Dramatic/Comedie de moravuri 1884/1885

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ‘O scrisoare pierdută’ este a treia

dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodoperă a genului dramatic. Piesa
este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală din anul 1883.
Comedia subliniază limitele condiției umane, acceptându-le și prezentându-le cu
umor, fiind astfel considerată o capodoperă.Ca specie a genului dramatic,
comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu Persoanele de
la începutul piesei şi didascaliei, singurele intervenții directe ale autorului în
piesă. Piesa este structurată în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici între personaje.

Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele îşi dezvălui
intențiile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezintă evoluția acțiunii
dramatice, se definesc relațiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea
directă sau indirectă. Titlul pune în evidență contrastul comic dintre esență şi
aparență. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de
culise, având ca instrument al șantajului politic ‘o scrisoare pierdută’, pretext
dramatic al comediei. Articolul nehotărât ‘o’ indică atât banalitatea întâmplării,
cât şi repetabilitatea ei.

Tema comediei o constituie prezentarea vieții social-politice dintr-un oraș de

provincie în circumstanțele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care
antrenează energiile şi capacitățile celor angajați, într-un fel sau altul, în farsa
electorală. ‘O scrisoare pierdută’ este o comedie în patru acte, primele trei
urmărind o acumulare gradată de tensiuni şi conflicte, iar al patrulea anulând
toată agitația şi panica stârnite în jurul scrisorii pierdute. Chiar dacă începutul şi
finalul piesei nu sunt simetrice, piesă are o arhitectură circulară, în sensul că
atmosfera destinsă din final reface situația inițială a personajelor, aceea de
dinaintea pierderii scrisorii, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică.

Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Există nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate şi în O
scrisoare pierdută: tipul încornoratului (Trahanache), tipul primului-amorez şi al
donjuanului (Tipătescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al
demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache,
Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului
(Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul
raisonneur (Pristanda). Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu
‘Persoanele' de la începutul piesei în funcția de prefect al județului. La adăpostul
autorității politice, îşi folosește avantajele în propriile lui interese. În același
timp, el întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului amorez.
Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubește pe soția
acestuia, Zoe, femeia cochetă, încă din momentul în care ea se căsătorește cu
neica Zaharia, după cum observă cu naivitate soțul: ‘E un om cu care nu trăiesc
de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a
doua oară. De opt ani trăim împreună ca frații, şi niciun minut n-am găsit la
omul acesta măcar atâtică rău’. Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a
leșinurilor, dar şi faptului că este considerată o damă ‘simțitoare’, este în
realitate o femeie voluntară, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea şi care
îi manipulează pe toți în funcție de propriile dorințe. Deşi nu sunt sancționate
prin comicul de limbaj, personajele „cu carte” sunt ironizate pentru legătură
extraconjugală, semnificative în acest sens fiind numele lor de alint, Fănică şi
Joițică. Două personaje secundare au un rol aparte în construcția subiectului şi în
menținerea tensiunii dramatice. În fiecare act, în momentele de maximă
tensiune, Cetățeanul turmentat intră în scenă, având intervenții involuntare, dar
decisive în derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel
care găsește scrisoarea din întâmplare, în două rânduri. Dandanache este
elementul-surpriză prin care se realizează deznodământul, el rezolvă ezitarea
între a da mandatul prostului de Farfuridi sau canaliei Cațavencu. Personajul
întărește semnificația piesei, prin generalizare şi îngroșare a trăsăturilor,
candidatul trimis de la centru fiind ‘mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât
Cațavencu’. Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Odată ce intră în posesia
scrisorii, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o doamnă, îşi recăpătă
superioritatea la care renunțase pentru scurt timp, face promisiuni pentru
Cațavencu (‘Fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!’), în timp ce Tipătescu se
retrage ca şi mai înainte în umbra ei.