Boboc Matei Finlanda

Finlanda (în finlandeză Suomi; în suedeză Finland ), denumită oficial Republica Finlanda, este
o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest,
cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandi.
În Finlanda trăiesc circa 5,4 milioane de oameni, majoritatea fiind concentrată în regiunile sudice. În
termeni de suprafață, este a opta țară din Europa și cea mai rarefiat populată țară a Uniunii
Europene. Circa un milion de locuitori trăiesc în Zona Metropolitană Helsinki (formată din
Helsinki, Espoo, Kauniainen și Vantaa) și o treime din PIB se produce acolo. Alte mari orașe
sunt Tampere, Turku, Oulu, Jyväskylä, Lahti și Kuopio.

Din punct de vedere Fitogeografie, Finlanda se împarte între provinciile arctică, central-europeană și
nord-europeană din regiunea Circumboreală⁠a regatul Boreal. Conform WWF, teritoriul Finlandei se
poate împărți în trei Ecoregiune: taigaua ruso-scandinavă⁠, pădurile sarmatice de
amestec⁠și pășunile și pădurile de mesteacăn scandinave. Taigaua acoperă mare parte din
Finlanda, din zonele nordice ale provinciilor din sud până în nordul Laponiei. Pe coasta de sud-vest,
la sud de linia Helsinki–Rauma, pădurile sunt predominant de amestec, tip mai des întâlnit în zona
Baltică. În nordul extrem al Finlandei, aproape de limita arborilor⁠și de Oceanul Arctic, sunt mai
frecvente pădurile de mesteacăn de munte.
Finlanda are și o faună diversă. Există cel puțin șaizeci de specii endemice de mamifere, 248 de
specii de păsări care se înmulțesc aici, peste șaptezeci de specii de pește și unsprezece de reptile și
amfibieni, multe migrate din țările vecine cu mii de ani în urmă. Printre mamiferele mari și ușor de
recunoscut care se găsesc în Finlanda se numără ursul brun (animalul național), lupul
cenușiu, Gluton și elanul. Trei dintre cele mai remarcabile păsări sunt lebăda de iarnă, o lebădă
europeană mare și pasărea națională a Finlandei; cocoșul de munte, o pasăre mare, cu penaj negru,
din familia fazanilor; și bufnița. Cea din urmă este considerată un indicator al conectivității Codru, și
are o populație în scădere din cauza fragmentării peisajului. Cele mai cunoscute păsări care vin aici
să se împerecheze sunt pitulicea fluierătoare, cinteza și sturzul viilor Dintre cele circa șaptezeci de
specii de pește de apă dulce, sunt mai abundente știucile și bibanul. Somonul de Atlantic rămâne
favoritul pescarilor.
Foca inelată de Saimaa ,o specie periclitată și una dintre cele doar trei specii lacustre de focă din
lume, există numai în sistemul de lacuri Saimaa din Finlanda de sud-est; au mai rămas astăzi doar
circa 300 de exemplare. Ea a devenit emblema Asociației Finlandeze pentru Conservarea Naturii.
Principalul factor ce influențează clima Finlandei este poziția țării între paralelee de 60 și 70 de grade latitudine
nordică, în zona de coastă a continentului Eurasiatic. În clasificarea climatică Köppen, întreaga Finlandă se
află în zona de climă subpolară caracterizată de veri calde și ierni geroase. În interiorul țării, gradul de
temperare variază considerabil între regiunile sudice de coastă și nordul extrem, prezentând și caracteristici
de climă oceanică și climă continentală. Finlanda este suficient de aproape de Oceanul Atlantic pentru a fi
permanent încălzită de Curentul Golfului(Gulf Stream). Acesta se combină cu efectele moderatoare ale Mării
Baltice și al numeroaselor lacuri, astfel explicându-se clima neobișnuit de caldă în comparație cu alte regiuni
de la aceeași latitudine, cum ar fi Alaska, Siberia și Groenlanda de Sud.
Iernile din sudul Finlandei (când temperatura medie zilnică rămâne sub 0 °C) durează de regulă 100 de zile,
iar zăpada acoperă pământul de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lui aprilie. Chiar și în cele mai
temperate regiuni din sud, lungile și geroasele nopți de iarnă fac temperatura să scadă până la -30 °C. Verile
climatice (perioade cu temperatura medie peste 10 °C) durează în sudul Finlandei de la sfârșitul lui mai până
la jumătatea lui septembrie, și în interiorul continentului, cele mai calde zile din iulie pot ajunge la 35 °C. Deși
mare parte din Finlanda se află pe centura taigalelor, regiunile sudice de coastă sunt adesea clasificate
ca Hemiboreal⁠e.
În nordul Finlandei, în deosebi în Laponia, iernile sunt lungi și reci, în vreme ce verile sunt calde, dar scurte. În
cele mai grele zile de iarnă în Laponia temperatura scade până la -45 °C. Iarna durează în nord circa 200 de
zile, zăpada acoperind solul de la jumătatea lui octombrie până la începutul lui mai. Verile în nord durează
doar două-trei luni, dar maximele se pot apropia chiar și acolo de 25 °C în perioadele de căldură mare. Nicio
parte a Finlandei nu este acoperită de tundra arctică, doar tundră alpină se poate găsi în fjellurile Laponiei.
Clima Finlandei este potrivită pentru cultivarea cerealelor doar în sudul extrem, în vreme ce în nord se poate
practica doar creșterea animalelor
Un sfert din teritoriul Finlandei se află în interiorul cercului polar de nord, nopțile albe putând fi observate din ce
în ce mai mult pe măsură ce se merge spre nord. În extremitatea nordică a Finlandei, Soarele nu apune timp
de 73 de zile consecutive în timpul verii, și nu răsare timp de 51 de zile în timpul iernii.
Finlanda s-a industrializat rapid după al Doilea Război Mondial, atingând un PIB pe cap de locuitor echivalent
cu cel al Japoniei și cel al Regatului Unit la începutul anilor 1970. La început, mare parte din dezvoltare s-a
bazat pe două grupuri mari de industrii ce produceau pentru export, „industria metalelor” (metalliteollisuus) și
„industria pădurilor” (metsäteollisuus). „Industria metalelor” cuprindea industria navală, siderurgică,
constructoare de autovehicule, de mașini și electronice, precum și cea extractivă (oțel, cupru și crom). Cele
mai mari vase de croazieră din lume se produc în șantiere navale finlandeze. „Industria pădurilor”
(metsäteollisuus) cuprinde industria forestieră, prelucrarea lemnului, a celulozei și hârtiei, și este o ramură
bazată pe resursele forestiere ample ale țării (77% din suprafață este acoperită cu păduri, majoritatea rapid
regenerabile). În industria celulozei și hârtiei, multe dintre marile companii își au sediul în Finlanda (Ahlstrom-
Munksjö⁠(d), Metsä Board⁠, UPM). Economia finlandeză s-a diversificat însă, extinzându-se în domenii cum ar fi
electronicele (compania Nokia), metrologia (Vaisala, combustibililor (Neste), industria chimică (Kemira,
consultanță în inginerie (Pöyry și tehnologia informației (Rovio, cunoscută pentru jocurile Angry Birds), și nu
mai este dominată de cele două sectoare ale metalelor și pădurilor. Similar, structura economică s-a schimbat,
sectorul serviciilor crescând, iar producția industrială reducându-și importanța; agricultura este doar o parte
minoră. În ciuda acestui fapt, producția pentru export este încă mai importantă decât în țările Europei de Vest,
ceea ce face Finlanda să fie mai vulnerabilă la tendințele economice mondiale.
Pe baza raportului Economist Intelligence Unit din septembrie 2011, Finlanda a obținut al doilea loc în lume
după Statele Unite în competitivitatea industriei IT, clasamentul fiind alcătuit după 6 indicatori-cheie: mediul
general de afaceri, infrastructura tehnologică, capitalul uman, mediul legal, susținerea publică pentru
dezvoltarea industriei, și peisajul din domeniul cercetării și dezvoltării.