Activităţi distractive de vacanţă care dezvoltă inteligenţa copiilor

Vacanţa este perioada cea mai potrivită pentru dezvoltarea inteligenţei şi creativităţii copiilor.
Chiar dacă au scăpat de teme şi mersul la şcoală, aceştia pot fi îndrumaţi de părinţi spre activităţi
interesante care le susţin dezvoltarea.

Odată cu venirea vacanţei, mulţi părinţi se întreabă cu ce să le ocupe timpul copiilor. Dacă
pentru mulţi prima soluţie este casa bunicilor, alţii aleg taberele sau îi înscriu în centre
educaţionale care desfăşoară activităţi pe timpul verii. Specialiştii avertizează că vacanţa nu ar
trebui să fie momentul în care părinţii încearcă să scape de copii, ci perioada oportună pentru a le
dezvolta inteligenţa prin activităţi care-i bucură şi care-i ajută să-şi dezvolte pasiunile, scrie
wired.com. Exploraţi împreună natura A petrece timp în natură este unul din cele mai importante
lucruri pentru dezvoltarea copilului. Aerul proaspăt, mişcarea şi observarea naturii sunt sinonime
cu ceea ce înseamnă copilărie. Este modul în care copiii descoperă şi înţeleg mediul înconjurător.
Priviţi cerul în familie şi admiraţi constelaţiile Vara este momentul perfect pentru a analiza
stelele şi poziţionarea lor. Nu este prea frig noaptea, iar o pătură confortabilă poate aduna familia
pentru a admira cerul. Citiţi câteva constelaţii şi locaţii planetare înainte, iar copiii dvs. vor fi
încântaţi să afle detalii. Studiaţi evenimentele meteorologice Creaţi o staţie meteorologică mică
şi măsuraţi precipitaţiile, direcţia vântului şi temperatura. Comparaţi datele obţinute cu unele
dintr-un alt oraş. Citiţi împreună Nimic nu poate fi mai relaxant decât liniştea unei zile petrecute
în grădina casei sau în parc, citind alături de copilul tău. Vizitaţi biblioteca Majoritatea
bibliotecilor au programe de lectură în timpul vacanţei, spectacole de păpuşi, cluburi pentru
adolescenţi şi alte lucruri distractive organizate special pentru vară. Verificaţi programul
bibliotecii din apropierea casei. Experimentaţi gătitul împreună Chiar şi copiii foarte mici îşi pot
pune creativitatea la încercare atunci când vine vorba de fursecuri sau sărăţele în diferite forme.
Contribuţia la gătit este o experienţă plină de satisfacţii pentru copiii de toate vârstele. Şi cu cât
mai mult învaţă cum să facă, cu atât mai mult pot ajuta în mod regulat.

Cum tratăm comportamentul agresiv al copiilor: „Contactul fizic îi creşte încrederea în

părinte“

Adulţii acceptă cu greu comportamentul agresiv al copiilor, însă majoritatea ajunge să înţeleagă
cum îi poate ajuta pe cei mici atunci când recunoasc gestionarea incorectă a emoţiilor acestora.

Majoritatea copiilor afişează o formă de comportament agresiv, greu de înţeles de către părinţi.
Psihologii susţin că este vorba de o lipsă de gestionare a emoţiilor, sarcina adultului fiind să îi
ajute să înţeleagă că există modalităţi de a face faţă stărilor pe care le experimentează. Învăţaţi să
vă apropiaţi de copil pentru a vă permite să îl ajutaţi să-şi controleze pornirile agresive şi să
menţineţi o legătură deschisă în orice moment, scrie wikihow.com. Purtaţi discuţii despre
emoţiile experimentate Pe măsură ce creşte, copilul va experimenta o serie de sentimente şi
emoţii. Pentru a se familiariza cu acestea, cereţi-i să identifice modul în care se simte. Puteţi găsi
cartonaşe şi cărţi de poveşti pentru a ajuta copilul să înţeleagă şi să-şi exprime trăirile într-un
mod sănătos. Răspundeţi cu empatie crizelor emoţionale ale copiilor Arătând înţelegere şi
empatie, puteţi minimiza tendinţele agresive ale copilului. Arătaţi-i că are o altă variantă de
reacţie, oferindu-i propriul exemplu. Atunci când copilul va vedea în jur interacţiuni
caracterizate de calm şi respect, va începe să reacţioneze în acelaşi fel. Oferiţi critici constructive
Explicaţi-le că greşesc atunci când reacţionează agresiv, dar evitaţi să le spuneţi cuvinte care îi
pot jigni. În acest fel ei înţeleg că, dincolo de comportamentul pe care l-au arătat, în continuare îi
iubiţi. Nu uitaţi să le arătaţi apreciere atunci când reacţionează calm în situaţii de criză. Contactul
fizic îi creşte copilului încrederea în părinte Când vorbiţi cu cei mici, nu uitaţi să le arătaţi că
sunteţi prezenţi pentru a-i susţine. O mână pe umăr sau pe braţ îl va lăsa să ştie că sunteţi acolo,
că îl ascultaţi cu atenţie şi iubire. Acest lucru este valabil mai ales în cazul copiilor mici.

Cinci principii de respectat pentru a consolida relaţia părinte-copil:

sfaturile psihoterapeutului Gáspár György

Cunoscutul psihoterapeut Gáspár György a dezvăluit care sunt cele cinci principii de respectat în
vacanţa de vară pentru a consolida siguranţa în relaţia dintre părinte şi copil.

Atunci când părintele transformă conexiunea dintre el şi copil într-o prioritate, acesta nu doar
construieşte încrederea şi siguranţa în relaţia sa cu copilul, ci modelează şi stima de sine a celui
mic şi capacitatea acestuia de a-şi „reaminti viitorul“, potrivit psihoterapeutului român Gáspár
György. El a enumerat cinci principii de respectat în vacanţa de vară pentru a consolida relaţia
dintre părinte şi copil. Iată care sunt acestea: 1. Părintele îşi asumă un angajament activ faţă de
relaţie. În mod asumat şi conştient, părintele invită copilul în relaţie. Dincolo de declaraţiile de
iubire, părintele îi demonstrează copilului că îi doreşte compania; se implică în joacă, discuţii şi
interacţiuni cât mai dese cu copilul. De ce? Pentru a-i cultiva copilului stima şi preţuirea de sine -
atât de necesare pentru a face faţă provocărilor şcolare şi pentru a atinge succesul în viaţă.

2. Părintele nu judecă copilul. Critica, dispreţul şi ameninţările sunt devastatoare pentru

sufletul vulnerabil al copilului. Iar ca adulţi, adesea nu auzim tonul critic din spatele cuvintelor
noastre; în timp ce copilul nu aude decât tonalitatea critică. Fiecare copil are nevoie să ştie că
este acceptat indiferent de comportamentele sale, apartenenţa la familie nu este negociabilă. În
situaţii de criză este mai înţelept să ne muşcăm limba, decât să otrăvim verbal sufletele copiilor.
De ce? Pentru a se descurca cât mai bine în societate şi pentru a putea să stabilească limite
sănătoase, copilul au nevoie să înveţe respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi în familia în care
trăieşte. 3. Părintele nu exagerează cu recompensele oferite copilului. Prea multe recompense
pot să fie la fel de nocive ca şi prea multele critici. Chiar dacă este contra-intuitiv: atunci când
oferim prea multe recompense, nu facem altceva decât să ne concentrăm (din nou) asupra
comportamentelor copilului şi nu asupra persoanei sale. Nu este înţelept să construim preţuirea
de sine a copilului în funcţie de mediile obţinute, de numărul de pagini citite sau de cel al
exerciţiilor de matematică efectuate. De ce? Copiii nu au nevoie de recompense, dacă se simt
acceptaţi şi respectaţi de către părinţii lor. 4. Niciun copil nu poate învăţa de la un părinte furios
sau agresiv. Atunci când copilul este abordat prin agresivitate sau furie, acesta pierde automat
conexiunea cu părintele. Fiecare copil are dreptul să-şi vadă părintele furios, dar nu ajută ca furia
acestuia să fie canalizată către copil. Cel mic poate învăţa mult mai multe dacă vede că părintele
îşi gestionează furia şi se implică în exerciţii de mindfulness şi de auto-reglare emoţională. De
ce? De multe ori, ajungem să-i rănim inconştient pe copii, din lipsă de informaţii sau de atenţie,
de aceea este înţelept să nu facem asta şi intenţionat sau în mod voit. 5. Părintele este
responsabilul principal pentru reconsolidarea legăturii după o ceartă. Conflictele sau
deconectările temporare sunt inevitabile. Chiar şi cei mai înţelepţi părinţi o dau, uneori, în bară.
Toate acestea nu reprezintă niciun risc de traumă, cu excepţia situaţiilor în care părintele
consideră că cel mic este singurul responsabil pentru ruptura relaţională creată. Este o dovadă de
inteligenţă parentală să-l încurajăm pe copil să-şi recunoască greşeala şi să-şi exprime scuzele,
însă numai după ce am făcut şi noi asta. De ce? A-i dovedi copilului că relaţia dintre el şi părinte
este cea mai preţioasă parte a vieţii, este probabil cea mai importantă lecţie de inteligenţă
relaţională.
Aparatul dentar la copii, între necesitate şi modă

Medicul Georgiana Bordei explică semnele pe care părinţii ar trebui să le ia în considerare pentru
a se prezenta cu cei mici la ortodont în perioada lor de creştere, când este nevoie de aparat dentar
şi când acesta este doar o modă apărută printre copii.

Începând cu vârstă de 6 ani, ar trebui văzut prima oară un copil de către ortodont şi nu după ce i-
au erupt toţi dinţii permanenţi (12 ani), explică renumitul medic ortodont Georgiana Bordei. În
opinia medicului, foarte multe probleme dentare au o rezolvare foarte uşoară în perioada de
dezvoltare a copilului, deoarece atunci se poate interveni pe creşterea şi dezvoltarea oaselor
. “Sunt câteva semne, pe care părinţii ar trebui să le ia în considerare, care indică faptul că
trebuie să ne prezentăm cu copiii la ortodont în perioada lor de creştere. Acestea ar fi: dacă nu
apar spaţii între dinţii de lapte, dacă distanţa între partea superioară şi cea inferioară este mare,
dacă dinţii de sus acoperă în totalitate dinţii de jos, dacă copilul a supt degeţelul, dacă dinţii
superiori nu supra-acoperă deloc dinţii inferiori. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile
care ar trebui să-i responsabilizeze pe părinţi pentru a merge cu micuţul lor la ortodont, dar multe
alte semne sunt vizibile doar pe o radiografie panoramică”, declară medicul ortodont Georgiana
Bordei, directorul OrtoClass. Ce tip de aparat dentar recomandă medicul ortodon pentru copii?
Medicul ortodont recomandă pentru tratamentul copiilor doar aparate fixe lipite pe dinţi,
deoarece rezultatele sunt mult mai rapide, deci purtarea lor necesită mai puţin timp. “Toate
problemele dentare şi osoase se rezolva foarte uşor în perioada de creştere, rezultatele
tratamentelor sunt mult mai stabile în timp, iar contenţiile nu trebuie menţinute pe viaţă.
Totodată, sunt multe cazuri în care copilul este adus după vârsta de 12 ani sau mai târziu, atunci
când deja şi-a încetat creşterea şi multe anomalii descoperite târziu nu mai pot fi rezolvate uşor,
ci vor necesita extracţii de dinţi permanenţi sau chirurgie ortognata. Multe dintre modelele noi de
aparate pentru copii sunt lipite pe dinţişori şi nu sunt vizibile din exterior, iar în funcţie de
anomalia care trebuie tratată, timpul de tratament diferă de la 6-7 luni până la 2-3 ani şi este
posibil să necesite asocierea cu mai multe tipuri de aparate”, explică medicul ortodont Georgiana
Bordei. În general, la finalul tratamentului, se pun contenţiile care trebuie menţinute până spre
vârsta de 18-20 ani. Dacă din diverse motive, aceste contenţii nu sunt purtate de pacient exact
cum i-au fost indicate de către medic, atunci recidiva poate apare şi dinţii îşi modifica poziţia.
Costurile pentru tratament pot porni de la 1200 lei, pot ajunge până la 1900 lei şi diferă în funcţie
de fiecare tip de aparat.
Care este vârsta potrivită pentru lecţiile de înot la copii

Academia Americană de Pediatrie susţine că există o vârstă optimă pentru învăţatrea înotului în
rândul copiilor. Nepregătiţi fizic şi emoţional pentru acest moment, cei mici pot dezvolta frică de
înec sau chiar traume.

Care este vârsta potrivită pentru lecţiile de înot? Majoritatea părinţilor se lasă ghidaţi de teoria
conform căreia bebeluşii ştiu să înoate încă de la naştere, însă Academia Americană de Pediatrie
susţine că, înaintea vârstei de 4 ani, copiii nu sunt gata să înveţe acest sport. Cea mai potrivită
perioadă este între 5 şi 6, susţin specialiştii institutului, citaţi de redtri.com Dacă decideţi să
mergeţi la piscină, ar fi recomandat să-i luaţi câteva ore în care un profesor să-i predea tehnicile
de înot. Ca părinte, nu uitaţi că cei mici ar trbui aclimatizaţi înainte de a fi băgaţi în apă, situaţiile
neprevăzute şi stresul putând duce la dezvoltarea unei frici sau chiar traume. Înainte de a
participa la un astfel de curs de înot, este indicat să discutaţi acest aspect cu medicul pediatru
(medicul în îngrijirea căruia se află copilul tău) pentru a obţine din partea acestuia avizul medical
favorabil. Este posibil, ca acesta să vă ofere câteva sfaturi sau indicaţii, precum existenţa unor
boli, afecţiuni de care suferă bebeluşul sau alte aspecte medicale, despre care va trebui să
amintiţi instructorului de înot. Măsuri de siguranţă – Nu lăsa copilul singur în apă, nici
măcar pentru un minut. – Asigură-te că poarta de la piscină este mereu închisă şi că cel mic
nu poate ajunge la piscină. – Învaţă-l câteva măsuri de siguranţă pe lângă piscină cum ar fi
să nu alerge în jurul ei sau să intre în apă doar cu mami sau tati. – Evită aripioarele,
jucăriile plutitoare sau costumele de înot cu apă. Copilul se poate scufunda, iar tu ai un fals
sentiment de siguranţă. – Nu lăsa jucării în piscină după ce copilul a ieşit din apă. Este
important de reţinut, totuşi, că aceste măsuri nu exclud riscul de înec şi nu reprezintă un substitut
pentru supravegherea adulţilor atunci când copiii se află în apă, vigilenţa fiind un factor de
siguranţă important.

La ce riscuri sunt expuşi copiii cărora li se perimite folosirea jocurilor video violente

Există o legătură semnificatică între expunerea la violenţă în mass-media (inclusiv din jocuri) şi
comportamentele agresive, chiar dacă ameninţarea din joc nu este reală, creierul putând-o
percepe ca fiind reală şi activând mecanismele de răspuns.

Copiii petrec foarte mult timp în jocuri video pe telefon, tabletă, play station sau calculator. Nu
există statistici clare care să arate câţi dintre aceştia merg la psiholog din cauza dependenţei de
jocurile video, dar specialiştii confirmă problemele apărute la nivelul psihicului din cauza
imaginilor care promovează violenţa. Un nou studiu realizat de Departamentul de Psihologie de
la Universitatea de Stat din Ohio susţine că jocurile video violente dezvoltă comportamente
periculoase care pot implica o tentaţie mai mare spre a folosi arme în viaţa reală. Cercetătorii au
analizat comportamentul a peste 220 de copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani. Fiecare copil a
fost supus unui test în care trebuia să joace anumite jocuri al căror nivel de violenţă era crescut,
trebuiau să se apere sau jocul era lipsit de violenţă. Conform rezultatelor studiului, copiii care au
folosit arme în timpul jocului au fost tentaţi să pună mâna pe un pistol adevărat în viaţa reală, o
parte din aceştia chiar apăsând trăgaciul de mai multe ori în timpul testului. Chiar dacă
ameninţarea din joc nu este reală, creierul o poate percepe ca fiind reală şi activează
mecanismele de răspuns. Există o legătură semnificativă între expunerea la violenţă în mass-
media (inclusiv din jocuri) şi comportamentele agresive, gândurile agresive şi emoţiile negative
precum furia, nevoia de răzbunare. Jocurile video scad în schimb emoţiile pozitive, cum ar fi
empatia şi compasiunea.