor supraîncălziți de apă aria s1”1”1s1,
fig. 2.7:
 kJ 
hv  r  c pv  t  2500  1,86  t   (2.53)
 kg v 
 kJ 
unde r  2500   - căldura latentă de vaporizare a apei la 0C.
 kg v 

40 Instalații de condiționare a aerului

Deci:
 kJ 
H  1,006  t  x  1,86  t  2500 *   (2.54)
 kg aus 

Figura 2.7

Observație: Entalpia specifică normală a aerului umed, raportată la

1 kg de aer umed se poate determina cu relația:
n
1 x
hum   hi g i  g v  hv  g aus  haus  haus  hv (2.55)
i 1 1 x 1 x
adică:
1.006  t  x  2500  1.86  t   
hum  * *  kJ  (2.55)
1 x  kg v 
Dacă se compara expresiile (*) și (**) se observa că hum  H
pentru x<<1.
Entalpia aerului saturat se obține din (*) prin particularizare
x=xs:
 kJ 
H s  haus  x s  hv  1,006  t  x s  1,86  t  2500   (2.56)
 kg aus 
Entalpia aerului suprasaturat se poate plecând de la
expresia:

Instalații de condiționare a aerului 41

  kJ 
H ss  haus  x s  hv  x L  hL  haus  x s  hv   x  x s   c w t   (2.57)
 kg aus 
unde:
haus  x s  hv – entalpia aerului saturat
x L  hL – entalpia apei în stare lichida
x = xs + xL – conținutul de umiditate
xs – conținutul de umiditate – “la saturație”
xL – cantitatea de umiditate condensată
xL = x – xs
cw = 4.185 kJ/kg - căldura specifică medie a apei
Rezultă relația de calcul a entalpiei aerului suprasaturat se:
 kJ 
H s  1,006  t  x s  1,86  t  2500  4,185   x  x s   t   (2.58)
 kg aus 
Pentru domenii de temperatura mai coborâte de 0C, când
surplusul de umiditate înghețată se poate scrie:
x = xgh + xs → xgh = x - xs (2.59)
iar expresia entalpiei este:
 kJ 
H  haus  x s  hv  x gh  hgh   (2.60)
 kg aus 
unde:
hgh  rtop  c gh  t - entalpia gheții
 kJ 
rtop  334,84   - căldura de topire a gheții
 kg gh 
 kJ 
cgh = 2.09   - căldura specifică a gheții
 kg gh K 
rezultă expresia entalpiei specifice a aerului umed pe acest
 kJ 
domeniu în  :
 kg aus 
H  1,006  t  x s  1,86  t  2500   x  x s   334,84  2,06  t  (2.61)

42 Instalații de condiționare a aerului