Ingrijirea Bolnavului Cu Parkinson

LUCRARE DE DIPLOMA
2010
LUCRARE DE DIPLOMĂ
TEMA: ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PARKINSON
Îndrumător,
Asist.med. Nicoleta Cernătescu
Absolventă,
2010
2
MOTTO:
”Viața este o ciudată comedie care amestecă impreună și

dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet,punând zâmbet
lângă plâns.”
(A.Macedonski)
3
CUPRINS
INTRODUCERE:
- Date privind sistemul afectat de boală pag.5
CAPITOLUL I:
- Anatomia și fiziologia pag.8
CAPITOLUL II:
- Etiologie pag.15
- Anatomie patologică pag.16
- Simptomatologie pag.17
- Diagnosticul bolii pag.19
- Evoluție pag.21
- Complicații pag.22
- Tratamentul și profilaxia bolii pag.22
CAPITOLUL III: Prezentarea planului de îngrijire a bolnavilor
Cazul A - Procesul de îngrijire pag.25
- Culegerea datelor pag.25
- Analiza și interpretarea datelor pag.27
Anexa 1- Educația sanitară a bolnavilor spitalizați pag.28
Anexa 2- Investigații de laborator pag.29
Anexa 3- Tratament pag.30
Planul de îngrijire pag.31
Cazul B - Procesul de îngrijire pag.34
Anexa 1- Recoltarea urinei pentru urocultură pag.37
Planul de îngrijire pag.40
Cazul C- Proces de îngrijire pag.44
Anexa 1- Îngrijirea bolnavului cu febră pag.47
Plan de îngrijire pag.51
CAPITOLUL IV: pag.55
- Rolul asistentului medical în îngrijirea bolnavilor cu boala Parkinson
CONCLUZII pag.63
BIBLIOGRAFIE pag.74
4
INTRODUCERE
Date privind sistemul afectat de boală
Boala Parkinson este frecventă, după bolile cardiovasculare și

reumatismul cronic este boala care produce cel mai mare număr
de invalidități cronice. Boala poartă numele medicului englez
James Parkinson, care a descris-o pentru prima oara in anul 1871.
Se caracterizează printr-o rigiditate musculară, tremurături și
încetinirea mișcarilor voluntare, cu evoluție lentă progresivă,
datorită unor leziuni degenerative ale maselor nucleare ale
sistemului extrapiramidal.
Boala Parkinson degenerativă apare la vârsta presenilă, între
40 și 55 de ani, este excepțional ereditară sau familială , iar
leziunile care o caracterizează sunt de ordin degenerativ și sunt
localizate in aceleași formații care dau naștere sindromului
Parkinsonian. Totuși , unii susțin că nu avem criterii
histopatologice destul de precise pentru a caracteriza această
boală ( numită si paralizie agitantă idiopatică ) , și că in unele
cazuri , etichetate boală idiopatică , leziunile – la un examen mai
atent , arătau a fi parkinsonism postencefalic ( Benda si
Cobb ,1942 ).
S-a susținut că nu există decât o singură etiologie a bolii
Parkinson , o origine infecțioasă și anume o mare parte din
bolnavi fac o infecție inaparentă. Uneori pot sa treacă 40 de ani și
mai bine de la infecția neurotopică inaparentă până la apariția
primelor simptome ale bolii ( Poskanzer si Schab , 1963 ).
Intoxicația cu oxid de carbon produce leziuni celulare la
nivelul corpilor striați și dă naștere unui sindrom hipertonic –
hipokinetic , de tipul bolii Parkinson .S-au mai descris astfel de
sindroame in intoxicațiile cu sulfură de carbon , veronal , mangan ,
fosfor , in alcoolismul cronic .
Traumatismul cranian ar putea duce rareori la un sindrom
Parkinsonian prin leziuni microscopice , sufuziuni sanguine
intracerebrale localizate mai ales in regiunea corpilor striați , sau ,
după unii , chiar prin leziuni microstructurale . Originea
traumatică a unui sindrom parkinsonian nu este unanim admisă.
5
Este mai probabil ca traumatismul cranian reușește să pună în
evidență , să dezlănțuie , evoluția unei paralizii agitante
idiopatice .
Patogenia parkinsonismului posttraumatic este incă
nelamurită. Se poate admite că substanța neagră este sediul unor
hemoragii contuzionale primare sau suferă de tulburări circulatorii
secundare , datorită compresiunii vasculare. Totuși este greu de
înțeles cum o lovitură puternică la cap poate produce o leziune
contuzională primară în substanța neagră. Este posibil să intervină
o strangulare a trunchiului cerebral datorită edemului cerebral
care să dea prin compresiune vasculară tulburări circulatorii la
nivelul substanței negre ( Linndenberg , 1964 ).
Arterioscleroza vaselor cerebrale duce uneori la
degenerări locale , la lacune de dezintegrare , predominând la
nivelul corpilor striați . Diagnosticul de Parkinson arteriosclerotic
este de obicei destul de neprecis. Bolnavii care suferă de boala
Parkinson sunt în vârstă si pot avea leziuni arteriosclerotice care
să nu fie o legatură de cauză la efect între arterioscleroza si
sindromul extrapiramidal. O oarecare îndrumare în această
privință ne-o poate da aprecierea gradului de arterioscleroza prin
palparea arterelor carotide de la gât și la nivelul arterelor brahiale ,
gradul de intoleranță la efort determinat de o eventuală
insuficiență de irigare coronariană , gradul de modificare al
arterelor retiniene , existența unei hipertensiuni arteriale , etc .
Leziune principală se gasește in corpii striați și mai ales
in locus niger si globul palid . Blocq si Marinescu au fost primii
care au aratat că leziuni ale locusului niger ( in cazul lor un
tuberculom ) dau hipertonie musculară .
În boala Parkinson există numai o mică scădere a
concentrației noradrenalinei în substanța neagră , pe când
dopamina este foarte mult scazută .
Bolnavii cu boala Parkinson au o excreție diminuantă de
dopamina . În lichidul cefalorahidian se găsesc o scădere a
acidului glutamic si o creștere a glicocolului , serinei , tirozinei ,
cisteinei si metioninei.
6
7
CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGICĂ
1.1. Sindromul Parkinsonian – notiuni fundamentale de

anatomie
Sistemul nervos este format din peste 100 miliarde de

neuroni care asigură integrarea organismului in mediul extern si
coordonarea funcțiilor organelor interne . El primește permanent
informații din mediul extern sau intern , analizează informațiile
primite si elaborează cele mai adecvate raspunsuri .
După mediul din care primește informația și după
modalitațile de răspuns , sistemul nervos este divizat morfologic
și funcțional în :
- sistemul nervos somatic , care primește informații extero- și
proprioceptive de la receptorii cutanați si musculo – articulari
sau informații senzoriale (vizuale , auditive , gustative ,
olfactive sau de echilibru) . El este controlat voluntar si are ca
principale organe efectoare musculatura striată ;
- sistemul nervos vegetativ , care primește informații
interoceptive de la osmoreceptori , baroreceptori sau
chemoreceptori situați in structura diverselor tesuturi sau
organe. El nu este controlat voluntar , iar efectorii lui sunt
reprezentați de aparatul cardiovascular , celulele glandulare
endocrine sau exocrine si musculatura netedă din structura
organelor interne si vaselor de sânge .
Măduva spinării
Măduva spinării se dezvoltă din regiune mijlocie a tubului

neural , inaintea dezvoltării encefalului.
Măduva spinării este situată in canalul rahidian . Limita ei
superioară este un plan care trece pe marginea superioară a
arcului posterior al atlasului sau la nivelul decusatiei piramidale.
Portiunea cervicală a măduvei ajunge până la vertebra C6 ,
8
portiunea toracală până la T9 , portiunea lombara până la T11 iar
maduva sacrococcigiana până la L2.
Măduva spinării are o lungime de 45 cm la barbat si 43 cm
la femei și se prezintă ca un cilindru ușor turtit anteroposterior .
Pe secțiune transversală prezintă substanța albă dipusă central sub
forma literei H .
Substanța albă este grupată în cordoane ; între fisura
mediană și coarnele anterioare se află cordonul anterior ; între
coarnele posterioare și șanțul median posterior se află cordonul
posterior , iar între coarnele anterioare si posterioare se află
cordonul lateral.
Substanța cenușie , dispusă central , are forma literei H si
prezintă două prelungiri anterioare numite coarne anterioare ,
două prelungiri posterioare numite coarne posterioare și două
coarne laterale .
Cornul anterior conține neuroni motori , cornul posterior
conține neuroni senzitivi iar cornul lateral este asociat funcției
viscerale si conține neuroni somatomotori sau neuroni
somatosenzitivi.
Ariile corticale
Dupa funcția lor , ariile corticale se clasifică în :

●arii aferente , receptoare sau senzoriale ;
●arii eferente , efectoare sau motorii ;
●arii de asociație ;
În general , ariile sunt primare si secundare . Ariile
senzitive primare au rol în integrarea senzorială și discriminarea
calitativă a senzațiilor. Ariile secundare se învecineaza cu cele
primare si ocupă o suprafață mică .
A . Ariile aferente
Ariile de proiecție aferente sunt : ariile somestezice , vizuale ,

auditive , gustative , olfactive si vestibulare .
9
I. Ariile somestezice se află in lobul parietal :
- aria primară se află în girusul postcentral și paracentral ,
câmpurile 3,1,2;
- aria secundară somestazică în care se proiectează mai ales
sensibilitatea dureroasă termică .
II. Ariile vizuale sunt localizate în lobul occipital , pe
marginile și în profunzimea șanțului calcarin :
- aria vizuală primară – câmpul cortical 17 ;
- aria vizuală secundară – câmpul 18,19 .
III. Ariile auditive sunt localizate la nivelul lobului temporal :
- aria auditivă primară situată în girusul temporal superior , în
câmpurile 41,42 ,
- aria auditivă secundară corespunde câmpurilor 42 si 22 .
IV. Aria gustativă este situată în partea inferioară a girusului
postcentral în câmpul 43.
V. Aria vestibulară situată în lobul parietal , în câmpul 2.
VI. Aria olfactivă este situată în cortexul piriform , aria
entorinală , câmpul 28 și regiunea periamigdaliană .
B. Ariile eferente
Ariile eferente reprezintă originea căilor descendente. Aceastea au

rol în integrarea funcțiilor motorii , in mișcările voluntare ,
modificarea activității reflexe și tonusul muscular . Ele se
grupează în căile : corticospinale , extrapiramidale și
oculocefalogire .
I. Căile corticospinale își au originea în câmpurile
4,6,3,1,2,5,7, care conțin celule piramidale mari Betz ,
reprezentând primul neuron al căii. Calea piramidală
controlează , în principal , utilizarea mușchilor flexori
ai extremităților , activând neuronii alfa și gama
destinați lor și inhibând neuronii extensorilor. Aria de
origine a căilor corticospinale mai primește și
informații acustice , cerebeloase , hipotalamice , de la
formațiunea reticulară. Datorită acestor conexiuni ,
excitarea cortexului motor are și efecte vegetative
manifestate prin modificarea ritmului respirator , a
frecvenței cordului.
10
II. Căile extrapiramidale își au originea mai ales în aria
premotorie 6 ;ele alcătuiesc un sistem polisinaptic.
Suprafața de origine a căilor extrapiramidale reprezintă
85% din totalitatea cortexului motor. Aceste fascicule
își au originea în cortexul frontoparietotemporal. Astfel
iau naștere:
● Fasciculul frontopontin Arnold , care își are originea în
aria premomotorie – câmpurile 10,9,8,45,46 . Acest
fasciculse termină în punte , unde face sinapsă cu neuronul
pontocerebelos . El intervine în mișcările fine.
● Fasciculul parietotemporopontin Turck – Meynert , care
are originea în girușii postcentral , temporal superior , lobul
parietal superior – câmpurile 3,1,2,22,5,7. Acest fascicul
ajunge la punte , face sinapsă cu neuronul pontocerebelos ,
nucleul dințat , talamus , scoarța cerebrală. Acest fascicul
controlează cerebelul în execuția mișcărilor voluntare.
● Fibrele corticotalamice au origine in câmpurile: 4, 6, 8, 9,
10, 11.
● Fibrele corticostriate au originea în câmpurile 4, 8. ajung
la câmpul nucleului caudat și putamen.
● Fibrele corticohipotalamice au originea în câmpurile 6, 8,
10, 47, 45, spre corpii mamilari , hipotalamusul posterior ,
nucleul paraventricular. Căile extrapiramidale care trec prin
striat.
Striatul , în întregime , se prezintă ca o stație
importantă pentru funcționarea corectă a sistemului
locomotor. Defecțiunile lui funcționale dau o
simptomatologie caracteristică la om , canstând mai ales din
rigiditate și din tremurături , mai ales la membre. În mod
normal , striatul asigură funcționarea normală , caracteristică
prin suplețe și coordonare exactă a grupelor musculare
sinergice și antagoniste , prin legătura lui cu nucleul ventro –
lateral talamic și prin aceasta cu scoarța premotorie. Dar
funcționarea normală a striatului depinde la rândul ei de
cantitatea de mediator chimic (DOPA – amina) pe care o
poate fuziona substanța neagră a menzecefalului. Ea trimite
axoni la tot striatul , nucleul caudat , puntamen și globus
pallidus.
11
Substanța neagră este un centru motor
extrapiramidal. Are forma unei coloane de substanță cenușie ,
arcuată ușor pe secțiunile frontale. Este situată anterior de
nucleul roșu.
Structural prezintă doua portiuni :
- porțiunea reticulată care este bogată în fier și lipsită de
pigment melanic;
- porțiunea compactă care conține neuroni bogați in dopamină

si melanină.
Conexiunile sunt în dublu sens , atât pentru porțiunea
reticulară cu nucleii talamici ventrali anteriori și laterali , și
pentru porțiunea compactă cu corpul striat . Eferențele
descendente se îndreaptă spre nucleii somatomotori bulbari și
medulari .
C. Ariile de asociație
Ariile senzitiv senzoriale și motorii sunt înconjurate de

arii bine delimitate , numite arii de asociație , care nu sunt nici
12
motorii , nici senzitive , dar împreună cu aria specifică
funcționează ca un tot.
Ariile de asociație conțin centrii de coordonare și de
integrare a masajelor venite de la talamus. Lezarea acestor arii
duce la tulburări în ceea ce privește relațiile spațiale cu mediul
înconjurator.
Emoțiile și afectivitatea omului sunt provocate prin
intermediul organelor de simț . Acestea duc la manifestări ca
frica , bucuria , tristețea. Acești centrii sunt situați mai ales în
cortexul prefrontal și aria cingulară.
Corpul striat
a. Nucleul caudat este o masă de substanță cenușie , situată

lateral de talamus , având formă de potcoavă. Capul său este
orientat anterior și se apropie mult capul de nucleului opus ,
fiind separate prin septul pellucid. Capul se continuă cu
corpul care se îngustează , formând coada nucleului caudat
unită cu nucleul amigdalian. Marginea laterală a nucleului
caudat este în raport cu corpul calos. Fața laterală este
separată prin capsula de nucleul lentiform. Fața medială este
separată de fața ventriculară a talamusului prin șanțul
optostriat.
b. Nucleul lentiform are formă de piramidă , situat lateral fata
de nucleul caudat. Este separat de talamus si nucleul caudat
prin capsula internă. Fața lui laterală are raporturi cu lobul
insulei prin intermediul capsulei externe. Fața interioară are
un sanț prin care trece comisura anterioară , iar anterior de
această este situată substața perforată anterioară. Nucleii
caudat si puntamen formează neostriatul , iar globus pallidus ,
paleostriatul. Inferior de nucleul lentiform se află regiunea
sublenticulară , care conține mici insule de substanță cenușie .
Corpul amigdaloid este situat in apropierea varfului

lobului temporal. Aceasta se unește cu claustrum și substanța
perforată anterioară .
Claustrum este o bandă subțire de substanță cenușie , cu
direcție sagitală între scoarța lobului insulei puntamen.
13
Aferențele corpului striat vin de la talamus , prin fibrele
talamostriate , la nucleul caudat și puntamen precum și de la
scoarța cerebrală din ariile senzitive și motorii .
Eferentele corpului striat se îndreaptă spre globusul
pallidus , ansa lenticulară și fascicolul lenticular către regiunea
subtalamică .
Funcțiile corpului striat :
- controlează reflexele de extensie și de flexie , modulează
activitatea tonica fundamentală realizând echilibrul;
- controlează tonusul de atitudine în timpul mersului ,
actionează asupra cortexului motor și controlează activitatea
motrică corticală , contribuind la inițierea mișcării voluntare
și a adaptării automate și semiautomate a gesturilor care o
însoțesc ;
- are o stație de releu între cortexul de asociație și regiunile
corticale , în care este stocată experiența senzorială.
14
CAPITOLUL II.
ETIOLOGIA ȘI ANATOMOPATOLOGIA
PARKINSONISMULUI
2.1. ETIOLOGIE
În cea mai mare parte a cazurilor debutului are loc după

vârsta de 40 ani , incidentă maximă fiind între 45 și 60 de ani ; se
menționează o preponderență masculină . Se consideră , în
general că este vorba de o boala degenerativă a sistemului nervos .
La circa 15% dintre pacienti se găsesc bolnavi cu aceeasi boală în
familie. Pentru transmisia autozomal-dominantă s-a localizat o
genă pe cromozomul 14q21-q23 .
Etiologia sindroamelor parkinsoniene este variată:
●inflamatorie (encefalite virale , lues )
●toxică , medicamentoasă și chimică
●anoxică (epilepsia )
●traumatică (hemoragii )
●tumorală
●vasculară
●colagenoze
●degenerativă
La boala Parkinson 85-90% din cazuri , etiologia este
necunoscută , invocându-se rolul unor factori toxici , inflamatori ,
autoimuni sau degenerativi .
Etiologia clasifică sindromul Parkinson astfel :
- parkinson primar sau juvenil;
- parkinson secundar (dobândit , simptomatic);
- parkinson eredodegenerativ cu 8-9 entități nosologice;
- degenerările sistemului multiplu (parkinson-plus) cu 6-7
entități nososlogice.
15
2.2 ANATOMIA PATOLOGICĂ
Leziunile de la nivelul lui ” locus niger ” sunt constante și

caracteristice. Degenerescența este vizibilă adesea macroscopic.
Examenul histologic arată dispariția unui mare număr de
neuroni pigmentați , cu atrofia neuronilor rămași. Pigmentul
melanic eliberat se găsește răspândit în țesutul învecinat , fie
extracelular , fie fagocitat de celulele gliale. Există o proliferare
glială formată din celule macro și microgliale. Aproape constant
se pun ăn evidență incluziuni neuronale intracitoplasmatice sub
formă de bastonașe – corpusculii Lewy.
Au mai fost descrise leziuni interesând scoarța cerebrală și
nucleii cenușii de la bază , în special globul palid. Modificări
identice sunt observate în nucleul bazal Meynert. Leziuni
nucleilor pigmentați , dar fără corpi Lewy , caracterizează
parkinsonul postcefalic și degenerescența strionigrică.
Studiile biochimice au arătat o scădere a dopaminei în
nucleul caudat și puntamen; astfel , boala Parkinson poate fi
considerată ca un model de afectare a unui sistem neuronal
atingând esențial sistemul dopaminergic nigrostriatal.
Confirmarea importaței sistemului dopaminergic
nigrostriatal apare din observațiile de intoxicație accidentală la
drogații cu 1-metril-4-fenil-1, 2, 3, 6-tetrahidropiridină (MPTP)
care distruge selectiv neuronii dopaminergici ai substanței negre.
Manifestările tipice ale acestei intoxicații se aseamănă
foarte strâns cu cele din boala Parkinson; ele diferă totuși prin
absența corpilor Lewy și prin absența pierderii neuronale.
Punerea în evidență a mecanismului de distrugere a
neuronilor substanței negre prin acest drog ar trebui să clarifice
patogenia bolii Parkinson idiopatice.
Procesul patologic degenerativ se extinde și implica și
alte structuri anatomica dopaminergice sau nondopaminergice
ca : nucleul coeruleus , nucleele rapheului , hipotalamusul ,
hipocampul , neuronii corticali , ganglionii simpatici și
parasimpatici , nucleul amigdaloid și alte structuri anatomice.
16
2.3 SIMPTOMATOLOGIE
Boala se caracterizează prin trei simptome cardinale :

akinezia sau bradikinezia , hipertonia extrapiramidală , tremorul.
a. Akinezia sau bradikinezia
Desemnează o lentoare în mișcare sau lipsă de inițiativă

motorie , pierderea unor mișcări asociate ca: lipsa balansului
membrelor superioare în mers , a gesticulării în timpul vorbirii.
Se manifestă o tulburare în așa numita ” melodie kinetică ” ,
care în mod normal este tocmai ușurința de a glisa de la un plan
motor la altul , fără întreruperi și conform cu dorința subiectului
sau cu nacesitățile momentului. Trecerea de la un plan motor la
altul se face sacadat , cu întreruperi. Akinezia mai este
caracterizată și de fatigabilitate rapidă la mișcările repetitive sau
alternative. Fața nu are mobilitate expresivă (hipominia) , este ca
o mască , clipitul este foarte rar. Bradikinezia mai inlude și o
vorbire lentă (bradilalie) , ca și lentoare în înghițit. Bradikinezia
poate fi brusc suspendată prin factori excitanți puternici , de
exemplu foc , situație când bolnavul prezintă kinezii paradoxale ,
se mișcă foarte alert. Un alt aspect paradoxal îl constitue
acatisia , care constă în inabilitatea bolnavului de a rămâne
liniștit , pe loc , mai mult timp.
b. Rigiditatea sau hipertonia extrapiramidală
Se manifestă prin rezistența ceroasă sau ” în țeava de plumb ” ,

la mișcările pasive , de flexie și extensie. Această rezistența
contribuie la lentoarea mișcărilor și la diminuarea mișcărilor
asociate. În mod obișnuit este repartizată pe toate grupele
musculare , totuși cu o ușoară predominanța pe flexorii
trunchiului și membrelor. Ea imprimă o postură în flexie a
corpului , care vazută din profil evocă un semn de întrebare. În
mers , membrele superioare sunt semiflectate , lipsite de balans
iar bolnavul se mișcă ” în bloc ” , trunchiul și capul sunt aplecate
înainte. În clinostatism în pat , bolnavul păstrează un timp capul
ridicat de pe pernă prin anteflexia capului.
17
Pe lângă anomaliile de postură , bolnavul pierde reflexele
compensatorii necesare restabilirii echilibrului. Postura
influențează și mersul care se face cu pași mici , ce se pot accelera
progresiv , ca și când aleargă după propriul centru de greutate.
c. Tremorul
Tremurătura , fără a fi constantă se observă la o bună parte

din cazuri. Tremurăturile sunt oscilații ritmice în jurul poziției
de echilibru prin iritarea alternativă în acțiune a musculaturii
agoniste și antagoniste.
Tremurătura din boala Parkinson este o tremurătură statică ,
apare în repaus , la menținerea unei atitudini și diminuă sau
dispare în cursul unei mișcări voluntare , se exacerbează la
emoție și la frig.
În mod obișnuit tremurătura debutează la extremitatea
distală a unui membru superior. Ea constă în mișcări alternative
de flexie și extensie a degetelor , de adducție și abducție a
policelui , imitând mișcarea de numărare a banilor , de răsucire a
unei țigări. Mai târziu tremurătura se extinde la întreg membrul
superior , apoi trece la membrul inferior de aceeași parte , unde
la picior ia aspectul de mișcare de pedalare sau imită bătutul
tactului. În continuare se poate bilateraliza. Are un ritm de 4 – 6
oscilații pe secundă. La față se pot întâlni tremurături ale
mușchilor bărbiei , mandibulei , limbii.
Tremurăturile au la bază decuplarea buclei nigro – striate
cu activarea striatului în lipsa dopaminei , care prin intermediul
globului palid va induce descărcări ale talamusului. Activitatea
talamusului se proiectează cortical , iar de aici , pornesc
impulsuri în același ritm pe calea piramidală spre motoneuronul
alfa – fazic medular , care va comanda contracțiile musculare.
Tremurătura statică , de postură este evidențială la trunchi
și extremitatea cefalică , când bolnavul trece în ortostațiune ,
prin efort static de a menține poziția.
Contrar tremurăturii senile , tremurătura parkinsoniană nu
interesează decât excepțional capul. La începutul bolii ,
tremurăturile sunt mai puțin ample și se reduc mai ușor prin
mișcările voluntare , dar devin cu timpul tot mai ample și
18
împreună cu rigiditatea reprezintă principala cauză de
invaliditate.
Este de 3 – 8 ciclii pe secundă și se manifestă pe parcursul
menținerii unei posturi; are tendința de a dispare în mișcarea
voluntară. Este accentuat de oboseală , anxietate , efort
intelectual și diminuă în repaus , în somn și relaxare. Se poate
limita la un singur membru – la debutul bolii , la un hemi corp și
ulterior va cuprinde toate membrele , capul , buzele , mentonul ,
limba. Tremorul este simptomul cal mai puțin influențat de
tratament dar se consideră că formele clinice în care este
predominant , au evoluția cea mai lungă și mai puțin severă. De
multe ori tremorul este simptomul inițial al bolii.
Pe măsura ce tulburările se accentuează , apar și alte
modificări: scrisul devine tot mai mic , vocea este mai slabă ,
vorbire monotonă , șoptită.
Între semnele clinice secundare ale bolii menționăm
tulburări respiratorii , sfincteriene , constipații.
Tulburările cognitive pot duce în timp la demență la 30%
din cazuri.
Tuburările de somn pot consta în somnolență diurnă cu
inversare de ritm veghe – somn. Stări depresive dezvoltă 50 –
70 % din bolnavi. Sunt mai obișnuite însă , modificări ale
personalității , bolnavii devenind posaci , egoiști , ursuzi ,
acestea având carecter reacțional la dificultățile create de boală.
Tulburările vegetative duc la sialoree , seboree : alții pot
avea suferințe senzitive de tip parestezii , senzație de rece ,
dureri în membre.
2.4 DIAGNOSTIC
Diagnosticul se pune pe cele trei semne majore : tremurătură ,

hipokinezie și hipertonie. La debutul bolii aceste semne sunt însâ
minore , de abia aparente , și atunci diagnosticul poate fi sugerat
de o hipominie , de raritatea clipitului , de atitudinea în flexie a
trunchiului , de o încetinire a mersului. De la început apare deja
un fenomen al roții dințate , o exagerare e flexelor de postură.
Investigațiile paraclinice nu aduc informații importante
pentru diagnostic. Acestea pot fi însă utile pentru diagnosticul
19
diferențial , dificil mai ales în fazele incipiente ale bolii , astăzi
având la dispoziție CT și RMN.
Diagnosticul diferențial
Diagnosticul diferențial al tremurăturii se face cu :

◘ tremurăturpă senilă , care este însă mai rapidă , are o
amplitudine mai mică cu un caracter ușor intențional , interesează
totdeauna capul , care în boala Parkinson tremura mai rar ; în
tremurătura senilă lipsesc semnele de hipertonie ;
◘ tremurătură familială , care este însă mai rapidă decât cea
parkinsoniana , se intensifică în mișcările voluntare , există
antecedente familiale , dar nu există alte semne neurologice ,
începe mult mai devreme , uneori chiar în copilărie , tremură nu
numai mâinile ci și capul , este mulți ani staționară , nu are
tendința de agravare ;
◘ tremurătura din scleroză în plăgi , care este intențională ,
dispare când bolnavul este complet relaxat , este o tremurătură
amplă ;
◘ tremurătura din paralizia generală progresivă , neregulată ca
ritm și amplitudine , este localizată aproape exclusiv la mâini , la
degete , buze și limbă ;
◘ tremurătura din boala Basedow este fină , rapidă , vibratorie ,
predomină la extremități , nu este influențată de mișcările
voluntare și se accentuează mult în emoții ;
◘ tremurătura alcoolicului este fină , regulată , rapidă , nu se
intensifică cu emoțiile , nu este influențată de mișcări voluntare ,
dispare la ingerarea de alcool ;
◘ tremurătura din intoxicația mercurială este localizată la fața și
la membrele superioare , nu este ritmică , are un caracter net
intențional ;
◘ degenerescențe hepato-lenticulară , care apare de obicei mai
devreme are un caracter de multe ori familial ,se însoțește de
tulburări ale metabolismului cuprului și de prezența inelului
Keyser-Fleischer ;
◘ cu unele tumori cerebrale ale bazei creierului în originea
corpilor striați cu semne hipokinetice –hipertonice , dar evoluția
este mult mai scăzută , se instalează relativ repede semnele de
20
hipertensiune intracraniană , rareori se intâlnește faciesul rigid ,
tipic , al bolii Parkinson ; există de multe ori cel puțin la început ,
un hemisindrom parkinsonian ;
◘ unele tumori ale lobului frontal pot să dea un tablou clinic cu
hipominie , hipokinezie , lipsită de inițiativă , care să semene cu
un sindrom parkinsonian de debut ;
◘ traumatisme craniene , care pot produce o tremurătură și un
sindrom hipertonic cu sechelă imediată , dar există tendința de
retrocedare a simptomelor și nu este justificată atribuirea unei boli
Parkinson unui traumatism cranian suferit cu mulți ani înainte ;
◘ intoxicația acută cu monoxid de carbon produce un sindrom
parkinsonian , de obicei insoțit de dependență ;
◘ intoxicația cronică cu mangan , de obicei profesională , dă
după mulți ani de zile un sindrom parkinsonian care este însă de
obicei însoțit de semne piramidale sau de o mielopatie subacută .
Administrarea în doze mai mari și timp îndelungat a
fenotiazinelor poate produce un sindrom parkinsonian cu crize
oculogice și mișcări spasmodice involuntare , ca de exeplu
retracția capului și potruzia limbii.
Diagnosticul bolii Parkinson degenerativ , se mai face cu
parkinsonismul postencefalic și cu parkinsonismul
arteriosclerotic .
2.5. EVOLUȚIE
Evoluția este progresivă , de obicei timp de 2-6 decade ,

dar boala atinge deja un grad însemnat de evoluție de multe ori
deja în primii 5 ani . Nu există remisiuni , dar uneori se pare că se
oprește pentru 1-2 ani în evoluție . Pot trece 10-15 ani până când
bolnavul să fie complet invalid .
Statistici mari au arătat că un sfert din cei bolnavi de
Parkinson de 5 ani sunt total invalidați de boală , între 5 și 9 ani
această cifră crește la 75% și după 10 ani la 80% din
parkinsonieni sunt invalidați total sau morți . Se pare că la cei la
care boala a început cu tremurături , progresează mai încet . Boala
Parkinson scurtează durata vieții ( Hoehb si Yahr , 1957 ). Cu tot
aspectul dramatic al tremurăturii , ea incapacitează pe bolnav mai
puțin decât rigiditatea . Trebuie ținut seama de faptul că toate
21
simptomele sunt mai grave când bolnavul este într-o situație de
tensiune emoțională decât atunci când se află în mediul lui
obișnuit și în condiții obișnuite de viață .
2.6. COMPLICAȚII
În forma kinetică tremorul invalidant pentru viața socio-

profesională determină imobilitatea și antrenează afecțiuni
pulmonare și renale .
2.7. TRATAMENT
Opțiunile terapeutice actuale includ levadopa (L- dopa) ,

agoniști dopaminici , medicație anticholinergică și alți agenți
terapeutici.
► În prezent , L-dopa este considerat drept cel mai eficient
medicament în boala Parkinson. Considerentul teoretic pentru
folosirea acestui agent o constituie dezechilibrul biochimic
provocat de depleția de dopamină din nucleii striați. Doza inițială
de lovadopa este între 300 mg și 500 mg , administrate fracționat
în trei doze zilnic. Doza zilnică poate fi crescută săptămânal cu
500 mg , până la 4-5 g/zi. Se combină cu inhibitori de
decarboxilază , carbidopa (Sinenet) sau benserazida (Madopar) ,
pentru a preveni distrugerea ei rapidă și pentru a controla mai bine
simptomatologia cu doze mai mici de levadopa. Pentru efect
maxim , se recomandă folosirea produsului înaintea meselor , dar
pot apărea vărsături. Levadopa are efecte secundare importante ,
în primul rând prin inducerea unor mișcări involuntare , respectiv
diskinezii labiale , linguale , distonia trunchiului și a membrelor ,
a gâtului , mișcări coreoatetozice , grimase , mișcări ale capului.
Episoade de hipotensiune ortostatică pot apărea , ca și stări
depresive și tendința de suicid , sau agravarea unor depresii
preexistente . În alte cazuri pot aparea stări de excitație și
agresivitate. Fenomenele secundare apar de obicei la doze mai
mari de l-dopa după tratament de mai lungă durată. Dacă apar
chiar la doze mai mici se recomandă asocierea cu alți agenți
dopaminergici ca amantadina sau bromocriptina . Se consideră că
evoluția pe termen lung a bolii nu este influențată de tratamentul
22
cu l-dopa , chiar precoce luat. Degenerescența celulelor migrale
continuă și după câțiva ani , perioadele de eficiență a
medicamentului sunt tot mai scurte și la 80% din pacienți apar
diskineziile ca și fluctuații ale răspunsului la medicament sau
fenomen ”on-off ” . Frecvent și impredictibil , pacientul trece în
decurs de câteva minute de la o stare de relativă mobilitate la o
imobilitate completă , akinezie , hipotonie , care durează de la 30
min la câteva ore , și care nu este ameliorată de următoarea doză
de l-dopa . Cauza este cunoscută deși episoadele ”off” s-au
corelat cu nivelul scăzut al concentrației de l-dopa plasmați .
► Agoniști dopaminergici
Bromocriptina este un derivat de ergotină care stimulează
receptorii dopaminergici . S-a folosit concomitent cu scăderea
dozei de l-dopa , cu 30% până la 50% în cazurile dificil de tratat
care prezentau diskinezii sau episoade de ”on-off” . Doza inițială
este de 2,5 mg /zi si crește progresiv câteva săptamâni . Ca efecte
secundare apar grețuri , vărsături , hipotensiune posturală , stări
confuzive si halucinații .
Pergolid sau lisurid este tot un derivat de ergotină , folosit
ca adjuvant la cazuri care nu răspund satisfăcător la l-dopa .
► Medicația anticolinergică
A fost mult timp folosită ca terapie inițială , pentru a
contrabalansa predominanța sistemului cholinergic cauzată de
deficitul de dopamină . Structural sunt analoge atropinei , aceasta
fiind folosită de la început sub formă de picături . În prezent
există o serie de anticolinegice de sinteză ca: Artane , Cogetin ,
Akinetin și Biperiden. Se administreză în doză crescândă până la
doza maxim tolerată când apar tulburări toxice. Efectele
secundare constau în: edeme ale picioarelor , insuficiență cardiacă
congestivă , libedo reticularis , retenție urinară , halucinații
vizuale.
► Selegenine ( Eldepryl )
Inhibitor de monoaminoxidina B ( IMAO ). Este astăzi larg
utilizată în formele incipiente de boală Prkinson , având efectul de
a inhiba degredarea metabolică intracerebrală a dopaminei. Se
pare că întârzie progresiunea bolii în fazele incipiente ale ei. Doza
este o tabletă de 5 mg de 2 ori pe zi până când simptomele se
accentuează și se introduce și L- dopa.
23
Nu se asociază cu medicația antidepresivă.
► Alți agenți terapeutici
Propranololul mai este recomandat și astăzi în formele
tremorigene.
Apomorfina , stimulator al receptorilor dopaminergici se
poate folosi împreună cu domperidone ca antivomitiv în
episoadelo on-off. Poate provoca diskinezii și nu mai este larg
folosită.
Antidepresivele se folosesc în depresiile secundare din boala
Parkinson dar cu precauție.
► Tratamentul chirurgical
Are două obiective: să suprime anumite semne clinice
îndeosebi tremorul și să compenseze deficitul de dopamină.
S-a practicat palidotomia , înlocuită ulterior de talamotomia
ventrolaterală , ambele efectuate unilateral , de partea opusă
semnelor clinice. Talatomia a ameliorat tremorul controlateral de
90% în unele statistici , și a diminuat rigiditatea fără a influența
bradikinezia.
Trasplantul de țesuturi catecolamine s-a efectuat cu țesut de
suprarenală de fetus de 8-10 săptămâni , implantat în utamen-
caudat. De acea , s-a efectuat și implant de celule nigrice
( substanță neagră ) fetale , umane.
Investigațiile legate de utilitatea acestor metode sunt încă în
desfășurare.
24
CAPITOLUL III
Prezentarea planurilor de îngrijire a bolnavilor
3.1 Cazul A
Procesul de îngrijire
1. Culegerea datelor :
a) Date relativ stabile:
- Informații generale : Pacientul P.G. , are 63 ani , sex
masculin , stare civilă căsătorit
- Caracteristici individuale : rasă albă , naționalitate română ,
religie catolică , pensionar
- Gusturi și obiceiuri personale : fumează 6-7 țigări pe zi ,
consumă ocazional cafea și alcool , alimentație bogată în
grăsimi , comportament social adecvat .
- Evenimente biografice :bolile infecțioase ale copilăriei , 2
intervenții chirurgicale ( apendicectomie în 1977 și
colecistectomie în 1990 )
- Evenimente fizice și reacționale :grupa sanguină A2 , Rh + ,
nu prezintă alergii medicamentose sau de altă natură , nu a
fost transfuzat .
b) Date variabile :
Starea fizică :
-TA 130/90 mmHg
- P 80 bătăi/min
- R 16/min
- T 36,9 ͦ C
- Inălțimea 1,70 m
- Greutatea 65 kg
- Micțiuni normale
- Nu prezintă reacții alergice
- Somn alterat
- ROT nemodificate
25
- Apetit păstrat
- Țesut musculo-adipos :slab
- Bradikinezie și hipokinezie
- Facies inexpresiv , hipomimic
- Tremor amplu la nivelul membrelor
Condiții psihosociale :
- pensionar
- comunicativ
- integrat în familie și societate
- acceptă greu situația în care se află
Bolnavul P.G în vârstă de 63 ani , pensionar cu

domiciliul în județul Vaslui , Comuna Oltenești , se internează
în data de 18.03.2010 în secția de neurologie pentru investigații
și tratament .
Pacientul a fost diagnosticat , în urmă cu 2 ani , cu
boala Parkinson , iar în prezent se află sub tratament cu
Viregyt- K ( amantadina ) 3x 100mg /zi .
La internare , pacientul prezintă tremor al degetelor
membrelor superioare , bradikinezie , rigiditate musculară . În
urma examenului clinic și paraclinic se constata diagnosticul
de boala Parkinson .
Antecedentele personale patologice include boli
infecțioase ale copilăriei , apendicectomie în 1977 și
colecistectomie în 1990 .
Este pensionar și locuiește împreună cu soția la casa.
26
2. Analiza și interpretarea datelor
a) Dimensiunea biofizică
Manifestări de independență
- TA 130/90 mmHG
- P 80 bătăi/min
- R 16/min
- T 36,9 ͦ C
- Apetit păstrat
- Nu este alergic la medicamente , polen , praf .
Manifestări de dependență
- somn alterat
- rigiditate musculară
- tremor al extremitatilor
b) Dimensiunea psihosocială
- statut social bine definit
- relații familiale armonioase
Manifestări de dependența
- acceptă greu tremorul și tulburările de somn
c) Dimensiunea spirituală
- practică religia
Manifestări de dependență
- cunoștințe insuficiente despre boală
27
ANEXA 1
Cazul A
EDUCAȚIA SANITARĂ A BOLNAVILOR SPITALIZAȚI

Obiective
1. Respectarea de către bolnav a igienei personale
2. Respectarea de către bolnav a circuitelor unității – explică
bolnavului cum și de ce se aplică un anumit circuit al
bolnavului în unitate : nu părăsește secția decât la invitația sau
cu avizul sorei medicale sau a medicului , nu intră în contact cu
bolnavii altor secții , cu persoane străine , cu obiectele
acestora , cu personalul medico-sanitar și de îngrijire , decât în
limitele impuse de regulament .
3. Respectarea de către bolnav a tratamenului prescris de
medic :
-explică bolnavului importanța fiecarui medicament , orarul
de administrare și efectele lui;
-instruiește bolnavul despre doza ce i se administrează ,
explicând riscul nerespectarii acesteia;
-explică pericolul transmiterii medicamentelor de la un
bolnav la altul sau a acestora introduse în mod fraudulos de
aparținatori ;
-colaborează cu bolnavul pentru a cunoaște efectele
secundare ale medicației administrate.
4. Respectarea de către bolnav a regimului alimentar
5. Colaborarea bolnavului pentru recoltarea produselor
biologice, patologice și efectuarea diferitelor investigații de
laborator-explică bolnavului importanța fiecarei investigații în
stabilirea diagnosticului , instruiește bolnavul despre modul de
desfașurare a investigației .
6. Explică bolnavului importanța informării de către acesta
asupra modificarilor care apar în intensitatea simptomelor bolii
pentru care a fost internat , simptomelor noi de însănătoșire :
- educă bolnavul spre a nu dezinforma privitor la evoluția
clinică ;
- verifică datele transmise de către bolnav .
7. Întelegera de către bolnav a masurilor de profilaxie pe care
trebuie să le respecte pentru prevenirea complicațiilor
28
8. Respectarea regulamentului de ordine interioară a spitalului –
se explică bolnavului ce îl interesează direct din regulamentul
unității , privind consumul de toxice (alcool , tutun ) , contactul cu
aparținătorii.
ANEXA 2
Cazul A
INVESTIGATII DE LABORATOR
N
DATA R. ANALIZA CERUTĂ VALORILE VALORI
C PACIENTULUI NORMALE
RT
18.03. 1 Hemoglobina 15g% 14-15 g %
2010
2 Leucocite 6000/mm3 6000-8000
mm3
3 Ionograma sanguină
Na + 137mEq/l 135-145mEq/l
K+ 3,5 Eq/l 3,5-5 Eq/l
Ca++ 5mEq/l 4,75-
Cl- 95mEq/l 5,25mEq/l
95-110mEq/l
4 Glicemie 90mg% 60-110mg%
5 Lipide totale 750mg /dl 550-750mg/dl
6 TG 100mg/dl 30-140mg/dl
7 Colesterol total 200mg/dl 120-260mg/dl
8 GOT 16U/I 2-20U/I
9 GPT 12U/I 2-16,5U/I
10 Creatinină 1mg% 0,4-1,2mg %
11 Uree 20mg% 20-40mg%
12 Examen sumar de urină și
sediment urinar
Albumina Absent Absent
Corpi cetonici Absent Absent
Glucoza Absent Absent
Hematii 3/câmp 1-4/câmp
Leucocite 2-4/câmp sub 10/câmp
13 EMG Raportul Raportul

M/H=4/1 M/H=4/1
14 EEG Activități theta difuze în
regiunile fronttemporale
29
ANEXA 3
Cazul A
TRATAMENT
DATA NR. MEDICAȚIA CALEA DE DOZA ȘI

CRT PRESCRISĂ ADMINISTRARE RITMUL DE
ADMINISTRARE
18.03.2010 1 Amantadină p.o. 3x50mg\zi
21.03.2010
2 L-dopa p.o. 2x1cp\zi
(Madopar) 2x125mg\zi
înainte de masă
3 Diazepam p.o. 1cp\seara
25.03.2010
2 L-dopa p.o. 2x1cp\zi
(Madopar) 2x125mg\zi
înainte de masă
3 Diazepam p.o. 1cp\seara
28.03.2010
2 L-dopa p.o. 3x125mg\zi
(Madopar) înainte de masă
(3x1cp\zi)
30
Cazul A
Plan de îngrijire
Diagnostic: Boală Parkinson

Bolnavul: P.G. 63 ani
● Data: 18- 24 Martie 2010

Nevoia fundamentală: Nevoia de a respira și a avea o circulație
normală;
Diagnostic de nursing: Respirație normală;
Gradul de dependență: Independent.
● Data: 18-24 Martie 2010
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se alimenta și hidrata;
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a se alimenta și de a se
hidrata ; E. Tremorul membrelor superioare ; S. Aport caloric și
hidric insuficient;
Gradul de dependență: ¼ Dependent;
Obiective: Să asigur un aport alimentar corespunzător cantitativ
și calitativ vârstei și greutății ideale. Să asigur o hidratare
corespunzătoare;
Intervenții - Autonome: Ajut pacientul să se alimenteze și să se
hidrateze corespunzător.
●Data: 18-24 Martie 2010
Nevoia fundamentală: Nevoia de a elimina;
Diagnostic de nursing: Tranzit intestinal normal , micțiuni
normale;
●Data: 18-24 Martie 2010
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se mișca și de avea o bună
postură;
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a se mișca ; E.
Bradikinezie , hipokinezie , hipertonie , tremor; S. Mers cu pașii
mici;
Gradul de dependență: ½ Dependent;
Obiective: Mobilizarea bolnavului;
Intervenții – Autonome: Îi explic bolnavului importanța mișcării
pentru prevenirea complicațiilor pulmonare și renale cât și pentru
31
menținerea unui tranzit intestinal normal și redobândirea
încrederii în forțele proprii.
Evaluare: Bolnavul constată că mobilizarea calmează durerile
musculare profunde și printr-un efort de voință se poate deplasa.
Nevoia fundamentală: Nevoia de a dormi și de a se odihni;
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a dormi; E. Depresia; S.
Dificultate la adormire , treziri frecvente nocturne;
Obiective: Pacientul să fie odihnit , cu tonusul fizic și psihic bun;
Intervenții – Autonome: Urmărim și observăm perioadele de
somn –veghe , comportamentul bolnavului.
Intervenții – Delegate: Îi administrez Diazepam 1 tabletă seara;
Evaluare: Ultimile 48 de ore pacientul are un somn odihnitor cu
scurte perioade de trezire.
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca;
Diagnostic de nursing: Oboseală fizică;
Nevoia fundamentală: Nevoia de a-și menține temperatura
corpului în limite normale;
Diagnostic de nursing: 36,8 ͦ C – 37,2 ͦ C;
Nevoia fundamentală: Nevoia de a fi curat , îngrijit , de a-și
proteja tegumentele;
Diagnostic de nursing: P. Dificultăți în efectuarea mișcărilor ; E.
Tremorul membrelor superioare și rigiditate musculară; S. Igienă
precară;
Obiective: Menținerea curată a tegumentelor și mucoaselor.
Bolnavul să nu devină sursă de infecție nosocomială;
Intervenți - Autonome: Ajut pacientul la efectuarea toaletei
cavității bucale , să se pieptăne și să se îmbrace;
Evaluare: Îmbunătățirea igienei personale.
Nevoia fundamentală: Nevoia de a evita pericole;
32
Diagnostic de nursing: Boală necunoscută , stare emoțională;
Gradul de dependență: ¼ Dependent.
Nevoia fundamentală: Nevoia de a comunica cu semenii;
Diagnostic de nursing: Comunicativ;
Nevoia fundamentală: Nevoia de a acționa după credința și
valorile proprii;
Nevoia fundamentală: Nevoia de a avea o ocupație;
Diagnostic de nursing: P. Incapacitate; S. Teamă , durere;
Gradul de dependență: ½ Dependent.
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se recrea;
Diagnostic de nursing: Astenie;
Obiective: Discutăm despre boală și îi explic importanța receerii
și a odihnei. Faforizez odihna pacientului prin suprimarea surselor
care determină disconfortul.
Nevoia fundamentală: (educație sanitară) Nevoia de a învăța , de
a descoperi;
Diagnostic de nursing: P. Lipsa de cunoștinte despre boală; E.
Educația sanitară deficitară; S. Acceptă greu boala;
Obiective: Pacientul să-și însușească cunoștințe despre boală;
Intervenții – Autonome: Explorez nivelul de cunoștițe ale
pacientului despre boală. Motivez importanța acumulării
cunoștințelor despre boală.
Evaluare: La examinare pacientul își cunoaște boala și
tratamentul.
33
Cazul B
1. Culegerea de date:

Informații generale: Pacientul C.D. are 67 ani , sex masculin ,
căsătorit.
Caracteristici individuale: rasa albă , naționalitate română ,
religie ortodoxă , pensionar.
Gesturi și obiceiuri personale: nefumător , neagă consumul de
alcool și cafea , alimentație predominant vegetariană ,
comportament social adecvat.
Evenimente biografice: bolile infecțioase ale copilăriei , chist
tiroidian operat , anemie feriprivă , colecistită acută nelitiazică.
Elemente fizice și reacționale: grupa sanguină O1 , Rh + ,
alergic la penicilină.
Rețeaua de susținere a pacientului: familie – soție și un fiu.
b) Date variabile
Starea fizică:
- TA 120/90 mmHg
- P 80 bătăi/min
- R 16/min
- T 37 ͦ C
- Înălțimea 1,77 m
- Greutatea 68 Kg
- Urineză spontan , polakiurie , disurie
- Constipație
- Alergic la penicilină
- Somn alterat
- Apetit păstrat
- Țesut musculo-adipos: slab reprezentat
- Bradikinezie , rigitate musculară , tremor al degetelor
membrelor superioare
Condiții psihosociale:
- pensionar
34
- comunicativ
- acceptă greu boala și tratamentul de lungă durată
Bolnavul C.D. în vârstă de 67 ani , pensionar cu domiciliul

în județul Vaslui , localitatea Huși se internează în data de
17.04.2010 în secția de Neurologie pentru investigații și tratament.
Pacientul a fost diagnosticat , în urmă cu doi ani , cu
boala Parkinson , iar în prezent se află sub tratament cu
Amantadină 3x100 mg/zi.
La internare , pacientul prezintă tremor al degetelor
membrelor superioare , bradikinezie , rigiditate musculară ,
constipație , insomnie , polakiurie și disurie. În urma examenului
clinic și paraclinic la diagnosticulde boală Parkinson se asociază
și diagnosticul de cistită acută.
Antecedentele personale patologice include bolile
infecțioase ale copilăriei , chist tiroidian operat în 1987 , anemie
feriprivă în 1989 și colecistită acută nelitiazică în 1991.
Este pensionar și locuiește împreună cu soția sa și un fiu ,
intr-o casă.
1. Analiza și interpretarea datelor
Manifestări de independență:
- TA 120/90 mmHg
- P 80 bătăi/min
- R 16/min
- T 37 ͦ C
- Apetit păstrat
Manifestări de dependență:
- somn alterat
- rigiditate musculară
- tremorul degetelor membrelor superioare
- bradikinezie
- constipație
35
- statut social bine definit
- acceptă greu necesitatea tratamentului prelungit
- practică religia
36
ANEXA 1
Cazul B
RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ
Recoltarea se face identic la bărbați cât și la femei. În primul

rând , se recomandă o toaletă locală a organelor genitale externe
ce constă în spălarea cu apă și săpun a vulvei la femei și a
glandului la bărbați. Nu se recomandă ștergerea ulteroară cu
prosopul deoarece se poate produce recontaminarea cu
microorganisme prezente pe acesta. Momentul optim al recoltării
îl prezintă prima urină de dimineață sau cel puțin trei ore de la
micțiunea anterioară.
Pacientul urineză:
- aproximativ 10 ml pentru depistarea cantitativă a
mocroorganismelor condiționat patogene;
- aproximativ 30-50 ml pentru depistarea microorganismelor
deosebite ( bacil Koch ).
Se elimină primul jet de urină care are rolul de a spăla
uretra de flora saprofită existentă la acest nivel după care , fără a
întrerupe jetul de urină , se prinde într-un recipient steril volumul
necesar de urină (jetul mijlociu). Proba recoltată se trimite imediat
la laborator sau se păstreză la + 4 ͦ C până la momentul prelucrării.
Aspirația suprapubiană este singura metodă de prelevare
pentru depistarea bacteriilor anaerobe în urină și este cea mai
eficientă metodă de evitare a contaminării uretrale a probelor.
Pregătirea pacientului constă în hidratare per os și instruirea de a
se abține de la micțiune până când la palparea regiunii
suprapubiene apare necesitatea micțiunii urgente. Regiunea
suprapubiană este pregătită prin epilare și decontaminare cu
alcool iodat după care medicul va aborda vezica urinară prin
puncție deasupra simfizei pubiene cu o seringă de 10 ml la care
este adaptat un ac pentru puncție.
37
ANEXA 2
Cazul B
IVESTIGAȚII DE LABORATOR
DATA NR. ANALIZA CERUTĂ VALORILE VALORI
CRT PACIENTULUI NORMALE
17.04. 1 Hemoglobina 15g% 14-16g%
2010
2 Leucocite 8000/mm³ 6000-8000mm³
3 Ionograma sanguină
Na + 140mEq/l 135-145mEq/l
K+ 3,5Eq/l 3,5-5Eq/l
Ca + 5mEq/l 4,75-5,25mEq/l
Cl - 95mEq/l 95-110mEq/l
4 Glicemie 70mg% 60-110mg%
5 Lipide totale 600mg/dl 550-750mg/dl
7 Colesterol total 180mg/dl 120-260mg/dl
8 GOT 16U/I 2-20U/I
9 GPT 12U/I 2-16,5U/I
10 Creatinină 1 mg% 0,4-1,2mg%
11 Uree 20mg% 20-40mg%
12 Examen sumar de
urină și sediment
urinar Absent Absent
Albumină Absent Absent
Glucoză
Hematii Leucocite 10/câmp 1-4/câmp

30/câmp sub 10/câmp
M/H=3/1 M/H=4/l
14 EEG Activități theta
difuze în regiunile
fronto-temporale
15 Urocultura E.coli Sterilă
38
ANEXA 3
Cazul B
TRATAMENT
MEDICAȚIA CALEA DE DOZA ȘI

DATA NR. PRESCRISĂ ADMINISTRARE RITMUL DE
CRT ADMINISTRARE
17.04. 2010 1 Amantadină p.o. 3x100mg/zi
2 Tagremin p.o. 2x2cp/zi

dimineața și
seara
3 Diazepam p.o. 1cp/seara
22.04.2010 4 Dulcolax p.o. 1cp/seara
17.04.2010 1 Amantadină p.o. 3x100mg/zi
25.04.2010 2 Diazepam p.o. 1cp/seara
39
CAZUL B
Plan de îngrijire
Diagnostic: Boală Parkinson; Cistită acută

Bolnavul C.D. 67 ani
● Data: 17-22 Aprilie 2010

Nevoia fundamentală: Nevoia de a respira și a avea o circulație
normală;
Diagnostic de nursing: Respirație normală;
hidrata; E. Tremorul membrelor superioare; S. Aport caloric și
hidric insuficient;
și calitativ vârstei și greutății ideale. Să aigur o hidratare
corespunzătoare;
Intervenții – Autonome: Ajut pacientul să se alimenteze și să se
Diagnosti de nursing: P. Dificultate de a se mișca; E. Constipația
S. Meteorism abdominal;
Obiective: Să asigur un tranzit intestinal normal;
Intervenții – Autonome: Promovez un regim alimentar care să
asigure un tranzit intestinal normal;
Intervenții – Delegate: Îi administrez Dulcolax 1 tabletă seara la
culcare.
Evaluare: După 24 ore tranzitul intestinal s-a normalizat;
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se mișca si de avea o bună
postură;
40
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a se mișca; E.
mici;
Obiective: Mobilizarea bolnavului:
pentru prevenirea complicațiilor pulmonare și renale cât și pentru
încrederii în forțele proprii.
Evaluare: Bolnavul constată printr-un efort de voință se poate
deplasa.
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a dormi; E. Depresie; S.
Intervenții – Aautonome: Urmărim și observăm perioadele de
somn-veghe , comportamentul bolnavului;
Evaluare: Ultimile 48 ore pacientul are un somn odihnitor cu
Diagnostic de nursing: Oboseală fizică și psihică;
Intervenții – Autonome: Ajut pacientul la efectuarea toaletei
Diagnostic de nursing: P. Dificultăți în efectuarea mișcărilor; E.
Tremorul membrelor superioare și rigitatea musculară; S. Igiena
precară;
Bolnavul să nu devină sursă de infecție nosocomială.
41
corpului în limitele normale;
Diagnostic de nursing: 36,6-37 ͦ C
Nevoia fundamentală: Nevoia de acționa după credința și
valorile proprii;
Obiective: Discutăm despre boală și îi explic importanța recreerii
și a odihnei . Favorizez odihna pacientului prin suprimarea
surselor care determină disconfortul.
Nevoia fundamentală: ( educație sanitară) Nevoia de a învăța ,
de a descoperi;
Diagnostic de nursing: P. Lipsa de cunoștințe despre boală; E.
Educația sanitară deficitară; S. Acceptă greu boala și tratamentul
de lungă durată;
Obiective: Pacientul să-și însușească cunoștințele despre boală;
42
Intervenții – Autonome: Explorez nivelul de cunoștințelor
cunoștințelor despre boală;
Evaluare: La externare pacientul își cunoaște boala și tratamentul.
43
3.3 Cazul C
1. Culegerea de date

Informații generale: Pacientul P.P. are 56 ani , sex masculin ,
căsătorit.
Caracteristici individuale : rasă albă , naționalitate română ,
religie ortodoxă , pensionar.
Gusturi și obiceiuri personale : nefumator, neagă consumul de
alcool și cafea , comportament social adecvat .
Evenimente biografice : bolile infecțioase ale copilariei ,
pneumonie virală , bronhopneumonie (BPOC ) și hipertensiune
arterială .
Evenimente fizice și reacționale : grupa sanguină 0I, Rh +, nu
prezintă alergii medicamentoase sau de altă natură .
Rețeaua de susținere a pacientului: familia – soția și 2 fii .
b) Date variabile :
Starea fizică :
- TA 140/90mmHg
- P 90 batai/min
- R 20/min
- T 39 ͦ C
- Înălțimea 1,76 m
- Greutatea 61kg
- ROT nemodificate
- Urinează spontan
- Somn alterat , cefalee
- Apetit păstrat
- Țesut musculo-adipos: slab reprezentat
- Bradikinezie , rigiditate musculară , tremor al degetelor
membrelor superioare
- Rinoree, tuse seacă ,obstrucție nazală , examen obiectiv al
aparatului respirator fără elemente patologice
44
Condiții psihosociale:
- pensionar
- comunicativ
- acceptă greu boala și tratamentul de lungă durată
Bolnavul P.P. în vârstă de 56 ani , pensionar , cu domiciliul
în judetul Vaslui , localitatea Stanilești , se internează în data de
16.05.2010 în secția de Neurologie pentru invesțigatii și
tratament.
Pacientul a fost diagnosticat în urmă cu un an , cu boala
Parkinson , iar în prezent se află sub tratament cu Madopar
3x500mg/zi și Propranolol 3x40mg/zi.
La internare , pacientul prezintă tremor al membrelor
superioare , bradikinezie , rigiditate musculară , constipație ,
insomnie , cefalee , rinoree , obstrucție nazală , tuse seacă ,
febră , frisoane.
În urma examenului clinic și paraclinic la diagnosticul de
boală Parkinson se asociază și diagnosticul de traheobronșită
acută.
Antecedente personale patologice includ bolile infecțioase
ale copilăriei , pneumonie virală în 1971 , bronhopneumonie în
1983 , hipertensiune arterială din 1997.
Este pensionar și locuiește împreună cu soția , într-o casă.
1. Analiza și interptretarea datelor
- TA 140/90mmHg
- P 90 bătăi/min
- R 20/min
- T 39 ͦ C
- Apetit păstrat
- somn alterat
- rigitate musculară
45
- tremor al membrelor superioare
- bradikinezie
- febră , rinoree , obstrucție nazală , cefalee
- statut social bime definit
- acceptă greu necesitatea tratamentului prelungit
- practică religia
46
ANEXA 1
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ
Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod

pasager , poate însoți evoluția bolii sau să lipsească în totalitate .
Bolnavul febril prezintă modificări în funcționalitatea
principalelor aparate și sisteme , apărând o serie de simptome ca :
hiperemie , paloare , tahicardie , scăderea toleranței digestive ,
micțiuni frecvente , agitație psihomotorie sau somnolență ,
transpirație . Bolnavul febril prezintă un consum crescut de calorii.
Sora medicală trebuie să acorde atenția sporită îngrijirii
bolnavului febril .
Obiective și masuri de realizare

1.Asigurarea igienei corporale:
-verifică în mod repetat dacă tegumentele bolnavului sunt
transpirate;
- va asigura lenjeria de corp și de pat curată și uscată;
- va efectua toaleta parțială a bolnavului ;
- va schimba lenjeria bolnavului ori de cate ori este necesar ;
- urmarește în permanență mucoasa bucală (care se deshidratează
repede) , asigurând și igiena cavitații bucale ;
2.Asigurarea bolnavului cu lichidele necesare pentru prevenirea
deshidratării:
- se îngrijește să comande ceai pentru rehidratarea permanentă a
bolnavului;
- administrează acestuia cantitați necesare , la intervale regulate ,
după necesități ;
-observă în permanență simptomele clinice care însoțesc febra (în
acest scop masoară pulsul , frecvența respiratorie , observă
culoarea tegumentelor si comportamentul bolnavului ,
înregistrează hipertonia majoră și anunță medicul ).
47
3.Aplicare de comprese umede reci:
- pregătește de urgență comprese umezite în apă rece la
temperatura de 10-15 ͦ C ;
- aplică comprese pe torace , pe cap și dacă este necesar și pe
trunchi;
- pune la îndemână cearșafuri pentru împachetare , baia
hipotermizantă , prosoape uscate ;
- verifică pulsul , culoarea tegumentelor bolnavului ;
- întrerupe aplicare compreselor dacă tegumentele devin
cianotice;
- schimbă compresele la intervalul de 5-10 min de 3-6 ori până
când se observă scăderea temperaturii corpului cu 1-2 ͦ C ;
4.Administrarea medicamentelor sedative :la indicația medicului
se administrează Diazepam la bolnavii agitați.
5.Administrarea medicamentelor pentru tratarea afecțiunii de
bază : se îngrijește să execute întocmai tratamentul impus de
medic .
6.Asigurarea regimului alimentar corespunzator : regimul
bolnavului febril este hiperglucidic și hipolipidic .
7.Educația sanitară – se efectuează instrucția bolnavului și a
aparținătorilor privind necesitatea și rolul împachetărilor și al
bailor reci în cazul în care temperatura bolnavului nu a scăzut în
mod corespunzator în urma metodelor aplicat
48
ANEXA 2
INVESTIGAȚII DE LABORATOR
DATA NR.CRT ANALIZA CERUTĂ VALORILE VALORI
PACIENTULUI NORMALE
16.05.2010 1 HEMOGLOBINA 15G% 14-16g%
2 LEUCOCITE 8300/mm³ 6000-8000
mm³
3 IONOGRAMA
SANGUINĂ
Na+ 140mEq/l 135-145mEq/l
K+ 3,5Eq/l 3,5-5 Eq/l
Ca++ 5mEq/l 4,75-5,25mEq/l
Cl- 95mEq/l 95-110mEq/l
4 GLICEMIE 60mg% 60-110mg%

5 LIPIDE TOTALE 700mg/dl 550-750mg/dl
7 COLESTEROL TOTAL 180mg/dl 120-260mg/dl
8 GOT 16U/l 2-20U/l
9 GPT 10U/l 2-16,5U/l
10 CREATININA 1 mg% 0,4-1,2mg%
11 UREE 20mg% 20-40mg%
12 Examen sumar de urină
și sediment urinar
Albumina Absent Absent
Glucoză Absent Absent
Hematii 3/câmp 1-4/câmp
Leucocite 3/câmp Sub 10/câmp
M/H =3/1 M/H=4/l
14 EEG Activități theta
difuze în
regiunile fronto-
temporale
15 Rx-pulmonar Fără modificări
16 VSH 10 mm/oră 1-5mm/oră
17 PROTEINA C + -
REACTIVĂ
18 FIBRINOGEN 260 U 62,2-250U
49
ANEXA 3
Cazul C
TRATAMENT
DATA NR.CR MEDICAȚI CALEA DE DOZA ȘI

T A ADMINISTRA RITMUL DE
PRESCRIS RE ADMINISTRA
Ă RE
16.05.201 1 Madopar p.o 3x500mg/zi
0- înainte masă
24.05.201
0
2 Propranolol p.o 3x1cp/zi
3x40mg/zi
3 Diazepam p.o 1cp seara
4 Ampicilină p.o 2x250mg la 6 ore
5 Algocalmin p.o 3x1cp/zi
6 Bixtonim Instilații nazale 3x2pic/zi
24.05.201 1 Madopar p.o 3x500mg/zi
0-
26.05.201
0
2 Propranolol p.o 3x1cp/zi
3x40mg/zi
3 Diazepam p.o 1cp seara
50
CAZUL C
Planul de îngrijire
Diagnostic: Boala Parkinson: Traheobronșită acută

Bolnavul: P.P. 56 ani
● Data: 16-24 Mai 2010

Nevoia fundamentală: Nevoia de a respira și de a avea o
circulație normală;
Diagnostic de nursing: P. Rinoree; E. Infecție acută a căilor
respiratorii; S. Obstrucție nazală;
Obiective: Pacientul să poată respira ușor;
Intervenții – Autonome: Asigur umidificarea aerului atmosferic
și dezobstrucția foselor nazale prin îndepărtarea secrețiilor;
Intervenții – Delegate: Instilații nazale cu Bixtonim;
Evaluare: În următoarele 48 ore se constată ameliorarea
respirației nazale.
● Data: 16-24 Mai 2010
hidrata; E. Tremorul membrelor superioare; S. Aport caloric și
hidric insuficient;
și calitativ vârstei și greutății ideale. Să asigur o hidratare optimă;
Intervenții – Autonome: Ajut pacientul să se alimenteze și să se
● Data: 16-24 Mai 2010
Diagnostic de nursing: Micțiuni frecvente;
51
● Data: 16-24 Mai 2010
Nevoia fundamentală: Nevoia de a se mișca și de a avea o bună
postură;
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a se mișca; E.

mici;
Obiective: Mobilizarea bolnavului;
pentru prevenirea complicațiilor pulmonare și renele cât și pentru
încrederii în forțele proprii;
Evaluare: Bolnavul constată print-un efort de voință se poate
deplasa.
● Data: 16-24 Mai 2010
Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a dormi; E. Depresie; S.
Intervenții – Autonome: Urmărim și observăm perioadele de
somn-veghe , comportamentul bolnavului;
Evaluare: Ultimile 48 de ore pacientul are un somn odihnitor cu
● Data: 16-24 Mai 2010
Diagnostic de nursing: Oboseală fizică și psihică;
Intervenții – Autonome: Ajut pacientul la efectuarea toaletei
● Data: 16-24 Mai 2010
52
Diagnostic de nursing: P. Dificultate în efectuarea mișcărilor; E.
Tremorul membrelor superioare și rigitate musculară; S. Igienă
precară;
Bolnavul să nu devină sursă de infecție nosocomială.
● Data: 16-24 Mai 2010
corpului în limite normale;
Diagnostic de nursing: P. Febră; E. Infecție acută a căilor
respiratorii; S. Febră , temperatura 39 ͦ C ;
Obiective: Pacientul să aibă o temperatură corporală normală;
Intervenții – Autonome: Administrez lichide în cantitate mare ,
regim alimentar bogat în glucide și sărac în lipide. Aplicarea unor
comprese reci;
Intervenții – Delegate: Algocamin 3x1tb/zi;
Evaluare: În următoarele 48 de ore temperatura corporală revine
la valori normale.
● Data: 16-24 Mai 2010
● Data: 16-24 Mai 2010
● Data: 16-24 Mai 2010
Nevoia fundamentală: Nevoia de a acționa după credința și
valorile propii;
● Data: 16-24 Mai 2010
● Data: 16-24 Mai 2010
53
Obientive: Discutăm despre boală și îi explic importanța recreerii
și a odihnei. Favorizez odihna pacientului prin suprimarea
surselor ce determină disconfortul.
● Data: 16-24 Mai 2010

Nevoia fundamentală: Nevoia de a învăța și de a descoperi
( educație sanitară);
Diagnostic de nursing: P. Lipsa cunoștințelor despre boală; E.
Educația sanitară deficitară; S. Acceptă greu boala și tratamentul
de lungă durată;
Obiective: Pacientul să-și însușească cunoștițele despre boală;
Intervenții – Autonome: Explorez nivelul cunoștințelor
cunoștințelor despre boală;
Evaluare: La externare pacientul își cunoaște boala și tratamentul.
54
CAPITOLUL IV
4.1. Rolul Asistentului Medical în Îngrijirea Bolnavilor cu Parkinson
Procesul de îngrijire reprezintă un set de acțiuni prin care se

îndeplinesc îngrijiri de nursing de care paciebtul are nevoie.
Procesul nursing este un proces intelectual compus din
diferite etape , logic coordonate , având ca scop obținerea unei
stări mai bune a pacientului. Acesta permite acordarea de îngrijiri
individualizate adaptate fiecărui pacient.
Aceste etape sunt:

a) Culegerea datelor
b) Analiza și sinteza datelor
c) Planificarea îngrijirilor
d) Implementarea îngrijirilor
e) Evaluare
I. Culegerea datelor este etapa inițială a procesului de îngrijire ,
acesta reunește toate informațiile necesare îngrijirii unui pacient.
Se începe de la internarea bolnavului și reprezintă primul contact
cu bolnavul care este foarte important pentru obținerea acceptului
colaborării acestuia. Asistentul medical prin comportamentul sau
trebuie să-i creeze bolnavului imaginea unei persoane competente
și să contribuie la îngrijirea sa .
II. Analiza și sinteza datelor presupune :examinarea datelor ,
clasificarea datelor în independențe și dependențe , identificarea
resurselor pacientului ,stabilirea problemelor de îngrijire și a
priorităților și stabilirea cauzelor sau a surselor de dificultate .
Asistenul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei
ca prin acțiunile proprii să acționeze asupra acestei cauze.
III. Planificarea îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de
acțiune a etapelor , mijloacelor ce se impun în îngrijire , adică
55
organizarea îngrijirilor conform unei strategii bine definite ținând
cont în mod deosebit de îngrijirile și tratamentele prescrise de
medic.
IV. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul

realizarii intervențiilor . Scopul este aducerea pacientului intr- o
stare optimă de independență , de satisfacerea nevoilor .
V. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în
funcție de rezultatele obținute . Se face evaluarea dupa o anumită
perioadă ;în general un obiectiv indică în ce ritm trebuie făcută
evaluarea .
Scopul mobilizarii este mișcarea pacientului pentru a preveni
complicații ce pot apărea din cauza imobilizarii și pentru
recâștigarea independenței .
Obiectivele urmărite :
- normalizarea tonusului muscular
- menținerea mobilității articulare
- asigurarea stării de bine și independența pacientului
- stimularea metabolismului
- favorizarea eliminării de urină și fecale ( pacientul poate să
urineze și să-și evalueze scaunul mai bine în afara patului
decât în prezența altora sau în poziția culcată pe bazinet )
- stimularea circulației sanguine pentru : profilaxia
trombozelor , pneumoniilor , escarelor , contracturilor .
Mobilizarea face parte din terapia prescrisă de medic , în
funcție de afecțiune sau starea pacientului , progresiv
crescând treptat gama de mișcări .
Problemele pacientului :
- diminuarea mobilității fizice-din cauza rigidității
- necoordonarea mișcărilor – legat de leziunile sistemului
nervos
- postura inadecvată –legat de rigiditate
- deficit în autoîngrijire ( hrănit , spălat ,îmbrăcat )- din cauza
tremurăturilor accentuate în mișcarea intenționată
- perturbarea imaginii de sine
56
- alterarea comunicării verbale ( dizartrie ) .
Probleme potențiale:
- risc de accident(cădere)
- risc de depresie
Obiective pentru pacient :

- să se străduiască să-și amelioreze mobilitatea fizică
- să-și controleze parțial coordonarea mișcărilor
- să știe să preîntâmpine accentuarea posturii inadecvate
- să-și câștige și să-și păstreze , pe cat posibil , autonomia în
autoîngrijire
- să exprime sentimente pozitive
- să-și păstreze capacitatea de vorbire
- să nu rănească
- să nu prezinte depresie , să-și exprime interesul pentru
activități zilnice
Intervențiile asistentei :
Planifica :
- programul zilnic de exerciții fizice care cresc forța
musculară , atenuează rigiditatea musculară și mențin
funcționalitatea articulațiilor
- mers , înot , grădinit , bicicleta ergonomică
- exerciții de extensie și flexie al membrelor ; verotația
trunchiului , asociate cu mișcarea brațelor
- exerciții de relaxare generală , asociate cu exerciții de
respirație
- exerciții posturale.
Asistenta sfătuiește pacientul:
ͼ să meargă ținându-se drept , asigurându-și o bază de susținere
mai mare (mersul cu picioarele îndepărtate la 25 cm)
ͼ să facă exerciții de mers în ritm de muzică
ͼ să forțeze balansarea membrelor superioare și să-și ridice
picioarele în timpul mersului
ͼ să facă pași mari , să calce mai întâi cu călcâiul pe sol și apoi cu
degetele
57
ͼ să-și țină mâinile la spate , când se plimbă (îl ajută să-și mențină
poziția verticală a coloanei și previne căderea rigidă a brețelor
lateral).
ͼ în perioadele de odihnă , să se culce pe un pat tare , fără pernă ,
sau în poziția de decubit ventral (aceste poziții pot ajuta la
preîntâmpinarea aplecării coloanei în fată)
ͼ când este așezat în fotoliu , să-și sprijine brațele pe el , putându-
și astfel , controla tremorul mâinilor și al brațelor.
Pentru câștigarea și păstrarea autonomiei în autoîngrijire:
ͼ să folosească îmbrăcăminte fără nasturi , încălțăminte fără
șireturi , lingură mai adâncă pentru supă , carne tăiată mărunt ,
can cu cioc.
Pentru a evita căderi:
ͼ în locuință se recomandă parchet nelustruit , fără carpete ,
linoleum antiderapant , W.C-uri mai înalte , balustrade de sprijin
ͼ înainte de a se ridica din pat , să stea așezat câteva momente pe
marginea patului.
Pentru a-și păstra capacitatea de a vorbi , să facă exerciții de
vorbire.
Pentru prevenire depresiei și ameliorarea stării afective , se
planifică:
ͼ programul de activități zilnice (să lucreze cât mai mult posibil)
ͼ obiective realiste
ͼ discuții cu membrii familiei pentru a găsi metodele care să-i
asigure pacientului o viață normală și sprijinul psihologic.
Pregătirea generală
I. Explorarea clinică a bolnavului neurologic
a) Anamneza
◘ motivele internării:
- bradikinezia; - rigiditatea musculară; - tremorul
◘ antecedente heredocolaterale:
- diabet zaharat; - TBC; - Neoplasme; -hipertensiune arterilă ,
cardiopatii
◘ antecedente personale patologice:
58
- infecții acute sau cronice; - afecțiuni cardiace; - TBC; - boli
profesionale; - intoxicații medicamentoase; - traumatisme cranio-
cerebrale și vertebrale
◘ antecedente personale fiziologice:
- locul de muncă
◘ istoricul bolii:
- momentul și modul de debut al bolii
- succesiunea semnelor clinice
- tratamentul urmat de bolnav și eficiența acestui tratament
b) Urmărire și măsurarea funcțiilor vitale și a unor semne

neurologice specifice bolii
Se va urmări , măsura și nota:
- tensiunea arterială - scaunul

- pulsul - tonusul muscular
- respirația - reflexele osteo-tendinoase
- temperatura - reflexele cutanate
- diureza
c) Examenul clinic pe aparate

Este făcut de medic prin examenul neurologic care cuprinde:
- atitudinile particulare - examinarea reflexelor

- ortostatismul și mersul - tulburări trofovegetative
- motilitatea activă și forța - sensibilitatea
segmnentară
- coordonarea - nervii cranieni
- motilitatea pasivă cu - tulburări de limbaj și de
tonusul muscular praxie
- mișcarea involuntară - teste psihologice
d) Examene speciale
- pneumoencefalograma
- electroencefalograma
- ectromiograma.
59
II. Explorarea paraclinică a bolnavului neurologic
Asistenta trebuie să recolteze toate probele de laborator
indicate de medic , să însoțească bolnavul la toate investigațiile și
să introducă în foaia de observație buletinele de analiză.
Pentru stabilirea diagnosticului , a stării funționale și pentru
urmărirea efectelor secundare tratamentului medicamentos
instituit se folosesc variate metode de investigație:
◊ ionograma sanguină , formula sanguină ,

◊ investigarea metabolismului glucidic și lipidic ,
◊ explorarea funcțiilor renală și hepatică ,
◊ explorarea imagistică a sistemului nervos central ,
◊ studii electrofiziologice.
4.1 Programul educațional

În practică , adeseori se întâmplă să se manifeste un decalaj în
timp și în metode , între gradul de pregătire pentru schimbarea
unei persoane și încercările noastre de le a induce. Recomandările
programului educațional pot fi adresate unei persoane care nu este
pregătită încă să le urmeze. Obiceiurile vechi nu pot fi schimbate
fără a se schimba și atitudinea. Atitudinea provine din concepții
educaționale , experință , imitare. Aderența persoanelor cu o
patologie cronică la aceste schimbări , depinde de stadiul
pregătirii pentru schimbare. Echipa medicală trebuie să fie
pregătită să evalueze stadiul în care se află persoana din punct de
vedere al schimbării , și să fie antrenată în a o ajuta să facă
schimbările necesare și în ale monitoriza.
Viața cotidiană a individului este guvernată de o serie de
reguli , obiceiuri , deprinderi , evenimente neprevăzute care
influențează nu numai stilul de viață ci și relațiile interumane.
Schimbările de atitudine și comportament au ca determinanți
informația , motivația și deprinderile comportamentale.
În influența comportamentului , informația și motivația
activează prin deprinderi. Dacă acestea sunt familiale , simple ,
motivația și informația pot avea efect direct asupra
60
comportamentului. În acest caz , corelația între informație și
motivație este nesemnificativă.
Modelul ” stadiilor schimbării ” este un indicator al
motivației personale de schimbare și un predictor al
comportamentului. Pentru a influența variabilele care intervin în
modificările comportamentale , sunt necesare strategii eficiente
care să ajute personale să facă aceste schimbări. Următoarele stări
psihologice caracterizează nivelele diferite de pregătire pentru
schimbare: balanța decizională , tendința la recăderi și strategii de
schimbare.
Balanța decizională se referă la elementele pro- și contra
schimbării. În primele faze , elementele contra , de exemplu
pentru activitatea fizică în cadrul optimizării stilului de viață ,
sunt mai puternice , ulterior elementele pro- câștigă teren.
Elementele pozitive ale schimbării comportamentale se manifestă
începând din perioada de contemplație sau de pregătire. Utilizarea
acestei ”pro- contra” este utilă atunci când intervenim asupra unei
persoane aflate în primele stadii de precontemplație , contemplația
și pregătire pentru că balanța decizională este un bun indicator al
gradului de pregătire a persoanei de a trece în stadii superioare.
Tendința sau tentația la recădere se manifestă în situațiile
ce determină un risc crescut pentru acesta. Evaluarea acestei
tendințe se exprimă în gradul de încredere și autoeficiență. În
primele stadii , tentațiile sunt mai mari și sunt asociate cu
recăderi , ce scad ulterior în stadiile de acțiune și menținere.
Dezvoltarea de strategii specifice fiecărui stadiu permite trecerea
în stadiile superioare.
În primul stadiu de precomplianță , obiectivul major este
cel de informare a persoanei pentru ca aceasta să identifice și să
conștientizeze problema. Organizarea de întâlniri cu persoane
aflate în stadii superioare pot fi utile în conturarea problemei.
Pacientul trebuie pregătit pentru programul de educație
tipic , de implicare imediată în acțiune , schițarea unui eventual
plan de acțiune și căutarea resurselor care să sprijine schimbarea.
Stadiul de pregătire include persoanele care îndeplinesc condițiile
schimbării și vor recurge la un moment imediat următor la acestea.
Intervenția specifică ar consta în dezvoltarea detaliat a planului de
acțiune și pregătire pentru confruntarea cu posibilele obstacole.
61
În stadiul de acțiune , monotorizarea schimbărilor
comportamentale , conștientizarea riscului de recăderi și găsirea
de soluții pentru evitarea acestora sunt esențiale.
În stadiul de menținere se vor sublinia permanent
beneficiile obținute în urma schimbării comportamentale și se vor
discuta posibilitățile de diversificare a comportamentului pentru a
preveni recăderile.
Trecerile de la un stadiu la altul se fac progresiv , pentru
fiecare schimbare de comportament trebuie considerat ca fiind
necesară o anumită perioadă de timp.
Faza a doua implică evaluarea factorilor favorizanți ,
producători respectiv a posibilităților și deprinderilor pe care le
are persoana respectivă. În funcție de acestea se stabilesc
obiective și metode realiste , care vor fi susținute prin contacte
frecvente în cadrul programului de monitorizare până când
efectele pozitive ale schimbărilor acționează ca factori de întărire.
Faza a treia este cea de auto-control , una în care
contactele pot fi dispersate pe intervale mai lungi. La domiciliu ,
parkinsonian trebuie să învețe activitățile de autoîngrijire necesare
pentru independența personală:
○ mâncat , ○ îmbrăcatul corpului inferior ,

○ îngrijire , ○ utilizare W.C. ,
○ spălare , ○ controlul sfincterelor: urinar,
intestinal.
○ îmbrăcatul corpului superior ,
Interpretarea și abordarea stadiilor pregătirii de

schimbare , trebuie să țină cont și de inteligența emoțională ,
respectiv de capacitatea persoanei de a-și analiza stadiile
psihomotive , modificându-și consecutiv atitudinea și acțiunile și
de emoțiile toxice: frica , furia , depresia , pesimismul. Totodată ,
suferinzii de această acțiune trebuie să consume alimente ușor de
mestecat și de înghițit. Aceștia se pot hrăni stând în picioare și
mâncând câte puțin pentru a evita blocarea musculară.
Pe de altă parte , ei trebuie să aibă mereu la îndemână un
baston sau alte obiecte de care să se sprijine care să-i ajute să se
62
miște și să-și mențină echilibru. Deplasarea către un punct fix pe
pământ , făcând un prim pas precis , lung , în stil de marș poate
ajuta la depășirea episoadelor de rigiditate musculară.
CONCLUZII
a) Boala Parkinson și sindroamele parkinsoniene reprezintă unul

dintre cele mai frecvente grupaje de afecțiuni în patologia
neurologică , pentru care au fost derulate multiple studii în scopul
elucidării proceselor patologice și pentru stabilirea strategiilor
terapeutice.
b) Trei explicații etiopatogenice stau la baza majorității teoriilor
existente , și anume: rolul metabolismului dopaminei în leziunea
neuronală , neurotoxinele din mediul înconjurător , predispoziția
genetică.
c) Tabloul clinic al bolii Parkinson / sindromului parkinsonian se
datorează hiperreactivității motoneuronilor tonici alfa și gama
medulari , cauzată de o deregrale a buclei nigrostriate , în sensul
deficitului de dopamină , asociat cu excesul de acetilcolină.
Sindromul Parkinsonian este caracterizat prin prezența a trei
manifestări principale: hipertonie musculară ( rigiditate ) ,
hipokinezie ( akinezie ) și tremor , la care se adaugă și
simptomele senzoriale , tulburări ale reflexelor , simptome
vegetative și tulburări psihice.
Boala Parkinson antrenează o postură și un mers
caracteristic. Pacienții cu afecțiune severă au o atitudine în flexie
în ortostațiune , cu trunchiul anteflectat , capul înclinat în jos ,
coatele , șoldurile și genunchii în ușoară flexie. Pacientul așezat
sau în picioare are o imobilitate marcată , faciesul hipomimic ,
inexpresiv , clipește rar și afectează puține mișcări automate ale
membrelor. Încrucișează rar gambele și nu-și modifică poziția
corpului când este așezat pe un scaun. Cu toate că brațele sunt
imobile o tremurătură atinge adesea degetele și pumnii cu o
frecvență de 4-5 ciclii pe secundă. La anumiți pacienți antrenează
și coatele și chiar umerii. În cazurile evoluate , pacientul poate
prezenta o hipersialoree și o tremurătură a maxilarului. De obicei ,
pacientul se ridică lent pentru a merge și , în mers , trunchiul are
63
tendința de a se deplasa înainte iar brațele ramân imobile de-a
lungul timpului sau devin mai flectate și deplasate puțin înainte.
Dispare balansul membrelor superioare. Pe măsură ce bolnavul
avansează , flexia la nivelul șoldului , genunchilor și gleznelor
persistă. Într-o manieră generală , pasul este scurt , picioarele
părăsesc cu dificultate solul și plantele trenează pe sol. Pasul
devine progresiv mai rapid și pacientul poate cădea dacă nu este
ținut.
d) Tratamentul farmacologic este esențial , fundamental în
asistența medicală a pacientului cu parkinsonism , în special cel
diagnosticat cu boala Parkinson. Levodopa administrată per os
constituie piatra unghiulară a tratamentului medicamentos.
e) Medicația antiparkinsoniană vizează reechilibrarea
dopaminergică-colinergică în sistemul nigrostriat. Medicația
antiparkinsoniană urmărește: înlocuirea secreției ineficiente de
dopamină (L-DOPA) , creșterea eliberării de dopamină la nivelul
sinapsei striate (amantadina) , creșterea sensibilității receptorilor
dopaminergici din striat (piribedil , bromocriptina , imipramina) și
blocarea exesului de secreție colinergică indusă prin insuficiența
secreției de dopamină cu ajutorul anticolinergicelor centrale. Se
așteaptă , în viitor , o îmbunătățire a rezultatelor implantărilor de
celule sau de copolimeri de etilen-vinilacetat-dopamină , care să
regleze lent și într-un mod constant nivelul nigrostrial de
dopamină sau de obținere prin manipulări genetice a transformării
fibroblastilor omologi în celulele imortale , susceptibile de a
sintetiza dopamina.
f) Starea de agravare și stadiul bolii depind de tratamentul
medicamentos urmat de bolnav. Dacă boala este depistată în fază
inițială și este controlată medicamentos , întârzie apariția
deficitelor și instalarea infirmității pe o perioadă mai lungă de
timp. Dacă boala se află într-un stadiu mai avansat , se urmărește
îmbunătățirea deficitelor motorii prin metode și mijloace fizical-
kinetice.
g) Postura , echilibrul și mersul sunt deosebit de importante la
pacientul parkinsonian. Exercițiile kinetice trebuie selectate și
adaptate posibilităților bolnavului , astfel încât să nu provoace
durere sau să determine apariția oboselii , două dintre cauzele
exacerbării rigidității musculare și tremorului. De altfel ,
64
eforturile prelungite de orice natură sunt contrindicate la pacientul
parkinsonian.
EFECTUAREA INJECȚIEI INTRAMUSCULARE
Injecția intramusculară: constitue introducerea unor soluții

izotonice , uleioase sau a unei substanțe în stratul muscular prin
intermediul unui ac atașat la seringă.
Scop: introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase.
Locuri de elecție: regiunea superexternă fesieră , deasupra
marelui trohanter; fața externă a coapsei , în treimea mijlocie ,
fața externă a brațului în mușchiul deltoid.
Materiale necesare:
■ Tăviță renală
■ Casoletă cu tampoane sterile sau comprese de tifon , alcool
■ Seringă de unică folosință de mărime corespunzătoare cantității
substanței de administrat
■ 2-3 ace de unică folosință
■ pile de metal pentru deschiderea fiolelor
■ fiole cu substanță de administrat.
Tehnica:
■ asistenta își spală mâinile
■ pregătirea psihică a bolnavului
■ se așează bolnavul în decubit ventral , lateral , poziție șezândă
sau în picioare
■ se degresează locul injecției cu un tampon de vată cu eter și se
desinfectează cu un alt tompon cu alcool
■ se invită bolnavul să-și relaxeze musculatura și se înțeapă
perpendicular pielea cu rapiditate și siguranță , cu acul montat la
seringă
■ se verifică acul , poziția acestuia prin aspirare
■ se injectează lent soluția
■ se retrage brusc acul cu seringa și se desinfectează locul
65
■ se masează ușor locul injecției pentru a activa circulația
favorizând rezorția
■ după injecție bolnavul se așează în poziție comodă , rămânând
în repaus 5-10 minute.
Incidente și accidente
■ durere vie , prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale
sale
■ paralizie prin lezarea nervului sciatic
■ hematom prin lezarea unui vas: ruperea acului , supurația
septică
■ embolie , prin injectarea accidentală într-un vas de sânge în
suspensie
Intervenții
Retragerea acului , efectuarea injecției în altă zonă (se evită prin
respectarea zonelor de elecție)
■ extragerea manuală sau chirurgicală
■ se previne prin folosirea unor ace suficient de mici pentru a
pătrunde în masa musculară
■ se face prin verificarea poziției acului
DE ȘTIUT
■ injecția se poate executa și cu acul detașat de seringă
respectându-se măsurile de asepție
■ poziția acului se controlează , în cazul soluțiilor colorate , prin
detașarea seringii de la ac , după introducerea acestuia în masa
musculară
■ infiltrația dureroasă a mușchilor se previne prin alternarea
locurilor injecțiilor.
INJECȚIA INTRAVENUASĂ
Injecția intravenoasă: introducerea unei soluții medicamentoase

în circulația venoasă. Pe această cale se introduc soluții
izotermice și hipertonice care nu sunt caustice pentru testul
muscular sau subcutanat.
66
Nu se introduc soluții uleioase-produc embolii grăsoase și
consecutiv moartea.
Injecția intravenoasă se efectuează prin puncție venoasă și
injectarea medicamentului intravenos.
Locul de elecție- venele de la plica cotului.
Materiale necesare
■ 2-3 ace de 25 mm diametru , de 6/10 , 7/10
■ fiole , flacoane cu substanțe de administrat
■ 1-2 seringi de unică folosință
■ tampon cu alcool
■ garou.
Tehnica:
■ asistenta își spală mâinile
■ se așează bolnavul în decubit dorsal , cu brațul în extensie , pe o
mică pernă protejată de mușama , aleză sau prosop
■ se alege locul puncției
■ se desinfectează locul puncției
■ se leagă garoul
■ se leagă puncția venoasă
■ se controlează dacă acul este în venă
■ se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea ușoară a garoului
■ se injectează lent , ținând seringa în mâna stângă , iar cu
policele mâinii drepte se apasă pe piston
■ se verifică , periodic , dacă acul este în venă
■ se retrage brusc acul , când injecția s-a terminat , la locul
puncției se aplică tamponul îmbibat în alcool , compresiv
■ se menține compresiunea la locul puncției câteva minute
■ se supraveghează în continuare starea generală.
Incidente și accidente
■ injectarea soluției în țesutul perivenos , manifestată prin
tumefierea țesuturilor , durere
■ flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor
substanțe iritante
67
■ valuri de căldură , senzație de uscăciune în faringe
■ hematom prin străpungerea venei
■ amețeli , lipotomie , colaps.
Intervenții
■ se încearcă pătrunderea acului în cumenul vasului ,
continuându-se injecția sau se încearcă alt ac
■ injectarea lentă
■ se intrerupe injecția
■ se anunță medicul
DE ȘTIUT
■ în timpul injectării se va supraveghea locul puncției și starea
generală (respirație , culoarea feței)
■ vena are nevoie pentru refacere de repaus de cel puțin 24 de
ore , de aceea nu se vor repeta injecțiile în acea venă în intervale
scurte
■ dacă pacientul are o singură venă accesibilă și injecțiile trebuie
să se repete , puncțiile se vor face întotdeauna mai central față de
cele anterioare
DE EVITAT
■ încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului ,
pentru ca aceasta , prin volumul său , deplasează traiectul obișnuit
al venei.
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE
IONOGRAMA- apreciază funcția renală de menținere constantă a

concentrației
Metode de recoltare
B. nu mănâncă înainte. Se recoltează prin puncție venoasă 5ml de
sânge simplu.
V.N.
Na+ /134 – 147 mEq/e (300-335mg%)
K+ / 3,5 – 5 mEq/e (15-21mg%)
68
Cl /95-110 mEq/e (350-390mg%)
GLICEMIE
Metoda de recoltare
Prin puncție venoasă pe florura de natriu cu 2-3ml de sânge
V.N.
65-110mg%
EXPLORAREA SINDROMULUI DE HEPATOCITOLIZA
- urmărește alterarea integrității hepato-celulare. În acest scop
se recoltează TGP(transominaza gutamico-prinvica)
- se recoltează 2-3ml sânge simplu prin puncție venoasă.
V.N.
4-13UI/I
TGO(transominaza glutamico-oxalat-acetică)
- se recolteză 2-3ml sânge simplu prin puncție venoasă
V.N.
5-17 UI/I
BILURUBINA
Metode de recoltare: prin puncție venoasă sânge simplu 2ml
V.N.
BILT-0,7-1mg%
BILD-0-0,25MG% + CREATININA
Metoda de recoltare: dimineața pe nemâncate prin puncție
venoasă 2-3ml sânge
V.N.
0,5-1,2mg%
TESTE DE COAGULARE
TIMP QUITICK
Metoda de recoltare: sânge venos 4,5ml; 0,5 oxalat de Na
V.N.
12-16 secunde
TIMP HOWEL
Metoda de recoltare: sânge venos 4,5ml; 0,5 oxalat de Na
V.N.
60-120 minute
Efectuarea pansamentului protector , compresiv absorbant
69
Scop- pansamentul protejează plaga de factori nocivi (mecanici ,
termici , climaterici și infecțioși ai mediului înconjurător) ,
asigură o bună absorție a secrețiilor , un repaus perfect al regiunii
lezate și favorizează cicatrizarea.
Materiale necesare
■ tava medicală sau măsuța de instrumente: trusa de instrumente
sterilizante; 1-2 foarfece; casoleta cu comprese și tampoane de
tifon și vată sterilă; vată hidrofică sterilă în dreptunghiuri; tăviță
renală; mușama și aleză (în funcție de regiune); soluții antiseptice;
alcool 70 de grade; tinctură de iod sau alcool de iodat 2% ,
pergament de potasiu 1/4000 , nitrat de argint 1-2% , acid boric
4% , bromocet 1% , rivanol 1% , apă oxigenată; unguente și
pulberi cu antibiotice , sulfamide; fesi de diferite mărimi; galifix
sau leucoplast
Tehnica
■ se explică bolnavului necesitatea efectuării pansamentului
■ se așează în poziție cât mai comodă , șezândă sau în decubit
dorsal , în funcție de regiunea unde este plaga
■ spălarea pe mâini cu apă și săpun , desinfectarea cu alcool
medicinal
■ examinarea plăgii și a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost
pansată se desface fașa și se ridică pansamentul vechi cu multă
grijă , pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se
desprinde se înmoaie cu apă oxigenată și apoi se ridică
pansamentul
■ se îndepărtează din plagă eventualele secreții prin tamponare cu
comprese sterile uscate și se aruncă fiecare compresă utilizată în
tăvița renală
■ se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de
instrumente pentru îndepărtarea pansamentului vechi
■ cu o pensă porttampon se ia o compresă sterilă și cu ajutorul
celei de-a doua se efectuează un tampon care se înbibă cu apă
oxigenată , turnând-o din sticlă
■ se toarnă în plagă apa oxigenată , având rol dezinfectant
hemostatic și de îndepărtare a impurităților și secrețiilor (prin
70
efervescența produsă). Se curăță marginile plăgii periferice , de
câteva ori , la fiecare ștergere folosind un alt tampon (cel utilizat
fiind aruncat în tăvița renală)
■ se șterg marginile plăgii cu un tampon uscat
■ se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu
alcool iodat 1%; tinctură de iod sau alcool de 70 grade
■ se curăță plaga prin tamponare
■ se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depășească
marginile plăgii cu cel puțin 1-2 cm , sau îmbibate cu soluții
antiseptice
■ peste pansament se așează un strat de vată sterilă hidrofilă , cu
rol absorbant
■ se fixează pansament cu leucoplast sau prin bandajare cu o fașă
în funcție de regiune
■ spălarea pe mâini cu apă curată și săpun și se dezinfectează cu
alcool
Observație
■ în plăgile mai tăiate , buzele plăgii se prind cu agrafe Michel
■ bolnavul se așează în poziție cât mai comodă
■ regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce și a asigura
vindecarea cât mai rapidă
■ se acoperă bolnavul cu o învelitoare de flanelă
Atenție!
■ Toaleta plăgii și a tegumentelor din jur se face în condiițiile
unei asepsii perfecte
■ Sunt categoric interzise apăsarea , stoarcerea sau masajul plăgii
sau a regiunilor învecinate; prin aceasta s-ar putea provoca o
diseminare a germenilor din plagă determinându-se o septicemie
■ Nu se introduc în casoletă instrumentele cu care se lucrează în
plagă. Pentru păstrarea asepsiei se poate întrebuința o pensă
numai pentru servirea materialului necesar
■ În cazul pansamentelor care produc dureri se administrează
sedative ale sistemului nervos
Clisma evacuatorie
Clisma- introducerea prin anus , în rect și în colon a unor lichide
pentru îndepărtarea materiilor fecale sau efectuarea unor
tratamente
Clismele pot fi: evacuatoare , medicamentoase sau alimentare
71
Scop evacuator: pregătirea bolnavului pentru anumite examinări
(rectoscopie , irigoscopie) sau intervenții chirurgicale asupra
rectului sau terapeutic în introducerea de medicamente sau
alimente
Materiale necesare
■ Irigator Esdmarch cu un tub de cauciuc cu calibru de 10mm și
1,5-2cm lungime , prevăzut cu robinet sau pensa Mohr
■ Canula rectală din ebonit sterilizată
■ Tăviță renală
■ Bazinet
■ Mușama și traversă
■ învelitoare de flanelă sau cearceaf pentru acoperirea bolnavului
■ substanță lubrifiantă (vaselină boricată)
■ casoletă cu comprese sterile
■ stativ pentru irigator
■ apă caldă 35-37 grade C (500-1000ml pentru adulți , 25ml
pentru adolescenți , 150ml pentru copii , 50-60ml pentru sugari)
■ sare (o linguriță la un litru de apă) sau ulei (4 linguri la 1 l) sau
glicerină (40g la 500ml) , săpun ( o linguriță rasă la un litru)
Tehnica:
■ spălarea pe mâini cu apă curentă și săpun
■ poziția de decubit dorsal și flecteazăușor membrele inferioare
■ se îndepărtează fesele bolnavului cu mâna stângă și se introduce
canula prin anus in rect (cu mâna dreaptă) perpendicular cu
suprafața subiacentă cu vârful îndreptat puțin înainte , în direcția
vezicii urinare , până ce se înpinge rezistența rezistența
sfincterului anal
■ se ridică extremitatea externă a canulei , imediat ce vârful a
trecut prin sfincter și se îndreaptă vârful în axa amputei rectale
■ se introduce canula până la o distanță de 10-12cm
■ se deschide robinetul și se reglează viteza de scurgere a apei din
irigator în colon prin ridicarea irigatorului cu mâna stângă la
aproximativ 50cm deasupra patului bolnavului
■ se indică bolnavului să respire adânc
■ se închide robinetul în momentul în care apa din irigator se
apropie de nivelul tubului de scurgere
■ se îndepărtează canula și se așează tăvița renală
72
■ se solicită bolnavului să rețină soluția timp de 10-15minute
■ bolnavul este adus în unghi drept și peste câteva minute în
decubit dorsal , se facilitează pătrunderea lichidului la o adâncime
mai mare
■ dacă bolnavul se poate deplasa , va merge la toaletă , în caz
contrar scaunul se captează la pat
■ spălarea pe mâini cu apă curentă și săpun
Incidente și intervenții:
■ canula întâmpină rezistență: în acest caz se retrage cățiva cm
sau se va da drumul la apă din irigator pentru ca aceasta să
permită înainterea canulei în continuare , prin întinderea și
lărgirea rectului precum și prin dizolvarea și dislocarea materiilor
fecale
Accidente
■ dureri , crampe intestinale: în acest caz se oprește curentul de
apă pentru câteva minute până ce se liniștește musculatura
colonului.
Administrarea medicamentelor solide pe cale orală
Definiție- calea orală este calea naturală de administrare a
medicamentelor , acestea putându-se resorbi la nivelul mucoasei
bucale și a intestinului subțire sau gros.
Scop
Obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
■ efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive
- protejează mucoasa gastrointestinală
- înlocuiește fermenții digestivi , secreția gastrică
- în cazul lipsei acestora , dezinfectează tubul digestiv
■ efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul
mucoasei digestive , pătrund în sânge și apoi acționează asupra
unor organe , sisteme , aparate.
Administrarea medicamentelor solide
73
■ tabletele , drajeurile se așează pe limba pacientului și se înghite
ca atare.Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale
se așează sub limbă.
■ granulele se măsoară cu lingurița
■ pulberile divizate în casete amilocee , se înmoaie înainte caseta
în apă și se așează pe limbă pentru a fi înghițită
■ pulberile nedivizate se dozează cu lingurița sau cu vârful de
cuțit.
Bibliografie
Mărgineanu Ion , patologie neurologică , vol. I, Editura Casa

Cărții de Știință , București , 1996.
Arseni C. , Tratat Principii fundamentale de neurologie , vol. II,
Editura Medicală , București , 1980.
Borundel C. , Manual de medicină internă pentru cadre medii ,
Cristea Aurelia Nicoleta , Tratat de farmacologie , ediția I ,
Dobrescu Dumitru , Farmacoterapie , vol I , Editura Medicală ,
București, 1989.
Hăulică I. , Sistemul nervos în fiziologia umană, Editura Didactică
și pedagogică , București , 1991.
Henderson Virginia , Principii fundamentale ale îngrijirii
bolnavului ,
Copenhaga – Danemarca , 1991
Carp D. C. , Chira C-tin , Gutulescu N. , Stoicescu Gh. , Stroescu
V. , Unele date actuale în boala Parkinson , Editura Medicală ,
1990
Câmpeanu E. , Șerban M. , Abrudan M. , Neurologie cronică, vol.
III , Editura Dacia , Cluj – Napoca , 1998.
74

Ingrijirea Bolnavului Cu Parkinson

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ingrijirea Bolnavului Cu Parkinson

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRARE DE DIPLOMA

TEMA: ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PARKINSON

”Viața este o ciudată comedie care amestecă impreună și

Date privind sistemul afectat de boală

Boala Parkinson este frecventă, după bolile cardiovasculare și

1.1. Sindromul Parkinsonian – notiuni fundamentale de

Sistemul nervos este format din peste 100 miliarde de

Măduva spinării se dezvoltă din regiune mijlocie a tubului

Dupa funcția lor , ariile corticale se clasifică în :

Ariile de proiecție aferente sunt : ariile somestezice , vizuale ,

Ariile eferente reprezintă originea căilor descendente. Aceastea au

- porțiunea compactă care conține neuroni bogați in dopamină

Ariile senzitiv senzoriale și motorii sunt înconjurate de

a. Nucleul caudat este o masă de substanță cenușie , situată

Corpul amigdaloid este situat in apropierea varfului

În cea mai mare parte a cazurilor debutului are loc după

Leziunile de la nivelul lui ” locus niger ” sunt constante și

Boala se caracterizează prin trei simptome cardinale :

a. Akinezia sau bradikinezia

Desemnează o lentoare în mișcare sau lipsă de inițiativă

b. Rigiditatea sau hipertonia extrapiramidală

Se manifestă prin rezistența ceroasă sau ” în țeava de plumb ” ,

Tremurătura , fără a fi constantă se observă la o bună parte

Diagnosticul se pune pe cele trei semne majore : tremurătură ,

Diagnosticul diferențial al tremurăturii se face cu :

Evoluția este progresivă , de obicei timp de 2-6 decade ,

În forma kinetică tremorul invalidant pentru viața socio-

Opțiunile terapeutice actuale includ levadopa (L- dopa) ,

Prezentarea planurilor de îngrijire a bolnavilor

Bolnavul P.G în vârstă de 63 ani , pensionar cu

EDUCAȚIA SANITARĂ A BOLNAVILOR SPITALIZAȚI

13 EMG Raportul Raportul

DATA NR. MEDICAȚIA CALEA DE DOZA ȘI

Diagnostic: Boală Parkinson

● Data: 18- 24 Martie 2010

a) Date relativ stabile:

Bolnavul C.D. în vârstă de 67 ani , pensionar cu domiciliul

1. Analiza și interpretarea datelor

RECOLTAREA URINEI PENTRU UROCULTURĂ

Recoltarea se face identic la bărbați cât și la femei. În primul

Hematii Leucocite 10/câmp 1-4/câmp

MEDICAȚIA CALEA DE DOZA ȘI

2 Tagremin p.o. 2x2cp/zi

22.04.2010 4 Dulcolax p.o. 1cp/seara

17.04.2010 1 Amantadină p.o. 3x100mg/zi

25.04.2010 2 Diazepam p.o. 1cp/seara

Diagnostic: Boală Parkinson; Cistită acută

● Data: 17-22 Aprilie 2010

a) Date relativ stabile:

1. Analiza și interptretarea datelor

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU FEBRĂ

Febra nu se confundă cu boala. Ea poate fi un episod

Obiective și masuri de realizare

4 GLICEMIE 60mg% 60-110mg%

DATA NR.CR MEDICAȚI CALEA DE DOZA ȘI

Diagnostic: Boala Parkinson: Traheobronșită acută

● Data: 16-24 Mai 2010

Diagnostic de nursing: P. Dificultate de a se mișca; E.

● Data: 16-24 Mai 2010

4.1. Rolul Asistentului Medical în Îngrijirea Bolnavilor cu Parkinson

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acțiuni prin care se

Aceste etape sunt:

IV. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul