UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE FILOSOFIE

MODULUL FILOSOFIE TEORETICĂ

FILOSOFIA NATURALĂ ȘI ISTORIA CUNOAȘTERII LA FRANCIS

BACON

NĂSTASE IOAN

ANUL III, GRUPA 358

ANUL UNIVERSITAR: 2014-2015

DATA PREDĂRII: 06.01.2015

 Introducere

În lucrarea de față ne propunem să ne aducem o contribuție la problema relației dintre

teologie și filosofia naturală în gândirea lui Francis Bacon. Vom realiza acest lucru prin
demonstrare faptului că filosofia naturală se constituie ca disciplină autonomă față de teologie
prin intermediul unei noi concepții asupra istoriei cunoașterii și implicit prin construcția unei
asemenea istorii. Argumentația noastră se va desfășura în acest sens: în primă fază vom
susține că maniera în care este prezentat și valorificat trecutul, cu alte cuvinte, perspectiva
trecutului de seama despre maniera în care este abordat prezentul. În acest scop vom expune
care sunt concepțiile despre trecut ale Evului Mediu și ale Renașterii și cum acestea
înfluențează raportarea la prezentul acelor epoci. Apoi vom indica care sunt cele patru
maniere de raportare posibile la trecut pe care un gânditor le putea adopta în acea vreme și
care dintre acestea este cea folosită de Bacon. Acestui pas îi urmează o expunere a concepției
despre istorie adoptate de Francis Bacon și cum istoria cunoașterii profesată conform acestei
concepții subîntinde opera acestuia. Demersul nostru se va încheia cu concluzia că această
concepței asupra istoriei cunoașterii și istoria cunoașterii aferentă acestei concepții sunt
elementele care fundamentează și susțin autonomia filosofiei naturale ca disciplină în fața, în
primul rând, a teologiei.

Statutul istoriei cunoașterii în Modernitatea timpurie

Principiul după care se ghidează demersul nostru este acela că pentru a înțelege
mentalitatea unui gânditor sau aunei epoci anume trebuie urmărită și analizată concepția
despre istorie a respectivului gânditor, sau concepția despre istorie predominantă în epoca
respectivă. Plecăm de pe această poziție deoarece în orice abordare a trecutului, de orice fel ar
fi ea, se regăsește de asemenea o abordare a prezentului. Orice expunere istorică, va selecta
faptele pe care la expune, le va ierarhiza, după anumite criterii, iar tocmai aceste criterii sunt
criteriile după care prezentul este construit sau se vrea a fi construit. Cu alte cuvinte ceea ce
gândește cineva despre trecut spune foarte multe despre ceea ce gândește el despre prezent.

De exemplu Evul Mediu este caracterizat de o concepție despre istorie foarte

creștinizată. Întreg cursul evenimentelor se desfășoară de la creație spre judecata finală, care
va însemna sfârșitul acestei lumi. O asemenea concepție despre istorie care are drept

1
fundament un cult religios nu va face diferențe prea mari între prezent și momentele trecute,
de vreme ce totul este raportat la o ființă supremă atemporală. În aceste condiții există o totală
justificare a lipsei de interes pentru conștientizarea diferențelor care există între două perioade
de timp și prin urmare nu există conștiința conceptului de anacronism1.

Renașterea, pe de altă parte, din cauza cantității imense de informație adusă în Europa
de călători, exploratori, misionari, construiește o nouă concepție despre istorie. Explorarea
antichității, explorarea Asiei, descoperirea Lumii Noi aduc după sine problema relației dintre
civilizațiile non-creștine și civilizația europeană și implicit problema relației dintre valorile
Antichității sau alte valori non-creștine contemporane și valorile creștine2. Această punere în
relație a unei civilizații sau a unor valori, nu cu un element fix, exterior, așa cum ar fi
Dumnezeu, ci cu alte civilizații și valori, conduce inevitabil la un relativism cultural unde
prezentul va fi pus în balanță cu diferite momente ale trecutului.

Având în vedere scopul acestei lucrări și anume demonstrarea că autonomia filosofiei

naturale este posibilă doar ca urmare a modului în care Francis Bacon judecă trecutul
filosofiei, al cunoașterii, vom avea în vizor, în cele ce urmează, doar un anumit tip de istorie și
anume istoria intelectuală sau istoria filosofiei. Pentru acest lucru o să vedem în cele ce
urmează care erau posibilitățile de raportare la istoria cunoașterii ale unui gânditor în epoca
lui Bacon.

Modurile filosofului de a aborda trecutul:

Un gânditor se poate raporta la trecutul cunoașterii, la cel al filosofiei, în patru

moduri3. Primul dintre acestea este scepticismul, care este caracterizat de o respingere fermă,
nu doar scrierile din trecut ale filosofilor ci și a întregului lor proiect de cunoaștere. Un
asemenea caz este Henry Cornelius Agrippa de Nettesheim care în lucrarea sa Vanitatea
artelor și a științelor condamnă toate disciplinele pe motivul că ele ar fi produsul mândriei
umane și că adevărata cunoaștere rezidă nu din aceste discipline ci din credință.

Un al doilea mod de a judeca trecutul filosofic este de a-l accepta în propriile lui
condiții, în acest fel istoria filosofiei va devenii istoria sectelor care o compun. Astfel istoricul

1
Gilmore 1963: 79
2
Gilmore 1963: 76.
3
Kelley 1991: 11-13.

2
va scrie istoria literară a acestor secte care vor fi văzute fi critic sau nu, ca forme ale ereziei
sau ale religiei. Această metodă de a scrie isoria este una doxografică și întemeietorul ei poate
fi văzut ca fiind Diogene Laertius. În cel mai rău caz acest mod de a aborda istoria filosofică
se poate reduce la o înșiruire de anecdote biografice și în cel mai bun caz poate fi o enumerare
a tradițiilor și școlilor filosofice.

Al treilea mod de a aborda istoria filosofiei constă în încercările de a ajusta și de a

reconcilia lucrările și doctrinele filosofice anterioare cu prezentul cadru de gândire, care era
cel impus de religia creștină. Aceast tip de istorie a filosofiei ajunge să facă fie comparații
părtinitoare între platonism, aristotelianism etc și doctrina creștină, fie aspiră către o eliminare
a întregii speculații umane și să susțină o viziune non-sectariană, supra-umană și metaistorică.

A patra manieră de a privi istoria gândirii este în acord atât cu necesitatea unei metode
potrivite de a înțelege și de a scrie despre faptele petrecute în trecut dar și cu ideile de
acumulare a cunoașterii și de progres al cunoașterii. Astfel istoria filosofiei este și ea, la fel ca
istoria religiei, divizată în istoria erorilor, a greșelilor și istoria înțelepciunii. Scopul istoricului
în aceste condiții este de a extrage din acea istorie a erorilor pe cea a înțelepciunii și de a
purifica filosofia de erorile trecutului. Aceasta este și poziția lui Bacon pe care o vom vedea
dataliată în capitolul următor.

Concepția lui Bacon despre istoria cunoașterii

Concepția despre istoria cunoașterii a lui Francis Bacon nu este de găsit într-un loc
anume în scrierile lui, ei nu-i este dedicată nici o lucrare anume. Așa se face că în acest
capitol a lucrării noastre vom încerca să strângem într-un mănunchi mai multe motive care
subîntind mare parte a scrierilor lui Francis Bacon.

Pentru filosoful britanic istoria cunoașterii începe cu existența primilor oameni care,
urmând tradiția creștină, erau Adam și Eva. Oferind o nouă interpretare a Genezei, Bacon
atribuie omului înainte de Cădere o cunoaștere deplină, totală a naturii și a lui Dumnezeu care
odată cu înfăptuirea păcatului primar a fost pierdută. Acest pasaj din Noul Organon stă drept
dovadă pentru cele spuse mai sus:

3
 Prin păcat, a pierdut în acelaşi timp starea de nevinovăţie şi stăpînirea asupra creaturilor.
Ambele aceste pierderi însă pot, chiar în această viaţă, să fie în oarecare măsură reparate; prima
prin religie şi prin credinţă , cealaltă prin artă şi prin ştiinţe 4 (Bacon 1957:234)

Vedem cum această interpretare, situează încă din începutul vremurilor existența mai
multor domenii de cunoaștere dau scopuri separate și distincte tipurilor de cunoaștere aferente
domeniilor de cunoascut. Așa se face că religia, credința sunt domeniul de cunoscut al
teologiei, iar scopul acestei discipline este instaurarea inocenței specifice omului înainte de
cădere, iar artele, științele și implicit filosofia naturală care este trunchiul științelor particulare,
al căror domeniu de cunoascut este creația lui Dumnezeu, au drept scop revenirea la
cunoașterea și, automat, dominația omului asupra naturii, dominație de care, de asemenea, se
bucura înainte de săvârșirea păcatului originar. Despre acest scop ultim și singur, Bacon mai
vorbește în Valerius Terminus:

And therefore it is not the pleasure of curiosity, nor the quiet of resolution, nor the raising of the
spirit, nor victory of wit, nor faculty of speech, nor lucre of profession, nor ambition of honour or
fame, nor inablement for business, that are the true ends of knowledge; some of these being more
worthy than other, though all inferior or degenerate: but it is a restitution and reinvesting (in
great part) of man to the sovereignty and power (for whensoever he shall be able to call animals
by their true names he shall command them) which he had in his first state of creation. And to
speak plainly and clearly, it is a discovery of all operations and possibilities of operations from
immortality (if it were possible) to the meanest mechanical practice. (Valerius Terminus.Cap 1.)

Această poziție pe care o adoptă Bacon cu privire la scopul filosofiei naturale îi permite
acestuia să judece orice încercare de cunoaștere, poziționată temporal după Cădere, în funcție
de scopul restabilirii acelei stări inițiale, anterioare păcatului inițial. Prin urmare în elaborarea
unei istorii a cunoașterii, Bacon nu va înșira doctrinele filosofice care s-au succedat în timp, ci
va expune un catalog al filosofilor, al doctrinelor sau al unor părți din doctrinele acestora care
au urmărit scopul instaurării cunoașterii inițiale sau va expune un catalog al celor care s-au
depărtat, al celor care au deraiat de la scopul principal.

Odată cu configurarea acestui scop ultim pe care al trebui să-l urmeze orice încercare de
cunoaștere a lumii exterioare împreună cu o oarecare doză de optimism de care dă dovadă
Bacon mai apare o consecință în planul istoriei cunoașterii. Odată cu Căderea din Rai Adam
4
În engleză: By the Fall, man fell from both his state of innocence and from his dominion over creation. But
even in this life both of those losses can be made good; the former by religion and faith, the latter by arts and
sciences.

4
pierde acea cunoaștere deplină naturii pe care o deținea înainte de a păcătui. Acest lucru
înseamnă că toată cunoașterea este cumulativă, că Adam după Căderea din Rai avea o foarte
mică cunoaștere asupra naturii de vreme ce odată cu trecerea timpului acea stare de neștiință
s-a diminuat, anticii având o mai mare cunoaștere a lumii exterioare, iar în epoca lui Bacon
cunoscându-se mai mult despre natură decât era cunoscut în stadiile anterioare. Vedem astfel
că evenimentul constituit de Căderea în păcat a primilor oameni nu este urmat de un declin
continuu în orizontul cunoașterii, ci că trecerea timpului de după acest eveniment este
exploatată ca fiind o dezvoltare, o creștere de la copilărie la maturitate și înțelepciune 5. Și mai
mult decât atât, vorbele lui Bacon din Noul Organon: Căci pe drept s-a spus că adevărul este
fiul timpului, iar nu al autorităţii (Bacon 1957: 70) împing această interpretare și mai departe,
în susținerea faptului că adevărul este cumulativ, el nefiind o stare la care se poate ajunge
printru-un efort singular ci printr-unul colectiv. Dar în acest punct apare o problemă, dacă
teoriile filosofilor nu mai pot fi judecate în termen de adevărat sau fals de vreme ce un singur
om nu poate atinge adevărul prin forțe proprii, atunci care este condiția pe care trebuie să o
îndeplinească orice individ pentru ca încercarea lui de a cunoaște lumea să intre sub incidența
acelui scop final de a restaura cunoașterea „edenică” a naturii? Soluția acestei dileme este dată
de maniera în care Bacon împarte filosofii greci în trei categorii6. Prima dintre aceste categorii
este reprezentată de sofiști, care călătoreau din loc în loc afirmând că știu totul și cerând o
taxă pentru a împărtășii din cunoșterea lor. A doua categorie este constituită din filosofi ca
Platon, Aristotel, Zenon stoicul sau Epicur, care „conștientizau” importanța gândirii lor și
deschideau școli în care învățau pe alții un sistem fix de opinii. A treia categorie este cea
apreciată de Bacon și ea era constituită din acei filosofi care erau devotați în căutarea
adevărului și în studiul naturii fără părtinire, cu moderație, fără să urmărească un câștig
material din îndeletnicirea lor și fără să înființeze școli, printre acești filosofi numărându-se
Parmenide, Empedocle, Heraclit, Anaxagoras și Democrit. Deducem de aici că Bacon cere de
la orice încercare de cunoaștere un fel de onestitate, cu alte cuvinte el are pretenția ca orice
filosof să fie imparțial. Astfel Bacon după eliminarea adevărului din poziția de condiție pe
care trebuie îndeplinită de orice cercetare a naturii introduce o altă condiție care să ghideze
filosofia naturală, și anume obiectivitatea. Acest criteriu este al obiectivității este importat în
filosofia naturală din istorie și din drept7. Bacon a avut tangențe cu ambele domenii, fiind
avocat și chiar scriind o istorie civică The History of the Reign of King Henry VII. Istoricii din

5
Gaukroger 2001: 111.
6
Gaukroger 2001: 111.
7
Gaukroger 2009: 244.

5
acea perioadă, urmând modelul celor din Renaștere se caracterizează pe ei ca fiind de felul
martorilor oculari care trebuie să depună mărturie în tribunal, fiind obligați de un fel de
jurământ să expună faptele exact așa cum au fost, fără nici un fel de ados de natură personală8.

Până acum am văzut care este concepția despre istoria cunoașterii profesată de Bacon în
scrierile sale, și trebuie subliniat că ea este concepția despre istoria cunoașterii și nu o
asemenea istorie. Și tocmai aceasta este teza mea, anume că această istorie subîntinde multe
părți din opera lui Bacon, mai ales Cele două cărții ale lui Francis Bacon despre excelanța și
progresul cunoașterii divine și umane, dar scopul în care este scrisă această istorie nu este de
doar de dragul ei, ci ea are rolul precis de a susține autonomia filosofiei naturale în fața, în
primul rând a teologiei.

Începutul Celor două cărții ale lui Francis Bacon despre excelanța și progresul
cunoașterii divine și umane face foarte clar scopul întregii lucrări, Bacon încercând să obțină
susținerea lui Iacob al VI-lea al Scoției în îndeplinirea proiectului său care consta în
trnsformarea, producerii, transmiterii și administrării cunoașterii în politică de stat9. Această
încercare este constituită dintr-o amplă argumentație care urmărește în primă fază justificarea
cunoașterii naturii în raport cu celălalt tip de cunoaștere, cel religios:

Dumnezeu a alcătuit mintea omului ca pe o oglindă, capabilă să reflecte imaginea lumii întregi și
bucuroasă să primească în ea această imagine așa cum se bucură ochiul când primește lumina. Și
mai mult, nu se mulțumește doar să cuprindă și să păstreze în ea varietatea lucrurilor și
vicisitudinile vremurilor, și se ridică deasupra lor pentru a descoperii și pentru a înțelege legile și
poruncile nabătute și infailibile care le guvernează. (Bacon 2012: 65)

Apoi, cele două tipuri de cunoaștere, cea naturală și cea religioasă, sunt armonizate în primă
fază, prin privarea de conflictul generat de o anumită interpretare a Genezei:

[...]nu cunoașterea pură a naturii, nu lumina naturală care l-a făcut pe om să dea nume potrivite
tuturor creaturilor – atunci când acestea au fost aduse pe rând în fața lui – au fost motivul
căderii; ci orgolioasa dorință de a cunoaște binele și răul, trufia omului de a a-și da singur legea,
de a se elibera de sub porunca divină: aceasta a fost forma ispita. (Bacon 2012: 63)

8
Shapiro 2003: 43-44.
9
Jalobeanu 2012: 18.

6
Apoi armonizarea devine explicită:

[...]nu-i este permis nimănui [...]să susțină că omul poate cerceta fără măsură sau că poate
cunoaște pre mult din cartea cuvântului lui Dumnezeu ori din cartea lucrărilor lui Dumezeu, din
religie sau din filosofie. Dimpotrivă, omul trebuie să se străduiască să meargă înainte și să
exceleze în [citirea] amândurora , însă fără să uite nici un moment să stea sub semnul carității, să
se ferească de vanitate, să urmărească folosul, și nu ostentația și să nu amestece aceste două
feluri de învățătură între ele. (Bacon 2012: 72-73)

Acest cadru fiind stabilit, de o nouă interpretare a Genezei, toată istoria cunoașterii
devine o listă a erorilor sau a înțelepciunii. Avem un exemplu cu privire la eroarea în
care s-au aflat scolasticii:

[...] dacă scolasticii și-ar fi unit marea lor sete de adevăr, inteligența ingenioasă și neobosită, cu
un mare și variat număr de lecturi și observații, s-ar fi putut dovedii faruri călăuzitoare, pe calea
progresului întregii învățături și cunoașteri. Așa cum sunt însă, se dovedesc a fi doar șarlatani
vanitoși, înnebuniți de viața dusă în întuneric: iar dacă în contemparea celor divine orgoliul lor îi
îndeamnă să se abată de la oracolul cuvintelor lui Dumnezeu și să se piardă în hățișul propriilor
lor invenții, în explorarea naturii, au părăsit de la început dreumul lucrărilor divine și au adorat
imaginile înșelătoare și deformate văzute în oglinda strâmbă a propriilor minți, sau luate de-a
gata de la o mână de autori citiți. (Bacon 2012: 107-108)

Asemenea exemple textuale pot continua, dar ele vor arăta același lucru și anume că
Bacon propune o nouă viziune asupra istoriei cunoașterii, viziune susținută de o nouă
interpretare a Genezei, ca apoi istoria propriu-zisă a cunoașterii să fie folosită disparat în
constituirea, și configurarea filosofiei naturale ca disciplină de sine stătătoare. Acest lucru este
posibil deoarece întreg programul filosofiei naturale operează pe istoria cunoașterii de vreme
ce aceasta din urmă este constituită dintr-un catalog al erorilor și înțelepciunii,

Concluzia

Scrierile baconiene ni se prezintă ca o piatră prețioasă care are o mulțime de fațete, iar
în această configurație istoria cunoașterii ne apare ca o asemenea fațetă care se află în
vecinătatea a ceea ce am putea numi un program de reformare al cunoașterii, lângă structura
filosofiei naturale ca disciplină, lângă programul filosofiei naturale, iar poziționarea ei este de

7
așa natură încât este greu de precizat care sunt limitele ei în raport cu vecinătățiile. Această
istorie a cunoașterii apare parcă la intersecția acestor mari teme tratate de Bacon fiind o
prezență discretă dar în același timp fiind o condiție necesară pentru existența și configurația
lor prezentă.
Continuând pe direcția dată de această poziționare a istoriei cunoașterii în constructul
filosofic al lui Francis Bacon, putem spune că întreg demersul nostru a demonstrat strânsa
dependență dintre autonomia filosofiei naturale ca disciplină și istoria cunoașterii profesată de
Bacon, și mai mult decât atât, s-a arătat că tocmai concepția despre trecutul cunoașterii este
cea care fundamentează statutul autonom al filosofiei naturale, în raport cu teologia.

8
Bibliografie primară:

 Bacon, Francis. 2012. Cele două carți ale lui Francis Bacon despre excelenta și
progresul cunoașterii divine si umane. trad., pref.: Dana Jalobeanu; trad.: Grigore
Vida. București: Humanitas.
 * * *. 1957. Noul Organon. trad. N. Petrescu, M. Florian. București: Editura
Academiei Republicii Populare Romîne.
 * * * . Valerius Terminus. http://www.classic-literature.co.uk/british-authors/16th-
century/francis-bacon/valerius-terminus-of-the-interpretation-of-nature/

Bibliografie secundară:

 Anstey, P., Schuster, J. (2005). The Science of Nature in the Seventeenth Century:
Patterns of Changes in Early Modern Natural Philosophy. Dordrecht: Springer.
 Gaukroger, Stephen.2001. Francis Bacon and the Transformation of Early Modern
Philosophy. Cambridge: Cambridge University Press.
 Gaukroger, Stephen.2006. Emergence of a Scientific Culture, Science and the Shaping
of Modernity, 1210-1685. Oxford: Clarendon Press.
 Gilmore, Myron P. 1963. „The Renaissance Conception of the Lessons of History”. în
Werkmeister, William H. 1963. Facets of The Renaissance. New York: Harper &
Row.
 Harrison, Peter. 2007. The Fall of Man and the Foundations of Science. Cambridge:
Cambridge University Press.
 Jalobeanu, Dana. 2012. „Studiu introductiv”. n Bacon, Francis. 2012. Cele două carți
ale lui Francis Bacon despre excelenta și progresul cunoașterii divine si umane. trad.,
pref.: Dana Jalobeanu; trad.: Grigore Vida. București: Humanitas.
 Kelley, D. R. and Popkin, R. H. (eds).1991. The Shapes of Knowledge from the
Renaissance to the Enlightenment, Dordrecht: Kluwer.
 Kelley, D.R. 1988. "The Theory of History,", Quentin Skinner and Charles Schmitt
(eds). 1988.Cambridge History of Renaissance Philosophy. Cambridge: Cambridge
University Press.
 Shapiro, Barbara J. 2000. A Culture of Fact: England, 1550–1720. Ithaca: Cornell
University Press.
 Tinkler, John F. 1996. „Bacon and History” în Peltonen, Markku.1992. The
Cambridge Companion to Bacon. Cambridge: Cambridge University Press.