Drept Procesual Civil 2013 Partea I

Conf. univ. dr.
Gabriela Răducan
Asist.univ.drd. Mădălina Dinu
Drept procesual civil
Curs pentru învăţământ la distanţă
Semestrul I
Partea I
BUCUREŞTI
2013-2014
1
OBIECTIVE SPECIFICE DISCIPLINEI DREPT PROCESUAL CIVIL
1. Cunoaştere şi înţelegere
 însuşirea noţiunilor de bază în legătură cu cele două faze ale procesului civil-judecata
şi executarea silită;
 cunoaşterea şi utilizarea adecvată a normelor care reglementează procedurile speciale.
2. Explicare şi interpretare
 explicarea desfăşurării judecăţii în etapa scrisă, etapa dezbaterilor, etapa deliberării şi
pronunţării, etapa căilor de atac
 explicarea mecanismului executării silite
3.Obiective instrumental – aplicative

 abilitatea de a conduce şedinţa de judecată şi de a decide la finalul procesului
 abilitatea de a administra probe
 însuşirea tehnicii pledoariei orale şi a concluziilor scrise
 explicarea modului de întocmire a actelor procedurale
4. Obiective atitudinale
 promovarea ideilor de legalitate, adevăr, independenţă şi imparţialitate în
desfăşurarea procesului şi pronunţarea soluţiei
 angajarea în relaţii de colaborare şi de respect a drepturilor procesuale a tuturor
participanţilor
 manifestarea unei atitudini responsabile în întocmirea actelor de procedură, pregătirea
şi desfăşurarea procesului, pregătirea şi expunerea pledoariei, deliberarea, pronunţarea
şi redactarea hotărârilor
 promovarea unei atitudini de protejare a drepturilor creditorilor şi debitorilor în faza
executării silite
 participarea permanentă la propria dezvoltare profesională
2
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

• Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat
• Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil.
Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2013 (2014)
• V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,
arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2013
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă,
Andreia Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris,
Flavius George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe
articole, vol II, Ed. Hamangiu, 2013
•Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,
B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae, E.Oprina,
A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța, Ghe.L.Zidaru, Noul
Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526, Ed.Universul Juridic,
2013
 Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, vol.I, Universul Juridic, 2013
3
PARTEA I
TEMA I
ACTIUNEA CIVILĂ
I.1.Notiune
I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile
I.2.1.Afirmarea unui drept
I.2.1.1. Conditii
I.2.1.2. Exceptii de la cerinta ”actualitătii dreptului”
I.2.2.Interesul
I.2.2.1.Noţiune
I.2.2.2.Condiţiile interesului:
I.2.2.3.Sancţiunea lipsei interesului
I.2.3.Capacitatea procesuală
I.2.3.1.Notiune
I.2.3.2.Capacitatea procesuala de folosinta
I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu
A.Reprezentarea
B.Asistarea
C.Autorizarea
I.2.4.Calitatea procesuală
I.2.4.1.Transmiterea calitatii procesuale
A.Transmisiunea legala
B.Transmisiunea conventionala
I.3.Clasificarea actiunilor civile
I.3.1 Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea
cererii de chemare în judecată
I.3.1.1.Actiuni in realizare
I.3.1.2.Actiuni in constatare
I.3.1.3.Actiuni in constituire de drepturi
I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile
se impart in:
4
I.3.2.1.cereri nepatrimoniale
I.3.2.2.cereri patrimoniale
A.cereri personale
A.1. cereri personale mobiliare
A.2. cereri personale imobiliare
B.cereri reale
B.1.cereri reale mobiliare
B.2.cereri reale imobiliare
B.a.cereri petitorii
B.b.cereri posesorii
C.cereri mixte
I.3.3. Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,
actiunile/cererile se clasifică în:
A.Cereri principale
B.Cereri accesorii
C.Cereri incidentale
D.Cereri adiționale
I.3.3.1. Importanta clasificării
I.4.Întrebări si exercitii
I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme
I.4.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă
I.4.3.Rezolvati următoarea spetă
Obiective:
- insusirea notiunilor de cerere de chemare în judecată si actiune civilă si a elementelor
care le diferentiază;
-întelegerea celor patru conditii cumulative de exercitare a actiunii civile si a
consecintelor pe care le produce în plan procesual lipsa uneia dintre acestea ;
-calificarea diferitelor tipuri de cereri ce pot fi adresate instantei de judecată in functie
de criteriile de clasificare a actiunilor civile
5
I.ACTIUNEA CIVILA
I.1.Noţiune
 Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege

pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte
situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în process.
 Exercitarea acţiunii civile este o facultate, o libertate a oricărui subiect de drept

căruia i se încalcă sau contestă un drept subiectiv sau un interes legitim.
 Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă,

întrucât cererea de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare
a acţiunii civile, cea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă
există anterior cererii, chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează
instanţa. (de asemenea, pe lângă cererea de chemare in judecata, actiunea civila se poate
realiza si prin formularea intampinarii sau a cererii reconventinale de catre parat, etc).
I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile
Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi

condiţii de exercitare ale acţiunii civile:
1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi
folosita calea justitiei.
2.existenta unui interes
3.calitatea procesuala
4.capacitatea procesuala
I.2.1.Afirmarea unui drept

6
Acesată condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi
protejat sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.
I.2.1.1.Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie

să îndeplinească anumite condiţii:
a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;
b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în
limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost
stabilit sau creat de lege).
c. – să fie exercitat cu bună credinţă
d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite

precizări:
 dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa

constată că dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există sau că, deşi există, acesta nu
îndeplineşte condiţiile de validitate impuse de lege pentru a putea fi exercitat (altele decât
cerinţa de a fi actual), atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca
neîntemeiată (nefondată, netemeinică);
 însă, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul procesual
de invocare a lipsei acestei condiţii fiind excepţia de prematuritate a cererii, cererea de
chemare în judecată va fi respinsă ca prematură (soluţie generică de inadmisibilitate).
 admiterea excepției de prematuritate cu consecința respingerii cererii de chemare

in judecată ca prematur introdusă nu are autoritate de lucru judecat, astfel incât cererea
va putea fi reiterată in momentul in care s-a implinit termenul sau condiţia care
afectează dreptul subiectiv civil.
I.2.1.2. Exceptii de la cerinta”actualitătii dreptului”
Exista insa anumite situatii, expres prevazute de lege, in care, desi dreptul subiectiv civil
nu este actual, cererea este admisibila.
7
Astfel, exista excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului in urmatoarele situatii expres
prevzaute de dispozitiile art.34 C.proc.civ.:
-cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută
chiar înainte de împlinirea acestui termen;
- executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice;
- alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că
acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar
aştepta împlinirea termenului.
De mentionat este faptul ca hotararea obtinuta in conditiile art.34 C.proc.civ nu
va putea fi pusa in executare decat la momentul la care dreptul subiectiv civil va deveni
actual.
I.2.2.Interesul
I.2.2.1.Noţiune
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.
Interesul poate fi:
 material, de natură patrimonială (de exemplu: atunci când se urmăreşte revendicarea
unui bun, recuperarea unei creanţe, repararea unui prejudiciu, obligarea pârâtului la
restituirea unui împrumut sau a unui bun etc.)
 moral, de natură nepatrimonială (de exemplu: în cazul punerii sub interdicţie etc.).
I.2.2.2.Condiţiile interesului:
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;
- să fie personal– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală şi nu
pe altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau organe în locul titularului,
folosul se resfânge asupra lor;
- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în sensul că,
dacă cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.
EXCEPȚIE DE LA CERINȚA DREPTULUI DE A FI NĂSCUT ȘI ACTUAL
Deși interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a
preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina
producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
8
I.2.2.3.Sancţiunea lipsei interesului:
Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care
dacă va fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
Excepţia lipsei de interes este o excepţie:
- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)
- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)
- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).
Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de
lucru judecat într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut
şi îndeplineşte şi celelalte cerinţe.
I.2.3.Capacitatea procesuala
I.2.3.1.Noţiune
Noţiune generală – constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a
avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual (capacitate procesuală de folosinţă), respectiv
aptitudinea de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini obligaţiile
procedurale, de a sta în judecată (capacitate procesuală de exerciţiu).
I.2.3.2.Capacitatea procesuala de folosinta
Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan
procesual.
 În privinţa persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă
aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, în principiu, orice drepturi şi
obligaţii de natură procesuală.
 În privinţa persoanelor juridice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă
aptitudinea generală şi abstractă a acestora de a avea, potrivit principiului specialităţii
capacităţii de folosinţă, acele drepturi şi obligaţii necesare realizării scopului declarat, în
condiţiile legii, prin actul de înfiinţare, autorizare sau constituire.
 Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută a
actului de procedură făcut cu încălcarea acestei condiţii;
9
-Mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile îl
constituie excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă (excepţie de fond, absolută şi
peremptorie).
-Soluţia instanţei în cazul în care va admite excepţia ca fiind întemeiată, va fi anularea
cererii ca fiind introdusă de o persoană care nu are capacitatea procesuală de folosinţă sau
împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu

Noţiune - consta in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le
valorifica in justitie singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile
procesuale. Altfel spus, prin capacitate de exercitiu se intelege capacitatea unei persoane
de a sta in judecata.
În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:
 lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu pentru: minori, până la împlinirea vârstei de
14 ani, şi interzişii judecătoreşti (persoane în privinţa cărora s-a pronunţat o hotărâre
irevocabilă de punere sub interdicţie judecătorească;
 capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă pentru minorii cu vârstele cuprinse
între 14 şi 18 ani ;
 capacitate procesuală deplină de exerciţiu pentru: persoanele care au împlinit 18 ani

sau, în mod excepţional, dacă legea prevede, chiar anterior împlinirii acestei vârste.
(situația minorului de 16 ani care se căsătoreste si dobânziște prin efectul căsătoriei
capacitate deplină de exercițiu, )
Potrivit art.57 alin.2 C.proc.civ.: „partea care nu are exerciţiul drepturilor

procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată
în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează
capacitatea ori modul de organizare”. Prin urmare, articolul citat, face referire la trei
situatii:
A.Reprezentarea – intervine în cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse
sub interdicţie judecătorească (lipsa totală a capacităţii de exerciţiu). Aceste persoane nu
stau personal în judecată, ci prin reprezentanţii lor legali. Art. 58 alin.1 C. proc. civ.
dispune că instanţa în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de
10
exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii
interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea
reprezentantului legal, potrivit legii, aceeași fiind situația și în caz de conflict de interese
între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate
dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are
reprezentant. De reținut este și faptul că, numirea acestor curatori se va face de instanţa
care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru
fiecare instanţă judecătorească, curatorul special având toate drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.
 B.Asistarea –intervine în cazul minorilor de la 14 la 18 ani (capacitate de exerciţiu
restrânsă). Aceştia vor sta personal în proces, vor fi citaţi şi vor fi asistaţi de ocrotitorul
legal (citat, la rândul său), care vor semna alături de minori actele de procedură Şi în
cazul persoanelor cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă instanţa poate numi un
curator special în condiţiile art. 58 C. proc. civ. Actele de procedură îndeplinite de cel
care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau
ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste
acte. Sancţiunea nerespectării normelor privind asistarea este nulitatea relativă a actului
de dispoziţie astfel încheiat.
 C.Autorizarea – intervine în cazul actelor procesuale de dispoziţie (renunţare la
judecată sau la dreptul pretins, achiesare, tranzacţie etc.). şi presupune autorizarea
specială a acestor acte, încheiate de minori sau interzişi şi reprezentanţii sau ocrotitorii
legali ai acestora, de către organul competent (autoritatea tutelară ).
Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de

la data infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanelor juridice. Persoana
juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile procesuale prin intermediul
organelor sale, in limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind
reprezentantii legali ai persoanei juridice.
Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale
Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta este o exceptie de fond,

absolută si peremptorie. Ea poate fi ridicata de oricare din parti, de procuror sau de
instanta din oficiu in orice stare a pricinii.
11
Ca urmare a admiterii exceptiei, cererea introdusa de o astfel de persoana sau
impotriva unei asemenea persoane va fi respinsa ca fiind introdusă de o persoana fara
capacitate procesuala de exercitiu sau impotriva unei persoane fara capacitate de
exercitiu.
Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de

exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa sunt anulabile. Conform art.57 alin.3
C.proc.civ.: Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în
orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul
drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia
va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte ”. Asadar, nulitatea nu
intervine in mod automat, potrivit art.57 alin.5 C.proc.civ.: „când instanţa constată că
actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va
acorda un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune
anularea lui.”
I.2.4.Calitatea procesuala
Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana

reclamantului si persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in raportul
juridic dedus judecatii (calitate procesuala activa) si intre persoana paratului si cel
obligat in acel raport juridic (calitate procesuala pasiva).
Regulă: reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală
activă, cât şi pe cea pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanţa trebuie să verifice
ex officio, îndeplinirea condiţiei calităţii procesuale
Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului

juridic litigios nu este exclusiva, existand si o serie de exceptii. Astfel, legea recunoaste
legitimare procesuala activa sau pasiva si altor categorii de organe sau persoane care nu
figureaza ca subiecte in raportul juridic litigios.
Exemple:
A. Calitate juridica procesuala activa:
- autoritatea tutelara;
12
- procurorul – conform art.92 C.proc.civ.
- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice;
-Asociațiile de protecție a consumatorilor
B. Calitatea procesuala pasiva:
- raspunderea pentru altul.;
- raspunderea fidejusorului .
Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in

judecata, prin expunerea motivelor de fapt pe care isi intemeiaza cererea si, uneori, prin
anexarea unor acte doveditoare, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si
pe cea pasiva.
I.2.4.1Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul

juridic dedus judecatii pot fi transmise in cursul procesului, avand loc in acest caz o
transmisiune a calitatii procesuale active sau pasive.
Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.
A.Transmisiunea legala: se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor

fizice sau prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice parte în proces.
B.Transmisiunea conventionala : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de

acte juridice, în urma cărora cel care preia calitatea procesuală este subdobânditorul
acelui drept sau bun litigios, cum ar fi: contractul de vânzare sau donare a dreptului
litigios (cumpărătorul sau donatarul dobândind calitatea procesuală deţinută în proces
de cel care a cedat dreptul său), schimbul, donația, aducerea ca aport a bunului litigios
în cazul în care bunul trece în patrimoniul societăţii, şi, în ipoteza raporturilor juridice
obligaţionale, în temeiul cesiunii de creanţă, subrogaţiei personale, novaţiei prin
schimbare de creditor/debitor, stipulaţiei pentru altul şi preluării de datorie.
Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:
- universala;
13
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
Efectele transmiterii calităţii procesuale
Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul
in starea in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau
fiindu-i opozabile.
Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular
Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu
particular, judecata va continua între părţile iniţiale.
Transmiterea dreptului litigios prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte
Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru
cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al
autorului, după caz.
Atât in cazul in care dreptul litigious se transmite prin acte între vii cu titlu particular
cât și prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte succesorul cu titlu particular
este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate
să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după
împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau
succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos
din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal
al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu
particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a
intervenit sau a fost introdus în cauză.
Efectele hotărârii.
Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu

universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu
particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, chiar şi în ipoteza în care nu
14
a fost introdus în proces, însă numai în privinţa bunului transmis, apreciindu-se că, deşi
nu a participat la judecată, acesta reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte
dreptul în discuţie
Sanctiunea lipsei calitatii procesuale
Lipsa calitatii procesuale poate fi invocata pe cale de exceptie (care este o excepţie de
fond, absoluta si peremptorie) de partea interesata, procuror sau instanta din oficiu, in
orice stare a procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea actiunii ca fiind
introdusa de o persoană fara calitate procesuală activă sau impotriva unei persoane fără
calitate procesuală pasivă.
Daca pentru a se stabili existenta sau inexistenta calitatii a fost nevoie sa se uneasca
exceptia cu fondul, iar instanta constata ca dreptul exista, dar actiunea a fost pornita de
o persoana fara calitate sau impotriva unei persoane fara calitate, nu o va respinge ca
nefondata, ci ca urmare a admiterii exceptiei lipsei de calitate. In acest caz exista
posibilitatea ca procesul sa fie redeschis de o persoana care ar justifica legitimarea
procesuala sau impotriva persoanei care are calitate procesuala pasiva.
I.3.Clasificarea actiunilor civile
Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune,

acela de cerere de chemare in judecata.
I.3.1.Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

cererii de chemare în judecată:
In functie de acest criteriu actiunile sunt impartite in:
-actiuni in realizarea dreptului,
-actiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si
-actiuni in constituire de drepturi.
 I.3.1.1.ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in

adjudecare, de executare) – acelea prin care reclamantul, pretinzându-se titularul unui
15
drept subiectiv solicită instanţei obligarea pârâtului la respectarea acelui drept, iar în
cazul în care nu mai există această posibilitate, la despăgubiri pentru prejudiciul creat.
Această categorie de acţiuni conduce întotdeauna la hotărâri susceptibile de executare
silită.
Caracteristici:
 Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru
nu mai este cu putinta, prin echivalent;
 Solutionand o asemenea actiune, instanta il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu
faca ceva;
 Hotararea instantei constituie titlu executoriu;
 Actiunea in realizare primeaza intotdeauna fata de o eventuala actiune in constatare
(art.35 Cpc).
Exemple:
In practica judiciara actiunile in realizare sunt cele mai numeroase (de exemplu:
actiunea in revendicare, actiunea prin care se solicita predarea unei sume de bani,
evacuarea dintr-un imobil, indeplinirea unor obligatii contractuale, rezilierea sau
rezolutiunea unui contract, anularea unui act etc.).
 I.3.1.2.ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) –. acele

cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în
scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi (se vizează schimbarea sau
desfiinţarea unui raport juridic existent şi crearea unui nou raport juridic, ca efect al
hotărârii ce se va pronunţa).
Astfel art.35 prevede ca:” cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau
inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea
dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. ”.
Caracteristici:
 Dispozitia de mai sus se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui
drept, nu si a unei stari de fapt
16
Exemple de actiuni in constatare:
constatarea calitatii de constructor de buna-credinta,
actiunea unuia din soti in constatarea calitatii de bun propriu a unui bun dobândit de
ambii soti in timpul căsătorie (pentru motive temeinice),
constatarea existentei consimtământului pârâtului la efectuarea unor anumite imbunătătiri
de către reclamant la imobilul proprietatea pârâtului, etc.
Nu trebuie confundată cererea in constatare existentei sau inexistentei unui drept

cu cererea privind constatarea unei anumite situatii de fapt. In acest caz, cererea
adresată instantei prin care se solicită constatarea unei situatii de fapt va fi respinsă ca
inadmisibilă. Sunt astfel de cereri: aceea prin care se solicită instantei să constate ca un
inscris s-a pierdut în anumite imprejurări, cererea prin care se solicită instanței să
constate identitatea intre persoana sa și cel care figurează sub un alt nume intr-un act
juridic, etc
 Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o

particularitate a hotararilor, si anume ca ele nu constituie titluri executorii, nu pot fi
puse in executare (este vorba numai de capatul de cerere principal, nu si de cele
accesorii)
Exemplu: daca debitorul anterior declansării executării silite solicită instanţei să se

constate prescriptia dreptului creditorului de a solicita executarea sa silită, iar in
subsidiar, obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată, capătul principal de
cerere privind constatarea prescripţiei dreptului creditorului de a cere si obtine
executarea silita nu constituie titlu executori, insă, capătul accesoriu privind plata
cheltuielilor de judecată, in caz de admitere, constituie titlu executori, si pe cale de
consecintă poate fi pus în executare silită.
 Actiunea in constatare are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata
timp cat partea poate cere realizarea dreptului. Legiuitorul acorda preferinta realizarii
dreptului pentru a inlatura definitiv neintelegerile cu privire la dreptul respectiv.
17
Spre exemplu, in situatia in care reclamantul solicită instenţei să se constate ca suprafata
de 50 mp detinută de vecinul său este proprietatea sa, instanţa va respinge actiunea ca
inadmisibilă, reclamantul având posibilitatea ca pentru valorificarea drepturilor sale sa
introducă o actiune în revendicare impotriva pârâtului şi nu o actiune in constatare.
 Actiunea in constatare este imprescriptibilă. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2502 alin.
(2) pct. 2 NCC, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acţiunea în constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept.
 Actiunea in constatare poate fi transformată intr-o cerere in realizare si viceversa.

Până la închiderea dezbaterilor, reclamantul poate înlocui cererea în constatare printr-o
cerere în realizare şi invers, dacă cererea în constatare poate fi primită, fără a se acorda
termen de judecată, instanţa luând act de precizare şi consemnându-se în încheierea de
şedinţă declaraţiile verbale ale părţii în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (2)
pct. 4 NCPC.
 În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, competenţa

instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea
dreptului, potrivit art. 125 NCPC.
 Clasificarea actiunilor in constatare:
1.acţiuni în constatare pozitive – se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport
juridic între reclamant şi pârât);
2.acţiuni în constatare negative – constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului (de

exemplu, să se constate inexistenţa unei anumite datorii a reclamantului faţă de pârât,
creanţa acestuia din urmă fiind stinsă prin prescripţie sau prin compensare etc.)
- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport

juridic, pentru a se inlatura o situatie de incertitudine (spre exemplu, partile supun
18
instantei interpretarea unei clauze contractuale in conformitate cu vointa lor; beneficiarul
unui legat cere instantei sa constate caracterul ilicit al conditiei puse de testator etc.)
- interogatorii – sunt acelea prin care reclamantul cheama in judecata o persoana care
ar putea, eventual sa-i conteste dreptul, obligand-o imediat sa opteze pentru una din
conduitele posibile, in situatia juridica data (actiunea prin care mostenitorii legali cer
paratului sa exhibe testamentul in baza caruia el se pretinde legatar universal; actiunea
prin care mostenitorii de un rang subsecvent il obliga pe cel de un rang preferabil sa
declare daca accepta succesiunea sau renunta la ea; actiunea prin care partea dintr-un
contract susceptibil de nulitate relativa cere celeilalte sa opteze intre a confirma cauza de
nulitate sau a invoca nulitatea etc).
- provocatorii – acelea prin care titularul unui drept cheama in judecata pe cel care ii
cauzeaza o tulburare importanta in exercitarea dreptului sau – aceasta persoana este
astfel determinata sa-si valorifice dreptul pe care pretinde ca l-ar avea, sub sanctiunea
de a nu-l mai putea invoca daca nu si-l demonstreaza.
I.3.1.3.ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele

actiuni prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le
invoca, pentru a deduce consecintele ce se impun, in vederea crearii unor situatii juridice noi.
Exemple de actiuni in constituire de drepturi:
-divortul,
-adoptia
-punerea sub interdictie,etc.
Consecinte:
- tind la schimbarea sau desfiintarea unor raporturi juridice vechi si la crearea unor
raporturi juridice noi intre parti;
- in principiu, hotararile pronuntate produc efecte numai pentru viitor, ex nunc (sunt
exceptii, hotararile pronuntate in materie de desfiintare a casatoriei, stabilirea filiatiei
fata de mama si fata de tata, tagaduirea paternitatii, declararea judecatoreasca a mortii
etc.).
19
I.3.2.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului ce se valorifică cererile
se impart in:
I.3.2.1. cereri nepatrimoniale – acelea prin care se valorifică drepturi subiective fără
conţinut economic, legate indisolubil de persoana titularului lor.
Exemplu:sunt cereri nepatrimoniale
-cererea de divort;
-cererea in tăgada paternitătii sau stabilirea paternitătii;
-adoptia
-cererea prin care se solicită anularea căsătoriei, etc
I.3.2.2. cereri patrimoniale – sunt acelea al căror continut este evaluabil in bani
Cererile patrimoniale, la rândul lor se subclasifică in:
A.cereri personale
B.cereri reale
C.cereri mixte
A. Cererile personale – sunt acele actiuni prin care se valorifica un drept personal, de
creanta. Aceasta este categoria cea mai vasta a actiunilor civile intrucat drepturile de
creanta sunt practic nelimitate ca numar, ele putandu-se naste din orice conventie a
partilor, din lege, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii etc
Actiunile personale, la rândul lor se subclasifică in:
-actiuni personale mobiliare;
-actiuni personale imobiliare
A.1Actiunile personale mobiliare – sunt acele actiuni in cadrul carora dreptul personal
valorificat are ca obiect un bun mobil
Exemple:
20
-plata unei sume de bani,
- predarea unor bunuri fungibile, etc.
A.2.Actiuni personale imobiliare – cand dreptul personal valorificat are ca obiect un bun
imobil
Exemple:
-obligarea locatorului la predarea bunului imobil către locatar
B.Cererile reale – sunt cele prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau după
caz, apărarea posesiei unui bun.
Exemple:
-actiunea in revendicare;
-actiunea confesorie sau negatorie;
-acţiunea în grăniţuire
-actiunea prin care vânzătorul solicită rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare;
-petitia de ereditate
-actiunea de partaj, etc.
La rândul lor, actiunile reale se împart în:

B.1.Cereri reale mobiliare – atunci cand dreptul real valorificat prin actiune are ca
obiect un bun mobil
Exemplu:
-revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credintă
B.2.Cereri reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.
Pe lângă clasificarea mai sus expusă, cererile reale se mai împart în:
-cereri petitorii;
-cereri posesorii.
21
B.a.Cererea petitorie – este aceea prin care se tinde la apararea unui drept real
B.b.Cererea posesorie – are ca obiect apararea posesiei asupra unui bun imobil
impotriva oricaror tulburari de fapt sau de drept, ori, dupa caz, redobandirea posesiei,
daca ea a fost pierduta.
C.Cererile mixte – sunt acele actiuni prin care se valorifica in acelasi timp un drept real
si un drept de creanta, in cazul in care drepturile invocate au aceeasi cauza generatoare
sau se afla intr-un raport de conexitat.
In acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflam practic
in prezenta unui cumul obiectiv de actiuni: una personala si una reala. In mod
conventional au fost incluse in aceasta notiune doua categorii de actiuni:
 actiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept
real imobiliar, dand nastere totodata unei obligatii personale (se considera ca in aceasta
situatie reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligatiei
si altul real avand ca obiect remiterea bunului).
 actiunea in rezolutiune, in revocare, in resciziune, in reductiune si cea in anularea unui

act translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si
repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv restituirea bunului
I.3.2.2.1.Importanţa clasificării cererilor patrimoniale
Aceasta clasificare prezinta importanta în raport de trei aspecte, si anume:
-calitatea procesuală,
- competenta teritorială;
- prescriptia
In ceea ce priveste calitatea procesuala, in cazul actiunilor pesonale nu poate fi

chemat in judecata ca parat decat subiectul pasiv al raportului obligational, pe cand in
cazul actiunilor reale, poate fi chemat in judecata orice detinator al lucrului, deoarece
reclamantul urmareste dreptul asupra bunului sau chiar bunul in mainile oricui s-ar
afla, titularul avand si dreptul de urmarire.
22
Actiunea reala confera si un drept de preferinta fata de ceilalti creditori ai paratului, in
timp ce actiunea personala nu exclude concursul celorlalti creditori privilegiati.
Actiunea reala urmareste obtinerea bunului in natura, pe cand actiunea personala nu
duce la acest rezultat decat atunci cand este vorba de executarea unei obligatii de a da;
in cazul obigatiei de a face sau a nu face pentru neexecutarea obligatiei se pot obtine
numai daune-interese.
In ceea ce priveste competenta teritoriala, in cazul actiunilor personale se aplica

in principiu, regula de drept comun, fiind competenta instanta de la domiciliul paratului
(art.107). In cazul actiunilor reale imobiliare, competenta este instanta pe raza careia se
afla imobilul (art.117).
In ceea ce priveste prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului,

termenul este diferit in functie de natura actiunii. Astfel, in cazul actiunilor personale
termenul general de prescriptie este de 3 ani. Sub aspectul actiunilor reale, exista actiuni
reale imprescriptibile extinctiv (de exemplu, actiunea in revendicare sau actiunea având
ca obiect iesirea din indiviziune), actiuni prescriptibile 1 an in cazul de avulsiune, etc.
I.3.3 Dupa calea procedurala aleasa de parte pentru apararea dreptului,

actiunile/cererile se clasifică în:
-principale,
-accesorii,
- incidentale,
-adiționale.
A.Cererile principale : cele prin care se declanşează procesul (procedura judi-

ciară). Însă, nu întotdeauna actul de procedură prin care este sesizată instanţa constituie
cererea principală, în întregul său, adesea fiind formulate cereri de chemare în judecată
cu mai multe capete de cerere, din care una e principală şi altele sunt accesorii
Exemplu:
-cererea de chemare în judecată
23
B.Cererile accesorii : a căror rezolvare depinde de soluţia din cererea principală,
aflându-se într-o relaţie de subsidiaritate faţă de aceasta.
C.Cererile incidentale acelea care pot avea o existenţă independentă (precum

cererea principală), dar care sunt formulate într-un proces deja iniţiat.
Exemple:
-cererea reconventională prin intermediul căreia pârâtul invocă drepturi proprii

impotriva reclamantului;
-cererea de interventie voluntară;
-cererea de chemare în garantie, etc
D. Cererile adiționale sunt cererile prin care o parte modifică pretenţiile sale
anterioare.
O astfel de cerere poate fi formulată de către reclamant (în privinţa cererii principale
sau a cererii de intervenţie promovate de acesta), pârât (în privinţa cererii
reconvenţionale sau a cererii de intervenţie formulate de acesta) sau terţ intervenient (în
privinţa cererii de intervenţie introduse de el).
I.3.3.1.Interesul clasificării
Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:
 Sub aspectul competentei - potrivit art. 123 alin. (1) NCPC, cererile accesorii,
adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea
principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe
judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 NCPC (cereri în materia
insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a
tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).;
 Anumite actiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, actiunea in
tagada paternitatii) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de incuviintare a
pastrarii numelui din casatorie dupa divort), alte actiuni se pot formula atat pe cale
principala, cat si pe cale accesorie sau incidentala (exercitarea autorității părintesti față
de copii minori).
24
 Exista actiuni accesorii sau incidentale care trebuie solutionate din oficiu de instanta
investita cu solutionarea cererii principale (exercitarea autorității părintesti față de copii
minori, pensia de intretinere, numele pe care sotii urmează să-l poarte după desfacerea
căsătoriei);
 Persoana care formuleaza o actiune incidentala dobandeste calitatea de parte, astfel

incât hotararea care se va pronunta ii va fi opozabila;
 Hotararea care se refera la actiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorasi cai de
atac si termene prevazute pentru actiunea principala, chiar daca in situatia in care ar fi
exercitate separat ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.
Rezumat
Acţiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor
procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecţia drepturilor
subiective civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.
Sunt conditii de exercitare ale actiunii civile: afirmarea unui drept sau a unei situatii
juridice ocrotite de lege, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală.
Bibliografie
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2013
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia
Constanda, Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius
George Păncescu, Marius Eftimie, Noul cod de procedura civila, comentariu pe articole,
vol II, Ed. Hamangiu, 2013
I.4.Întrebări si exercitii:
I.4.1.Răspundeti succint următoarelor probleme

25
1.Mentionati care este diferenta intre cererea de chemare in judecată si actiunea civilă.
2.Enumerati conditiile de exercitare a actiunii civile.
3.Când o actiune in constatare va fi respinsă de către instanţa de judecată ca inadmisibilă
in temeiul art.35 C.proc.civ.?
4.Care sunt situatiile in care, desi dreptul subiectiv pretins de reclamant nu a devenit
actual, instanta va solutiona cererea pe fond?
5.Enumerati două cazuri de transmitere legala a calitătii procesuale.
6. Actiunea prin care reclamantul solicită instantei să constate nulitatea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat intre el si parat, este o actiune in constatare sau in realizare?
Argumentati.
I.4.2. Rezolvati următoarele grile:

1. Excepţia lipsei de interes a cererii de chemare in judecată:
a.poate fi invocată doar de către instanta de judecată;
b.este o exceptie relativă;
c.poate fi invocată de oricare dintre părti, de procuror sau de instantă din oficiu
2.Asistarea intervine:
a.în cazul minorilor intre 14-18 ani;
b.in cazul minorilor sub 14 ani;
c.în cazul minorilor intre 16-18 ani
3.Sunt conditii de exercitare a actiunii civile:

a. părtile, obiectul, cauza;
b.afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală
c. cauza, capacitatea procesuală, calitatea procesuală
4. Reclamantul poate solicita înainte de împlinirea termenului, executarea la termen a

unei obligatii alimentare?
a.da, întrucât reprezintă o exceptie de la cerinta actualitătii dreptului;
b.nu, întrucât dreptul reclamantului nu este actual;
c.da, dacă pârâtul renunţă la invocarea exceptiei de prematuritate a cererii
26
5.Dacă pârâtul invocă exceptia de prematuritate a cererii de chemare în judecată
întrucât la momentul introducerii acesteia dreptul pretins de către reclamant nu era
actual, însă pe parcursul solutionării cauzei, acesta a devenit actual, instanta:
a.va admite exceptia prematuritătii cererii şi va respinge actiunea ca fiind prematur
introdusă;
b.va respinge exceptia de prematuritate, trecând la solutionarea pe fond a pricinii;
c.va admite exceptia de prematuritate şi va anula cererea reclamantului
6.In cazul transmisiunii in condițiile legii a calității procesuale:

a.dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua
între partea care nu a instrăinat dreptul și partea care a preluat dreptul;
b. dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va
continua între părțile inițiale;
c.în toate cazurile succesorul cu titlu particualr este obligat să intervină in cauză dacă are
cunoștintă de existenta procesului
7.In privinţa cererilor in justiţie:

a) cererea principală poate cuprinde atat capete de cerere principale, cat şi capete de
cerere accesorii;
b) cererile accesorii sunt cele prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare;
c) cererile incidentale sunt cele formulate in cadrul unui proces aflat in curs de
desfăşurare
I.4.3.Rezolvati următoarea spetă

X a solicitat în contradictoriu cu Y să se constate că imobilul apartament pe care
îl foloseşte în baza contractului de închiriere încheiat cu Primăria Buftea reprezintă o
unica unitate locativă.
În motivarea cererii X a arătat că imobilul în cauză deşi este folosit în baza a
doua contracte de închiriere, unul încheiat cu reclamantul iar celălalt cu pârâtul, în
realitate a fost conceput pentru a servi unei singure familii.
Pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii faţa de prevederile art.35 C.proc.civ.
Ce a decis instanţa cu privire la excepţia invoca
TEMA II
27
PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL
Cuprins:
II.1.Notiune
II.2 INSTANTA
II.2.1.Intelesurile notiunii
II.2.2.Compunerea instanţei
II.2.3.Constituirea instanţei
II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei
II.2.4.1.Incompabilitatea
A.Cazurile de incompatibilitate absolută
B.Cazurile de incompatibilitate relativă
II.2.4.2. Mijloacele de invocare a incompatibilității
II.2.4.3.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea
II.2.4.4.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării
II.2.4.5.Căi de atac
II.3.1.PĂRŢILE
A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor.
B.Abuzul de drept procesual
C.Coparticiparea procesuală
II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ
II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
II.3.2.1.1.Interventia voluntară principală
A.Notiune
B.Natură juridică
C.Termen de depunere
D.Procedura de judecată
28
E.Efecte
II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie
A.Noţiune
B.Natură juridică
C.Conditii
D.Termen de depunere
E.Procedura de judecată
F.Solutii
II.3.2.2.Intervenţia fortată
II.3.2.2.1.Cererea de chemare in judecata a altor persoane
A.Noţiune
B. Conditii
C. Termen de depunere
D. Procedura de soluționare a cererii de chemare in judecată a altor persoane
E.Efecte
II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie
A.Noţiune
B.Conditii
II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului
A.Notiune
B.Conditii
D.Ipoteze
II.3.2.3.Introducerea din oficiu a terților
29
II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil
A.Notiune
II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat
A.Conditii:
II.4.2.Reprezentarea prin avocat
II.5. Participarea procurorului in procesul civil
II.5.1.Formele de participare
II.6.Întrebări si exercitii
II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme
II.6.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă
II.6.3.Rezolvati următoarea spetă
Obiective:
-intelegerea distictiei dintre participantii la procesul civil si părţile procesului civil;
-insusirea si intelegerea formelor de interventie ale tertilor in procesul civil (interventia

vountară si interventia fortată), precum si a elementor ce le aseamănă si a celor care le
deosebesc;
PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL
II.1.Notiune
30
Solutionarea litigiilor civile implica, cu necesitate, participarea la activitatea
judiciara a unor autoritati statale si a unor persoane fizice. Autoritatile si persoanele
care participa la activitatea de judecata se numesc participanti în procesul civil.
In activitatea judiciara un rol central il ocupa instanta de judecata, în fata

acesteia derulându-se faza judecătii procesului civil. Însă, solutionarea cauzei nu poate fi
conceputa fara participarea partilor intre care s-a ivit litigiul şi anume reclamantul, care
demarează procesul-civil prin introducerea cererii de chemare în judecată si paratul. In
cadrul si in cursul procesului civil pot interveni si alte persoane din proprie initiativă (in
cazul interventiei voluntare principale si în cazul interventiei voluntare accesorii), din
initiativa uneia din partile initiale (prin intermediul cererii de chemare în judecată a
altor personae, cererii de chemare în garanţie sau a cererii de arătare a titularului
dreptului formulată de către pârât), sau la inițiativa instanței de judecată (introduceea
din oficiu a terților în procesul civil).
In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii, expertii,
interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari; rolul lor este subsidiar
si vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale cauzei.
O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public, reprezentat prin

procurori, care participă la solutionarea litigiilor in cazurile prevăzute de art.92
C.proc.civ., precum si în celelalte situatii în care legea prevede expres participarea
acestora.
Prin urmare:
Sunt participanți la procesul civil:
-instanța de judecată;
-procurorul;
-grefierul;
-martorii;
-experții;
-arbitrii;
-magistrații asistenți;
31
-asistenții judiciari;
-avocații.
Sunt părți in procesul civil:
-reclamantul;
-pârâtul;
-terții intervenienți.
II.2 INSTANTA
II.2.1.Intelesurile notiunii:
- în sensul cel mai larg, prin instanţă se înţelege organul împuternicit de lege să
soluţioneze un conflict între părţi;
- într-un sens mai restrâns, prin notiunea de instanţă se inţelege:
- numai instanţa de judecată;
- un anumit grad de jurisdicţie;
- completul de judecată.
II.2.2.Compunerea instanţei
Noţiune
Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de

judecători prevăzut de lege.
În condiţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, cauzele date în

competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în
complet format dintr-un judecator, cu excepţia cauzelor privind conflictele de munca si
asigurari sociale, care se judeca in prima instanta in complet format din doi judecatori si
doi asistenţi judicari.
32
La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică sistemul colegialităţii. Astfel,
apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile in complet
format din 3 judecători.
II.2.3.Constituirea instanţei
Noţiune
„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate

persoanele şi organele prevăzute de lege. Este vorba de participarea alături de
judecători a grefierului, magistratului-asistent de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a
procurorului, precum şi a asistenţilor judiciari.
II.2.4.Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei
II.2.4.1.Incompabilitatea
Incompatibilitatea desemnează situaţia în care un judecător este împiedicat să ia parte
la soluţionarea unei pricini, in cazurile prevăzute de lege.
A.Cazurile de incompatibilitate absolută
Incompatibilitatea absolută  este reglementată în art. 41 C.proc.civ.fiind

reglementate trei cazuri de incompatibilitate:
a. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre într-o pricină nu

poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel, recurs, contestație în anulare sau
revizuire. (presupune situaţia în care un judecător, după ce a pronunţat o hotărâre în
primă instanţă sau în apel, este avansat la o instanţă superioară, la care vine spre
soluţionare apelul, sau după caz recursul declarat împotriva hotărârii respective; este
firesc ca judecătorul să nu-şi controleze propria hotărâre, fiind puţin probabil ca
judecătorul să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o; aceeași este soluția și
in cazul in care după ce a soluționat cauza in primă instanță, in apel sau recurs
impotriva hotărârii pronunțate de el in condițiile legii se exercită revizuire sau
contestație în anulare). Totodată judecătorul care a pronunțat o incheiere interlocutorie
33
(a admis/respins cererea de intervenție a terțului) nu poate soluționa cauza intr-o cale de
atac ordinară sau extraordinară.
b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în
cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.(se presupune că judecătorul
care şi-a exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va schimba şi că
de aceea nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).
c. Judecătorul care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,
magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză nu poate judeca acel proces.
Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin
analogie.
Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea

absolută a hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.
Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza

dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de
incompatibilitate absolută şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.
Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este

obligat să se abţină de la judecarea pricinii. Declaraţia de abţinere se face în scris de
îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în
şedinţă, fiind consemnată în încheiere
B.Cazurile de incompatibilitate relativă
Incompatibilitatea absolută  este reglementată în art. 42 C.proc.civ
Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost
desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt
sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se
judecă;
34
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia
dintre aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu
vreuna dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după
caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este
judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii
lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi
desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul
procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a
acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni
de daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele
acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa
până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea
aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un
alt membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a
reprezentat sau asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparţialitatea sa.
Aceste dispoziţii privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
35
II.2.4.2.Mijloacele de invocare a incompatibilității.
Indiferent de motivul de incompatibilitate, acesta se invocă de judecător, caz in

care mijlocul de invocare al incompatibilității este abținerea sau poate fi invocate de
partea interesată prin intermediul recuzării.
Abţinere : situaţia în care un judecător, cunoscând că se află într-unul din cazurile

prevăzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini.
Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are

motive să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.
Recuzare: situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de
lege, înlăturarea unuia sau mai multor judecători de la judecarea unei anumite pricini.
Asemănări:
1) cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice;
2) procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună.
Deosebiri:
1) în timp ce recuzarea este propusă de părţi, abţinerea provine chiar de la cel aflat în
vreunul din cazurile prevăzute de lege;
2) caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită:
abţinerea este reglementată de norme imperative, în timp ce recuzarea este reglementată
de norme de ordine privată (partea interesată având facultatea de a-l recuza pe
judecător sau de a accepta să fie judecată de către acesta, exprimându-şi astfel
încrederea în imparţialitatea sa)
II.2.4.3.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea
Pentru cazurile de incompatibilitate absolută, recuzarea poate fi invocată în orice

stare a pricinii, in timp ce recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate relativă poate
fi invocată înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de incompatibilitate
s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie
să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Instanța in fața căreia s-a formulat cererea de recuzare o poate respinge ca inadmisibilă
36
atunci când:
-cererea de recuzare este intemeiată pe alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42
sau nu este deloc motivată;
- cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei care fac parte din completul
de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare;
-cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de

incompatibilitate.
II.2.4.4.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării
Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara

că se abţine, caz in care, declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.
Instanţa in fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare
hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe
judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este
necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.
În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere

pentru motive diferite, acestea vor fi judecate împreună. În caz de admitere a declaraţiei
de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin
aceeaşi încheiere, ca rămasă fără obiect. În cazul în care declaraţia de abţinere se
respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare
Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu

un alt judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească, prin incheierea de admitere a
recuzării sau abținerii, urmând a se arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul
aflat intr-unul din cazurile de incompatibilitate urmează să fie păstrate.
II.2.4.5.Căi de atac
37
→ încheierea prin care s-a admis abținerea
→ încheierea prin care s-a respins abținerea NU SUNT

SUPUSE
→ încheierea prin care s-a admis recuzarea NICIUNEI
→ încheierea prin care s-a respins recuzarea CĂI DE ATAC
pe motiv că cererea de recuzare a rămas fără obiect
ca urmare a admiterii cererii de abținere
→ încheierea prin care s-a respins recuzarea →1.POATE FI ATACATĂ ODATĂ CU

FONDUL FIIND SUPUSĂ ACELORAȘI
CĂI DE ATAC CA SI HOTĂRÂREA PE
FOND
→2.POATE FI ATACTĂ CU RECURS IN 5
ZILE DE LA COMUNICAREA
HOTĂRÂRII
ATUNCI CÂND HOTĂRÂREA DATĂ
PE FOND ESTE DEFINITIVĂ
→
II.3.1.PĂRŢILE
A.Drepturile si obligatiile procesuale ale partilor. Abuzul de drept procesual
Noţiunea de „părţi” desemnează persoanele fizice sau juridice care au un litigiu

referitor la un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a
cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi asupra cărora poartă efectele hotărârii
judecătoreşti ce se va pronunţa ori care a fost deja pronunţată. De altfel, art. 55
C.proc.civ. prevede că „sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii,
terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces”.
→La judecata în primă instanţă, părţile din cererea de chemare în judecată se numesc
38
reclamant şi pârât.
→În apel, partea care exercită calea de atac se numeşte apelant, iar cealaltă parte
intimat, după cum la recurs avem recurent şi intimat, în revizuire, revizuent şi intimat, iar
în contestaţia în anulare, contestator şi intimat.
→În materia executării silite, denumirea părţilor este de creditor şi de debitor
Drepturi si obligatii procesuale
Pentru a garanta exercitiul liber al actiunii civile, legea procesuala acorda partilor o
serie de drepturi procesuale dintre care mentionam:
 Dreptul partilor de a adresa cereri instantei;
 Dreptul de a participa la judecarea pricinii, deci dreptul la citare;
 Dreptul la aparare;
 Dreptul de a recuza pe judecatori, grefieri, procurori etc.;
 Dreptul de a face acte de dispozitie;
 Dreptul de a exercita caile de atac;
 Dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecata in cazul castigarii

procesului etc.
Legea prevede insa si o serie de indatoriri procesuale pentru parti dintre care
mentionam cu titlu de exemplu:
- indeplinirea actelor de procedura in conditiile, ordinea si termenele prevazute de lege

sub sanctiunea nulitatii, perimarii, decaderii etc.
- exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale, potrivit scopului in vederea

caruia au fost recunoscute de lege
B.Abuzul de drept procesual
Potrivit art. 12 alin. (2) C.proc.civ., „partea care îşi exercită drepturile procesuale în
mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi
obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare”, iar potrivit art. 12 alin. (3)
39
C.proc.civ., „partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale
răspunde potrivit alin. (2)”.
Formele de manifestare ale abuzului de drept presupun existenta a doua elemente:
- elementul subiectiv - exercitarea cu rea-credinta a dreptului procesual;
- elementul obiectiv – deturnarea dreptului procedural de la scopul socio-economic

pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala.
Cerinţe (pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv):
- autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl

exercite;
- dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe, fixate de lege, să respecte
dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural, la forma
actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta;
- dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care
a fost acordat de lege;
- dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă.
Exemple:
- introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit netemeinice, cu scopul de a-l sicana, de

a-l discredita pe parat sau rezistenta cu rea-credinta a paratului in fata unei cereri a carei
temeinicie este evidenta ;
- introducerea unei cereri fara punerea in intirziere a paratului daca acesta recunoaste la
primul termen pretentiile reclamantului;
- introducerea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare, de stramutare, de acordare a

asistentei juridice gratuite, de verificare de scripte
– - folosirea cu rea-credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin

publicitate;
– cererile repetate de amânare a judecăţii, etc.
40
Aprecierea exercitarii abuzive a drepturilor procedurale revine judecatorului,
respingerea unei cereri de chemare in judecata sau a unei cai de atac, a unei cereri de
recuzare sau de stramutare neconducand automat la concluzia ca partea a exercitat
abuziv dreptul procedural.
Exercitarea cu rea-credinta a unor drepturi procesuale, atrage o serie de sanctiuni

specifice: amenzi judiciare catre stat (în cuantumul stabilit de art. 187 sau de art. 188
C.proc.civ.) si, eventual, despagubiri la cerere pentru prejudiciul cauzat (in temeiul
răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie). Astfel, partea care a suferit un
prejudiciu patrimonial sau moral, ca urmare a exercitării abuzive a unui drept
procedural de către partea adversă, are dreptul de a fi despăgubită. Pentru a nu se
încălca principiul disponibilităţii, despăgubirile vor fi acordate numai la cerere, nu şi din
oficiu.
C.Coparticiparea procesuala
Notiune
Legislatia noastra procesuala permite ca mai multe persoane sa fie reclamante

sau parate in cadrul unui proces civil. Aceasta situatie in care procesul civil se
desfasoara intre mai multi reclamanti si parati poarta denumirea de coparticipare sau
litisconsortiu procesual.
Sediul materiei: art. 59- 60 C.proc.civ.
Potrivit art.59: „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă
obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile
lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură”.
Felurile coparticiparii procesuale
Dupa pozitia partilor coparticiparea procesuala poate fi:
- activa: cand mai multi reclamanti actioneaza in judecata, prin aceeati cerere un singur
parat;
41
- pasiva: cand un reclamant isi indreapta pretentiile prin aceeasi cerere impotriva mai
multor parati;
- mixta: daca mai multi reclamanti actioneaza in judecata prin aceeasi cerere mai multi
parati.
In functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea poate fi:
- facultativa
- necesara
Regula o constituie participarea facultativă, insă sunt si situații în care coparticiparea

este obligatorie.
Cazuri de coparticpare obligatorie: din prevederile art. 1163 alin. (1) C.civ., ce declară
nul partajul de ascendent la care nu au participat toţi descendenţii, se poate concluziona
că, în cazul ieşirii din indiviziunea succesorală, coparticiparea procesuală este
obligatorie, desigur, dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea; tot
astfel, art. 684 alin. (2) C.civ. dispune că partajul făcut fără participarea tuturor
coproprietarilor este lovit de nulitate absolută
Efectele coparticiparii
Efectele coparticipării procesuale:
- raporturile dintre coparticipanţii procesuali sunt guvernate de principiul

independenţei procesuale; conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură,
apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi, dar nici vătăma
celorlalţi.
Excepţie: când – prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale –
efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de proce-
dură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora
dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi celorlalţi;
- dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor
făcute de ceilalţi coparticipanţi, atunci se va ţine cont de actele cele mai favorabile.
42
Alte efecte ale coparticipării procesuale:
- atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese, ei pot avea un singur mandatar, caz
în care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată sau de pe
întâmpinare [art. 149 alin. (1) C.proc.civ.], după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau
reclamanţi; totodată, art. 207 C.proc.civ. prevede că, atunci când sunt mai mulţi pârâţi,
aceştia pot răspunde împreună, toţi sau numai o parte din ei, printr-o singură
întâmpinare (indiferent dacă pârâţii au sau nu un reprezentant comun);
- dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au

îndeplinit un act de procedură în termen, ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art. 60 alin.
3 C. proc. civ.];
- actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu

acelaşi interes sunt supuse unei singure taxe de timbru;
- coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată, dacă este cazul, în funcţie de

interesul fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei, fie în mod egal, fie
proporţional, fie solidar (art. 455 C. proc. civ.).
II.3.2.PARTICIPAREA TERŢILOR LA JUDECATĂ
Noţiunea de terţi are o dublă conotaţie:
- se referă la persoane complet străine de proces (penitus extranei);
- desemnează şi persoanele introduse într-un proces pendente, devenind şi ele părţi;

însă, pentru a nu fi confundate cu părţile iniţiale (reclamant şi pârât) sunt denumite fie
intervenienţi, fie terţi intervenienţi.
Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efecte şi faţă de alte persoane este
necesară introducerea acestora în proces.
Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe
care l-ar putea realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), care urmăreşte
să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv.
43
Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină
şi terţului, fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile
în litigiu, cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va
pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând
cont şi de faptul că, uneori, interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate direct sau
indirect de pronunţarea unei hotărâri la care nu a fost parte.
Codul de procedură civila reglementează următoarele forme de participare a

terţilor la judecată:
1.Intervenţia voluntară– intervenţia voluntară principală;
- intervenţia voluntară accesorie
2.Intervenţia forţată – chemarea în judecată a altor persoane (art.68-art.71);
- chemarea în garanţie(art.72-art.74);
- arătarea titularului dreptului(art.75-art.77)
3. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane (art.78-art.79)
II.3.2.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
Noţiune
Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de
alte părţi, pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din
acel proces.
Elemente definitorii:
- existenţa unui proces civil în curs de judecată;
- interventia unui terţ, din propria iniţiativă, în procesul respectiv.
II.3.2.1.1.Intervenţia voluntară principală
A.Noţiune
44
Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un terţ
solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau
stabili un drept propriu.
Prin urmare, intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine,
în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta
B.Natură juridică
Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată

împotriva părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul
intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces
distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă
terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte
caracter incidental, devenind o cerere care se grefează pe cererea principală, dar care
poate fi soluţionată şi independent de aceasta.
Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei

instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor in fond. (art.62 alin.2 C.proc.civ.)
Prin excepţie, art.60 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se

poate face, cu acordul expres al părţilor, şi în fata instanţei de apel.
În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor

care au calitatea de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe
părţi, dar apelul nu le priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în
primă instanţă nu li se va mai cere acordul.
Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de

intervenţie în interes propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la
judecata în primă instanţă, astfel încât şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până
la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.
45
Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de
competenţa instanţei care judecă cererea principală.
Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie

printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea
sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in
caz de admitere. In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie
a terțului:
- aceasta poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea
prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai
apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la
instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel;
-dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei

competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului.
- întâmpinarea nu este obligatorie.
-apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.
-judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate

împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.
Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea

principală, însă, dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 66 alin.2 C.proc.civ.
permite instanţei să dispună disjungerea, în afară de cazul în care intervenientul
pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii, caz in care
disjungerea nu este posibilă. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care, având
caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei, nu este supusă niciunei căi
de atac.
Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii

intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.
Astfel, terţul nu va putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior
anterior momentului admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe
ori să invoce excepţii de procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii
intervenţiei.
46
Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul
admiterii intervenţiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de
intervenţie sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii
cererii de intervenţie. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.
E.Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:
- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;
- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);
- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând

din acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;
- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;
- întreruperea prescripţiei extinctive;
- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;
- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte

un termen în care poate fi depusă întâmpinarea;
- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul încuviinţării

în principiu, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;
- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de

intervenientul principal;
- intervenientul principal poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale
au atacat sau nu hotărârea.
II.3.2.1.2.Intervenţia voluntară accesorie
A.Noţiune
Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce justifică

un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra
drepturile uneia din părţile iniţiale.
47
B.Natură juridică
Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii

pentru care a intervenit în proces.
C.Condiţii
Primind cererea de intervenţie, instanţa va asculta părţile şi pe cel ce intervine şi va

verifica o serie de aspecte pentru a se putea pronunţa asupra admisibilităţii în principiu
a acesteia. Astfel, instanţa va trebui să verifice:
- dacă intervenientul justifică un interes propriu;
- existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de intervenţie, care să

justifice rezolvarea împreună a celor două cereri;
- dacă este admisibilă intervenţia voluntară principală în litigiul pendente, având în

vedere natura acestuia.
D.Termen de depunere
Potrivit art.63 alin.2 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se

poate face până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile
extraordinare de atac. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi
făcută nu numai înaintea primei instanţe, ci în orice fază a judecăţii, chiar direct în căile
de atac, este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară, de
faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţei proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se
răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.
E.Procedura de judecată
Soluţionarea cererii de intervenţie voluntară principală:
- se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală (fiind o simplă apărare); deci,

nu poate fi disjunsă niciodată de cererea principală;
- instanţa pronunţă o unică hotărâre, opozabilă tuturor părţilor, inclusiv

intervenientului;
48
- soluţia ce se va da cererii de intervenţie accesorie depinde de soluţia dată în privinţa
cererii principale, după cum s-a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.
→Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa

instanţei care judecă cererea principală.
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-

o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va
respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de
admitere. In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie a
terțului:


→Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei;
actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul
nu va putea solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior
momentului admiterii în principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să
invoce excepţii de procedură relative ce trebuieau invocate anterior admiterii
intervenţiei.
→Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate
face decât acele acte de procedură care profită părţii respective.
49
→Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia
dintre părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă
întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă.
→Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii

principale,
→După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea

cererii de intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit.
→Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea

pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac
exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
F.Soluţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie
 când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea pârâtului, distingem:
- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că se va

admite cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă);
- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va

respinge cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);
 când intervenţia voluntară accesorie este în favoarea reclamantului, distingem:
- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, astfel că se va

respinge şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului nefiind considerată utilă);
- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se va

admite şi cererea de intervenţie accesorie (apărarea terţului fiind considerată utilă).
Stingerea judecăţii în privinţa cererii principale atrage automat şi stingerea judecăţii

cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie.
II.3.2.2.INTERVENŢIA FORŢATĂ
Interventia tertilor la judecarea pricinii poate avea loc atât din proprie initiativă
(ca în cazul intervenţiei principale si accesorie), cât şi in mod fortat, prin introducerea
50
acestora in proces de către una din părtile initiale (cererea de chemare în judecată a
altor persoane, cererea de chemare în garantie, cererea de arătare a titularului
dreptului). Totodată, terții pot fi intrudși din oficiu de către instanța de judecată in
condițiile art.78-79 C.proc.civ.
II.3.2.2.1.Cererea de chemare in judecata a altor persoane
A.Noţiune
Este o actiune introdusa de una din parti, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor,
impotriva tertilor care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.Cererea de
chemare în judecată a altor persoane poate fi formulată atât de reclamant, cât şi de
pârât.
B.Conditiile chemarii in judecata a altor persoane
- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept subiectiv civilca si

reclamantul.
Diferă după calitatea părţii ce a făcut cererea de intervenţie forţată:
- dacă e făcută de către pârât – se depune o dată cu întâmpinarea sau, când

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată;
- când e făcută de către reclamant sau de intervenientul principal - se va depune cel

mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.
Nerespectarea termenului (legal peremptoriu) de depunere a cererii de chemare în

judecată a altor persoane e atrage sancţiunea decăderii părții interesate de a mai
formula o astfel de cerere, acesta având insă posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe
cale separată impotriva terțului.
D. Procedura de soluționare a cererii de chemare in judecată a altor persoane

51
→Cererea va fi motivată şi, împreună cu înscrisurile care o însoţesc, se va comunica atât
celui chemat în judecată, cât şi părţii potrivnice.
→La exemplarul cererii destinat terţului se vor alătura copii de pe cererea de chemare
în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar;
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-

o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va
respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de
admitere. In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie:


împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie
E.Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane
Efecte:
- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;
- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);
- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând

din acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;
-Cel chemat în judecată dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, iar hotărârea îşi
produce efectele şi în privinţa sa;
- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;
- întreruperea prescripţiei extinctive;
- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;

52
- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte
un termen în care poate fi depusă întâmpinarea;
- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul introducerii

sale în proces, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;
- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de

terţul chemat în judecată;
- terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale
au atacat sau nu hotărârea.
II.3.2.2.2. Cererea de chemare in garantie
A.Noţiune - mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în
proces a unei terţe persoane împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere în
garanţie sau în despăgubire, dacă ar cădea în pretenţii în litigiul pendente
B.Conditiile chemarii in garantie:
- să existe un proces civil pendente, în primă instanţă;
- să existe o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie

(de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, aşa încât soluţia ce se va da cu
privire la cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii
de chemare în garanţie).
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare in

garantie printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu
cererea sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu
fondul in caz de admitere. In cazul in care instanța respinge ca inadmisibilă cererea de
interventie:
53

împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie
Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea

nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la primul termen de judecată.
Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant sau de intervenientul

principal se poate depune, pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante.
Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca
intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de
cel chemat in garantie.
Sancţiunea nedepunerii cererii de chemare în garanţie în termen – potrivit art.

185 C. proc. civ., este decăderea părții din dreptul de a o mai formula in litigiul in curs
de desfășurare.
Efecte:
- terţul chemat în garanţie devine parte în proces, dobândind toate drepturile şi

obligaţiile procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale;
- hotărârea ce urmează a se pronunţa va fi opozabilă şi chematului în garanţie, după

cum şi el se va putea prevala de hotărârea respectivă;
- chematul în garanţie se bucură de independenţă procesuală, de unde rezultă că

acesta fie poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie, fie se poate apăra şi
împotriva acesteia.
Soluţionarea cererii de chemare în garanţie:

54
- cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. Cu toate
acestea, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în
garanţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din
urmă caz, judecarea cererii de chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea
cererii principale
Soluţii posibile:
 când de chemare în garanţie este formulată de pârât, distingem:
- când cererea principală se respinge, pârâtul nu a pierdut procesul, astfel că cererea

de chemare în garanţie formulată de acesta se va respinge ca lipsită de obiect sau de
interes;
- când cererea principală se admite, pârâtul a pierdut procesul, astfel că se va admite

şi cererea de chemare în garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată; însă, terţul
chemat în garanţie nu poate fi obligat direct faţă de reclamant (între ei neexistând nici
un raport juridic procesual, iar eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu
trebuie să fie suportată de către reclamant, ci de către pârât);
 când de chemare în garanţie este formulată de reclamant, distingem:
- când cererea principală se respinge, reclamantul a pierdut procesul, cererea de

chemare în garanţie formulată de acesta, dacă este întemeiată, se va admite, având astfel
dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie;
- când cererea principală se admite, reclamantul a câştigat procesul, astfel că se

cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant se va respinge ca lipsită de obiect
sau de interes.
II.3.2.2.3.Aratarea titularului dreptului
A.Notiune
Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi facuta numai de paratul care,

detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra
55
lucrului, este chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra
lucrului.
B.Conditii de admisibilitate:
- arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât;
- reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real;
- pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra
lucrului care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant;
- pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune pârâtului obligaţia de a

indica pe adevăratul titular al dreptului).
Potrivit. art. 76 c.p.c., Cererea va fi motivată şi se va depune înaintea primei

instanţe în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării. Dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen
de judecată.
Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe

cererea de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.
Primind cererea, instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în

principiu a cererii de arătare a titularului dreptului printr-o încheiere interlocutorie
prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca inadmisibilă.
Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul in caz de admitere. In cazul in care
instanța respinge ca inadmisibilă cererea de interventie aceasta poate fi atacată în
termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la
comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost
dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul
în care încheierea a fost pronunţată în apel;dosarul se înaintează, în copie certificată
pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24
de ore de la expirarea termenului.

56

D.Ipoteze
Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi

reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces.
Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular
nu se înfăţişează sau contestă cele susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de
intervenient principal.
II.3.2.3.Introducerea din oficiu a terților
Potrivit art. 78 alin. 1, in cazurile expres prevăzute de lege (de ex., art. 54 alin. 1
din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările; art. 33 din O.G. nr.2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor), precum şi in proceduranecontencioasă,
judecătorul va dispune din oficiu introducerea in cauză a altor persoane, chiar dacă
părţile se impotrivesc. Pe de altă parte, in materie contencioasă, cand raportul juridic
dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune in discuţia părţilor necesitatea
introducerii in cauză a altor persoane.
Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea in cauză a terţului, iar

judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va
respinge cererea ca inadmisibilă. Această hotărare este supusă numai apelului.
Introducerea in cauză va fi dispusă, prin incheiere, pană la terminarea cercetării

procesului in faţa primei instanţe.
Cel introdus in cauză va fi citat, odată cu citaţia comunicandu-i-se, in copie,

incheierea de incuviinţare, cererea de chemare in judecată, intampinarea, precum şi
inscrisurile anexate acestora.
Prin citaţie i se va comunica şi termenul pană la care ar putea să arate excepţiile,

dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care inţelege să se folosească.
57
Terţul ia procedura in starea in care se află in momentul introducerii in proces,
dar instanţa, la cererea lui, va putea dispune readministrarea probelor sau
administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi indeplinite şi faţă de
acesta.
II.4.Reprezentarea partilor in procesul civil
A.Notiune
Prin reprezentare se desemneaza acea situatie in care o persoana numita

reprezentant indeplineste acte procedurale in numele si in interesul altei persoane care
este parte in procesul civil.
Reprezentarea procesuala cunoaste trei forme principale: reprezentarea legala,

reprezentarea judiciară și reprezentarea conventionala.
Reprezentarea legala a fost tratata distinct la conditia capacitatii procesuale a partilor,

ne vom ocupa in continuare numai de reprezentarea conventionala.
Cu anumite exceptii, (chemarea la interogatoriu, divortul), partea in proces,

persoana fizica sau juridica nu este obligata sa stea personal in procesul civil, ea putand
fi reprezentata de catre un mandatar (art.80 C.proc.civ.) Părţile sunt deci libere să
opteze şi pentru soluţia reprezentării convenţionale, care, de regulă, se realizează prin
avocat
II.4.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat
A.Conditii:
1. Orice persoana care are capacitate de exercitiu poate reprezenta in judecata o alta
pesoana,cu următoarele precizari:
Regula: dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul
nu poate pune concluzii in faţa instanţei asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului
58
decat prin avocat, atat in etapa cercetării procesului, cat şi in etapa dezbaterilor.
Excepție: sunt exceptați de la regula de mai sus licenţiaţii in drept cand sunt
mandatariin cauzele soţului sau rudelor pană la gradul 2 inclusiv, care pot pune
concluzii in faţa oricăror instanţe. De asemenea, asistarea de către un avocat nu este
obligatorie, cand dreptul de reprezentare rezultă din lege sau dintr-o hotărare
judecătorească
Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional in faţa instanţelor
judecătoreşti numai prin consilier juridic sau avocat, in condiţiile legii.
Mandatarul neavocat trebuie sa faca dovada calitatii sale prin inscris autentic.
Însă, Conform art.85 alin.2:” dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie
verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor
şi a duratei reprezentării. ”.
Prin urmare, dreptul de reprezentare dat unui mandatar neavocat se face prin:
-inscris autentic sau
- prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă cu arătarea

limitelor şi a duratei reprezentării
!!!!!!
La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi la exercitarea recursului,
persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai
de către un avocat, iar in cazul persoanelor juridice de către un consilier juridic sau un
avocat. Aceeaşi este soluţia şi pentru contestaţia in anulare şi revizuire dacă vizează
hotărari ale instanţelor de recurs.
Reguli
1. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai

dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are
domiciliu şi nici reşedinţă în ţară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de
reprezentare în judecată se presupune dat
59
2. Renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea
pronunţată, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de
dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu
încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente (art.81).
3.Prin derogare de la dreptul comun al mandatului, potrivit art.88 C.proc.civ.:

„mandatul nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit
incapabil. Mandatul dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori sau de catre
reprezentantul legal al incapabilului”.
4.Renuntarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusa celeilalte parti decat de la

comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta, in prezenta partii. Mandatarul
care renunta la imputernicire, este tinut sa instiinteze atat pe cel caruia i-a dat mandatul
cat si instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul de infatisare sau de implinirea
cailor de atac.
II.4.2.Reprezentarea prin avocat
In conformitate cu art.2 alin.3 Lg.51/1995 : „mandatarul avocat are dreptul sa

reprezinte si sa asiste persoanele fizice si juridice in fata tuturor instantelor”.
Potrivit art.85 alin.3 C.proc.civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică

sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris,
potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei. Potrivit legii speciale, avocatul are
dreptul sa asiste si sa reprezinte o parte in baza contractului de asistenta juridica
incheiat cu aceasta in forma scrisa. Contractul prevede expres intinderea puterilor pe
care clientul le confera avocatului, in baza acestuia avocatul legitimandu-se printr-o
imputernicire avocatiala.
In ceea ce priveste actele de dispozitie, intrucat art. 81 C.proc.civ. nu face

distinctie intre mandatarul avocat si cel neavocat, consideram ca si avocatul are nevoie
de o procura speciala in acest sens.
Potrivit art.87 alin.2 C.proc.civ.: „avocatul care a reprezentat sau asistat partea
la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea
drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi
60
poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În
aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea
căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri”.
Denuntarea contractului de asistenta juridica se poate face cu acordul ambelor

parti sau unilateral, in conformitate cu prevederile expres mentionate in contract. In
cazuri de impiedicare sau incetare a exercitarii profesiei, avocatul trebuie sa-si asigure
substituirea.
A.Sanctiunea in cazul nejustificarii calitatii de reprezentant conventional
-Mijlocul procesual de invocare îl constituie excepţia lipsei calităţii de reprezentant –

excepție care începe prin a avea un caracter dilatoriu şi tinde spre un efect peremptoriu.
-Dat fiind caracterul mixt al excepţiei se vor aplica dispoziţiile art. 82 C. proc. civ., în
sensul că, atunci când reprezentantul părţii nu prezintă dovada calităţii sale, instanţa
poate acorda un termen pentru împlinirea acestei lipse, iar dacă în termenul acordat
lipsa nu se acoperă, va anula cererea.
- Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi

invocată pentru prima oară în calea de atac.
II.5. Participarea procurorului in procesul civil
II.5.1.Formele de participare:
a)promovarea actiunii civile – pe cale principala, cand el este cel ce promoveaza actiunea
ori pe cale incidenta, cand intervine intr-un proces pendent. Ministerul Public poate
porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor,
precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
b)Participarea la judecată în procesul civil
61
Procurorul poate particpa în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă
apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor
cetăţenilor.
De reţinut este faptul că procurorul poate lua parte la solutionarea oricăror pricini,
chiar dacă acestea au un caracter personal.
De regulă, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, participarea procurorului în

procesul civil este facultativă. Sunt însă anumite situaţii în care participarea acestuia
este obligatorie.
Exemple de situaţii în care participarea procurorului este obligatorie:
-in solutionarea cererilor de declarare a disparitiei ori a mortii,
-in solutionarea exproprierilor;
-in cererile având ca obiect punerea sub interdictie sau ridicarea interdicției;
- in cererile având ca obiect inființarea/radierea/dizolvarea partidelor politice
c)exercitarea căilor de atac prevăzute de lege impotriva hotărârilor pronunţate pentru

apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie şi ale dispăruţilor chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci
când a participat la judecată, în condiţiile legii.
d)solicitarea procurorului de punere în executare silita a hotărârilor pronuntate în

favoare minorilor, dispărutilor si a persoanelor puse sub interdictie. Astfel, i se
recunoaste procurorului dreptul de a solicita punerea in executare a hotararilor
judecatoresti, limitat numai la hotararile pronuntate in art.92 (1).
Bibliografie
• Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat
• Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,
62
Bucureşti, 2013
 Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia

Constanda,Delia Narcisa Theohari, Veronica Danilă, Dumitru Marcel Gavris, Flavius
II.6.Întrebări si exercitii:
II.6.1.Răspundeti succint următoarelor probleme:
1.Enumerati formele interventiei fortate.
2.Care este momentul până la care se poate depune cererea de intervenţei voluntară
principală?
3.Care sunt efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane, ca formă a intervenţiei
fortate?
4. Dati 3 exemple de drepturi si obligatii care le revin părtilor din proces.
5.Care sunt cazurile de incompatibilitate absolută?

6. Pană la ce moment procesual se poate formula cererea de recuzare?
7.Care este regimul excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant?
8.Indicaţi trei exemple de situaţii in care partea a exercitat drepturile procesuale in

mod abuziv.
9. Care este regimul căilor de atac in privinţa incheierii prin care instanţa se pronunţă
asupra cererii de admitere in principiu a cererii de intervenţie?
10. Care sunt drepturile procesuale ale intervenientului accesoriu?
11.Care sunt formele de particpare a procurorului in procesul civil?
II.6.2.Rezolvati urmatoarele teste grilă
1.In ceea ce priveşte incheierea cu privire la admisibilitatea in principiu, in cazul

63
intervenţiei voluntare:
a) aceasta se atacă numai odată cu fondul;
b) aceasta se atacă numai cu apel, dacă s-a respins cererea de intervenţie ca

inadmisibilă;
c) aceasta se atacă numai odată cu fondul, dacă s-a admis in principiu cererea de
intervenţie
2.Incheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare:
a nu este susceptibilă de nicio cale de atac;
b) este susceptibilă numai de apel;
c) este susceptibilă de atac numai in caz de respingere
3.In materia coparticipării procesuale:
a) exceptia o constituie coparticiparea facultativă;
b) se aplică, in toate cazurile, principiul independenţei procesuale;
c) reclamanţii sau paraţii care nu s-au infăţişat ori nu au indeplinit un act de procedură
in termen vor continua să fie citaţi dacă nu au termen in cunoştinţă.
4.Procurorul poate porni procesul civil:
a) cu privire la orice acţiuni, cu excepţia celor strict personale;
b) atunci cand este necesar pentru apărarea intereselor legitime ale minorilor, ale
dispăruţilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie;
c) numai in acţiunile personale
5.Procurorul poate exercita căile de atac:
a) dacă a participat la judecată;
64
b) dacă hotărârea nu s-a pronunţat într-o acţiune strict personală;
c) împotriva oricăror hotărâri, chiar dacă nu a participat la judecată;
d) dacă hotărârea se referă la minori, persoane puse sub interdicţie sau dispăruţi
6.Au calitatea de ”părţi” în cadrul procesului-civil:
a.reclamantul, pârâtul, intervenienţii;
b.instanţa de judecată, procurorul;
c.reclamantul, pârâtul, instanţa de judecată, procurorul, grefierul
7.Coparticiparea procesuală:
a) este întotdeauna facultativă;
b) are drept efect suportarea cheltuielilor de judecată în mod egal, proporţional sau, după caz,
solidar, de către coparticipanţii care au pierdut procesul;
c) poate exista şi atunci când părţile consimt să se judece împreună;
8. În caz de coparticipare procesuală:
a) renunţarea la judecată a unuia dintre coparticipanţi produce efecte şi asupra celorlalţi;
b) renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi faţă de unul dintre pârâţi produce automat
efecte faţă de toţi pârâţii;
c) renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu produce efecte faţă de ceilalţi reclamanţi;
II.6.3.Rezolvati următoarea spetă:
X a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Giurgiu.
În motivarea recursului s-a arătat că pricina a fost judecată în prima instanţa de

către un judecător incompatibil. Reclamantul a arătat că judecătorul M.V. a judecat
aceeaşi cauză intr-un prim ciclu procesual şi a dispus declinarea competenţei de la
Judecătoria Giurgiu la Tribunalul Giurgiu. Hotărârea pronunţată a fost atacată cu
65
recurs iar instanţa de recurs a dispus casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la
aceeaşi instanţă.
Ulterior, în faza de rejudecare după casare judecătorul M.V. a judecat cauza.
Ce va decide instanţa de recurs ?
TEMA III
Competenta instantelor judecatoresti
Cuprins:
III. Competenta instantelor judecatoresti

III.1 Notiunea de competenta a instantei
III. 2 Competenta generala
III.3.Competenta materiala
III.3.1. Competenta materiala a Judecătoriei
III.3.2. Competenta materiala a Tribunalului
III.3.3. Competenta materiala a Curtii de Apel
III.3.4. Competenta materiala a Înaltei Curti de Casatie si Justitie
III.3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de
instanţă
1.Valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de delimitare a competenţei intre
judecătorie şi tribunal
2.Momentul introducerii cererii de chemare in judecată
3.Alte reguli de stabilire a competenței materiale a instanței. Situația mai multor capete
de cerere principale si/sau accesorii
4.Stabilirea competenței materiale a instanței in cazul cererii formulate de mai mulți
reclamanti
III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti
III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun
III.4.2. Competenta teritoriala alternativa
III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva
66
III.5.Prorogarea de competenta
III.5.1Prorogarea legala de competentă
III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă
III.5.3Prorogarea conventionala de competentă
III.6 Exceptia de necompetenta
III.7 Conflictele de competenta
III. 8.Întrebări si exercitii
III. 8.1.Răspundeti succint următoarelor probleme
III. 8.2. Rezolvati urmatoarele teste grilă
III.8.3.Rezolvati următoarea spetă
Obiective:
-intelegerea notiunii de competenta a instantelor de judecată si delimitarea intre
competenta generală, competenta materiala si competenta teritorială;
-insusirea si intelegerea formelor de prorogare a competentei, a exceptiei de
necompetenta (a modalitătii de invocare a acestei exceptii), precum si asimilarea
situatiilor in care apar conflictele de competenta si a regulilor de solutionare a acestora
III.1 Notiunea de competenta a instantei
În materia dreptului procesual civil, prin competenţă înţelegem aptitudinea

recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti sau organ jurisdicţional (ori cu
activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.
Menţionăm faptul că noţiunea de competenţă trebuie raportată la instanţele

judecătoreşti sau organe jurisdicţionale şi nu la judecători. În acest sens, competenţă
este reglementată, aşa cum am amintit, de norme de competenţă. În funcţie de obiectul
de reglementare al normelor de competenţă, putem avea mai multe clasificări relative
tema din prezentul capitol.
Dacă ne raportăm la organe din sisteme diferite vorbim de norme de competenţă

generală iar dacă avem în vedere organe din acelaşi sistem sunt incidente norme de
competenţă jurisdicţională. Pe cale de consecinţă, vom avea o competenţă generală şi o
competenţă jurisdicţională.
67
Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională)
delimităm competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa
teritorială (instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se
subclasifică în competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa
de drept comun), competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai
multe instanţe deopotrivă competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi
introdusă numai la o anumită instanţă).
Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau

dispozitive), competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme
imperative – competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială
exclusivă) şi competenţă relativă.
Competenta generala a instantelor judecatoresti
Prin competenta generala se desemneaza acea institutie procesuala prin intermediul

careia se delimiteaza activitatea instantelor judecatoresti de atributiile altor organe
jurisdictionale sau cu activitate jurisdictională.
Potrivit prevederilor art.126 alin.1 din Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta
Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”. În
raport de textul de lege mai sus evocat, înfaptuirea justitiei este incredintata de regula,
instantelor judecatoresti, dar exista, potrivit legii, si alte organe de jurisdictie sau cu
activitate jurisdictionala care rezolva anumite conflicte de interese aparute in circuitul
civil.
Exemplu:
Potrivit dispozitiilor art.11 din Legea 47/1992, Curtea Constitutională este organul cu
activitate jurisidictionala care:
-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr
de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra
68
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale,
înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea

unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr
de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor
ridicate direct de Avocatul Poporului;
- soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la
cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
- hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic
III.3 COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANTEI
Prin această competenţă se delimitează pe vertical, între instanţe de grad diferit,

cauzele ce urmează a fi soluţionate de către aceste instanţe. Astfel, cauzele civile sunt
repartizate, spre soluţionare ori judecătoriei, ori tribunalului, ori curţii de apel sau a
Î.C.C.J.
Competenţa materială este reglementată atât în Codul de procedură civilă (art.

94-97c.pr.civ.) cât şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 21-27 din
lege). De asemenea, competenţă materială este reglementată şi în reglementări speciale.
Normele de competenţa materială sunt de ordine publică.
III.3.1.COMPETENŢA MATERIALĂ A JUDECĂTORIEI
În conformitate cu art. 94 c.pr.civ., judecătoriile judecă
1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz,
neevaluabil în bani:
69
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară
de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente

sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele
privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice
sau persoane juridice, după caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi

plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului
de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent

de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în
competenţa altor instanţe;
i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv,
indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;
2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate

jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
(noţiunea de „hotărâri” are o interpretare largă, incluzând toate actele ce provin de la
organe din afara sistemului judecătoresc).
3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. (în acest sens, putem da câteva
exemple : cereri de asigurare a dovezilor, cereri de îndreptare erori materiale, căi
extraordinare de retractare ori contestaţia la executare).
III.3.2.COMPETENŢA MATERIALĂ A TRIBUNALULUI
70
DE REȚINUT!!!!!!
Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, Tribunalul este instanța cu plenitudine de
competență in soluționarea cauzelor in primă instanță. Cu alte cuvinte, ori de căte ori o
anumită cauză nu este dată in competența unei alte instanțe, aceasta va fi soluționată in
primă instanță de către Tribunal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 95 NCPC, Tribunalele judecă:

1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor
instanţe;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Ca atare, tribunalul va soluționa in primă instanță toate cererile care nu sunt

date prin lege în competenţa altor instanţe.
Ca instanţe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor

pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Ca instanţe de recurs, tribunalele sunt competente a solutiona recursurile in

cazurile anume prevăzute de lege.
Dacă prin lege specială se instituie o competentă specială a tribunalului in

judecarea anumitor cereri, atunci acestea vor solutiona si alte litigii in raport de normele
legii speciale chiar dacă acestea nu se regăsesc enumerate de prevederile art. 95
C.proc.civ., având in vedere prevederea finală a acestei text de lege potrivit căreia,
”tribunalele judecă orice cereri date prin lege în competenţa lor”. Astfel, cu titlu de
exemplu, la atribuţiile in materie electorală [Legea nr. 67/2004 privind alegerile
autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea nr. 35/2008 privind alegerile
71
parlamentare, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru
Parlamentul European şi in legătură cu inscrierea unei
federaţii constituită din două sau mai multe asociaţii sau fundaţii (O.G. nr. 26/2000).
Totodată, Tribunalul solutionează şi căile extraordinare de atac sau contestaţiile

la titlu privind propriile hotărari.
III.3.3. COMPETENŢA MATERIALĂ A CURTII DE APEL

Potrivit dispozitiilor art.96 C.proc.civ., Curtea de Apel este instanta competentă a
solutiona:
1) in primă instanţă, cererile in materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit

legii speciale; (potrivit art.10alin.1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ
nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile
publice centrale,
precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum ş
iaccesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel,dacă prin lege organică specială nu
se prevede altfel).
2) ca instanţe de apel, apelurile declarate impotriva hotărarilor pronunţate de tribunale

in primă instanţă;
3) ca instanţe in recurs, in cazurile anume prevăzute de lege;
4) orice alte cereri date prin lege in competenţa lor. Astfel, cad sub incidența acestei
prevederi, soluționarea căilor de atac de retractare indreptate impotriva propriilor
hotărari, cererea de suspendare a grevei in conformitate cu prevederile art.56 alin.1 din
Legea nr.168/1999, conflictele de
competenţă dintre două tribunale din raza sa teritorială, cererile referitoare la

indreptarea, completarea sau lămurirea propriilor hotărâri, etc.
III.3.4. Competenta materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
72
Aşa cum rezultă din art. 126 alin. 1 din Constituţie, justiţia se realizează prin
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin
lege. Aşadar înfăptuirea justiţiei este un monopol se stat.
Pe de o parte, prin prisma textului constituţional mai sus-invocat, sigurele

autorităţi abilitate să realizeze justiţia sunt instanţele de judecată, stabilite prin lege.
Avem în vedere Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 alin. 1-4 din Constituţie şi
art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2, art. 18-34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară) şi curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile (art. 2
alin. 2 şi art. 35-55 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionează:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor

probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, putând fi nominalizate in această
categorie:
-cererea de delegare a instantei când, din pricina unor împrejurări excepţionale,

instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, aceasta, la
cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece
pricina (art.147 C.proc.civ.,)
-conflictele de competenţă intre două curţi de apel
III.3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de

instanţă
Determinarea competenței instanței suscită interes in condițiile in care este

posibil ca o cerere de chemare in judecată să cuprinsă mai multe capete de cerere
principale evaluabile in bani, un capăt sau mai multe principale si altele accesorii, caz in
care competența de soluționare a cauzei va fi stabilită prin raportare la următoarele
criterii
73
1. Valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de delimitare a competenţei intre
judecătorie şi tribunal. În acest sens, determinarea valorii obiectului cererii va fi
stabilită de reclamant, prin cererea de chemare in judecată, prin raportare la
următoarele reguli:
-în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru
stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau,
după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.
-valoarea obiectului actului juridic, sau după caz, valoarea părții din obiectul dedus
judecăţii.
valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute,

anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi
repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept.
-in cererile privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea

privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se
socoteşte după chiria sau arenda anuală.
-când prin acţiune se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte
după partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă;
- în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei

dreptului este nedeterminată, valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale
datorate.
2.Criteriul care este avut in vedere la stabilirea competenței vizează momentul

introducerii cererii de chemare in judecată, astfel încât, dacă ulterior învestirii instanței,
intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect, instanța inițial
investită va rămâne competentă să soluționeze cauza.
3.Alte reguli de stabilire a competenței materiale a instanței. Situația mai multor capete
de cerere principale si/sau accesorii
74
1. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal
de cerere.
2. pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale,

precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de
data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.
În cazul in care pârâtul contestă valoarea cererii date de către reclamant, atunci
valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.
3.când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau,
după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de
cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va
declina în mod corespunzător competenţa.
4.În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori
având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost
deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le
soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa
unei instanţe de grad mai înalt.
4.Stabilirea competenței materiale a instanței in cazul cererii formulate de mai mulți

reclamanti
1.dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează
pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi
neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea
instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului
fiecărei pretenţii în parte. Aceeași este situația şi atunci când unul sau mai mulţi
reclamanţi formulează, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, pretenţii împotriva
mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fără legătură între ele.
III.4.Competenta teritoriala a instantelor judecătoresti
75
După momentul stabilirii instantei competente de a solutiona pricina din punct
de vedere material (judecătorie, tribunal etc.), este necesar a se realiza o nouă
delimitare, in sensul de a se stabili care dintre instantele de acelasi grad este competentă
din punct de vedere teritorial a solutiona pricina (spre exemplu, după ce s-a stabilit că
pricina este de competenta judecătoriei este necesar a se verifica la care dintre
judecătorii urmează a se introduce cererea).
III.4.1. Competenţa teritorială de drept comun
Regula in materia competentei teritoriale este prevăzută în art.107 C.proc.civ.,

conform căruia ” cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei
circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Instanţa inițial investită prin raportare la domiciliul/sediul pârâtului va rămâne
competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă
domiciliul sau sediul. De asemenea, în ipoteza în care pârâtul are domiciliul în
străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei
circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa
ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are
domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.
Dacă cererea reclamantului este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, aceasta
poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar în cazul în
care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă
pentru oricare dintre debitorii principali.
În situația în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării

instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la
primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
III.4.2. Competenta teritoriala alternativa
Pot exista unele situatii, in care, pe lângă instanta de la domiciliul/sediul

pârâtului, competenta de a solutiona pricina poate apartine si unei alte instante,
alegerea instantei care va solutiona procesul fiind un atribut exclusiv al reclamantului.
76
Astfel :
1.Articolul 109 C.proc.civ stabileste că in situatia in care cererea de chemare în judecată

este împotriva unei persoane juridice de drept privat, aceasta se poate face şi la instanţa
locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce
urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin
reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.
2. Articolul 111 C.proc.civ prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor

şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot
fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la
sediul pârâtului.
3.Articolul 113 alin.2vC.proc.civ., stabilește că, atunci când pârâtul exercită în mod
statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă,
comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate
introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru
obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.
3. Articolul 113 C.proc.civ stabileste că, in afara instantei de la domiciliul pârâtului, mai
sunt competente următoarele instante:
- instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;
- instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile

referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii;
- instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei,
în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui
contract;
- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de
locaţiune a imobilului;
- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie tabulară, în

justificare tabulară sau în rectificare tabulară;
77
- instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract
de transport;
- instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie,

cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
- instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea,

constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea
unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect
repararea pagubelor produse consumatorilor;
- instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul,
pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
-cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de
tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are
domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
-în cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a

încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un
imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este
situat imobilul;
-in materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa

în circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate;
locul unde s-a produs riscul asigurat.
Odată ce alegerea a fost făcută de către reclamant prin introducerea cererii de

chemare in judecată, instanţa respectivă nu-şi mai poate declina competenţa.
III.4.3. Competenta teritoriala exclusiva
Este acea forma a competentei prin care, în anumite materii, doar o anumită
instantă este competentă a solutiona pricina, fără a mai exista posibilitatea pentru părti
de a stabili ca litigiul să fie solutionat de o altă instantă, ceea ce inseamnă că instanta
determinată de prevederile legale are o competentă teritorială exclusivă.
78
Aceasta forma a competentei este prevazuta de norme imperative, de la care
partile nu pot deroga prin vointa lor .
În acest context, cazurile de competenta exclusiva sunt prevazute expres si nu pot

fi extinse prin analogie. Astfel, părtile nu pot stabili ca o altă instantă să solutioneze
litigiul in următoarele situatii:
1.Potrivit prevederilor art.117 C.proc.civ., cererile privitoare la drepturile reale

imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.
Atunci când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va
face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna
dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în
circumscripţiile cărora se află imobilul.
Normele care statuează competența teritorilă exclusivă a instanței locului situării

imobilului se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în
grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară,
precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu
rezultă din succesiune.
Dispozitia isi are justificarea in ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot
administra cu mai multa usurinta probele necesare pentru solutionarea acestor categorii
de cauze. S-a retinut in acest sens atât in doctrină cât si in jurisprudentă ca regula se
aplica tuturor actiunilor reale imobiliare cunoscute (actiunea in revendicare, actiunile
negatorii si actiunilor confesorii), intrucât, pentru cererile cu caracter personal art.113
alin.1 C.proc.civ. stabileste o competentă teritorială alternativă.
Exemple :
-cererea in revendicare;
- cererea confesorie;
- cererea negatorie;
-cererea in grănituire;
-cererea posesorii cu privire la imobil;

79
-cererea prin care vânzătorul imobilului solicită rezolutiunea contractului de vânzare-
cumpărare, etc.
2.In materie de mostenire art.118 C.proc.civ. prevede ca sunt de competenta instantei

celui din urma domiciliu al defunctului, până la ieşirea din indiviziune :
-cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
Exemplu:
-cererea pentru anularea unui testament;
- cererea pentru constatarea validitătii unui testament, etc.
-cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea
unul impotriva altuia;
Exemplu:
-cererea având ca obiect anularea certificatului de mostenitor;
-cererea pentru reductiunea liberalitătilor excesive;
-cererea pentru raportul donatiilor, etc.
-cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau
impotriva executorului testamentar.
Exemplu:
-cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular;
-cererea prin care creditorul personal al defunctului valorifică drepturi din contracte
incheiate cu acesta din urmă, etc.
80
În ceea ce priveste stabilirea competentei instantei in raport de ultimul domiciu al
defunctului, interesează ultima locuintă efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul
domiciliu care era înscris in actul de identitate al acestuia.
3.Al treilea caz de competenta teritoriala exclusiva este prevazut in art.119 C.proc.civ. si
prevede că, cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de
competenta instantei locului unde societatea isi are sediul principal.
De retinut:
 dispozitia isi gaseste aplicarea numai in privinta litigiilor dintre societari sau dintre
asociati si societate, in litigiile dintre asociati sau societate cu tertii aplicandu-se regulile de
drept comun;
 textul se aplica tuturor formelor de societate, civile sau comerciale;
 regula se aplica in timp numai pana la momentul lichidarii in fapt a societatii, adică
până în momentul impărtirii intregului activ al societătii.
4. Al patrulea caz de competenta exclusiva este prevazut in cuprinsul art 120 C.pr.civ. ,
cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv fiind de competenţa exclusivă
a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.
5.Al cincilea și ultimul caz de competență teritorială exclusivă, vizează cererile

formulate de un profesionist împotriva unui consumator care pot fi introduse numai la
instanţa domiciliului consumatorului. Totusi, conform prevederilor art.126 alin.2
C.proc.civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în
alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai
după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca
nescrisă.
DE RETINUT!!!
81
Doar cererile formulate de către profesionist împotriva unui consumator pot
fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului (cu excepția mai sus expusă),
fiind caz de competență teritorială exclusivă; cererile formulate de către consumator
impotriva unui profesionist urmează regulile competentei teritoriale alternative din
cuprisnul art.113 pct.8 C.proc.civ.
III.5.Prorogarea de competenta
Prorogarea intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze cererea

cu care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in temeiul legii (prorogarea
legală), a unei hotarari judecatoresti (prorogarea judecătorească) sau a conventiei
partilor (prorogarea conventională) sa rezolve si cereri care, in mod obisnuit, nu intra in
competenta sa.
III.5.1Prorogarea legala de competentă
Prorogarea legala de competenta are loc atunci cand instanta sesizata isi
prelungeste competenta in temeiul unei dispozitii exprese a legii, respectiv in cazurile
prevăzute de art.112 alin.1, art.123 si art.139 C.proc.civ.
1.Astfel, conform art.112 alin.1, instanta sesizată de către reclamant devine competentă
să solutioneze litigiul si in raport de pârâtii care domiciliază în circumscriptiile altor
instante.
2.Un al doilea caz de prorogare a competentei este prevăzut de art.123 C.proc.civ.,

conform căruia: „cererile accesorii, incidentale și adiționate sunt in caderea instantei
competente sa judece cererea principala”. Ca atare, instanta sesizată cu cererea
principală formulată de către reclamant va solutiona si cererile accesorii si incidentale,
chiar dacă acestea, dacă ar fi fost formulate pe cale separată, ar fi determinat
competenta unei alte instante.
Exemplu:
-instanta sesizată cu cererea de chemare in juducată este competentă să solutioneze si
82
cererile de atragere in proces a tertilor: cererea de interventie voluntară sau accesorie,
chemarea in judecată a altor persoane, chemarea in garantie, arătarea titularului
dreptului.
3. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competentei,

reglementat de art.139 C.proc.civ. Potrivit prevederilor art. 139 C.proc.civ., în vederea
asigurării unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor
procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi
cauză au între ele o strânsă legătură.
De retinut:
-conexitatea justifică prorogarea legală teritorială de competenţă, dacă astfel nu s-ar

încălca regulile competenţei teritoriale exclusive;
- conexitatea nu se poate, în general, produce prin încălcarea normelor imperative în

materie de competenţă;
-conexitatea se invocă pe cale de excepție;
-excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul
termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa
asupra excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul
-conexarea se face la instanţa mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer
trimiterea dosarului la una din celelalte instanţe sau dacă pricina este de competenţa unei
instanţe pe care părţile nu o pot înlătura, situaţie în care conexarea se va face la acea
instanţă;
- în orice stare a judecăţii, pricinile întrunite pot fi despărţite, dacă instanţa consideră că
numai una dintre ele este în stare de a fi judecată.
-instanţa devenită competentă prin conexare îşi păstrează această competenţă şi după
disjungere.
4.Litispendența
83
Conform art.138 alin.1, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi
cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau
chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte. Cu alte cuvinte, litispendenta
reprezintă acea situație in care s-au formulat mai multe cereri in care există triplă
identitate de părți, obiect și cauză.
Litispendența nu constituie un caz de prorogare legală de competență, intrucât

nu vizează cereri diferite.
Reguli:
-presupune investirea unor instanțe diferite dar deopotrivă competente sau a aceleiasă
instanțe cu mai multe cereri intre care există o triplă identitate de părți, obiect și cauză;
-litispendența se invocă pe cale de excepție;
-excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare
a procesului în faţa instanţelor de fond.
-când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate
ulterior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.
-când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad
inferior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai
înalte în grad.
-încheierea prin care s-a soluţionat excepţia de litispendență poate fi atacată numai
odată cu fondul.
-când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond,
acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.
III.5.2Prorogarea judecatoreasca de competentă
Prorogarea judecătorească de competentă reprezintă acea formă de extindere a

competenţei instanţei intervenită prin intermediul unei hotărâri judecătoresti.
Astfel, sunt cazuri de prorogare judecătorească a competentei:

84
-când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată
un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea
părţii interesate, va delega o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina – art.
147 C. proc. civ.;
-în cazul in care, când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată,
precum şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, instanţa
superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare, dacă ea consideră această cerere
ca fiind întemeiată, va dispune trimiterea pricinii la o altă instanţă decât cea învestită
iniţial, dar de acelaşi grad – art. 50 alin. 2 şi art. 52 alin. 1 C. proc. civ.;
- admiterea apelului şi casarea cu trimitere la altă instanţă egală in grad cu prima

instanţă, care a pronunţat hotărarea, dacă părţile au solicitat in mod expres luarea
acestei măsuri (art. 480 alin. 3 teza a doua);
– admiterea recursului şi casarea cu trimitere la o altă instanţă decat cea care a

pronunţat hotărarea casată, dar egală in grad (art. 497 teza a doua şi art. 418 alin. 2 teza
a doua);
–cand administrarea de probe nu se face de către instanţa care judecă, ci de către o altă
instanţă, prin comisie rogatorie (art. 261 alin. 2-- când administrarea dovezilor urmează
să se facă într-o altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de
acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de
acelaşi grad).
-strămutarea pricinilor
Strămutarea
Instituția strămutării permite jduecarea și soluționarea cererii de chemare in

judecată de către o altă instanță, egală in grad cu cea de la care se strămută, pentru
următoarele motive:
-pentru motive de bănuială legitimă;
-pentru motive de siguranţă publică.
Strămutarea pentru motive de bănuială legitimă
85
Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la
imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori
unor relaţii conflictuale locale.
Reguli:
-strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în
orice fază a procesului;
-se solicită de către partea interesată;
- este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o
judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la
curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va
înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de
strămutare.
-la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul,
suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru
motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor,
chiar înainte de primul termen de judecată.
-încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.
-măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgenţă instanţei de la

care s-a cerut strămutarea.
Strămutarea pentru motive de siguranță publică
Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun

că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii
publice.
Reguli:
-se poate cere în orice fază a procesului;
-se poate cere doar de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie;
86
- este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată,
despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.
Reguli de judecată comune indiferent de motivul strămutării
-cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor

din proces.
- hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
-instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştinţată, de îndată, despre
admiterea sau respingerea cererii de strămutare.
Efectele admiterii cererii de strămutare
-în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată
unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi
grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel
în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.
-hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare

urmează să fie păstrate. În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a
procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de
drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
-apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat
procesul sunt de competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere
a apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va
face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac
III.5.3 Prorogarea conventionala de competentă
Prorogarea conventionala de competentă intervine in temeiul unei intelegeri

(conventii) a partilor, in acele cazuri in care legea procesuala ingaduie partilor sa deroge
de la regulile de competenta pe care le stabileste.
87
Conditii ce se ce a fi indeplinite pentru a opera prorogarea conventională de
competentă:
- partile sa aiba capacitate de exercitiu;
- consimtamantul lor sa fie liber si neviciat;
- conventia partilor sa fie expresa;
-partile sa determine in mod neechivoc instanta aleasa;
-instanta aleasă sa nu fie necompetenta absolut.
III.6 Exceptia de necompetenta
Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces

pendente, se invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.
Exceptia de necompetentă se invocă diferit, după cum norma care se pretinde a fi

încălcată este de ordine publică sau privată.
Necompetenţa de ordine publică se împarte, sub aspectul regimului juridic, în

două categorii :
- competenţa generală, în legătură cu care exceptia se poate invoca de oricare dintre

părti, de procuror sau de instantp din oficiu, in orice moment procesual;
- competenţa materială şi teritorială exclusivă, care sunt reglementate de norme de ordine

publică, dar mijlocul de invocare a încălcării acestora are o natură mixtă, caracterizată
prin faptul că poate fi invocată de oricare dintre părţi cât şi de instanţă, dar numai până
in fața primei instante până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal
citate.
În ce priveşte necompetenţa de ordine privată (cea teritoriala care nu are caracter

exclusiv) poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea
nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate în faţa primei instanţe. .
Sub aspectul căilor de atac susceptibile de a fi exercitate împotriva hotărârii prin

care ainstanţa s-a declarat necompetentă, această hotărâre nu este supusă niciunei căi
88
de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau altui organ cu activitate
jurisdicţională competent.
III.7 Conflictele de competență
Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe
instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera
competente sau dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi
declina astfel, reciproc, competenta.
Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.
Exista conflict pozitiv de competenta ori de cate ori doua sau mai multe instante se
declara concomitent sau succesiv abilitate sa solutioneze aceeasi cauza civila,
declinandu-si reciproc competenta.
Conflictul negativ de competenta apare, dimpotriva, in acele cazuri in care doua

sau mai multe instante se declara necompetente sa solutioneze o anumita cauza civila,
declinandu-si reciproc competenta.
Pentru a ne afla in prezenta unui conflict pozitiv de competenta trebuie ca in fata

instantei necompetente (dintre cele doua care vor ajunge in conflict) sa fie ridicata
exceptia de necompetenta, exceptie care prin respingerea ei declanseaza conflictul de
competenta. De asemenea, poate aparea conflict pozitiv de competenta si in situatia in
care doua sau mai multe instante deopotriva competente sunt sesizate cu judecarea
aceleiasi pricini ( spre ex., in cazul competentei alternative), situatie care impune
ridicarea exceptiei de litispendenta. Conflictul se declanseaza in momentul respingerii
exceptiei de catre instanta abilitata sa o solutioneze si in fata careia s-a invocat.
Pentru a ne afla in prezenta unui conflict negativ de competenta trebuie indeplinite

cumulativ urmatoarele cerinte:
- sa existe cumulativ doua sau mai multe instante sesizate cu judecarea aceleiasi pricini
(tripla identitate: parti, obiect cauza juridica );
-declinarile de competență intre instantele sesizate sa fie reciproce ( nu exista conflict de

competenta daca declinarile sunt succesive, intervenite intre mai multe instante, daca
acestea sau cel putin doua dintre ele nu au intrat in contradictie);
89
- cel putin una dintre aceste instante sa fie competenta sa solutioneze cererea
respectiva; daca instanta sesizata cu solutionarea conflictului negativ de competenta
considera ca nici una dintre instante nu este competenta, apreciind ca fiind competenta o
alta instanta, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativa.
Solutionarea conflictelor de competenta (art. 135 C.proc.civ.)
- se face pe calea regulatorului de competenta, de catre instanta superioara instantelor

aflate in conflict;
- o data cu sesizarea instantei superioare, instanta in fata careia s-a ivit conflictul
suspenda solutionarea cauzei si inainteaza dosarul instantei indreptatite sa se pronunte
asupra acestuia;
- conflictele de competenta se pot ivi si intre instantele judecatoresti si celelalte organe

cu activitate jurisdictionala; situatie in care conflictul se solutioneaza de catre instanta
ierarhic superioara celei aflate in conflict;
- in cazul in care conflictul de competenta se iveste intre I.C.C.J. si o alta instanta,

acesta se rezolva de către I.C.C.J., hotararea pronuntata constituind in acelasi timp atat
declinator cat si regulator de competenta;
- Instanta competenta sa solutioneze conflictul va hotari in camera de consiliu, fara

citarea partilor;
- instanţa competentă să judece conflictul va hotărî asupra acestuia printr-o hotărâre

definitivă
Rezumat
→Prin competenţă înţelegem aptitudinea recunoscută prin lege unei instanţe

judecătoreşti sau organ jurisdicţional (ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un
anumit litigiu.
→ Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională)

delimităm competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa
teritorială (instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se
subclasifică în competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa
90
de drept comun), competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai
multe instanţe deopotrivă competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi
introdusă numai la o anumită instanţă).
→ Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau

dispozitive), competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme
imperative – competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială
exclusivă) şi competenţă relativă (reglementată de norme de competenţă dispozitive ––
competenţa teritorială alternativă).
→ Prorogarea de competentă intervine in cazul in care o instanta competenta sa

solutioneze cererea cu care a fost sesizata de catre reclamant, devine competenta in
temeiul legii (prorogarea legală), a unei hotarari judecatoresti (prorogarea
judecătorească) sau a conventiei partilor (prorogarea conventională) sa rezolve si cereri
care, in mod obisnuit, nu intra in competenta sa.
→ Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendente, se

invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze litigiul.
→Conflictul de competenta se defineste ca fiind situatia in care doua sau mai multe
instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdictionala se considera
competente sau dimpotriva, necompetente, sa solutioneze o cauza civila concreta si isi
declina astfel, reciproc, competenta.
Bibliografie
•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2013
•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia
91
2013
IV. Întrebări si exercitii

IV. 1.Răspundeti succint următoarelor probleme
1.Enuntati trei cazuri de competenta teritorială alternativă a instantelor.
2.Care sunt cazurile de competentă teritorială exclusivă?
3.Care sunt situatiile in care operează prorogarea judecătorească a competentei?
4.Pănă la ce moment procesual se poate invoca exceptia de necompetentă materială a
instantei?
5. Ce deosebiri există intre litispendenţă şi conexitate?
6. Care sunt particularităţile hotărarii de strămutare?
IV. 2. Rezolvati urmatoarele teste grilă

1.Valoarea cererii de chemare in judecată se va stabili după următoarele reguli:
a) in cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, intotdeauna valoarea se
va calcula după valoarea prestaţiei anuale datorate;
b) in cererea avand ca obiect un drept real asupra unui imobil, valoarea se va determina
intotdeauna după valoarea impozabilă;
c) in cererile in materie de moştenire, valoarea se va stabili fără scăderea sarcinilor
sau datoriilor moştenirii.
2. Cererea privitoare la un imobil care se află in circumscripţiile mai multor instanţe:

a) se va introduce intotdeauna la instanţa domiciliului sau reşedinţei paratului;
b) se va introduce intotdeauna la oricare dintre instanţele unde se află imobilul;
c) se va introduce la instanţa de la domiciliul sau reşedinţa paratului, dacă aceasta se
află intr-una dintre aceste circumscripţii.
3. In ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă:

a) dacă aceasta vizează necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, excepţia
se poate invoca de către instanţă ori de către părţi pană la inchiderea dezbaterilor in
primă instanţă;
92
b) dacă aceasta vizează necompetenţa materială sau teritorială exclusivă, excepţia
trebuie invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la
care părţile sunt legal citate, in faţa primei instanţe;
c) dacă aceasta vizează necompetenţa de ordine privată, excepţia poate fi invocată
de către părţi cel mai tarziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate
in faţa primei instanţe.
4. In cazul conflictului de competenţă:

a) acesta va fi soluţionat in camera de consiliu, cu citarea părţilor;
b) hotărarea dată cu privire la soluţionarea conflictului este definitivă;
c) sesizarea instanţei competente să soluţioneze conflictul poate fi făcută şi de către
partea interesată;
5. Hotărarea de strămutare se caracterizează prin:

a) se dă in şedinţă publică, fără citarea părţilor;
b) se dă fără motivare;
c) este definitivă.
6. Instanţa competentă să judece o cerere de strămutare este:

a) Tribunalul, in cazul motivului de bănuială legitimă dacă se cere strămutarea cauzei
de la o judecătoria din circumscripţia acestuia;
b) Curtea de apel, in cazul de bănuială legitimă dacă se cere strămutarea cauzei de la
o judecătorie sau de la un tribunal din circumscripţia acesteia;
c) Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie in cazul de bănuială legitimă dacă se cere
strămutarea cauzei de la curtea de apel.
7.Dacă excepţia de necompetenţă este admisă, instanţa pronunţă o hotărâre de declinare

a competenţei :
a. care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare ;
b. care poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ;
c. care nu este supusă niciunei căi de atac
8.Competenţa materială presupune:
93
a.o delimitare între instanţele de acelaşi grad;
b.o delimitare între instanţe de grad diferit;
c.o delimitare între instanţele de judecată şi organele cu activitate jurisdicţională
9.Regula potrivit căreia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa

domiciliului pârâtului îşi găseşte aplicarea:
a.in orice situaţie, indiferent de obiectul cererii de chemare în judecată;
b.doar în materia cererilor având ca obiect bunurile mobile;
c.ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă
competentă din punct de vedere teritorial
10.Cererea de partajare a bunurilor imobile dobândite de soţi în timpul căsătoriei,

formulată în cadrul procesului de divorţ, este de competenţa:
a.instanţei de la locul situării bunurilor imobile;
b.instanţei de la domiciliul pârâtului
c.instanţei sesizate cu cererea de divorţ
IV.3.Rezolvati următoarea spetă
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul Bucureşti,

reclamanta a solicitat obligarea lui B.I. la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de
despăgubiri.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că paratul se face vinovat de producerea
accidentului de circulaţie care a provocat daune în valoare de 300.000 lei lui A.E.
Reclamanta a mai arătat că, in calitate de asigurător, a achitat suma menţionată lui
A.E., dar este în drept să recupereze această sumă de la persoana care se face vinovată
de producerea accidentului.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a
instanţei solicitând declinarea competenţei în favoarea judecătoriei.
Ce soluţie va pronunţa instanţa asupra excepţiei de necompetenţă ?
94
TEMA V
Actele de procedură și termenele procedurale
Cuprins:
V.1.Notiune
V.2.Condițiile pentru indeplinirea actelor de procedură
V.3.Termenele procedurale
V.3.1.Modul de calcul al termenelor
V.4. Nulitatea actelor de procedură
V.1.Notiune
Actul de procedură reprezintă orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut
pentru declanşarea procesului civil, în cursul şi în cadrul procesului civil de către
instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea
procesuală a acestora. (V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept
notarial, drept executional civil – Curs de Baza, Ed.Național, 2013, p.230).
V.2.Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură
Condițiile generale pentru indeplinirea oricărui act de procedură
1. actele de procedură trebuie să imbrace forma scrisă – in acest sensi conform art.148
C.proc.civ., ”orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în
scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele,
domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi
prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul,
valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea,
cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost
indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele
asemenea.
95
Excepții de la forma scrisă:
-cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot formula şi oral, făcându-se menţiune
despre aceasta în încheiere
2.actul de procedură trebuie să relateze in chiar conţinutul său faptul că au fost

indeplinite cerinţele legii
V.3.Termenele procedurale
Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă şi reprezintă

intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis
să se îndeplinească un act de procedură.
Prin urmare, termenele procedural sunt legale (prevăzute de lege), judiciare

(stabilite de către instant de judecată) sau conventionale (stabilite prin acordul de voință
al părților).
V.3.1.Modul de calcul al termenelor
Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum
urmează:
1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei
următoare;
2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă
termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua

corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu
are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte
în ultima zi a acestei luni.
4. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte

până în prima zi lucrătoare care urmează.
96
Reguli:
-termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu

dispune altfel.
- se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub
semnătură copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului
unei alte părţi.
-termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se
întrerupe faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să
îl asiste.
- termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii

comunicări în următoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură
comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate
numele şi calitatea fiecărui moştenitor;
2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o
singură comunicare părţii.
V.4. Nulitatea actelor de procedură
Conform art.174 alin.1 C.proc.civ., nulitatea este sancţiunea procedurală care

intervine in cazul actului de procedură ce nu indeplineşte condiţiile, de fond sau de
formă, prevăzute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de efectele
sale firești.
Noul Cod de procedură civilă face distincţie intre nulitatea condiţionată ca

vătămare, care reprezintă regula, şi nulitatea necondiţionată.
97
Astfel, potrivit art. 175 alin. 1, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin
nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi inlăturată decat
prin desfiinţarea acestuia.
Prin urmare, pentru a interveni nulitatea condiţionată este necesară indeplinirea

cumulativă a mai multor condiţii:
a) existenţa unui act de procedură intocmit cu neobservarea cerinţelor legale;
b) actul de procedură să fi produs părţii care invocă nulitatea o vătămare (care poate
consta intr-un prejudiciu patrimonial ori in impiedicarea părţii
de a-şi pregăti apărarea din cauza unei citări nelegale, necomunicării unui act de
procedură, nedepunerii raportului de expertiză in termenul prevăzut de lege);
c) vătămarea să nu poată fi inlăturată decat prin anularea actului.
Bibliografie
•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2013
•Gabriel Boroi, Gabriela Răducan, Octavia Spineanu-Matei, Carmen Negrilă, Andreia
2013
Întrebări si exercitii
Răspundeti succint următoarelor probleme
98
1.Ce intelegeti prin act de procedură?
2.Care sunt cazurile de interupere a termenului procedural?
3.Care sunt condițiile pentru a intervene nulitatea conditionată de existent unei
vătămări?
Rezolvati următoarele grile:

1.In ceea ce priveste termenele procedurale:
a) ca regulă, acestea incep să curgă de la data comunicării actelor de procedură;
b) acestea nu pot fi intrerupte;
c) se intrerup faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu cat timp nu a fost desemnată
o persoană care să il reprezinte
2.Nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări:

a) reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură;
b) intervine atunci când, printre altele, există un act de procedură care a fost întocmit
cu nerespectarea formelor legale sau de către o instanţă necompetentă;
c) intervine atunci când este îndeplinită condiţia de la punctul b) şi vătămarea nu
poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
99

Drept Procesual Civil 2013 Partea I

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Procesual Civil 2013 Partea I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf. univ. dr.

Drept procesual civil

Curs pentru învăţământ la distanţă

3.Obiective instrumental – aplicative

• Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

 Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege

 Exercitarea acţiunii civile este o facultate, o libertate a oricărui subiect de drept

 Este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă,

I.2.Conditiile de exercitare a actiunii civile

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi

2.existenta unui interes

I.2.1.Afirmarea unui drept

I.2.1.1.Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie

a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

c. – să fie exercitat cu bună credinţă

În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite

 dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa

 admiterea excepției de prematuritate cu consecința respingerii cererii de chemare

I.2.1.2. Exceptii de la cerinta”actualitătii dreptului”

I.2.3.3.Capacitatea procesuala de exercitiu

 capacitate procesuală deplină de exerciţiu pentru: persoanele care au împlinit 18 ani

Potrivit art.57 alin.2 C.proc.civ.: „partea care nu are exerciţiul drepturilor

Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobandeste in temeiul legii de

Sanctiunea lipsei capacitatii procesuale

Exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta este o exceptie de fond,

Actele de procedura facute de o persoana fizica sau juridica fara capacitate de

Noţiune. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana

Regula determinarii calitatii juridice procesuale a partilor cu ajutorul raportului

A. Calitate juridica procesuala activa:

- creditorii chirografari pe calea actiunii oblice;

-Asociațiile de protecție a consumatorilor

B. Calitatea procesuala pasiva:

- raspunderea pentru altul.;

Justificarea calitatii procesuale. Reclamantul, in cuprinsul cererii de chemare in

I.2.4.1Transmiterea calitatii procesuale. Drepturile si obligatiile ce intra in raportul

Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

A.Transmisiunea legala: se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor

B.Transmisiunea conventionala : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de

Din punct de vedere al intinderii, transmisiunea poate fi:

Efectele transmiterii calităţii procesuale

Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular

Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu

Sanctiunea lipsei calitatii procesuale

I.3.Clasificarea actiunilor civile

Clasificarea actiunilor civile, are in vedere intelesul restrans al notiunii de actiune,

I.3.1.Clasificarea actiunilor in functie de scopul material urmarit prin introducerea

 I.3.1.1.ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in

 I.3.1.2.ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) –. acele

Nu trebuie confundată cererea in constatare existentei sau inexistentei unui drept

 Din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului – rezulta o

Exemplu: daca debitorul anterior declansării executării silite solicită instanţei să se

 Actiunea in constatare poate fi transformată intr-o cerere in realizare si viceversa.

 În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, competenţa

 Clasificarea actiunilor in constatare:

2.acţiuni în constatare negative – constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului (de

- declaratorii – se cere instantei sa se constate existenta sau inexistenta unui raport

I.3.1.3.ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (in transformare ) - sunt acele

Exemple de actiuni in constituire de drepturi:

-punerea sub interdictie,etc.

Exemplu:sunt cereri nepatrimoniale

-cererea in tăgada paternitătii sau stabilirea paternitătii;

-cererea prin care se solicită anularea căsătoriei, etc

Cererile patrimoniale, la rândul lor se subclasifică in: