Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia „Stefan cel Mare”

Catedra Stiinte Manageriale si Socio - Umane

Referat

La disciplina : Managementul comunicarii organizationale

Caracteristici ale comunicarii manageriale in organizatiile specifice M.A.I.

A efectuat A verificat

Costas Sergiu O.OSDACII

Plutonul 107
CUPRINS

Introducere

1. Caracteristici ale comunicarii manageriale in organizatii

2. Stiluri de comunicare manageriala în MAI

Concluzie

Bibliografie
 INTRODUCERE

Comunicarea in general este un proces in cadrul caruia se realizeaza un schimb de mesaje

intre un emitator si un receptor. In cadrul acestui proces, participantii isi pot schimba rolurile,
fiecare dintre acestia fiind, la un moment dat, partea activa, care transmite mesaje celuilalt. Scopul
comunicarii poate fi variat, prin intermediul acestui proces urmarindu-se de la informarea
receptorului pana la influentarea acestuia, in cazul unei comunicari de tip manipulativ

In ceea ce priveste lucrarea de fata, ne vom referi la o particularizare a procesului de

comunicare in mediul organizational, respectiv la comunicarea manageriala. Aceasta are o
importanta fundamentala in cadrul functionarii unei organizatii si in realizarea obiectivelor
grupului, vazut ca fiind componenta a organizatiei. Relatiile organizationale se bazeaza pe
comunicare si de aceea reprezinta un aspect care nu trebuie neglijat, managerul trebuind sa aiba si
abilitati de comunicare pentru a realiza functiile aferente postului sau. Tiberiu Zorlentan, Eugen
Burdus si Gheorghita Caprarescu afirmau in acest sens ca "este imposibil de gasit un aspect al
muncii managerului care sa nu implice comunicarea. Problema comunicarii organizationale nu
este daca managerii se angajeaza sau nu in acest proces, ci daca ei comunica bine sau
nesatisfacator."[1]

Comunicarea manageriala are anumite caracteristici care o diferentiaza de celelalte tipuri

de comunicare. Aceste particularitati sunt generate de scopul acestei comunicari, rolul pe care
aceasta il are in cadrul organizatiei, precum si de scopul in care este realizata. Contextul
organizational precum si cadrul in care este realizata influenteaza la randul lor formele pe care
acest tip de comunicare le poate imbraca. Rodica Candea spunea in acest sens: "Managerul
competent nu comunica la intamplare si dupa bunul plac, ci conform unei strategii in ceea ce
priveste actul de comunicare in sine si, la nivel de organizatie, el adopta anumite strategii de
comunicare care sa sprijine implementarea strategiei organizatiei"[2]. Altfel spus, comunicarea
manageriala este acea comunicare ce se manifesta in cadrul organizational si care are ca finalitate
realizarea obiectivelor grupului coordonat in vederea atingerii obiectivelor organizatiei in
ansamblu.
 3. Caracteristici ale comunicarii manageriale in organizatii

Rolul si functiile comunicarii manageriale

Pentru a intelege mai bine trasaturile comunicarii manageriale, este important sa definim
rolurile pe care aceasta le indeplineste si care determina forma in care acest proces de comunicare
se realizeaza.

In activitatea sa, managerul trebuie sa indeplineasca una sau mai multe dintre functiile
aferente postului pe care il ocupa, comunicarea fiind un instrument important in realizarea
oricareia dintre acestea. Aceste functii au fost definite de autorul francez H. Fayol[3] ca fiind cele
de planificare, organizare, comanda, coordonare si control.

Functia de planificare presupune stabilirea obiectivelor in ceea ce priveste obtinerea

performantei, precum si a masurilor si resurselor necesare atingerii acestui scop. Aceasta functie
nu se poate realiza fara comunicare, deoarece prin intermediul acesteia din urma sunt culese
informatiile necesare luarii deciziilor si sunt transmise ulterior membrilor grupului aceste decizii
precum si obiectivele care au fost stabilite. In cadrul acestei functii, comunicarea este folosita si
in scopul antrenarii membrilor grupului in discutii vizand stabilirea strategiei, avand ca scop
implicarea acestora in procesul de planificare.

Functia de organizare este cea in cadrul careia sunt stabilite modalitatile de alocare a
resurselor si sunt trasate sarcinile in vederea realizarii planului definit in cadrul functiei de
planificare. Comunicarea are rol important in cadrul acestei functii deoarece prin intermediul
acestui proces sunt stabilite cadrul relational precum si sistemul informational care vor fi folosite
dar in acelasi timp este obtinut si interpretat feedback-ul si este realizata o motivare a membrilor
grupului prin intermediul obiectivelor stabilite.

In cadrul functiei de comanda comunicarea este fundamentala, deoarece prin aceasta

functie sunt transmise subordonatilor directive si instrutiuni clare, acestia fiind directionati in
scopul indeplinirii obiectivelor stabilite.

Coordonarea presupune ca toate activitatile realizate si resursele folosite sa concure la

realizarea scopului propus si a obiectivelor stabilite. Aceasta functie, ca si cea de comanda, depinde
de realizarea unei comunicari adecvate, prin intermediul careia sa se delege responsabilitatile, sa
se creeze un climat propice colaborarii si sa se realizeze si motivarea subordonatilor.
 Functia de control este cea in cadrul careia managerul verifica masura in care activitatile
s-au desfasurat in conformitate cu standardele stabilite si daca au condus la atingerea obiectivelor
propuse si realizeaza eventualele corectii necesare. Aceasta functie nu se poate desfasura fara
comunicare, deoarece altfel managerul nu ar avea de unde sa obtina informatiile care ii sunt
necesare pentru evaluarea situatiei si a angajatilor antrenati in indeplinirea anumitor sarcini de
lucru si nici cum sa puna in aplicare masurile luate.

In cadrul fiecareia din cele cinci functii descrise de Fayol, comunicarea manageriala
indeplineste un rol fundamental, nici una dintre acestea neputandu-se realiza fara apelul la
comunicare, ca principal mijloc nu numai de obtinere a informatiilor necesare, ci si ca modalitate
efectiva de realizare a componentelor activitatii manageriale specifice.

H. Mintzberg, in lucrarea sa "The manager's job: folklore and fact"[4] revine asupra
functiilor definite de Fayol, pe care le clasifica ca facand parte din folclor si argumenteaza ca in
realitate munca managerului se concretizeaza in trei tipuri de roluri in care comunicarea joaca un
rol fundamental si anume: roluri interpersonale, informationale si decizionale. In opinia autorului,
rolurile interpersonale sunt cele care se manifesta in corelarea managerului cu persoanele cu care
intra in contact, rolurile informationale reunesc acele activitati aferente crearii si mentinerii unui
sistem de informare, in timp ce rolurile decizionale sunt cele care se manifesta atunci cand
managerul trebuie sa faca o anumita alegere in plan organizational.

In cadrul rolurilor interpersonale, managerul este vazut ca fiind o figura de reprezentare a

organizatiei, lider sau persoana de legatura in cadrul acesteia. Acest tip de roluri se manifesta in
plan comunicational prin capacitatea conducatorului de a mentine legaturi atat in cadrul
organizatiei cat si in afara acesteia, prin capacitatea sa de a-si motiva subordonatii si de a fi
perceput ca reprezentant al organizatiei atunci cand comunica decizii membrilor grupului.

In ceea ce priveste rolurile informationale, conducatorul este considerat ca fiind cel care
monitorizeaza si transmite informatia in cadrul grupului dar si ca un purtator de cuvant al
organizatiei atunci cand informatia este comunicata in exteriorul acesteia.

Rolurile decizionale sunt cele in care conducatorul este vazut ca fiind intreprinzator,
rezolvator de disfunctionalitati, responsabil cu alocarea de resurse si negociator. In aceste ipostaze,
managerul apeleaza la comunicare pentru a initia actiuni sau strategii care sa conduca la schimbare,
pentru a identifica principalele perturbatii existente in desfasurarea activitatilor de lucru si
adoptarea masurilor pentru corectarea acestora, pentru luarea de decizii in ceea ce priveste alocarea
resurselor si implementarea acestora, precum si in conducerea unor discutii sau tratative care au
ca scop atingerea obiectivelor stabilite.

Indiferent de tipul de clasificare a functiilor sau rolurilor manageriale pe care decidem sa

o luam in considerare, ceea ce trebuie retinut si subliniat este faptul ca atat Fayol cat si Mintzberg
considera comunicarea ca avand un rol fundamental in desfasurarea tuturor activitatilor
manageriale. Fara apelul la comunicare, fie ca ne referim aici la culegerea de informatii sau la
transmiterea lor, nici una dintre sarcinile sau functiile conducatorilor nu ar putea fi indeplinita,
devenind evident faptul ca in desfasurarea activitatii manageriale si atingerea obiectivelor propuse,
comunicarea este unul dintre mijloacele cele mai importante, daca nu chiar cel mai important.

In lumina celor prezentate in randurile precedente, putem considera comunicarea

manageriala ca avand mai multe functii, care deriva din rolurile specifice pe care le desfasoara un
conducator, roluri care sunt aferente unor scopuri clare pe care acest manager urmareste sa le
atinga. Astfel, in realizarea rolurilor pe care le are de indeplinit, managerul va folosi, deliberat sau
nu, urmatoarele functii ale comunicarii[5]:
 o Functia de informare;

o Functia de comanda si instruire;

o Functia de influentare, convingere, indrumare si sfatuire;

o Functia de integrare si mentinere.

Functia de informare a comunicarii manageriale se refera la faptul ca un conducator

primeste informatii atat din exteriorul organizatiei, prin intermediul unor structuri create in acest
scop dar si din interiorul organizatiei prin intermediul canalelor de comunicare formale si
informale. Aceasta situatie este generata de faptul ca o organizatie interactioneaza atat cu mediul
sau extern cat si cu cel intern.

Functia de comanda si instruire este cea prin intermediul careia managerul se asigura ca
actiunile subordonatilor sai si cele ale grupurilor din organizatie converg in eforturile de atingere
a acelorasi obiective. Deciziile si instructiunile pe care managerul le comunica subordonatilor sai
au ca scop alinierea la politicile organizatiei, implementarea unor proceduri uniforme la nivelul
tuturor angajatilor si realizarea sarcinilor de lucru astfel incat sa se obtina performanta.

Functia de influentare, convingere, indrumare si sfatuire este cea prin intermediul careia un
conducator controleaza informatia care este vehiculata la nivelul angajatilor organizatiei, precum
si comportamentul angajatilor de pe diverse niveluri ierarhice cu care se afla in relatie.

Functia de integrare si mentinere ii confera conducatorului posibilitatea de a asigura

operativitatea si functionalitatea grupului pe care il conduce prin implementarea unui flux
informational cursiv, folosirea optima a canalelor informationale pe care grupul le are la dispozitie,
astfel incat sa se evite informatiile redundante sau suprapunerea informatiilor si printr-o verificare
si sortare atenta a datelor, astfel incat acestea sa fie transmise in functie de specificul lor.

Functiile comunicarii manageriale deriva din functiile conduceriii descrise anterior, fiind
de fapt manifestari in plan comunicational ale celor din urma. Acest lucru subliniaza inca o data
faptul ca activitatea conducatorilor este realizata in mare parte prin intermediul comunicarii.
Aceasta opinie este sustinuta si de catre Gary Johns care afirma urmatoarele: "La nivelul
managerial mediu si la cel superior constatam ca intre 66 si 89% din timpul managerilor se
consuma in comunicari verbale (discutii fata in fata si la telefon). Din moment ce aceste cifre
exclud alte forme de comunicare (cum ar fi citirea si scrierea scrisorilor, a notelor si a
rapoartelor) este evident ca obligatia de a comunica este continutul aproape exclusiv al muncii
multor posturi manageriale"[6].

Formele comunicarii manageriale

Comunicarea manageriala poate imbraca forme diverse si din acest considerent este
necesar ca acestea sa fie grupate in functie de criterii diverse pentru a le putea defini mai bine.In
primul rand, trebuie realizata o delimitare clara intre comunicarea manageriala in interiorul
organizatiei si cea in exteriorul organizatiei, deoarece se urmaresc scopuri diferite prin aceste doua
dimensiuni.

a) Comunicarea manageriala externa

Comunicarea la nivel managerial cu exteriorul organizatiei se realizeaza prin intermediul

diverselor contacte pe care managerul sau managerii le au cu mediul extern in diverse ocazii,
acestia fiind in astfel de cazuri reprezentanti ai organizatiei. Amendamentul care trebuie sa fie adus
unei astfel de comunicari consta in faptul ca de cele mai multe ori o astfel de comunicare este
profund formalizata, fiind previzibila si standardizata, managerul trebuind sa se inscrie in anumite
canoane de imagine stabilite de organizatie.

b) Comunicarea manageriala interna

In ceea ce priveste comunicarea manageriala interna, criteriile de definire a formelor

comunicarii manageriale[7]pot fi formulate ca fiind: directia comunicarii (in cazul caruia
comunicarea poate fi ascendenta, descendenta, orizontala si oblica), modul de transmitere a
mesajului (comunicare scrisa, verbala si nonverbala), modul de desfasurare a comunicarii
(comunicare reciproca directa, reciproca indirecta, unilaterala directa si unilaterala indirecta) si
gradul de oficializare al comunicarii (comunicare formala si informala). In cele ce urmeaza vom
prezenta pe scurt caracteristicile fiecarei forme de comunicare manageriale in parte, tinand cont
de faptul ca toate aceste tipuri de comunicare se intalnesc in practica.

In functie de directia comunicarii

Dupa cum am mai precizat, atunci cand avem in vedere acest criteriu de clasificare,
comunicarea manageriala interna poate fi clasificata ca fiind ascendenta, descendenta, orizontala
si oblica.

Comunicarea descendenta este cea aferenta relatiilor ierarhice, fiind tipul de comunicare
prin intermediul careia conducatorul transmite membrilor grupului deciziile, sarcinile de lucru
precum si instructiunile de realizare a acestora, fiind in acelasi timp si forma de comunicare prin
care un manager solicita informatii subordonatilor sai.

Comunicarea ascendenta este, in cadrul unei organizatii, cea care se realizeaza dinspre
subordonati spre manager, fiind cea prin intermediul careia sunt exprimate nemultumirile, opiniile
si sunt transmise rapoarte si cereri. Dat fiind ca ne referim strict la comunicarea manageriala,
putem afirma ca exista o comunicare de tip ascendent intre managerii de nivel mediu dintr-o
organizatie si directorul general al aceleiasi.

Comunicarea orizontala se stabileste intre persoane sau structuri organizationale aflate la

acelasi nivel ierarhic, avand ca scop coordonarea activitatilor care vizeaza obiective comune.
Putem identifica acest tip de comunicare ca fiind cel existent intre managerii de nivel mediu, aflati
pe acelasi nivel in structura organizationala.

Comunicarea oblica este cea existenta intre managerul unui anumit departament si
membrii unui alt departament si este folosita atunci cand celelalte forme de comunicare descrise
nu pot fi utilizate, pentru a reduce timpii de executie ai unei anumite sarcini de lucru.

In functie de modalitatea de transmitere a mesajului

Atunci cand clasificam comunicarea manageriala in functie de modalitatea de transmitere

a mesajului, vom avea ca tipologii comunicarea scrisa, verbala sau nonverbala.

Comunicarea scrisa este utilizata in proportie ridicata in cadrul organizatiilor, fiind forma
in care sunt solicitate sau耠transmise rapoarte, note interne, decizii sau scrisori adresate unor
persoane din interiorul sau din exteriorul organizatiei. Exceptand cazurile in care acest tip de
comunicare este intr-adevar necesar, se poate observa in cadrul organizatiilor o tendinta de
utilizare excesiva a acestei forme de comunicare, pentru a se asigura ca exista dovezi scrise ale
faptelor discutate sau ale deciziilor luate. Aceasta tendinta a organizatiilor este denumita de catre
Tiberiu Zorlentan si colaboratorii sai "mitul hartiei"[8].

Comunicarea verbala este cea mai utilizata forma de comunicare in cadrul organizatiilor.
Acest tip de comunicare se realizeaza prin intermediul limbajului, dar este insa subiectul parerilor
si valorilor personale ale celui care comunica, fapt de care trebuie tinut cont atunci cand se
decodifica mesajul. In cadrul acestui tip de comunicare, important este deci ca managerul precum
si interlocutorul acestuia sa puna accent si sa isi dezvolte nu numai capacitatea de a transmite
mesaje ci si pe cea de a asculta.

Comunicarea nonverbala este cea prin intermediul careia este transmis aproape 90%
dintr-un mesaj, fiind un instrument care faciliteaza emiterea si descifrarea mesajelor. Acest tip de
comunicare poate intra in concurenta in anumite situatii cu comunicarea verbala, in speta atunci
cand este transmis un mesaj pe cale verbala si in paralel, un altul prin nonverbal. Modalitatile cele
mai importante de transmitere de mesaje pe cale nonverbala sunt mimica, gestica, distanta dintre
interlocutori si pozitia corpului.

In functie de modul de desfasurare a comunicarii

Pe baza acestui criteriu, putem defini comunicarea ca fiind de tip reciproc direct, reciproc
indirect, unilateral direct si unilateral indirect.

Comunicarea reciproca directa este comunicarea fata in fata, considerata ca fiind cea
mai eficienta, deoarece in cadrul acesteia se pot combina mesajele verbale cu cele nonverbale. Este
bidimensionala si permite emitentului sa evalueze imediat in ce mod a fost receptionat mesajul
sau, putand astfel sa-l repete sau sa-l reformuleze pentru a se atinge scopul urmarit. Acest tip de
comunicare este folosit in discutiile directe, fata in fata, care vizeaza de obicei decizii sau probleme
delicate care pot genera reactii dificile in randul subordonatilor.

Comunicarea reciproca indirecta este cea care se realizeaza prin telefon, radio sau prin
intermediul televiziunii interactive. Acest tip de comunicare este caracterizat de rapiditate si este
cel mai adecvat pentru transmiterea unor mesaje presante, urgente.

Comunicarea unilaterala directa este folosita in cazul transmiterii de ordine sau de

mesaje care nu necesita un raspuns, fiind caracteristica din aceste considerente si sedintelor de
informare.

Comunicarea unilaterala indirecta se realizeaza prin intermediul scrisorilor sau a

filmelor. Interlocutorii nu sunt in contact dar in acelasi timp emitatorul nu asteapta un raspuns la
cele comunicate.

In functie de gradul de oficializare

Pe baza acestui criteriu de clasificare, comunicarea manageriala poate fi de doua feluri:

formala si informala.

Comunicarea formala este alcatuita din ansamblul mesajelor descendente si ascendente

care circula pe canalele de comunicare ale organizatiei. Acest tip de comunicare se poate prezenta
sub diverse forme: scrisa sau vorbita, directa sau indirecta, bilaterala sau multilaterala si cu toate
ca este caracterizata de o anumita rigiditate ea este necesara unei bune functionari a organizatiei.
 Comunicarea informala este alcatuita de zvonuri sau barfe, care sunt transmise pe alte
canale decat cele institutionale. Aceasta forma de comunicare apare pe fondul unor informatii
incomplete sau trunchiate si are ca scop eliminarea nesigurantei sau curiozitatii unei persoane.

In cadrul unei organizatii si in particular la nivelul comunicarii manageriale vom intalni in

practica toate aceste forme ale comunicarii, fiecare dintre acestea fiind utila sau cea mai adecvata
in anumite situatii particulare. Aceasta prezentare a formelor pe care le poate avea comunicarea
nu este o clasificare, in urma careia sa se stabileasca cea mai eficienta forma in orice situatie, ci o
definire a formelor generice in care se manifesta comunicarea la nivel managerial.
 2 Stiluri de comunicare manageriala în MAI

Continutul, forma mesajului precum si canalul folosit pentru transmiterea acestuia trebuie
sa fie adecvate situatiei specifice de comunicare in care se afla emitatorul, in cazul de fata,
managerul. O importanta la fel de mare o are insa si felul in care este comunicat mesajul,
reprezentat de stilul de comunicare, care trebuie sa fie adecvat atat scopului si obiectivelor
urmarite, cat si destinatarului mesajului, canalului folosit si situatiei concrete.

Comunicarea manageriala este realizata in scopul indepliniri anumitor obiective si din

acesta cauza managerul trebuie sa aiba capacitatea de a fi flexibil si sa aiba cunostintele necesare
pentru a-si putea adapta stilul de comunicare fiecarei situatii concrete si fiecarui context, pentru a
atinge performanta.

De-a lungul timpului, au fost realizate numeroase clasificari ale stilurilor de comunicare la
nivel managerial, insa in general acestea prezinta patru categorii[9] principale de stiluri de
comunicare: stilul "de blamare", cel de "informare-dirijare", cel de "convingere" si stilul de
"rezolvare de probleme". N.R.F Maier, in lucrarea sa "Supervisory and executive
development"[10], a indicat criteriile in functie de care pot fi definite stilurile de comunicare ca
fiind:

o Scopul (obiectivele) comunicarii;

o Comportamentul de comunicare;

o Atitudinea fata de sentimente;

o Motivatia pentru schimbare a comportamentului;

o Rezultatele pe care ne putem astepta sa le obtinem in urma comunicarii intr-un

anumit stil.

In cele ce urmeaza, vom prezenta cele patru tipuri fundamentale de stiluri de comunicare
manageriala in functie de acesti parametri, aratand in ce consta fiecare dintre acestea, care sunt
caracteristicile definitorii ale fiecaruia si situatiile in care un stil de comunicare este de preferat
altuia.

Stilul de comunicare de tip "blamare"

Scopul acestui stil de comunicare este de a critica, de a indica greseala, de a acuza si de a

gasi un vinovat. Managerul care practica un astfel de stil de comunicare nu defineste insa concret
si clar comportamentul pe care il considera ca fiind inadecvat sau greseala, ci lasa sa se inteleaga
ce anume este gresit.
 In ceea ce priveste comportamentul de comunicare, managerul se erijeaza in judecator,
evaluand subordonatii, foloseste cuvinte cu o puternica incarcatura emotionala sau termeni
absoluti cum ar fi "niciodata" sau "intotdeauna". Comunicarea este unidirectionala, managerul
nedand posibilitatea de replica interlocutorului, ceea ce face ca acesta din urma sa adopte o
atitudine defensiva, care in cele din urma poate duce la blocarea canalelor de comunicare pe viitor.
Un astfel de stil de comunicare nu are eficienta in ceea ce priveste obtinerea unei schimbari
permanente a comportamentului interlocutorului, dand rezultate doar pe termen scurt.

In planul sentimentelor, un astfel de stil de comunicare genereaza ostilitate, dorinta de

aparare a interlocutorului, acesta putandu-se simti chiar si jignit de atitudinea managerului. Fiecare
dintre participantii la o astfel de comunicare neaga sentimentele celuilalt, impunandu-se ca discutia
sa fie una rationala, ceea ce nu se poate realiza dat fiind ca acest stil de comunicare genereaza
sentimente de manie sau resentiment si dorinta de razbunare sau aparare.

Motivarea, in cazul unui astfel de stil de comunicare, se bazeaza pe acceptarea de catre

interlocutor a judecatii managerului sau pe reactia la amenintarea pe care acesta o formuleaza sau
o lasa sa se inteleaga. Trebuie sa se sublinieze insa ca, pentru ca aceasta motivare sa fie eficace,
interlocutorul trebuie sa perceapa actiunea care este asteptata din partea sa ca fiind in interesul si
spre binele sau.

Ca urmare a folosirii stilului de comunicare de stil "blamare" este probabil ca actiunea

solicitata prin comunicare sa fie realizata, daca interlocutorul accepta acuzatia care ii este adusa si
judecata managerului. Resentimentele care au fost create se vor pastra insa si vor fi reactivate la
comunicarea urmatoare, iar nivelul de incredere existent este diminuat considerabil. Un alt rezultat
posibil al aplicarii acestui stil de comunicare este si incercarea din partea interlocutorului de a
plasa vina asupra altcuiva, in incercarea de a scapa de judecata managerului.

Acest stil de conducere este util si eficient in situatiile in care un manager trebuie sa afle
cine este vinovat de o actiune anume si poate fi folosit in situatiile in care faptele sunt concludente
si nici un alt stil de comunicare nu are efect. Cu toate acestea, datorita faptului ca acest stil de
comunicare genereaza stari defensive si conduce la scaderea nivelului de incredere si deprecierea
climatului in cadrul grupului, este recomandat ca stilul de tip "blamare" sa fie folosit cat mai putin.

Stilul de comunicare de tip "informare-dirijare"

Scopul acestui stil de comunicare este darea unor explicatii, dispozitii sau instructiuni,
obiectivul urmarit fiind acela de a-i determina pe ceilalti sa faca ceea ce vrea comunicatorul. Cursul
discutiei este decis dinainte, interlocutorul neavand nici un cuvant de spus in acest sens, el trebuind
doar sa faca ceea ce i se cere.

Comportamentul de comunicare este caracterizat printr-o atitudine de controlare si de

dominare, limbajul folosit fiind clar si precis si orientat spre sarcina care trebuie sa fie indeplinita.

Sentimentelor interlocutorului nu li se acorda atentie. Cu toate ca managerul le recunoaste

intr-o anumita masura, ele sunt date la o parte, prin exprimari de genul "inteleg ca va afecteaza,
dar totusi trebuie sa"[11].

In ceea ce priveste motivarea, acest stil de comunicare se refera la o sarcina care trebuie sa
fie indeplinita, subintelegandu-se astfel o anumita amenintare. Se obtine impactul maxim atunci
cand ambele parti implicate inteleg si accepta faptul ca nu exista alternativa. In cazul in care exista
alternativa si managerul impune o anumita solutionare a situatiei, pot aparea probleme in
acceptarea si implementarea solutiei, dar impactul pozitiv poate fi sporit prin oferirea unor
explicatii care sa justifice alegerea facuta.

Rezultatul aplicarii unui astfel de stil de comunicare va fi o acceptare pasiva a solutiei,

existand insa posibilitatea aparitiei unor resentimente sau chiar tendinta spre un sabotaj subtil al
dispozitiilor managerului atunci cand situatia este ambigua. In cazul in care toate persoanele
implicate inteleg insa limitele situatiei, acest stil de comunicare poate fi foarte eficient.

Stilul de comunicare de tip "convingere"

Scopul acestui stil de comunicare este obtinerea acceptarii din partea grupului a unui plan,
a unei actiuni sau a implementarii unei schimbari.

Comportamentul de comunicare este caracterizat de faptul ca se urmareste convingerea

interlocutorului si in acest sens se iau in considerare motivatiile acestuia. Limbajul folosit de catre
conducator trebuie sa demonstreze o cunoastere deplina a situatiei si a solutiei propuse. Domina
comunicarea, managerul ascultand activ si incurajand interlocutorul la realizarea unei comunicari
interactive, fiind interesat de feedback. Calitatea cea mai importanta a managerului in cazul acestui
stil de comunicare este capacitatea de a-si vinde ideile, insa, in acelasi timp, principala limitare a
stilului de comunicare de tip "convingere" este faptul ca este foarte dificil ca o persoana sa aiba
toate datele legate de o problema, sa o cunoasca sub toate aspectele sale si sa stie exact care sunt
motivatiile fiecarei persoane cu care intra in contact.

Sentimentele sunt recunoscute ca fiind existente in cadrul acestui stil de comunicare, dar
ele nu intra in cadrul discutiei. Se poate raspunde la sentimente, dar ele nu devin o componenta a
discutiei, ceea ce diminueaza baza de intelegere reciproca.

Motivarea este obtinuta prin intermediul recompenselor tangibile sau intangibile, dar acest
lucru presupune o cunoastere foarte buna atat a interlocutorului cat si a situatiei concrete. Cea mai
buna motivare este obtinuta insa atunci cand interlocutorul este convins ca ceea ce i se cere sa faca
este in interesul sau si ii satisface o anumita nevoie.

Rezultatul unei astfel de comunicari este ca se realizeaza actiunea solicitata, insa motivarea
are efect doar pe termen scurt iar acceptarea este activa doar atata timp cat rasplata este
corespunzatoare si activa.

Folosirea acestui stil de comunicare este recomandata atunci cand managerul detine
informatii corecte in legatura cu posibilitatile de motivare pe care le are la dispozitie, daca
incercarile anterioare de rezolvare a problemei au esuat sau in cazul in care conducatorul poate
asigura obtinerea beneficiilor de catre interlocutor.

Stilul de comunicare de tip "rezolvare de probleme"

Scopul acestui stil de comunicare este rezolvarea problemelor, stabilirea intereselor

comune precum si desfasurarea de actiuni in comun.

Comportamentul de comunicare este caracterizat prin punerea de intrebari care au ca scop

explorarea sentimentelor si descoperirea punctelor de vedere precum si de strangerea reciproca de
informatie si de impartasirea ideilor si opiniilor. Comunicarea este descriptiva, nu evaluativa, se
bazeaza pe fapte si are loc in ambele sensuri, interlocutorul putand exprima opinii contrare, pune
intrebari sau exprima sentimente. In cadrul acestui stil de comunicare timpul alocat comunicarii
este distribuit echilibrat intre comunicatori.
 Sentimentele sunt recunoscute, acceptate ca baza a comportamentului, fac parte din datele
problemei si chiar sunt impartasite deschis de catre participantii la comunicare.

In ceea ce priveste motivarea, aceasta se realizeaza deoarece discutia se concentreaza

asupra faptelor si nu asupra persoanelor implicate. Un factor motivational puternic este reprezentat
de faptul ca interlocutorul are posibilitatea de a influenta rezultatele comunicarii, schimbarea
venind din interior si nefiind impusa. Schimbarea se produce cel mai eficient in cazul in care cel
care trebuie sa o puna in aplicare are un cuvant de spus in ceea ce priveste acest proces. Acest stil
de comunicare este fundamentat pe intelegerea reciproca a motivatiilor.

In ceea ce priveste rezultatele, posibilitatea realizarii actiunii dorite este maxima. Singurul
amendament care poate fi adus este reprezentat de faptul ca poate aparea frustrarea daca
interlocutorul nu are calitatile necesare sau nu detine informatiile care sa-i permita sa se implice
efectiv in procesul de comunicare.

Stilul de comunicare de tip "rezolvare de probleme" poate fi folosit cu succes atunci cand
managerul doreste sa obtina o schimbare durabila de comportament, cand are nevoie de informatii
de la membrii grupului pentru rezolvarea problemei sau daca doreste sa poata conta pe interlocutor
in realizarea si implementarea efectiva a unui plan. Acest stil de comunicare este recomandat in
formarea de oameni ca rezolvatori de probleme, beneficiile stilului de tip "rezolvare de probleme"
fiind gasirea de solutii mai bune si valabile pe termen lung si formarea unor relatii de comunicare
pozitive.
CONCLUZIE

Analizand cele prezentate anterior in cadrul acestui capitol, precum si caracteristicile fiecarui stil
de comunicare descris in parte, putem afirma ca nu exista un stil anume care sa fie eficient,
indiferent de situatie. Ca si in cazul stilurilor de conducere si in ceea ce priveste definirea unui stil
de comunicare propriu, managerii trebuie sa tina cont de particularitatile fiecarei situatii, de scopul
urmarit, precum si de trasaturile celor care recepteaza mesajul pentru a alege metoda cea mai
eficienta. Nici unul dintre stilurile de comunicare definite nu poate fi considerat ca fiind total
ineficient sau ca avand eficienta mxima. Fiecare dintre acestea este cel mai adecvat unei situatii
particulare si unui anumit scop. In acest sens, in definirea unui stil de comunicare, managerii
trebuie sa porneasca intotdeauna de la o analiza a situatiei cu care se confrunta si a contextului
comunicational pentru a alege metoda de comunicare care sa le asigure succesul in sensul ca
interlocutorii vor recepta mesajul si vor actiona astfel incat scopul comunicational sa fie atins
BIBLIOGRAFIE

[1]Zorlentan, T., Burdus, E., Caprarescu, G. - Managementul organizatiei, Editura Economica,

Bucuresti 1998, p.487

[2] Rodica M. Candea, Dan Candea - Comunicarea manageriala. Concepte.Deprinderi. Strategie,

Editura Expert, Bucuresti 1996, p.35

[3] apud Rodica Candea et al., op. cit, p.38

[4] apud Rodica Candea et al., op. cit, p.39

[5] Vasile Tran, prof.univ.dr.; Irina Stanciugelu, lector univ.drd. - Teoria comunicarii, Editura
comunicare.ro, Bucuresti 2003, p.218

[6] Gary Johns - Comportament organizational, Editura Economica, Bucuresti 1998, p. 327

[7] apud Zorlentan et alli - Managementul organizatiei, Editura Economica, Bucuresti 1998, pp.492-
498

[8] Zorlentan et alli, op. cit., p.493

[9] Rodica Candea et al., Comunicarea manageriala. Concepte.Deprinderi. Strategie, Editura Expert,
Bucuresti 1996, pp.260-267

[10] apud Rodica Candea et al., op.cit., p.261

[11] Rodica Candea et al., op.cit., p.262